Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme



Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Biologie


Index » educatie » Biologie
» Ordinul heteroptera


Ordinul heteroptera




ORDINUL HETEROPTERA

1.1. Scurt istoric si caracterizare

O contributie importanta la cunoasterea heteropterelor din Romania a avut cunoscutul entomolog profesor Bela Kis prin cele doua volume publicate in seria monografica „Fauna Romaniei” despre: partea generala si suprafamilia Pentatomoidea (1984) si suprafamiliile Coreoidea si Pyrrocoroidea (2001), precum si prin numeroasele lucrari publicate referitoare la heteropterele din Dobrogea, Delta Dunarii, Banat, Muntii Fagaras, Retezat si Vrancei in care sunt mentionate peste 20 de specii noi pentru fauna tarii.




În a doua jumatate a secolului XIX mai multi entomologi cerceteaza fauna de heteroptere din Romania: Geza Horvath studiaza fauna Dobrogei, A.L. Montandon – Dobrogea si Moldova, Maurice Jaquet – Dobrogea si imprejurimile Bucurestiului, O.M. Reuter – Dobrogea, Frivaldszki Janos – Banat, Lözinz Albert si Sziladi Zoltan – Transilvania, Geza Horvath – Transilvania si Banat (Sienkiewicz, 1957). Aceste lucrari au fost sintetizate in 1897 de catre Horvath, care, continua apoi sa publice lucrari referitoare la heteroptere pana in anul 1936 (Kis, 1984).

La sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX A.L. Montandon a studiat heteropterele din Dobrogea, Muntenia si Moldova iar apoi, impreuna cu G.Horvath a publicat date legate de heteroptere de pe intreg teritoriul tarii astfel incat, la inceputul secolului XX, acest ordin de insecte este printre cel mai bine cunoscut (Kis, 1984). În 1954, 1955 si 1956 Sienkiewicz a publicat cateva note faunistice mentionand 10 specii de heteroptere noi pentru fauna Romaniei (Sienkiewikz, 1957).

În ultimele decenii ale secolului XX, contributii insemnate la cunoasterea heteropterelor din Romania au fost aduse de catre S. Marcoci, P. Borcea, H. Plattner, E. Schneider, B. Kis, C. Popov, I. Paina (Kis, 1984).

Numele Heteroptera, provine din greaca, „hetero” insemnand diferit si „ptera” insemnand aripi, referindu-se la faptul ca textura aripilor anterioare e diferita, chitinoasa bazal si membranoasa apical.

Ca nume, in clasificarea moderna. este folosit in doua directii foarte diferite. În nomenclatura lui Linne in general apare ca un subordin incadrat in ordinul Hemiptera. În nomenclatura filogenetica este folosit la rangul de ordin.

Folosirea numelui Heteroptera la gradul de ordin are o lunga istorie, datand de pe vremea lui Latraeille, 1810, si numai recent a fost retrogradat la rangul de subordin apartinand unei categorii mai mari numite Hemiptera, insa multe lucrari de referinta inca il includ ca un ordin.

Subordinul Heteroptera reprezinta un grup numeros de insecte, relativ putin studiat, cu morfologie variata si care prezinta o mare plasticitate ecologica.

Speciile ocupa nise ecologice variate si se situeaza la diferite niveluri in cadrul circuitelor biologice ale ecosistemelor.

Speciile entomofage sunt cuprinse in familiile: Pentatomidae, Nabidae, Anthocoridae si Miridae. Speciile zoofage sunt pradatoare in special de insecte si acarieni, polifage, oligofage mai rar monofage. Majoritatea speciilor sunt diurne, unele imitand (mimetism) alte ordine ca, de exemplu, furnici (Himacerus apterus si Aptus myrmecoides). Unele specii pot fi inmultite si raspandite in culturi, facandu-se remarcate Perilus bioculatus pentru gandacul din Colorado, arma custor pentru Hyphantrea cunea, Anthocoris sp. si Orius sp. pentru speciile de acarieni (Tetranychydae).

Grupul cuprinde aproximativ 40.000 de specii (si inca cel putin 25.000 de specii care asteapta sa fie descrise) hemimetabole de talie mica, medie, rareori formele tropicale atingand circa 10 cm lungime, cunoscute sub numele de plosnite. Corpul variat colorat este turtit dorso – ventral de forma ovala, alungita sau liniara, grupul caracterizandu-se prin aripile anterioare chitinizate partial – transformate in hemielitre, aparatul bucal adaptat pentru intepat si supt de tip labial si scutellumul bine dezvoltat, care acopera la unele specii intreg abdomenul.

1.2. Distributie

Traiesc abundent pe intreg Globul. Întalnite in majoritatea habitatelor terestre sau acvatice posedand o plasticitate ecologica variata.

America de Nord

Pe intreg Globul

Numar de familii

Numar de specii

>40,000

1.3. Curiozitati

Doua familii de heteroptere sunt ectoparazite. Fam. Cimicidae (plosnite de pat) care traieste pe pasari si mamifere (incluzand oamenii) si Fam. Polyctenidae (plosnite de lilieci) care traieste pe lilieci. Spre deosebire de alte insecte, masculii plosnitelor de pat nu isi plaseaza sperma lor direct in sistemul reproducator femel. În schimb, ei penetreaza abdomenul lor si injecteaza sperma in cavitatea abdominala a femelelor. Sperma inoata pana la ovare unde fertilizeaza ouale. Acest neobisnuit tip de comportament sexual este cunoscut sub numele de „inseminare traumatica”.

Plosnitele de apa din genul Halobates familia Gerridae sunt singurele insecte care sunt cu adevarat marine. Ele traiesc pe suprafata Oceanului Pacific.

Unii membri ai familiei Largidae au antene asemanatoare cu a altor grupuri de insecte. Ei traiesc ca paraziti in cuiburile de furnici, imitand comportamentul furnicilor pentru a face rost de hrana.

Multi masculi de heteroptere se angajeaza in copulare prelungita pentru a prevenii alti candidati de a insemina femela pana cand aceasta devine nereceptiva viitorilor pretendenti sau pana la depunerea primelor oua.

Sunetele emise de heteroptere, in special cele implicate in procesele reproductive (atractie, curtare, copulare), pot fi foarte complexe si cu o specificitate ridicata putand fi folosite ca si caractere taxonomice in cazul speciilor terestre. În contrast semnalele sunt mult mai putin specifice cand furnizeaza informatii despre dusmani, masculi rivali sau servesc ca factori perturbatori.

Femelele de Nezara viridula canta pentru a determina apropierea masculului si pentru a starnii emiterea de catre acesta a sunetelor de curtare si chemare. Femele provenind din populatii a caror origine geografica difera emit cantece de chemare diferite care pot fi recunoscute de catre masculi.

Femelele de N. Viridula pot emite deasemenea un cantec care respinge incercarile de copulare ale masculului si opreste curtarea.

Cantecele de curtare atat ale masculilor cat si ale femelelor din diferite populatii nu sunt diferite, dar cantecele de chemare pot diferii prin cateva trasaturi si reprezinta sursa de izolare reproductiva in cadrul populatiilor.

N. viridula produce patru sunete diferite, doua de recunoastere a sexului si a speciei, iar doua dintre ele joaca un rol important in localizarea partenerilor. În general masculii prefera femelele propriilor populatii, desi pot recunoaste femele din alte populatii, ca potentiali parteneri.

Plosnitele din Fam. Pentatomidae se pot angaja in cantece rivale. De exemplu, Nezara viridula si Rhapigaster sebulosa pot alterna in cantece rivale pana cand una sau amandoua speciile se opresc din cantat. Si masculii de P. Lituratus efectueaza competitii de cantat.

Familia Pentatomidae prezinta in general un program de cantat asemanator. Atragerea masculului incepe cu emiterea de catre femela a cantecului de chemare, care declanseaza un raspuns din partea masculului, constand in cantece de chemare si curtare. Alternarea cantecelor provenind atat de la femela cat si de la    mascul fac ca masculul sa se deplaseze pe planta in sensul sursei de cantec urmarita, acesta apropiindu se de femela.





Sunetele emise de femele determina deplasarea masculilor, raspunsul acestora cu cantece de chemare si curtare si apropierea lor de sursa de sunet caracteristica. În contrast, femelele nu prezinta nici o reactie de miscare sau stimulare la receptia sunetelor masculilor.   

1.4. Sistematica

În Romania ordinul Heteroptera cuprinde peste 25.000 de specii incadrate sistematic in 2 subordine si circa 45 de familii (Tarbinskii si Plavilscikova, 1948; Poisson, 1951; Ionescu si Lacatus, 1971). În fauna tarii noastre, pana in prezent au fost identificate 761 de specii incadrate in 307 genuri incluse in 38 de familii, majoritatea fiind terestre (91%) si numai 9% acvatice si semiacvatice (Rosca, 1979). Dintre cele 693 de specii terestre (285 de genuri, 25 de familii) se prezinta 33 de specii, incluse in 8 familii (Miridae, Piesmidae, Tingidae, Lygaeidae, Coreidae, Pentatomidae, Scutelleridae si Plataspidae), care, intr-o masura mai mare sau mai mica, produc pagube.

Desi sunt aranjate in 88 de familii, clasificarea actuala a suferit si va suferii modificari in viitor. În prezent Ordinul Heteroptera este impartit in 8 infraordine si 6 superfamilii.

1.5. Morfologie externa

1.5.1. Capul

Capul heteropterelor este turtit de forma triunghiulara sau ovoidala. Capsula cefalica prezinta doua orificii: unul anterior, orificiul bucal (gura marginita de piesele bucale) si unul posterior, orificiul occipital (prin care trec in corp esofagul, cordoanele nervoase, aorta si traheele).

În raport cu pozitia sa fata de corp capul este de tip prognat sau hipognat.

„Aparatul bucal este adaptat pentru intepat si supt, de tip labial (Figura 1.1.), fiind asemanator cu al homopterelor, cu care de altfel au facut parte intr-o clasificare anterioara, ca subordine ale ordinului Hemiptera (=Rhynchota). În felul acesta aparatul bucal s a modificat    prezentand toate piesele bucale alungite. Aparatul bucal cuprinde doua parti componente: aparatul bucal intern si extern.

Aparatul bucal intern este alcatuit din hipofaringe, gura, pompa sugatoare si seringa salivara, structuri care astfel constituite se intalnesc si la alte ordine.

Aparatul bucal extern (rostru) este caracteristic ordinului prin forma si dispozitia pieselor, fiind format din alungirea si subtierea scleritelor bucale (labiumului, labrumului, mandibulelor si maxilelor). Labiumul se prezinta ca un jgheab alungit, care are numai rolul de a proteja componentele active si este alcatuit din 2 – 4 segmente (postmentum, prementum, paraglosa si glosa). Proximal, labiul este acoperit de un labrum scurt, triunghiular, dublat pe fata interna de epifarinx. Distal, marginile jgheabului (labiumului) sunt unite, formand un canal.

Componentele active ale aparatului bucal sunt mandibulele si maxilele, care au urmatoarele functii : perforeaza invelisurile, injecteaza saliva si sug hrana lichida. Mandibulele se prezinta sub forma de stileti, uneori zimtati la varf. Maxilele sunt si ele modificate sub forma de stileti ce uneori au distal peri filtranti si prezinta la majoritatea familiilor doua santuri care prin alaturarea maxilelor formeaza doua canale (alimentar si salivar), in general distincte, mai ales la speciile terestre. Diametrul canalului alimentar este de obicei mai mare decat al celui salivar.

Forma si dispozitia scleritelor bucale ca si a canalelor, alimentar si salivar, sunt caracteristice diferitelor familii. În timpul hranirii, apar in aparatul bucal extern doi curenti: unul ascendent, in canalul alimentar, prin care hrana este supta cu ajutorul pompei faringiene, si altul descendent, in canalul salivar, prin care saliva este injectata cu ajutorul seringii salivare. Strapungerea tesuturilor plantelor este realizata de mandibule, actionate alternativ de muschi puternici, si numai dupa aceea de maxile. La actiunea de perforare a tesuturilor vegetale nu participa labiumul, sclerit bucal care nu patrunde in tesuturile plantelor, ci ramane la suprafata”. (Dobrogeanu E., Manolache C. si colaboratorii, 1982. Tratat de Zoologie Agricola: Daunatorii plantelor cultivate, Vol. II)

Fig 1.1. Aparatul bucal pentru intepat si supt la heteroptere
a, b - vazut din profil; c - sectiune transversala; Lbr - labrum; Md - mandibule;Mx - maxile; Lb - labium; Hip - hipofaringe; C - canal salivar; Cl - clipeu; Fr - frunte; Ve - vertex; Oc - ochi

https://animalia.go.ro/Arthropoda/Mandibulata/Insecta/Insecta.htm

1.5.2. Toracele

Toracele (thorax) constituie partea mediana a corpului insectei, de obicei bine delimitata de cap si abdomen. El este format intotdeauna din 3 segmente:

-Protorace (prothorax) – segmentul dinspre cap; foarte bine reprezentat, cu pronot mare, trapezoid sau rotund, acopera o parte a mezotoracelui din care se mai observa doar scutelul triunghiular;

-Mezotorace (mesothorax) – segmentul mijlociu la care bine dezvoltat este scutellumul care protejeaza dorsal toracele si o parte a abdomenului;

Metatorace (metathorax) – segmentul posterior dinspre abdomen, este mai redus, sternitele toracale bine vizibilele si pleure reduse; pe metasternit la baza picioarelor posterioare se deschid orificiile unor glande mirositoare, secretia acestor glande fiind un mijloc defensiv extrem de eficace; la larve glandele mirositoare in numar de 1 – 4 sunt localizate intr-o deschizatura situata intre segmentele abdominale 3 – 7.

În corelatie cu conditiile de mediu si cu diferitele moduri de viata la care s-au adaptat, picioarele au suferit modificari care au afectat toate cele 3 perechi de picioare, numai pe cele anterioare, sau numai pe cele posterioare, pastrandu-se, insa, aceleasi articole. Exista specii la care picioarele posterioare sunt conformate pentru sarit, inot si cele anterioare la prins. Pe picioare se gasesc peri, carene, tepi.

Aripile in numar de doua perechi situate latero – dorsal, prima pe mezotorace, a doua pe matatorace, sunt heteronome. Forma aripilor poate fi triunghiulara, dreptunghiulara, ovala, etc., iar coloritul foarte variat. Aripile anterioare sunt mai mari decat cele posterioare.   

Aripile anterioare, hemielitrele sunt caracteristice ordinului (Fig. 1.2.), avand o portiune proximala sclerificata, numita corium, si o portiune membranoasa, numita membrana. Coriumul prezinta la marginea posterioara o lama ingusta, mobila – clavus, iar la unele insecte la marginea anterioara o lama sclerificata mobila – embolium. Uneori, la partea distala, anterioara a coriumului, langa membrana apare o piesa mica triunghiulara, articulata mobil, numita cuneus.

Coriumul este strabatut de cel putin doua nervuri longitudinale principale. Membrana aripii anterioare prezinta sau nu un numar variabil de celule si nervuri longitudinale.

Fig. 1.2. - Aripa anterioara la heteroptere – schema

a, corium; b, membrana; c, clavus; d, embolium; e, cuneus; f, celulele membranei; g, nervuri.

https://animalia.go.ro/Arthropoda/Mandibulata/Insecta/Insecta.htm



Aripile posterioare, de o consistenta membranoasa delicata, strabatute de nervuri, au campul anal bine dezvoltat. În repaus se retrag sub hemielitre.

Hemielitrele au rol de planare si sustinere, a doua pereche avand rol motric.

1.5.3. Abdomenul

La majoritatea heteropterelor, numarul segmentelor abdominale este redus la 9 sau chiar mai putine datorita fuzionarii sau telescoparii ultimelor segmente abdominale.

Abdomenul la Rhynchota este cel mai dezvoltat fiind format din noua segmente plasate unul dupa altul, dintre care doar primele sase segmente sunt cu adevarat segmente abdominale, ultimele trei (dintre care primul si al doilea deseori    lipsesc in totalitate) difera ca forma mai mult sau mai putin de celalalte si servesc la functia de reproducere purtand organele genitale.

Asadar, pentru a pastra analogia, primele 6 segmentele numite segmente abdominale     formeaza regiunea pregenitala, bine dezvoltata pe cand segmentele 7 – 9, segmente genitale, formeaza regiunea genitala.

Masculii unor familii (Anthocoridae, Capsida) prezinta aparent 7 segmente abdominale, ca urmare a faptului ca primul segment genital pastreaza in totalitate forma unui segment abdominal. La femelele de Lygaeidae, unele Coreodae (Coreus, Pseudophloeus, Syromastes) si Aradus, al 6 segment abdominal participa la asigurarea functiei sexuale la fel ca si urmatoarele segmente genitale.

Stigmele respiratorii, perechi, sunt situate, de obicei, pe pleurele mezo – , metatoracelui, si ale primelor 6 segmente abdominale.

Armatura genitala la mascul este alcatuita din segmentul IX abdominal, care formeaza capsula genitala (pigoforul), deseori asociat si cu segmentul VIII mai redus. Cele doua segmente postgenitale X si IX sunt rudimentare, fiind unite intr-o formatiune tubulara. Caracteristic pentru armatura genitala mascula este dezvoltarea organelor falice si in special existenta unor structuri perifalice variate, structuri ce par sub forma unor lobi sau procese provenite din segmentele abdominale VIII, IX si X. Dintre aceste structuri se remarca paramerele, articulate, mobile, cu muschi proprii, provenite din segmentul IX, structuri utilizate foarte mult in sistematica.

Armatura genitala femela (ovipozitorul) este redusa si rudimentara si cuprinde doua perechi de gonopofize. Orificiul genital femel este situat pe segmentul VII abdominal.

1.6. Mecanismul defensiv

Heteropterele sunt in general foarte mobile, insecte diurne cu ochi compusi foarte bine dezvoltati. Aceasta mobilitate le permite sa gaseasca noi gazde si sa scape de potentiali pradatori.

Plosnitele evita pradatorii prin intermediul zborului ( ex. plosnitele urat mirositoare), aruncare (ex. plosnitele scut), folosind adaposturi (ex. cimicidele), prin fuga de urmaritori (ex. plosnitele de seminte), prin sarit sau inot (ex. plosnitele de apa).

În afara mobilitatii lor, principala metoda de aparare este secretia de compusi chimici otravitori care servesc la respingerea inamicilor, in special furnici, care sunt unii din cei mai importanti pradatori. Alti pradatori naturali includ: soparlele, pasarile, broastele, paienjenii si alte insecte.

Alte mecanisme defensive cunoscute printre heteroptere sunt muscatura, spinii ascutiti de pe torace, culoarea si forma de camuflaj, mimetismul, distributia grupata, culorile de avertizare.

Unele plosnite stau pur si simplu nemiscate evitand astfel sa fie observate, ca de exemplu scorpionii de apa.

Biologie si ecologie

„Una dintre caracteristicile ordinului Heteroptera este dezvoltarea speciilor prin metamorfoza incompleta (paurometabola), in care insectele tinere au acelasi mod de viata ca si cele adulte. Pentru indivizii tineri se poate utiliza si denumirea de nimfa, larg raspandita in literatura straina, evitand-o pe cea de larva, pe considerentul ca primul termen evidentiaza mai exact categoria biologica respectiva (Imms, 1960 ; Hulea si colab., 1975).


Fig. 1.10 – Evolutia stadiului de larva la Eurygaster integriceps Put. (orig.).

A, prima varsta ; B, varsta a 2-a ; C, varsta a 3-a ; D, varsta a 4-a ; E, varsta a 5-a.

Speciile au cel mai adesea o singura generatie pe an, dar in conditii de dezvoltare favorabila pot avea si 2 sau mai multe generatii. Frecvent, ierneaza in stadiul de adult in frunzarul padurilor, al livezilor, pe terenurile necultivate puternic imburuienate sau in diverse alte locuri adapostite. Unele specii, insa, petrec iarna in stadiul de nimfa si putine sub forma de ou. Daca unele dintre specii populeaza acelasi biotop atat pentru crestere si dezvoltare, cat si pentru diapauza, la altele, insa cresterea si dezvoltarea se desfasoara intr-un biotop, iar diapauza intr-altul, insectele efectuand zboruri de migrare intre acestea.

Stadiul larvar este caracterizat de 5 varste, mai rar fiind mentionate alte 4 valori : 4 sau chiar 9 (Poisson, 1951). În tot cursul dezvoltarii postembrionare, aparatul bucal nu sufera modificari esentiale. Principalele transformari externe se refera la numarul articolelor antenale, la forma segmentelor toracice (Figura 1.10), dezvoltarea aripilor (incepand din varsta a 3 – a), a ocelilor si armaturii genitale (din ultima varsta).

Dupa aparitie, adultii continua sa se hraneasca intens, in vederea acumularii substantelor de rezerva care sa le permita supravietuirea pana la primavara. Aceste acumulari pot reprezenta uneori pana la 40 – 45% din totalul greutatii uscate a corpului (Popov, 1977). Regimul alimentar este foarte variat, heteropterele fiind insecte fitofage, zoofage sau cu regim mixt. Putine specii duc o viata parazitara pe pasari sau pe mamifere (Ionescu, 1962). Sunt insecte foarte comune, denumite popular plosnite (de camp, de padure, de cereale, de pat, de apa etc.), fiind intalnite in cele mai variate biocenoze terestre sau acvatice”. (Dobrogeanu E., Manolache C. si colaboratorii, 1982. Tratat de Zoologie Agricola: Daunatorii plantelor cultivate, Vol. II)

Importanta economica

„Datorita modului de hranire, prin intepare si sugere, multe specii de plosnite sunt daunatoare culturilor de camp, pomilor, legumelor, plantelor medicinale sau amenajarilor silvice, si aceasta fie direct, prin vatamarea plantei, fie indirect, ca vectori prin transmiterea unor patogeni.

Asupra importantei practice a speciilor ordinului Heteroptera nu exista un consens unanim. Pe de o parte, se considera ca putine specii sunt realmente daunatoare, de exemplu: Eurygaster integriceps Put., Stephanitis pyri F., Eurydema ornatum L., Aelia acuminate L., in timp ce marea majoritate a speciilor nu sunt daunatoare. Pe de alta parte insa, datorita modului de hranire care nu in toate cazurile lasa urme vizibile pe planta, s-a dat o apreciere subiectiva importantei economice a plosnitelor. În orice caz, rolul heteropterelor in viata omului trebuie reconsiderat, deoarece prin insusi modul lor de hranire aceste specii pot fi vectori siguri sau potentiali ai diferitelor boli virotice, bacteriene sau criptogamice (de exemplu, Piesma quadrata Fieb.)”. (Dobrogeanu E., Manolache C. si colaboratorii, 1982. Tratat de Zoologie Agricola: Daunatorii plantelor cultivate, Vol. II)



Specii autohtone si neautohtone, pradatoare sau zoofage de heteroptere sunt folosite ca agenti biologici de control in intreaga lume (Schaefea si Panizzi, 2000). Unele specii sunt folosite exclusiv in sere, altele sunt eliberate in salbaticie impotriva daunatorilor din agricultura. Pentru Europa urmatoarele heteroptere comerciale folosite in 2002 au fost: Anthocoris nemoralis, A. Nemorum, Orius albidipennis, O. laevigatus, O. majusculus (Anthocoridae), Macrolophus melonotoma (Miridae), Picromerus bidens si Podius maculiventris (Pentatomidae); insa specii aditionare fusesera folosite in trecut, spre exemplu Perillus bioculatus sau mult mai recent Macrolophus pygmaeus.

1.9. Specii medicale importante

Plosnitele tritomine (peste 100 de specii) sunt reduvide (Fam. Reduviidae) hematofage nocturne care se hranesc cu sangele mamiferelor, inclusiv cu cel al oamenilor.

Insectele obisnuiesc sa se hraneasca in jurul cavitatii bucale a oamenilor care dorm si din aceasta cauza sunt cunoscute sub numele de plosnite „sarut”. Unele transmit boala Chagas, o importanta boala in America Latina cauzata de Trypanosoma cruzi.

Cele mai importante specii de triatomine sunt: T. infestans, T. sanguisuga, T. dimidiata, T. barberi, T. brasiliensis, T. maculata, T. pseudomaculata, T. rubrovarie, T. sordida si Rhodnius prolixus, ecuatoriensis si pallescens. Toate se hranesc noaptea pe gazde umane sau animalele lor de companie, si se ascund in timpul zilei, de obicei in interiorul locuintei.

Cimicidele, sau plosnitele de pat (apoximativ 100 de specii), sunt hematofage deasemenea, comportandu-se ca ectoparaziti temporari pe lilieci, oameni si pasari sau rozatoare care traiesc in grupuri. Toate speciile sunt lipsite de aripi si majoritatea au ca gazda favorita liliecii. Ele isi petrec majoritatea timpului in crapaturi sau alte locuri ascunse, ramanand pe gazda numai cand se hranesc. Pot fi gasite in dormitoare, paturi si printre pijamale, existand oriunde gazdele lor traiesc.

Mai multe cercetari au fost realizate asupra a doua specii de cimicide, ambele cunoscute ca plosnite de pat, este vorba de Cimex hemipterus si Cimex lectularius. Majoritatea plosnitelor de pat nu servesc ca vectori pentru patogenii umani sau animali.

Importanta lor este datorata caracterului de ectoparazit suparator.

1.10. Expansiunea habitatelor

Heteropterele sunt intr-o continua expansiune ca daunatori din cauza transporturilor internationale, rezistentei la insecticide, largirea barierelor habitatelor datorita incalzirii globale si rezistentei la plantele modificate genetic (OMG). Cele hematofage sug sange de la oameni si alte vertebrate iar speciile fitofage sunt daunatoare culturilor.

În trecut populatiile acestor insecte erau controlate cu ajutorul insecticidelor, folosirii pradatorilor naturali si stabilizate de catre temperaturile scazute ale sezonului rece.

De exemplu, plosnitele de pat (Cimicidae) erau odata controlate eficient de insecticide „tari”, plosnitele urat mirositoare (Pentatomidae) erau suprimate de insecticidele aplicate impotriva altor daunatori primari iar temperaturile scazute blocau speciile subtropicale de plosnite sa se raspandeasca in zona temperata.

Insecticidele moderne „slabe sunt mai putin eficiente impotriva plosnitelor iar acestea au devenit rezistente la multe dintre ele .

Plosnitele de pat sunt raspandite in toata lumea datorita rezistentei la insecticide si traficului aerian.

Boala Chaqas are ca vectori insectele triatomine care fac parte din familia Reduviidae de heteroptere. Aceasta boala provocata de protozorul Triparosoma cruzi este foarte larg raspandita in America Centrala si de Sud (Scofield et al., 2006) si intr-o continua crestere in SUA datorita migrarii oamenilor din zonele infectate. Parazitii sunt ingerati de plosnita in urma hranirii de pe gazda infectata (oameni sau animale) si isi desfasoara intreg ciclul de dezvoltare in intestinul vectorului. Dupa o saptamana, doua, stadii infectioase ale protozorului sunt prezente in excretiile insectei, care pot patrunde in corpul unei persoane prin intermediul ranilor deschise, a zgarieturilor sau chiar a ochilor sau diferitelor mucoase.

Încalzirea globala permite heteropterelor sa invadeze noi regiuni. De exemplu: Piezodorus qiuldini (Pentatomidae), odata patruns in SUA a devenit principalul daunator al soiei in jumatatea de sud desi prezenta acestuia este total neobisnuita in aceasta zona.

Populatia plosnitelor de plante (Miridae) si a plosnitelor urat mirositore este in expansiune oriunde plantele modificate genetic au fost cultivate deoarece insectele sunt neafectate de Bt-endotoxine.

1.11. Hranirea

Aproape 60% din totalul speciilor de heteroptere se hranesc cu plante, unele avand o importanta economica ridicata. Restul de 40% sunt pradatoare sau ectoparazite.

Din cauza modului in care se hranesc, introducandu-si stiletii rostrului in tesutul plantei (intre celule si nu in interiorul lor) pentru a suge sucul vegetal, nu sunt eficiente in transmiterea bolilor la plante. Paguba cauzata plantelor este de obicei directa prin consumul de parti reproductive ale plantei: flori, fructe in curs de dezvoltare, seminte mature. Unele specii, totusi, cauzeaza pagube indirecte hranindu-se pe tulpinile si radacinile plantei, fortand planta atacata sa-si repare tesuturile avariate.

Hranirea facandu-se cu ajutorul rostrului, le permite plosnitelor sa treaca peste multe dintre sistemele de aparare ale plantei (ceara, spini, taninuri) si sa evite majoritatea pesticidelor care nu sunt asa de eficiente impotriva insectelor care inteapa si sug.

Cele mai multe specii ale Fam. Miridae (aproximativ 10.000 de specii, 1/3 din totalul heteropterelor) sunt fitofage. Multe specii sunt de o importanta economica covarsitoare. Majoritatea miridelor se hranesc cu organele aflate in crestere ale plantei, ca: flori, frunze tinere, fructe nematurate, polen. Genul Blissus contine specii, care se hranesc cu tulpina plantelor gazda, cunoscute de proprietarii de case ca principali daunatori ai peluzei.

Tingidele sunt in totalitate fitofage, de obicei gasindu-se in numar foarte mare pe frunzele mature. Multe specii ataca si produc daune plantelor ornamentale.

Notonectidele se hranesc cu insectele prinse pe suprafata apei. Nabidele consuma insecte prinse in plasa de paianjen. Phymatinele, 281 de specii incadrate in Fam. Reduviidae, de obicei se ascund pe sau sub flori asteptand insectele polenizatoare, desi si alte insecte sunt atacate de ele.

Geocoridele (219 specii descrise) cunoscute ca plosnite cu ochi mari, se hranesc cu alte insecte si s-au dovedit foarte folositoare in programele de control biologic al daunatorilor.

Plokiophilidele sau iubitorii de plase, traiesc fie pe panzele de paianjen pentru a fura prada paianjenului, fie in preajma altor insecte, consumand ouale acestora si indivizii slabiti sau morti.

Unele plosnite acvatice se hranesc cu alte insecte acvatice, sau cu mormoloci sau chiar pesti mai mari.

Cimicidele si triatominele se hranesc cu sangele vertebratelor.




loading...




Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate