Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme




Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Istorie


Index » educatie » Istorie
» HITITII


HITITII




HITITII

Incepand cu prima jumatate a mileniului II i.Chr. poate fi sesizata o modificare structurala in istoria Orientului Apropiat, dominat pana atunci de cele doua puteri: Egiptul si Mesopotamia. Acum se observa o schimbare: populatiile din zona muntoasa care inconjoara in arc partea de nord-est a ariei orientale antice isi accentueaza miscarea convergenta spre centru, formand state proprii. Astfel, in Mesopotamia meridionala ii intalnim pe kassiti, in cea septentrionla pe hurriti, iar in Anatolia pe hititi.

Spre mijlocul mileniului II i.Chr. kassitii dobandesc puterea in Babilonia, unde raman vreme de 400 de ani, asimilandu-se in limba si cultura cu civilizatia locala. In aceeasi perioada, ceva mai spre nord, hurritii constituie marele stat Mitanni, ce se extinde pana aproape de Mediterana. Noul stat va domina zona timp de un secol si jumatate. Tot in jurul acestei date, in spatiul anatolian, apar hititii. Comun acestor popoare este elementul indo-european: la hititi indo-european este stratul superior al populatiei, venit din afara cu limba sa; la kassiti sunt indo-europene unele divinitati, indiciu al unei duble componente etnice; la hurriti indo-europeana este aristocratia. Prin ei, o noua familie de popoare, cu rol binecunoscut in evenimentele din bazinul mediteranean isi face aparitia in Orient. In concurenta cu populatiile semitice, care se misca din desertul Arabiei, aceste popoare se manifesta ca protagoniste ale istoriei.




In afirmarea lor, noile popoare absorb traditia culturilor care le succed in timp si, in primul rand, continutul civilizatiei mesopotamiene (scrierea cuneiforma, credinte, divinitati, motive artistice etc.).

Punte de legatura intre Asia centrala si Europa, Asia Mica a jucat de-a lungul istoriei antice un rol deosebit. Cercetarile arheologice desfasurate in ultimele decenii au scos la iveala asezari si monumente care atesta ca aici, inca din mileniul VII i.Chr., a inflorit una din cele mai stralucite civilizatii neolitice si a epocii bronzului. Amintim pentru epoca neolitica cercetarile de la Çatal Hüyük si Haçilar, iar pentru epoca bronzului pe cele de la Beycesultan, Mersin, Troia I-III, Alacia etc.

Spre sfarsitul mileniului III i.Chr. si inceputul celui urmator (2000-1900), documentele arheologice atesta aici aparitia unei noi forme de civilizatie, proprie unor triburi de grai indo-european, precum si cucerirea treptata de catre acestea a teritoriului cuprins intre M. Mediterana, M. Egee, M. Neagra si Muntii Taurus.

1 Cadrul natural

Asia Mica sau Anatolia, spatiul in care s-a creat statul hitit, este o peninsula inconjurata de trei mari: Marea Neagra, Marea Mediterana si Marea Egee. Partea mediana a peninsulei se prezinta sub forma unui platou cu o altitudine medie de 1000 m, inconjurat de munti: spre est M. Armeniei, la sud, paralel cu coastele M. Mediterane, se ridica lantul Muntilor Taurus, iar spre vest cel al Muntilor Antitaurus. Intre M. Taurus si Antitaurus se afla bazinele raurilor Ceghan Nehri (Pyramos din antichitate) si Seyhan Nehri (anticul Serus), ale caror aluviuni au format o campie roditoare pe coastele Mediteranei. Regiunea are trei trecatori: Portile siriene, prin care a trecut Alexandru cel Mare dupa batalia de la Isos (333) spre a ajunge in Siria, Portile din Aman, in masivul Amanus, pe care le-a strabatut Darius si Portile ciliciene, intre Tarsus si vechea Tyana.

Uneori regiunile Anatoliei sunt denumite cu apelatiile din epocile greaca si romana: Misia, Lidia, Caria, Licia, Pamphilia, Cilicia din nord-vest si de-a lungul Mediteranei, Bitinia si Paphlagonia, de pe coastele M. Negre si Frigia, Pisidia, Capadocia, Galatia, in interiorul podisului.

Centrul spatiului locuit de hititi poate fi localizat in podisul anatolian, pe cursul raului Halys (Kazal Irmak), intre zona de coasta a M. Negre si M. Taurus, Eufraatul superior la est si pina la Murad Dag in vest.

Platoul central in care curge raul Halys, regiune saraca, ofera prin vegetatia de stepa conditii pentru cresterea animalelor. Regiunea dispunea de unele bogatii minerale (minereuri cuprifere si feroase, aur , argint) care au ca unele drumuri comerciale sa traversze Anatolia. Muntii Taurus erau cunoscuti inca din perioada statului sumero-akkadian pentru bogatia minereurilor de argint, in timp ce rezervele miniere din nord-estul Asiei Mici au asigurat acestei zone, inca din secolul XVI i.Chr., notorietate tehnica si economica, folosita cu iscusinta de regii hititi.

Pozitia geografica avantajoasa, de-a lungul unor artere comerciale, a favorizat includerea acestui spatiu intr-un sistem de relatii mai larg, un rezultat fiind si intemeierea unor colonii comerciale asiriene la Kanesh (Kultepe), Alishar (Kussara), Bogazköi (Hatusas).

Populatia Asiei Mici, anterioara patrunderii triburilor hitite, a fost denumita, in absenta unor informatii sigure de ordin lingvistic, populatie pre-hitita, fiind cuprinsa in grupa popoarelor asianice.

2. Izvoare

La sfarsitul secolului XIX i.Chr., din textele hieroglifice s-a aflat ca faraonii Egiptului aveau relatii diplomatice, uneori si conflicte militare, cu o tara pe care o numeau Kheta. Regele si ostasii din Kheta, in mai multe randuri, au purtat lupte cu egiptenii, culminand cu batalia de la Kadesh (1285 i.Chr.), oras cananeean situat pe fluviul Orontes, avandu-i ca protagonisti pe Ramses II si Muwatallis.

Din lectura textelor cuneiforme asiro-babilonene se constata ca asirienii au avut ca vecini si adversari pe regii Atarii Hatti”, care in secolul XII i.Chr. aveau drept capitala orasul Karkemish, aflat pe teritoriul actual al Siriei. Acestia erau consemnati in textele biblice sub numele de hetteni. Scriitorii antici, greci sau romani, in schimb, nu ne ofera nici o relatie despre hititi.

Informatii interesante despre hititi pot fi selectate din arhiva de la Tell el Amarna (etapele impunerii dominatiei in Siria; raporturile hitito-egiptene), ca si din arhivele, de stat sau particulare, de la Ugarit, Karkemish si Alalakh.

Izvoarele scrise interne pot fi grupate in doua mari grupe: a) texte care provin din coloniile comerciale asiriene (Karkemish, Alishar, Hattusas) care ofera date de natura economica (natura tranzactiilor comerciale, structura societatii) si politice (informatii privitoare la principatele hitite) si b) arhiva regala de la Hattusas, cu texte redactate in hitita, akadiana sau hurrita, constituita din coduri de legi, anale, tratate de alianta, texte administrative, corespondenta diplomatica, texte rerilioase etc.

Importante informatii ofera monumentele civilizatiei hitite scoase la lumina pri cercetari arheologice. Incepand cu sec. XIX, arheologii si orientalistii au pornit in cautarea vestigiilor ce ar fi putut sa vorbeasca despre tara Hatti si locuitorii ei, cunoscuti pana atunci doar din surse indirecte. In anul 1812 elvetianul J. Burckhardt a semnalat la Hamath o piatra acoperita cu semne hieroglifice. Charles Texier, trimis in misiune de catre guvernul francez, a cutreierat Asia Mica intre 1832 si 1835, descoperind in apropierea satului Bogazköy ruine ale caror desene si planuri le-a prezentat in a sa ADescription de l'Asie Mineure”. Aceste ruine sunt ale cetatii Hattusa, capitala statului hitit. Pe inaltimile din apropiere a descoperit reliefurile gravate pe stanca de la Yazilikaya (Astanca scrisa”).

Intaietatea in descoperirea stiintifica a hititilor o are irlandezul W. Wright care descopera la Hama (anticul Hamat), in nordul Siriei, patru piese cu o scriere pseudohieroglifica, dupa care realizeaza copii pe care le trimite la British Museum. In acest fel, semnele tainice de pe pietrele de la Hama au devenit accesibile specialistilor. El publica apoi lucrarea 'Imperiul hititilor' (1884). A.H. Sayce a fost primul care intre 1875-1880 a studiat hieroglifele hitite, fara a gasi insa si cheia descifrarii lor. La scurt timp s-au descoperit peceti de argila sau metal cu aceleasi semne in Siria, Cilica, Capadocia, Frigia, pe cursul superior al Eufratului, toate demonstrand apartenenta la o singura cultura.

Primele decenii ale secolului XX sunt martorii redescoperirii propriu-zise a hititilor. Copii ale reliefurilor si inscriptiilor hiroglifice, ale pecetilor si tablitelor de argila cu scriere cuneiforma sunt stranse, intre 1900-1906, de L. Messerschmidt intr-un ACorpus inscriptiorum Hittiticarum”.

Cercetarile arheologice intreprinse de o expeditie germana, condusa de H. Winckler incepand cu anul 1906 la Bogazköy, in vechea capitala a statului hitit, Hattusa, au dat la iveala marturii ale unei vechi civilizatii, cea hitita. Au fost dezvelite mai multe temple, palatul situat pe inaltimea metropolei fortificate, zidul de incinta al orasului cu porti decorate, precum si 2500 de tablite, intregi si fragmentare, cu scriere cuneiforma.

Descifrarea scrierii cuneiforme hitite a fost realizata de Bedrich Hrozny (1879-1952), un orientalist ceh. Sprijinindu-se pe interpretarea cuneiformelor in limba babiloneana si pe studiul vocabularelor, el a demonstrat caracterul indo-european al limbii hitite. Apeland, de asemenea, si la filologia comparata, B. Hrozny in lucrarea sa fundamentala intitulata ALimba hititilor, structura si apartenenta sa la limbile indo-europene” (1915), a reconstituit vocabularul si gramatica limbii hittite exprimata de cuneiforme.



Interpretarea hieroglifelor hitite, utilizate in epoca neohitita (inceputul mileniului I i.Chr.), a fost posibila in anul 1947, cand B. Alk im si H. Bossert au descoperit in sapaturile de la Karatepe, in Cilicia, inscriptii cu texte bilingve, feniciene si hieroglifice. Doar atunci descifrarea limbii hitite a putut fi considerata ca un fapt implinit.

3. Primele formatiuni politice

Tara Hatti se afla in partea centrala si nordica a Anatoliei, avand in centru bucla formata de fluviul Halys (azi Kizil Irmak). Hititii, populatie de factura indo-europeana, s-au infiltrat trepat in spatiul anatolian, incepand cu sec. XXV i.Chr., ca si semitii in orasele mesopotamiene sau ca arameenii in orasele akkadiene. Asa putem explica faptul ca la Kültepe (anticul Kanes) s-au gasit nume indo-europene in tablite datate cu aproape trei secole inainte de intemeierea statului hitit.

De aceea, este greu de stabilit momentul cand s-au suprapus in Anatolia populatiile indo-europene peste cele indigene, determinand acea simbioza din care rezulta poporul hitit. Divizati in mai multe triburi, hititii vorbeau dialecte diferite.

Patrunderea noilor veniti in mijlocul populatiilor mai vechi este ilustrata de vestigiile arheologice si de cateva inscriptii cuneiforme descoperite in colonia asiriana de la Kades, din care constatam existenta unor raporturi politice si comerciale cu sefii locali hititi. Rezulta ca, la inceputul mileniului II i.Chr., teritoriul Asiei Mici era impartit intr-o seama de principate autonome, conduse de sefi carora documentele asiriene le dau titlul de Raba. In jurul anului 1830 i.Chr., marea majoritate a acestor principate trec printr-o criza profunda, fie ca urmare a cuceririlor asiriene, fie ca rezultat al patrunderii in spatiul Asiei Mici a unor noi triburi nomade, prilej cu care orasul Kades a fost distrus.

In evolutia istoriei hitite se pot stabili trei etape principale: a) Regatul vechi - constituirea si consolidarea statului hitit in Anatolia, b) Regatul nou - indica interventia energica in politica internationala, succesul si prabusirea, c) Epoca neo-hitita este ereditatea postuma a imperiului, stabilitatea elementelor sale etnice in aria de expansiune.

3.1. Regatul vechi hitit.

Dupa o lunga perioada de restructurari economice si politice, la sfarsitul secolului al XVII-lea i.Chr. putem vorbi de constituirea vechiului regat hitit. Un text descoperit la Bogazköy (vechea capitala a regatului hitit, Hattusa), aminteste activitatea regelui Anitta, initial rege al principatului Kussar, care a pus bazele unificarii statului. Un urmas al sau, Tabarna ar fi desavarsit, pe la 1670 i.Chr., aceasta unificare. Tabarna s-a inscris atat de profund in amintirea urmasilor, incat, mai tarziu, numele lui a devenit sinonim cu acela de Arege”. Probabil acum capitala a fost transferata de la Kussar la Hattusa.

Succesorul sau, Hattusil I (cca.1650-1620 i.Chr.), este primul suveran hitit care initiaza o politica expansionista in Siria septentrionala, cucerind si distrugand orasul Alalakh. El duce un razboi si impotriva regatului Arzawa, din sud-vestul Asiei Mici si se confrunta, cu primele atacuri ale hurritilor, la hotarele de sud-est ale statului. Pe plan intern, Hatusil I a avut de infruntat, dupa cum relateaza un document al timpului, mari dificultati datorita politicii sale de concentrare a puterii regale. Aceasta politica de centralizare a puterii determina o revolta a aristocratiei hitite, sprijinita de membrii ai familiei regale.

Mursil I (cca.1620-1590 i.Chr.), nepot si urmas al lui Hattusil I, continua cucerirea Siriei septentrionale, initiata de predecesorul sau, nimicind principala putere politica si militara din regiune, regatul Jamehad, cu resedinta la Alep. Apoi, in Mesopotamia de nord, ii infrange pe hurriti, impunandu-le vasalitatea. Cativa ani mai tarziu, in 1595 i.Chr., intreprinde o expeditie mentionata cu titlu de glorie de izvoarele hitite de mai tarziu, cucerind si jefuind, la capatul unei incursiuni de aproape 2.000 km, Babilonul. Reusita acestei operatiuni militare nu poate fi explicata decat prin sprijinul acordat lui de kassiti, care-si instituie, dupa retragerea suveranului hitit, propria dominatie asupra Babilonului si a intregii regiuni. Revenit in capitala, Mursil I cade victima unei conjuratii de palat.

Disparitia lui Mursil I, in urma unei conjuratii de palat, inaugureaza o perioada de framantari dinastice, urmate de decaderea, pentru o jumatate de secol, a autoritatii centrale si de pierderea cuceririlor exterioare nucleului anatolian al regatului.

Regele Telepin I (1525-1500 i.Chr.) reuseste sa puna capat dezorganizarii statului, practicand o politica realista in interior, materializata printr-o serie de concesii facute aristocratiei in vederea consolidarii puterii dinastice si a sporirii capacitatii de aparare.

Printre concesii figureaza si recunoasterea autoritatii unei Aadunari a razboinicilor” (pankus), adunare care dobandeste anumite atributii juridice si politice: a) putea sa cheme, in timp de pace, in judecata si chiar sa condamne regele; b) obtine dreptul de a alege ca suveran pe primul nascut in familia regala; in absenta acestuia, altul din a doua casatorie sau, in continuare, pe sotul unei fiice din prima casatorie. Prin aceasta concesie, Telepin afirma principiul succesiunii ereditare la tron, inlaturind orice pretentie din partea familiilor nobile, pretentii ce au dus pana atunci la o serie de asasinate si uzurpari dinastice. De asemenea, Telepin I a introdus si o reforma a dreptului hitit.

Intre timp, la granitele de rasarit a crescut primejdios puterea hurritilor si a mitannienilor care amenintau stabilitatea statului hitit.

In perioada urmatoare, istoria regatului hitit este confuza, iar relatiile cu vecinii sunt incordate. Slabirea puterii regale favorizeaza cucerirea unor orase hitite din sud (Tuwanuwa/ Tyana) de catre principatele Arzawa si Halpu, iar triburile kaska, sprijinite de numerosi aliati, cuceresc si jefuiesc capitala Hattusa.

3.2. Noul regat hitit

Situatia dificila este depasita la inceputul secolului XIV i.Chr. cand Suppiluliuma I (1380-1346 i.Chr.) pune bazele noului regat hitit, care reprezinta epoca de apogeu a istoriei hitite. Suppiluliuma, un adevarat mare rege, prin personalitatea sa, va domina timp de patru decenii scena politica a Orientului Apropiat. Deoarece mosteneste regatul hitit intr-un moment dificil, Suppiluliuma isi incepe domnia prin conducerea rezistentei armate impotriva atacatorilor straini care incendiaza orasele si satele, ducand in robie populatia hitita.

Supiluliuma reconstruieste resedinta regala, inconjoara capitala cu fortificatii monumentale si incepe operatiuni militare impotriva semintiilor kaska, in vederea consolidarii hotarelor nord-estice ale statului, lupte care vor continua timp de aproape doua decenii.

In vederea consolidarii autoritatii regale sunt luate masuri radicale, precum: reorganizarea administratiei, in fruntea provinciilor fiind numiti reprezentanti ai familiei regale.

Grava criza interna a Egiptului din timpul faraonului Amenofis IV, izolarea regatelor siriene, ca si slabirea statului Mitanni faceau posibila o activitate militara si politica hitita pe plan extern. Suppiluliuma incepe prin a reimpune autoritatea hitita principatelor si regatelor vecine care se emnacipasera in ultimele decenii. Aceste masuri pregatesc declansarea conflictului cu puternicul vecin din sud-est, regatul Mitanni (din nord-vestul Mesopotamiei) care domina regiunea de la sud de Muntii Taurus. Cu forte puternice, Suppluliuma traverseaza Eufratul si il infrange, intr-o lupta crancena, pe regele Tusratta. Astfel, suprematia regatului Mitanni este sfaramata, el ramanand sa joace in urmatoarele decenii doar rolul unui stat tampon intre regatul hitit si Asiria. Din Mitanni, Suppiluliuma isi indreapta armatele spre Siria de nord, reusind sa impuna oraselor-stat din zona (Halpu, Alalah, Ugarit) suzeranitatea hitita, iar micile regate Arziya si Karkemis cad dupa un sustinut asediu.



Astfel, printr-o abila combinatie de interventii militare, casatorii, amenintari si danii, Suppiluliuma formeaza un adevarat imperiu inconjurat de state vasale. Stapan al Siriei septentrionale, dupa sase ani de confruntari armate, Suppiluliuma devine vecin al posesiunilor asiatice ale Egiptului. Acum puterea hitita rivalizeaza cu cea a Egiptului. La granita egipteano-hitita din Siria, primele ciocniri intre cele doua forte ale momentului au loc in timpul regelui Mursil II (cca. 1334-1306), faraon fiind Seti I. Motivul acestei confruntari a fost oferit de conflictul de interese in zona. Batalia hotaratoare au purtat-o insa fiii lor - Muwatallis (1315-1295) si Ramses II.

Pentru a pune capat amenintarii hitite, Ramses II alcatuieste o puternica armata si, dupa o pregatire indelungata (construirea de intarituri si baze de aprovizionare pe tarmul fenician), a pornit, in 1286 i.Che., impotriva hititilor. Muwatallis i se opune prin organizarea unei puternice aliante militare a principilor vasali, recruteaza mercenari etc. Nucleul armatei era constituit de formatiunile de care de lupta hitite, arma cea mai temuta a momentului. Confruntarea dintre cele doua forte are loc la Kades, pe fluviul Oronte, incheindu-se insa nedecis. Dupa aceasta batalie, Ramses II renunta la planurile sale de a nimici puterea hitita, incheind un tratat de pace cu succesorul lui Muwatallis, Hattusil III.

Tratatul cu Egiptul ii asigura statului sau pacea la granitele de sud si de rasarit. El favorizeaza statul hitit intr-un moment in care, la inceputul sec. XIII i.Chr., puterea Asiriei crescuse din nou, perturbind echilibrul de forte ale Orientului. Bazandu-se pe alianta cu Egiptul, Tudhaliya IV (cca. 1260-1230), urmasul lui Hattusil III, a interzis vasalilor sa faca comert cu Asiria, acordand chir ajutor militar rasculatilor din Mitanni si Babilon impotriva regelui asirian .

Datorita confruntarilor externe si a conflictelor din interior, statul hitit va intra intr-o perioada de criza, de decadere progresiva. Pe la 1200 i.Chr. dinspre apus se revarsa asupra Orientului anterior un urias val de triburi mediteraneene, pe care vechii egipteni le-au numit Apopoarele marii”. Acest val migrator a trecut Bosforul si s-a desfasurat spre rasarit, pe de o parte si spre sud, pe de alta parte. Daca in sud el a fost oprit de stavila ridicata de faraonul Ramses III, in rasarit forta sa formidabila determina prabusirea statului hitit.

3.3. Regatele neohitite

Prabusirea regatului hitit a condus la aparitia, in spatiul dominat de acesta, a numeroase state, reduse ca dimensiuni si importanta, asa-numitele state neohitite. Ele se gaseau ascunse in vaile Muntilor Taurus sau se aflau in zonele indepartate, de la granita, pe care valul migrator le-a ocolit.

Cele mai importante centre ale acestor Astate succesorale” erau Hamath si Alep in Siria de nord, Maras in masivul Taurus si Karkemish pe Eufrat. Statele neohitite s-au mentinut inca vreme de cinci secole, fiind, in general, in raporturi de vasalitate fata de regii vecini. Sfarsitul existentei lor politice este marcat de cucerirea ultimei mari cetati hitite, Karkemish, in anul 717 i.Chr. de catre regele asirian Sargon II. In urmatoarele secole hititii au fost asimilati de catre semiti. Ei incep sa vorbeasca limba arameilor care, incepand cu a doua jumatate a mileniului II i.Chr., au patruns pe teritoriul lor. Astfel numele hititilor dispare din istorie.

Elemente de cultura materiala si spirituala

1. Stat, regalitate, administratie

Primele stiri despre existenta unor principate hitite sau principi (care purtau nume hitite precum Inar si Warsamma in Kanesh, Amum-Hirbi in Mumma sau Pithana si Anitta in Kussar) sunt legate de activitatea coloniilor comerciale asiriene, in principal a celei de la Kanesh. Cele mai importante dintre ele se bucurau de independenta si exercitau un control asupra coloniilor asiriene. Pe masura ce unele dintre principate au prosperat si s-au intarit (de exemplu Kussar), au reusit sa-si impuna autoritatea asupra altora mai mici, creind o anumita ierarhie, un sistem de relatii vasalice.

Despre organizarea interna a acestor principate detinem putine date. Regele sau printul care detinea intreaga putere (economica, militara, incheia conventii, facea schimb de ambasadori, isi impunea autoritatea asupra unor principate mai slabe), avea drept capitala unul din orasele din teritoriu. Important este rolul jucat de printese in viata principatului prin functiile oficiale pe care le detineau (regente). Un alt personaj din ierarhia principatului era printul mostenitor (rabi similtin), care era investit cu functii economice, juridice si militare.

Constituirea ideologiei regale hitite, a criteriilor care stau la baza transmiterii puterii, se bazeaza pe aceasta traditie. Doar asa poate fi inteles caracterul arhaic al regalitatii hitite in perioada regatului vechi prin absenta unor reglementari a succesiunii la tron. Din preambulul legiuirii lui Telepinu, un fel de cronica a predecesorilor, putem intrevedea rolul jucat de fii, frati, rude prin alianta, intr-un cuvant rolul legaturilor de sange in desemnarea succesorului. De aici si caracterul, intr-o oarecare masura, electiv al regalitatii intr-o anumita etapa a regatului vechi.

Consolidarea puterii regale se realizeaza in timp, existand si perioade de discontinuitate. O noua etapa in evolutia regalitatii pare sa fie desemnata de transformarea numelui lui Labarnash in titlu regal, de rolul important (politic si religios) detinut de regina, ca si de instituirea unui cult dedicat regilor defuncti. Mentiunea relativa la buna intelegere cu rudele si armata, cuprinsa in reglementarea lui Telepinu, presupune existenta obiceiului consultarii adunarii ostasilor sub arme (pankus) si constituirea unui embrion de administratie prin sprijinul rudelor sau a functionarilor atasati de suveran prin legaturi personale. Aici trebuie sa evidentiem un aspect particular al regalitatii hitite, dat de caracterul de absolutism controlat de catre pankus, adunarea aristocratiei. Dupa cum rezulta din textul privitor la preluarea puterii de catre Mursil I, regele avea dreptul sa-si aleaga succesorul (Hattusil I dezmosteneste pe Labarnash, impunindu-l ca succesor pe Mursil I, probabil nepotul sau). Regele Telepinu va reglementa accesul la tron, impunand principiul ereditar pe linie barbateasca si reducind prin aceasta posibilitatea de alegere a viitorului suveran. Legea de succesiune asociaza si reginele la viata politica, interna sau internationala. In acest context, palatul ar trebui sa devina centrul vietii economice, politice, administrative si religioase, desi dovezi concrete in acest sens nu detinem. Incepand cu Suppiluliuma, cuprinderea unui element nou in titulatura regala, titlul de ASoarele meu”, pare sa exprime caracterul sacru al persoanei regale. Sacralizarea personei a determinat elaborarea unei anumite etichete, impunerea unor reguli stricte de pastrare a puritatii regelui, ca si a unui ceremonial funerar aparte.

Ca si in alte state ale Orientului Apropiat, suveranul guverna efectiv, avand ca sarcini ce-i reveneau de drept si pe care le exercita, organizarea armatei si purtarea razboiului. Din inscriptiile comemorative, din anale regale sau din surse externe reiese prezenta regilor hititi in fruntea armatelor in campaniile militare intreprinse. Autoritatea si prestigiul regelui se mentin prin succesele dobandite in actiunile razboinice purtate.



Regele, in virtutea drepturilor ce le detinea, prezida incheierea tratatelor cu puterile timpului (de exemplu tratatul dintre Ramses II si Hattusil III) sau cu micii regi dependenti sau vasali (ca de exemplu tratatul dintre Mursil I si Niqmepa din Ugarit). In perioada regatului nou, alaturi de succesele militare, la constituirea acestui mare stat teritorial a contribuit, in egala masura, si abila diplomatie a regilor hititi care a facut din fosti dusmani sau opozanti aliati fideli. Conform uzantelor timpului, activitatea diplomatica a regelui se constituia, pe langa trimiterea de ambasade, corespondenta si din contractarea unor casatorii de interes politic, precum si, tipic pentru statul hitit, din implicarea reginei. Exemplul cel mai semnificativ este oferit de regina Puduhepei, sotia lui Hattusil III, care semneaza corespondenta alaturi de rege. In acelasi timp, regele era legiuitor (legiuirea lui Telepinu, ca si elaborarea altor coduri de legi) si judecator suprem.

In calitate de intermediari intre divinitate si teritoriul ce-l stapineau, regelui si reginei le revin si numeroase obligatii de ordin religios menite sa asigure bunastarea si prosperitatea supusilor. Pe langa obligatiile rituale zilnice (rugaciuni si gesturi rituale, aducerea de ofrande), cuplul regal trebuia sa participe la doua mari sarbatori, primavara si toamna, cu ritualuri complicate (parcurgerea unui itinerariu obligatoriu, cu vizitarea unor orase si locuri sfinte. Drumul parcurs in car, al carui traseu desemna semnul S, simboliza luarea in proprietate, succesiunea anotimpurilor si regenerarea naturii si a comunitatii). In acelasi timp regele era si organizator al cultului si, uneori, reformator (printr-o reforma, Tudhalya IV introduce intreceri atletice sau incercari ale puterii fizice care aveau loc cu prilejul unor sarbatori, precum Asarbatoarea secerii” sau a desfasurarii ritualurilor regale de fundatie) .

In calitate de sef al administratiei, regele numea guvernatorii, iar pentru administrarea unor teritorii de interes strategic erau numiti membrii ai familiei regale (in orasele Karkemish si Halap, Suppiluliuma numeste ca viceregi pe doi dintre fiii sai). APalatele” guvernatorilor reprezentau centre politice, administrative si economice ale puterii centrale in fiecare provincie. Guvernatorii, aflati sub control direct regal, primeau din partea suveranului largi puteri militare, civile si religioase. Lor le erau incredintate perceperea impozitelor, administrarea domeniilor regale, supravegherea mainii de lucru dependente de palate, indeplinirea unor sarcini cultuale, indeplinirea rolului de judecator, ca si a unor obligatii militare.

2. Economia si societatea

Activitatea economica era concentrata in jurul palatului regal si, in parte, a palatelor principilor vasali. Resursele lor economice proveneau din exploatarea pamantului si din activitatea atelierelor metalurgice. Derularea acestei activitati depindea de caravaele asiriene care aduceau de la mare distanta (M. Zagros), pe trasee dificile, cositorul necesar prepararii bronzului si tesaturi.

Tranzactiile comerciale, controlate de rege, ca trasatura comuna a comertului interstatal practicat in Orientului Apropiat, erau reglementate prin legi si tratate internationale. Schimburile se realizau prin comptoarele comerciale (numite karim) instalate de asirieni in podisul anatolian. Instalarea si functionarea comptoarelor, constituite din locuinte, servicii si antrepozite, erau reglementate prin tratate comerciale. Acestea prevedeau pe de o parte volumul taxelor percepute, dreptul de preemtiune al palatului, unele restrictii asupra produselor de lux ce constituiau monopol de stat (regal). In contapartida, autoritatile locale grantau comerciantilor dreptul de rezidenta si protectie a karum-urilor (30 la numar), drepturi extrateritoriale care permiteau coloniei independenta juridica, asigurarea dreptului de trecere etc. Hititii dezvolta in cadrul unor relatii politice particulare bune legaturi comerciale si cu asezari grecesti cretano-miceniene de pe coasta Asiei Mici (Issos, Muskebi) sau din unele insule aflate in apropierea litoralului Asiei Mici (Karpathos, Kassos si Saria. Mentinerea granitelor regatului hitit la o anumita distanta fata de tarmul marii, ca si libertatea de miscare si de colonizare a unor populatii straine in zona litoralului, s-ar putea explica prin faptul ca hititii neavind flota si nici experienta calatoriilor pe mare, erau dependentii de statele care dispuneau de baze maritime. Dupa cum evidentiaza unele texte, transportul ganelor intra in obligatiile vasalice ale regelui din Ugarit.

2.1. Cultura

Mostenirea culturala lasata de hititi nu se ridica la inaltimea altor culturi ale Orientului Apropiat. O anumita parte a productiei literare nu reprezinta decat preluari si prelucrari ale unor teme generale de larga circulatie in lumea mesopotamiana si hurrita. Intre productiile originale se numara textele comemorative (tablita lui Anitta) sau analele regale.

Pozitia geografica, legaturile vechi cu Mesopotamia si cu populatia hurrita, explica puternica influenta exercitata de aceste culturi asupra hititilor. Domeniul cel mai semnificativ il reprezinta scrierea. Alaturi de un sistem propriu de scriere, hieroglific, este preluata scrierea cuneiforma, care devine scrierea documentelor de cancelarie. Hititi preiau si utilizarea limbii akkadiene ca a doua limba a administratiei, si ca limba pentru legaturile cu celelalte state. O data cu limba, unele elemente ale literaturii si religiei sumero-akkadiene sunt vehiculate catre spatiul hitit. Influenta hurrita se manifesta destul de puternic incepand cu Hattusil I, dar mai ales dupa Suppluliuma, sub forma de carti de vise, ritualuri magice si liste divine. Principala divinitate hurrita (Tesub, zeul furtunii) patrunde in panteonul hitit. In perioada hitita tarzie se inregistreaza alte inflente (feniciana, egipteana, asiriana), marcate de aparitia inscriptiilor in feniciana sau a unor elemente de vestimentatie.

Unele surse scrise, ca si descoperirile arheologice (Bogazköy, Mersin, Alishar, Kültepe), permit reconstituirea unor domenii (arhitectura si tehnica de constructie) care evidentiaza spiritul hitit. Ca trasatura proprie pentru lumea hitita este utilizarea pietrei nefasonate la fundatiile incintelor fortificate si a pietrei fasonate pentru ridicarea partii superioare a zidurilor. Planul oraselor (Hattusas in primul rand), prin absenta normelor de urbanistica, dovedeste interesul hititilor pentru latura functionala si mai putin pentru cea estetica. Ideea de monumentalitate este exprimata prin masivitatea zidurilor, arhitectura portilor, ca si a cailor procesionale regale.

Templele hitite, exemplificate de cele descoperite la Hatussas, se compun dintr-o cladire principala ce are in fata o curte cu coloane si cladiri anexa (capele, locuinte ale preotilor, magazii etc.). O nota aparte o da sanctuarul rupestru de la Yazilikaia Realizarea acestui spatiu sacru pare sa fie initiata de catre Hattusil III, iar executarea sculpturilor este opera unor mesteri veniti din Babilonul kassit.

Sculptura hitita, datorita absentei unei traditii, nu au o valoare artistica ridicata.

Caracteristice spiritului si traditiei hitite sunt sigiliile descoperite (la Acemhuyük si Kara Huyük), care prin tematica si stil denota originalitate, ca si unele bijuterii sau teme decorative care se inscriu in arta regala hitita (medalioane cu steaua in sapte colturi, rozeta cu opt petale, etc.) .

Sincretismul reprezinta caracteristica esentiala a religiei hitite, exemplificat prin coexistenta divinitatilor din panteonul vechi indo-european (Mithra, Varuna, gemenii Nasatiya) cu zeitati oficiale ale statului (zeita Soarelui din Arinna) si cu cele imprumutate din spatiile invecinate (zeul hurrit Tesub). Este de remarcat si existenta unor orase sfinte (Arinna, Nerik, Zappalanda).








Politica de confidentialitate





Copyright © 2022 - Toate drepturile rezervate