Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme




Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Geografie


Index » educatie » Geografie
» In insulele grecesti


In insulele grecesti




In insulele grecesti

Prima escala, dupa ce, impreuna cu familia Daes, ne-am imbarcat la Pireu pe vaporul Neptune (Poseidonos), am facut-o in insula Hydra. Pe peretii abrupti de stanca se ridica un amfiteatru de cladiri mai vechi si mai noi, ba cuburi albe cu taieturi negre, inguste in chip de ferestre, ba vile de moda mai depasita, in culori roz, bej, ocru, acoperite cu olane. O moara alba sta cocotata sus, singura, pe coasta muntelui. Iar biserica, tot alba, varuita stralucitor peste tot, e si ea in acelasi stil insular care scoate nemaipomenite efecte de lumina, de valori, din reverberatia razelor solare pe suprafetele de zapada.

O piata nostima, cu dughene incarcate de lucruri de cel mai bun gust se strange in jurul unei rade minuscule, foarte animate. Multi magarusi, cel mai bun mijloc de transport, asteapta incarcatura de pe vapoare pentru a o sui la destinatie. Ni se arata, la un nivel inalt pe coasta, o constructie cu vadite influente italiene: e o scoala de arte frumoase cu bun renume.




Peste tot e vie amintirea lui Conduriotis, originar de aci. Amiralul, presedinte al Greciei, se numara printre eroii patriei moderne pentru a fi savarsit acte de vitejie iesite din comun intr-un razboi in potriva turcilor, pe Vasul Averof.

Asistam de pe vapor la un apus de soare extraordinar, ca un spectacol de lumini regizate, o inflacarare a atmosferei, a luminozitatii, intr-o liniste celesta ce inunda neclintitele contururi ale insulelor din jur.

A doua zi de dimineata, dupa o noapte de tangaj pe valurile despicate parca de furtuna pana in strafundul marii, am debarcat in Creta. De data aceasta m-a interesat stratul bizantin al civilizatiei cretane si, de la catedrala Aghios Minas (patronul insulei), am trecut la biserica Sf. Ecaterina ca sa vad cateva din creatiile lui Damaskinos, un alt El Greco al icoanelor locului, vestite in toata lumea. Cu taxi-ul am plecat spre Malia, la locul noilor sapaturi, dar nimic nu mai respira inegalabilul farmec, cu adevarat magic, al Cnossos-ului. Aceasta a doua vizita in Creta s-a incheiat cu o noua preumblare, tihnita, prin salile Muzeului arheologic, mai ales printre atat de modernele vase Camares.

Dupa-masa, vaporul a facut escala in insula Thera (Santorino) spatiu ciudat, vulcanic, facut ca din lava rosiatica scursa. In fapt, este doar acoperita de lava venita din eruptiile insulei vecine, amenintatoare ca o spinare de balena din care tasnesc, cand si cand, geizeri fierbinti, distrugatori, de flacara. Calare pe magarusi suim, intr-un trafic enorm si o viteza nebuna, pe soseaua in serpentina taiata in trepte perfecte in coastele tufului vulcanic. Sus, ajungi ca intr-o imparatie a luminii, de unde nu vezi decat albul orbitor al varului risipit peste tot, peste acoperisuri, turle, terase, trepte si contrastand cu albastrul adanc, nemiscat al marii in dupa-amiaza fierbinte.

Foarte putine case din cele vechi, de piatra, au ramas neacoperite de lava. Restul sunt reconstruite dupa cumplitul cutremur din 1956. Si casele, si bisericile stralucitoare in incredibila lor albeata (toate construite in stilul grecesc insular, ca si la Poros sau la Mykonos) sunt parca un exorcism neintrerupt aruncat de fortele luminii impotriva negrelor urzeli ale insulei vulcanice care sta, peste drumul de apa, memento mori vesnic indreptat impotriva razatoarei asezari omenesti. Hotelul Atlantis, paralelipiped alb, cu arcade si colonete bizantine (dealtfel acestea abunda peste tot), se bucura de o inalta panorama asupra marii sinilii. Ici si colo, cate un contrafort cam rudimentar propteste un zid de casa veche si in intervalul dintre ele suie treptele ulitelor inguste pe care urca, inghesuiti, si oameni si magarusi. Ba, cateodata, chiar pe straduta se deschide cate o modesta pravalioara cu articole de artizanat grecesc, ingramadite unele peste altele, fuste, bluze, papuci, pungi cusute sau imprimate cu motive folclorice in care recunosti celebre forme sau ornamente de pe vasele stilului geometric. Atmosfera e destinsa, familiara, plina de pitoresc, chiar daca preturile cerute turistilor sunt destul de piparate. Cand coboram in rada, s-a inserat si, in piata, fete si flacai canta si joaca. E hora de duminica seara.

Luni de dimineata, devreme, pe la 7, coboram pe pamant turcesc, in targul Bodrum. Cu bazar, cu negustori care trag de musterii si fagaduiesc ,,chilipir’’, cu pepeni si rosii taiate, puse pe hartii soioase alaturi de felii unsuroase de cascaval mirosind tare a oaie, cu pravalii in care covoarele se inalta in stive, targul are un haz deosebit. Dar aci suntem pe ruinele mandrei cetati grecesti Halicarnassos, patria lui Herodot si a lui Dionysos, si care, in epoca alexandrina, si-a raspandit faima cu una din minunile lumii, Mausoleul. Vaduva regelui Mausolus, pe nume Artemsia, a inaltat raposatului ei sot un monument urias de marmura alba la a carui decoratie au lucrat Scopas, Praxitel si alti sculptori de larg renume, ca si arhitectii cei mai cunoscuti. Pe un postament de o inaltime impresionanta se inalta constructia propriu-zisa, cu cate 11 coloane ionice pe fatadele lungi, cu cate 9 pe cele scurte. Un acoperis piramidal era surmontat de doua statui, ale regelui si reginei, puse pe un car tras de patru cai. O abundenta enorma de statui iesite din mana celor mai priceputi maestri orna toate interstitiile. Dar lucrul prin excelenta frumos din aceasta excesiva (asiatica !) incarcatura de frumusete era friza care inconjura podium-ul, apartinand, dupa cele mai autorizate voci, lui Scopas insusi. Intr-o marmura cu irizari de alabastru, reliefurile sunt deosebit de apasat sapate, dand luptelor dintre centauri si Eleni si dintre Eleni si amazoane miscare, adevar, putere concentrata. Pe singura placa ramasa in muzeu (celelalte gasindu-se in majoritate la British Museum, cate au mai scapat din constructia cetatii cavalerilor Sf. Ion, realizata cu materialul prabusitului monument), doua trupuri fac un triunghi compozitional extrem de ingenios. Amazoana invinsa, cazand oblic pe coltul din dreapta jos al metopei, alcatuieste baza unui triunghi al carui varf se pierde in capul aparat de scut, ca de o aripa, al elenului. Mana dreapta intinsa si pulpa piciorului drept pliat fac cele doua laturi vii ale structurii care se pot citi pornind de oriunde, ca triunghi, triumf formal de arta elenistica.



Iesim, fireste, destul de dezamagiti din incaperile mici si putine ale muzeului fostului Halicarnassos . Ne rasplateste insa suisul spre cetatea cavalerilor Sf. Ion, fortareata medievala inaintand in mare ca in sever promontoriu printre celelalte costise blajine, cu cele cinci turnuri afirmand fiecare un soi de putere intr-o expresie proprie. Cel englez e solid, asezat, cel german e greoi si indaratnic, cel spaniol e rece si sobru in crenelajul specific. Turnul francez se inalta mandru si infipt, iar cel italian respira armonie. Odihnindu-ne sus, pe parapete, printre creneluri de donjoane, ne bucuram de privelistea dulcilor coline inverzite la poalele carora se desfasoara asezarile omenesti, albe cu acoperisuri rosii, destul de razlete si inconjurate de gradini dupa moda turceasca.

Inapoi, pe vapor, ne bucuram de soare si inotam in piscina. Un grup de turisti americani mai varstnici se incapataneaza sa invete sirto-ul, cu toate ca le lipseste supletea necesara.

Dupa-amiaza ajungem in insula Rhodos, cea cu simboluri de caprioare si flori. Daca-si datoreaza numele trandafirilor ori nimfei Rhode, nemaipomenit de frumoasa mireasa a Soarelui, caruia I-a fost inchinata insula, nu se stie. Dar cu stralucirea si prenumele lui, fermecatul ostrov, cel mai intins din tot Dodecanezul, a intrat de mult in istoria lumii vechi. Se spune cu mandrie ca Pindar a pomenit despre Rhodos si marturie sta a saptea oda dintre Olympice, dedicata victoriei lui Diagoras din Ialisos ( asezare din insula) la jocuri.

Intri in portul cel mare (dupa ce ai trecut pe langa cel mic, Mandraki, strajuit de doua coloane purtand caprioare deasupra), intrebandu-te cu infrigurare unde se va fi aflat Colosul din Rhodos, una din cele sapte minuni, gigantica statuie a Soarelui construita in vremea alexandrina in care, cum s-a spus, rhodienii cladeau ca si cum ar fi fost nemuritori. Dar nimic nu e sigur. Legendele se tin lant, de la locul unde ar fi fost amplasata statuia (printre picioarele-I uriase ar fi trecut corabiile) pana la prabusirea dupa un cutremur si pana la caravana care ar fi transportat, cu noua sute de camile, resturile statuii si s-ar fi pierdut in desert.

Ceea ce se intampla inca in port este insa o masiva prezenta medievala, ziduri lungi de cetate intarita si o poarta intre doua enorme turnuri crenelate, printre care treci inspre oras. E marca unei puteri redutabile la timpul ei, aceea a cavalerilor Sf. Ioan, refugiati aici de la Ierusalim de unde-i izgonisera turcii.

Dar noi cautam Rhodosul antic si plecam de indata, la ora 15, pe caldura mare, spre Lindos, cea mai veche asezare din insula. Trecem cu autocarul printre livezi de caisi si maslini, apoi printre portocali, pe strazi batrane, umbroase prin sate cu case vopsite in culori vii, trandafirii si verzi (ca satul Archangelos, bunaoara, ori Tzambika, cu o manastire sus, chiar in varful muntelui). Pe aci casutele nu mai sunt, ca la Hydra ori la Thera, in stilul grecesc de insula, ci exclusiv in cel mediteranean, cu acoperisuri perfect plate, avand presarate pe le cateva maini de pietris special de beton, de culoare inchisa, izolator contra caldurii.

Suim incet pe ulicioarele in panta, printre nenumarate pravalii cu articole de artizanat. Ne indreptam spre Acropole care domina marea intr-un joc miraculos de inaltimi si perspective. Dar trebuie sa depasim zecile de trepte inguste ale citadelei medievale cu masivele-i ziduri oarbe ca sa descoperim incinta sacra a Athenei din Lindos. Aici, un manunchi de trepte duce la porticul elenistic care te intampina cu cele doua aripi ale sale. Marea scara care urmeaza se intinde cat colonada si te poarta spre platoul ce domina marea. Ca o ofranda a mintii omenesti, templul isi inalta cele patru coloane ale fatadei principale (din care doua poarta inca arhitravei si frizei) si cele trei din spate, ca un cantec pururi neterminat. Iar porticul, stoa, sta ca un cuib de vulturi, pe marginea precipiciului, intre pamant si cer, nesfarsita poarta, vizibil semn al puterii organizatoare a omului, consolatoare priveliste deasupra bizarelor stanci ale inaltimii.



Pentru cel ce venea de pe mare, frumusetea alba a templului, jucarie suspendata, era ca un fanion al spiritului omenesc care a pus stapanire pe salbaticia elementelor, imblanzindu-le cerbicia.

De aci de sus, un mic golf inchis ofera o vedere unica la picioarele Acropolei. O bisericuta minuscula, alba de tot, pierduta ca un punct langa albastrul acela inegalabil. E locul in care, dupa traditie, sfantul Pavel ar fi fost aruncat ca urmare a unui naufragiu si s-a salvat strecurandu-se printr-o ingusta deschizatura in stanci.

La intoarcere, pe racoare , ne oprim la un atelier de ceramica dintre cele mai rasarite, Neofiton, si cumparam cate o farfurie cu clasicele modele si culori din Rhodos.

Ne-am instalat la un hotel cu veche faima, Hotel des Roses, de o eleganta cam vetusta, cu mobila greoaie, scumpa.

A doua zi am intreprins un tur al orasului. Mai intai prin acropolea unde mai dainuie un mic stadion, un teatru si franturi dintr-un templu al Zeului Soarelui, amintind cu melancolia unei restaurari destul de arbitrare facute de italieni, de timpul lui Hippodddamos din Milet gandise si realizase unul din cele mai frumoase orase ale antichitatii, cu o urbanistica si o sistematizare vrednica de arhitectii greci. De aceea ravnisera la stapanirea lui atatia straini si chiar dintre aceia care s-ar fi cuvenit sa-i poarte multa recunostinta. Caci daca in lumea antica timpurie un Cleobulos din Rhodos (al carui mormant se vede de la Lindos de sus) intrase in traditia unanim acceptata a celor sapte intelepti care fixasera premisele generale ale politicii, filozofiei si moralei grecesti (alaturi de Solon, Thales si altii), in epoca de declin aurit al culturii elenistice insula aceasta insemnase cea mai inalta scoala de filozofie, de drept, de retorica a lumii antice, Transmitand Romei mostenirea concentrata a culturii grecesti, ea facuse din Scipio Aemilianul (zis Africanus Minor), apoi din Cicero, Lucretius, Caesar, Marc-Antoniu clironomi admirativi ai elenismului. Retorica lor fara cusur era unul din fructele pretioasei invataturi rhodiene, ca si foarte multe din produsele legislatiei maritime (printre care vestita Lex Rhodia de jactu ce reglementa comertul naval). Dintre ei insa s-a recrutat, din pacate, si unul din destructorii notorii ai cetatii, Cassius, ucigatorul lui Caesar (alaturi de Brutus), si care, in anul 43, a pradat Rhodos-ul, dupa ce I-a impus un asediu amarnic, si a trimis la Roma cele mai multe comori artistice.

Cavalerii ordinului Ospitalierilor Sf. Ioan, izgoniti din Ierusalim de expansiunea hoardelor islamice, au cucerit insula in 1309—10 si au fortificat-o in impozantul stil al Europei feudale, construind mult si solid, asa cum se vede, de la lungile ziduri ale portului si castelul marelui maestru al ordinului, la constructiile si strazile orasului vechi. Pe murii batrani siroiesc, rosii-liliachii, florile de ibyscus si bugenvilla.

In palatul marelui maestru, impresionant ca dimensiuni, patrunzi prin poarta ogivala dintre cele doua uriase turnuri eliptice crenelate. Pe fatada emblema ordinului, iar mai sus o fereastra in chip de trifoliu gotic. Restaurarea, si in afara, si, mai cu seama, inauntru palatului, a fost facuta prea teatral, prea declamatoriu, cu un amestec destul de hibrid de stiluri in mobilier si decoratie. Vezi alaturi mozaicuri alexandrine tarzii pe podele, cu sculptura medievala in lemn pictat, cu lampi de Murano. Calcanele sunt insa aceleasi folosite amestecat chiar la vremea constructiei, cu capiteluri vechi grecesti si bizantine. Remarcabile efecte de lumina, galbuie, delicata, filtrata prin ferestrele de placi de alabastru (cum am mai vazut la Yale in biblioteca Universitatii).

Dinspre palat coboram pe strada Cavalerilor (σδ̣ς ύπποιώυ), plina de intacte amintiri, care leaga palatul cu portul. Foarte usor inclinata, pavata inca cu pietre de rau, ea se desfasoara drept printre cladiri care fac sa retraiasca apusele timpuri de glorie. Hanurile, insiruindu-se unul dupa altul, sunt marcate de stemele tarilor din care veneau Ioanitii. Anglia isi arata leul, Francia florile de crin, Spania crucea. Cel al francilor atrage mai cu seama atentia prin micile donjoane, ferestrele mari si impodobite, si, in special, prin stresinile in chip de capete de crocodil care amintesc de stresinile cu monstri de la Notre Dame din Paris.



Din strada dai, printr-un portal gotic flamboyant, in spitalul Cavalerilor, constructia cea mai bine pastrata (fostul Xenodochion, cum I se spunea atunci).

Pe sub porticul greoi care aduna coastele ogivale ponderoase in masive chei de bolta si se sprijina pe scurte coloane robuste legate in fascicole groase, intri in curtea interioara, inconjurata de arcadele en berceau ale celor doua niveluri si de un rand de scari foarte decorative. Acum, aci, in salile renovate, isi are sediul Muzeul din Rhodos, cu piese preponderent elenistice. Cateva superbe vase arhaice cu figuri negre desfasurate ca pe niste frize turnante stau alaturi de zeite si nimfe pline de gratie manierista. Totusi frumoase in eleganta lor acuzat individualizata sunt un cap de Helios din secolul II i.e.n. si vestita Afrodita din Rhodos (sec. I i.e.n.) care-si usuca parul intr-o atitudine familiara. Marmura lustruita, ca un fildes galbui, iradiaza o stranie caldura, o aura dulce primavarateca ce-I inconjura formele rotunjite, tocind pana si asperitatile coatelor prea deschise si ale genunchilor.

Trecem mai departe prin orasul vechi, prin strazi cu nume comune universului grecesc, strada Homer, strada Sfantului Phanurie. Ne oprim sa luam o inghetata in fata altei case medievale, a Castellaniei, tribunalul care judeca pricinile comerciale (nu putine) ale cavalerilor. In piata, o fantana gotica arunca putina racoare cu apa ei cristalina. Pe alte strazi, moschei cu minarete semete si case turcesti vorbesc despre o lunga dominatie musulmana care a durat din 1522, cand cavalerii au fost alungati din insula de catre Soliman Magnificul si s-au refugiat in insula Malta, si pana in 1912 cand italienii au ocupat Dodecanezul.

Dar istoria moderna a insulei e in fata ochilor nostri vie, zgomotoasa. Orasul cel nou palpita de viata mai cu seama turistica. Americani, fireste, germani, dar, in primul rand, suedezi care se incalzesc la soarele Rhodosului pentru noptile lor boreale. Hotelurile se nasc peste noapte, ca ciupercile, stricand, dupa parerea prietenilor mei greci, frumusetea peisajului, mutiland luxurianta vegetala a insulei, saracind-o, uscand-o.

Comertul infloreste insa necontenit fiindca un regim special, fara taxe vamale, protejeaza marfurile din insula. Pravalie langa pravalie, cartierul comercial ori mai bine zis cartierele comerciale ofera turistilor toate marfurile lumii, dar mai ales blanarie, pielarie din belsug, pantofi solizi si aratosi care se mai lucreaza inca de mana, la preturi convenabile (fireste, e un fel de a vorbi). O multime diversa, cosmopolita, umple localurile de noapte, luxoase si scumpe, se plimba prin aleile cu o suta de palmieri, face baie in fata hotelurilor care au plaja proprie. E adevarat ca nisipul are grauntele cam mare si cam aspru, semanand mai mult a pietris marunt, si ca e nevoie de targi subtiri de lemn ca sa te poti intinde la soare fara sa te zgarii ori sa te tai. Dar baia, dumnezeiasca, te rasplateste pentru toate imperfectiunile plaji. Apa, cu o concentratie salina mare, face inotul o placere fara nici un fel de efort prin transparenta ei matasoasa ca a unui cer mai dens in care si formele si culorile se vad fara nici un fel de refractie a luminii. Simti lumea peseidonica si aci la capatul insular rasaritean al Greciei cu aceeasi forta ca si in inima ei atica, pulsand in aceleasi ritmuri cosmicizante pe care le-a dat Europei si lumii pentru eternitate.

Dar un apel telefonic de acasa a pus capat pasionatului meu periplu grec, facandu-ma sa ma intorc in Tracia noastra, intr-unul din leaganele din care au pornit misterele Dionysiace, Orpheu si Museos inspre Elada, tara cu noi adanc inrudita.








Politica de confidentialitate





Copyright © 2021 - Toate drepturile rezervate