Marin
Sorescu, Boala
1. degeaba = zadarnic; senzatie = perceptie
2. Cratima marcheaza caderea vocalei "i" in unirea
pronumelui cu adverbul "nu-e" intr-o singura silaba.
3. a se trezi cu noaptea in cap, prost ca noaptea
4. adresarea directa ("Doctore"); verbe la
persoana I singular: "simt", "am citit", pronume la persoana I singular
"ma", "mi"
5. "am urat si am iubit, am invatat sa citesc si chiar
am citit niste carti, am vorbit cu oameni si m-am gandit, am
fost bun si am fost frumos" - enumeratia sugereaza
stradania depusa pentru a invinge "boala" fiintei, cea cu care
ne nastem, moartea.
6. Titlul poeziei, "Boala", este o metafora sugerand moartea, iar
"medicamentele" (ura, iubirea, cititul) sunt incercari de a trai
intens viata, de a simti in fiecare moment, viata fiind antidotul
pentru moarte. Eul liric considera ca a-ti face
viata frumoasa te indeparteaza de moarte.
7. Discursul liric este confesiv, direct, prin
substantivul in vocativ "Doctore" si prin folosirea persoanei I singular a
verbelor si a pronumelor.
8. In prima strofa a poeziei se descrie sentimentul mortii, de la
primele simptome, venind din interiorul ca o constientizare a pieirii.
Lumea inconjuratoare devine o povara, "ziua ma doare soarele, noapte
luna si stelele", " aici in regiunea fiintei
mele". Se observa o Moarte generala, un
inceput de detasare de aceasta lume, sugerat de epitetul "mortal".
9. Se vorbeste despre moarte, o moarte care incepe de la inceputul vietii,
"cand m-am nascut". Eul liric incearca sa
evite aceste simptome, se eschiveaza, priveste moartea ca pe o boala,
pe care incearca sa o infranga.
Iubirea, ura, cititul, a fi bun, a fi frumos, toate
inseamna a fi viu, a trai. Astfel acestea devin
"medicamentele" impotriva mortii pe care o simte inca de la inceputul
vietii. Se realizeaza ca moartea in final nu are loc, desi "am
cheltuit pe ele o groaza de ani" si ca singurul lucru ce poate fi schimbat in acest sens este trairea
intensa, incercarea de a ne face viata cat mai frumoasa.
