MODERNISMUL NARATIV

MODERNISMUL NARATIV

Franz Kafka

ABSURDUL

Definit mai intai in calitate de concept filosofic de catre Albert Camus in Mitul lui Sisif, absurdul marcheaza "divortul dintre om si viata, dintre actant si contextul actiunii."

Preluat in istoria literara, absurdul este identificat a fi o tema recurenta a literaturii moderniste, in scrierile lui F. Kafka, Beckett, Ionesco, in asa numitul "teatru al absurdului". Absurdul civilizatiei moderne este invocat in scrierile lui:

Oswald Spengler, privitor la epoca estetica finala in care se afla umanitatea, dominata de constructii si ornamente fara sens, absurde si artificiale

Arnold Toynbee, privitor la schisma organismului social si la schisma sufletului uman

Ortega y Gasset, privitor la renuntarea cinica la ratiune si la experienta individului raportat la o lume irationala

In esenta, absurdul este generat de nevoia de sens in cadrul unei lumi alienate, si al unei omeniri reificate in care individul este redus la un rol de automat iar societatea se transforma intr-un aparat birocratic.

Albert Camus discuta trei posibile reactii in fata absurdului:

Sinucidere - fugind de constiinta absurdului, elimini insasi constiinta

Sinucidere - singura iesire se afla tocmai acolo unde nu mai e nici o iesire. "In esecul sau credinciosul isi afla triumful"

Mentinerea conflictului - revolta constiintei care nu consimte la absurd. Mentinerea termenilor opusi existentei absurde intr-o tensiune continua, lucida.

Camus identifica in opera lui Franz Kafka universul absurd prin excelenta definit de contradictii simptomatice:

a)      Personajul kafkian traieste inchis in propria lume monadica, intr-o anxietate generalizata, straduindu-se sa se integreze in lumea celorlalti. Gregor Samsa continua sa se raporteze la existenta cotidiana, banala din care a decazut. Artistul foamei se doreste a fi, nu atat admirat, cat inteles, recunoscut ca exceptie.

b)     Lumea reificata in care traieste personajul kafkian este una a autoritatilor oarbe, a ierarhiilor perfect justificate, dar functionand ilogic.

c)      Sfarsitul personajelor kafkiene tradeaza "imposibilitatea de a suporta viata sau, mai exact, continuitatea vietii", cu alte cuvinte, o acuta criza a devenirii.

TIMPUL

Scrisoarea catre tata contureaza in personajul patern un contra-model izbitor, portetul unui individ plin de succes in constructia de sine, intreprinzator, perfect integrat in logica eficientei pragmatice, si in concluzie, lipsit de intelegere pentru orice absenta a vitalitatii. Autoritatea incontestabila a tatalui isi preconditioneaza fiul sa evolueze in limitele propriilor etichetari, sa sfarseasca in rolul penibil atribuit de dinainte de insultele paterne. Imaginea tatalui Kafka poate fi asociata unui Cronos modern, devorator:

Potrivit lui Gilbert Durand[1], imaginile devorarii, ale masticatiei sau ale botului intruchipeaza in simbolistica occidentala teroarea in fata schimbarii si a mortii devoratoare. Nu intamplator, imaginea ce incheie Un artist al foamei este tocmai aceea a vitalitatii devoratoare, care prin contrast, permite relectura biografiei protagonistului ca pe un refuz constant al devenirii, al timpului.

Exista cateva paralele structurale intre Un artist al foamei si Metamorfoza:

a)      Imaginea panterei este un ecou al imaginii vitale, promitatoare a lui Grete, din finalul Metamorfozei. Ambii protagonisti, sunt eliminati, stersi din memoria lumii care nu ii accepta.

b)     Atat Gregor cat si artistul foamei sunt "aruncati in lume" in aceasta conditie diversa. O cauzalitate implacabila emisa de o transcendenta vida, inaccesibila (asa cum se releva mult mai explicit in romanele Procesul sau Castelul) pare a le marca destinul printr-un verdict absurd. (transformarea in gandac, respectiv incapacitatea de a gasi hrana care sa ii placa)

c)      Ambele conditii extreme in care se afla protagonistii sunt receptate de catre ceilalti, strict din punctul de vedere al eficientei sau ineficientei pragmatice a acestora.   

d)     Ambii protagonisti sunt claustrati, in cusca respectiv in camera (sau in cazul lui Gregor, in carapacea sa chitinoasa).

e)      Ambii mor prin infometare treptata, stergandu-se, retragandu-se discret din lume. Biografia lor se scrie sub semnul unui Nu spus devenirii. Ei refuza rolul de actanti, de protagonisti ai propriei naratiuni biografice, fiind rudele tardive ale lui Bartleby, eroul lui Melville.

STILUL

Redusa la observatia atenta, minutioasa, a evenimentialului, in totalitate lipsita de ornamentatii, fraza kafkiana este temperata, retinuta. In cele doua povestiri, ea construieste biografia unor anti-protagonisti care nu evolueaza, ci se retrag. Miscarea textului nu este una de desfasurare ci de contragere, directia fiind centripeta, evolutia imploziva. Asemeni lui Gregor care moare uscat in propria carapace, stilul kafkian se retrage intr-o forma de "anorexie stilistica", refractar la timpul pe care il consuma.