Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme



Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Chimie


Index » educatie » Chimie
» Chimie toxicologica


Chimie toxicologica




Chimie toxicologica

O introducere in toxicologie si chimie toxicologica

In cele din urma, majoritatea substantelor poluante si cu factor de risc sunt ingrijoratoare din cauza efectelor lor toxice. Aspecte generale ale acestor efecte prezentate se regasesc in cadrul chimiei toxicologice si trebuie corelate cu descrierea chimiei toxicologice pe clase de substante chimice (§23) si cu biochimia proceselor chimice si din materiale in sistemele vii.

Toxicologie




O otrava sau toxic este o substanta care este periculoasa fata de organismele vii din cauza efectelor lor nefavorabile (daunatoare) asupra tesuturilor organelor sau proceselor biologice. Toxicologia este stiinta otravurilor. Aceste definitii sunt subiect pentru un numar de calificare. Daca o substanta este otrava, ea depinde de tipul de organism expus, cantitatea de substanta, caile de expunere. In cazul expunerii umane, gradul de periculozitate determinat de o substanta poate depinde foarte mult daca expunerea s-a facut pe piele, prin inhalare sau prin ingestie.

Toxicele la care se expun subiectii in mediu si ocupational pot sa fie sub cateva forme fizice diferite. Aceasta afirmatie se poate ilustra pentru toxicele care sunt inhalate:

Gaze - sunt substante, precum CO in aer, care sunt inhalate;

Vapori - sunt materiale in faza gazoasa care au fost evaporate sau sublimate din lichide sau solide;

Prafuri - sunt particule solide respirabile prin macinarea unor bucati solide, pe cand fumurile sunt particule solide rezultate prin condensarea vaporilor din metal si oxizi metalici;

Ceturi - sunt picaturi de lichid.

Adesea o substanta toxica este in solutie sau in amestec cu alte substante. O substanta cu care toxicul este asociat (solventul in care este dizolvat sau mediul solid in care este dispersat) este numita matrice. Matricea poate avea un efect puternic asupra toxicitatii si toxicului.

Exista numeroase variante legate caile prin care organismele sunt expuse la substantele chimice toxice. Una dintre cele mai cruciale dintre acestea, doza. (§22.2).

Un alt factor important este concentratia toxicului care poate varia de la substanta pura (100%) pana la o solutie foarte diluata a unei otravi foarte puternice.

Sunt importante deasemenea durata de expunere pe subiectul incident si frecventa de expunere.

Viteza de expunere si perioada de timp total de expunere a organismului sunt ambele importante pentru situatii variabile. Site-ul si calea de expunere afecteaza deasemenea toxicitatea.

Este posibil a clasifica expunerile pe baza de expunere. Se disting patru categorii:

acut

cronic

local

sistemic

Expunerea locala-acuta se produce la o locatie specifica timp de la cateva secunde pana la cateva ore si pot afecta site-ul expus, in particular piele, ochi, membre sau mucoase. Aceleasi parti ale ale corpului pot fi afectate de expunere locala cronica pentru care timpul de actiune poate fi pe o durata de cativa ani. Expunerea sistemica acuta este o expunere scurta sau expunerea unei singure doze si este produsa cu substante toxice care intra in corp prin inhalare si ingestie si afecteaza organe precum ficatul. Expunere sistemica cronica se diferentiaza prin aceea ca expunerea se produce dupa o perioada indelungata de timp.

In discutarea site-urilor expuse la substante toxice este util a considera caile si site-urile ce sufera expunerea, distributia si eliminarea toxicelor din corp (fig.22.1.).

Caile principale de expunere accidentala sau intentionata la substante toxice pentru oameni si animale sunt pielea (percutanat), plamanii (inhalare, respiratie, cale pulmonara) si pe gura (cale orala); caile secundare, urinare de expunere sunt rectal, vaginal si parenteral (intravenos sau intramuscular, o modalitate comuna pentru a administrara medicamentele sau substantele toxice in subiectele test). Calea prin care o substanta toxica este introdusa in sistemul complex al unui organism este puternic dependenta fata de proprietatile fizico-chimice ale substantei. Sistemul pulmonar este foarte disponibil de a prelua gazele toxice sau particule solide sau lichide respirabile foarte bine. Intr-o alta forma respirabila,un solid obisnuit patrunde in corp pe cale orala. Absorbtia prin piele este prioritara fata de lichide, solut in solutie si semisolide cum ar fi noroiul.

Bariera protectoare prin care un toxic poate ajunge (penetra) variaza cu calea de expunere. De exemplu, mercurul elementar toxic este usor absorbit prin alveole in plamani, mult mai usor absorbit ca prin piele sau tract gastrointestinal. Majoritatea testelor de expunere la animale sunt prin ingestie sau prin administrare (introducere in stomac tubular). Expunerea pulmonara este adesea favorizata cu acei subiecti care pot manifesta cu comportare refractara atunci cand substantele chimice daunatoare pot fi administrate pe cale necesara (stabilita) a gradului de cooperare cu subiectul .

Injectia intravenoasa poate fi aleasa deliberat prin expunere atunci cand este necesar pentru a cunoaste concentratia si efectul unor substante xenobiotice in sange. Totusi caile folosite experimental sunt aproape sigur nesemnificative si expuneri accidentale pot oferi rezultate eronate cand ele evita mecanismul natural de aparare a corpului.

Un exemplu de interes istoric despre importanta caii de expunere la toxic este furnizat de cancerul determinat de contactul gudronului de carbune cu pielea. Bariera principala fata de absorbtia dermala a toxicelor este stratul cornos sau corneum. Permeabilitatea pielii este invers proportionala cu grosimea acestui strat care variaza in functie de locatia pe corp in ordinea limba, palme, abdomen, spate, plamani, brate, zone genitale. Dovada susceptibilitatii zonei genitale la absorbtia substantelor toxice este de identificat in comunicarile despre marea incidenta a cancerului de scrot prin curatirea cosurilor (hornurilor) din Londra descrisa de Sir Percivall Pott, in timpul domniei lui George III. Agentul care a cauzat cancerul a fost gudronul de carbune condensat in cosuri. Acest material a fost mai usor absorbit prin piele in zonele genitale care conduce aleator la o mare incidenta a cancerului de scrot. Conditiile determinate de curatarea cosurilor au fost agravate prin absenta unor practici de igiena elementara, cum ar fi imbaierea si schimbarea rufelor in mod regulat).

Organisme pot servi ca indicatori ai diferitelor tipuri de poluanti. In aceasta aplicatie, organismele sunt cunoscute ca biomonitori. De exemplu, plante superioare, fungi, licheni si muschi pot fi biomonitori importanti pentru metalele grele poluante in mediu.

Sinergism, potentare si antagonism

Efectele biologice pentru doua sau mai multe substante toxice pot fi diferite prin tipul si gradul unei singure substante dintre acestea.Una din caile prin care acesta se poate produce este cand o substanta afecteaza calea prin care oricare alta parcurge etapele din faza cinetica ( § 22.7)-ilustrata in fig.22.9.

Interactiunea chimica dintre substante poate afecta toxicitatea lor. Ambele substante pot actiona asupra aceeasi functiuni fiziologice sau doua substante pot concura pentru legare la acelasi receptor (molecula sau alta entitate asupra careia actioneaza). Cand ambele substante au aceeasi functie fiziologica, efectele lor pot fi simplu aditive sau ele pot fi sinergice (efectul total este mai mare decat suma efectelor fiecaruia in parte). Potentarea se produce cand o substanta inactiva mareste actiunea unei substante active, si antagonism cand o substanta micsoreaza efectul alteia active.





De introdus – D. Goian

Relatiile doza-raspuns

Substante xenobiotice si endogene

Substantele xenobiotice sunt acelea care sunt straine fata de un sistem viu in timp ce acelea care se produc natural intr-un sistem biologic sunt denumite endogene. Nivelul unei substante endogene trebuie sa fie mult sub nivelul unei concentratii particulare cu scopul ca procesele metabolice sa se produca normal. Nivele sub nivelul nivelului normal decurg dintr-un raspuns defectuos sau chiar moarte si aceleasi efecte se pot produce peste nivelul normal. Acest tip de raspuns este ilustrat in fig. 22.4.

Figura 22.4. Efectul biologic al unei substante endogene intr-un organism, ilustrand nivelul optim, deficienta si excesul.

Exemple de substante endogene in organisme sunt: diferiti hormoni, glucoza (glucoza = zaharul din sange) si unii ioni metalici esentiali, ce includ K+, Ca2+ si Na+. Nivelul optim al calciului in serul sangvin uman se manifesta peste intervalul de 9 – 9,5 mg/dl. Sub aceste valori un raspuns necorespunzator cunoscut ca hipocalcemie care se produce se manifesta prin crampe musculare. La un nivel in ser peste cca 10,5 mg/dl la care se produce hipercalcemia, efectul major este o disfunctionalitate a rinichilor.

Chimia toxicologica

Chimia toxicologica

Chimia toxicologica este stiinta care se ocupa de natura chimica si reactiile chimice ale substantelor toxice, implicand originea lor, utilizarea si aspectele chimice ale expunerii grasimi si eliminare.

Chimia toxicologica se refera la relatia dintre proprietatile chimice si structurile moleculare si efectele lor toxicologice. Fig. 22.5 pune in evidenta definitiile anterior mentionate si relatiile dintre ele.

Figura 22.5 Toxicologia este stiinta otravurilor. Chimia toxicologica face legatura intre toxicologie si natura chimica a toxicelor.

Substante chimice in corp

Procesele prin care organismele metabolizeaza speciile xenobiotice sunt reactiile catalizate enzimatic din Faza I si Faza II mentionate in § 21.10.

Reactiile din faza I

Speciile xenobiotice lipofile din corp tind sa suporte reactii in faza I pe care le realizeaza cele mai solubile in apa si mai reactive prin atasarea grupelor functionale polare, precum –OH (figura 22.6). Majoritatea proceselor din faza I sunt reactii din sistemul oxidazelor mixte microzomale, catalizate prin sistemul enzimatic citocrom P450, asociat cu reticulul endoplasmatic al celulei si produs mai abundent in ficatul vertebratelor.

Figura 22.6 Reactiile din Faza I

Reactiile din faza II

Grupele functionale polare atasate la un compus xenobiotic in faza I reactioneaza pentru a furniza siturile pentru reactiile din faza II. Reactiile din faza II sunt reactii conjugate in care ataseaza agenti de conjugare la xenobiotice, la produsii lor de reactie din faza I si la compusii nexenobiotici (fig. 22.7).

Figura 22.7 Reactiile din Faza II

Produsul conjugat al unei asemenea reactii este de obicei mai putin toxic decat compusul xenobiotic original, mai putin liposolubil, mai solubil in apa si mai usor de eliminat din corp. Agentii majori de conjugare si enzimele care catalizeaza reactiile lor din Faza II sunt glucuronida (enzima UDP glucuronil transferaza), glutationul (enzima glutation transferaza), sulfat (enzima sulfo transferaza), acetil (enzime de acetilare prin acetil transferaza). Cele mai abundente produse de conjugare sunt glucuronide. Un glucuronid conjugat este ilustrat in figura 22.8, in care –X-R reprezinta o specie xenobiotica conjugata la glucuronida si R este o grupa organica. De exemplu, daca compusul xenobiotic conjugat este fenolul, HXR este HOC6H5, X este atomul O, iar R reprezinta grupa fenol, C6H5-.

Figura 22.8 Glucuronid conjugat format dintr-un xenobiotic, HX – R

22.7 Faza cinetica si Faza dinamica

Faza cinetica

Caile principale si situsurile de absorbtie, metabolism, legare si excretie ale substantelor toxice din corp sunt ilustrate in fig. 22.1 si 22.9. Substantele chimice din corp sunt metabolizate, transportate si excretate; ele au efecte biochimice adverse si ele determina manifestarea (cauza) otravirii. Este acceptat ca ea sa divida aceste procese in doua faze principale, o faza cinetica si o faza dinamica (§ 22.6).

In faza cinetica, un toxic sau un precursor metabolic (protoxic) poate suporta absorbtia, metabolismul, stocarea temporara, distributia si excretia asa cu sunt ilustrate in fig. 22.9. O substanta toxica ce este absorbita poate fi trecuta prin faza cinetica neschimbata ca un compus activ sursa, metabolizat la un metabolit detoxifiant care este excretat sau transformat intr-un metabolit toxic. Aceste procese se produc prin reactiile din Faza I si Faza II discutate anterior.

Faza dinamica

In faza dinamica (fig. 22.10) o substanta toxica sau metabolit toxic interactioneaza cu celule, tesuturi sau organe din corp pentru a cauza un anumit raspuns toxic. Cele trei subdiviziuni principale ale fazei dinamice sunt:

Reactie primara cu un receptor sau organ tinta

Un raspuns biochimic

Efecte observabile



Figura 22.10. Faza dinamica a actiunii toxicilor

Reactie primara in faza dinamica

O substanta toxica sau un metabolit (re)activ poate reactiona cu un receptor. Procesul care conduce la un raspuns toxic este initiat atunci cand o asemenea reactie se produce, de exemplu, atunci cand benzen-epoxidul (§ 23.4) formeaza un aduct cu un acid nucleic din ADN (receptor) producand o alterare a ADN-ului. Acesta este un exemplu de reactie ireversibila intre o substanta toxica si un receptor.

O reactie reversibila care poate rezulta dintr-un raspuns toxic este ilustrat prin ligarea dintre monoxidul de carbon si hemoglobina (Hb) ca transportor al oxigenului in sange:

O2Hb + CO COHb + O2 (1)

Efecte biologice in faza dinamica

Legarea unui toxic la un receptor se poate manifesta intr-un anume tip de efect biochimic. Principalele efecte biochimice sunt:

atenuarea functiei enzimatice prin legare la enzime, coenzime, metale activatoare a enzimelor sau substraturi enzimatice;

alterarea membranei celulare sau transferul in membrane celulare;

interferenta cu metabolismul carboxihidratilor;

interferenta cu metabolitul lipidic care rezulta dintr-un exces de acumulare lipidica („ficat gras”);

interferenta cu respiratia, procesul global prin care electronii sunt transferati la oxigenul molecular in oxidarile biologice ale substantelor de suport energetic;

stoparea sau interferenta cu biosinteza proteinelor prin actiunea substantelor toxice asupra ADN-ului;

interferenta cu procesele de regularizare mediate prin hormoni sau enzime.

Raspunsuri la substante toxice

Printre manifestarile mai directe si evidente ale otravirii sunt alterarea simptomelor vitale ale temperaturii, puls, respiratie si presiune sangvina. Otravirea prin unele substante poate cauza o culoare anormala a pielii (piele galben deschis la otravire cu CCl4) sau piele excesiv de umeda sau de uscata. Nivelul toxic al unor materiale sau al metabolitilor lor determina corpul sa aiba un miros nenatural, cum ar fi mirosul de migdale amare al HCN in tesuturile victimelor otravirii cu cianura. Simptomele otravirii manifestate la ochi includ mioza (contractie excesiva sau prelungita a pupilei), midriaza (dilatare excesiva a pupilei), conjunctivita (inflamarea mucoasei membranei care acopera partea frontala a globului ocular si interioara legata de pleoapa) si nistagmus (miscare involuntara a globului ocular). Unele otraviri determina o gura umeda iar altele o gura uscata. Efectele asupra tactului gastrointestinal includ dureri, voma sau blocarea miscarilor peristaltice normale ale intestinelor care se produc ca rezultat al otravirii printr-un numar de substante toxice.

Otravirea sistemului nervos central se poate manifesta prin convulsii, paralizii, halucinatii si ataxie (lipsa de coordonare a miscarilor corpului), ca si comportare anormala incluzand agitatie, hiperactivitate, dezorientare si delir. Cateva otraviri cu unele substante incluzand organoforici si carbamati cauzeaza coma, termen folosit pentru a descrie un nivel inferior al constientei.

Printre cele mai cronice raspunsuri la expunerea la substante toxice sunt mutatiile, cancerul, defecte ereditare si efecte asupra sistemului imunitar. Alte efecte observabile, dintre care unele se pot produce imediat dupa expunere, includ afectiuni gastrointestinale grave, boli cardiovasculare, boli hepatice, malfunctiuni reale a sistemelor neurologice (sistemele nervoase central si periferic), anormalitati ale pielii (dermatite, urticarie).

Adesea efectele la expunerea fata de substante toxice sunt de natura subclinica. Cele mai obisnuite dintre acestea sunt unele tipuri de deteriorari ale sistemul imunitar, anormalitati cromozomiale, modificari ale functiilor enzimelor pentru ficat si incetinirea comunicarii impulsurilor nervoase.

22.8 Teratogeneza, mutageneza, carcinogeneza, efecte asupra

sistemului imunitar si a celui reproductiv

Teratogeneza

Teratogenii sunt substante chimice care cauzeaza defecte la nastere. Acestea se produc de obicei datorita imbolnavirii celulelor embrionare sau fetale insa mutatii in germenii celulelor (celule de oua sau sperma) pot produce defecte ereditare, precum sindromul Down. Mecanismele biochimice ale teratogenezei sunt variate. Acestea includ inhibarea enzimatica de xenobiotice, lipsirea fetusului de substraturi esentiale, precum vitaminele, interferenta cu energia stocata sau alterarea permeabilitatii membranei placentei.

Mutageneza

Mutageneza afecteaza ADN sa reproduca trasaturile caracteristice. Desi mutatia este un proces natural care se produce in absenta substantelor xenobiotice, multe mutatii sunt periculoase. Mecanismele mutagenezei sunt similare cu acelea ale cancerigenezei si mutagenii determina de asemenea producerea de afectiuni.

Biochimia mutagenezei

Pentru a intelege biochimia mutagenezei este important sa ne reamintim bazele constituente adenina, guanina, citozina si timina (§ 21). Ordonarea in care aceste baze se manifesta in ADN determina natura si structura informatiei produse de ARN, o substanta produsa ca o etapa in sinteza unor noi proteine si enzime in celule. Schimbul, aditia sau anularea uneia din bazele azotate din ADN altereaza natura ARN produs si poate schimba procesele vitale, cum ar fi sinteza unei importante enzime. Acest fenomen, poate fi determinat de compusi xenobiotici este o mutatie care se poate transmite la urmasi, de obicei cu efecte negative.

Exista unele cai prin care specii xenobiotice pot cauza mutatii ( . ). Mutatiile determinate de substantele xenobiotice sunt rezultatul unei alterari chimice a ADN-ului asa cum se discuta in cele doua exemple de mai jos.

Acidul azotos, HNO2, este un exemplu de mutagen chimic folosit adesea pentru a determina mutatii in bacterii. Pentru a intelege activitatea mutagenica a HNO2 ar fi de mentionat ca trei din bazele azotate, adenina, guanina si citozina, contin grupa amino, -NH2. Actiunea acidului azotos este inlocuirea grupelor amino cu o grupa hidroxil. Cand aceasta se produce, ADN-ul nu poate fi ca mediator, determinand sa aiba loc o mutatie.

Alchilarea care consta in atasarea unei mici grupe alchil precum –CH3 sau –C2H5 la un atom de N al uneia din bazele azotate din ADN este unul din cele mai obisnuite mecanisme care conduc la mutatie. Metilarea azotului 7 din guanina din ADN cu formarea N-metilguaninei (fig. 22.11). O-alchilarea poate produce de asemenea o atasare a unei grupe metil sau alchil la atomul de oxigen din guanina.



Figura 22.11. Alchilarea guaninei in ADN

Un numar de substante mutagenice actioneaza ca agenti de alchilare. Dintre acestea principali sunt compusii prezentati in fig. 22.12.

Figura 22.12. Exemple de agenti simpli de alchilare capabili de producerea mutatiilor

Alchilarea se produce pe calea generarii speciilor electrofile incarcate pozitiv care se leaga de atomii de N sau O prin perechi de electroni de la bazele azotate in ADN. Generarea unor asemenea specii se produce de obicei pe calea unor procese biochimice si chimice. De exemplu, dimetilnitrosoamina (fig. 22.12) este activata de oxidarea prin NADPH pentru a produce urmatorul intermediar foarte reactiv.

Acest produs trece prin cateva tranzitii nonenzimatice eliminand formaldehida si generand un metilcarbcation, +CH3, care poate metila baze azotate din ADN.

Unul dintre cei mai remarcabili mutageni este tris(2,3 dibromopropil) fosfatul, numit de obicei „tris” care a fost utilizat ca ignifugant pentru „imbracamintea de dormit” a copiilor. S-a constatat ca tris este mutagenic prin experimente pe animale si metaboliti ai sai au fost gasiti in imbracamintea copiilor. Aceasta a reprezentat o puternica indicatie ca tris este absorbit prin piele si utilizarea lui a fost oprita.

De introdus - Micsa

Carcinogeneza.

Biochimia carcinogenezei

[ . ]

Raspunsul sistemului imunitar

Sistemul imunitar actioneaza ca sistem natural de aparare a corpului pentru a-l proteja fata de chimicale xenobiotice, agenti de infectie; precum virusuri si bacterii; si celule neoplastice; celule care duc la cresterea tesutului canceros.

Efecte adverse asupra sistemului imunitar al corpului au fost recunoscute ca si consecinte ale expunerii la substantele de risc. Substantele chimice toxice pot determina imunosupresia, care este impus de mecanismul apararii naturale a corpului. Xenobioticele pot de asemenea sa determine sistemul imunitar sa isi micsoreze capacitatea de control al proliferarii celulare, rezultand leucemie sau limfoame (cancer limfatic).

Un alt raspuns al sistemului imunitar este alergia si hipersensibilitatea. Acest tip de situatie rezulta atunci cand sistemul imunitar superreactioneaza la prezenta unui agent strain sau metabolitii sai intr-o maniera autodistructiva. Printre materiale xenobiotice care pot determina asemenea reactii sunt Be, Cr, Ni, CH2O, pesticide, rasini si plastifianti.

22.9 Riscuri pentru sanatate

In anii recenti atentia in toxicologie a fost deplasata constient de la recunoasterea usoara, de obicei severa, a maladiilor acute care se dezvolta pe un interval scurt de timp, ca rezultat al expunerii scurta si intensa la substante toxice, inspre lentoarea, cronic, adesea o boala mai putin severa determinata printr-o expunere pe termen scurt la nivele scazute de toxice.

Desi impactul total al ultimelor tipuri de efecte de sanatate pot fi substantiale, evidentierea lor este foarte dificila, din cauza factorilor precum nesiguranta in expunere, manifestari slabe fata de nivele de baza ale bolii si perioade de latenta lungi.

Evaluarea expunerii potentiale

O etapa critica in evaluarea expunerii la substante toxice, cum ar fi cele care provin din site-urile deseurilor cu factor de risc este evaluarea populatiei potential expuse. Majoritatea demersului direct fata de aceasta este a determina chimicale si produsele lor de metabolizare in organism.

Pentru specii anorganice aceasta este mai evident data pentru metale grele, radionuclizi si unele minerale precum azbestul. Simptome asociate cu expunerea la substante chimice particulare pot fi de asemenea evaluate. Exemple de asemenea efecte includ urticarea pielii sau efecte subclinice, precum o defectiune cromozomiala.

Dovada epidemiologica

Studii epidemiologice aplicate la poluanti toxici ai mediului, cum ar fi cei din deseuri periculoase, incearca sa coreleze observatiile despre boli particulare cu expunere probabil la asemenea deseuri. Exista doua orientari majore spre asemenea studii. O directie este de a examina pentru cunoasterea bolilor cauzate de agenti particulari in locatiile unde expunerea este prioritara din asemenea agenti din deseuri periculoase. A doua directie este examinarea pentru cluster care este constituit dintr-un numar anormal de mare al unor anumite boli particulare in limitele zonei geografice, astfel incat incearca sa localizeze sansele de expunere la deseurile primejdioase care pot fi responsabile.

Cele mai obisnuite tipuri de maladii observate in cluster sunt absorbtii spontane, defecte la nastere si tipuri particulare de cancer.

Studiile epidemiologice sunt complicate prin perioade lente lungi prin expunerea invaziva a bolii, absenta specificitatii in corelatia dintre expunerea la un deseu particular si nivele de baza ale bolii in expunerea la deseuri periculoase capabile sa cauzeze boala.

Estimare efectelor de risc asupra sanatatii

O importanta componenta a estimarii riscurilor fata de efectele adverse fata de sanatate din expunere la toxice implica extrapolarea din datele obtinute prin observatie experimentala. De obicei rezultatul final necesar este o estimare a unei frecvente scazute a bolilor la oameni dupa o lunga perioada latenta care decurge din nivelul scazut de expunere la toxic pentru o lunga perioada de timp. Datele disponibile sunt aproape intotdeauna preluate de la animale expuse la un nivel inalt de expunere a animalului, la nivele inalte ale substantei pentru o scurta perioada de timp. Extrapolarea este astfel facuta incat utilizand proiectarea liniara sau curboliniara pentru a estima riscul fata de populatia umana. Exista, bineinteles, incertitudini substantiale in acest tip de abordare.

Riscurile evaluarii

Consideratii toxicologice sunt foarte importante in estimarea pericolelor potentiale ale poluantilor si ale deseurilor chimice riscante. Una dintre caile principale prin care interfetele toxicologice cu arealul deseurilor de risc este in evaluarea riscului de sanatate, elaborarea managementului de risc, curatirea sau reglarea necesara a site-ului cu deseuri de risc bazate pe cunoasterea despre site si a proprietatilor chimice si toxicologice ale deseurilor din el.

Riscurile evaluarii includ factori caracteristici site-ului; substante prezente, incluzand specii indicator; receptori potentiali; cai potentiale de expunere si analize nesigure. Ele pot fi divizate in urmatoarele componente:

Identificarea riscului

Evaluarea doza-raspuns

Evaluarea expunerii

Caracterizarea riscului




loading...




Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate