 |
|
 |  |
|
|
| |
 | Biologie | Chimie | Didactica | Fizica | Geografie | Informatica |
| Istorie | Literatura | Matematica | Psihologie |
UNIVERSITATEA "VALAHIA" TARGOVISTE
FACULTATEA DE STIINTE UMANISTE
MASTER "UNITATEA ISTORIEI EUROPENE"
LUCRARE DE DIZERTATIE
ROLUL NATIUNII DOMINANTE
SI
AL MINORITATILOR
IN OPERA STIINTIFICA SI POLITICA
A LUI NICOLAE IORGA
DUPA PRIMUL RAZBOI MONDIAL
In Pantheonul civilizatiei romane si universale, Nicolae Iorga reprezinta incontestabil o culme; numele lui a fost adesea asociat cu cel al geniilor Renasterii sau ale Veacului Luminilor. Dominand prin marea sa personalitate viata spirituala si politica a timpului sau, Nicolae Iorga poate fi asemuit cu Voltaire, despre care s-a afirmat cu deplina justificare: "A fost mai mult decat un om, a fost un veac".
Prin intreaga activitate desfasurata putem afirma ca Nicolae Iorga este una dintre cele mai proeminente figuri ale romanitatii: savant, cercetator al istoriei romanesti si universale, istoric al literaturii, intemeietor de reviste si institutii de invatamant, profesor, orator, memorialist, dramaturg si om politic. Prin fenomenala sa creatie editoriala - care cuprinde 1250 de volume si 25 000 de articole - oratorica, de participant la congresele mondiale de istorie unde era numit cu respect "Uriasul din Carpati", politica - parlamentar din 1907, presedinte al primei Camere a Deputatilor din Romania intregita si Prim-ministru intre 1931-1932, Nicolae Iorga a fost unul dintre creatorii a ceea ce se numeste spiritualitatea romaneasca.
Lucrarea de fata isi
propune sa descifreze viziunea lui Nicolae Iorga cu privire la rolul
minoritatilor in viata statului asa cum aceasta s-a
reflectat in opera stiintifica si politica a
marelui istoric dupa Primul Razboi Mondial. Aceasta tema de
cercetare urmareste sa surprinda in ce masura
viziunea istoricului era racordata cu cea general acceptata in epoca
asupra rolului minoritatilor in viata de stat, care au fost
evolutiile din conceptia lui Iorga asupra rolului
minoritatilor ( in ce masura anul
Pentru elaborarea acestei lucrari am folosit surse documentare diverse: izvoare inedite, izvoare edite (documente publicate, memorii) precum si o serie de lucrari generale.
Motivul abordarii acestei teme a fost faptul ca nici un istoric pana acum nu a insistat asupra viziunii lui Nicolae Iorga cu privire la rolul minoritatilor in viata nationala; acest domeniu de cercetare este cu atat mai interesant cu cat dupa anul 1918, evolutia societatii romanesti a fost marcata de necesitatea integrarii minoritatilor nationale in statul roman unitar.
Tema abordata - "Rolul natiunii dominante si al minoritatilor in viata statului in opera stiintifica si politica a lui Nicolae Iorga dupa Primul Razboi Mondial" - incearca sa reliefeze evolutiile din conceptia lui Nicolae Iorga cu privire la aportul minoritatilor in viata statului national unitar roman.
Formarea statului national unitar roman a determinat, prin unirea Basarabiei, Bucovinei, Transilvaniei cu "patria mama", necesitatea integrarii unui numar considerabil de minoritati nationale. Nicolae Iorga a incercat, in aceasta perioada, prin opera sa stiintifica si politica sa diminueze divergentele dintre romani si minoritatile nationale si totodata sa realizeze o apropiere sufleteasca intre cei care vorbeau limbi diferite dar erau cetateni ai aceluiasi stat.
Lucrarea de fata incearca sa imbogateasca cu date si interpretari noi biografia marelui istoric si scoate in evidenta aportul acestuia la strangerea legaturilor dintre romani si minoritatile nationale.
Pentru Nicolae Iorga antrenarea in viata politica a devenit o necesitate la interferenta secolelor XIX si XX, cand societatea romaneasca avea in fata doua imperative majore: incheierea procesului de formare a statului national deplin unitar si inlaturarea marilor nedreptati social-economice si politice. Intreaga activitate politica desfasurata de Nicolae Iorga pana in 1918 se constituie intr-o contributie majora la rezolvarea acestor probleme. Se poate sublinia rolul istoricului in accelerarea mersului catre reforma agrara, catre reforma electorala, trebuie consemnat insa faptul ca cel mai important plan pe care a actionat si in care si-a adus cea mai mare contributie a fost lupta pentru unitate nationala si statala.
La sfarsitul Primului Razboi Mondial, Nicolae Iorga si-a
reinceput activitatea politica printr-o consfatuire a partizanilor
sai, la Iasi, in 26 noiembrie 1918, prilej pentru trecerea in
revista a anilor neutralitatii si ai razboiului, a
activitatii Partidului Nationalist Democrat in aceasta
perioada. La consfatuire s-a hotarat reluarea
activitatii partidului: 'Acum, termenul prevazut in
discursul din
Ajuns la jumatatea lui decembrie 1918 la Bucuresti, istoricul si-a reinceput munca la Universitate,a refacut conducerea centrala a Partidului Nationalist Democrat, s-a ingrijit de aparitia "Neamului Romanesc'. Nicolae Iorga a inceput sa publice articole destinate indrumarii opiniei publice asupra problemelor momentului respectiv; primul din aceasta serie era intitulat "Romania care a fost si Romania care trebuie sa fie', propunand noi principii de organizare a societatii romanesti.[2]
Anul
Nicolae Iorga era antrenat in anul 1919 in lupta pentru rezolvarea problemelor majore care se aflau in fata statului roman la a carui edificare contribuise. Marele nationalist roman a actionat astfel pentru consolidarea Unirii scriind articole si brosuri pentru drepturile romanilor asupra regiunilor pe care le locuiesc, conferentiind in multe locuri pe aceasta tema. De asemenea, a scris o brosura de prezentare a Vechiului Regat pentru folosul locuitorilor provinciilor unite, in dorinta de a intari sentimentul solidaritatii nationale. Tot Iorga a fost cel care a salutat pe reprezentantii provinciilor unite primiti in Academia Romana.[4]
In planul vietii politice interne, evenimentul principal in 1919, au
fost alegerile parlamentare amanate de sase ori in zece luni. In
"Manifestul electoral' din 1919, Partidul Nationalist Democrat afirma
ca intelege nationalismul ca pe o datorie de "a lucra din
rasputeri pentru ca in romanul sa-si aiba tot dreptul lui,
fara a nedreptati pe nimeni', iar democratia, nu
numai ca dreptul poporului de a lua parte la carmuirea tarii sale,
dar si ca datoria celor chemati de a-l pregati pentru
aceasta sarcina, de a-1 lumina pentru el, in loc de a-1 intuneca
pentru ei'.[5] La
alegerile din 2-6 noiembrie 1919, Partidul Nationalist Democrat a
obtinut 27 de mandate in Camera Deputatilor si 9 in Senat, fapt
considerat de Iorga ca un mare succes. Rezultatul alegerilor facea
inevitabil un guvern de coalitie; la 25 noiembrie
Prima mare problema pe care a trebuit sa o rezolve ministerul Vaida Voievod a fost ultimatumul dat de Consiliul Suprem al Conferintei de Pace de la Paris, din 24 noiembrie 1919, cu termen de 8 zile. Victor Antonescu, actionand cu mandatul noului guvern, a obtinut la Paris amanarea termenului pana la 8 decembrie si unele modificari in Tratatul minoritatilor. La 5 decembrie, Vaida Voievod a acceptat ultimatumul, iar la 9 decembrie a fost semnat Tratatul de Pace cu Austria, consfintind Unirea Bucovinei cu Romania; tot la 9 decembrie a fost semnat si Tratatul cu Bulgaria, la Neuilly sur Seine, Romaniei ramanandu-i intreaga Dobroge inclusiv partea ei de sud.[6]
Tratatul privind minoritatile nationale (9 decembrie 1919, Paris) stipula drepturile si libertatile de care minoritatile nationale din Romania se bucurau, care erau inscrise, de fapt, deja in legislatie. Articolul 6 prevedea: 'Nationalitatea romana se va dobandi de drept prin singurul fapt al nasterii pe teritoriul roman, de orice persoana care nu se poate prevala de vreo alta nationalitate', iar art. 7 se referea in mod expres la evrei: "Romania se obliga a recunoaste ca supusi romani, de plin drept si fara nici o formalitate, pe evreii locuind in tara pe teritoriile Romaniei si care nu pot a se prevala de nici o alta nationalitate'. O importanta speciala o avea art. 12: "Romania consimte ca orice membru al Consiliului Societatii Natiunilor sa aiba dreptul de a semnala atentiei Consiliului orice infractiune sau temere de infractiune la vreuna din aceste obligatiuni'.[7]
Conferinta pacii de la Paris, intrunita dupa primul
razboi mondial, a pus la baza deciziilor sale principiul
nationalitatilor. Insa, ca urmare a unei indelungate
evolutii istorice, nici un stat nu era "pur' din punct de vedere
etnic, fiecare avand in proportii mai mari sau mai mici
minoritati nationale. Datorita politicii promovate de
regimurile de la Budapesta, Viena si Sankt-Petersburg, cele mai multe orase
din Transilvania, Bucovina si Basarabia erau locuite in proportie de
peste 50% de minoritati nationale (unguri, germani, rusi,
evrei etc.). Odata cu ratificarea prin decretele regale din
Tratatul privind minoritatile a fost semnat la Conferinta de pace dupa ce Romania recunoscuse calitatea de cetateni romani pentru membrii minoritatilor nationale de pe teritoriul sau. In 1918, cand Basarabia, Bucovina si Transilvania s-au unit cu Romania, situatia minoritatilor era diferita; chiar in randul aceleiasi comunitati etnice existau serioase diferentieri. Traditiile istorice, culturale si religioase si-au pus amprenta asupra fiecarei minoritati nationale. Sasii din Transilvania, svabii din Banat, germanii din Basarabia si din Bucovina erau obisnuiti cu situatia de minoritate nationala, iar statutul lor dupa 1918 nu le-a creat probleme deosebite; din contra,«sasii si svabii declarau ca se simt mult mai bine, se bucura de mult mai multe drepturi si libertati, comparativ cu perioada anterioara cand facusera parte din Regatul Ungariei, respectiv din Austria sau Rusia. Situatia evreilor era complexa. In timp ce evreii din Vechiul Regat erau integrati culturii romane, cei din Basarabia apartineau culturii ruse, cei din Bucovina culturii germane (austriece), iar cei din Transilvania - culturii maghiare.
Maghiarii din Romania s-au aflat situatie psihologica extrem de dificila.
Obisnuiti de secole sa fie o natiune dominanta, avand
o aristocratie "de sange' obisnuita sa-i
dispretuiasca pe romani, maghiarii au devenit, in 1918, minoritari in
cadrul statului roman. Beneficiind de drepturi si libertati
democratice prevazute de legislatia Romaniei, cetatenii
romani apartinand minoritatilor nationale si-au putut
organiza o viata comunitara proprie. In septembrie 1919 s-a
creat Uniunea Germanilor din Romania, al carei exponent politic era
Partidul german, in decembrie
Fata de situatia antebelica, Romania Mare insemna un plus de teritoriu, de populatie si de resurse. In opinia lui Nicolae Iorga, unirea "faramilor' neamului a insemnat si mai multa vitalitate nationala, de unde si "mai multa sanatate fizica, mai multa religiozitate si morala, mai multa asociatie din trecut si mai multa posibilitate de viata sociala in viitor'.[9]
Nicolae Iorga a avut multumirea sufleteasca de a prezida sedinta. Parlamentului din 29 decembrie 1919 in care s-a legiferat Unirea cu Romania a Basarabiei, Bucovinei si Transfivaniei.[10]
Tratati cu consideratie, Presedintele Adunarii Deputatilor permitandu-le sa vorbeasca in 1imba lor materna si traducand el insusi, reprezentantii nationalitatilor conlocuitoare au proclamat adeziunea alegatorilor lor la ideea mentinerii statului roman unitar si dorinta de a conlucra in pace cu poporul roman.[11] Tactul diplomatic, de lipsa caruia a fost deseori acuzat Nicolae Iorga, a avut un mare rol in inceputul armonizarii relatiilor politice cu nationalitatile conlocuitoare.
In ceea ce priveste relatiile romano-maghiare, avand o mare viziune asupra trecutului acestora, Iorga afirma in 1919: "Acest popor ungar a avut de-a lungul veacurilor multe de impartit cu noi si impartirea s-a facut tot in dauna noastra. Este poate un caz unic in legaturile dintre doua neamuri aduse de soarta a trai alaturi si dintre care din partea unuia sa fie numai insulta, cotropire, tinere in robie si, cand se incearca sa se desfaca aceasta robie, dupa atatea veacuri, pornirea cea mai inversunata ca ea sa fie coborata din nou pe grumaji, iar din partea celuilalt numai prietenie, ajutorare, supunere resignata, imprumutarea statornica a fortelor celor mai bune pentru ca ele sa fie intrebuintate la scopuri care n-aveau nici un folos pentru dansul".[12]
In pofida neintelegerilor, trecute sau prezente, minoritatea maghiara nu se putea bucura in Romania Mare decat de cea mai larga libertate. In sedinta Camerei Deputatilor din 1 martie 1920, Iorga declara: " noi avem si fata de natiunea maghiara ca si fata de toate natiunile care locuiesc pamantul Romaniei toata consideratiunea pentru valoarea sa actuala si tot respectul pentru partea glorioasa din trecutul sau istoric. Romania unita nu cere niciunui membru al unei alte natiuni, ca si natiuni romanesti, decat aderenta loiala fata de Statul roman, stabilit pe baza de drept national, nu de cucerire si cu consensul intregii lumi civilizate, iar, in al doilea rand, intelegerea pentru nevoile de viata, ale poporului dominant prin numar, munca si traditiune istorica in patria comuna'.[13]
Interesant de subliniat este faptul ca Iorga a acordat o atentie speciala secuilor, pe care nu-i considera a fi maghiari. In urma cercetarilor intreprinse, inclusiv a unor calatorii in zona secuiasca, el a relevat in mai multe articole specificul secuilor si asemanarile acestora, la nivelul artei populare, in special cu romanii.[14]
In conferinta tinuta la Cernauti in ziua de 17 august 1919, cu titlul "Ce este si ce poate fi Bucovina', Nicolae Iorga a realizat o caracterizare a celor doua minoritati etnice: "Asupra secuilor din Ardeal sunt pareri foarte deosebite. Ungurii vroiau sa vada intr-insii pe urmasii Hunilor. Cu cat mai vechi, cu atat mai bine pentru indreptatirea stapanirii unguresti acolo, "Secuiu' nu inseamna decat "locuitor din Scaun' si Romanii erau asezati pe "Scaune de judecata sau judet'. Si cand Sasii au venit in Ardeal au fost asezati pe "stiihle", adeca "judete' pe romaneste. Astfel, cand secuii au fost adusi, ei au fost asezati pe scaune, pe "szek', deci tot pe "judete' ca si cele romanesti. Casa secuiasca o recunoaste oricine si insusi sasii - nu e casa germana, ci cea romaneasca. Casa germana se infatiseaza intotdeauna cu cotul la strada, casa romaneasca, totdeauna cu fata la strada. Ei bine, Secuii n-au casa germana, n-au casa ungureasca, care nu este altceva decat o imitatie in Ardeal, a casei germane, ci au casa romaneasca. Portul secuilor e in mare parte port romanesc, folclorul, cantecele, povestile sunt romanesti [] Ungurul tipic e foarte urat, iar Secuiul nici in ce priveste fata nu poate fi deosebit de taranul roman, ba multi dintre secui, daca ii intrebi ce sunt, spun ca. sunt Romani cei din urma deznationalizati [] Statul este dator sa fie de-o potriva de drept cu oricine se gaseste pe teritoriul lui, sa-i aplice legile cu aceeasi nepartinire, sa nu rapeasca nimic din ceea ce, la observatia cea mai atenta, ar rezulta in folosul cutaruia sau cutaruia'[15]
Tot in acelasi ciclu de "Conferinte bucovinene' se remarca si discursul tinut de Nicolae Iorga la Radauti, care era de fapt un raspuns la toastul taranului Suceveanu: "Strainul care vrea sa ni fie frate, frate sa ni fie, dar sa va spun un lucru: nu numarati pe capete, pe noi si pe ei, ci numarati pe puteri, pe puteri de cultura, pe puteri de munca si pe puteri de bogatie. Cand fiecare Roman o sa fie gospodar cat cel mai bun, cel mai luminat si cel mai bogat dintre strainii din Bucovina, numai atunci se mantuie chestia romaneasca aici'.[16]
In insemnarile de calatorie din Ardeal si Banat, Nicolae Iorga schita in cateva propozitii profilul a doua grupari etnice: "Svabii au case bune, albe, care seamana desavarsit una cu alta. Ele sunt, intocmai ca si cele de la Zadarlat, si tot astfel de case intalnim ceva mai departe, la Josefdorf, numit dupa imparatul colonizator. Satele si targusoarele lor nu seamana deloc cu ale sasilor Ardealului, precum nici sufleteste aceste doua feluri de nemti nu seamana intre sine. Unii sunt foarte vechi aici, altii foarte noi; unii au venit ca niste cetateni, altii ca o taranime model. Unii sunt negustori si mesteri, altii au pornit de la plugarie. Sasul s-a facut luteran de acum trei sute de ani, svabul a ramas catolic'.[17]
Aceasta calatorie fusese intreprinsa de istoric cu scopuri politice, ca presedinte al Camerei Deputatilor pentru cunoasterea si impacarea nationalitatilor. In prefata lucrarii "Ce sunt si ce vor fi sasii din Ardeal', Iorga preciza ca printre virtutile pe care poporul roman le avea este si aceea a inte1egerii oricarei vieti nationale si a iubirii pentru dansa, in masura in care aceasta tinea seama de netagaduitele drepturi ale poporului roman.
Fata de minoritatea saseasca din Ardeal, istoricul nutrea vii simpatii si avea numai cuvinte de lauda. In 1909, Iorga publicase un articol in revista saseasca "Die Karpathen', in care arata pe scurt toate legaturile dintre romani si elementul sasesc si elogia inovatiile si influentele sasilor in Ardeal. Printre acestea sunt demne de mentionat: ridicarea de catre sasi a multor monumente din cele mai vechi ale arhitecturii bisericesti a romanilor, tiparirea unui catehism "valah', la 1544 - cea mai veche tiparitura in limba romaneasca si unul din cele mai vechi monumente ale acestei limbi. Sub tipar sasesc au aparut si o serie de carti fundamentale: cea dintai interpretare ortodoxa a Evangheliilor, cea dintai incercare de a traduce Vechiul Testament in romaneste. Nicolae Iorga concluziona ca intre romani si sasi nu exista nici un temei pentru a cauta in trecut sprijin pentru o eventuala dusmanie si preciza ca pamantul ardelenesc nu putea fi prea ingust pentru sarguinta saseasca a 210.000 de oameni care reprezentau cinste, munca, economie si sunt pentru dreptate si ideal'.[18]
La 26 decembrie 1918 / 8 ianuarie 1919, populatia saseasca din Ardeal s-a declarat, prin reprezentantii sai chemati la adunarea tinuta la Medias, pentru alaturarea de bunavoie la Romania. Aceasta hotarare a sasilor a fost comentata cu bucurie si satisfactie in intreaga presa a Romaniei. Nicolae Iorga considera ca prin aceasta adeziune Romania intregita a capatat niste cetateni care, desi neromani, s-au alaturat cu inimile deschise patriei lor noua si nu siliti de imprejurari exterioare.
Tot in lucrarea "Ce sunt si ce vor sasii din Ardeal", Iorga aducea cuvinte de lauda la adresa poporului sasesc: "el alcatuieste un element foarte pretios, are un trecut de veacuri glorios si plin de munca si poate servi ca un model de ordine si de moravuri".[19]
Intr-o expunere scurta, Iorga a incercat sa surprinda cateva aspecte legate de provenienta si istoria poporului sasesc, cultura si munca lui si incerca sa surprinda care au fost aspiratiile, nadejdile si dorintele cu care au intrat in uniune cu Romania intregita. In primul rand, istoricul explica provenienta acestei minoritati: "sasii sunt o ginte germana care a fost colonizata in Ardeal in veacul al XII-lea si al XIII-lea de regii ungari care domneau atunci Cea mai mare parte a sasilor s-a asezat in partile sudice ale Ardealului, iar centrul acestei colonii este judetul Tarnavei Mari'.
Istoricul surprindea cateva aspecte privind situatia sociala a sasilor: "la poporul sasesc exista o diferentiere sociala foarte sasii se numesc bucuros un popor de cetateni si de terani. O nobilime cu tendinte separatiste de clasa nu exista; tot asa nu exista proprietari mari de pamant la sasi si cei vreo cativa mari industriasi se pot numara pe degete Fiecare sas are sentimentul ca poporul sau formeaza o singura familie mare si ca el are datoria ca toate puterile sale sa le puna in serviciul obstesc. Aceasta o numesc sasii democratie si socialism'.
Iorga surprindea si realizarile notabile ale sasilor in domeniul agronomiei: in domeniile viticulturii, pomiculturii, prin recoltele bogate ce au adus o importanta contributie la finantele statului. Iorga considera ca agricultura romaneasca trebuia sa multumeasca pentru dezvoltarea ei si reuniunii agronomice sasesti din Ardeal, ai carei membri raspandeau cunostinte de specialitate ducand astfel la modernizarea acesteia: "Romanii ardeleni si secuii si-au luat pe teranul sas de model. Concurenta cu pamantul mult mai fertil al Munteniei si Moldovei va sili pe sas a-si lucra gospodaria si mai intensiv, asa ca prin aceasta avea sa devie un factor important in dezvoltarea agriculturii din Romania Mare'. Iorga arata rolul jucat de scoala si biserica in randul sasilor: "Biserica si scoala sunt factorul principal al vietii lor nationale. Biserica este cea mai puternica dintre toate organizatiunile sasesti, care cuprinde tot poporul, in intregimea sa, iar scoala serveste simtamantului sau dornic de desvoltare si-i pastreaza cultura'. Marele istoric admira si interesul dezvoltat pentru educatie al sasilor, care, desi un popor mic, sustinea 300 de scoli de diferite grade. Se poate deduce foarte usor ca poporul sasesc avea o viata intelectuala foarte vie.
Iorga facea un mic inventar al institutiilor stiintifice ale sasilor. La loc de frunte era Arhiva orasului Sibiu, care era unita cu Arhiva Universitatii sasesti; de remarcat era si Muzeul Bruckental, inaugurat in 1817, care poseda o colectie de manuscrise pe langa o mare galerie de tablouri; Muzeul de Stiintele Naturii - care adapostea o colectie a Societatii Carpatine, care arata viata populara, locuinta, portul natiilor din Ardeal; Muzeul Tarii Barsei din Brasov care avea o mare colectie preistorica.[20]
In incheierea expunerii sale, Iorga evidentia cele mai caracteristice trasaturi ale poporului sasesc un mare apetit pentru cultura si un sentiment pronuntat national: "Simplicitate, sinceritate, cinste si loialitate sunt insusiri recunoscute de prieteni si adversari la poporul sasesc. El are o conceptie severa despre lege si drept si respecta avutul celuilalt Mai trebuie adaugata harnicia si constiinciozitatea sasilor, prin care si-au dezvoltat cultura si si-au sporit bunastarea [] Daca mai luam in sama, pe langa insusirile acestea ale sasilor, simtul lor pronuntat de ordine, chibzuiala si linistea, straduinta neincetata spre progres si de cultivare etnica, atuncea avem o multime de virtuti inalte de cetateni, care fac ca sasii sa fie un pretios element in viata de stat careia-i apartine".[21]
Nicolae Iorga identifica care sunt asteptarile sasilor de la noua lor patrie si care au fost motivele sa se alature acesteia: "l) Deplina libertate nationala pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra si judeca in limba sa proprie prin indivizi din sanul sau, si fiecare popor va primi drept de represintare in Corpurile Legiuitoare si la guvernarea tarii in proportie cu numarul indivizilor ce-l alcatuiesc. 2) Egala indreptatire si deplina libertate, autonoma confesionala pentru toate confesiunile de Stat (aceste principii erau stipulate in declaratia conferintei nationale romane de la Alba Iulia)'. Acestea, in opinia sa, reprezentau de fapt o punere 'in practica a deciziilor de la Alba Iulia. Sasii vroiau in primul rand sa ramana pe mai departe o unitate inchegata germana, iar teritoriul colonizat de ei sa reprezinte o administratie unitara. Ei mai doreau, de asemenea, ca conationalii lor germani din Banat, Bucovina, Dobrogea si Basarabia sa fie adunati in municipii germane. In fruntea tuturor municipiilor trebuia sa fie un Ministru german, membru al Guvernului din Bucuresti, iar limba oficiala a municipiilor germane trebuia sa fie limba germana. Pentru biserica si scoala, sasii pretindeau deplina libertate si administratie proprie nestirbita. In schimbul satisfacerii tuturor acestor doleante, sasii jurau credinta noii lor patrii si fagaduiau ca vor face tot ce le sta in putinta pentru ca Romania Mare sa devina un stat cultural modern'.[22]
Prin Manifestul Partidului Nationalist-Democrat (25 septembrie 1919), Nicolae Iorga promova un nationalism constructiv care viza in principal sprijinirea culturala, morala si materiala a poporului roman, insa fara a se impiedica afirmarea celorlalte nationalitati'.[23]
In ceea ce priveste guvernarea Blocului Parlamentar, inca din 1919 se inregistra organizarea unei puternice opozitii in vederea rasturnarii acestuia. Cel mai grabit sa obtina succesiunea era generalul Alexandru Averescu. Desi era pregatita de mult, actiunea de inlaturare a guvernului Vaida Voievod a fost declansata in legatura cu proiectul de reforma agrara. La 6 martie 1920 guvernul si-a insusit proiectul, insa regele a refuzat sa-1 recomande Parlamentului. Cu toate acestea, proiectul a fost depus pe biroul Adunarii la 12 martie, din initiativa unor deputati coordonati de Nicolae Iorga. Acest fapt l-a determinat pe monarh sa demita cabinetul Vaida Voievod. De asemenea, lucrarile Parlamentului au fost prorogate pana la 26 martie, cand acesta a fost dizolvat. Cu toata propunerea de ultima a ora a lui Nicolae Iorga, facuta Suveranului, de a aduce un "guvern de competinte', a fost numit prim-ministru Generalul Averescu.[24] Disparitia Blocului Parlamentar a reprezentat momentul final al perioadei in care Nicolae Iorga s-a impus deplin in viata politica a societatii romanesti. La 16 martie 1920, s-a format Federatia Democratiei Nationale si Sociale, cuprinzand Partidul Nationalist Democrat, Partidul Taranesc (Ion Mihalache) si gruparea independenta a lui Nicolae Lupu.
In acest context de regrupare a fortelor politice, A.C. Cuza s-a
desprins definitiv de Nicolae Iorga, desprindere privita de marele istoric
ca un lucru dorit: "De fapt sunt ani de zile de cand nu mai faceam
aceeasi politica. Ura contra strainului (evreului) fiindca
e strain n-o primeste constiinta mea hranita
zilnic cu tot ce este mai nobil in constiiinta umana pentru a
concluziona: capriciile politice ale d-lui Cuza si apucaturile d-lui
Zelea Codreanu imi repugna de mult''.[25]
Sciziunea cuzistilor produsa imediat dupa caderea
generalului Vaida si pierderea sefiei Camerei Deputatilor pot fi
considerate esecuri personale pentru marele istoric; prin urmare,
afirmatia lui Pamfil Seicaru ca "din
Desi a pierdut lideri de marca, aceasta sciziune a fost benefica pentru Partidul Nationalist Democrat, eliminandu-se o sursa de frictiuni permanente. Rezultatul alegerilor a fost favorabil Partidului Poporului, care a obtinut 206 mandate in Adunarea Deputatilor si 124 in Senat; Partidul Nationalist Democrat a obtinut 10 locuri in Adunarea Deputatilor si 2 in Senat. In vara lui 1920, partidul s-a consolidat, corespondenta primita de Nicolae Iorga consemnand strangerea raporturilor dintre organizatiile locale si conducerea centrala. Totusi, dupa primul an de activitate politica de dupa Marea Unire, in care Nicolae Iorga avusese un rol major in conducerea statului, dupa care devenise lider al opozitiei, urmeaza un deceniu de ramanere a nationalistilor-democrati in cadrul fortele politice minore ale Romaniei. Cu toate acestea, datorita personalitatii lui Iorga, sprijinul Partidului Nationalist Democrat era permanent cautat atat de partidele aflate la putere, cat si de cele din opozitie.[27]
La cererea partizanilor sai, istoricul a incercat o serie de aliante, toate nereusite. Cea mai importanta fusese cu Iuliu Maniu, insa acesta, stingherit de orgoliul si forta personalitatii aliatului sau, a preferat sa se apropie de Ion Mihalache, cu care va forma in 1926 Partidul Nationalist Taranesc. Aflat permanent in opozitie, Partidul Nationalist Democrat a practicat o opozitie constructiva.
In perioada 1920-1930, evolutia societatii romanesti a fost marcata si de accelerarea integrarii minoritatilor nationale in statul roman unitar, integrare cu consecinte pozitive. Universitatea populara de la Valenii de Munte, condusa. de Iorga, avea si rolul de centru al luptei pentru apropierea sufleteasca dintre cei care vorbeau limbi diferite dar erau cetateni ai aceluiasi stat. Chemand la Valenii de Munte reprezentanti ai minoritatilor, Nicolae Iorga afirma ca "le deschidem larg visteria trecutului nostru, le facem cunoscut cu dragoste dar fara prejudecati tot ce cuprinde sufletul acestui popor, dar, inainte de toate, le declaram cu toata sinceritatea ca noi intelegem oricare alt suflet national, il respectam si indatoririle si in aspiratiile lui".[28]
O prima reprezentare a noii probleme in fata Universitatii populare a fost facuta de catre intemeietorul acestei institutii in 1921. Aratand ca "sovinismul nu a fost niciodata in scopurile acestei scoli', Iorga punea bazele unei actiuni pe care o va desfasura pana la sfarsitul vietii, actiune menita sa duca la intelegere reciproca.[29] Aproape In fiecare an, in cuvantul de deschidere al cursurilor de vara, istoricul isi exprima conceptia privitoare la raporturile care trebuia stabilite cu maghiarii si sasii, la rolul pe care institutia de la Valenii de Munte il avea in strangerea acestor raporturi: "Azi, cand avem in mijlocul nostru atatea minoritati etnice, contactul cu ele nu se poate face nici la prefectura, nici la politie, nici prin propagandistu1 de comanda, ci la astfel de cursuri de respect reciproc, bazat pe o cunoastere exacta si obiectiva'.
In ceea ce priveste relatiile istoricului cu minoritatea armeana, acestea au fost foarte stranse incepand cu 1919 si pana la sfarsitul vietii sale. Colonia armeneasca din Bucuresti i s-a adresat in 1919 lui Nicolae Iorga cu rugamintea de a le alcatui un memoriu privind istoria neamului lor, spre a-1 prezenta Conferintei de Pace. Nicolae Iorga si-a dat consimtamantul, insa cum era extrem de ocupat, a facut observatia ca lucrarea pentru a fi terminata in scurt timp va costa multi bani. Delegatia comunitatii armenesti a crezut ca era vorba de onorariul ce i se cuvenea pentru munca, insa s-a lamurit apoi ca Iorga cerea, pur si simplu, sa i se puna la dispozitie o stenodactilografa, scuzandu-se ca el nu o putea plati, munca lui fiind gratuita. Dictand trei ore pe zi, a terminat in trei saptamani o istorie a poporului armean de 400 de pagini, spre uimirea si admiratia intelectualilor armeni.[31]
Pentru grija purtata armenilor din Romania, profesorii armeni de la scoala armeana din Bucuresti i-au adresat lui Nicolae Iorga o scrisoare plina de multumiri: "Corpul didactic al scolii armenesti mi-a insarcinat sa va aduc omagiu respectuos pentru deosebita cinste de care se bucura astazi, avandu-va in mijlocul lui. Este in adevar o cinste pentru noi si o cinste si mai mare pentru armenii din Romania. Ei insa merita aceasta cinste dar ea nu este nicaieri ferment de distrugere. A stiut intotdeauna sa conlucreze oriunde cu poporul autohton, respectandu-i fiinta pentru ca sa fie respectatiune care asimileaza si se asimileaza nu vibrion de degenerare si distrugere nationala si sociala. Dumneavoastra care stiti adanc din carti, care ati cautat cu intelegere adevarul in cartea neamurilor si care stiti ca nici un progres omenesc nu se realizeaza decat pe linia realitatilor nationale, ati vazut si simtit de asemenea, elementul de viata si progres ce zace in sufletul unei natiuni cinstite si muncitoare care e natiunea armeana. Dumneavoastra, mai mult decat oricine altcineva erati de asemenea in masura sa cunoasteti si legaturile culturale cari ne leaga pe noi Romanii de neamul armenesc - legaturi ce pot fi cunoscute istoriceste, cum si legaturi ce se pierd in negura veacurilor trecute. Cine stie in adevar, daca in sangele nostru nu se gaseste si o picatura de sange armean, dupa cum cine stie iarasi daca si azi in Erivan nu se agita inca energia acumulata candva din solul si atmosfera. Astazi, natiunea armeana sufera vitregia unor crude experiente. Ea se gaseste, din unele puncte de vedere, in situatia in care ne-am aflat si noi inainte de unirea principatelor. Ingenunchiata unei dominatiuni straine si tiranice, ea adopta doar cu credinta vremuri mai bune si ceasul desrobirii. Si aci situatia Armeniei se aseamana cu aceea pe care noi am avut-o in secolul trecut. Cand dupa 1848 revolutionarii nationalisti romani se aflau in strainatate, unde fiecare lupta cum putea pentru tara sa, ei au gasit sprijin puternic si incurajare de frate la doi istorici ilustri - Jules Michelet si Edgar Quinet. Dragostea neprecupetita cu care acestia ne-au Imbratisat cauza, a fost pentru noi caldura necesara samantei - samanta din care avea sa rasara si sa creasca viguros arborele neamului nostru intregit.
Desi eu nu sunt armean, ci roman, pot sa va, asigur insa, Domnule Profesor, ca pentru orice armean, dumneavoastra sunteti astazi ceea ce pentru noi au fost Michelet si Edgar Quinet. Numai cine-si iubeste cu tarie natia sa poate sa inteleaga pre deplin rostul si suferintele altor natii. Dumneavoastra care stim cum va iubiti patria, ati dat, imbratisand cauza armeneasca, un stralucit exemplu pentru ilustrarea acestui adevar. in numele profesorilor, armeni si romani, de la scoala armeneasca, dati-mi voie sa va exprim admiratia noastra pentru marea dumneavoastra fapta. Ea e pentru un om mare si pentru un mare Roman'.[32]
In decembrie 1922, intr-o expunere in care definea ce reprezinta "Doctrina nationalista', Nicolae Iorga afirma: "Partidul Nationalist cheama la cultura pe cei de jos, zguduind pana in fundu1 constiintei pe cei de sus, indeamna elementele neromanesti prin sange sa-si dea seama ca aici nu este un pamant oarecare, ci este mosia unui neam si aici nu este colaboratia cu nu stiu cine, ci colaboratia cu stapanii indreptuiti ai acestui pamant. Si din conceptia aceasta nu iesim cu nici un pret, oricat ar spune chiar foi cumpatate ale sasilor din Ardeal ca "Rumenien ist Kein Nationalistaat'. Un stat national unde sa nu se intalneasca nici un cetatean de alta limba, nu exista. Nici Germania n-a avut un stat national in acest sens. Dar aceasta nu ne impiedica a fi, hotarat, un stat national".[33]
In Programul Partidului Nationalist Democrat, votat in Congresul de Ia Craiova din zilele de 18, 19 si 20 aprilie 1922, la punctul privind minoritatile etnice, se stipulau urmatoarele: "l. Pastrarea in provinciile unite a elementelor de traditie si a fortelor locale necesare pentru dezvoltarea lor treptata catre unificarea dorita. 2. Asigurarea printr-un sistem de stat permanent a unui regim al nationalitatilor, neinfluentat de interesele partidelor, care sa le asigure completa dezvoltare sufleteasca, lucrandu-se activ la schimbul intercultural".[34]
In martie 1923, in discursul cu privire la discutia generala a proiectului noii Constitutii, Nicolae Iorga cerea ca in Constitutie sa se afirme cu tarie caracterul national al statului roman.[35] Ideea de baza fusese insa expusa si anterior intr-un articol aparut in "Neamul Romanesc'. El sublinia ca "national' nu inseamna absenta minoritatilor, un asemenea stat neexistand in Europa. "Nu, national e altceva. Cand conceptia statului e a unei natiuni, munca si jertfa pentru crearea lui e aceleasi, cand marea majoritate a cetatenilor apartine unui singur neam. Si atunci poate contesta vreun om cuminte si iubitor de adevar ca Romania, si dupa o unire in randul intaiu si covarsitor nationala, nu e un stat national? Aceasta insa nu poate supara decat pe cine n-ar voi ca acest stat sa dainuiasca'.
In articolul "Noi si minoritatile', publicat in 1923, in revista "Neamul Romanesc', Iorga isi expunea punctul de vedere cu privire la minoritatea maghiara si la actiunile acesteia: "in revista atat de bine redactata si de ingrijita pe care de curand o scot cativa "fruntasi' ai ungurilor din Romania, mi se aduce personal invinuirea ca, taxand pe unguri iredentisti incorigibili, as fi pentru nimicirea lor nationala. Si mi se aduce ca argument contrariu ca ungurii au stiut rabda si impunerea crestinismului lui Stefan cel Sfant si aducerea de dansul a unei nobilimi straine si tirania Habsburgilor. Nimic mai adevarat decat partea a doua [] partea intaia insa nu corespunde adevarului. N-am cerut niciodata ca ungurii sa nu stie ce sunt si sa uite ce au fost. Ar fi neuman si ar fi zadarnic [] Eu am cerut numai recunoasterea de ungurii ajunsi cetateni romani a necesitatii istorice, care exista, de a face parte, in Ardealul reunit numai de la 1867 in forme constitutionale cu Ungaria, din organismul de stat actual si crearea prin aceasta manifestatie a unei base de viata comuna pasnica, in interesul tuturora. Fiindca nici noi, nici Ungurii, nu mai suntem in stare, ca popoare mai mici, a purta un razboiu cum e acela care sa incheiat, iar pe urma noastra ar ramanea pentru altii chilometri pentru care ne vom fi distrus. Dar aceasta. manifestare nu s-a produs si nu se produce. Ce are a face? Nu scrutam motivele. Dar in statul care este ne pazim, fara a intelege sa jignim drepturile cetatenesti ale nimanuia. Atat si nimic mai mult'.[37]
Tot in anul 1923, in articolul "Plangerile maghiare', Iorga isi arata indignarea fata de comportamentul unor minoritati maghiare: "Maghiarismul se plange. De la petitia celor patruzeci de mii de femei maghiare, care stiind ori ba ce iscalesc, arata Reginei ca nu li se da voie a-si creste copiii in limba lor, pana la discursul in Camera al deputatului Sandor Jazsef care se sprijine si pe acest memoriu, ca sa ne infatiseze ca pe niste mancatori cu de-amanuntul infatiseaza suferintele lor fara nume in adevar nu e vorba de cetateni ai tarii noastre cari, apartinand altei natiuni, reclama drepturi nationale incalcate, forma pe care s-o putem primi pentru a cauta impreuna indreptarea. De aceasta indreptare n-au nevoie acei cari acusa; ei nu doresc nimic mai mult decat ca oamenii rai dintre voi sa faca faptele cele mai rele de care sunt capabili. Fiindca singurul lucru care trebuie e desfiintarea Statului Roman, in care, cu nici un pret, nu vreau sa traiasca in situatia de cetateni egal indreptatiti acei cari ieri inca exercitau o tiranie ignobila pe care au sfruntarea de a tagadui. Intreaga masina e manata din afar - Budapesta - si dreseaza actele pentru dorita revisie a tratatelor. Si pentru aceasta-i trebuie material ardelean: cat mai mult, cat mai tare, indiferent daca este fals. Aceasta nu ne va impiedica de a inlatura greselile unde sunt, dar nici de a urmari pe uneltitori acolo unde se ascund'.[38]
In 1924, Partidul Nationalist Democrat a fuzionat cu gruparea
condusa de Constantin Argetoianu; la 10-11 mai s-a format Partidul
Nationalist al Poporului, presedinte fiind proclamat Nicolae Iorga. In
"Manifestul Partidului Nationalist al Poporului' se cerea, pe
1anga revizuirea conditiilor de aplicare a reformei agrare,
incurajarea initiativei particulare in industrie, stabilizarea
monetara, Imbunatatirea sistemului de
invatamant si asocierea stransa a
nationalitatilor la conducerea tarii. La 8 martie
Relatia lui Nicolae Iorga cu minoritatea armeneasca a continuat sa fie apropiata. Intr-o Conferinta tinuta la Ateneul Roman in ziua de 17 iunie 1925, Nicolae Iorga identifica momentele stabilirii armenilor pe teritoriul romanesc precum si principalele lor contributii: "armenii sunt colaboratori, creatori ai Principatului Moldovei, care s-a intemeiat pe puterea sufleteasca a unui popor in plina vigoare si dezvoltare, avand meritele de creatori ai drumurilor de comert ce legau Cafa Crimeii - armeneasca - cu Cracovia si alte centre comerciale ale Galitiei. Armenii veniti prin secolul al XIV-lea, dupa 1300, au format cele mai vechi colonii, cum sunt orasele din Nordul Moldovei: Iasi, Botosani, Roman, Suceava, unde au biserici frumoase si poarta nume romanesti ca Varzaru, Pruncu, Taran etc.', relateaza. Iorga, care surprinde si elementele definitorii ale celorlalte valuri de armeni ce vor veni in Ardeal, dupa 1700, din Polonia, la Gherla si Hasfalau, unde si-au unit Biserica cu Roma. Dar la noi "armenii au jucat, in toate ramurile vietii publice, un rol insemnat, neavand a se rusina niciodata cu etnia lor', conchidea savantul.[40]
In criza dinastica, declansata la sfarsitul anului
1925, Iorga va avea o pozitie originala: indepartarea
principelui Carol, de care a fost foarte atasat, o considera opera reginei
Maria, indrumata de printul Stirbey si sub "inspiratia'
lui Ion I.C. Bratianu. Constantin Argetoianu nota in memoriile sale
ca, la Consiliul de Coroana de la Sinaia, din 31 decembrie 1925, in
problema Carol, "singur Iorga a vorbit lamurit in favoarea
printului', iar la despartire i-a spus regelui: "Sire, faceti
o mare greseala. Sa nu fie intr-un ceas rau'. In
sedinta Parlamentului din 4 ianuarie
Anul
Intr-un articol publicat in 1926, cu titlul "Les origines et l'etat actual des nationaIites dans la Grande Roumanie', ("Originile si starea actuala a nationalitatilor in Romania Mare'), Iorga identifica profilul a doua nationalitati care traiau in Transilvania: maghiarii si germanii. Istoricul arata, de asemenea, si pozitia sa fata de impunerea tratatului minoritatilor Romaniei de catre Conferinta de pace: "in momentul in care, la sfarsitul anului 1919, era vorba pentru Romania de a semna un tratat care prevedea drepturile minoritatilor, pentru ca aceste drepturi erau formulate la inceput, voi spune foarte clar, intr-o anumita maniera, a fost nevoie de o intreaga lupta interna pentru a impune punctul de vedere favorabil acceptarii acestei clauze a minoritatilor. Din patriotism, in Romania a existat o puternica opozitie, s-a opus Partidul Liberal. Si atunci a fost nevoie de persoane care sa-si asume responsabilitatile de a accepta aceasta clauza, pe care, trebuie sa adaug, a pierdut in final partea jignitoare din punctul de vedere al formei. Eu am fost dintre aceia care au reusit a impune acceptarea tratatului asa cum este'.
In ceea ce priveste minoritatea maghiara din Transilvania, "apostolul neamului romanesc' sublinia bunele relatii intretinute cu aceasta: ,, dintre nationalitatile pe care le avem in Romania, cea cu care ne intelegem cel mai bine, cu care ne intelegem cel mai usor decat prin recunoasterea dreptului sau de o anumita maniera si intinzand o mana amicala, este natiunea maghiara. Doar acum cateva saptamani am avut placerea de a primi la Bucuresti pe reprezentantii Teatrului Maghiar din Cluj (Koloszvar). Eu i-am invitat la Bucuresti, eu le-am cerut, mai ales in calitate de presedinte al Ligii Culturale, de a veni in capitala Romaniei; eu le-am cerut sa prezinte piese nationale maghiare. Si acest teatru maghiar a fost primit la Bucuresti triumfal. Niciodata o trupa romana n-a avut succesul trupei maghiare transilvanene si se intelege bine ca, pentru a-i fi invitat, pentru a-i fi primit in acest fel, era necesar ca eu sa am cu adevarat sentimentele pe care le-am exprimat'. In acelasi articol, Iorga arata sentimentul de prietenie cu care reprezentantii minoritatii maghiare au ajuns a vorbi in Parlamentul roman: epoca in care eram presedintele Camerei nu se interzicea nimanui folosirea propriei limbi, dar cum era momentul in care nu se cunostea inca limba romana, se vorbea presedintelui in limba fiecaruia si pentru limbile pe care le cunosteam eu traduceam discursurile; pentru cele pe care nu le cunosteam, exista totdeauna cineva care sa traduca discursurile oratorilor'.
A doua nationalitate din Transilvania amintita de Iorga este cea saseasca: "Sasii sunt un element german, ei veneau din regiunile Mensa si Mosella, exista mai multe dialecte si se spune pe buna dreptate ca sasii din nord nu se pot intelege cu sasii din sud decat folosind limba roman. Nicolae Iorga concluziona: "Noi suntem atat de numerosi: 14 milioane in comparatie cu nationalitatile, incat trebuie sa fii orb sau prost pentru a te impiedica de existenta alogenilor si a le cere sa renunte la sentimentul lor national, la caracterul lor national istoric'[43].
Nicolae Iorga incearca sa explice intelesurile cuvantului "minoritate' si ce reprezinta un stat national, prin articolul publicat in "Neamul Romanesc' din august 1926: "Politica minoritatilor in Romania noua'. Iorga considera ca o minoritate nu este numai o colectivitate sau suma unui oarecare numar de indivizi sau grupuri mici, ci sustinea ca minoritatile se definesc ele insele prin prezenta lor, prin felul de a gandi si a simti. Incercand sa defineasca ce reprezinta un "stat national', istoricul aminteste atitudinea sa cu prilejul votarii noii Constitutii: "eu am cerut contra opunerii reprezentantilor minoritatilor sa se pastreze aceasta denumire de stat national' si preciza ca un stat national nu este acela unde toti cetatenii sunt de aceeasi rasa; el este realizarea unei idei nationale sau mai curand al unui efort national. Iorga condamna ideile invechite ale unor politicieni care considerau ca idealul catre care se tindea era disparitia nationalitatilor: "aceasta este o atitudine nedreapta, neumana si de cea mai perfecta superficialitate, caci Romania poate sa ramana stat national fara sa suprime aceste nationalitati. Ba inca, ea are un profit, conservandu-le. Sa presupunem ca ele nu exista dar ar fi folositor actul omului politic care le-ar crea si ar trebui sa se caute acest om politic; eu as fi primul care m-as prezenta pentru a spune: vreau sa fiu furnisorul de nationalitati pentru tara mea.[44]
Iorga considera ca ar fi lipsit de sens a se cauta in Europa elementele altor civilizatii care, de multe ori, puteau fi intalnite sub o forma ostila si chiar primejdioasa si indemna ca aceste elemente sa fie gasite in propria tara, la concetatenii care aratau statului respect si simpatie. Istoricul amintea profilul a trei civilizatii pe care Romania era bucuroasa sa le numere printre elementele sale constitutive. in ceea ce-i priveste pe maghiari, ii identifica ca apartinand rasei "subgermanice' si o caracteriza ca o rasa puternica. Referindu-se la minoritatea maghiara din Romania, Iorga sustinea: "Noi avem in Romania o numeroasa populatie maghiara care trebuie sa ramana aici, fiind libera a intretine relatii cu oricine, si cu Budapesta chiar relatii politice numai sa fie sincera cu statul si sa-i respecte legile; restul depinde de constiinta sa si nimic nu va putea face sa dispara, in nici o rasa, sensul unitatii sale. Daca statul trebuie sa ceara respect pentru legile sale, o natiune poate, ramanand aceeasi, sa intinda o mana frateasca si celor ce reprezinta o alta gandire nationala'.
A doua civilizatie pe care istoricul o amintea era cea germanica: sasii si svabii. Istoricul facea distinctie dintre aceste doua grupari etnice: "sasii au venit in Transilvania in calitate de coloni inca din Evul Mediu, pe cand svabii nu s-au stabilit decat in epoca lui Carol al VI-lea si Mariei Tereza'. Referindu-se la germanii din Bucovina, Iorga preciza ca acestia erau tot dintr-o colonie mai recenta, din timpul Mariei Tereza si a lui Iosif al II-lea; in ceea ce priveste germanii din Basarabia, sustinea ca acestia erau grupati solid in jurul bisericilor si scolilor lor.
A treia civilizatie amintita era cea ruseasca (slava); despre aceasta Iorga amintea: "nu se poate zice ca toti rusii din Basarabia ar fi imigrati. E printre ei un grup de rusi mici sau Ruteni autohtoni, cari dateaza de 1a jumatatea secolului al XVII-lea. Acesti Ruteni poarta costumul popular roman pe care vecinii lor romani 1-au parasit, dupa cum cel mai frumos si vechiu costum romanesc e purtat de maghiarii din Carpatii Moldovei, ai judetelor Roman si Bacau. (in realitate, acestia, cunoscuti si sub numele de ceangai, reprezinta o populatie mixta, majoritar romaneasca.)[45] Mai sunt Ruteni si in Bucovina, unii de origine veche, au patruns dupa intrarea Bucovinei in posesia austriaca din 1775. Se observa ca ei sunt romani deznationalizati, dupa numele lor romanesc Si chiar atunci cand in Basarabia rusii vor ajunge sa se recunoasca si sa fie recunoscuti ca o fiinta morala si distincta, noi vom fi incantati de a putea sa ne initiem in ceea ce formeaza importanta si farmecul acestei mari civilizatii slave in contact cu elemente rusesti foarte numeroase care s-au stabilit in aceasta provincie, mai ales ca functionari, dupa 1812'.
Iorga a incercat sa identifice mijloacele la care societatea trebuie sa recurga pentru a potoli conflictele dintre statul roman si minoritatile nationale: "Atunci cand exportul romanesc va ajunge din nou in Egipt, si mai departe atunci cand relatiile eu occidentul vor fi reluate, cand se va judeca fiecare capital onest dupa profitul ce poate aduce terii - in loc de a accepta din motive politice, capitale sterile, chiar dusmane, atunci va fi in adevar fraternisirea tuturor raselor terii intr-o civilizatie comuna. Aceasta unire se va face fara nici o chiar in domeniul spiritului, fiecare rasa aducand, oricare ar fi limba sa, contributia-i literara. Si eu prefer sa vad aceasta sinteza morala a tuturor nationalitatilor din Romania Mare, exprimandu-se in mai multe limbi decat sa vad o unitate lingvistica aparenta acoperind cu spoiala sa uniforma civilisatii diverse, nascute si marite in afara de teritoriul terii. Iata, acum patru ani de cand la cursurile de vara ce organizez la tara, Maghiari, Sasi si Romani lucreaza impreuna, fiecare tratand in limba lor - sunt si traducatori pentru cei ce nu inteleg - despre ceea ce-i tine in inima, despre trecutele, drepturile actuale si aspiratiile rasei sale. In urma se discuta, si adesea se constata, cat sunt de slabe in realitate diferentele care pe hartie par separatii eterne. Mi s-a intamplat odata sa-mi iau adio de la auditorii miei maghiari - cari mi-au trimis pana la Paris scrisori profund emotionante - punandu-li pe piept o cocarda care avea colorile inimii lor cu acelea ale mele'.[47]
La 10 octombrie
In 1927, in cadrul unui congres al Ligii Culturale, Iorga vroia sa demonstreze minoritatilor ca poporul roman era un popor pretuitor si bun, intelegator, apropiat de straini, care stapanea o cultura adevarata, adunata si organizata cu multa truda de-a lungul unor veacuri pline de primejdii si suferinte. In vederea atingerii acestui scop, Iorga a invitat la Universitatea populara de la Valenii de Munte reprezentanti ai tuturor nationalitatilor. Aceasta idee a avut succes: "Cunostintele ce se legau intre cursisti apropiau statornic suflete care pana atunci statusera inchise, aproape dusmane, unele in fata celorlalte, cu desavarsita indiferenta a organelor de stat in aceasta privinta'. Reprezentantii nationalitatilor aveau ocazia sa-si vorbeasca la cursuri, folosind insasi limba lor daca nu se putea limba romana.[48]
"Scoala de misionare' de la Valenii de Munte, infiintata de Nicolae Iorga, a contribuit la strangerea raporturilor cu celelalte minoritati: "legatura dintre ale noastre, romancele si fetele nationalistilor, intre care, pe langa excelentele ascultatoare care au ramas intotdeauna germanele - adaugandu-se uneori la cele din Ardeal si cate una din Banat, erau si maghiare a caror initiere in romaneste era mai grea si a caror preparare scolara chiar mult mai slaba - si destule rusoaice din Basarabia, deosebit de doritoare de a sti, se facea rapede si era sincera si durabila Intre ele a fost candva si o elvetiana de limba franceza de la Saba, in Basarabia de Jos; si domnisoara Olga Laurent, acuma invatatoare acolo, care nu stie decat foarte putin romaneste, a ajuns in cateva saptamani sa poata urma lectii intocmai ca si colegele ei".[49]
Partidul Nationalist Democrat a adoptat la Congresul din februarie 1928 un nou program in care se reluau multe idei ale celui din 1922. Se cerea intarirea proprietatii taranesti, infiintarea unui sistem de invatamant utilitar adecvat nevoilor tarii, inlaturarea legii electorale in vigoare, muncitorii sa aiba dreptul de a face tovarasii de bresle, sa fie inzestrata bine armata, sa se realizeze o descentralizare administrativa. In privinta minoritatilor etnice, se cerea deplina egalitate in drepturi ale acestora; in acest scop, doreau asigurarea pentru nationalitati a unei culturi proprii - asupra careia statul sa nu aiba alt amestec decat al minoritatii - si garantarea libertatilor organizatiilor religioase.[50]
Anul 1929 s-a caracterizat printr-un relativ calm politic. Liberalii incercau sa-si refaca fortele, iar national-taranistii se straduiau sa gaseasca linia de mijloc intre imposibilitatea de a realiza in practica ceea ce promisesera maselor in timpul campaniei de rasturnare a guvernului anterior si nevoia de a nu-si pierde creditul electoral. Pozitia Partidului National o putem caracteriza, in general, ca fiind una de expectativa politica, dorita in primul rand de Nicolae Iorga si mai putin de adeptii sai; unii dintre acestia solicitau reluarea unei politici active si puneau frecvent problema stabilirii liniei care ar fi trebuit urmata de partid.
In prima parte a anului 1930, intorcandu-se in tara dupa calatoria in Statele Unite ale Americii, Nicolae Iorga a fost consultat de Carol la Paris asupra pozitiei pe care acesta ar fi adoptat-o in cazul revenirii Principelui in Romania. Iorga i-a raspuns lui Carol al II-lea ca ar fi binevenit daca ar sustine tronul fiului sau, iar daca ar fi fost arestat la hotare, atunci marele proces ce ar fi urmat 1-ar fi reabilitat in fata tuturor.[51] Lovitura de stat prin care Carol si-s detronat propriul fiu, nu a fost aprobata de catre Nicolae Iorga, insa la insistentele unor prieteni politici s-a pronuntat in Adunarea Deputatilor in favoarea schimbarii.
In decada 1930-1940, Nicolae Iorga a continuat sa actioneze pentru realizarea in practica a acelorasi idei pe care le-a urmarit de la inceputul secolului: introducerea moralitatii in viata politica, inlaturarea politicianismului si a tuturor consecintelor sale, solidaritatea nationala peste interesele de partid, avand ca principal scop apararea independentei si suveranitatii nationale. Din punctul de vedere al ascensiunii in ierarhia politica, cel mai important moment al activitatii lui Nico1ae Iorga, in deceniul al patrulea, a fost intervalul cat s-a aflat in fruntea guvernului (aprilie 1931 - mai 1932). Insa cea mai importanta si mai de durata dintre actiunile intreprinse de istoric a fost lupta impotriva curentelor extremiste, incepand din 1923 si pana in 1940.[52]
In 1923 miscarea antisemita, dirijata de A.C.Cuza, a inceput
sa indrepte foarte multe atacuri impotriva istoricului, care s-a
manifestat ostil propagandei violente antisemite a extremei drepte. La 6
februarie 1923, la iesirea din Ateneu, unde a tinut o
conferinta, Iorga a fost insultat de un grup de studenti, fapt
care a dus la demisia profesorului din invatamant (care
insa nu a fost acceptata de Minister). Anul
S-ar putea afirma ca lumea politica romaneasca din 1930, Carol al II-lea, partidele politice, ziarele, il vedeau, alaturi de Nicolae Titulescu, pe Nicolae Iorga drept principal candidat la conducerea guvernului de coalitie.
In martie-aprilie 1931, evolutia spre un nou guvern s-a accelerat pe fundalul unei tot mai puternice crize economice. Guvernul national-taranist a lui G.G. Mironescu si-a prezentat demisia la 4 aprilie. Dupa o incercare nereusita cu Nicolae Titulescu, regele i-a incredintat lui Nicolae Iorga sarcina formarii noului cabinet, la 18 aprilie 1931. Dupa numire, primul-ministru a gasit lista ministrilor gata intocmita de suveran; in aceasta figurau Nicolae Iorga, presedinte al Consiliului, ministrul al Instructiunii Publice si al Cultelor, ad-interim la Interne; Constantin Argetoianu, ministru de Finante, ad-interim la Externe; dr. I. Cantacuzino, ministrul Muncii, Sanatatii si Ocrotirilor Sociale; Mihail Manoilescu, ministrul Industriei si Comertului; C. Hamangiu, la Justitie; G.Ionescu-Sisesti, la Agricultura si Domenii; V. Valcovici, la Lucrari Publice si Comunicatii; generalul Stefanescu - Amza, la Armata.[54]
La 30 aprilie, Iorga si-a prezentat in Parlament programul sau de actiune. Primul obiectiv vizat era "restituirea acelor drepturi ale Coroanei care, spre paguba ei si a tuturora, i-au fost rapite'. Primul-ministru si-a afirmat dorinta de a preface Parlamentul dintr-un organ al luptelor dintre partide, intr-un loc de reprezentare a vointei liber exprimata a intregului popor. Se angaja sa lichideze tendintele regionalist-autonomiste, sa urmareasca insanatosirea trupeasca si sufleteasca a taranimii, inlaturarea birocratiei din administratie, adaptarea scolii la nevoile societatii, revenirea la o agricultura de solidaritate intre tarani si de organizare din partea statului; reforma aparatului functionaresc, comert adaptat nevoilor, desfiintarea regiilor autonome, inzestrarea corespunzatoare a armatei, atragerea nationalitatilor la o colaborare sincera; in plan extern, pastrarea si intarirea aliantelor, lupta pentru pace, pentru relatii bune cu toti vecinii.[55]
Episcopul maghiar al Transilvaniei, Carol Majlath, s-a aratat incantat ca 1a carma tarii a ajuns "acel imens capital de intelectualitate si moralitate neprihanit, care era Nicolae Iorga; reprezentantii minoritatii armene si-au exprimat si ei satisfactia, aceleasi sentimente erau impartasite de S. Ullrnann in numele evreimii ortodoxe din Transilvania.[56]
Alegerile urmau sa consolideze guvernul, care s-a prezentat in fata electoratului cu o alianta numita "Uniunea Nationala" - o bizara alcatuire de forte politice care, uneori, nu aveau nimic in comun; intre acestea fiind si Partidul Nationalist Liberal. Partidul German a mers si el in alegeri alaturi de "Uniunea Nationala", la fel ca si Partidul Ucrainian, Liga "Vlad Tepes'. "Uniunea Nationala" a obtinut la alegeri 47,49% din voturi. Astfel, guvernul lui Iorga a reusit sa-si castige majoritatea in parlament numai datorita legii electorale a primei majoritare. Noul Parlament avea totusi calitatea de a-i cuprinde pe reprezentantii tuturor partidelor politice, cu exceptia Garzii de Fier, fapt pe care-l remarca insasi un ziar cu pozitie critica fata de guvern, "Děli Hinlap', din Timisoara: "De la infiintarea Romaniei Mari n-am avut un Parlament mai sanatos ca acum. Felul cum se compune actualul Parlament nu asigura predominarea nici unui partid si aceasta este foarte sanatos'.[57]
Instaurat intr-un context politic atat de complex si reusind sa faca fata cu greu adversitatilor partidelor, care in mod traditional obtineau puterea in stat, guvernul Nicolae Iorga s-a aflat in fruntea tarii in etapele de maxima intensitate a crizei economice din 1929-1933. In domeniul financiar, criza s-a manifestat deosebit de puternic, s-a ajuns la o asemenea situatie financiara incat nici guvernul nu-si mai putea plati inaltii functionari. Edificatoare in acest sens era scrisoarea subsecretarului de stat al minoritatilor nationale, Rudolph Brandsch, catre Nicolae Iorga; Brandsch declara ca nu mai putea lucra din cauza lipsei de fonduri; in fiecare zi cheltuia din buzunarul sau 5-600 lei.[58]
Cu prilejul discutiilor pe marginea Proiectului de raspuns la Mesaj, s-a conturat cu precizie pozitia fiecarui partid fata de guvern fata de masurile proiectate de acesta si fata de situatia generala a tarii. Parte componenta a Uniunii Nationale si avand un reprezentant al sau in guvern (Rudolph Brandsch), era de asteptat ca Partidul German sa sprijine cabinetul; insa, in cuvantarea sa, Hans Otto Roth a facut chiar mai mult, a acordat un credit nelimitat pentru tot ceea ce s-ar fi intreprins in viitor pentru mentinerea si organizarea vietii nationale si culturale. Favorabil lui Carol al si guvernului a vorbit si reprezentantul Partidului Maghiar, Gabriel Bethlen, care a apreciat intentia declarata de a se solutiona problemele minoritatilor; acesta si-a oferit colaborarea pentru usurarea situatiei agrare, impulsionarea industriei si comertului.[59]
Parlamentul iorghist a adoptat o serie de legi importante: Legea invatamantului secundar, Legea pentru incurajarea industriei producatoare de petrol, Legea sanitara, Legea pentru prima de stat acordata la vanzarea cerealelor, Legea conversiunii datoriilor agricole, Legea privind organizarea invatamantului superior. Cea mai importanta dintre actiunile externe ale guvernului a fost incercarea de obtinere din partea U.R.S.S. a recunoasterii Unirii Basarabiei, prin tratativele duse la Riga, in 1932, insa aceasta actiune nu a avut succes.[60]
Cabinetul Nicolae Iorga a reprezentat un episod iesit din comun in viata politica interbelica prin incalcarea sistemului si uzurilor politice folosite pana atunci, lovind in interesele majoritatii grupurilor politice, prin incercarea de a se situa in afara partidelor, prin interesele divergente ale unora dintre membrii sai.
Demisia guvernului Iorga, la 31 mai
In perioada 1930-
Asadar, Subsecretarul de Stat al Minoritatilor era in fapt organul consultativ al guvernului pentru chestiunile minoritare; in aceasta calitate, putea lua initiativa masurilor de orice natura care erau considerate necesare pentru stabilirea armoniei intre statul roman si minoritati.
In aceasta perioada, relatiile istoricului cu nationalitatea armeana au fost foarte stranse. Dupa scrisoarea din 1929 adresata lui Iorga din partea Bibliotecii Armene din Bucuresti, prin care era invitat la o receptie data in cinstea istoricului ca recunostinta pentru preocuparea sa pentru armeni, retinea atentia scrisoarea adresata istoricului de catre membrii Uniunii Studentilor Armeni din capitala. Prin aceasta scrisoare se arata recunostinta studentilor armeni pentru intensa activitate de cercetare desfasurata de marele istoric, care reprezenta, in fapt, cea mai desavarsita propaganda nationala pentru poporul armean.[62]
Revista armeneasca "Przmaveb' din Venezia, prezenta momentul acordarii de catre presedintele Congregatiei armene, Hohan Avke, a calitatii de membru de onoare al Academiei Armene "Sf. Lazar', profesorului N. Iorga pentru distinsa sa activitate si interesul deosebit acordat studierii natiunii armene.[63] Nu toate minoritatile au avut aceleasi sentimente fata de marele istoric.
In sedinta. Camerei, din 22 septembrie 1932, Iosif Fischer a protestat impotriva tratamentului aplicat cultului mozaic si 1-a intrebat pe ministrul Instructiunii Publice si al Cultelor (N. Iorga) care erau masurile care le-ar fi putut lua pentru ca si comunitatile evreiesti care luptau din greu pentru mentinerea institutiilor lor de cult sa poata intra cat mai curand in totalitatea drepturilor lor. Deputatul mai era indignat si de faptul ca din bugetul alocat cultului mozaic pe anul 1931 nu se platise nimic, pe cand sumele alocate pentru celelalte culte fusesera platite atat pe anul 1930 cat si 1931. Iosif Fischer cerea egalitatea tuturor minoritatilor in drepturi si aplicarea aceluiasi tratament de catre statul roman pentru orice minoritate, eliminandu-se pe viitor orice disproportie in ceea ce privea repartizarea sumelor inscrise in buget pentru sustinerea cultelor.[64]
In continuare, Iorga se manifesta ca un aparator al statului national roman. In conferinta sustinuta la radio in 1933, despre intangibilitatea tratatelor, Nicolae Iorga arata ca regimul romanesc nu a fost unul opresiv contra minoritatilor, nu a avut loc nici o tentativa de deznationalizare, nu s-a incercat eliminarea functionarilor de alta rasa, n-au existat persecutii contra scolilor celor de alt neam. in aceste conditii, Iorga se intreba daca sasii si conationalii lor din Banat si Oradea ar putea fi nemultumiti de ceea ce aveau si ar fi putut risca ceea ce posedau numai pentru a trece sub regimul feudalitatii in Budapesta.
Tot el raspundea acestei intrebari, considerand ca atata timp cat statul roman s-a straduit sa le asigure minoritatilor egalitatea in drepturi cu natiunea dominanta si a adoptat o serie de masuri care au dus la armonizarea relatiilor dintre romani si minoritatilor nationale, acestea din urma, considera istoricul, n-ar fi avut motive sa se revolte si nici sa doreasca revizuirea tratatelor.[65]
Intr-o Conferinta la Colegiul Morat, in martie 1934, publicata si la Bucuresti in 1935, subiectul "Choses d'art armeniennes en Rournanie', Nicolae Iorga incerca sa identifice momentul atestarii documentare a prezentei armenilor pe teritoriu romanesc. Iorga sustinea ca prezenta armenilor pe teritoriul Moldovei era constata in documente inca din secolul al XIV-lea. Istoricul considera ca ei au patruns in Suceava, Siret, dupa care au trecut in Iasi, la Botosani, Roman, infiltratie care, in viziunea sa, a continuat pana la Focsani, pana la frontiera dintre Moldova si Muntenia. Iorga sustinea ca la 1930 existau multi armeni, care au contribuit prin relatiile lor comerciale si au devenit colaboratori la crearea statului roman in Moldova. Pe de alta parte, considera Iorga, in Muntenia era vorba de penetratii mult mai recente ale armenilor. Istoricul facea o comparatie intre armenii care traiau in Moldova si cei din Muntenia, care veneau din apropierea Turciei: "exista un alt spirit, un spirit propice literaturii, artei, miscarii politice, a unei vieti sociale dezvoltate la armenii din Moldova, pe cand armenii din Muntenia conserveaza caractere care vin din originea lor si din dorinta pe care au urmat-o pentru a veni la Bucuresti si in proportii mai restranse din alte orase muntene, unde ei nu au format niciodata comunitati istorice'. Istoricul sustinea ca intre romani si armeni au avut loc diverse contacte, "imprumuturi' si ca in fapt tot ceea ce reprezenta arta armeneasca in Transilvania nu era decat continuarea artei moldovenesti. De asemenea, Iorga arata ca in toata arta armeneasca exista, incepand cu secolul al XVII-lea, o influenta a folclorului romanesc.[66]
Relatiile lui Nicolae Iorga cu armenii au fost foarte stranse; istoricului si luptatorului pe taramul afirmarii ideii nationale nu i-a ramas straina cauza acestor frati ai daco-romanilor. La inceputul lunii iunie 1933, cu prilejul Congresului Ligii Culturale, desfasurat la Calarasi, istoricul a vizitat si o serie de localitati din judetul Durostor, unde se aflau in mare parte aromanii improprietariti de Statul Roman. Iorga a sustinut cu acest prilej o conferinta cu titlul "Doua. civilizatii'. "Apostolul Neamului' le-a adresat aromanilor dobrogeni, printre altele, urmatoarele indemnuri: "in tara cealalta a stramosilor dumneavoastra n-ati fost robii nimanui. Ati trait pe temeiul vechilor privilegii de care nu s-a putut atinge nimeni. Ati fost domni in casele voastre, in orasele pe care le-ati stiut ridica. Domni trebuie sa va simtiti si aici'.[67]
Iorga scria intr-un editorial: "S-a facut un act de dreptate si de prevedere nationala prin acceptarea solemna 1n cetatea politica romanesca a macedonenilor asezati ca graniceri in locul cel mai primejdios al hotarelor noastre, dar care au fost multa vreme uitati, ba chiar si prigoniti Insa acesti oameni de isprava au stiut sa reziste cu acea putere pe care o au mai mult decat alti romani'.[68] In anul 1936 lei Iorga i-a fost adresata o pilduitoare scrisoare de gratitudine pentru interesul aratat de istoric in rezolvarea chestiunii macedonene, din partea conducatorilor Societatii de Cultura Macedo-Romane.
Un plan important al vietii politice a lui Nicolae Iorga 1-a reprezentat rolul acestuia in lupta impotriva extremismului pentru salvarea independentei si integritatii statului roman.
In septembrie 1932, in cadrul unei intruniri Ia Valenii de Munte a iorghistilor, s-a ajuns la reluarea vechiului nume de Partidul Nationalist Democrat, nume pe care l-a pastrat pana la dizolvarea din 1938.[69]
Activitatea impotriva extremismului a lui Nicolae Iorga, in deceniul al IV-lea, s-a amplificat treptat pe masura agravarii amenintarii pe care legionarii o reprezentau fata de regimul parlamentar din Romania si a dezvaluirii legaturi1or dintre Garda de Fier si Germania hitlerista. A1 doilea plan esential in activitatea lui Nicolae Iorga, in perioada cuprinsa intre demisia guvernului sau si instaurarea dictaturii regale, a fost cel al luptei pentru apararea independentei si suveranitatii Romaniei in fata tendintelor revizioniste tot mai accentuate dupa venirea lui Hitler la conducerea Germaniei.
Dupa ce in aprilie 1922 drumurile lui Nicolae Iorga si A.C. Cuza s-au despartit, Iorga si-a mai temperat pentru o vreme limbajul antisemit, fara sa nege vreodata ca era antisemit. Totusi, in 1937, cu Germania nazista amenintand pacea Europei, cu miscarile de extrema dreapta apropiate de putere in Romania, cu suveranitatea si integritatea tarii evident in pericol, Nicolae Iorga a publicat, in lucrarea sa numita "Iudaica', chemarea la arme impotriva evreilor. Este greu de inteles care i-a fost motivatia. Este posibil ca a dorit sa abata apetenta crescanda pentru actiunea extrema impotriva evreilor, indrumandu-i pe romani sa biruiasca amenintarea evreiasca intrand in competitie cu evreii si castigand. Acest indemn era in concordanta cu atitudinea antisemita mai moderata pe care Iorga a adoptat-o dupa Primul Razboi Mondial si cu critica sa fata de antisemitismul radical adoptat de L.A.N.C. a Iui A.C. Cuza si de Garda de Fier condusa de Corneliu Z. Codreanu.[70]
Oricare i-ar fi fost intentia, "Iudaica' nu a fost deloc moderata in ton. Raspunzand in scris unei serii de articole despre istoria evreilor romani, semnate de doctorul Wilhelm Filderman, presedintele Federatiei comunitatilor evreiesti din Romania, Iorga sustinea ca patria nu avea nevoie de evrei dupa cum se putea vedea in indragita sa resedinta Valenii de Munte, "o localitate fara evrei'. Iorga a raspandit astfel zvonurile antisemitismului national, economic, religios, moral, social, cultural, demografic si politic din Romania ultimilor 90 de ani pentru a justifica urmatorul asalt impotriva evreilor: "[Evreii] lucreaza ca sa aiba pentru ei, ca natie navalitoare, cat mai mult. Pana si profesiunile libere, pana si in invatamant, in stiinta, in literatura, ca avocati, ca medici, ca arhitecti, ca prefecti, tot mai multi, cu filosofii, cu ziaristii, cu poetii, cu criticile lor, ei ne dau pur si simplu afara din tara noastra[Ei] ne sugruma bisericile, ne inlocuiesc pravaliile, ne ocupa locurile, si ce e mai pierzator, ne falsifica sufletul, ne degradeaza moralitatea prin opiul ziaristic si literar cu care ne incita In loc sa favorizeze o decongestionare prin care emigratii cuminte organizate ar readuce proportia la orase la ceea ce se poate admite in orice mediu national, ei tin sub steagul inaintarii de fiecare clipa, orice forta le apartine si ca sa se ascunda incemantarea, recurg la schimbarea de nume in viata, la pseudonimele in literatura Noi sa ne organizam pentru razboiul constiintei si al muncii. Sa ne strangem impreuna unde mai suntem si sa pornim la recastigarea prin truda de fiecare zi si prin perfecta buna intelegere, prin ruperea de raportul cu aceia care vreau sa ne inlocuiasca si sa ne recucerim cele ce le-am pierdut. Ei intre ei,pentru ei, cum au vrut. Noi intre noi,asa sa vrem'.[71] Acestea nu erau cuvintele lui O. Goga care a devenit prim-ministru la cateva luni dupa ce Iorga scria "Iudaica', nici ale lui A.C. Cuza, a carui ratiune de a fi era antisemitismul, nici ale lui Corneliu Zelea Codreanu, desi ele captasera ceva din ura intensa a acestora din urma. Erau cuvintele unui om recunoscut de multi ca fiind mentorul intelectual al natiunii.
Alte partide politice care au condus guverne intre 1918 si 1937, cum ar fi Partidul Poporului al lui Averescu (1920-1921, 1926-1927) si Partidul National Taranesc condus de Al. Vaida Voievod (1932-1933) erau mai fatis antisemite in pozitia pe care o detineau stimuland discutii publice despre posibilitatea de a introduce "numerus clausus' (uneori "numerus valahicus') pentru evreii din institutiile de invatamant superior, din economia si administratia de stat. Cu toate acestea, in timp ce aceste guverne au permis existenta unor acte antisemite neguvernamentale, nici unul dintre ele nu a promulgat sau implementat o legislatie antisemita.
Primavara anului
Activitatea antirevizionista a lui Nicolae Iorga i-a atras atacuri tot mai sustinute din partea unor reprezentanti ai statelor vecine direct interesate. In martie 1939, atunci cand Cehoslovacia era ocupata de germani, Nicolae Iorga scria: "Neamul nostru intreg nu poate avea in asemenea momente nici vreme de discutii si nici vreme de disensiuni. El trebuie sa fie, in astfel de imprejurari, un bloc masiv de vointa din care sa poata scapara in orice moment initiativa aparatoare si mantuitoare'.[72]
Anul
Incepand cu 3 iulie 1940, s-a publicat in serie lucrarea lui Nicolae Iorga - "Adevarul asupra trecutului si prezentului Basarabiei', iar din 26 iulie, lucrarea "Neamul romanesc din Bucovina'.
Nicolae Iorga a condamnat vehement atacurile evreilor impotriva romanilor in cursul retragerii din Basarabia, in articolul publicat in "Neamul Romanesc' din 6 iulie 1940, sub titlul: "De ce atata ura?': magistrati si bravi ofiteri care si-au riscat viata ca sa apere cu puterile lor retragerea si exodul romanilor, au vazut cu ochii lor nenumarate acte de salbaticie, uciderea nevinovatilor, lovituri cu pietre si huiduieli. Toate aceste gesturi infame si criminale au fost comise de evreimea furioasa, ale caror valuri de ura s-a dezlantuit ca sub o comanda nevazuta. Asa ni se rasplateste bunavointa si toleranta noastra? Am acceptat acapararea si stapanirea iudaica multe decenii si evreimea se razbuna in ceasurile grele pe care le traim. Si de nicaieri o dezavuare, o rupere vehementa si publica de ispravile bandelor ucigase de sectanti sanguinari. Nebunia organizata impotriva a cuprins targuri, orase si sate Romanimea aceasta, de o bunatate prosteasca fata de musafiri si jecmanitori, merita un tratament ceva mai omenesc din partea evreimii care se lauda pana mai ieri ca are sentimente calde si fratesti fata de neamul nostru in nenorocire', isi incheia profesorul Iorga dureroasa sa rabufnire.[74]
In iulie 1940, Ungaria si Bulgaria au formulat deschis pretentii teritoriale 1a adresa Romaniei. In aceste momente tragice, multi si-au intors privirile spre Nicolae Iorga, pe care-1 considerau singurul capabil sa calauzeasca destinul Romaniei printre atatea adversitati. Intr-o scrisoare din Cluj, din 7 iulie 1940, acesta era indemnat sa pregateasca un memoriu documentat privind drepturile istorice ale romanilor asupra teritoriilor pe care le locuiesc, pentru a le prezenta la viitoarele tratative. Chemat la Bucuresti pentru Consiliul de Coroana, Nicolae Iorga a plecat cu automobilul la 29 august de la Baile Herculane la Craiova, de unde cu un tren special a ajuns in capitala abia pe 30 august la ora 6; Consiliul isi terminase insa lucrarile la ora 4. Astfel, istoricul nu si-a putut exprima parerea privind acceptarea sau nu a dictatului. Foarte multe indemnuri la rezistenta erau trimise lui Nicolae Iorga in acel moment, din intreaga tara; acesta era considerat de multi simbolul unitatii si luptei nationale.[75]
Asasinarea lui Nicolae Iorga, moment tragic al istoriei romanesti, a produs in toamna anului 1940 o puternica reactie in intreaga lume. Presa internationala a consacrat spatii largi asasinarii istoricului roman, prilej pentru a-si afirma simpatia sau antipatia fata de ideile democratice sustinute de istoric. Din randul statelor fasciste sau aliate cu acestea, presa maghiara a iesit in evidenta prin ostilitatea irationala pe care a aratat-o marelui disparut. Ostilitatea aceasta se datora luptei sustinute de istoric pentru unitatea nationala a romanilor, tenacitatii cu care el afirmase drepturile romanilor asupra tuturor teritoriilor pe care le locuiesc, faptul ca lucrarile sale au creat constant un obstacol revizionismului maghiar, ca insasi ideea de unitate nationala a Romaniei se confunda cu persoana sa.
Atitudinea presei maghiare a fost cu atat mai de neinteles dat fiind faptul ca Nicolae Iorga in permanenta s-a aratat adeptul intelegerii intre cele doua popoare, a convietuirii pasnice. lucrarea semnificativ intitulata "Contra dusmaniei dintre natii. Romanii si ungurii', Iorga afirmase: "A se trezi din betia inversunarilor de ieri este pentru aceste doua natii, cari in interesul lumii intregi nu trebuie sa se distinga una pe alta, nu numai o datorie de umanitate dar si una de proprie conservare'.
Au fost insa si istorici maghiari care au apreciat atitudinea marelui istoric in privinta relatiilor romano-maghiare. Astfel, in necrologul aparut in revista "Magyar SzneIl' din ianuarie 1941, Ladislau Galdi a lansat ideea ca prin asasinarea marelui savant a fost omorata o epoca din istoria Romaniei. Acesta sublinia: "De dragul obiectivitatii trebuie sa constatam ca Iorga a avut, fara dar si poate, si gesturi filomaghiare: nu o singura scoala ardeleneasca a obtinut dreptul de existenta in timp ce dansul era ministru-presedinte si toata lumea poate sa citeasca induiosata necrologul pe care 1-a scris in ziarul sau "Neamul Romanesc' despre Arpad Bitay. Mai este faptul ca influenta maghiara ce se manifesta in poezia lui Goga a fost relevata, dintre istoricii literaturii, pentru prima data de Iorga. A avut dansul deci oarecare inclinare spre colaborarea romano-maghiara, pe care insa el nu o putea concepe decat in baza status-quo-ului trianonic
Nu se poate ignora un fapt esential si anume ca sfarsitul lui Nicolae Iorga a coincis cu sfarsitul Romaniei Mari.
Viziunea lui Nicolae Iorga cu privire la rolul minoritatilor in viata statului, reflectata in opera stiintifica si in cea cu caracter politic a marelui istoric a fost racordata cu viziunea general acceptata in epoca, distingandu-se insa si prin accentuarea discursului nationalist. In opera sa stiintifica si politica pana la Primul Razboi Mondial, Iorga condamna modul de exploatare al minoritatilor si nu se pronunta impotriva existentei acestora pe teritoriul national.
Este interesant de urmarit care au fost conceptiile lui Iorga cu privire la rolul evreilor in viata nationala. Astfel, inca din 1903, in "Cuvinte potrivite', marele istoric aprecia ca evreii romani erau o minoritate agresiva, sprijinita din exterior si sustinea ca, evreii nu erau urati pentru neamul sau legea lor asa cum am amintit, pentru modul lor de exploatare, asa cum sustinea intr-un articol din 1907 aparut in "Neamul Romanesc'. Tot in 1907, Iorga a initiat numeroase atacuri, prin intermediul revistei "Neamul Romanesc', impotriva arendasilor si contra evreilor pe care ii considera responsabili de starea deplorabila a taranimii romanesti. De asemenea, Iorga condamna nelegiuirile infaptuite de arendasii evrei in Moldova, care in opinia sa controlau intreaga administratie din zona, astfel incat orice masura care ar fi trebuit sa imbunatateasca situatia taranimii nu se putea lua. In 1908, Iorga se arata indignat de proiectul de lege cu privire la despagubirea mosierilor care avusesera de suferit de pe urma rascoalelor; oratorul considera ca cei care trebuiau despagubiti cu adevarat erau taranii, nu arendasii evrei. Proiectul legii carciumilor din 18 februarie 1908 era considerat binevenit de catre Iorga, care vedea aceasta lege ca un moment prielnic pentru curatirea oraselor Moldovei si nu numai de carciumarii evrei. In acelasi timp Iorga sustinea cu tarie ca sosise momentul ca in tara sa se faca numai politica nationala si sa se indeparteze elementele straine considerate de el nefolositoare.
Istoricul a adus in discutie problema nationala si rolul minoritatilor in viata publica cu ocazia discutiei din 23 noiembrie 1909, tragand un semnal de alarma asupra influentei tot mai crescande a minoritatii evreiesti in viata statului. Tot cu acest prilej, istoricul a sustinut faptul ca poporul roman era dator sa nu lase sa piara elementul romanesc in folosul burgheziei straine, si mai ales al celei evreiesti.
In discursul din 1910 tinut in Camera Deputatilor, si publicat mai tarziu sub forma unui pamflet intitulat "Nationalistii si Problema Jidoveasca', Iorga reactiona cu ostilitate la cerintele evreilor pentru acordarea drepturilor cetatenesti. Facandu-se ecoul vocilor care in trecut acuzau evreii ca vor sa-i alunge pe romani de pe pamanturile lor, Nicolae Iorga sustinea ca cea mai importanta problema cu care se confrunta natiunea romana era cea evreiasca. Mai multe articole din programul Partidului Nationalist Democrat, infiintat in aprilie 1910, aveau un caracter antisemit si urmareau limitarea comerciantilor, a arendasilor evrei, scoaterea evreilor din armata.
Problema antisemitismului nationalistilor democrati este demna de luat in seama; in epoca, antisemitismul era o tendinta foarte pronuntata in lumea politica romaneasca, dar cu manifestari formale: articole de presa, cuvantari in Parlament, opere literare. Cu exceptia unui grup restrans, cei care se manifestau impotriva evreilor erau ostili doar fata de tendintele agresive pe plan economic ale acestora, nu impotriva lor ca persoane.
Aceasta pozitie moderata era reprezentata in randul
nationalistilor-democrati de Nicolae Iorga si de cei mai
multi dintre membrii partidului sau, pe cand pozitia dura
era sustinuta de A. C. Cuza si de un grup restrans de
adepti ai acestuia. Diferentierea fata de A. C. Cuza a
devenit tot mai pronuntata pe masura accentuarii
inversunarii antisemite a profesorului iesean. Dupa o
izbucnire a lui A. C. Cuza in Camera Deputatilor, in 1915, Nicolae Iorga
afirma ca avea toata consideratia, toata iubirea pentru
orice fiinta omeneasca insa numai in marginile stricte dar
nu crude ale interesului national. In ceea ce priveste relatiile
lui Iorga cu celelalte minoritati, acestea erau destul de stranse: in
In anii premergatori primului razboi mondial, una din problemele care au stat permanent in atentia istoricului a fost problema nationalista. Nicolae Iorga a contribuit prin opera sa stiintifica si politica ca principal intemeietor al Romaniei intregite in 1918, fapt pentru care a fost proclamat de opinia publica "Apostol al neamului romanesc'.
Dupa. Primul Razboi Mondial, conceptia lui Nicolae Iorga cu privire la rolul minoritatilor in viata statului s-a modificat esential. Evolutia societatii romanesti a fost marcata in aceasta perioada de accelerarea integrarii minoritatilor in statul roman unitar. Nicolae Iorga considera ca rezolvarea diferentelor dintre romani si celelalte nationalitati se putea realiza printr-o mai buna cunoastere reciproca, prin sadirea dorintei de intelegere in sufletele tuturor, prin colaborare in primul rand pe plan cultural.
Universitatea populara de la Valenii de Munte condusa de el,
a avut in perioada interbelica si rolul de centru al luptei pentru
apropierea sufleteasca dintre cei care vorbeau limbi diferite dar erau
cetateni ai aceluiasi stat. Chemand la Valenii de Munte
reprezentanti ai nationalitatilor conlocuitoare, Nicolae
Iorga afirma ca "le deschidem larg visteria trecutului nostru, le facem
cunoscut cu dragoste dar fara prejudecati tot ce cuprinde
sufletul acestui popor, dar, inainte de toate le declaram cu toata
sinceritatea ca noi intelegem oricare alt suflet national, il
respectam si in datoriile si in aspiratiile lui'.
Aproape in fiecare an in cuvantul de deschidere al cursurilor de vara, isi
exprima conceptia privitoare la raporturile care trebuiau stabilite cu
maghiarii si sasii, la rolul pe care institutia de la
Valenii de Munte il avea in strangerea acestor raporturi. In
Relatii amicale a intretinut marele istoric si cu evreii din Romania, mai ales dupa despartirea de A. C. Cuza, ca si cu reprezentanti ai populatiei bulgare. In ceea ce priveste relatiile istoricului cu armenii, acestea erau foarte stranse, scrisorile primite din partea studentilor armeni precum si din partea Corpului Didactic al Scolii Armene, sustinand aceasta afirmatie.
In perioada guvernarii sale (aprilie 1931-mai 1932), marele istoric a acordat un interes remarcabil in vederea asigurarii pentru minoritati a unei depline egalitati in drepturi cu 'majoritarii'. In acest sens a fost infiintat un Subsecretariat de Stat al minoritatilor nationale, atributiile acestui organism fiind rezolvarea problemelor cu care se confruntau minoritatile pe teritoriul Romaniei.
Atragerea minoritatilor in viata politica si culturala a statului roman era dorita de catre Nicolae Iorga, dar nu in orice conditii, ci doar cu respectarea ferma a principiilor general democratice acceptate de istoric. Prin intreaga sa activitate pentru rezolvarea problemei integritatii minoritatilor in societatea romaneasca de dupa Unirea din 1918, Nicolae Iorga si-a dovedit, inca o data, conceptia larg democratica privitoare la viata social-politica, umanismul gandirii sale. Expuse deseori, ideile istoricului privitoare la raporturile dintre minoritati si romani au fost sintetizate la Congresul Ligii Culturale din 1926: "Pe masa iubirii si intelegerii () putem fi impreuna stalpi ai patriei comune.
Nicolae Iorga a promovat un nationalism constructiv, care viza in principal sprijinirea culturala, morala si materiala a poporului roman, fara a se impiedica afirmarea celorlalte nationalitati. Neacceptand nationalismul negativist de esenta antisemita, promovat de A. C. Cuza, Nicolae Iorga s-a despartit de acesta, luand atitudine publica impotriva Ligii Apararii National Crestine si a Garzii de Fier.
Petre Turlea, Nicolae Iorga in viata politica a Romaniei, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 1991, p. 122
Coord. Ioan Scurtu, Istoria Romanilor, vol. VIII, Romania intregita ( 1918 - 1940 ), Editura Enciclopedica, Bucuresti, 2003.
Nicolae Iorga, "Romania care a fost si Romania care trebuie sa fie", Neamul Romanesc, 17 decembrie 1918, nr. 348, p. 1.
Idem, "Ce este si ce poate fi Bucovina", in Conferinte bucovinene,Tipografia Cultura Neamului Romanesc, 1919, p. 37, 39, 48.
Idem, Pagini alese din insemnarile de calatorie prin Adeal si Banat, Editura Minerva, Bucuresti, 1977, p. 125.
Nicolae Iorga, Discurs la discutia generala a Proiectului de Constitutie, Tipografia Cultura Neamului Romanesc, Bucuresti, 1923, p. 6.
Nicolae Iorga, Les origins et l'etat actual des nationalites dans la Grande Roumanie, Editura Cultura Nationala, Bucuresti, 1926, p. 4-10.
Silviu
Miloiu, "The Csangos of Romania", in
Arno Tanner (ed.), The Forgotten
Minorities of
Constantin Buse, Nicolae Dascalu, Nicolae Iorga si revizionismul maghiar, Editura Universitatii Bucuresti, 1993, p. 55, 57, 59, 60.
N. Iorga, Sfaturi pe intunerec, Conferinte la Radio, Editie ingrijita de V si S. Rapeanu, Editura Militara, Bucuresti, 1976, p.16-17.
Idem, Choses d'art armeniennes en Roumanie, Conference danuee au College Morat, 1934, Bucharest, 1935.
Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate
