Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme




Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Istorie


Index » educatie » Istorie
» Stefan cel Mare si Sfant


Stefan cel Mare si Sfant


Capitolul I

"Stapanea pe acea vreme intreaga provincie

un barbat de o indrazneala unica ; se numea Stefan

Stefan cel Mare si Sfant a reusit sa se impuna ,in mod deosebit , in panteonul domnitorilor, regilor si imparatilor secolului XV si jumatatea celui de-al XVI-lea, prin personalitatea sa plina de calitati de necontestat.



Domnia lui de aproape o jumatate de veac, constituie apogeul dezvoltarii Tarii Moldovei pe toate planurile ei, cei 47 de ani impresionandu-i puternic pe contemporani si lasand o vie amintire - demna de un exemplu imitabil - urmasilor sai. Avand la dispozitie un insemnat numar de izvoare, cronici si referinte straine, istoricii zilelor noastre au incercat sa aduca in fata romanilor de astazi - urmasi ai celor ce au luptat alaturi de domnitor pentru libertate si independenta - un adevar de netagaduit: voievodul Stefan a fost unul dintre cei mai mari si mai insemnati domnitori care au adaugat pagini insemnate in istoria neamului romanesc. Prin forta sa spirituala, prin devotamentul sau fata de tara si popor, prin dispozitia sa de a se sacrifica pentru binele celor care-si puneau nadejdea in el, prin arta sa diplomatica, prin constiinta sa - strabatuta permanent de idealuri profund crestine - prin curajul si eroismul sau, a reusit sa scrie, cu litere de aur, in istoria Moldovei si intregului neam romanesc, cuvinte precum LIBERTATE, DREPTATE si ORTODOXIE.

"Nicicand Moldova nu a fost mai intinsa, mai bogata si mai respectata; niciodata faima domnului ei n-a strabatut atat de departe; niciodata nu s-au ridicat, spre slava Celui de Sus, atat de multe locasuri . ]. Depasind hotarele Moldovei, epoca lui Stefan cel Mare, a fost si va ramane reprezentativa pentru intreg neamul nostru, care si-a gasit in acest credincios, glorios si gospodar voievod, cea mai inalta intrupare a sa."[2]

In mod cert nu vorbim aici de o domnie plina de liniste, de niste ani luminosi si nepatati. Nu putem vorbi de domnia lui Stefan fara sa ne gandim la concesiile care i-au marcat inceputul, la renuntarile de dinainte de anul 1457 ori la ceasurile de incercare, amaraciune si durere prezente in cei 47 de ani de domnie. Au fost vremuri de cumpana - batalii care au fost, unele castigate, altele pierdute insa, facand suma si punand in balanta toate acestea cu rezultatele pe care le-au dat, "nu poate sa nu fi impresionat de frumusetea si puterea acestei stralucite domnii."

Vorbeam putin mai devreme de cronici si izvoare! Ei bine, tocmai acestea sunt cele mai importante in definirea epocii stefaniene si in plasarea omului care a stat in centrul acestei epoci, in tabloul personalitatilor de seama al secolelor XV - XVI. Aprecierile contemporane lui Stefan, la adresa sa ori a domniei sale, sunt veritabile documente care atesta importanta si respectul de care se bucura Stefan cel Mare in epoca sa si, odata cu el, intreaga Moldova.

Dupa victoria de la Vaslui (10 ianuarie 1457), cronicarul polonez Dlugosz exclama: "O, barbat minunat, cu nimic mai prejos decat comandantii eroici, de care atata ne miram! . ] Dupa a mea parere, el este cel mai vrednic sa i se incredinteze conducerea si stapanirea lumii si mai ales cinstea de comandant impotriva turcilor [ . ]."[4] La fel si cronicarul Miechowski, isi incheie cronica sa referitoare la Stefan cel Mare astfel: "O, barbat triumfal si victorios, care biruisi pe toti regii invecinati! O, om fericit care te bucurasi de toate darurile [ . ]: drept-prevazator, istet, biruitor al tuturor dusmanilor! Nu degeaba trebuie socotit printre eroii secolului nostru [ . ]." Un alt cronicar polonez puncteaza: "Vestita era la popoarele vecine vitejia si norocul palatinului Stefan, pentru destoinicia lui in cele ale razboiului . ]", adaugand ca "a fost inzestrat cu virtuti de erou " si ca era " principele si razboinicul cel mai vestit de pe vremea aceea Papa Sixt al IV-lea scrie in misivele adresate lui Stefan, imediat dupa lupta de la Vaslui: "Lucrarea ta asupra necredinciosilor turci [ . ] au adus atata stralucire numelui tau, ca esti in gura tuturor si esti laudat cu deosebire de toti [ . ]", "[ . ] esti plin de ravna intru apararea credintei crestinesti ". O caracterizare deosebita o face si medicul venetian Matteo Muriano, intr-o scrisoare trimisa Senatului Venetiei: " . ] este un om foarte intelept, vrednic de multa lauda, iubit mult de supusii sai, pentru ca este indurator si drept, vesnic treaz si darnic Si pentru a evidentia faptul ca poporul moldovean a recunoscut in Stefan pe unul din interpretii cei mai de seama ai aspiratiilor lui si ca, de multe ori, omagiul acordat voievodului s-a asociat celui al propriului sau popor, prin acesta demonstrandu-se influenta puternica a personalitatii marelui domn, acelasi medic adauga: " . ] supusii sunt toti barbati viteji, ageri si nu facuti sa stea pe perne, ci la razboi pe campul de lupta."[9]

La fel ca si cei straini, cronicarii romani au dedicate si ei pagini intregi anilor de domnie ai lui Stefan cel Mare, cuprinzand in scrierile lor aspecte deosebite ale personalitatii domnitorului. Astfel, el este descris ca "un om viteaz, norocos si evlavios "[10], " nu mare la statu, manios si degrabu varsatoriu de sange nevinovat; de multe ori , la ospete omoraea fara judetu. Amintrilea, era om intreg la fire, nelenesu, si lucrul sau il stia a-l acoperi si, unde nu gandiiai, acolo il aflai. La lucruri de razboaie mester, unde era nevoie, insusi se varaia, ca, vazandu-l ai sai sa nu se indarapteaze si pentru aceia raru razboiu de nu biruia si cu o "inima aprinsa de lucrurile vitejesti" ce vor ramane vesnic in constiinta poporului: "Ce dupa moartea lui, pana astazi, ii zicu Sveti Stefan voda, nu pentru suflet, ce ieste in mana lui Dumnezeu, ca el inca au fostu om cu pacate, ci pentru lucrurile lui cele vitejesti, carilea niminea din domni, nici mai inainte, nici dupa aceia , l-au ajunsu." Aceste cuvinte, scrise de cronicarul Grigore Ureche in Letopisetul Tarii Moldovei, vadesc cel mai mult modul in care personalitatea domnitorului musatin a influentat pana la sfintenie constiinta populara si a reusit sa se impuna printre cei despre care istoria are numai pagini de lauda. Definit astfel, Stefan cel Mare, depaseste granitele romanesti, devenind un miracol al intregii Europe si al crestinatatii de pretutindeni - sa nu uitam ca domnia sa urmeaza anului 1453, an in care intreaga lume crestina a primit cea mai grea lovitura: caderea Constantinopolului in fata ambitiei de cuceritor a lui Mahomed al II-lea.

O tarisoara precum Moldova, avand in frunte un om destoinic precum Stefan, a reusit sa-si pastreze independenta si chiar sa puna probleme in fata unui Imperiu aflat intr-o continua sete de cucerire. Acest lucru nu este nesemnificativ daca raportam fortele economice, politice si sociale ale Portii Otomane cu cele de care dispunea principatul roman, inegalitatea fiind evidenta. Cu toate acestea Stefan cel Mare a pastrat mostenirea intreaga, poporul liber si credinta neintinata.

CAPITOL

La 1 ianuarie 1432, dupa 32 de ani de domnie, se stingea din viata marele domnitor moldovean, Alexandru cel Bun. Dand dovada de un remarcabil spirit organizatoric, acesta a reusit sa consolideze institutiile de stat ale tarii, sa amplifice schimburile comerciale si sa obtina recunoasterea Mitropoliei Moldovei de catre Patriarhia de Constantinopol. Pe plan politico-militar a continuat cooperarea cu Polonia, a rezistat presiunilor expansioniste ungare si a respins primul atac al turcilor otomani impotriva Moldovei (Cetatea Alba, mai 1420). Cu alte cuvinte, la 1432, Alexandru cel Bun a lasat un stat moldovean aflat in plina dezvoltare si cu dorinta de a se afirma cultural, politic si economic in spatiul central european. Perioada 1433-1457 a fost marcata insa, de o serie de lupte intre pretendentii la tron. Sprijiniti de factiunile boieresti, acesti pretendenti nu s-au sfiit sa faca totul pentru acapararea puterii - asasinate, lupte fratricide, planuri de otravire, toate si-au facut loc in acesti 25 de ani. Luptele pentru domnie nu au facut decat sa duca la slabirea capacitatii de aparare a tarii si la divizarea sa temporara (in functie de sustinatori), conflictele interne fiind agravate si de interventia Poloniei si Ungariei care aveau interese vizavi de Moldova si domnul care o va conduce, datorita pozitiei strategice din punct de vedere militar, economic, politic si comercial.

Anul 1457, il gaseste pe tronul Moldovei pe Petru Aron, protagonist si el in luptele de ocupare a tronului Moldovei dupa moartea lui Alexandru cel Bun, si ucigas - in virtutea acelorlasi lupte - al lui Bogdan al II-lea, tatal lui Stefan cel Mare si fiul nelegitim al lui Alexandru cel Bun. La inceputul lunii aprilie, 1457, in fruntea unei armate puse la dispozitie de varul sau, Vlad Tepes, Stefan trece Milcovul din Tara Romaneasca spre Moldova si face jonctiunea, la Focsani, cu trupele adunate de boierul Vlaicu din partile Moldovei de Jos.[14] In aceste conditii, oastea lui Stefan numara aproximativ 6.000 de oameni , suficienti pentru a purta o batalie cu un dusman care ii subestima si care nu era pregatit pentru o confruntare directa considerand ca invazia va avea loc peste cel putin o luna de zile. La 12 aprilie 1457 , in ziua de marti din saptamana dinaintea Sfintelor Pasti , Stefan se gasea cu oastea sa, in apropierea localitatii Dolhesti (Doljesti), mai exact la locul numit in vremea aceea Hreatca (tina) , loc ce marca varsarea Somuzului Mocirlos in Siret. Petru Aron il intampina cu o oaste numeroasa, insa nu si-a putut fructifica avantajul numeric datorita reliefului (locul era inchis intre dealuri ), astfel incat a fost obligat sa se retraga, refugiindu-se, cu putinii oameni ramasi fideli, la Camenita, in Polonia , in timp ce Stefan si a continuat inaintarea glorioasa spre Suceava

Infrangerea lui Petru Aron si fuga acestuia in Polonia a fost urmata de ridicarea la domnie a lui Stefan. Acest fapt s-a petrecut nu departe de Suceava, langa satul - disparut in sec XVI - Direptate.[24] Vestea victoriei fiului lui Bogdan al II-lea voievod s-a raspandit repede. Mitropolitul Teoctist, in fruntea unui sobor de preoti si alaturi de o multime de oameni de prin imprejurimi, boieri si oameni de rand, l-au intampinat pe noul domn si i s-au inchinat in apropiere de satul Direptate, marcand astfel un prim moment din intregul ceremonial de inaltare la domnie a lui Stefan. Acestei intampinari i-a urmat ceremonia de "ungere" sau "pomazuire" desfasurata in biserica din satul Direptate, prin care noului domn i se transmitea harul divin si apoi investirea cu " schiptrul", adica cu "steagul Tarii Moldovei". Trebuie sa precizam ca o astfel de ceremonie nu era straina de acele vremuri si cu atat mai mult nu se poate confunda cu asa-zisa recunoastere sau alegere a noului domn de o mare adunare a tarii (institutie care nu apare sub acest nume si cu continutul care i se atribuie in evul mediu romanesc), desfasurarea intregului proces de intampinare, inchinare, ungere si investire neputand fi altceva decat un obicei pastrat de veacuri in traditia romaneasca, cu nimic legata de povestea adunarii de osteni, care l-ar fi proclamat domn pe Stefan, atat de vehiculata pana in vremea noastra. Devenit oficial domn al Moldovei, Stefan putea acum sa intre glorios in cetatea Sucevei fara teama de a fi contestat de numerosii boieri si fete bisericesti ramasi fideli lui Petru Aron. De altfel acestia nici nu aveau ce sa conteste: Stefan nu era altceva decat un urmas demn al neamului Bogdanestilor, avand drept din nastere la tron (os domnesc) si care, dupa ce fusese asociat la domnie de tatal sau, apoi inlaturat din Moldova prin asasinatul de la Reuseni (15 oct 1451), se intoarce acum si-si cucereste tronul cu spada.

Inlaturarea lui Petru Aron nu a insemnat pentru noul domn si pentru Moldova incetarea problemelor. Situatia Moldovei nu era una care sa-l faca fericit pe Stefan si care sa preconizeze o domnie pasnica, sub semnul unei paci continue. Situatia politica interna si externa era de asa natura incat Stefan avea nevoie de un plan bun de actiune si de sustinatori care sa nu-l dezamageasca. Ungaria avea in proprietate, inca din anul 1448 cetatea Chilia - important port la Marea Neagra - si acum dorea puterea si in restul Dunarii de jos. Polonia dorea mentinerea starii de vasalitate a Moldovei, mai ales in perspectiva unor viitoare expansiuni turcesti, cand principatul putea fi folosit ca zona tampon. Tara Romaneasca era deja angajata intr-o lupta anti-otomana prin persoana lui Vlad Tepes, iar Stefan era constient de fragilitatea acestei zone, in perspectiva unui atac otoman asociat cu tradari interne.[30] Mai era si problema pretendentilor la tron, sustinuti fie de diversi boieri pribegi sau din tara, fie de statele vecine: Petru Aron statea la panda, initial din Polonia si mai apoi din Ungaria; fiul sau, Ilie, era in Polonia; urmasul lui Alexandrel, domnul cel tanar, mort la Cetatea Alba, era tot in Polonia; Hroiot - un pretendent ascuns sub scutul unguresc la fel ca si un oarecare Berindei.

Pe plan intern, starea de lucruri era si ea in defavoarea domnitorului. Pentru inceperea unei actiuni de castigare a libertatii definitive fata de tarile invecinate si nu numai, deci pentru a putea purcede la rezolvarea problemelor externe, Stefan avea nevoie mai intai de o stabilitate interna care sa-i ofere sustinatori si resurse in ducerea la bun sfarsit a actiunilor de scoatere a Moldovei de sub hegemonia vecinilor si pregatirea campaniei antiotomane puse de voievod sub semnul apararii neamului si a credintei stramosesti. Cei 25 de ani de lupte pentru tron, dupa moartea lui Alexandru cel Bun, isi spun acum cuvantul. Sfatul Tarii era dominat de marea boierime, stapanitoare peste mari suprafete de pamant. Impartiti in diverse grupuri, conduse de pretendenti la tron, in perioada 1432 - 1457, marii boieri se vedeau acum amenintati de pierderea privilegiilor. Dand dovada de multa diplomatie, Stefan a reusit, cu timpul, sa modifice componenta Sfatului Tarii prin crearea functiei de dregator al curtii, atribuita selectiv numai de catre domnitor. Asa se face ca nu dupa mult timp, majoritatea din Sfatul Tarii a revenit dregatorilor curtii. Desigur, aceste schimbari au fost sesizate de unii boieri, iar dintre acestia, foarte multi au trecut la alcatuirea unor planuri tradatoare, in speranta ca isi vor atinge scopul - inlaturarea domnitorului. Este momentul in care Stefan poate fi acuzat de duplicitate: pe de o parte, el a trimis scrisori boierilor loiali dusmanilor si care se refugiasera in tarile vecine, acordandu-le iertare domneasca si instiintandu-i ca pot sa se intoarca in tara, sa-si redobandeasca functiile si averile, bineinteles cu conditia acceptarii domniei si depunerii juramantului de loialitate. Pe de alta parte el se arata neiertator cu acei boieri sau dregatori care il tradeaza fie prin legaturi cu dusmanii sai, fie prin comploturi interne. In aparenta, am avea tendinta sa aducem acuze, in aceasta privinta, domnitorului. Studiind insa mai atent situatia politica interna si externa a Moldovei, ajungem la alta concluzie. Sa nu uitam ca acceptarea boierilor intorsi in tara si iertarea lor era conditionata de juramantul de credinta depus de acestia in fata domnitorului. Multi dintre ei erau oameni destoinici, pe care Stefan i-a inzestrat chiar cu dregatorii: " inca din 1459 a fost ridicat la rangul de sfetnic boierul Duma lui Brae, recent intors in tara. Desi anterior luptase cu strasnicie impotriva lui Bogdan al II-lea, boierul Costea a fost primit si el in Sfatul Tarii. Marele boier Stanciu a fost si el ridicat la rangul de sef a sfetnicilor, iar ulterior a fost numit parcalab al Cetatii Albe. . ] Stanciu si fiul sau, Marza, au ajuns in 1473 in fruntea boierilor tarii . ], marele boier Cosma Sandrovici, s-a intors si el din pribegie alaturandu-se scaunului domnesc al lui Stefan".[34] Acestia sunt oamenii care au cazut prada disensiunilor ocazionate de schimbarile de domnie si care acum, acceptand iertarea, doreau sprijinirea noii domnii si refacerea Moldovei. Pe de alta parte, cazurile de boieri tradatori, rezolvate radical de catre Stefan, erau in mod cert de neiertat in contextual in care grija primara a voievodului era refacerea si dezvoltarea tarisoarei sale, iar actiunile unor astfel de oameni, care puneau inaintea intereselor nationale, propriile interese, nu faceau decat sa erodeze din interior structura Moldovei. "Fondul sau era pur crestin, dar stia ca pentru binele tarii trebuie indepartat tot ce era nociv. Consolidarea tarii nu putea fi facuta decat cu masuri dure, mai ales cand trei forte dusmane pandeau tara precum fiarele salbatice". Putem spune astfel, ca prima batalie pe care Stefan a fost nevoit sa o poarte si a carei castigare se impunea cu necesitate, in virtutea restabilirii autoritatii domnului in Moldova, a fost aceea impotriva marilor boieri si a ambitiilor acestora. Am vazut ca voievodul aplica tactica iertarii, in virtutea consolidarii domniei prin atragerea in Sfatul Tarii a unor oameni destoinici, dar nici nu se da inapoi din fata asumarii unor pedepse capitale aplicate tradatorilor.

Mai este un aspect al acestei batalii care se raporteaza la acelasi scop - intarirea pe plan intern si extern a Moldovei: reorganizarea ostirii. Stefan a dorit sa inlature aceasta dependenta fata de boierii mari marcata prin faptul ca, pana acum, acestia contribuiau cu oameni de pe pamanturile lor la formarea armatei prin crearea unei paturi sociale noi, ajutat fiind si de drepturile domnesti: mica boierime. In Evul Mediu, domnul avea cea mai mare putere economica, el detinand cele mai multe latifundii. Stefan a asociat la aceasta putere economica, spiritul sau gospodaresc si organizatoric si a trecut la realizarea unui proces de colonizare a locurilor pustii, ce erau de drept ale domniei. In fapt acest proces a fost poate cel mai mare act de organizare la care a fost martora Moldova in timpul lui Stefan cel Mare colonizarea avand efecte care au dus la premise importante pentru urmatoarele planuri ale voievodului. Acest proces s-a facut cu "targoveti, cu tarani emigrati din Transilvania, din Tara Romaneasca sau fugiti din calea tatarilor ori adusi de domn chiar din Pocutia si Podalia". P.P. Panaitescu ii numeste pe acestia "mici proprietari militari" adaugand ca "stateau pe pamant domnesc, scutiti de dajdii si prestatii, in schimbul indatoririi de a fi gata oricand sub arme". Era constituita astfel, o noua patura sociala: mica boierime, clasa intermediara cu drepturi deosebite si privilegiate, formata din acesti proprietari-osteni, menita sa alcatuiasca oastea de curte, "oastea permanenta" sau, mai simplu - Curtea. Oriunde existau locuri nepopulate si pustii , Stefan le dadea, prin documente domnesti, in stapanirea vitejilor sai "ca sa-si faca sat si sa le fie uric - osteni simpli, proveniti din randurile taranilor liberi - care se remarcau in lupte si care, pe timp de pace, in loc de sabie manuiau cu aceeasi indemanare si . plugul. Acestia constituiau, asa cum am mai precizat, curtea domnitorului, boierimea sa de incredere, oastea sa "de stransura"[41], in fapt intreaga sa putere militara. Nu oastea cea mare - a taranilor de pe tot cuprinsul tarii - a fost hotaratoare pentru luptele purtate de marele voievod (adunarea oamenilor din toate partile tarii fiind practic foarte greoaie si anevoioasa ), ci aceasta armata de oameni saditi de el pe tot cuprinsul tarii. Legat de aceasta colonizare, acelasi istoric, P. P. Panaitescu spune: "Cred ca pastrarea numelui lui Stefan in popor, pana astazi, pe cand numele altor domni s-a sters din lumina traditiei, se datoreste, in mare parte, acestei opere de colonizare". Nimic mai adevarat! Oamenii l au simtit aproape si au gustat pe deplin din mila si generozitatea domnitorului. El era primul care se oferea sa ii ajute, acela care-i insufletea in lupte si cel care ii rasplatea dupa batalii. Practic Stefan s-a identificat cu taranii liberi si micii boieri gasind in ei un sprijin permanent.

Acest sprijin i-a fost de mare folos domnitorului nu numai in luptele externe ci si in acelea purtate impotriva boierimii mari. Prin colonizare s-a detasat de influenta acesteia in oastea tarii.Mai mult decat atat, i-a crescut popularitatea, astfel incat incercarile de tradare ale boierilor se loveau de influenta pe care domnitorul o avea fata de majoritatea populatiei si dragostea cu care aceasta il inconjura.

In acest context, cu un voievod iertator, drept si deosebit de dibaci in organizarea interna a tarii, marea boierime nu mai avea altceva de facut decat sa accepte faptul ca influenta ei a scazut, ca jocurile murdare pentru stapanirea puterii in Moldova s-au incheiat si ca Stefan cel Mare este de acum domnul care va dispune pe deplin de drepturile sale in conducerea tarii catre o noua oranduire sociala, politica si economica. Si chiar asa s-a si intamplat, caci marele voievod, odata cu stabilizarea situatiei politice si sociale interne, a trecut si la rezolvarea celei economice.

Desi daruita de Dumnezeu cu multe bogatii naturale, Tara Moldovei avea o vistierie saraca in momentul venirii lui Stefan la tron, aceasta din mai multe motive. In primul rand turcii primeau un tribut anual din Moldova, inca din 1456, de 2.000 de zloti unguresti.[44] In al doilea rand, luptele pentru tron din cei 25 de ani care desparteau domnia lui Alexandru cel Bun de cea a lui Stefan cel Mare, a epuizat desigur resursele financiare ale tarii, aceste lupte fiind duse de oameni care-si urmareau propriile interese in detrimentul celor nationale. Adaugam la aceasta faptul ca situatia economica din principat, in cei 25 de ani, nu a putut deveni o problema prioritara pentru un domn sau altul de vreme ce principala grija era pastrarea tronului. Mai sunt apoi si incusiunile tatarilor din rasarit care nu faceau altceva decat sa contribuie la destabilizarea economica prin jafurile si stricaciunile pe care le produceau. Avem astfel o idee asupra cauzelor majore care au determinat o slabire a economiei Moldovei. Planul de reabilitare pus in practica de noul domnitor a fost unul deosebit. Inca din 1457 Stefan si-a dat seama de importanta capitala pe care o are stapanirea celor doua porturi: Chilia si Cetatea Alba. Chilia se afla, asa cum am mai precizat, in stapanirea puterii ungare, regatul maghiar avand in cetate plasata o garnizoana, iar Cetatea Alba era deja sub stapanire moldoveneasca. Pentru relansarea economica, Stefan avea nevoie de ambele porturi, mai ales in contextul in care in anul 1453, Constantinopolul a cazut sub urgia turceasca. Sa ne lamurim! In anul 1457 Moldova detinea controlul asupra unui important drum comercial care lega Marea Neagra, deci Orientul, de Europa Centrala si Marea Baltica. Apele Marii Negre scaldau si pamantul moldovenesc, principatul avand iesire la mare prin doua porturi: Chilia si Cetatea Alba. Datorita deselor pradaciuni ale convoaielor comerciale de catre tatari, un vechi drum "via tartarica", a fost aproape abandonat fiind preferata o ruta pe teritoriul moldovenesc, "via moldavica", care avea ca finalitate tocmai cetatile Chilia si Cetatea Alba. Caderea Constantinopolului in anul 1453, a distrus o parte din comertul genovez la Marea Neagra, coloniile nemaiavand o legatura maritima directa cu Genova, fapt care le-a obligat sa foloseasca fie Dunarea, fie drumul prin Moldova. Toate aceste considerente au stat la baza dezvoltarii in jurul Chiliei si Cetatii Albe a unui comert intens care a dus la cresterea importantei lor politice si comerciale, porturile lor devenind din ce in ce mai solicitate. In acest context Stefan a realizat ca planurile sale de reabilitare economica precum si asigurarea unei baze financiare care sa poata fi folosita intr-o viitoare campanie antiotomana, sunt strans legate de masura in care va reusi sa administreze aceste doua porturi si drumul comercial cu vamile sale. Cum Chilia era in maini straine, un prim pas l-a constituit cucerirea acesteia, fapt posibil abia in 1465, dupa ce, in 1462, a incercat acelasi lucru fara sorti de izbanda.* Acest maret plan isi va pune pecetea intreaga viata asupra lui Stefan prin rana pe care a capatat-o la glezna*, care se pare ca a stat si la baza cauzelor mortii sale din 2 iulie 1504*. Odata intrat in posesia ambelor cetati Stefan a inceput organizarea lor: le-a intarit, a numit cate doi parcalabi de fiecare, lucru inedit si relevant pentru importanta ape care o acorda voievodul acestora*, si a asezat garnizoane puternice. Lucrurile nu au fost oprite aici. Au fost acordate privilegii comerciale negustorilor interesati, a fost sprijinita dezvoltarea traficului de marfuri pe "via moldavica" si progresul oraselor asezate de-a lungul acestui drum si au fost puse vami cu specificatii stricte vis-à-vis de costurile de tranzit ale diferitelor produse. In acest proces, paturile sociale s-au diversificat, industria mestesugareasca asemenea, iar piata interna era din ce in ce mai dezvoltata. Au aparut muncitorii portuari si comerciali, negustorii, functionarii si contabilii, incasatorii de impozite, vamesii si specialistii in transporturi. Totul ducea catre aparitia burgheziei moldovene. Cu alte cuvinte, economia se incadra in standardele de care Stefan avea nevoie pentru aplicarea planurilor sale ambitioase. Toate acestea insa, au dus si la conflicte, mai ales cu Ungaria - marea perdanta

prin pierderea influentei asupra Chiliei - iar mai tarziu cu Imperiul Otoman. Putem spune ca aceste doua porturi au fost minele de aur ale Moldovei, sustinand economia tarii pana la pierderea lor in anul 1484*. Voievodul le-a aparat cu strasnicie, constient ca acolo sta puterea financiara a tarii sale, fapt consemnat chiar de el in solia trimisa dogelui Venetiei: " . ] aceste doua tinuturi sunt Moldova toata si ca Moldova cu aceste tinuturi este un zid pentru Ungaria si pentru Polonia"*. Privit dintr-un alt punct de vedere, cucerirea Chiliei, poate fi adaugata la victoriile pe care domnitorul le-a reputat, mai mult pe cale diplomatica in fata marilor proprietari de pamant "Stefan cel Mare nu s-a gasit in situatia domnilor de mai tarziu, cand singurul venit mai insemnat din tara era rodul pamantului si acesta era in mana boierilor. Veniturile vamilor si iarmaroacelor erau mult mai insemnate decat veniturile in natura ale boierilor nostri. Din punct de vedere economic, Stefan statea mult mai bine decat boierii."*

Un alt aspect, de data aceasta unul pozitiv, al starii de lucruri in care se afla Moldova in 1457 il constituie fondul crestin al populatiei. "Pe tot cuprinsul tarii s-a dezvoltat o vasta retea de asezari monahale, bisericute de lemn, schituri, manastiri ale obstilor si mari ctitorii domnesti"*. S-a conservat astfel o credinta vie, o credinta pastrata de catre populatie din generatie in generatie si care izvora tocmai din acest fond crestin. Pustnicii, calugarii si alti nevoitori in credinta au tinut treaza in constiinta populara, apartenenta la Biserica "Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca". Acestui fond crestin i s-a parut irezistibila imaginea noului domnitor care punea victoriile si infrangerile pe seama voii lui Dumnezeu si care avea un ritual crestin (post si rugaciune), inaintea inceperii fiecarei batalii, asa ca poporul l-a acceptat si l-a iubit cu devotament pe tot parcursul celor 47 ani de domnie. La intrarea in biserica Horoita, apartinand manastirii cu acelasi nume, se poate citi istoricul asezarii care confirma existenta ei inca din secolul IX, ctitorirea nefiind pusa ape seama niciunui domn ci fiind in sine un produs al sufletului popular profund crestin*. Exista la 1457 vetre duhovnicesti deosebit de importante pe care documentele le mentioneaza si fata de care domnia si-a manifestat darnicia prin danii deosebite : Probota, Moldovita, Neamt, Bistrita, Humor . ; Mitropolia Moldovei fusese deja recunoscuta (1401) de catre Patriarhia de Constantinopol; existau deja roadele unei vieti cultural - religioase, marcata prin manuscrise*, broderii*, vesminte liturgice*, podoabe religioase*, etc. Vorbim asadar de o viata religioasa aflata intr-o continua dezvoltare si marcata in istorie prin marturii precum cele mentionate anterior si care va ajunge la o inflorire deosebita in vremea si sub grija parinteasca a lui Stefan cel Mare.

In 1457, imediat dupa inscaunare, noul domn si-a stabilit atingerea urgenta a doua prioritati: recunoasterea Moldovei de catre toti vecinii ei ( Polonia, obisnuita cu schimbarile dese de domnie in principat, si a manifestat reticenta fata de noul domn, mai ales ca ea se declara sustinatoare a lui Petru Aron) si prinderea si pedepsirea ucigasului tatalui sau. Cum Petru Aron se refugiase la Camenita, in sudul Poloniei, Stefan nu a pregetat trimiterea unei armate care sa-i dea de urma si care sa aiba in vedere si recucerirea cetatii Hotinului - Stefan dorea reintregirea Moldovei prin alipirea tuturor teritoriilor pierdute anterior de inaintasii sai. Aceasta expeditie a fost urmata de mai multe, intre anii 1457-1459, domnitorul urmarind acum0 trei scopuri: prinderea lui Petru Aron, cucerirea Hotinului si demonstrarea in fata Poloniei a puterii politice, militare si diplomatice de care dispunea, in vederea recunoasterii domniei. Desigur momentul ales nu se putea sa fie altul de vreme ce regele Cazimir al IV-lea era ocupat cu o campanie impotriva cavalerilor teutoni. In cele din urma eforturile lui Stefan au dat roade : la 4 aprilie 1459 se semneaza un tratat intre Polonia si Moldova , la Overcauti ( Overchelauti)*. Acest pact prevedea urmatoarele: orasul si cetatea Hotin ramaneau in stapanirea Poloniei, Petru Aron era indepartat de la hotarele Moldovei iar Stefan se recunoaste vasal fata de regale Cazimir al IV-lea si se oblige sa-i primeasca in tara pe boierii pribegi si sa le restituie averile acestora ca o garantie fata de Polonia.

Petru Aron trecuse in Ardeal, probabil in tinutul secuiesc deoarece in iunie 1461, Stefan face o incursiune armata in estul Transilvaniei*, cu mesajul clar de pedepsire a acelora care-l adaposteau pe ucigasul tatalui sau, intorcandu-se cu multa prada, dar fara fara sa-l fi gasit pe fugar.

In anul 1462, luna iunie, turcii se aflau in plin asediu al Tarii Romanesti, indreptandu-si privirile catre Chilia. Stefan, dorind probabil sa cucereasca cetatea inainte ca acesta sa cada in mainile otomanilor, a incercat un atac la 22 iunie soldat insa cu o infrangere, la general vorbind si cu o rana la glezna, ce nu se va mai vindeca niciodata, in ceea ce l priveste pe voievod. Tunurile lasate in garnizoana Chiliei de catre Iancu de Hunedoara isi facusera datoria nici moldovenii si nici turcii nu au reusit cucerirea cetatii. Pentru Stefan insa era numai o infrangere temporara, deoarece, peste trei ani de zile, la 25 ianuarie 1465, acesta cucereste cetatea ajutat fiind si de o intelegere cu locuitorii targului*.

Intelegerile pe care Stefan le-a facut cu regale Cazimir al IV-lea al Poloniei, cucerirea cetatii Chiliei si sprijinul acordat de voievod clasei privilegiate din Transilvania in cadrul revoltei acesteia impotriva taxelor si fiscalitatii ungare*, l-au facut pe Matia Corvin sa stranga armata si sa porneasca intr-o campanie care avea drept tinta Suceava si drept scop pedepsirea voievodului indraznet si readucerea principatului in starea de dependenta fata de coroana ungara. Din suita regelui ungar facea parte Petru Aron si Berindei, doi pretendenti la tronul Moldovei*. Oastea ungara, in frunte cu craiul sau se afla la 11 noiembrie* la Brasov si incerca sa patrunda in Moldova prin pasul Oituzului*. Reuseste "cu focul si cu sabia"* sa intre in Moldova. Inaintand spre Suceava ajunge la 19 noiembrie in Targul Trotusului, apoi in Bacau, Roman (29 noiembrie - 7 decembrie), Targu Neamt si Baia( 14 decembrie). De aici urma Matia sa-si desfasoare armata , in vederea punerii in practica a ultimei etape a campaniei sale: cucerirea Sucevei. Inaintarea de la Pasul Oituzului si pana la Baia a fost una deosebit de dificila pentru armata ungara: voievodul roman aplicase tactica terenului pustiit - evacuarea majoritatii populatiei, arderea unor targuri, otravirea fantanilor, distrugerea culturilor, etc. Drept raspuns, oastea ungara, desi hartuita de detasamente razlete moldovenesti, s-a dedat la jafuri, pradand si ucigand totul in calea sa. Cronicarul polonez noteaza : "pe toate acestea si toate oraselele din vecinatatea lor, toata tara locuita si bogata, o pustii cu sabie, foc si amar neuitandu-se la nimic, nici la varsta, nici la stare, nici la sex"*, iar Stefan, in solia din 1 ianuarie 1468, adresata regelui Cazimir al Poloniei, spune :"si aceia, indata ce au intrat in Trotus, au inaintat in dreptul muntilor, paradand tara, nimicind si arzand cu cruzime, prefacand in cenusa satele si orasele, ucigand copii si necinstind bisericile si savarsind multe nelegiuiri, pe care nu se cuvine nu numai a le spune dar nici a le gandi si pe care nu le-au faptuit in veci nici paganii, nici turcii, nici tatarii.

Ajuns la Baia, Matia Corvin se pregatea , asa cum am mai spus, de asedierea Sucevei. Stefan stia ca acum este momentul sa-l infrunte fatis pe crai. In noaptea de 14-15 decembrie 1467 porunceste sa se dea foc targului din Baia din toate partile, apoi ataca cu intreaga sa ostire (12000 de oameni) pe invadatori. Bulversata, armata ungara se regrupeaza greu, ceea ce a dus la un numar impresionant de oameni ucisi. Lupta a durat toata noaptea iar spre dimineata, odata cu zorile zilei se iveau si zorile unei victorii grozave de-a lui Stefan. Batalia putea avea un final cat se poate de tragic pentru unguri, daca vornicul Isaia, impotriva poruncii domnitorului sau, nu ar fi lasat o bresa deschisa in flancul pe care era pozitionat, permitand unei parti de armate ungare sa se retraga, in frunte chiar cu Matia, ranit in spate de arcasii moldoveni.

Cu toate aceste victoria armatei conduse de voievodul roman a fost una considerabila si cu influente ulterioare deosebite asupra mersului politic al Moldovei. Campania lui Matia Corvin a fost ultima incercare militara de restaurare a suzeranitatii ungare asupra principatului roman si a prilejuit, in acelasi timp, manifestarea prima a lui Stefan pe plan international ca invingator al craiului unguresc. Prada cazuta in mainile armatei moldovene a fost direct proportionala cu maniera disperata in care ungurii au fugit, retragandu-se in Ardeal.

Toate cronicile romanesti relateaza campania lui Matia si infrangerea lui la Baia*. La acestea se adauga cuvintele polonezului Dlugosz* si cele ale cronicarilor unguri* precum si marturia voievodului roman din scrisoarea trimisa regelui Cazimir imediat dupa lupta*. In 1468, Stefan face o incursiune militara in Ardeal, drept pedeapsa pentru stricaciunile facute de Matia in campania din anul anterior, intorcandu-se cu o prada bogata*, ce ulterior va fi impartita populatiei pentru refacere dupa pradaciunile facute de armata ungara.

Imediat dupa aceasta, Stefan trimite regelui polon solie povestindu-i cele intamplate* si cerandu-i sprijin pentru viitoarele incercari la care se astepta sa fie supus de catre Matia Corvin, asumandu-si totodata angajamentul de fidelitate, angajandu-se sa presteze omagiul vasalic intr-un viitor cat mai apropiat.

Infrangerea lui Matia Corvin nu reprezenta pentru Stefan decat un pas catre afirmarea idealurilor sale politice. Eforturile lui incep, de acum, sa fie concentrate impotriva Imperiului Otoman - la randul sau, fusese si el prins in planurile de cucerire ale lui Mahomed al II-lea.

Constient ca nu poate lupta singur impotriva unei astfel de forte, Stefan va cauta de aici inainte ( Vlad Tepes este arestat in Ungaria) sa scoata Tara Romaneasca de sub suzeranitate Otomana, considerand ca un domn loial crestinatatii il va sprijini negresit in lupta antiotomana. La tronul Tarii Romanesti se afla acum Radu cel Frumos,domnitor loial turcilor si care, prin angajamentul sau fata de Poarta, nu putea sluji planurilor lui Stefan. Intrigat si de faptul ca Radu cel Frumos face planuri pentru cucerirea Chiliei, tot ceea ce ii mai trebuie fiind sprijinul armat otoman, voievodul moldovean, desfasoara in februarie 1470* o campanie impotriva acestuia, pradand si arzand Braila si Targul de Floci (27 februarie). Replica imediata a lui Radu nu a venit, nefiind consemnata vreo confruntare intre moldoveni si munteni, dar se pare ca, prin plangerile sale la Poarta a determinat navalirea, in august 1470, a tatarilor de pe malurile fluviului Volga, in Moldova. Este consemnata in documente batalia lui Stefan cu hoardele tataresti la 20 august 1470, in dumbrava de la Lipinti, aproape de Nistru*, incheiata cu victoria voievodului moldovean. La 14 decembrie 1470, in apropiere de localitate Orbic, Stefan mai are de dat o batalie, de data aceasta impotriva lui Petru Aron*. Desi a fost sprijinit si de secui*, pretendentul la tron este infrant prins si executat pe campul de batalie.* Lui Stefan I se implinise un dor mai vechi : ucigasul tatalui sau a fost pedepsit.

In anul 1471, o puternica armata , avandu-l in frunte pe Radu cel Frumos a navalit in Tara de Jos, dar nu a mai putut inainta spre Suceava deoarece a fost intampinata de Stefan, cu oastea sa, si infranta. Lupta a avut loc la 7 martie 1471*. Cronicile consemneaza in acelasi an si uciderea unor boieri tradatori in frunte cu Isaia vornicul, Negrila paharnicul si Alexa stolnicul*. Dupa o perioada de doi ani, anume in 1473, Stefan isi reia punerea in practica a planurilor de scoatere a Tarii Romanesti de sub influenta turceasca. De data aceasta, pregatirile sunt facute cu grija, iar armata numeroasa. La 8 noiembrie, Stefan se afla la Milcov, insotit de acela pe care avea sa-l aseze pe tronul muntean dupa indepartarea lui Radu : Basarab cel Batran zis Laiota, fiul lui Dan al II-lea. Lupta s-a dat al locul numit "Cursul Apei", pe valea paraului Vodna si a durat trei zile (18-20 noiembrie). Infrant, domnitorul muntean a cautat scaparea la resedinta sa din Bucuresti, insa Stefan l-a urmat si aici si infrangandu-l definitiv l-a silit sa se refugieze in cetatile dunarene stapanite de turci lasand in urma sa o avere insemnata, dar cel mai de pret, si-a lasat familia: sotia si fiica sa, domnita Maria Voichita[45]. Radu incearca imediat o recucerire a tronului cu ajutor turcesc, insa intreaga sa armata este nimicita de catre Stefan iar prizonierii trasi in teapa*. Domnia lui Laiota nu a durat decat aproape o luna de zile, caci Radu a cerut din nou ajutor de la sultan si a reusit sa-l inlature pe protejatul lui Stefan de la conducerea Tarii Romanesti dar si sa prade Tara Moldovei pana la Barlad, fara ca Stefan sa aiba timp sa reactioneze. Voievodul moldovean se implica din nou in politica munteana reusind in primavara anului 1474 sa-l impuna din nou pe Laiota pe tron, in timp ce Radu s-a refugiat in Ardeal unde se pare ca a si murit*. Trebuie sa precizam faptul ca anul 1473 a avut o deosebita importanta pentru domnia lui Stefan cel Mare. Este anul in care, multumit de situatia interna, domnitorul Moldovei isi incepe campania antiotomana. O face mai intai prin sistarea haraciului catre Poarta, urmata de lupte indirecte cu turcii prin represaliile contra vasalilor, cum ar fi Radu cel Frumos, si va sfarsi prin confruntari directe care vor marca apogeul domniei sale si al luptei antiotomane.

In 1474 se parea ca Stefan invinsese: avea pe tronul Tarii Romanesti un om care ii datora statutul de domn si un sprijin in scoaterea Munteniei de sub influenta otomana si lupta impotriva Portii. Nu a fost insa asa. Dupa cateva luni, Laiota trece de partea turcilor*, ramanand vasal pana la pierderea puterii definitive in 1477, desi in octombrie 1474, el este invins de Stefan in apropiere de cetatea Teleajenului.

Aceste incursiuni armate menite sa schimbe situatia politica a Munteniei, cat si sistarea haraciului si cucerirea Chiliei, l-au facut pe sultanul Mahomed al II-lea sa ia hotararea de a trimite peste Moldova o oaste mult mai numeroasa decat contingentele de la Dunare, care sa-l pedepseasca pe ghiaurul Stefan si sa stabileasca "pacea" in aceste teritorii. Prin urmare, i-a poruncit lui Soliman Hadambul ( Eunucul ) sa sisteze asediul cetatii Scutari din Albania si sa se indrepte cu intreaga ostire, la care ulterior se vor atasa si corpuri de oaste munteana sub comanda lui Laiota, si sa desfasoare o campanie de iarna impotriva lui Stefan*. Vazandu-se din nou in inferioritate numerica, domnul moldovean a aplicat iarasi vechea tactica a pamantului pustiit, retragandu-se cu armata pana la Vaslui. Oastea turca, inainta pe valea Barladului, cu provizii putine si infruntand frigul iernii moldovenesti. Stefan avea nevoie de un loc in care turcii sa nu poata sa se desfasoare, dar care sa-i permita lui sa-si puna in aplicare planurile de atac. Un asemenea loc era o vale ingusta a Barladului, in fata orasului Vaslui, la confluenta Racovei cu raul Barlad. Aici a avut loc si lupta, in data de 10 ianuarie 1475*. Terenul mlastinos, vremea defavorabila ( in special ceata ), si atacul prin surprindere au facut ca oastea turca sa fie infranta. Ordinele clare, disciplina, devotamentul si iubirea de tara si, de ce nu, ajutorul divin - Stefan a dat porunca sa se tine post cu rugaciuni, inainte si dupa batalie - a facut ca oastea moldoveneasca, de aproximativ 40.000 de oameni, sa iasa victorioasa in ceea ce a fost cea mai mare incercare de pana atunci din domnia lui Stefan cel Mare. Cronicarii romani si straini ( chiar si turci ) evoca acea batalie descriind, in cuvinte deosebite, desfasurarea luptei si victoria moldovenilor*.

Domnul roman a simtit acum ca puterea otomana e slabita, ca Imperiul putea fi infrant printr-o alianta crestina, de aceea, la doar doua saptamani dupa victorie, la 25 ianuarie 1475, trimite o scrisoare circulara monarhilor crestini ai Europei, anuntandu-i despre Victoria de la Vaslui si atragand atentia asupra necesitatii incheierii unor tratate de alianta menite sa fortifice crestinatatea in fata viitoarelor atacuri razbunatoare ale otomanilor*. Stefan era constient de importanta victoriei sale si de necesitatea fructificarii avantajului efemer dobandit prin aceasta. Stia ca sultanul va fi atat de furios pe aceasta infrangere, incat problema supunerii Moldovei va deveni principala in cadrul urmatoarelor sale campanii militare.

Europa nu a ramas fara cuvinte. Toti monarhii crestini au raspuns cu scrisori de lauda la adresa lui Stefan, fara sa spuna nimic concret de problema aliantei crestine. Au fost cuvinte frumoase, promisiuni de ajutor financiar, solii trimise, insa situatia a ramas neschimbata: in fata viitoarelor campanii otomane Stefan era tot singur de vreme ce fiecare din aceia care ar fi trebuit sa i se alature era " coplesit" de alte probleme. Eforturile diplomatice ale domnitorului au fost completate si de actiuni directe : tot in 1475, la putina vreme dupa batalia de la Vaslui, a trimis un corp expeditionar in principatul Theodor - Mangop, in sud-vestul Crimeei, inlaturandu-l de la conducere pe Isaia, vasalul turcilor si cumnatul sau si inlocuindu-l cu fratele acestuia, Alexandru - un adept al luptei antiotomane*. Aceasta situatie nu a durat mult, caci in decembrie Mangopul era cucerit de turci.*

Asa cum am mai precizat, in 1459 a fost perfectat un tratat de pace si alinata intre Moldova si Polonia, insa prevederile acestui pact au fost prea putin implinite. Pe de o parte, Stefan "a evitat" sa onoreze public vasalitatea fata de Cazimir,    sprijinindu-l totusi in luptele cu teutonii, iar pe de alta parte, regele polon a dus o politica ascunsa care implica neutralitatea in fata conflictului Moldovei cu turcii, reiesind de aici planurile secrete de stapanire ale Poloniei peste Moldova.

In aceasta situatie, pus in fata unui pericol turcesc iminent, Stefan si-a indreptat privirile catre Ungaria. Deja urmarile luptei de la Baia fusesera uitate, mai mult, si Ungaria era direct interesata in respingerea atacurilor otomane, asa ca Stefan avea toate premisele incheierii unui tratat de pace cu Ungaria, lucru care se si intampla in 1475: la 12 iulie e semnat de Stefan al Iasi si la 15 august de Matei Corvin la Buda. Stefan recunoaste suzeranitatea lui Matia si se obliga sa-l ajute in lupta impotriva tuturor dusmanilor, afara de regele Poloniei; la randul sau regele ungar se obliga sa-l sprijine pe domnul Moldovei in lupta impotriva turcilor si sa-i acorde loc de refugiu in caz de necesitate*.

Iminenta unui atac asupra Moldovei, condus de insusi Mahomed al II-lea, a devenit o certitudine inca din anul 1476. Lasand la o parte alte campanii si preocupari de cucerire, la 13 mai 1476 *, sultanul paraseste Adrianopolul si se indreapta spre Dunare de unde va mai incadra in armata sa si cete muntene puse la dispozitie de Laiota, cu scopul precis de a ataca si supune Moldova. Stefan si-a intensificat strategia diplomatica, ramasa insa fara un rezultat notabil - chiar si armata trimisa de Matia Corvin, a ajuns in Moldova dupa ce campania turca se incheiase si sultanul trecuse Dunarea inapoi. Stefan se pregateste de razboi. Un razboi care se anunta cel putin la fel de crunt ca si cel din anul precedent.

Atacul otoman a fost sustinut de un altul, al tatarilor veniti dinspre Nistru si indreptandu-se spre Suceava. Domnul moldovean si-a impartit armata, trimitand impotriva tatarilor corpuri de oaste alcatuite din taranii si proprietarii de pamant, originari tocmai din partile atacate, la cererea expresa a acestora. Oastea tatara a fost prinsa pe drumul de intoarcere si infranta. Robii au fost eliberati iar prada recastigata, insa ostenii participanti la batalie nu au mai avut timp sa se intoarca pentru a participa la lupta dintre domnul lor si sultan. A fost o victorie temporara, atat de partea lui Stefan cat si de partea lui Mahomed, deoarece acesta din urma a reusit, prin trimiterea hoardelor tataresti, sa imparta si sa subtieze oastea moldava. La 10 iulie 1476* turcii invadeaza Moldova fara ca Stefan sa se angajeze intr-o lupta decisiva, aplicand insa tactica veche a pamantului parjolit si a hartuirii permanente. Avea la dispozitie aproximativ 20.000 de oameni pe care trebuia sa-i angajeze intr-o lupta contra unei armate de peste 120.000*.

Planul era acelasi: gasirea unui loc ce nu putea permite sultanului desfasurarea intregii sale ostiri. Lupta s-a dat intr-un loc situat pe valea Paraului Alb,. afluent Moldovei, la 26 iulie 1476. De data aceasta superioritatea numerica a turcilor si-a spus cuvantul, Stefan fiind infrant si marea parte din boierimea pe care el se bizuia pierind in lupta*. Domnitorul se retrage in padure impreuna cu micul corp de oaste ramas, apoi la Camenita, cu acordul regelui polon, Cazimir IV Jagello.

Constient ca nu victoria aceasta, singura, avea sa-i asigure cucerirea Moldovei, Mahomed se indreapta spre cetatile din inima tarii. Asediaza, fara sorti de izbanda, cetatea Sucevei, Hotinului si Neamtului. Datorita zidurilor groase si a eroismului cu care aparatorii au luptat, niciuna dintre acestea nu a fost cucerita. Mai mult decat atat, se auzise deja de oastea trimisa de Matia Corvin in ajutorul lui Stefan, ostenii turci erau infometati iar ciuma incepea sa faca victime. Sultanul a hotarat retragerea, neavand timp si forta pentru un asediu indelungat. Stefan isi reface oastea, transformand retragerea turcilor mai mult intr-o fuga, acestia fiind urmariti si ucisi pana la Dunare si lasand in urma mare parte din prada si captivii de razboi.

Cu alte cuvinte, nici unul din scopurile pentru care sultanul venise in Moldova nu fusese indeplinit: Chilia si Cetatea Alba erau tot ale romanilor,la fel ca si Suceava, Hotinul si Neamtul, tara era tot autonoma si neplatitoare de tribut, prada insignifianta, iar Stefan tot voievod peste moldoveni. Cu toate acestea, pierderile suferite de romani au fost importante: mare parte din boierii de incredere au fost ucisi, satele si orasele parjolite, culturile distruse si oameni - cei drept nu foarte multi, dusi in robie. Stefan trecea infrangerea pe seama voii lui Dumnezeu, care-l pedepseste pentru pacatele sale*.

Campania antiotomana desfasurata de domnul moldovean continua, de data aceasta cu sprijin unguresc. Voievodul Moldovei mijloceste eliberarea varului sau, Vlad Tepes, din inchisoarea maghiara si cu un sprijin armat din partea regelui Matia Corvin, reuseste sa-l inscauneze pe tronul Tarii Romanesti, la 16 noiembrie 1476*, dupa o serie de conflicte cu turcii din tara si boierii fideli Portii. Acesta stare de lucruri avea sa se schimbe destul de repede : in decembrie 1476 - ianuarie 1477, Vlad Tepes este ucis in lupta cu turcii veniti sa-l sprijine pe Laiota, acesta din urma devenind din nou domn al Munteniei. Pentru Stefan situatia era acum ca la inceput, drept pentru care incepe o noua serie de demersuri diplomatice, asociate si cu actiuni practice : in decembrie 1477 el inlatura pe Laiota si instaleaza la domnia Munteniei pe Tepelus*. Acesta insa l-a dezamagit pe protectorul sau, repetand gestul lui Laiota si devenind vasalul turcilor, astfel incat voievodul moldovean se vede nevoit sa organizeze o noua campanie impotriva Tarii Romanesti, de data aceasta pentru inlaturarea si pedepsirea tradatorului Tepelus.

Au fost reluate relatiile cu Polonia, iar din 1479* s-au inceput tratativele cu Poarta, astfel incat in 1480 deja exista o pace temporara intre Imperiul Otoman si Moldova, iar plata tributului era reluata - 6.000 de ducati venetieni*. Desigur, aceasta pace este una efemera, fiecare dintre cei doi conducatori asteptand momentul sa o poata rupe. Politica lui Stefan era una indreptatita : avea ca vecini o Polonie tot mai inclinata catre un compromise cu turcii, o Ungarie preocupata cu obiective din Europa Centrala si o Tara Romaneasca aflata sub suzeranitate otomana. Pacea nu era decat o adaptare temporara la aceasta situatie*, lucru confirmat in iunie 1480, cand Stefan inlatura din Muntenia pe Tepelus asezandu-l pe Vlad Calugarul. Din acest an si pana in 1482 au loc mai multe confruntari intre Stefan si Tepelus pentru tronul Munteniei. Cronicile consemneaza lupta de la Ramnicu Sarat, 8 iulie 1481, unde moldovenii au iesit victoriosi*. Letopisetul anonim al Moldovei povestind : "si au biruit iarasi Stefan Voievod, din mila lui Dumnezeu . si au fost ucisi foarte multi, multime mare, fara numar si toate steagurile lor au fost luate si nici unul n-a scapat"*. Din 1482 domn al Munteniei este Vlad Calugarul, fratele lui Vlad Tepes si Radu cel Frumos. Acesta isi va consolida domnia tot printr-un raport de vasalitate fata de Poarta Otomana. Deja pentru Stefan era clar: orice incercare de a duce in Tara Romaneasca un domn fidel luptei antiotomane avea rezultatul invers. Influenta turca era prea mare si slabiciunile pretendentilor prea multe. Stefan cel Mare era parasit, rand pe rand de aliati: Polonia era neutra, Ungaria incheiase in 1483 un pact de neagresiune cu turcii, Venetia face pace cu acestia in 1479. Noua politica otomana condusa de Baiazid al II-lea, fiul lui Mahomed al II-lea si noul sultan din 1481, dadea roade. Dupa izolare, urma asedierea, asa ca Stefan se pregatea de ce e mai rau, caci turcii pusesera cucerirea Chiliei si a Cetatii Albe, precum si supunerea Moldovei, in capul listei de prioritati. Sultanul se baza pe sprijinul hanului Crimeei si pe cel al lui Vlad Calugarul. Dupa indelungi pregatiri si un drum lung strabatut, armata otomana, trece Dunarea pe un pod de vase, la Isaccea -Oblucita* si incepe asedierea Chiliei la 5 iulie 1484. Inconjurata atat de pe uscat cat si de pe apa, cetatea este cucerita dupa 8 zile de asediu. Turcii se indreapta catre Cetatea Alba pe care o dobandesc dupa doar doua zile de atac*.

Anul 1484 a marcat asadar, un punct de cotitura in istoria Moldovei. Cucerirea Chiliei si a Cetatii Albe, era pentru Baiazid un fapt important, de aceea a vestit pretutindeni marea sa victorie printr-o Scrisoarea in care Chilia era caracterizata drept " cheie si poarta a toata Tara Moldovei si a toata Tara Ungureasca si a tarilor de la Dunare", iar Cetatea Alba drept "cheie pentru toata Tara Leseasca, Tara Romaneasca, Tara Tatareasca si toata Marea Neagra". O noua faza incepe acum in domnia lui Stefan si chiar o noua epoca in istoria Moldovei. Nu numai ca erau luate cetati importante, dar turcii se vor aseza pe pamantul tarii si vor ramane aici mai mult de trei secole, stapanirea lor facandu-se simtita din ce in ce mai tare. Desigur ce domnitorul Moldovei nu era multumit cu aceasta stare de fapt drept pentru care a cerut din nou sprijinul Poloniei. Participarea armatei acestei tari la luptele pentru recucerirea cetatilor de la Marea Neagra a fost conditionata de Cazimir al IV-lea Jagello de depunerea juramantului de vasalitate, in mod personal, de catre Stefan. Neavand alte alternative, domnul accepta prestarea personala a omagiului la 15 septembrie 1485, in localitatea Colomeea*. In timp ce voievodul era plecat in Polonia, tara sa era calcata de turci. Armata acestora, la care se alaturasera si corpuri de oaste trimise de Vlad Calugarul, se indrepta spre Suceava, condusa de beilerbeiul Rumeliei insotit de un pretendent numit Petru zis Hroiot. Aceasta incursiune se dorea a fi una de pedepsire a lui Stefan pentru faptul ca, imediat dupa cucerirea cetatilor de la Marea Neagra de catre turci, a incercat o ofensiva. Actiunea a fost oprita de voievodul roman care, ajutat si de oastea data de Cazimir a reusit sa ajunga la timp inapoi in tara si sa inlature primejdia printr-o lupta data da Catlabuja, in 16 noiembrie 1465*. In primavara anului urmator, la 6 martie 1486, are loc o nou lupta intre Stefan si o armata turca ce-l avea in frunte pe Bali-big insotit de pretendentul Hroiot. Moldovenii castiga, iar pretendentul avea sa plateasca scump indrazneala sa, fiind decapitat*.

Aceste atacuri repetate si tentative de inlaturarea a domnitorului Moldovei dovedeau ca tara nu poate avea pace decat in cazul unei intelegeri cu turcii, lucru ce incepe sa se transforme in certitudine inca din lunile aprilie-iunie ale anului 1486*, cand au loc tratative. Desigur ca Stefan nu renuntase la planurile sale de cucerire a cetatilor pierdute in 1484, tot ceea ce astepta fiind un sprijin fie de la Ungaria fie de la Polonia. Aceasta din urma, prin regale Cazimir, il tradeaza renegand acordul incheiat la Colomeea si incheind o pace cu turcii la 21 martie 1489*. Dezamagit si umilit, Stefan isi indreapta acum privirea catre Ungaria, parasita in 1485. Matia Corvin, dorind un tratat cu Moldova, cedeaza acesteia cetatea Ciceu si Cetatea de Balta, ca si garantie al actului semnat in vara anului 1489. In 1490 Matia Corvin moare, iar rege al Ungariei, dupa mai multe disensiuni, ajunge Vladislav Jagello. In 1492, pe tronul Poloniei urca Ioan Albert. In aceste conditii situatia Moldovei nu s-a schimbat radical: Ungaria ii ramanea aliata, prin recunoasterea actului incheiat in 1489, iar Polonia continua sa-si cultiva relatiile cu turcii si sa-si doreasca stapanirea Moldovei. Perioada 1490-1497 nu este una in care sa se evidentieze mari evenimente. De remarcat ar fi faptul ca in 1492, Moldova este atestata ca platind tribut Portii Otomane si ca in aprilie 1494*, regele Ioan Albert convoaca un congres al membrilor dinastiei Jagellone pentru reglementarea problemelor dintre acestia si pentru a pregati o campanie impotriva Moldovei unde avea sa fie inscaunat Sigismud, fratele mai mic al lui. Cel mai mult se dorea atragerea regelui ungar, Vladislav, in aceasta campanie, lucru ce nu a fost primit insa de acesta.

In ciuda esecului Ioan Albert s-a pregatit de razboi. Sub pretextul ca doreste eliberarea Chiliei si a Cetatii Albe de sub dominatia turca, el a cerut permis de libera trecere a ostirii sale prin Moldova. Stefan este de acord, insa experienta sa de razboinic a simtit ca regele polonse foloseste de un pretext.

In fruntea a aproape 80.00 de osteni*, Ioan Albert intra in Moldova, insa la scurt timp isi vadeste adevaratele intentii prin arestarea a doi soli trimisi de Stefan si schimbarea directiei spre Suceava. Ca raspuns, domnitorul moldovean anunta pe turci, primind in ajutor o mica armata turca la care s-a adaugat si un corp de oaste muntean. Stefan a solicitat si interventia armatei ungare, in virtutea aliantei dintre cele doua state. Voievodul Moldovei s-a retras cu oastea la Roman, lasand cetatea Sucevei sub asediu polon. De altfel, a aplicat aceeasi tactica: hartuirea detasamentelor polone trimise dupa provizii, pustiirea pamatului, otravirea fantanilor, etc. Suceava era asediata (24 septembrie 1497), insa zidurile groase si vitejia aparatorilor a facut-o de necucerit. Stefan astepta momentul unui atac de decisiv. Avea in fata o oaste demoralizata, infometata, invrajbita impotriva conducatorului ei si hartuita permanent. Interventia diplomatica a Ungariei a facut ca ostilitatile polone sa inceteze, iar domnul roman sa fie de acord cu retragerea armatei asediatoare, "pe acelasi drum". Dupa trei saptamani de asediu al Sucevei, Ioan Albert isi incepe retragerea din Moldova, mergand prin orasul Siret, si traversand marele codru al Cosminului spre Cernauti.

Stefan insa, nu putea lasa nepedepsita o asemenea indrazneala, mai ales ca el avea de platit Poloniei o polita legata de umilinta de la Colomeea si nerespectarea acordului incheiat acolo. Se poate ca la aceste motive sa se adauge si faptul ca regele Ioan Albert nu a respectat itinerariul de intoarcere impus de moldoveni. In consecinta la 26 octombrie 1497, oastea polona este surprinsa in Codrii Cosminului, incercuita si atacata. Prinsi in padure, pe un drum blocat de copacii taiati si tinte usoare pentru arcasii moldoveni, soldatii poloni au fost ucisi in numar mare. Armata poplona a suferit atunci o grea infrangere pierzand o parte insemnata din efectiv si armament, infrangere amplificata de o alta la care protagonisti au fost un corp de calareti mazuri veniti in ajutorul polonilor si decimati la Lentesti in 29 octombrie*.

Stefan nu s-a considerat satisfacut de acesta victorie, de aceea, in 1498 se consemneaza diferite incursiuni in regatul polon al ostilor moldovenesti*, pana in 16 aprilie 1499 cand se incheie la Cracovia un pact intre Polonia si Moldova prin care regale Ioan Albert renunta la toata pretentiile sale care l-au manat impotriva Moldovei in urma cu 2 ani.

Ultimii ani de domnie ai lui Stefan au fost dominati de conflictul cu Polonia pentru Pocutia. A fost un conflict strict diplomatic, tratativele duse intre cele doua state neducand insa la nici un rezultat, pana in 1504, acest teritoriu ramanand integrat in Moldova.

Dupa ce in ianuarie 1504, Stefan cel Mare il impune ce succesor la tronul Moldovei pe Bogdan, fiul sau si al Mariei, fiica lui Radu cel Frumos, la 2 iulie 1504, marele aparator si voievod al Moldovei, moare fiind ulterior inmormantat la manastirea Putna.



Petrus Ranzanus, Epitome Rerum Huncaricarum, dupa Stefan cel Mare si Sfant - Portret in cronica, Ed. Musatinii, Suceava, 2004, p.212

Constantin C. Giurescu, Istoria romanilor, Ed. All Educational, Bucuresti, 2000, p.42

Ibidem

Jan Dlugosz, Historia Polonica, din Stefan cel Mare si Sfant - Portret in cronica, Ed. Musatinii, Suceava, 2004, p.165-166

Matei Miechowski, Chronica Polonorum, dupa Stefan cel Mare si Sfant - Portret in cronica, Ed. Musatinii, Suceava, 2004, p.175

Bernard Wapowski, Chronicorum [ . ] Partem Posteriorem, dupa Stefan cel Mare si Sfant - Portret in cronica, Ed. Musatinii, Suceava, 2004, p.181, 191, 177

Scrisoarea Papei Sixt al IV-lea catre Stefan cel Mare, din Stefan cel Mare si Sfant - Portret in cronica, Ed. Musatinii, Suceava, 2004, p.320, 319

Raportul lui Matteo Muriano, din Stefan cel Mare si Sfant - Portret in cronica, Ed. Musatinii, Suceava, 2004, p.326

Raportul lui Matteo Muriano, din Stefan cel Mare si Sfant - Portret in cronica, Ed. Musatinii, Suceava, 2004, p.328

Cronica Moldo-Polona, din Stefan cel Mare si Sfant - Portret in cronica, Ed. Musatinii, Suceava, 2004, p.45

Grigore Ureche, Letopisetul Tarii Moldovei, din Stefan cel Mare si Sfant - Portret in cronica, Ed. Musatinii, Suceava, 2004, p.69

Ibidem, p.51

Ibidem, p.69

Dan Lucinescu, Stefan cel mare si Sfant, Ed. Fides, Iasi, 2002, p.42

Cronica Moldo-Germana, din Stefan cel Mare si Sfant - Portret in cronica, Ed. Musatinii, Suceava, 2004, p.22 ; Conform acestei surse Stefan conducea "o putere mica", insa oastea de 6000 de oameni nu era atat de mica daca o raportam anului 1457.

Constantin Razachevici, Cronologia critica a domnilor din Tara Romaneasca si Moldova, vol I, Ed. Enciclopedica, Bucuresti, 2001, p.537

In Cronica Moldo Germana este consemnata, in mod eronat, data de 11 aprilie 1457

In unele cronici ( Letopisetele I si II de la Putna, Cronica lui Grigore Ureche, Cronica lui Nicolae Costin), apare ziua de "joi mari". Este eronat, deoarece data de 12 aprilie din anul 1457 nu pica intr-o zi de joi.

Letopisetul anonim al Moldovei, din Stefan cel Mare si Sfant - Portret in cronica, Ed. Musatinii, Suceava, 2004, p.14

Letopisetul anonim al Moldoveisi Cronica Moldo-Germana din Stefan cel Mare si Sfant - Portret in cronica, Ed. Musatinii, Suceava, 2004, p.14 si 22

Dan Lucinescu, Stefan cel mare si Sfant, Ed. Fides, Iasi, 2002, p.43

Constantin Razachevici, Cronologia critica a domnilor din Tara Romaneasca si Moldova, vol I, Ed. Enciclopedica, Bucuresti, 2001, p.71 Stefan Stefanescu, Camil Muresan, Istoria Romanilor, vol IV (editat de Academia Romana), Ed. Enciclopedica, Bucuresti, 2001, p.364

Dan Lucinescu, Stefan cel mare si Sfant, Ed. Fides, Iasi, 2002, p.43

Letopisetul de la Putna nr. I, Letopisetul de la Putna nr. II, Traducerea romaneasca a Letopisetului de la Putna din Stefan cel Mare si Sfant - Portret in cronica, Ed. Musatinii, Suceava, 2004, p.29, 33 si 38

Constantin Razachevici, Cronologia critica a domnilor din Tara Romaneasca si Moldova, vol I, Ed. Enciclopedica, Bucuresti, 2001, p.538

Letopisetul de la Putna nr. I, Letopisetul de la Putna nr. II, Traducerea romaneasca a Letopisetului de la Putna din Stefan cel Mare si Sfant - Portret in cronica, Ed. Musatinii, Suceava, 2004, p.30, 33 si 38

Constantin Razachevici, Cronologia critica a domnilor din Tara Romaneasca si Moldova, vol I, Ed. Enciclopedica, Bucuresti, 2001, p.538

Ibidem ; Letopisetul de la Putna nr. I, Letopisetul de la Putna nr. II, Traducerea romaneasca a Letopisetului de la Putna din Stefan cel Mare si Sfant - Portret in cronica, Ed. Musatinii, Suceava, 2004, p.30, 33 si 38

Constantin Razachevici, Cronologia critica a domnilor din Tara Romaneasca si Moldova, vol I, Ed. Enciclopedica, Bucuresti, 2001, p.538

Dan Lucinescu, Stefan cel mare si Sfant, Ed. Fides, Iasi, 2002, p.53

P.P.Panaitescu, Stefan cel Mare. O incercare de caracterizare din Stefan cel Mare si Sfant Portret in Istorie, Ed. Musatinii, Suceava, 2004, p.14

Dan Lucinescu, Stefan cel mare si Sfant, Ed. Fides, Iasi, 2002, p.49

Ibidem, p.69

Ibidem, p.67

Ibidem, p.50

Pr. Prof. Dr. Ioan Moldoveanu, Ce l-a impus pe Stefan cel Mare si Sfant in constiinta nationala? Cateva aspecte, [de completat], Bucuresti, 2004

P.P.Panaitescu, Stefan cel Mare. O incercare de caracterizare din Stefan cel Mare si Sfant Portret in Istorie, Ed. Musatinii, Suceava, 2004, p.15

Ibidem, p.15

Leon Simanschi, Documenta Romaniae Historica, vol. II, Ed. Academiei Republicii Sociale Romane, Bucuresti, 1976, p.207

Ibidem

P.P.Panaitescu, Stefan cel Mare. O incercare de caracterizare din Stefan cel Mare si Sfant Portret in Istorie, Ed. Musatinii, Suceava, 2004, p.15

Ibidem

Ibidem, p.17

Leon Simanschi, Documenta Romaniae Historica, vol. II, Ed. Academiei Republicii Sociale Romane, Bucuresti, 1976, p.85

Acestora, Stefan le-a oferit ospitalitate in Moldova pana la sfarsitul vietii.





Politica de confidentialitate





Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate