Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme




Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Istorie


Index » educatie » Istorie
» Actiunile revolutionare intreprinse de Eftimie Murgu, premergatoare primei adunari de la Lugoj si in timpul acesteia


Actiunile revolutionare intreprinse de Eftimie Murgu, premergatoare primei adunari de la Lugoj si in timpul acesteia




Actiunile revolutionare intreprinse de Eftimie Murgu, premergatoare primei adunari de la Lugoj si in timpul acesteia

O etapa importanta in desfasurarea revolutiei incepe odata cu sosirea lui Eftimie Murgu in Banat. Nascut la Rudaria, in decembrie 1805, acesta era fiul lui Simu Murgu, ofiter in regimentul de granita. Eftimie Murgu face studii stralucite de filosofie si drept la Universitatea din Seghedin si Pesta, dupa care trece ca profesor la Academia Mihaileana din Iasi.

Inca din faza studiilor de la Pesta, Eftimie Murgu se impune opiniei publice prin lucrarea de polemica cu Sava Tököly, despre originea si formarea limbii si a poporului roman[1]. Referitor la limba si poporul roman, Eftimie Murgu face afirmatii ce explica pe deplin actiunile de mai tarziu, caci, "orice om actioneaza in urma unei convingeri la care ajunge prin studii si experienta de viata". "Romanii -spune Murgu- nu cauta nici glorie, nici marire, prin faptul ca se considera romani, ci numai adevarul istoric" . Referitor la originea limbii romane, Eftimie Murgu subliniaza concluzii valabile si astazi, limba romana fiind urmasa latinei populare ce se vorbea in secolul al II-lea.




Eftimie Murgu era convins ca mentinerea dominatiei straine si a vechilor relatii feudale erau principalele obstacole in calea progresului poporului roman. De aceea, in perioada urmatoare, revolutionarul banatean va milita pentru desfiintarea iobagiei, lichidarea ramasitelor feudale pe cale revolutionara, unirea tuturor romanilor intr-un stat unitar, puternic. Aceste principii stateau la baza si celorlalte miscari si agitatii revolutionare din imperiu, atat la sarbi, cat si la cehi si slovaci[3]. Prin aceste conceptii, Eftimie Murgu se incadreaza in curentul cel mai avansat al democratilor revolutionari pasoptisti, si mai semnificativ fiind faptul ca cel mai stralucit reprezentant al acestui curent, Nicolae Balcescu a fost elevul si mai tarziu prietenul de idei al lui Eftimie Murgu. Cu temperamentul sau vioi si mai ales cu duhul sau de dusmanie ireconciliabila impotriva slavismului, care ameninta sa ne cotropeasca, el a cucerit gandul tanarului elev de la Sfantul Sava. Dupa ce a terminat scoala, Balcescu a complotat si a fost arestat impreuna cu Murgu, in cunoscuta miscare de la 1840, pornita sub conducerea lui Filipescu si Telegescu si chiar mai tarziu, cand revolutia visata de ei se infaptui, ii gasim intr-o corespondenta, care ne-a pastrat dovada comunitatii de opinii dintre profesor si elev .

Ajuns in Moldova in 1834 la chemarea Eforiei Scoalelor, Eftimie Murgu nu gaseste un teren propice dezvoltarii ideilor si principiilor sale, intrand in conflict cu Gheorghe Asachi, care avea conceptii diametral opuse si care il reclama domnitorului Mihail Sturdza, afirmand despre Murgu ca e "membru in complotul opozitiei" domnitorului[5]. In aceasta situatie Murgu pleaca la Bucuresti, unde ii are ca elevi pe C. A. Rosetti si Nicolae Balcescu; nedreptatile sociale il nemultumesc si intra in conflict cu Eforia Scoalelor, cerand in 1839 domnitorului Alexandru Ghica sa ii aprobe demisia din calitatea de profesor de logica si drept roman de la colegiul Sfantul Sava.

Se imprieteneste cu profesorul francez I. A. Vaillant si cu Dimitrie Filipescu, punand bazele unei miscari revolutionare secrete din care mai faceau parte Nicolae Balcescu, serdarul Dimitrie Macedonschi si Cezar Bolliac. In urma unei tradari, complotul e descoperit si in noaptea de 20 octombrie 1840 incep arestarile. Scopul miscarii era de a "desfiinta cea de astazi politiceasca organizatie a tarii, sa infiinteze indata o vremelnica obladuire revolutionara supt numele da un directorat alcatuit din 6 madulari si un prezident"[6]. Noua conducere urma sa promulge o constitutie republicana, sa infiinteze o armata revolutionara, iar "in tara sa-si schimbe numele vechi cu acela de Noua Romana" . Complotistii doreau de asemenea infiintarea unei garzi nationale, protectia puterilor europene si opunerea de rezistenta la o eventuala interventie straina.

Radicalismul miscarii ii aduce lui Murgu exilarea din Tara Romaneasca, fara dreptul de a se mai intoarce vreodata. Ajuns in Banat, dupa ce este eliberat din inchisoare, fiind arestat si aici pentru activitatile sale subversive din Tara Romaneasca, se stabileste la Lugoj, unde incepe o mare actiune impotriva marilor proprietari funciari, precum si a abuzurilor savarsite de autoritatile comitatense, o prima ocazie ivindu-se chiar in primul an dupa stabilirea sa la Lugoj, la 21 iulie 1842 izbucnind aici un mare incendiu, care afecteaza peste 300 de familii romanesti, drama impresionand toata tara. Murgu protesteaza fata de distribuirile inegale si nedrepte a ajutoarelor de catre autoritatile comitatense, atragandu-si asupra sa atentia sporita a autoritatilor, cu atat mai mult incepe sa tina consfatuiri secrete impreuna cu noul primar al Lugojului, avocatul Constantin Alexandrovici, impreuna punand bazele unei miscari la care adera si Vasile Bojinca, fratele lui Damaschin Bojinca, profesorul de la Iasi si prietenul lui Eftimie Murgu, astfel incat, in vara anului 1844 se vorbea in oras de un adevarat partid al lui Murgu ce se extinde peste tot Banatul, inclusiv la Caransebes, unde avea numerosi adepti in frunte cu George Posta, important negutator din acest oras.

Pretextul arestarii lui Eftimie Murgu vine odata cu denuntul preotului Ioan Blidariu din Gavojdia, pe baza caruia, la 28 martie 1845, protojudele Ladislau Marsowsky prezinta adunarii comitatului actele de acuzare impotriva lui Murgu si cere arestarea sa. Este infiintata o comisie de cercetare din care faceau parte si doi romani, Maxim Pascu si Stefan Atanasievici, cu rolul de a traduce scrisorile gasite la Murgu.

"Problema" este atent urmarita de autoritati, chiar si principele palatin si cancelaria Ungariei fiind informate de acest caz pe care doresc sa il rezolve pe "linie judecatoreasca", mai ales datorita numarului mare al partizanilor acuzatului, dar si datorita interventiei mamei lui Murgu, Cumbria, care inainteaza imparatului mai multe petitii, cerand imperativ eliberarea fiului ei, precum si o ancheta severa cu privire la procedurile de arestare, inculpare si judecare. Palatinul Ungariei este cel care se va ocupa in perioada urmatoare de cercetarea dosarului Murgu, acesta optand pentru trimiterea acuzatului la Buda si incarcerarea sa la inchisoarea Neugebäude, in primele luni ale anului 1846, pentru a evita o eventuala razmerita in Banat.

Raportul vicecomitelui Jakabffy este foarte concludent in ceea ce priveste planurile si scopurile actiunii lui Murgu, intentia fiind "ruperea Banatului de la patria maghiara si unirea lui cu Ardealul, Moldova si Valahia, exiland din toate acestea pe maghiari,ca si pe sarbi", pentru a putea "sa intemeieze un stat romanesc puternic"[8]. Motivul acestor actiuni este lesne de inteles. In rastimpul celor 150 de ani, care s-au scurs de la victoria impotriva turcilor, vechea organizare a comitatelor a fost restabilita in intreaga tara, cu exceptia regiunilor din sud, unde, de-a lungul Dunarii, administratia austriaca a creat, ca in Transilvania, o zona de frontiera cu regim militar. Maramuresul, Satu Mare, vastul comitat al Bihorului, Aradul si intregul Banat aveau la dispozitie un impozant contingent de romani vigurosi si capabili sa lupte atat impotriva expansiunii etnice maghiare dinspre vest, cat si impotriva maselor de colonisti, in majoritate germani, imprastiati de la gurile Somesului pana la Panciova. Cu toate acestea, organizatia feudala maghiara a reusit sa priveze elementul romanesc de pe acest teritoriu de drepturi politice si i-a redus pe cei 917 643 de romani care locuiau aici, la acelasi statut ca si pe fratii lor din Transilvania . Aceiasi hotarare se intrevede si in scrisoarea catre Vasile Bojinca: "acum vrem si noi a fi in tara noastra" , implinirea dacoromanismului fiind scopul tuturor eforturilor sustinute ale lui Eftimie Murgu.

Martorii acuzarii sustin depozitii apropiate din care reiese indemnul lui Murgu la rascoala, mai tarziu chiar acesta marturisind scopul actiunii din 1845: "Io si alta inteligenta romana, impreuna cu romanii [.] inca la 1845 bagand de seama incotro tintesc miscarile nemesilor am aratat in mai multe randuri [.] ce se lucra si am cerut deopotriva indreptatire. Guvernul nemesilor, adica nemesii unguri, prinzand de veste aceasta, au pus mana pe mine si imparatul pre langa toate strigarile mele si a poporului nu a vrut    a-mi sta intru ajutor" .

Dupa terminarea anchetei, la 27 aprilie 1846, incepe procesul pe parcursul caruia Murgu refuza sa se apere, cerand punerea sa in libertate, argumentand ca, nascut fiind in regimentul de granita care nu apartine Ungariei nu poate raspunde decat in fata imparatului Austriei. In tot acest timp este inchis la Pesta, in conditii grele, pe care C. A. Rosetti le aminteste dupa ce il viziteaza in 1846: "ferestrele [erau] zidite si numai jos doua ochiuri de geam, ce pareau lasate intr-adins ca sa-i arate de cata lumina este lipsit"[12].

Procesul ar fi continuat si mai mult daca efervescenta revolutionara europeana nu ar fi cuprins si Ungaria, la 15 martie revolutionarii maghiari eliberand din inchisoare pe Mihály Táncsics, nu insa si pe Murgu, care dupa mai multe interventii obtine de la palatinul Ungariei aprobarea pentru eliberarea sa. Procuratura cere indrumari clare cu privire la dosarul sau Ministerului de Justitie, cu atat mai mult cu cat Murgu solicitase returnarea scrisorilor sale si eliberarea sa cat mai grabnica. Aceasta are loc la insistentele si presiunile delegatilor comitetului insarcinat cu ordinea in orasul Pesta, din care faceau parte numerosi cetateni printre care si Sigismund Pop, viitorul deputat si Nicolae Bojinca.

La inceputul lui aprilie, dupa eliberarea sa, Murgu intentiona sa plece in Ardeal, unde orientarea romanilor se disipa in trei directii: prima in jurul lui Simion Barnutiu, care prin manifestul de la Sibiu conditiona unirea Transilvaniei, de recunoasterea deplinei indreptatiri a poporului roman; a doua, in frunte cu George Baritiu si Timotei Cipariu considera ca in urma dobandirii drepturilor democratice, recunoasterea nationalitatii va veni de la sine; a treia, in frunte cu Andrei Saguna inca urmarea desfasurarea evenimentelor pentru a-si preciza pozitia.

Totusi, Murgu nu s-a indreptat spre Ardeal, ci spre Lugoj, in iunie 1848, din mai multe motive. In primul rand, aici, imparatul Ferdinand hotaraste in iunie 1848 includerea tinutului graniceresc in cadrul autoritatii guvernului maghiar, Murgu dandu-si seama ca habsburgii, spre a multumii pe revolutionarii maghiari au sacrificat interesele celorlalte nationalitati: romani, croati, sloveni, sarbi si mai ales romani.

In al doilea rand, inca din 1840 Eftimie Murgu dorise infiintarea unei puternice armate romane cu care sa se opuna ingerintelor maghiare si imperiale, si care sa fie nucleul viitoarei armate romane. Acest nucleu nu putea fi decat regimentul roman de granita de la Caransebes, cu atat mai mult cu cat Murgu era fiul unui ofiter graniceresc, crescut in regimentul de granita, fratele si cumnatul lui indeplinind si ei functii ofiteresti in acel regiment.



Un alt motiv era acela ca dupa adunarea de la Karlowitz, s-a hotarat infiintarea Voivodinei, care, pe langa Timisoara urma sa cuprinda si regimentul roman de granita. Mai mult, in Ardeal, Murgu nu cunostea decat pe Timotei Cipariu si George Baritiu, pe cand in Banat, partizanii sai numerosi il asteptau si ii acordau toata increderea, Murgu fiind ales in adunarea comitatensa, in timpul primei adunari de la Lugoj, desi nu era prezent, ca si in comitetul celor 16 barbati de incredere care sa dirijeze treburile romanilor din Banat.

Inainte de a se indrepta spre Banat, Murgu lanseaza un manifest catre poporul roman in care isi exprima adeziunea fata de revolutia maghiara si aduce la cunostinta romanilor noile reforme democratice precum si noile drepturi si libertati de care acestia puteau incepe sa se bucure: "de acum incolo legea da voie cetatenilor sa-si aleaga reprezentantii in Parlament, le da voie de a vorbi, a scrie, si a da in stampa gandurile"[13]. Insa, pentru pastrarea acestor drepturi, Murgu indeamna poporul la inarmare, formarea unei armate populare fiind gandul care il va preocupa de acum incolo pe durata desfasurarii evenimentelor revolutionare. In prealabil, Murgu daduse proiectul manifestului spre citire si aprobare ministrului de interne Szemere, care aproba proclamatia insa, da instructiuni comisarului Vukovics de a supraveghea pe romani si pe Eftimie Murgu, acest "om fantast si periculos" . Pe baza acestui manifest, Murgu obtine consimtamantul de a convoca la Lugoj o adunare romaneasca, in care sa fie expuse doar deziderate, fara a se lua hotarari.

Intrebarea se ridica in momentul in care trebuie sa decidem daca Murgu a hotarat sa renunte la planurile lui vechi sau daca a considerat revolutia maghiara doar un mijloc pentru realizarea planurilor sale. Raspunsul reiese chiar din raportul vicecomitelui Jakabffy Kristof, adresat lui Szemere din data de 1 iunie 1848, unde acesta apreciaza ca, desi Murgu a facut declaratii publice de adeziune la revolutia maghiara, "intentia lui este si acum sa uneasca pe toti romanii sub o coroana, sa smulga comitatele banatene si regiunea de granita de la patria maghiara si avand in vedere popularitatea lui extraordinara in fata poporului roman. o singura chemare a lui Murgu, care acum prin fanatismul poporului este considerat martir, ar arunca in flacari intreg tinutul, si s-ar calca in picioare tot ce nu e romanesc, viata si averea maghiarilor n-ar mai fi sigura"[15].

Inainte de a ajunge la Lugoj, unde i se face o primire triumfala, Murgu se opreste la Timisoara, unde este intampinat de o delegatie a lugojenilor, apoi viziteaza pe comisarul guvernului, Vukovics Sebó. In seara sosirii sale, tine un discurs in fata cetatenilor adunati pentru a-l intampina, in care militeaza pentru unirea revolutionarilor maghiari si romani, insa doar cu scopul de a mai linisti autoritatile, desi Jakabffy inregistreaza totala desconsiderare pe care o avea Murgu pentru functionarii maghiari, prezentandu-se la comitele suprem doar cand a fost chemat, pe cand la vicecomite nu s-a prezentat deloc.

Murgu nu ramane la Lugoj decat trei zile de la sosire, in a patra zi mergand la Caransebes pentru a lua contact cu ofiterii romani ai regimentului de granita, pentru a-i atrage de partea miscarii. Aici insa s-a lovit de intransigenta generalului Appel, comandantul regimentului, care dupa ce a aflat de sosirea sa impreuna cu o suita de calareti tarani, precum si de contactele sale cu negustorul George Posta, a dispus instituirea unei garzi militare la locuinta lui Murgu, dand ordin ca acesta sa paraseasca orasul si teritoriul regimentului de granita a doua zi.

Masurile luate impotriva sa au produs o mare agitatie intre romani, de care Murgu aminteste in scrisoarea sa din 17 iunie 1848, in acelasi document Murgu relatand ca a hotarat sa convoace o adunare populara provinciala a romanilor din Banatul timisan, care a fost proclamat de revolutionarii sarbi provincie sarbeasca, si sa consolideze legaturile cu revolutionarii maghiari. In acest sens a lansat o convocare, cerand sa fie aprobata si sa se inainteze ministrului Szemere si scrisoarea anexata, ca si copia manifestului de convocare a adunarii. Manuscrisul convocarii mai poarta semnaturile lui Dem Teodorici, Ion Miescu, George Tina, George Marcu, Pavel Maniul, Frent Nicolae, Vasile Nicolaevici, Petru Catrusca, Iosif Panaiot, Iacob Marcu, Iosif Maniul, Stefan Dragosi, Ion Paulescu, Aron Popovici, Dimitrie Nicolae, Pavel Dragomir, Stefan Berceanu, Stefan Ioanescu, Dimitrie Popovita si Pavel Filip. Semnaturile acestora pun in lumina faptul ca aceasta adunare a fost convocata din initiativa si cu consimtamantul tuturor fruntasilor romani din Lugoj, in marea lor majoritate maistrii, dar si intelectuali precum invatatorul Ion Miescu, notarul si mai tarziu deputatul Stefan Ioanescu si preotii Dem Teodorici si Stefan Berceanu.

De fapt, documentele anului 1848 cu privire la evenimentele revolutionare din Banat ne dezvaluie ca dintre intelectuali, un mare numar de participanti a fost dat de invatatori si profesori, ei fiind "cei dintai invitatori ai taranilor la revolutie"[16]. Prin acest manifest Murgu cheama la consfatuire pe "toti patriotii acestei tari a Banatului", pentru a apara "tara noastra a Banatului" de revendicarile sarbilor, cu privire la infiintarea Voivodinei sarbesti. Expresiile acestea ascund o anumita tendinta de nationalism, excluzandu-i pe unguri, fapt pe care comisarului guvernului il va sesiza .

Sunt exprimate diferite pareri si credinte de mai bine odata cu sosirea lui Murgu in Banat, acesta redand speranta romanilor, lucru ce reiese clar din numeroase documente ale vremii, asa cum este scrisoarea din 11/23 iunie a unui teolog din Varset catre Nicolae Manu din Sibiu, acesta indemnandu-i pe ardeleni sa participe si ei la ceea ce se voia a fi un al doilea Blaj, "spre a se consulta mai d-aproape despre comuna noastra soarta, din toate partile atat de amenintata"[18]. Protocoalele acestei adunari nu s-au pastrat, desi este cert faptul ca ele au existat, fiind disparute inca de la 1870, cand le-a cautat Nicolae Popa . Taranimea s-a prezentat in numar foarte mare, deoarece s-a raspandit vestea ca taranii romani arestati vor fi cu acest prilej eliberati. Autoritatile au luat si ele masuri, in ziua adunarii fiind aduse de la Timisoara la locul intalnirii trei tunuri, iar membrii garzii nationale au stat alertati pe toata durata adunarii. Garda nationala locala s-a inarmat, fiind chemata in ajutor si garda nationala din Faget. Inainte de deschiderea adunarii, finantata de Constantin Udria, care s-a tinut pe platoul de sub dealurile cu vii de la rasarit de oras, Vukovics a reamintit si a cerut participantilor ca adunarea sa nu ia hotarari, ci pe cale petitionara sa ceara de la minister si de la Dieta ceea ce se credea de cuviinta. Se mai cerea ca in discutii, Banatul sa nu fie considerat ca o provincie aparte, ci ca parte integranta a regatului ungar, iar adunarea sa nu dureze mai mult de o zi.

Cu privire la numarul participantilor, Murgu, in raportul inaintat Ministerului de Interne, spune ca erau intruniti intre "15-16 mii de oameni"[20], pe cand Vukovics, in raportul sau afirma ca la inceput au fost "cam 1500, catre sfarsit abia au mai ramas cateva sute" . Partenie Guescu apreciaza si el la "14-15 mii romanii din tot Banatul adunat" . Este evident faptul ca autoritatile maghiare doreau sa minimalizeze cat mai mult importanta adunarii, insa cifrele acestora sunt contrazise insusi de Kossuth, care recunoaste ca la adunarea de la Lugoj au fost 30 000 de participanti .

O alta importanta problema este cea referitoare la participarea intelectualitatii banatene la adunare, teza ostilitatii acestora fata de adunarea de la Lugoj fiind lansata de Bogdan-Duica[24], la randul sau inspirat de presa maghiara partinitoare si subiectivista. De altfel, insusi Vukovics afirma in memoriile sale ca la aceasta adunare au participat "nu numai din oamenii mai instariti ai poporului de rand, ci si din numerosi preoti si alte clase mai respectabile" , indeosebi invatatori si profesori, activitatea si ideile lor fiind izvorate din cunoasterea problemelor majore care au stat in fata natiunii romane .

La adunare au participat si trei revolutionari moldoveni, Manolache Costache Epureanu, Lascar Rosetti si Alecu Russo. In dimineata zilei de 27 iunie 1848, intr-un entuziasm general, participantii, adunati intr-un numar considerabil il proclama pe Eftimie Murgu presedinte al adunarii, iar pe Aloisiu Vald si notarul Stefan Ioanescu secretari responsabili cu intocmirea celor doua protocoale - care nu s-au pastrat - ce urmau a fi redactate in limba maghiara si in limba romana.



"Gazeta de Transilvania" inregistreaza rezultatele dezbaterilor: "1) Romanii jurara ca vor prinde armele cu totii; 2) Dupa ce proclamara mitropolia romana pentru Banat si unirea tuturor romanilor sub aceeasi, apoi pe Jivcovič episcopul Timisoarei si pe Popovič episcopul Varsetului ii declarara scosi din scaunele lor; pe cel dintai fiindca la tot prilejul, mai vartos in lunile din urma, se arata vrajmas romanilor, iar pe al doilea pentru ca intotdeauna juca rola echivoca, fatarnica, dandu-se acum de roman, acum de sarb. 3) In locul scosilor episcopi se alesesera: vicar al mitropoliei, Petrovici, protopopul Lipovei, iar vicar Varsetului, Nicolae Vuia. 4) Eftimie Murgu fu ales mare capitan al gardei romane. 5) Limba municipala in comitatele Banatului e dechiarata cea romana"[27].

Proclamatia solemna a poporului sarb din 5 mai 1848 recunoaste ca aceasta revendicare referitoare la independenta bisericii romanesti este justificata si, dat fiind faptul ca Rajačic incearca sa asigure viitorul poporului sarb dupa principiul egalitatii tuturor natiunilor si nationalitatilor, noul episcop Andrei Saguna il roaga pe acesta sa recunoasca acelasi drept si romanilor[28]. La 19 martie 1849, Andrei Saguna ii scria patriarhului sarb: "Va asigur , Excelenta, ca, numai independenta ierarhiei romane de ierarhia sarba, constituie unicul mijloc care, in locul urii si diferendelor prelungite intre cele doua natii ar putea da nastere milosteniei crestine si intelegerii fratesti" . Si "Gazeta" incheie: "Acestea si alte punturi se substernura la minister spre intarire de care unii se indoesc" .

La inceputul lunii iulie, Eftimie Murgu inainteaza guvernului maghiar un raport in care cere aprobarea cat mai urgenta a dezideratelor formulate la Lugoj, de adunarea romanilor banateni, indeosebi cele referitoare la inarmarea poporului in decurs de sase zile si la propunerea adunarii ca Murgu sa fie numit "mai mare capitan" al armatei populare din Banat. Se mai cerea restituirea armelor care "in foarte mare numar au fost confiscate poporului de guvernul nemesesc"[31] si scoaterea poporului roman de sub influenta episcopilor sarbi, numindu-se, la propunerea presedintelui adunarii ca "vicar general mitropolitan" al romanilor, protopopul Lipovei, Dimitrie Petrovici Stoichescu, iar ca vicar al episcopiei de Varset, protopopul Varadiei, Ignatie Vuia.

Propunerile facute de catre viitorii deputati Eftimie Murgu, Alexandru Buda, Sigismund Pop in vederea restituirii de catre nobili a pasunilor si padurilor rapite in ultimele doua decenii n-au fost luate in seama. Pentru drepturile taranimii s-a ridicat cu multa hotarare si Táncsics Mihály, fiu de iobag, alesul taranimii maghiare[32]. Celelalte revendicari referitoare la recunoasterea limbii romane ca limba oficiala in tot Banatul, folosirea limbii maghiare doar in corespondenta cu guvernul maghiar si independenta bisericii romane din Banat, prin destituirea celor doi episcopi, de Timisoara si Varset, corespundeau cu ceea ce cerusera si revolutionarii sarbi.

Si totusi, in ciuda tuturor declaratiilor de prietenie, Murgu nu lucra conform intereselor guvernului maghiar. In loc sa indrume oamenii a se inrola in garzile nationale maghiare, Murgu cerea infiintarea unei armate romane, in care el sa fie comandant suprem; in loc sa recunoasca limba maghiara ca limba oficiala in toate institutiile din Banat, el cerea sa fie decretata oficiala limba romana. Acum, dupa ce conflictul cu revolutionarii sarbi devenise acut, el proceda la inasprirea relatiilor prin destituirea celor doi episcopi, ceea ce nu convenea deloc guvernului.

Murgu stia ca aceste deziderate nu vor fi satisfacute de autoritatile maghiare, drept pentru care va recurge, asa cum vom vedea pe parcurs la diversiunea cu Nicolae Bojinca, spre a inarma poporul. "Dar inainte de a porni cu arma in mana impotriva despotismului grofului maghiar, . , ei au intins mana maghiarilor, dar acestia i-au respins cu incapatanare, oferindu-le vasalitatea, cand ei cereau egalitatea"[33]. Daca armata populara s-ar fi realizat, Murgu ar fi vorbit cu guvernul maghiar de pe alte pozitii. In acest sens, Murgu s-a bucurat de sprijinul unui grup restrans de deputati si revolutionari romani, acesta inca neputand sa-si dezvaluie tuturor adevaratele sale intentii, cunoscute doar de "o mana de oameni, ., manati de o credinta netarmurita in destinele tarii lor" .



Eftimie Murgu, Sava Tököly, Wiederlegung der Abhandlung., Ofen, 1830.

I. D. Suciu, op. cit., p. 87.

Lucian Boia, Relationships between Romanians, Czechs and Slovaks, Editura Academiei, Bucuresti, 1977, p. 17: "At the time of the outbreak of the 1848 revolution, conditions for collaborations between Romanians, Czechs and Slovaks were ripe. The goal of their struggle was the same during the revolution as well: social liberation through abolition of feudal relations and national liberation, seen in the beginning by some of then politicians through the federalization of the Habsburg Empire

Silviu Dragomir, Studii privind istoria revolutiei romane de la 1848, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1989, p. 116.

I. D. Suciu, op. cit, p. 88.

Ibidem, p. 89.

Ibidem

Ibidem, p. 93.

Silviu Dragomir, op. cit., p. 137-138.

I. D. Suciu, op. cit., p. 93.



Alexandru Papiu Ilarian, op. cit., vol. I, p.89.

C. A. Rosetti, Note intime, Bucuresti, 1902, p. 114.

I. D. Suciu, op. cit., p. 98.

Ibidem, p. 99.

Ibidem

Gheorghe Parnuta, Invatatori si profesori in revolutia de la 1848, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1976, p. 155.

I. D. Suciu, op. cit., p. 103.

Ibidem

Nicolae Popa, Vechea mitropolie ortodoxa romana a Transilvaniei, Sibiu, 1870, p. 156, apud I. D. Suciu, op. cit., p.105: "Actele acestei adunari nu le puturam afla nicaieri si pentru aceia nici nu putem atinge ceva mai larg despre pertractarile aceleia in aceasta chestiune".

I. D. Suciu, op. cit., p. 105.

Ibidem

Nicolae Bocsan, Valeriu Leu, Memorialistica revolutiei de la 1848 in Transilvania, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1988, p. 139.

I. D. Suciu, op. cit., p. 105.

Gheorghe Bogdan Duica, op. cit., p. 157.

I. D. Suciu, op. cit., p. 106.

Nicolae Bocsan, Valeriu Leu, op. cit., p. 156.

I. D. Suciu, op. cit., p. 107.

Silviu Dragomir, op. cit., p. 174.

Ibidem, p. 175.

I. D. Suciu, op. cit., p. 107.

Ibidem.

Gheorghe Georgesc-Buzau, Victor Cherestesiu, op., cit. p. 38.

Titu Georgescu, Marturii franceze despre 1848 in tarile romane, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1968, p. 28.

Neagu Djuvara, Tarile Romane la inceputul epocii moderne, editia a II-a, Editura Humanitas, Bucuresti, 2002, p. 333.








Politica de confidentialitate





Copyright © 2021 - Toate drepturile rezervate