Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Idei bun pentru succesul afacerii tale.producerea de hrana, vegetala si animala, fibre, cultivarea plantelor, cresterea animalelor



Afaceri Agricultura Economie Management Marketing Protectia muncii
Transporturi

Economie


Index » business » Economie
» S.U.A. la raspantie


S.U.A. la raspantie




STATELE UNITE ALE AMERICII LA RASPANTIE

In cele patru luni care au trecut de la alegerea lui Roosevelt pana la 4 martie 1933, cand si-a luat postul in primire, situatia din tara s-a inrautatit brusc. Sistemul bancar era paralizat. La 14 februarie 1933 s-au inchis bancile din statul Michigan. Directiile bancilor din intreaga tara s-au grabit sa anunte ca treburile lor merg mai bine ca oricand, dar reactia in lant, inceputa la Michi­gan, nu mai putea fi oprita. Pe cand in anii crizei si pana la inceputul anului 1933 dadusera faliment 5 096 de banci, in lunile februarie si martie 1933 cel putin o treime din cele 18 000 de banci care au mai ramas sau au dat faliment, sau au limitat platile[1]. Sistemul federal al rezervelor a marit cantitatea de bani aflati in circulatie cu 860 000 000 de dolari. Niciodata in istoria S.U.A. nu s-a aruncat pe piata, in timp de pace si intr-un termen atat de scurt, o suma atat de mare de bani. Dar nici acest paleativ n-a ajutat, si sambata 4 martie 1933 toate bancile din tara si-au inchis portile.




Noul ministru al afacerilor interne, H. Ickes, descria ironic situatia din New York in acele zile in termenii urmatori: „Marii si puternicii lumii de afaceri s-au adunat gramada aici, iar eu n-am putut sa scap de gandul ca multi dintre acesti mari si puternici au venit la Washington taras pe burta pentru a ruga guvernul sa preia conducerea propriilor lor afaceri” .

Burghezia, cuprinsa de panica, cerea Congresului sa renunte provizoriu la imputernicirile sale constitutionale, ca sa fie numit un dictator investit cu intreaga putere legis­lativa si executiva. In primul sau mesaj adresat tarii, Roose­velt a facut urmatoarea remarca semnificativa: „Daca vrem sa mergem inainte, trebuie sa pasim ca o armata instruita si disciplinata, dornica sa aduca jertfe in numele disciplinei generale; altfel nu poate exista progres si nu este posibila nici un fel de conducere. Cu totii, eu o stiu, suntem gata si vrem sa ne supunem viata si averea acestei discipline”[3].

Reunit in sesiune extraordinara, Congresul a actionat foarte repede: a fost adoptata o lege care acorda presedin­telui pe timp de doi ani imputerniciri extraordinare, cum nici,Wilson n-a avut in timpul razboiului”[4]. De la Roosevelt se asteptau masuri rapide si eficiente.

In primele unsprezece zile ale presedintiei lui Roosevelt. Congresul a adoptat mai multe legi decat in cei 70 de ani premergatori, incepand de la razboiul civil[5]. Luandu-si postul in primire, Roosevelt declarase in stil mesianic si cu oarecare emfaza: „Poporul Statelor Unite a cerut disci­plina si un conducator care sa-i arate drumul. A facut din mine executantul suprem al vointei sale” . Dupa cum re­marca, pe buna dreptate, biograful lui Roosovelt. ..aceasta a fost o interpretare libera a rezultatelor alegerilor, care aratau mai degraba o opozitie fata de Hoover decit susti­nerea lui Roosevelt” . La 6 martie, presedintele a dat dis­pozitie sa nu fie deschisa nici o banca fara a se face in prea­labil o verificare a conturilor. Exportul de aur a fost interzis. Abia peste o saptamina au Fost redeschise bancile recunoscute „sanatoase'' in urma cercetarilor facute. Corporatia financia­ra pentru reconstructie le acorda credite noi. Fireste ca in categoria celor ,,sanatoase' au fost incadrate bancile cele mai mari. Desi controlul guvernului asupra sistemului finan­ciar s-a intarit, bancherii au rasuflat cu usurare: aceasta nu constituia o nationalizare a bancilor, de al carei spectru se temea Wall Streetul, cuprins de panica. „Nici unul dintre «zarafi» n-a fost izgonit din citadela sa. Dimpotriva, bancile au primit sprijinul creditelor de stat” .

Bancile slabe au avut o soarta de neinvidiat: din martie si pina la sfirsitul lunii mai 1933 au fost lichidate apro­ximativ 2 350 de banci cu depuneri in suma de 2.7 miliarde de dolari. Ceva mai tarziu a fost creata o organizatie federala, care a garantai depunerile bancare. La 4 martie se aflau in circulatie 1.5 miliarde de dolari in aur. Aceasta a creat o anumita nesiguranta in toate decontarile financiare. A urinat o dispozitie extraordinara a presedintelui: intreaga valuta in aur depasind 100 de dolari sa fie predata, contravenientii fiind pasibili de pedeapsa cu inchisoare pe 10 ani si de o amenda de 10 000 de dolari. Pina la 1 mai, doua treimi din monedele de aur au fost strinse in depozitele bancilor, iar un departament special s-a ocupat cu cautarea restului de dolari aur nepredati. Retragerea din circulatie a monedei de aur era un indiciu ca se pregateste o devalorizare. La 22 martie a fost abrogata prohibitia si s-a permis vinzarea libera a bauturilor alcoolice. La 1 aprilie s-a anuntat redu­cerea cu 15% a salariilor tuturor functionarilor federali si micsorarea pensiilor veteranilor de razboi in numele politicii celor „trei K' (ajutorare, refacere si reforme).

Masurile financiare hotarite care au refacut creditul au aratat burgheziei ca la conducerea statului se afla un om energic si capabil. Unul dintre oamenii de afaceri influenti, cunoscut in intreaga tara, a declarat in legatura cu primii pasi ai lui Roosevelt: „Eu am votat pentru Hoover, sper insa ca dumnezeu imi va ierta pacatul, pentru ca Franklin D. Roosevelt este cel mai mare conducator dupa Iisus Hristos”[9]. Amintindu-si de acele zile, R. Moley, consilierul cel mai apropiat al lui Roosevelt. scrie: ,,Trebuie subliniat, cu toata taria ca politica cu ajutorul careia a fost lichidata criza bancara a fost de la inceput si pina la sfirsit o politica conservatoare. Singura abatere de la conservatism a constat in rapiditate si curaj. Oamenii care au initiat-o si au efectuat-o cautau, in primul rand, sa cistige increderea industriasilor si bancherilor conservatori. 5 martie 1933 a fost o zi in care totul atarna de un fir de par: neortodoxismul (adica aplicarea de masuri radicale impotriva capi­talistilor. — N.I.) ar fi putut lua capitalismului ultimele sale puteri. Capitalismul a fost salvat in decurs de 8 zile” , in timpul campaniei electorale, partidul democrat faga­duise tot felul de ajutoare pentru someri. Noul guvern s-a ocupat, in primul rand, de tineretul masculin; in luna martie 1933 i s-a oferit un „ajutor' — lucru in regiuni forestiere sau agricole indepartate, unde au fost organizate de urgenta 2 600 de tabere, care au primit aproximativ 500 000 de tineri. Intreaga organizatie avea denumirea de „corp civil'' (CCC. — Civil Conservation Corps). Tinerii erau asi­gurati cu imbracaminte si cu hrana pe socoteala statului. Ei ramaneau in tabere in medie un an, primind un dolar pe o zi de lucru. Sindicatele s-au opus ideii guvernului, dar protestele lor n-au fost luate in seama. Propunerile sindica­telor de a trimite reprezentanti ai lor pentru a administra taberele au fost de asemenea respinse. Functiile administrative din tabere, unde tinerii erau impartiti in plutoane, com­panii si batalioane, au fost ocupate de ofiteri de rezerva. Pentru intregul sistem ,.C.C.C.' a fost introdusa pregatirea militara, in tabere fund introdusa disciplina militara. In tot timpul existentei „corpului civil' (pana in 1943) prin tabere au trecut 3 000 000 de tineri, dintre care 1 600 000 inainte de anul 1936. Taberele erau destinate tineretului din centrele industriale. indarjit si nemultumit de viata sa. Dupa spusele ministrului muncii, F. Perkins, ,,se credea ca taberele vor deveni o momeala ademenitoare pentru unele persoane fara lucru, indezirabile in marile orase” . Sub un pretext plauzibil se evacua din orase material inflamabil, pregatindu-se in acelasi timp o rezerva pentru armata. Cat de departe tinteau planurile initiatorilor taberelor re­zulta dintr-o declaratie facuta de senatorul Thomas: „Laga­rele de concentrare, care se construiesc in prezent pentru oameni care presteaza o munca, potrivit legii recent adoptate, vor servi, poate, ca lagare de concentrare pentru oame­ni care actioneaza impotriva guvernului, daca, bineinteles, situatia nu se va imbunatati” . Presedintele considera „corpul civil” drept una dintre cele mai mari realizari ale sale in cadrul primelor masuri luate pe linia „noii orientari” .

In primavara anului 1933 s-a intensificat miscarea fer­mierilor impotriva vanzarilor la licitatie a averii debitorilor insolvabili. „Licitatiile cu centul”, cand, sub privirile cre­ditorului, fermierii achizitionau bunurile unui vecin al lor pentru a suta sau chiar a mia parte din valoarea lor, au de­venit un fenomen obisnuit. inconjurati de multimea indarjita. care ii ameninta cu bataia, creditorii erau siliti sa restituie actele de ipoteca in schimbul unei sume infime de citiva dolari strinsi din vinzarea la licitatie. In statul Iowa, un judecator zelos, care s-a grabit sa pronunte o sentinta de vinzare la licitatie, a fost scos cu o funie de gat din cla­direa tribunalului. Multimea de fermieri 1-a uns cu pacura, si numai printr-o minune a scapat cu viata. Vestea despre aceasta intimplare s-a raspandit in intreaga America si a servit ca o lectie practica pazitorilor legii[14]. Peste capul bancilor si al camatarilor, in Vestul Mijlociu a fost insti­tuit de fapt un moratoriu asupra datoriilor fermierilor. Adu­narile legislative din aceste state au aprobat, retroactiv acest moratoriu cu termen de la sase luni la doi ani. Au aparut sute de comitete de actiune ale fermierilor. Insuccesul grevei fermierilor din statul Jowa din toamna anului 1932 nu i-a oprit pe fermieri; la inceputul anului 1933 izbucnesc greve in regiunile de crestere a animalelor pentru lapte din statele Wissconsin si Pennsylvania. Ideea unei greve generale a fermierilor se bucura de tot mai multa popularitate. in martie 1933, Conferinta nationala a fermierilor din Des Moines a luat hotarirea ca, daca guvernul nu Ic va acorda ajutor pina in luna mai, se va declara o greva generala. La inceputul lunii mai s-au intrunit la Des Moines 1 500 de delegati din toate colturile tarii. Congresul a hotarit incepe­rea grevei generale la 13 mai 1033.

Aceasta hotarire a speriat serios burghezia. Presa capi­talista a improscat cu blesteme pe fermierii care intentionau sa ,,sugrume prin foamete' America. Congresul si-a dat seama ca lucrurile nu se mai pot taragana. Cu o repeziciune nemai­pomenita a fost trecuta prin comitetele Congresului, prin Camera reprezentantilor si prin Senat legea pentru regle­mentarea agriculturii (A.A.A. - Agricultural Adjustment Act), care a intrat in vigoare la 12 mai 1933, in ajunul zilei fixate pentru greva generala. Legea propunea fermie­rilor sa reduca de bunavoie semanaturile si sa micsoreze productia de grau, bumbac, porumb, tutun si orez, precum si productia de carne si lactate. Pentru compensarea sacri­ficiilor facute, fermierii urmau sa primeasca din partea guvernului o compensatie. Pe aceasta cale se urmareau urcarea preturilor la produsele agricole si majorarea veni­turilor fermierilor. Pentru finantarea programului A.A.A. a fost stabilit un impozit pe firmele care prelucrau materii prime agricole si produse alimentare.

In vara anului 1933. numeroase ziare americane au pu­blicat o fotografie: in Casa Alba, presedintele, radiind cu zambetul sau „rooseveltian'' orbitor, prindea de pieptul unui fermier negru o medalie. Fermierul a fost decorat pentru ca a distrus semanaturile de bumbac pe o suprafata mai mare decit cea stabilita, „depasindu-si' sarcina. in acelasi timp erau insa in America 14 000 000 de someri, din care o treime umblau in zdrente! Guvernul lupta impotriva supraproduc­tiei agricole cu metodele cele mai barbare. S-a trecut cu plugul peste 10 000 000 de acri de semanaturi de bumbac, peste 6 000 000 de porci au fost sacrificati fara nici un rost si transformati in ingrasaminte, numai 10% din aceasta cantitate fiind distribuita sub forma de ajutoare. In Cali­fornia, fructele putrezeau in livezi. Venise rindul griului de toamna, dar de asta data a venit ,,in ajutor' flagelul taranimii — seceta. ,,Din fericire — scria ministrul agri­culturii H. Wallace—„evaluarile recoltei de griu de toamna au aratat o uriasa reducere din cauza conditiilor meteorologice nefavorabile. N-a mai fost nevoie sa se treaca cu plugul peste semanaturi, insasi natura a avut grija sa le distruga intr-un alt fel in diferite regiuni, dar in mod hotarit si fara a mai provoca nemultumirea consumatorilor. La ministerul nostru, care are de lucru pina peste cap, am rasuflat usurati cand ne-am vazut scutiti de necesitatea de a explica oportunitatea distrugerii semanaturilor intr-o vreme cind milioane de oameni aveau nevoie de piine .

Din programul A.A.A. puteau sa traga foloase numai fermele cu o marc productie-marfa; milioanele de ferme mici, care abia o duceau de azi pe maine, nu aveau ce reduce pentru a primi premiul promis. Marii fermieri, reducind suprafetele insamintate, scapau in acelasi timp si de bratele de munca devenite de prisos. Programul A.A.A. actiona in aceeasi directie ca si mecanizarea agriculturii, marind

excedentul de populatie rurala, silind alte noi milioane de oameni sa-si caute de lucru la oras. Gospodariile puternice primeau ajutor, iar „mortalitatea' gospodariilor slabe crestea. Schimbarile introduse de Roosevelt in agricultura n-au atins esentialul: relatiile capitaliste; dimpotriva, ele au grabit procesul de comasare a fermelor. In general, guvernul a aplicat in agricultura aceleasi metode la care a recurs marele capital in industrie pentru a mentine preturile in perioada de criza.

Adoptarea legii A.A.A. a generat totusi iluzii. Cu toate ca programul prevedea distrugerea fara crutare a unor valori create prin munca omului, propaganda capitalista a prezen­tat-o ca o culme a intelepciunii de stat. Fermierilor care au fost platiti pentru reducerea semanaturilor si a septelului li s-au promis in viilor munti de aur. Aceasta a dus la destramarea miscarii organizate a fermierilor. in noiembrie 1933, cind Liga unitatii sindicale a convocat la Chicago o conferinta denumita „a doua conferinta nationala', delegatii nu reprezentau decat. 115 000 de fermieri din tara. Conferinta a aratat ca „scopul adevarat al noii orientari consta in a ajuta pe cei bogati pe spinarea oamenilor muncii'', precum si in a intensifica teroarea impotriva negrilor, „parte inte­granta a pregatirilor de razboi'' etc.[16]. Dar glasul „conferintei a doua nationale'' a fost inabusit de propaganda care pro­slavea A.A.A. In conditiile „noii orientari''. incercarea Ligii unitatii sindicale de a-i uni pe fermieri sub steagul ei n-a fost incununata de succes.

Pe la sfirsitul anului 1932 si la inceputul anului 1933, conducerea conservatoare a A.F.L. a sustinut planul de intro­ducere a saptaminii de lucru de 30 de ore in vederea impar­tirii muncii. Desperarea milioanelor de someri a impins pe conducatorul A.F.L., W. Green, sa tina un discurs desperat intr-un comitet al Senatului, care dezbatea acest proiect. El a amenintat pe senatori ca, in caz de nevoie, muncitorii americani vor obtine saptamina de 30 de ore printr-o ..greva generala1. Autorul proiectului, senatorul Black[17], 1-a intrerupt pe Green cu urmatoarea replica: ..Ceea ce va insemna in mod practic razboiul de clasa?', Green a raspuns: „Oricare ar fi denumirea, tocmai asa va fi Majo­ritatea patronilor nu poate sa inteleaga decit un singur limbaj — limbajul fortei” . Inamic nu se mai auzisera de la Green asemenea cuvinte; Senatul cuprins de deruta a aprobat, la 6 aprilie 1933, proiectul de lege al lui Black2. Cuvintul il avea acum camera reprezentantilor. Roosevelt pregatise insa o serie de alte masuri, care tinteau departe. Industria a primit din miinile presedintelui ..Legea pentru refacerea industriei nationale' (N.I.R.A.—National In­dustrial Recovery Aci).

Scopul acestei legi. care a intrat in vigoare la 16 iunie 1933 si care prevedea sub un titlu comun numeroase masuri contradictorii consta in a urni din loc, eu ajutorul guver­nului, al muncitorilor si al industriasilor insisi, carul im­potmolit al businessului american. Aceasta lege reflecta confuzia in parerile asupra cauzelor crizei si modalitatilor de a le birui. Grupuri influente ale burgheziei actionau in directia instaurarii unei dictaturi in Statele Unite, exprimandu-si admiratia fata de „statul corporatist' al lui Mussolini. „Nasul' legii N.I.R.A. a fost Camera de comert a S.U.A. — „refugiul businessmanilor fascizanti'[19]. In toate ramurile industriale se introduceau codurile „concurentei cinstite', care stabileau salariul minim, ziua de lucru maxima si fixau volumul productiei. In august 1933 a fost publicat un model al codului: saptamina de lucru de 35 de ore, salariul minim — 40 de centi pe ora. Codul pentru industria textila prevedea saptamina de lucru de 40 de ore, salariul minim pe saptamina fiind de 12 dolari. Or. in industrie, salariul minim era de 17,5 dolari. Dupa codul industriei textile au fost prezentate presedintelui spre semnare mai multe altele, care inrautateau considerabil conditiile de munca . Roosevelt le-a semnat.





Desi in timpul campaniei electorale Roosevelt repeta intr-una ca „va intari si va aplica impartial legile impo­triva trusturilor', in ramurile industriale care au adoptat codurile aplicarea acestor legi a incetat cu desavirsire. Senatorul Borah a facut observatia ca N.I.R.A „a fost primul pas spre desfiintarea tuturor legilor impotriva trusturilor' si ofera monopolurilor „tocmai situatia pentru care au luptat in ultimii 25 de ani” . Dar W . Grecii a explicat munci­torilor din Detroit, in toamna anului 1933, ca „fiecare american care gindeste trebuie sa se roage fierbinte dumne­zeului atotputernic pentru adoptarea de catre Congres a legii N.I.R.A.”.

Intreprinderile care aplicau codurile capatau dreptul de a marca marfurile lor cu o emblema reprezentind un vultur albastru. Se explica poporului ca trebuie sa cumpere numai marfuri cu aceasta emblema. „In sunetul fanfarelor, pe strazi si in piete — scria un contemporan —, oratori vorbeau despre mizeria muncitorilor si despre bunastarea pe care le-o va readuce vulturul albastru. Mari parazi si demonstratii faceau reclama vulturului albastru (si marfu­rilor). Cirduri de vulturi albastri au aparut in intreaga tara. Strigatele lor stridente se auzeau in fiecare uzina si fabrica, ei puteau fi vazuti in fiecare vitrina, priveau de pe hirtia de ambalaj si de pe cutiile de conserve”[22].

In fruntea administratiei pentru aplicarea legii N.I.R.A. a fost numit generalul de cavalerie II. Johnson. Cuvintul holurilor Ia intocmirea codurilor l-au avut marile concerne, care si-au intarit si mai mult pozitia de monopol. in indus­tria de cupru si de benzina, de pilda, a fost stabilita o cota-limita de productie pentru fiecare intreprindere, alte 60 de coduri reglementau amanuntit cite ore pe zi pot fi folosite masinile din uzine, multe coduri prevedeau preturi minime pentru marfuri. ..Regulamentele pentru protectia muncii si tehnica securitatii cuprinse in coduri erau formulate in asa fel incat sa ruineze pe producatorii independenti care nu-si puteau permite sa instaleze utilajele costisitoare pre­vazute de lege. Lista procedeelor menite sa incurajeze mono­polizarea ar putea fi prelungita la infinit”. in primul an, au intrat in vigoare vreo 40 de coduri, cuprinzind 90% din industria americana, cu 22 000 000 de muncitori. Numai 3 coduri prevedeau o reprezentare a consumatorilor, iar 37 — participarea muncitorilor, dar cele mai multe dintre acestea — o participare fara nici un fel de drept de vot.

Drept rezultat, „codurile provocau mai degraba ciocniri decit concurenta, folosirea de metode neechitabile. iar nu echitabile in activitatea economica. Guvernul isi pastra pozitia de prieten tacit al monopolurilor. Conditiile coduri­lor urmareau pe fata mentinerea preturilor si reducerea pro­ductiei'[23].

Legea din 16 iunie 1933 prevedea, de asemenea, alocarea a 3.3 miliarde de dolari pentru ..lucrari publice' (diferite constructii pentru ridicarea gradului de folosire a fortei de munca), din care 238 000 000 de dolari pentru flota mari­tima militara. Intr-o atmosfera apropiata de isterie, patronii au inceput sa largeasca productia si sa umple depozitele cu produse finite. In iulie 1933, volumul productiei a ajuns la 92% din cea „normala', dar gradul de utilizare a fortei de munca era de 68%. fondul de salarii — aproximativ 50%, iar consumul de marfuri — 55%. Din martie pina in noiem­brie 1933 au capatat de lucru circa 4 000 000 de oameni. Aceasta era in mare masura o stimulare artificiala a conjunc­turii, iar saptamana medie de lucru s-a redus in intervalul iunie-noiembrie de la 43,3 ore la 37,8 ore de lucru.

La inceput, aplicarea legii N.I.R.A. a satisfacut marele capital: s-a reusit sa se preintimpine scaderea preturilor, „inghetindu-se' in acelasi timp salariile la un nivel scazut. Magnatul otelului Ch. Schwab, presedintele lui „Bethlehem Steel', miscat de solicitudinea guvernului, a declarat cu entuziasm in vara anului 1933. ca pentru prima oara in ultimii 50 de ani „industria tarii lucreaza pe baza ratiunii sanatoase''[24]. Consiliul somerilor din New York a apreciat insa. N.I.R.A. ca o ..sfinta alianta intre patroni, guvern si functionari ai A.F.L.'

Urmarind sa instaureze pacea intre clase in industrie, autorii legii N.I.R.A. au completat-o cu capitolul 7A, care prevedea dreptul muncitorilor la organizare in sindicate si la contracte colective. Formal se recunostea egalitatea intre „corporatii' -— intre sindicate si monopoluri — , dar totul depindea de felul cum va fi aplicat capitolul 7A. Roosevclt a incercat sa inlature frica patologica a monopo­lurilor fata de sindicate, explicind industriasilor: sindicatele americane „nu vor citusi de putin sa conduca businessul. Este posibil ca veti reusi sa sporiti considerabil productia si veti fi mai linistiti si mai fericiti daca in intreprinderea dv. va fi un bun sindicat si un bun contract colectiv'[25]. Capitolul 7A nu cerea de fel, asa cum se crede uneori, sta­bilirea obligatorie a „atelierului inchis', problema intre­prinderii .”deschise' sau „inchise' rezolvindu-se in fiecare caz in parte.

Monopolurile n-au intarziat sa profite de aceasta impre­jurare. Desi capitolul 7A inlatura piedicile legislative din calea organizarii sindicatelor, ceea ce in mod obiectiv a fost o mare victorie a clasei muncitoare, pentru realizarea dreptului de organizare, muncitorii aveau sa duca o lupta apriga. Codul pentru industria de automobile nu se departa in fond de prevederile „atelierului deschis' : dar chiar cu aceasta conditie, H. Ford a refuzat sa-l semneze. Nu dolean­tele legislatorilor, ci puterea sau slabiciunea ofensivei muncitoresti a fost ulterior hotaritoare pentru soarta sindicatelor americane.

In primele trei luni si cateva zile, care au capatat denu­mirea de ..cele 100 de zile'. Roosevelt a pus bazele politicii sale interne, botezata de americani „new deal''. Numeroase le legi si dispozitii ale presedintelui n-au schimbat cu ni­mic sistemul capitalist al Statelor Unite. Fluxul de mijloace ale statului a fost indreptat de guvern in directia sprijinirii industriei particulare, capitalismul de stat a inceput sa se dezvolte cu pasi gigantici. Povara principala a cheltuie­lilor federale sporite trebuia sa o suporte populatia. Guver­nul gasea normale cresterea monstruoasa a datoriilor statului si majorarea impozitelor indirecte.

Guvernul Roosevelt, format in cea mai mare parte din prietenii lui apro­piati, s-a caracterizat pnntr-o mare stabilitate in decursul intregii sale presedintii. Ministrul afacerilor interne, H.Iekes, si ministrul muncii, F.Perkms, au ramas la posturile lor din pina la moartea presedintelui; secretarul de stat. C. Huli, si ministrul de finante, H. Morgenthau, au ramas in functiile lor peste zece ani fiecare. Impreuna cu H.Y.Yallace, ministrul agri­culturii, iar din tiKiO — vicepresedinte, ei au format „cabinetul intern', care promova politica de „new deal'. Pe langa guvern, a capatat o mare importanta „trustul creie­rului' — un cerc de prieteni intimi ai lui Roosevelt, care a elaborat multe din reformele politicii de „new deal'. Unii dintre acesti oameni ocupau posturi importante in aparatul de stat, iar altii erau in mod formal persoane neoficiale, dar cu totii au exercitat o mare influenta asupra aplicarii politicii de „new deal'. Personalitatile cele mai marcante din „trustul creierii lui' au fost H. Hopkins. R. Tugwell, S. Rosenman si R. Moley.

Politica interna a lui Roosevell n-a rezultat dintr-un program intocmit in prealabil, ci era determinata intru totul de nevoile momentului. Sociologii, economistii si istoriografii americani au ernis o multime de teorii cu privire la insemnatatea politicii de „new deal', facind analogii sterile si cautand radacinile activitatii lui Roosevelt in teoriile economistului englez Keynes. Oamenii care l-au cunoscut de aproape pe Roosevelt si care au lucrat cu dinsul dezmint aceasta. ..Parerea ca «new deal» avea o baza teore­tica elaborata in prealabil este pur si simplu ridicola— scrie F.Perkins — . Cand Franklin Roosevelt si guvernul sau si-au inceput activitatea la Washington, in martie 1933, «new deal» nu era catusi de putin un plan format, care sa fi avut un continut. «Noua orientare» nu era decat o for­mula reusita lansata in cursul campaniei electorale” . In noiembrie 1933. de pilda, cand pretul pe uncia de aur a fost majorat cu 21 de centi. F. Roosevelt a explicat minis­trului de finante, Morgenthau, ca a ales aceasta majorare pentru ca 21 este un „numar norocos'. ..Daca cineva ar li stiut cum am stabilit noul pret al aurului — comenta inter­locutorul presedintelui —„ar fi fost cuprins de groaza”. Obiectivele si cadrul politicii de „new deal' se rezumau la salvarea sistemului capitalist. Roosevelt a mentionat in repetate rinduri ca schimbarile ..revolutionare' nu depa­seau reformele sociale de mult efectuate de conservatorii britanici. Istoriografii burghezi contemporani sint de acord ca „reformele erau necesare pentru ca din criza insa nu ia nastere o miscare revolutionara'. In aceasta privinta, Roosevelt a reusit: dominatia celor doua partide burgheze in Statele Unite nu a fost zdruncinata. „Adeptii crearii unui partid al fermierilor si muncitorilor erau unanimi in parerea lor ca nu se va putea realiza nimic in aceasta directie cit timp in Casa Alba se afla Roosevelt. El a rapit fulgerele radicalilor' . Insusi Roosevelt repeta mereu, adresindu-se „trustului creierului'': „Trebuie sa-i imblinzim pe acesti oameni si su-i facem uliii pentru noi' .

Forma contemporana a capitalismului in tarile princi­pale din Europa occidentala si in Statele Uni le este capi­talul monopolist de stat. Intarind sistemul proprietatii private, acesta reprezinta ultimul mijloc de a prelungi existenta capitalismului, pe care istoria l-a sortit pieirii. Dar formarea capitalismului monopolist de stat nu decurge lin, ci intr-o lupta intre reprezentantii burgheziei care apara vechiul capitalism „liber', acceptind interventia stalu­lui numai in interesul capitalistilor, si oamenii de stat mai prevazatori, care insista asupra trecerii la o forma noua, in interesul clasei exploatatoare in ansamblu, admitand in acest scop interventia statului in relatiile dintre munca si capital, uneori chiar in detrimentul unor capitalisti izolati. Roosevelt facea parte din rindul unor asemenea oameni de stat prevazatori. Intr-o cuvantare rostita in 1936, el a declarat: „Ideea veche si gresita ca bancherii formeaza un grup, iar guvernul un alt grup de parteneri mai mult sau mai putin independenti a intrat in domeniul trecutului' . Opozitia fata de „new deal', care s-a manifestat de-a lungul unei perioade considerabile a presedintiei lui Roosevelt, a fost tocmai o lupta impotriva consolidarii capitalis­mului monopolist de stat, aparut in S.U.A. inca inaintea venirii lui Roosevelt la putere. Aceasta lupta s-a desfasu­rat in S.U.A. in majoritatea covarsitoare a cazurilor sub numele de lupta „democratiei' impotriva „socialismului''. Impotriva „socialismului' politicii de „new deal” actio­nau in America forte puternice. La patru zile dupa intrarea in vigoare a legii N.I.R.A., o conferinta convocata de Aso­ciatia nationala a patronilor a trimis tuturor firmelor din S.U.A. o explicatie a capitolului 7A: ..Aceasta lege nu cuprinde absolut nimic ce ar stimula sau chiar obliga pe muncitori sa intre in vreun sindicat” . In august 1933 a inceput sa functioneze Administratia nationala a muncii., sub presedintia senatorului Wagner. Administratia „se interesa mai mult de preintampinarea grevelor decit de realizarea capitolului 7A'. Dupa o experienta de 6 luni in activitatea administratiei, Wagner s-a convins ca mono­polurile saboteaza capitolul 7A. in martie 1934, el a pre­zentat Congresului un proiect de lege menit sa intareasca capitolul 7A, interzicind patronilor sa se amestece in orga­nizarea sindicatelor, sa refuze semnarea contractelor colec­tive si sa organizeze uniuni ale societatilor. Asociatia natio­nala a patronilor, Camera de comert si alte organizatii ale monopolurilor s-au ridicat impotriva lui Wagner. Senatorul a fost declarat „rosu' Camera de comert din Philadelphia a declarat ca proiectul de lege face impresia ca a fost redac­tat de un „om care a citit lucrarile lui Marx despre lupta de clasa si care considera pe toti patronii si pe toti muncitorii ca fiind unii impotriva altora'. Wagner a fost nevoit sa demisioneze: in baza legii vota le a fost creata Adminis­tratia nationala pentru relatiile de munca, eu drepturi foarte limitate: sa examineze incalcarii»; capitolului 7A. Monopolurile au vazut influenta funesta a legii N.I.R.A. in faptul ca au devenit posibile interventii, chiar si atat de limitate. in relatiile dintre munca si capital. S-au inmultit cererile de a se pune capat acestei stari de lucruri. In primul an si jumatate din presedintia lui Roosevelt, situatia economica din S.U.A. s-a imbunatatit intrucatva: s-a incheiat criza ciclica, cheltuielile uriase ale guvernului federal pentru „lucrari publice' au varsat cap ii aluri in industrii, a crescut gradul de folosire a fortei de munca. S-a accentuat concentrarea industriei. Pe cand in 1933 0,15% din corporatii posedau 53% din totalul activelor, iar 5% din corporatii — 85%. in 1935 0.1% din corporatii posedau 52% din totalul activelor, iar o% din corporatii — 87%. in 1933. 0% din corporatii incasau 80% din totalul veniturilor, iar in 1935 mai putin de 't% din corporatii incasau deja 84% din totalul veniturilor.



Industriasii americani s-au intarit, si, atunci cind cantareau avantajele legii N.I.R.A. ca mijloc de stimulare a monopolurilor si de limitare a productiei, in compara­tie cu neajunsurile ci, din punctul lor de vedere (prin existen­ta capitolului 7A acestea din urina, faceau intregul sistem N.I.R.A. de nedorit. Afara de aceasta, nivelul in crestere al activitatii de afaceri a atenuat problema limitarii pro­ductiei.

Tribunalul suprem era asaltat de actiuni ale industria­silor care cereau ca interventia statului in activitatea de afaceri, in problemele salarizarii si preturilor sa fie recu­noscuta ca neconstitutionala. De la inceputul anului 1935, Tribunalul suprem, printr-o serie de decizii consecutive, a abrogat N.I.R.A. Este semnificativ ca numai niste slabe incercari de a reglementa situatia muncitorului in S.U.A., iar nu stimularea monopolizarii prin N.I.R.A.. lucru evi­dent pentru toata lumea si recunoscut chiar si intr-un me­saj al lui Roosevelt catre Congres, au folosit Tribunalului suprem ca temei juridic suficient pentru a recunoaste „neconstitutionalitalea' legii N.I.R.A. si a legilor anexe. Judecatorul din Tribunalul suprem Roberts, abrogand legea care prevedea acordarea de pensii de batranete lucra­toarelor de la caile ferate, a declarat: „Omul de afaceri din America simte acum ca, in timp ce el se ocupa de business, guvernul se uita peste umerii sai si ridica ameninta­tor mana. Merita oare sa ne transformam intr-un stat socialist, sau eu totii ne vom sufleca manecile si vom munci pentru binele vechiului individualism anglo-saxon?[31]

In mai 1035. printr-o hotarare a Tribunalului suprem, intregul sistem N.I.R.A. a fost lichidai, inclusiv Adminis­tratia nationala pentru relatiile de munca. In hotararea sa. tribunalul a aratat ca .,insemnatatea principala' a legii N.I.R.A. a constat in reglementarea orelor de lucru si a salarizarii. Tocmai aceasta era o „incalcare' a constitutiei, deoarece. „daca guvernul federal fixeaza salariile si ziua de lucru intr-un stal, invocand importanta lor pentru costul productiei si pentru preturi si influenta lor indirecta asupra pietei din intreaga tara, se va putea largi controlul si asupra altor elemente care fac parte din pretul de cost al produse­lor, cum ar fi: numarul muncitorilor, chiria, reclama, metodele de productie si comertul etc.' Aceasta tendinta a legislatiei federale, atat de periculoasa pentru independenta monopolurilor, a fost curmata de Tribunalul suprem prin abrogarea legii N.I.R.A.

In ianuarie 1936, Tribunalul suprem a declarat necon­stitutionala impunerea fiscala' a intreprinderilor care pre­lucreaza materii prime agricole si alimente, lipsind astfel A.A.A. de temei. Anterior, o soarta similara a avut-o si legea Fraser-Lemcke, care stabilise un moratoriu de cinci ani pentru vanzarea fermelor falimentare. Atat in cazul legii N.I.R.A. cit si in hotararea privind A.A.A., conceptia juridica a Tribunalului suprem era urmatoarea: in conditiile din S.U.A.. interventia directa a statului in activitatea de afaceri este inadmisibila.

Monopolurile americane, obisnuite cu dominatia abso­luta in viata economica, nu puteau tolera o reglementare. chiar daca aceasta corespundea intereselor clasei capitalis­tilor. „Imperialismul american, mai puternic decat impe­rialismul german —scrie W. Fostei' — . dispunea de sufi­ciente posibilitati financiare pentru a realiza reformele „new deal”-ului pe alte cai” , Una din aceste cai a fost activi­tatea Corporatiei financiare pentru reconstructie (C.F.R.), fondata de Hoover. In iunie l934. Congresul a autorizat corporatia sa acorde industriei capital circulant . C.F.R. acorda credite nu numai monopolurilor din industrie, clar si cailor ferate, minelor, agriculturii, organizatiilor guver­namentale. Economistul american Mitchell scrie: „Poporul stia prea putin despre ajutorul larg acordat de C.F.R.. deoarece se aplica tactica de a ascunde; in umbra aceasta enorma rezerva a guvernului si de a prezenta drept bine­facatori persoane particulare. Treptat. C.F.R. a creat cor­poratii subordonate, devenind in masura tot mai mare prin­cipala forta motrice economica, iar nu un simplu agent care imprumuta bani unor firme particulare Dupa intrarea S.U.A. in cel de-al doilea razboi mondial, C.F.R. cu filialele ei a devenit cea mai puternica corporatie'. Din martie 1933 si pana in martie 1941 (cand. din considerente de securitate, publicarea darilor de scama a incetat), C.F.R a acordat credite pentru o suma totala de 14 miliarde de dolari . Partizanii „individualismului' si ai capitalismului „liber' continuau lupta impotriva politicii de „new deal', iar intre timp edificiul capitalismului monopolist de stat se ridica tot mai sus.

In agricultura, ca .si in industrie, s-a considerat utila finantarea directa. Programul A.A.A. a fost abrogat, dar continua sa activeze Asociatia de credita fermierilor (A.C.F.), care a unit, in martie 1933, toate agentiile de credit agricol existente anterior. Pe la mijlocul anului 1936, A.C.F. a cheltuit pentru credite 3,7 miliarde de dolari si 1,2 mili­arde de dolari pentru „ajutorarea' fermierilor. Pentru compa­ratie se poate arata ca totalul platilor facute de A.A.A. erau de 1,3 miliarde de dolari. Masurile luate de A.A.A. pentru reducerea suprafetelor insamintate si reducerea productiei au fost mentinute sub alta denumire: in februarie 193G a fost promulgata legea cu privire la „ocrotirea' solului, care prevedea ca paminturile ramase necultivate vor forma un fond de paminturi in „refacere'. Compensatia se platea fermierilor nu direct de guvernul federal, ci prin inter­mediul organizatiilor respective din state.

Impotriva noului program n-a protestat nici macar Tribunalul suprem, citadela „individualismului' ameri­can, in 1934-1935, seceta cumplita din regiunea centrala a S.U.A. a provocat furtuni de nisip fara precedent. Din cauza exploatarii rapace a paminturilor, structura solului s-a degradat, iar veniturile au ridicat nori de praf care au ajuns pina la tarmul Atlanticului. Eroziunea solului facea improprii pentru cultura suprafete intinse. in acesti ani, partea centrala a S.U.A. a capatat denumirea de „cupa de praf. in vara anului 1935, vizibilitatea se masura acolo nu cu unitatile obisnuite, ci cu un cartier sau cu trei cartiere. Fireste ca administratia A.A.A. binecuvinta aceasta cala­mitate groaznica, care i-a usurat atingerea scopului — redu­cerea suprafetelor cultivate —, dar absurditatea situatiei create era evidenta oricui. in aceste conditii, noua lege de „ocrotire' a solului parea o solutie inteleapta.

Primii doi ani si ceva de ,,new deal' au aratat clar ca monopolurile sunt impotriva amestecului statului in viata economica prin masuri administrative mimai in cazul cand aceasta nu le convine. Abrogarea X.I.R.A. si A.A.A., inflorirea si intarirea C.F.R. si A.C.F. dezvaluie rolul stalu­lui in Statele Unite. Monopolurile considera trezoreria sta­tului ca un izvor pentru obtinerea de imprumuturi si credite in zile negre, dar isi apara cu grija libertatea de actiune in domeniul productiei si comertului. Capitalismul ameri­can prefera contopirea cea mai eficace, dar mai putin sesiza­bila la prima vedere a statului cu monopolurile: pe linia financiara. Aceasta trasatura este specifica capitalismului monopolist de stat din S.U.A.: aici nu exista „nationaliza­rea'', de care iac atata caz laburistii englezi si socialistii din Europa occidentala, sau „etatizarea' directa de tip fas­cist. Aparent, statul parca sta deoparte, dar subordonarea efectiva a statului fata de interesele unui grup de monopo­luri are un caracter cu adevarat atotcuprinzator. Aceasta tactica burghezia americana a inceput s-o aplice pe vremea lui Roosevelt si ea asigura viabilitate basmelor despre capi­talismul ,,liber'', care ar da unui om energic posibilitatea de a-si agonisi o avere si de a-si crea „o situatie''.

In deceniul al 4-lea, scrie Y. Foster, incepe perioada de „renastere a miscarii muncitoresti americane'[36]. Aceasta s-a intimplat nu pentru ca in fruntea tarii se afla Roosevelt, iar burghezia americana s-ar fi pa­truns subit de un sentiment de dragoste fata de oamenii muncii. Dimpotriva, pe timpul politicii de „new deal'', mai ales in prima perioada, s-a dezlantuit o teroare crunta impotriva muncitorilor si a fermierilor saraci. in anii 1933— 1934 au fost ucisi in timpul grevelor 88 de muncitori si fermieri, intr-un singur an — 1935 — au fost arestati 35 000 de grevisti si participanti la demonstratii, guvernatorii statelor chemau neintirziat garda nationala ca sa intervina impotriva grevistilor. Cantitati enorme de gaze lacrimogene erau folosite de fortele represive in toata tara.

In 1934, garda natonala a imprastiat greve in 19 state .



A. Horhester: „Your Dollar under Roosovelt”, New York, 1993, pag.6.



Harold L. Ickes: „The Secret Diary'.-vol. 1, New York, 1953,. pag.31.

„The Public Papors and Addresses of Franklin D Roosevelt', vol. 2, pag. 13.

C. Hyneman: „Bureaucracy in Democracy', New York. 1950, pag. 111

W Foster: „Istoria celor trei Internationale', Editura Politica, 1959, pag. 450.

„The Public Papers and Addresses of Franklin D. Roosevelt', vol. 2, pag.16.

R. Tugwell: „The Democratic Roosevelt” New York. 1957, pag. 298

C. Beard and M. Beard: „America in Midpassage', pag. 212.

W. Binkley: „American Political Partis', New York,1947,pag.378-379

R. Moley: „After Seven Years', pag. 155.

F. Perkins: „The Roosevelt I Knew', Londra, 1948, pag.144

Harold L. Ickes: „The Secret Diary', vol. 1, pag. 21.

E. Roosvelt: „This I Remember'. New York, 1949, pag. 135.

W. Mitchel: „Depression Decade”, New York, 1947, pag. 186

H.Wallace: „New Frontier', New York, 1934, pag. 171.

„Farmers’ Call to Action.', Washington,1993, pag.57.

„Senate Judiciary Committees, Thirty-Hour Work Week Hearings 72nd Congress, 2nd Session', Washington, 1933, pag. 21 — 22.

T. Tugwell: „The Democratic Roosevelt', pag. 284.

William Z. Foster: „Schita a istoriei politice a celor doua Amcrici', Editura pentru literatura politica, 1954, pag. 448.

F. Shannon: „America's Economic Growth', pag. 765.

„Editorial Research Reports', 1947, vol. I, pag. 135.

F . Shanon: „America's Economic Growth', pag. 705

W. Mitchell, Ibidem, pag. 246

W . Adams: „Structure of American Industry', pag.246.

F. Perkins: „The Roosevelt I Knew', Londra, 1948, pag.249

F. Perkins: „The Roosevelt I Knew', Londra, 1948, pag.135

H Pinniman: „Sait's American Parties and Elections', New York, 1947, pag.216;

R. Tugwell: „The Democratic Roosevelt” New York. 1957, pag. 350

„The Public Papers and Addresses of Franklin D Roosevelt', vol. 3, pag. 436.

„The Public Papers and Political Presure', TNEC Monograph N26, pag. 97.

C. Beard and M. Beard: „America in Midpassage', pag. 212.

“Document of American History”, Ed. By II. Commanger, pag.463

W.Foster: “Istoria celor Trei Internationale”, pag.590

D. Fuller: “Government Financiang of Private Entreprise”, Stanford University Press, 1948, pag.82

W. Mitchel: “Depression Decade”, pag.177

W Foster: “American Trade Unionism”, New York, 1947, pag.211

R. Tugwell: „The Democratic Roosevelt”, pag. 306.




loading...





Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate

Economie


Comert
Finante banci
Merceologie


Piata monetara - Piata interbancara, piata monetara
Uniunea Economica si Monetara
PIATA MUNCII
Analiza eficientei cheltuielilor cu dobanzile bancare
Modele utilizate pentru analiza riscului economic
PROCESUL DE TRANSMISIE DE POLITICA MONETARA
Prezentarea societatii imo advertising inainte de a se dezvolta in sistem de franciza
MODELE DE EVALUARE A OPTIUNILOR
Macroeconometrie
Analiza Statistica a Actiunilor














loading...