Cicero - Cele patru “Catilinare”

Cicero. Cele patru “Catilinare”

Existenta lui Marcus Tullius Cicero – nascut la 3 ianuarie 106 a.Chr. la Arpinum, mic municipie in Latium, la vreo 70 km. sud-est de Roma, si decedat dupa incheierea celui de-al doilea triumvirat (intre Marcus Antonius, Octavian si Lepidus ) la 7 decembrie 43 a.Chr., fiind ucis din porunca lui M. Antonius – coincide cu perioada de criza finala a republicii romane, epoca de mari framantari socio-politice. Pe fondul decaderii generale a moravurilor, primatul colectivitatii, civitas, este subminat de ascensiunea personalitatilor individuale ( fapt care, in plan literar, are consecinte benefice ).

Principalele discursuri rostite de Cicero in timpul consulatului au fost cele patru “Catilinare” sau “Impotriva lui L. Catilina”. Cauza miscarii cunoscute sub numele de “conjuratia lui Catilina” sunt de multa vreme discutate. Pierre Grimal aseaza la baza actiunii lui Lucius Sergius Catilina ambitia principalelor personaje politice ale Romei, care nu mai acceptau vechea regula republicana – adica dupa incheierea mandatului sau oficial, fostul magistrat devenea un simplu particular,multumit cu prestigiul conferit de pozitia sa in Senat si de demnitatea dobandita in fata poporului.

Insa chiar daca ambitiile personale si frustarile incercate de unii notabili municipali si de veterani s-ar fi aflat la obarsia asa numitei “conjuratii a lui Catilina”, miscarea contestatara, dezvoltata de conspiratori, a crescut pe fondul crizei generale a institutiilor republicane. In cursul extinderii miscarii s-au preconizat reforme sociale si mai ales institutionale foarte profunde. Se afla in joc acapararea, confiscarea si dominarea structurilor republicanede catre conspiratori, care nu puteau sa nu nazuiasca la remodelarea statului, intr-un sens ce conducea ineluctabil la instaurarea monarhiei.

In prima Catilinara , Cicero a inceput printr-un debut brusc, ramas celebru in literaratura universala.Cicero dorea sa-l ia pe neasteptate pe Catilina si sa-l constranga sa paraseasca Roma ,deci ca sa spunem astfel ,sa oficializeze conjuratia .Intregul discurs implica o invectiva concomitent violenta si solemna ,cu scopul de a-l obliga pe Catilina sa se demaste .De fapt Cicero stia ca opinia publica si seatorii nu se intorsesera inca impotriva lui Catilina si a conjratiei .Ciceri si-a inceput in felul urmator pledoaria : “Pana cand ,in sfarsit ,Catilina ,vei abuza de rabdarea noastra ? Cat timp nebunia asta a ta isi va mai bate joc de noi ? Pana cand se va dezlantui indrazneala ta neinduplecata ? Nu te-au miscat oare nici garda de noapte a palatului ,nici adunarea grabnica a tuturor oamenior de bine,nici acest loc foarte aparat ,desemnat sedintei senatului ,nici chipurile si privirile senatorilor ? Nu intelegi ca planurile tale sunt date pe fata ? Nu vezi tu ca ,dupa ce toata lumea a aflat-o ,conspiratia ta e pironita in lanturi ? Care dintre noi crezi ca nu stie ce-ai facut azi-noape ,ce-ai facut toata noaptea trecuta ,unde ai fost ,pa care ai convocat ,ce hotarari ai luat ? “.Intregul discurs implica o invectiva concomitent violenta si solemna, cu scopul de a-l obliga pe Catilina sa se demaste. De fapt Cicero stia ca opinia publica si senatorii nu se intorsesera inca impotriva lui Catilina. Totul se va schimba daca Catilina va pleca, impreuna cu complicii lui. Cicero dorea sa evite tulburarile si sa mute confruntarea cu partizanii lui Catilina departe de Roma.

In a doua “Catilinara”, Cicero a anuntat poporului fuga lui Catilina si a explicat toata situatia. A denuntat adevaratele intentii ale conspiratorilor. Complicii lui Catilina nu parasisera Roma dar Cicero spera inca in rezolvarea conflictului in afara capitalei. A evidentiat ca partizanii lui Catilina din exteriorul Romei vor fi combatuti de armata consulara, aflata sub comanda lui Gaius Antonius. La randul sau, Cicero nu putea sa-I execute imediat pe catilinarii din Roma si le cerea sa renunte la activitatile legate de rebeliune.

In a treia “Catilinara”, Cicero realizeaza o expunere sobra a faptelor. Dezvaluie intrigile conjuratilor, arestarea si marturisirile lor. Multumeste zeilor pentru demascarea conspiratorilor. Discursul se incheie intr-o tonalitate religioasa : “Voi cetateni, pentru ca s-a facut noapte, cinstindu-lpe Jupiter Capitolinul, aparatorul acestui oras si al vostru, plecati pe la casele voastre.”.

In ultima “Catilinara”, Cicero sprijina propunerea formulata de Silamus si de Cato, ca sa fie executati conjuratii arestati, impotriva lui Caesar, care propuse exilarea lor. In peroratie, Cicero se adreseaza pe un ton solemn senatorilor : “De aceea hotarati cu grija si cu curaj, asa cum ati si inceput, despre salvarea suprema a voastra si a poporului roman, despre sotiile si copiii vostri, despre altarele si vetrele, despre sanctuarele si templele, despre casele si asezarile intregului oras, despreimperiu si despre libertate, despre salvarea Italiei si despre intreg statul. Aveti un consul care nu sovaie sa se supunahotararilor voastre si care, cat timp va trai, poate sa apere si sa duca la indeplinire ceea ce veti hotari.”. Dupa strangularea conjuratilor, Cicero va fi proclamat de Senat “parinte al patriei”. Faptul ca in esenta Catilina urmarea sa instaureze o noua dictatura ,a contribuit la lipsa lui de popularitate in fata societatii romane si la triumful lui Cicero .

In problemele rezolvate in vremea consulatului ,rolul personal jucat de Cicero este cu mult exagerat de el insusi .Nu exista cuavantare rostita dupa 63 I.H.in care oratorul sa nu pomeneasca fraze de autolaudare ,considerate de critica literara ,in unanimitate ,drept vanitate.

In fapt inca de la inceput in caz ca comspiratia ar fi reusit ,Caesar ar fi avut de castigat de pe urmele ei ,dupa cum putem observa acesta incercand a le lua apararea conjuratilor ,propunand ca acestia sa fie exilati in loc ca acestia sa fie executati .Cicero insa nu accepta ,conspiratorii sunt spanzurati ,ceea ce ,pana la urma ,va duce chiar la exilarea lui Cicero insasi ,Caesar intervenind si acuzandu-l pe acesta ca nu a respectat legea romana ,ducand pana la capat executia .

Intre Caesar si Cicero care totusi erau destul de apropiati ,vor mai interveni conflicte ideologice si politice atunci cand Cicero i se va alatura lui Pompei in timpul razboiului dintre acesta si Caesar ,caci desi cunoscandu-l in deaproape pe Caesar ,nu putea vedea in acesta decat un dictator.Totusi ,dupa infrangerea lui Pompei ,Caesar l-a iertat pe Cicero pentru alaturarea sa cu acesta .

In 62 i.e.n., Cicero rosteste cuvantarea “Pro Sulla”. Cu autoritatea conferita de victoria asupra conjuratilor lui Catilina, Ciceri il apara pe Publius Cornelius Sulla de acuzatia ca ar fi participat conspiratie, pentru ca pierduse la alegerile consulare.

La inceputul verii aceluiasi an ( 62 i.e.n. ), Cicero pronunta discursul “Pro Archia poeta” scris in treizeci si doua de paragrafe. Acest mic discurs constituie un moment luminos in mijlocul intrigilor in care se zbatea Cicero. Poetul Archias, sircan la origine, era acuzat ca uzurpase ilegal calitatea de cetatean roman. Archias exercitase o anumita influenta asupra adolescentei lui Cicero. Mai ales Cicero vedea in Archias exponentul gloriei si nemuririi conferite de poezie. De aceea Cicero declara categoric ca Archias, ca poet, ar fi trebuit sa devina cetatean roman, chiar daca anterior n-ar fi obtinut cetatenia. Cicero staruie intens asupra elogiului culturii si al literelor. In peroratie, Cicero insista asupra capacitatii lui Archias de a incredinta “unei glorii nepieritoare” faptele sale si ale Romei.

S-a intrevazut insa o pledoarie si o conotatie politica. Cicero reia de fapt optiunile sale din Verraine, pentru a preconiza o politica romana imperiala supla si generoasa.

Cicero a devenit o figura mitica, a carei imitare sistematica a mentinut multa vreme oratoria romana in aceleasi tipare. Cel putin elocinta clasicizanta a ilustrat o destul de stricta obedienta fata de paradigma ciceroniana. In plus, Cicero a oferit un model de cultura, de humanitas – termen frecvent utilizat de marele scriitor indiferent de contextul politic, social si chiar mental in care au evoluat evenimentele de la Roma. Astfel, Cicero a influentat profund nu numai epoca sa, adesea numita “ciceroniana”, ci si gandirea lumii antice si moderne ce i-a urmat.

Cicero a lasat posteritatii o opera imensa, cuprinzand discursuri ( celebre sunt cele patru “Catilinare”; ne-au parvenit saizeci si unu de discursuri, atat judiciare cat si deliberative, strans legate de evenimentele istorice si de curentele retorice ale vremii; prin forta lor, vis, prin abundenta, copia, si prin farmecul, iucunditas, argumentatiei, ele reprezinta o culme a oratoriei romane, in care talentul nativ, ingenium, se amplifica fericit printr-o vasta cultura, doctrina, si practica, usus ), tratate ( “De oratore”, “Brutus”, “Orator” ) si opuscule de retorica ( “Partitiones oratoriae”-“Despre partile discursului”, “De optimo genere oratorum”-“Despre cel mai bun gen al oratorilor” ), opere de filozofie ( “Hortensius”, “De finibus bonorum et malorum”-“Despre limitele extreme ale binelui si ale raului”, “De natura deorum”-“Despre natura zeilor” ), opere de filozofie politica ( “De republica”-“Despre stat”, “De legibus”-“Despre legi”, “De oficilis”-“Despre indatoriri” ), o bogata corespondenta ( din care s-au pastrat 16 carti de scrisori, cele mai multe destinate prietenului sau Atticus ).