Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme



Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Didactica


Index » educatie » Didactica
» Abordarea sociometrica a grupului de elevi


Abordarea sociometrica a grupului de elevi




ABORDAREA SOCIOMETRICA A GRUPULUI DE ELEVI

Introducere

Dezvoltarea umana este rodul unei medieri intre premisa innascuta, interna - ereditatea, si cea externa - mediul social, marele depozitar al unui urias patrimoniu de cunostinte, deprinderi, valori, mentalitati si traditii, care alcatuiesc asa-numita ereditate sociala. Educatia are rol conducator in aceasta operatie de translatie dinspre social spre individual a tot ceea ce este informatie, deprindere, valoare, atitudine, in efortul ei de a construi fiinte umane puternice, adaptate, integrate.




Optimizarea functiei educative a scolii nu poate fi conceputa fara a lua in considerare si rolul extrem de important al grupului de elevi, pentru ca, pe langa invatarea explicita, formala, exista invatarea implicita, informala, prin care se modeleaza multe din componentele personalitatii, inclusiv o parte din cele cognitive.

Dimensionarea sociala a omului (zoon politikon, la greci) nu mai trebuie subliniata, fiind pusa in evidenta si de cele mai noi abordari in problema inteligentei. Astfel H. Gardner (1983, 1991) in “Teoria inteligentelor multiple” distinge pe langa cele sapte inteligente bazale si o inteligenta interpersonala, in timp ce R.J. Sternberg (1985) vorbeste de inteligenta contextuala, care este a unei culturi sau grup cultural. El defineste inteligentul strazii prin opozitie la inteligentul clasei si al scolii, in a sa “Teorie triarhica a inteligentei”.

Abordarea psihosociala a grupului care este clasa de elevi are mai multe intemeieri:

clasa este un grup omogen prin varsta, interese, preocupari, motivatii, cu o existenta relativ stabila pentru o perioada mare de timp (4, 8 ani sau mai mult, uneori);

are o anumita dinamica in timp, evoluand de la heterogenitate spre omogenitate, structurare si stratificare multipla, care fac ca functiile lui in timp sa fie tot mai complexe, contrabalansand prin informal continuturile formale ale invatarii;

ofera repertorii de modele, statusuri si roluri care contribuie in mod decisiv la constituirea unor importante aspecte ale personalitatii, cognitive (inteligenta sociala) si noncognitive (mai ales din zona atitudinilor, intereselor si a valorilor, din sfera caracterului, obiective pe care scoala le operationalizeaza si le controleaza mai greu);

prin grupurile vocationale (sport, arte, informatica, cercuri artistice) se creeaza posibilitatea utilizarii acestora ca factori de potentare a elementelor de excelenta, definitorii pentru asa-numitul curriculum diferentiat;

valentele terapeutice si formative ale grupului de elevi se impun atat in formarea constiintei morale, a comportamentului prosocial si paticipativ (atat de necesar in contextul romanesc actual, unde trebuie sa “invatam democratia”), cat si in situatiile speciale ale categoriilor defavorizate, minoritatilor, marginalilor sau fragililor, pentru care scoala trebuie sa suplineasca deficitele sau carentele unor medii ostile sau paupere.

Grupurile scolare din perspectiva psihosociala

Unul din dezideratele mereu actuale ale educatiei este personalizarea actiunii educative, decentrarea de pe elevul mediu, care este o “fictiune convenabila”, ce produce masificare si egalizare educationala, si adecvarea, ajustarea la particularitatile individuale ale educatilor. Pe de alta parte, in sens contrar, se produce un fenomen de psihosocializare a actiunii educative, pentru ca, desfasurandu-se in context social, ea isi propune printre finalitati integrarea si adaptarea sociala. Rolul fundamental in acest proces il au grupurile de elevi, ca elemente de legatura si conjugare a cazurilor individuale cu lumea si societatea. Prin grup, existenta devine coexistenta.

Societatea in ansamblul sau se subdivide in multiple forme de agregare relativ stabile, unele foarte largi (clasele sociale, rasele, etniile, aderentii la diferite religii, partide, sindicate, organizatii etc., de care se ocupa sociologia, stiintele politice sau economice), altele de marime mijlocie sau mica, studiate de psihologia sociala, cu precadere. Cunoasterea modului lor de constituire si a mecanismului de functionare fac posibila optimizarea sau controlul acestora.

Grupul uman este o forma de coexitenta a mai multor indivizi in vederea exercitarii unei actiuni comune. El nu este un dat, ci se structureza, se organizeaza in timp, dupa legi specifice. Deoarece fiecare fiinta umana traverseaza in istoria sa o multitudine de grupuri, inseamna ca acestea au un important rol de intermediere intre el si valorile sociale, mai ales in perioadele de formare. In fiecare perioada a vietii apartinem simultan de mai multe grupuri, diferentiate ca marime, grad de structurare, stabilitate, coeziune, omogenitate, impactul lor asupra fiecarui membru fiind foarte diferit, mai ales daca luam in considerare si variabila contextuala.

Procesul fundamental in grup il constituie interactiunea membrilor sai, care poate fi comunicationala, cognitiva si afectiva, generata de faptul existentei unui scop, sau a mai multor scopuri comune. Scopul comun este cel ce coaguleaza grupurile care, in incercarea lor de a-si atinge tinta, mobilizeaza energii, motivatii, proiecte, activitati comune, din care se vor naste reguli, norme si valori respectate de fiecare membru, in proportii variabile. In acest sens afirmatia lui Allport ca exista in fiecare om ceva prin care el seamana cu toti oamenii, ceva prin care seamana doar cu anumiti oameni si altceva prin care nu seamana cu nimeni isi gaseste o explicatie, in sensul ca universal si general umanul se introiecteaza prin apartenenta noastra la grupurile sociale, ceea ce nu anuleaza unicitatea noastra ireductibila.

Studiind evolutia in timp a grupurilor, intemeietorul sociometriei, J.L. Moreno a distins trei stari ale sociabilitatii, regasibile si la alte varste in etapele constituirii oricarui colectiv:

o faza initiala de aproximativ sase luni in care copiii se raporteaza unii la altii fara nici un interes, ca niste “atomi” sociali;

o perioada de pana la 9-10 luni, cand incepe organizarea primitiva a grupului, indicata de interes pentru persoanele din imediata apropiere, de aceeasi varsta, numita etapa diferentierii orizontale;

in fine, o faza a diferentierii verticale, indicata de interesul pentru copii care nu se afla in imediata apropiere, nu sunt de aceeasi varsta sau sex, dar au preocupari, interese comune.

Si dupa acest stadiu structura grupului evolueaza, fiind cu atat mai coeziva cu cat sunt mai active legaturile si diferentierile pe verticala.

Din punct de vedere al coezivitatii se pot decela tipuri de grupuri a caror existenta poate sugera chiar dinamica segregarii din grupurile foarte largi (mai putin definite si instabile) a celor mai mici (mai bine definite si mai stabile). Multimea reprezinta un grup mare, eterogen, reunit conjunctural pentru satisfacerea unui deziderat (o demonstratie, miting, conferinta, inscrierea copilului la scoala, un spectacol etc.). Ceata sau hoarda reprezinta grupul in care reuniunea membrilor este mai putin conjuncturala (asociatia de locatari, vecinii de pe scara, “gang”-ul sau gasca copiilor de pe aceeasi strada, reuniti mai ales de scopul comun, joaca). Grupul primar (ca cel scolar, familial) are o constelatie de scopuri, aspiratii si valori, iar grupul secundar are o diferentiere accentuata, in sensul ca are o ierarhie formala, lideri, programe si mecanisme de control.

De fapt un grup poate fi caracterizat de multe alte atribute. Hemphill si Westie (apud Schiopu, 1977, p. 536) disting 15 functii: anatomia grupului, controlul, flexibilitatea, tonalitatea hedonica, omogenitatea, intimitatea, participarea, permeabilitatea (deschiderea fata de noi membri), polarizarea spre obiective, puterea, marimea, stratificarea ierarhica si unitatea. Aceasta sugereaza ca grupurile, in calitatea lor de celule sociale de baza, au o evolutie, dinamica, crestere si descrestere in timp care le dau o fizionomie, stabilitate si eficienta in indeplinirea functiilor explicite sau implicite.

Iata cateva elemente ce definesc grupurile:

Sintalitatea grupului: constituie deferenta lui specifica, data de acele elemente care ii confera unicitate. In acest sens fiecare clasa, an de studiu, cerc de creatie sau vocational au sintalitatea lor, care nu este un dat, ci se dezvolta in timp prin chiar functionarea grupului.

Structura grupului: pentru a exista, un grup are nevoie de autonomie, stabilitate si organizare. In interiorul lui, elementele de structura care ii asigura perenitatea manifestarilor si pe care se bazeaza elementele de dinamica, secventialitate si temporalitate sunt cele comunicationale, cognitive si afective. Dintre acestea, cea mai importanta substructura o constituie retelele de comunicare, fie ele orizontale sau verticale, prin bogatia carora se poate determina chiar gradul de evolutie a grupului.

Substructurile cognitive ale grupului rezulta din capacitatile rezolutive pe care acesta le pune in functie pentru realizarea scopurilor comune. In functie de aceasta membrii sai se vor diferentia puternic, la un pol aparand liderul tehnic, sau al sarcinii, care va avea tendinta sa-i organizeze pe ceilalti in vederea realizarii scopurilor propuse, la celalalt liderul afectiv.

Substructurile afective (teleelementele, in termenii lui J.L. Moreno), sunt date de afinitati, preferinte, simpatii-antipatii, aratand ca grupul indeplineste si alte functii decat cele actional-practice. Prin fenomenele de identificare, proiectie, aprobare, dezaprobare, admiratie, respingere, atractie se indeplinesc importante functii de valorizare afectiva. Nevoia de securitate, apartenenta, afiliere, nevoile de statut, de recunoastere, de realizare de sine si altele arata importantele valente afective ale constituirii identitatii de sine si a dimensiunii sociale a sinelui prin intermediul grupului.

Raporturile individ-grup sunt date de expansivitatea sociala (se refera la individ, care devine initiator si actor, el emitand simpatii, antipatii, alegeri sau respingeri) si de incluziunea sociala (atitudinea grupului fata de individ, care da acestuia “mai multa realitate”, consideratie sau care neglijeaza, ignora ori exclude pe unii dintre membrii sai).

Metodele sociometrice

Alaturi de psihodrama si de sociograma, testul sociometirc serveste la investigarea grupurilor sociale in scopul interventiei, reorganizarii si ameliorarii functiilor sale. El nu epuizeaza totalitatea relatiilor interpersonale, avand in vedere cu precadere preferintele (atractie, respingere sau indiferenta) care leaga membrii grupului. Aceste preferinte pot avea o fundamentare preponderent afectiva, exprimandu-se sub forma simpatetica, dar si una rational-cognitiva, generata de evaluarea axiologica a relatiilor interpersonale (si in teoria lui Jung asupra tipurilor psihologice cele doua functii de valorizare sunt cea rationala si cea afectiva).

3.1. Construirea chestionarului





Alegerea si formarea intrebarilor depinde in mod fundamental de scopul investigatiei: diagnostic-constatativ, formativ-ameliorativ sau ambele. In functie de obiectivele investigatiei (determinarea relatiilor simpatetice, axiologice, evaluarea perceptiei interpersonale sau a expansiunii afective, a coeziunii grupului etc.) se aleg criteriile ce vor sta la baza intrebarilor. Numarul, dar mai ales tipul lor depinde de amploarea grupului, de destinatia cercetarii, de puterea de lucru a cercetatorului, metoda angajand o mare cantitate de munca, mai ales in faza de prelucrare.

Criteriile alese trebuie sa fie “puternice, durabile, precise” (Moreno, 1970, p. 60), sa aiba un grad mare de esentialitate. Pentru aceasta, intrebarile, care sunt o expresie a criteriilor, trebuie sa reflecte aspiratii, interese, motivatii sau trebuinte reale si vitale ale subiectilor. Ele trebuie sa fie in imediata proximitate a experientei traite in comun, prezenta sau trecuta, pentru a putea declansa raspunsuri spontane, veridice, indicand implicarea subiectilor. Unele criterii pot viza mai mult starea de fapt, evenimentul petrecut deja sau actual, cand intentia cercetarii este cea diagnostica (radiografia a ceea ce este), altele pot viza viitorul, posibilul, imaginarul, deschizand subiectilor perspectiva unor actiuni prin care sa proiecteze spontaneitatea si preferintele de tip simpatetic.

Cele mai frecvent utilizate criterii sociometrice sunt:

a)      munca in comun sau rezolvarea unor sarcini, obtinerea unor performante prin care este vizata mai ales competenta (criterii de tip axiologic): “cu cine iti place cel mai mult sa lucrezi la matematica, romana, limba straina, instrument etc.?”;

b)      petrecerea timpului liber (joaca, excursie, dans, activitati comune, loisir, pentru a utiliza un termen consacrat);

c)      vizitele reciproce;

d)     coabitarea (“cu cine v-ar placea sa locuiti in comun?”, “cu cine v-ar placea sa stati in camera intr-o excursie?” etc.);

e)      atractia pentru sexul opus (pentru liceeni, studenti).

Pentru grupurile speciale (sportivi, muzicieni, coristi, echipe de dans, cercuri de informatica, membri ai unei redactii etc.) intrebarile pot viza criterii mult mai specifice, care pot investiga reputatia, vocatia, renumele, elemente de baza ce alimenteaza nevoia de autorealizare. Pentru un muzician de la scoala de arta selectia intr-un grup de elita, care va participa la o faza superioara a unei competitii, poate fi un indicator mult mai relevant al perceptiei sociale, pentru ca vizeaza in mod specific valoarea sa.

Daca cercetarea tinteste perceptia interpersonala, intrebarile ii vor cere subiectului sa anticipeze (sa “ghiceasca”) cine a exprimat pentru el alegeri, respingeri, reactii indiferente.

Chestionarul trebuie sa precizeze daca numarul persoanelor alese este limitat (3-5, de regula), sau nelimitat (ca in cazul intrebarilor ce vor determina expansivitatea sociala) si daca ordinea alegerilor are importanta, urmand a fi scalata intensitatea preferintei in functie de aceasta ordine.

3.2. Aplicarea testului socimetric

Este mai pretentioasa decat a altor tipuri de chestionare, intreg succesul cercetarii depinzand de competenta, tactul, delicatetea examinatorului, care trebuie sa pregateasca atent activitatea sa. Pentru a invinge atitudinile de teama, rezistenta sau mecanismele defensive, inerente oricarei investigatii ce vizeaza afectivitatea, pozitia, valoarea sociala a indivizilor, cercetatorul trebuie sa fie un apropiat al grupului (fara a fi membru a lui !), o persoana bine intentionata, chiar un prieten care se identifica cu situatia membrilor, in raport cu care el este doar un mediator. Deoarece pentru aceasta nu exista reguli prestabilite, rigide, se recomanda castigarea increderii membrilor grupului, catalizarea eforturilor de cooperare prin implicarea lor in cercetare ca si co-experimentatori, ca oameni interesati de problemele altora ca de propriile lor probleme. Teama subiectilor de a-si exprima preferintele si repulsiile, pozitia la care aspira in grup, retinerea de a constientiza realitati abia presimtite sau intuite (sentimentele altora fata de sine), care ii pot modifica imaginea de sine, pot fi contrabalansate asigurandu-l de bunele intentii (formatoare) ale demersului, de sinceritatea intentiilor, de pastrarea secretului si a confidentialitatii datelor obtinute. Deoarece vizeaza date nominale, ce pot aduce prejudicii si atingere, sau chiar suferinta psihica persoanelor implicate, cercetarea sociometrica nu se poate sustrage normelor de etica profesionala.

Pentru a preveni difuzarea tratamentului si contagiunea informationala se recomanda aplicarea simultana a chestionarului la toti membrii grupului, in scris si colectiv -pentru varstele ciclului al doilea scolar sau la liceu, individual -pentru varstele mai mici, care nu au bine consolidate lectura si scrisul.

Instructajul chestionarului se va adecva particularitatilor grupului, insistand pe sinceritatea raspunsurilor, deplina implicare a subiectilor, motivati de scopurile formative ale investigatiei in care acestia “cu cat isi vor exprima mai clar si mai exact preferintele (pe linie de joc, invatatura, munca, distractie), cu atat vor avea ei mai mult sansa de a obtine, in cadrul grupului, o pozitie apropiata sau identica cu cea spre care aspira” (Golu, P., 1974, p.346).

“In concluzie, afirma P.Golu, se poate spune ca orice test sociometric comporta trei dimensiuni: a) motivarea aplicarii testului; b) obtinerea increderii subiectului in caracterul confidential al raspunsurilor la intrebari (pentru risipirea rezistentei fata de test si participarea activa a subiectilor la experiment); c) precizarea caracteristicilor situatiei experimentale, preferentiale (grupurile in care se fac alegerile, sensul fiecarei intrebari, criteriile preferentiale, regimul in care se lucreaza, constand in limitarea sau nelimitarea alegerilor” (op. cit., p. 352).

3.3. Analiza rezultatelor si alcatuirea matricii sociometrice

Matricea sociometrica este un tabel cu dubla intrare, in care pe prima linie si coloana se trec initialele numelor subiectilor (sau numele intreg, sau numarul de cod), in aceeasi ordine. Foile de raspuns se vor descarca una cate una in matrice, folosind o singura matrice cand numarul criteriilor este mic. Pentru a nu o supraincarca si a evita erorile, este de preferat ca pentru fiecare criteriu utilizat sa se construiasca cate o matrice, inserierea datelor facandu-se dupa un sistem de coduri: se pot nota cu “+” alegerile si cu ”-” respingerile, se pot asocia cifre de la 5 la 1 pentru a marca intensitatea preferintei (atunci cand am stabilit nu numar limitat al optiunilor la 5, sau cand din instructaj rezulta ca ordinea se asociaza cu intensitatea). Cand utilizam mai multe criterii, codurile cu care vor fi completate rubricile vor fi alcatuite dintr-un numar corespunzator de cifre (una pentru fiecare criteriu), dar intotdeauna in aceeasi ordine, fiecare cifra indicand intensitatea alegerii pentru fiecare criteriu.

Pe orizontala se vor trece alegerile si respingerile emise, iar pe verticala, pe coloane, alegerile si respingerile primite. Ultimele pozitii ale liniilor si coloanelor vor include suma alegerilor sau a respingerilor emise (pe orizontala) sau primite (pe verticala), prin numararea fiecarei alegeri-respingeri, sau prin insumarea intensitatii acestora, cand ea a fost codificata cifric.

Prelucrarea datelor continua cu calcularea indicilor sociometrici care pot fi foarte numerosi (peste 20), dar mai importanti sunt, dupa Bastin (apud Golu, P., op. cit., p. 354) urmatorii:

1. p = numarul alegerilor emise;

2. n = numarul respingerilor emise;

3. p = numarul alegerilor primite;

4. n = numarul respingerilor primite;

5. p = numarul alegerilor reciproce;

6. n = numarul respingerilor reciproce;   

7. p = numarul persoanelor de care subiectul se crede ales;

8. n = numarul persoanelor de care subiectul se crede respins;

9. p = numarul persoanelor care se cred alese de subiect;

10. n = numarul persoanelor care se cred respinse de subiect.

Suma indicilor 3 si 4, impartita la N-1, unde N este numarul subiectilor, da statusul sociometric al unei persoane.



I.D. Zelleny propune o modalitate de calcul a acestui indicator, foarte utila cand intensitatea atitudinii a fost codificata cifric:

in care I este media intensitatii intregului grup pentru subiectul A, iar D este abaterea medie simpla a atitudinilor individuale de la intensitatea medie a atitudinilor. Deoarece procedeul de calcul este laborios, propunem o formula de calcul, mai simpla si mai intemeiata statistic, in care la media intensitatii se adauga abaterea standard a acestor intensitati, valori usor de obtinut de orice minicalculator cu panou statistic.



Suma indicilor 1 si 2, impartita la (N-1) ne da indicele expansiunii afective:




Dupa aceleasi formule se calculeaza statusul sociometric perceput:

dar si expansiunea afectiva perceputa:


Coeficientul de coeziune (CC) este un indicator sintetic important in evaluarea gradului de structurare si organizare, legate de evolutia grupului, si ia in calcul perechile de alegeri reciproce:


Fiecare din acesti indici poate fi luat in calcul separat, permitand ierarhizarea subiectilor in functie de un criteriu sau altul, sau in comun (vezi raportul primilor 8 indici simpli ai lui Bastin din Golu, op. cit., pp. 357-358, prin care se poate vizualiza taria statusului sau expansivitatea subiectilor).

Astfel indicele statusului sociometric, indicand ierarhia grupului in materie de status, permite depistarea liderului, a persoanelor izolate, marginalizate sau respinse. Deoarece statusul sociometric poate rezulta din relatia afectiva sau cognitiv-actionala (valorica), distanta dintre liderul afectiv si cel valoric poate fi mare. Cercetarile Valentinei Horghidan au evidentiat o mare dispersie a preferintelor pentru criteriul afectiv si o mare concentrare pentru criteriul valoric pentru studentii la sport, desi este plauzibila o relatie similara pentru alte grupuri vocationale (1997, p. 217).

Indicele de expansivitate afectiva este puternic influentat de caracteristici individuale (introversia-extraversia, incluzand ca factor de gradul doi si factorul de gradul intai expansivitatea, la R.B. Cattell), dar si de specificul, natura, marimea si evolutia in timp a grupului. Faza de constituire a grupului poate fi marcata de retinere, prudenta si inhibitie, faza sa de maturizare, cand s-au construit retele de comunicare bogate si diferentiate, de expansivitatea sociala crescuta, iar faza de destramare, cand grupul se scindeaza in bisericute, de diminuarea expansivitatii si reorientarea ei spre cercuri mai restranse, ceea ce anticipeaza deja spargerea grupului.

Perceptia sociala a propriului status sau pozitii, fie ea afectiva sau valorica, poate fi corecta, adecvata sau distorsionata, generand conflicte de rol la persoanele imature, cu trasaturi accentuate psihopatoid, la isteroizi sau la persoanele paranoide. Este locul in care metoda autoaprecierii obiective a lui Gh. Zapan poate interveni cu intreg potentialul ei formativ (obiectivarea imaginii de sine) sau terapeutic (stingerea conflictului dintre planul dorintei si al realitatii).

Indicele de coezivitate marcheaza, cum am mai aratat, faza de maturizare a grupului, cand pe baza normelor, valorilor, aspiratiilor comune, acesta si-a dezvoltat o identitate puternica.

3.4. Alcatuirea sociogramei

Sociogramele individuale sau de grup, constituie faza cea mai avansata a metodei sociometrice, deoarece, utilizand datele provenite din etapele precedente, ajunge sa dea o imagine vizualizata, o adevarata radiografie a relatiilor din cadrul grupului. Devenita perceptiva, esenta grupului poate fi palpata cu privirea, descifrandu-si sensurile de profunzime, oferind actiunii concrete suporturi foarte puternice.

Pentru construirea unei sociograme pot fi utilizate alte sisteme de codificare. Astfel, sexul masculin poate fi indicat printr-un triunghi, cel feminin printr-un cerc (sau pictorgrafic, chip cu codite sau fara); alegerea emisa, printr-o sageata ce pleaca de la subiect, alegerea primita, printr-o sageata ce tinteste spre subiect; respingerile prin sageti din linii punctate, de alta culoare sau cu linia taiata de un semn; alegerile si respingerile reciproce prin linii duble sau sageti dublu orientate. Iata un exemplu:

D baiat = L

t = fata = J

t alegere emisa

t alegere primita

t t alegere reciproca

t respingere emisa

t respingere primita

t t respingere reciproca

Sociograma individuala poate fi construita in doua moduri, unicriterial sau multicriterial. In primul caz (vezi Schiopu, U., 1996, pp. 518-519) persoana avuta in vedere este in centru, in jurul ei fiind reprezentati pe circumferinta unui cerc toate persoanele care au ales-o, au respins-o sau au fost alese-respinse de ea, intr-o anumita ordine. Pot fi separati baietii de fete (ceea ce nu este relevant), alegerile de respingeri si relatiile reciproce de cele unilaterale. Se poate deci vizualiza daca persoana este centripeta sau centrifuga in alegerile-respingerile ei (emise sau primite). Deoarece este greu si nu foarte util sa fie astfel reprezentati toti membrii grupului, cei aflati la extreme (liderii si izolatii, respinsii) sunt mai potriviti pentru acest procedeu.

Cand luam mai multe criterii, sau chiar toate criteriile in calcul, impartim circumferinta unui cerc in tot atatea sectoare cate criterii sunt, le subdivizam pe fiecare intr-un numar de unitati, aceleasi pentru toate. Pe fiecare axa ce reprezenta criteriul se marcheaza cu un punct intensitatea lui, prin unirea punctelor obtinandu-se o imagine stelata, extrem de sugestiva pentru pozitia subiectului fata de criterii, cu conditia ca acestea sa fie ordonate si grupate logic.

Sociograma colectiva (de grup) care s-a impus mai mult este cea a cercurilor concentrice, tip “tinta”, propusa de M.L. Northway, in care pozitia centrala este ocupata de cei cu status social puternic, la periferie fiind cei izolati, ignorati sau respinsi. Un procedeu simplu de constructie este acela de a stabili ierarhia subiectului plecand de la indicele de acceptare sociala (insumarea pentru toate criteriile a totalului alegerilor primite de fiecare individ). Valoarea cea mai mare obtinuta se imparte la numarul de cercuri concentrice (3, 5, 7, deci de preferinta un numar impar), obtinandu-se reperele dupa care fiecare subiect in parte va fi plasat in sociograma.

Pentru a evidentia mai clar structurile grupului (cuplurile, prietenii, lanturi de prieteni, subgrupuri aflate in conflict etc.) este indicat ca subiectii care se atrag sa fie amplasati proximal, iar cei ce se resping, la departare. Codurile vor fi aceleasi ca si la sociogramele individuale.



Sociograma de grup pune in evidenta structura de ansamblu a grupului, omogenitatea si coezivitatea lui sau divizarea lui in subgrupuri, existenta unui nucleu de baza si legaturile lui cu alte subgrupuri, prezenta liderului sau a liderilor (tehnic si afectiv), a elementelor de legatura, a celor izolati, ignorati, respinsi. Sociograma de grup construita pe criteriul alegerilor evidentiaza in principal popularitatea, dar pot fi construite si sociograme pentru respinsi, locul central detinindu-l acum cei mai putin agreati indivizi din grup.

G. Bastin a propus o sociograma numita de el scala distantei sociometrice, care pleaca de la suma algebrica a patru indici sociometrici fundamentali (procedeul de lucru fiind indicat in Golu, P., op. cit., pp. 360-361). Deoarece permite reperarea mai rapida a statusului sociometric al individului, acest procedeu repereaza mai usor canalele prin care relatiile subiectului cu grupul sau pot fi ameliorate.

Utilitatea metodei sociometrice in scoala si in educatie

Pe langa elementele invocate la inceputul acestui capitol, aducem cateva argumente in plus pentru a indica importanta si zonele de electie ale utilizarii acestei metode in educatie.

Profesorul, antrenorul, dirijorul, dirigintele, mentorul din domeniile vocationale au o pozitia privilegiata in raport cu grupurile de elevi, pentru ca ei au obtinut deja un prestigiu si o investitie afectiva din partea lor.

Aplicarea, prelucrarea, interpretarea datelor se completeaza in mod natural cu functiile de interventie si formare prin luarea in calcul a parametrilor psihosociali evidentiati de metoda sociometrica.

Grupurile de elevi, sau cele vocationale au un mai mare potential de conflictualitate deoarece aici este implicata performanta si atunci satisfacerea unor motivatii (nevoia de prestigiu, securizare, afiliere, statut, realizarea de sine) deblocheaza importante energii. Sentimentele de compensare, supracompensare, de inferioritate sau de superioritate aroganta, respectul de sine, atribuirea esecului sau a reusitelor, dominanta, punerea in valoare, subtilele mecanisme de aparare pot fi influentate astfel. Chiar idealul, modelul de viata, construit prin jocul identificarilor si al proiectiilor, se poate contura mai usor.

Fiind grupuri relativ constante, stabile in timp, ele pot fi considerate grupuri evolutive si de aceea aplicarea repetata a metodei indica valoarea ei formativa si terapeutica.

Utilizarea ei coroborata cu alte metode (autoaprecierea obiectiva, testele de personalitate si de aptitudini, chestionarele de interese, valori si atitudini, opinii) sporesc mult aria de aplicatii a metodei.

Casele de copii, orfelinatele, centrele de plasament, copiii defavorizati socio-economic sau cultural beneficiaza in mod special de aceasta metoda, caci, prin reorientarea simpatiei, pretuirii, admiratiei se pot debloca insemnate forte de compensare a vulnerabilitatii lor sociale.

Autoevaluare

Faceti o analiza detaliata a situatiilor particulare in care este indicata metoda sociometrica in scoala, argumentand-o pe fiecare.

Analizati din perspectiva teoriei psihologiei sociale a grupurilor medii si mici evolutia grupei de gradinita si a clasei de elevi in ciclurile primar, gimnazial si liceal.

Construiti un chestionar sociometric pentru un grup de sportivi (corelat cu tipul de sport practicat, individual sau de echipa), grup vocational (cor, orchestra, arte plastice, liceeni de la seminarul teologic) sau o clasa obisnuita de elevi.

Aratati care sunt problemele etice angajate de metoda sociometrica (sondarea preferintelor, optiunilor, alegerilor) si cum pot fi ele depasite.

Evaluatia rolul operatorului de ancheta sociometrica in pregatirea si motivarea grupului, obtinerea increderii si a sinceritatii raspunsurilor.

Construiti un chestionar sociometric cu doar trei intrebari, aplicati-l unei clase de elevi sau grup natural constituit, parcurgand toate fazele metodei sociometrice (indici sociometrici, sociomatrice, sociograme individuale si de grup).

Imaginati un model de abordare a perceptiei de sine si a perceptiei sociale la o clasa de copii din scoala ajutatoare. Faceti o analiza ipotetica a rezultatelor obtinute.

Evaluati posibilitatile si limitele metodei sociometrice in scoala si in educatie, insistand pe functia ei terapeutica si de potentare a unor valori dezirabile (incredere de sine, cooperare, comportament prosocial).

Nota: Temele 3 si 8 sunt obligatorii pentru portofoliul de evaluare, celelalte avand un rol de aprofundare a cunostintelor.

Bibliografie

Bastin, G., Les tehniques sociométriques, P.U.F., Paris, 1928.

Golu, P., Psihologia sociala, E.D.P., Bucuresti, 1974.

Holban, I., Laboratorul scolar de orientare, E.D.P., Bucuresti, 1973.

Horghidan, V., Metode de psihodiagnostic, E.D.P., Bucuresti, 1997.

Moreno, J.L.,     Fondements de la Sociométrie, seconde edition, P.U.F., Paris, 1970.

Moser, C.A.,    Metode de ancheta in investigarea fenomenelor sociale, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1967.

Roco, M., Creativitatea individuala si de grup - studii experimentale, Ed. Academiei, Bucuresti, 1979.

Schiopu, U., Introducere in psihodiagnostic, tipografia Universitatii Bucuresti, 1976.

Zapan, Gh., Cunoasterea si aprecierea obiectiva a personalitatii, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1984




loading...




Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate