Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Idei bun pentru succesul afacerii tale.producerea de hrana, vegetala si animala, fibre, cultivarea plantelor, cresterea animalelor



Afaceri Agricultura Economie Management Marketing Protectia muncii
Transporturi

Management


Index » business » Management
» Sisteme de calitate


Sisteme de calitate




SISTEME DE CALITATE

Sistemul calitatii este un instrument pentru realizarea, mentinerea si imbunatatirea calitatii. Conform standardului SR ISO 8402 sistemul calitatii este definit ca fiind ”ansamblul de structuri organizatorice, responsabilitati, proceduri, procese si resurse, care are ca scop implementarea managementului calitatii”.

Prin sistemul calitatii furnizorul se poate asigura si isi poate asigura partenerii de afaceri ca produsul este conform cu conditiile specificate. De aceea furnizorul trebuie sa stabileasca, sa documenteze si sa mentina un sistem al calitatii.

Introducerea sistemului calitatii determina:

realizarea mijloacelor si sarcinilor necesare pentru obtinerea de rezultate bune, corecte, prin planificarea muncii, stabilirea procedurilor, a normelor si instructiunilor, care sa ajute personalul in a face lucrurile bine, conform cerintelor de calitate;




reducerea situatiilor limita, stresante pentru conducerea intreprinderii, eliberarea acesteia de necesitatea interventiilor permanente in afaceri, creandu-se conditii pentru o buna programare, organizare si evaluare a sistemului de management. Aceasta se realizeaza prin antrenarea personalului in controlul propriilor activitati;

realizarea mijloacelor care sa permita inregistrarea si valorificarea experientei proprii a companiei si sa reprezinte o baza pentru educarea si instruirea personalului si imbunatatirea sistematica a activitatii. Pentru aceasta se dezvolta un ansamblu de practici documentate care se mentin si se revizuiesc in mod continuu;

realizarea mijloacelor pentru identificarea si rezolvarea problemelor si pentru prevenirea recurentei acestora. Pentru aceasta se stabilesc masuri pentru detectarea abaterilor, a neconformitatilor, descoperind cauzele acestora, programand si introducand actiuni corective;

realizarea mijloacelor pentru a permite personalului sa-si indeplineasca misiunile bine de la inceput, pentru valorificarea resurselor umane prin formare, instruire si controale adecvate;

realizarea de probe obiective pentru a demonstra calitatea produselor si serviciilor oferite, pentru a demonstra evaluatorilor, reprezentantilor clientilor, in orice moment, inclusiv in cazul reclamatiilor, ca intreaga activitate este sub control. Pentru aceasta se identifica, se elaboreaza si se pastreaza registre cu date asupra operatiilor fundamentale;

procurarea datelor necesare pentru a determina desfasurarea corecta a proceselor de realizare a produselor si serviciilor si pentru imbunatatirea activitatii in scopul satisfacerii clientului. Aceasta se face prin culegerea datelor, inregistrarea lor, analiza si revizuirea registrelor generate de sistemul calitatii.

Decizia de a implementa un sistem al calitatii poate fi determinata de o serie de factori dintre care mentionam:

pentru a conferi incredere clientilor;

cerinta organismului/autoritatii de reglementare;

dorinta de a patrunde pe piete noi;

dorinta de departajare de concurenta;

simplificarea auditurilor de supraveghere;

intentia conducerii de a castiga increderea necesara.




Sistemul calitatii nu determina in mod automat realizarea unor produse/servicii de calitate, dar creaza premisele realizarii acestora.

Odata implementat in intreprindere, sistemul calitatii trebuie mentinut si eficientizat in mod continuu. Pentru aceasta, sistematic, pe baza unor programe adecvate, trebuie sa se efectueze evaluarea sistemului calitatii. Astfel managementul are posibilitatea de a cunoaste starea sistemului, de a depista problemele, de a le rezolva, si pe aceasta baza de a imbunatati si activa continuu sistemul calitatii.

Evaluarea sistemului calitatii cuprinde: evaluarea interna (autoevaluarea) si evaluarea externa efectuata de catre factori din afara intreprinderii.

Autoevaluarea sistemului calitatii ca si evaluarea efectuata de factori externi (organisme de certificare, clienti, sau reprezentanti ai acestora) se face prin audit.

Auditul reprezinta o examinare sistematica si independenta in scopul de a stabili daca activitatile referitoare la calitate si rezultatele aferente satisfac dispozitiile prestabilite si daca aceste dispozitii sunt implementate efectiv si sunt corespunzatoare pentru realizarea obiectivelor. Persoanele care efectueaza auditul se numesc auditori, iar persoanele auditate se numesc auditati. Pentru ca auditurile sa-si atinga scopul trebuie ca:

auditorii si auditatii sa coopereze, adica auditatii sa nu se teama de rezultatul auditului si sa comunice corect informatiile despre firma;

managementul sa nu invinuiasca pe nimeni in legatura cu constatarile auditului.

Implementarea unui sistem al calitatii, poate aduce intreprinderii urmatoarele beneficii:

cresterea productivitatii si eficientei;

reducerea greselilor si pierderilor;

reducerea costurilor, cresterea profiturilor;

cresterea motivarii si angajarii salariatilor;

cresterea competitivitatii;

satisfactia clientilor.

Sistemul calitatii nu trebuie sa fie mai extins decat o cere realizarea obiectivelor calitatii. Pentru nevoi contractuale, prescriptii obligatorii, evaluari, se poate cere sa se demonstreze implementarea elementelor identificate ale sistemului calitatii.

In vederea uniformizarii si pentru a usura activitatile de certificare, supraveghere si auditare privind sistemele de calitate, standardele ISO 9001, ISO 9002 si ISO 9003 prezinta trei modele distincte ale sistemului calitatii (ISO 9001-model pentru asigurarea calitatii in proiectare, dezvoltare, productie, montaj si sevice; ISO 9002-model pentru asigurarea calitatii in productie, montaj si service; ISO 9003- model pentru asigurarea calitatii in inspectie si incercare finala).

Din cele de mai sus rezulta ca sistemul calitatii inseamna: consecventa si coerenta, disciplina si rigoare, si capabilitate ridicata de repetare a proceselor.




loading...




Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate