Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Idei bun pentru succesul afacerii tale.producerea de hrana, vegetala si animala, fibre, cultivarea plantelor, cresterea animalelor




Afaceri Agricultura Economie Management Marketing Protectia muncii
Transporturi

Economie


Index » business » Economie
Politica comunitara a concurentei


Politica comunitara a concurentei


POLITICA COMUNITARA A CONCURENTEI

1 Aspecte generale privind politica comunitara a concurentei

Concurenta exprima comportamentele specific ale agentilor de piata in conditiile manifestarii liberei initiative, raporturi foarte dinamice intre numerosi participanti la actele de vanzare-cumparare, fiecare cautand sa obtina conditii mai bune de achizitonare de factori de productie, de desfacere, in scopul obtinerii de avantaje. Ca urmare, concurenta apare numai in conditiile existentei autonomiei de decizie a agentilor economici care participa la actiunile de piata si care se realizeaza pe baza proprietatii private. Astfel, proprietatea privata apare atat ca suport al liberei initiative ce genereaza oferta si cererea pe piata, cat si ca o conditie a manifestarii concurentei ce devine chiar o forma de concretizare a liberei initiative in confruntarea dintre subiectii pietei



Ratiunea principala de a fi a politicii in domeniul concurentei este determinata de faptul ca piata nu poate, in mod natural, sa functioneze normal, fiind necesare interventii din afara, care sa-i asigure o evolutie corespunzatoare. Este bine cunoscut rolul fundamental jucat de piata si concurenta in garantarea bunastarii consumatorilor, in realizarea unor repartitii optime a resurselor si in oferirea unei motivatii puternice privind cresterea eficentei si a nivelului tehnic si calitativ al productiei. Totodata, principiul economiei de piata deschise nu implica existenta unei atitudini pasive fata de modul de functionare al pietelor, ci dimpotriva, impune mentinerea unei vigilente constante, pentru a permite mecanismelor pietei sa functioneze corect. Acest lucru devine cu atat mai necesar in actualul context mondial, al globalizarii, caracterizat prin adancirea integrarii la nivelul pietelor[2].

Politica de concurenta are ca scop punerea in practica si prezentarea unui sistem ce permite o concurenta fara distorsiuni in interiorul unui spatiu economic.

Factorii care au contribuit la introducerea de reguli in domeniul concurentei sunt de natura diversa si au imbracat diferite forme in timp. In diferite tari europene, de la inceputul secolului al XX-lea, reglementarile in domeniul concurentei au cautat sa asigure un echilibru intre beneficiile economice generate de colaborarea dintre firme si riscurile politice si economice pe care aceasta le implica. Atat in Germania, cat si in Japonia (cat si in cazul S.U.A) dupa al doilea razboi mondial, fortele aliate au impus o legislatie anti-monopol cu scopul de a restrange puterea unor uriasi financiari-industriali, care sustinusera eforturile de razboi ale acestor tari. Din motive similare, prevederi anti-trust au fost introduse si in Tratatul CECO, semnat la Paris in 1954, care, spre deosebire de Tratatul CEE, a inclus de la inceput si reglementari privind controlul concentrarilor.

In cazul Comunitatii Europene, regulile au fost introduse in 1957, prin Tratatul CEE, dar din ratiuni diferite. In acest caz, regulile privind concurenta au servit pentru a asigura faptul ca restrictiile - tarifare si netarifare - existente in cadrul relatiilor comerciale dintre tarile membre si anulate prin acest tratat, nu vor fi inlocuite de carteluri intre companii din diferite tari.

Conform reglementarilor comunitare, politica in domeniul concurentei nu este privita ca un scop in sine, ci ca o conditie necesara realizarii pietei interne. Astfel, Art.3(g) al TCE subliniaza faptul ca scopul urmarit este de a permite instituirea unui ,,regim care sa asigure faptul ca, in cadrul pietei unice, concurenta nu este distorsionata''.

Istoria politicii in domeniul concurentei reprezinta o ,,poveste fascinanta'', care implica aparitia si consolidarea unui cadru reglementar si institutional bazat pe raporturi interinstitutionale stranse; actuala forma a politicii de concurenta reprezinta rezultatul sinergic al convergentei dintre dinamica interna a politicii si existenta unor factori exogeni diversi, de natura politica, economica sau institutionala .

La momentul lansarii politicii de concurenta, cu exceptia Germaniei, statele membre aveau reglementari in acest domeniu mult mai putin riguroase decat cele mentionate de Tratatul CEE. Astfel Beglia si Luxemburg nu aveau o asemenea legislatie, in vreme ce Olanda beneficia de o lege privind concurenta (Economic Competition Act), din 1956, dar care impunea foarte putine restrict In Italia monopolurile si practicile restrictive erau reglementate de Codul Civil, in vreme ce in Franta, legislatia specifica era detaliata dar extrem de lejera in ceea ce priveste reglementarea practicilor restrictive. Ca atare, Germania era singurul stat membru care avea o legislatie articulata in domeniul concurentei.

Urmare a acestei eterogenitati, statele membre au trebuit sa faca eforturi in directia adoptarii unor reguli procedurale prin care sa poata fi puse in aplicare prevederile din Tratatul CEE, inainte de expirarea perioadei de trei ani, prevazuta in tratat. In cele din urma statele membre au ajuns la un conses privind continutul acestor reguli procedurale, astfel incat in 1962 acestea au fost adoptate, acordul respectiv fiind cunoscut sub denumirea de Regulamentu 17-62. A devenit atunci foarte clar ca redactarea regulilor a fost facuta intr-o asemenea maniera incat controlul acestei politici sa ramana la nivel supranational, respectiv la nivelul Comisiei. Astfel politica de concurenta a devenit ,,prima politica sectoriala autentic supranationala'', care reflecta pozitia Comisiei si a eforturilor facute in directia realizarii unei politici comune, nu doar coordonate in comun.

Necesitatea concurentei se explica, in esenta, prin continutul sau opus structurilor economice tip monopolist sau centralizat statale, care devin ineficiente in procesul alocarii resurselor din economie deoarece:

Cheltuiesc excesiv pentru o publicitate destinata nu atat informarii mai bune a consumatorilor, cat pentru a face mai dificila intrarea altor intreprinderi in ramura respectiva si a mari costul mentinerii concurentilor;

Genereaza risipa de resurse pe care le cheltuiesc pentru a intari aparatul administrativ-politic in scopul obtinerii unor decizii favorabile intrarii pozitiilor economice.

Efectele pozitive ale concurentei:

Introducerea tehnologiilor noi, ca urmare a inclinatiei spre inovatie;

Tinerea agentilor economici, fiind favorizati cei ce produc mai bine si mai ieftin;

Reducerea costurilor de productie;

Reducerea preturilor de vanzare;

Diversificarea produselor;

Satisfacerea intr-o masura mai mare a nevoilor si preferintelor consumatorilor;

Imbunatatirea continua a nivelului calitativ al ofertelor;

Dezvoltarea generala a economiei si cresterea nivelului de trai, pe calea cresterii eficientei.

2 Obiective ale politicii de concurenta in Uniunea Europeana

Politica de concurenta in Uniunea Europeana, la fel ca si in celelalte mari puteri economice mondiale, se bazeaza pe conceptia ca pietele unei concurente pure si perfecte sunt cele mai potrivite si capabile sa asigure bunastarea populatiei. In consecinta, politica de concurenta vizeaza limitarea, controlarea, chiar interzicerea comportamentelor intreprinderilor care aduc atingere concurentei perfecte. Monopolurile sau intreprinderile avand comportamente de monopol sunt primele vizate prin politica de concurenta.

Politica in domeniul concurentei are ca scop limitarea, controlul si interzicerea actiunilor intreprinderilor care pot afecta climatul de concurenta pura si perfecta. Conceptul de ,,climat de concurenta pura si perfecta'' trebuie insa inteles in coorodnatele economiei postmoderne care a relevat existenta asa numitelor esecuri (limite) ale pietii (market failures) care justifica interventia statului atunci cand regulile liberei concurente nu sunt respectate de catre intreprinderi. Aceste esecuri ale pietei pot aparea sub forma efectelor de externalitate, desi nu suporta niciun efect al acesteia sub forma efectelor randamentelor de scara crescatoare.

Rezulta ca aceste intreprinderi de talie mare sunt primele vizate de catre politica in domeniul concurentei. Ele reprezinta monopoluri sau intreprinderi cu comportament temporar/conjunctural monopiliste.

Pentru a putea controla si limita tendinta acestora de a incalca regulile concurentei perfecte, nu se mai poate actiona doar national, fiind necesara actiunea la nivelul Uniun

Politica de concurenta in Uniunea europeana are urmatoarele caracteristici esentiale:

Marile principii ale politicii de concurenta sunt fixate prin tratate;

In Tratatul de la Roma se arata ca in domeniul concurentei cominitatea trebuie sa stabileasca un regim care sa asigure ca in Piata Comuna concurenta nu este denaturata;

Exista numeroase reglementari care precizeaza punerea in aplicare a principiilor politicii de concurenta;

Comisia Europeana este insarcinata cu aplicarea corecta a dreptului si dispozitiilor comunitare;

Curea de Justitie arbitreaza litigiile si fixeaza jurisprudenta.

Politica in domeniul concurentei a relizat si realizeaza un echilibru intre dinamica pietei interne a fiecarui stat membru si piata unica. Astfel, in planul pietei interne politica in domeniul concurentei are ca obiectiv eliminarea tuturor barierelor din calea liberei circulatii, eliminarea acelor structure si comportamente care ar urmari utilizarea in scopuri monopoliste a oportunitatii oferite de o piata de mari proport

Politica Uniunii Europene privind concurenta se bazeaza pe prevederile Tratatului de la Roma (art.3), in prezent Tratatul de la Maastricht (art.3), care prevede masura venita sa asigure ca la nivelul Pietei Comune, concurenta sa nu fie distorsionata.

Protejarea concurentei eficiente in cadrul Pietei Europene are la baza trei obiective:

Ridicarea calitatii produselor si serviciilor oferite consumatorilor;

Stabilirea nivelurilor reale ale preturilor;

Eliminarea intreprinderilor care nu au capacitatea de a se adapta la cerintele mediului.

Politica in domeniul concurentei urmareste infaptuirea urmatoarelor obiective:

a)      Cresterea bunastarii consumatorilor prin imbunatatirea performantelor economice;

b)      Protectia consumatorilor(apararea acestora de tendintele marilor companii de a acapara pietele si de a stabili preturi de monopol;

c)      Stoparea redistribuirii veniturilor in favoarea monopolurilor si cartelurilor;

d)     Protejarea firmelor mici si mijlocii;

e)      Integrarea pietelor nationale ale statelor intr-o piata unica a comunitati europene.

3 Principiile si regulile economice de baza privind modelul concurential

Politica in domeniul concurentei permite dezvoltarea unui cadru regulamentar in care guvernele pot mentine si stimula concurenta marind performantele economice.

O politica in domeniul concurentei devine absolut necesara pentru ca agentii economici privati si autoritatile publice pot avea comportamente care sa deterioreze mediul concurential din mai multe motive utilizand variate mecanisme si masuri. Politica de concurenta se refera la anumite legi si actiuni intreprinse si impuse de guverne sau de catre comunitate, in ansamblul sau, pentru eliminarea sau descurajarea practicilor comerciale restrictive practicate de anumiti participanti pe piata: carteluri, monopoluri, bariere non-tarifare etc., care ar avea ca efect prevenirea, restrangerea sau distorsionarea concurentei.

Mijloacele cu care opereaza politica in domeniul concurentei pot avea, la prima vedere, un rol negativ deoarece sunt concepute sa ingradeasca si sa stopeze anumite actiuni, sa limiteze folosirea unor practice care ar avea consecinte negative asupra consumului.

Regulile de concurenta sunt aplicate universal in spatiul Uniunii Europene, deopotriva intreprinderilor publice si private, iar autoritatea de control are capacitatea de a impune penalitati constand in amenzi ce descurajeaza incalcarea legilor privind concurenta .

REGULI APLICABILE INTREPRINDERILOR:

Interzicerea oricaror intelegeri/acorduri intre intreprinderi, decizii de asociere si practici concentrate, care sunt susceptibile sa afecteze comertul intre statele membre si care au ca obiect sau ca efect impiedicarea, restrangerea sau falsificarea concurentei in interiorul pietei comune;

Abuzurile de pozitie dominanta. Interzicerea faptului de a exploata intr-un mod abuziv, o pozitie dominanta, fiind mai mult corectiv decat preventiv. In acest caz nu locul ocupat intr-un sector de activitate este pus in discutie ci doar faptul de a obtine un avantaj excesiv din aceasta pozitie este criticat. Sunt prezentate mai multe situatii: impunerea in conditii neachitabile(preturi prea mari sau prea mici pentru eliminarea unor producatori concurenti), limitarea productiei, a desfacerilor sau a dezvoltari tehnice in detrimental consumatorului, aplicarea unui tratament discriminatoriu partenerilor comerciali;

Concentrarea -poate duce la o exploatare abuziva a pozitiei dominante. Reglementarile din decembrie 1989 si septembrie 1990 au acoperit aceasta lacuna, impunand o notificare obligatorie la proiectele de fuziuni si achizitii la Comisia Europeana, astfel, se instituie un control preventiv al Comisiei, care poate sa interzica operatiunile de concentrare ce prezinta o dimensiune europeana, daca ele risca sa conduca la o pozitie dominanta susceptibila sa obstructioneze in mod semnificativ concurenta.

REGLEMENTARI REFERITOARE LA INTERVENTIA STATELOR:

Interventia financiara a puterii publice intr-o economie de piata trebuie sa respecte spiritul acestui tip de economie. La nivelul interventiei statului, concurenta poate fi denaturata prin mai multe modalitati:

Prin privilegiile de care s-ar putea bucura intreprinderile publice producatoare de bunuri si servicii comerciale: acestea sunt supuse legilor comune si nu trebuie sa beneficieze din partea statului de vreun tratament preferential in raport cu alte intreprinderi similare din sectorul privat.

Prin ajutoarele de stat si subventiile publice care pot antrena o distorsionare a concurentei. Ajutoarele guvernamentale pentru intreprinderi pot lua forma subventiilor, creditelor sau dobanzilor preferentiale, reducerilor de datorii, reducerilor de impozite.

Prin existenta unor monopoluri nationale cu caracter commercial care a coincis adesea cu statutul public al unor prestatori sau furnizori principali de electricitate, apa, transporturi si telecomunicat

4 Etapele dezvoltarii si evolutiei politicii concurentiale in Uniunea Europeana

Dezvoltarea economica a fiecarei tari comunitare, a Uniunii Europene in ansamblul sau este de neconceput fara mentinerea unui mediu concurential functional, cerinta fundamentala in conditiile economiei de piata. De altfel, concurenta este cosiderata ca fiind cea mai importanta cauza a progresului economic si tehnico-stiintific.

Teoria economica a concurentei identifica urmatoarele tipuri de concurenta: perfecta si imperfect( monopolul, oligopolul, concurenta monopolistica), directa atunci cand actorii pietei aflati in competitie se adreseaza aceleasi nevoi, cu produse similar sau identice, indirecta atunci cand se ofera bunuri diferite pentru satisfacerea acesorasi nevoi, neloiala atunci cand sunt utilizate mijloace incorecte pentru acapararea pietei .

Cu timpul, concurenta a capatat statutul de cel mai important principiu organizational al economiei de piata. Acest rol il poate indeplini doar concurenta perfecta, care se defineste ca fiind acel mediu in care mai multe firme mai mici concureaza oferind un singur produs si nici o firma nu poate influenta preturile si conditiile de comercializare. Concurenta imperfecta(monopolul, oligopolul) apare, in aceasta conceptie, ca o bariera in calea accesului pe piata. Concurenta perfecta ordoneaza folosirea optima a resurselor, pe cand monopolul este generatorul ineficientei.

Chiar si Adam Smith, sustinator al pietei libere cu ,,rol de mana invizibila'', a recunoscut ca o concurenta perfecta nu este decat un concept abstract care nu poate fi intalnit in forma sa pura in economia reala. Adesea concurenta creeaza mai multe probleme decat solutioneaza insa impune totusi adoptarea de reguli de functionare a pietei.

Istoria integrarii economice europene este, in acelasi timp, si istoria dezvoltarii politicii concurentiale in Uniunea Europeana, cele doua procese fiind independente.

Politica europeana in domeniul concurentei se bazeaza pe articolul 3(f) al Tratatului de la Roma, in prezent articolul 3(g) al Tratatului de la Maastricht. In Tratatul de la Maastricht in articolele 81-89 este reglementat controlul ce poate fi exercitat de Comisie asupra aranjamentelor anticoncurentiale, comportamentul anticoncurential al monopolurilor si firmelor de stat, asupra ajutoarelor de stat etc. Aceste comportamente, obiect al controlului Comisie constituie si azi, dupa aproape 50 de ani continutul politicii concurentiale a Uniunii Europene.

Cand a fost conceputa politica concurentiala a Comunitatii Europene situatia in acest domeniu era urmatoarea in cele sase tari comunitare:

Germania era singura tara membra cu o legislatie articulata in domeniul concurentei;

Belgia si Luxemburg nu aveau legislatii in acest domeniu;

Olanda se ghida dupa prevederile cuprinse in Competition Act;

In Italia, monopolurile si practicile restrictive erau reglementate de Codul Civil;

Franta dispunea de o legislatie care reglementeaza diferite practicile restrictive ale companiilor .

In primei 15 ani de functionare a comunitatilor europene si de implementare a politicii concurentiale s-au facut pasi importanti in directia: constituirii retelei institutionale aferente(desemnarea comisarului responsabil pentru concurenta), aplicarea de practici restrictive, cresterea rolului Curtii Europene de Justitie etc. Prioritate avand practicile restrictive, politica concurentiala a neglijat aproape in totalitate ajutoarele de stat si monopolurile. Mai mult, marile companii europene erau incurajate in dezvoltarea lor pentru a promova competitivitatea acestora pe plan international. Prin urmare, caracteristice principala a politicii concurentiale a fost atitudinea sa reactiva(defensiva).

Recesiunea economica din ani 1973-1974 a generat nevoia redefinirii politicii concurentiale intr-o asemenea maniera incat sa favorizeze restructurarea sectoarelor economice in declin. Politica concurentiala a comisiei s-a axat pe doua coordinate: controlul ajutoarelor publice acordate de guvernele tarilor membre si folosirea cintingentelor de import pentru a apara industria europeana de concurenta, straina.

Centrul de greutate al activitatii Comisiei l-a reprezentat monitorizarea fuziunilor si a altor forme de concentrare economica. In consecinta, caracteristice principala a politicii concurentiale intre ani 1973-1981 a fost atitudinea ofensiva(proactiva) pe fondul cresterii rigurozitatii in aplicarea principiilor politicii concurentiale .

Deceniile 9 si 10 ale secolului XX aduc noi component politicii concurentiale si ii confer noi valente. S-a cazut de acord ca concurenta sa joace rolul de forta regeneratoare a industriei europene . In situatia in care procesul de creare a Pietei Interne Unice s-a incheiat in 1992, a fost necesar sa se adopte masura care sa ofere siguranta ca practicile anticoncurentialenu vor lua forme noi care sa duca la o noua impartire a pietelor.

In centrul preocuparilor politicii concurentiale s-a aflat in aceasta perioada problema fuziunilor si a ajutoarelor de stat. Pentru gestionarea fuziunilor de catre Comisie a fost adoptat ,,Regulamentul privind controlul fuziunilor''. In ceea ce priveste ajutoarele de stat nu a fost necesara adoptarea de noi reglementari ci punerea in aplicare a prevederilor Tratatului care sa conduca la o noua politica in domeniul ajutoarelor de stat.

Comisia a reusit sa faca fata presiunilor care sustineau masurile protectioniste si care plasa competitivitatea desupra concurentei in ierarhia obiectivelor Comisiei. A fost promovata ideea ca o puternica concurenta interna este cheia competitivitatii externe.

5 Institutiile Uniunii Europene care reglementeaza si gestioneaza politica de concurenta

Administrarea curenta a politicii concurentiale si evolutia acesteia la nivelul Uniunii Europene este realizata de Comisia Europeana si Curtea Europeana de Justitie.

Interventia Parlamentului si a Consiliului Ministerial in anumite faze ale evolutiei procesului concurential a avut menirea de a influenta si directiona anumite masura luate de Comisie.

Rolul Parlamentului si al Consiliului Ministerial in politica concurentiala. Multa vreme cele doua institutii au avut un rol marginal in ceea ce priveste politica de concurenta si aceasta deoarece instrumentele de decizie in aplicarea politicii erau gestionate de Comisie. Modalitatea concreta de interventie in politica concurentiala o reprezenta influentarea actiunilor Comisiei printr-un raport special pe problematica concurentei .

In prezent Parlamentul are posibilitatea sa influenteze activitatea Comisiei pe doua cai:

Anual, Comisia trebuie sa prezinte un raport pe probleme de concurenta care trebuie validat de Parlament(comisarul pentru concurenta este obligat sa sustina acest raport in fata Parlamentului);

Parlamentul adreseaza intrebari si solicita raspunsuri cu privire la problematica concurentei, cu deosebire la diferitele efecte pe care politica concurentiala le are asupra grupurilor de interese sau de agenti economici.

In problematica concurentei rolul Consiliului Ministerial s-a rezumat la anumite reglementari ocazionale si la acordarea de except Se apreciaza ca implicarea mai slaba a Consiliului poate fi justificata prin faptul ca in stadiile initiale procesul de centralizare a deciziilor nu era statuat. Procesul de largire si adancire a intergrarii a pus noi sarcini in fata politicii concurentiale, sporind atributiile Consiliul in domeniul concurentei. Mai mult, chiar Comisia a solicitat Parlamentului si Consiliului sa se implice mai mult, mai ales sub aspect legislativ, pentru a conferi politicii concurentiale mai mare transparenta.

Rolul Comisiei.Puterea de a preveni eventualele abuzuri in planul concurentei o are Comisia, care poate actiona independent de Consiliul de Ministri, chiar daca anumite decizii pot fi atacate la Curtea de Justitie. Comisia actioneaza fie din propria initiativa, fie dand curs reclamatiilor statelor membre, ale companiilor sau ale cetatenilor.

Tratatele de la Roma si Maastricht confera Comisiei Europene sarcina controlului concurentei, aceasta avand o serie de puteri ce deriva din regulile inscrise in tratate.

Comisia este organismul care stabileste principalele reguli, efectueaza investigatiile si da solutia ce trebuie adoptata(da aprobari, stabileste intreruperea comportamentului anticoncurential, aplica penalizari). Comisia se compune din 24 Directorate Generale, Fiecare fiind responsabil cu o anumita politica sectoriala, politica de concurenta revine Directoratului General IV, desi politica concurentiala si in responsabilitatea altor directorate.

Se apreciaza ca in prezent procesul decisional in cadrul Comisiei este prea mult politizat, confruntandu-se interese diferite de natura nationala, ideologica, functionala si sectoriala cu privire la resursele institutionale, solutiile fezabile, substanta politica si decizie. Majoritatea deciziilor sunt adoptate de comisarul pentru concurenta in baza mandatului acordat, insa cele mai importante sau controversate sunt aduse in fata Comisiei. Practica adoptarii deciziilor demonstreaza ca sansa de reusita depinde de abilitatea comisrului de a aduce argumente si de a crea conditii care sa sprijine initiativa.

Comisia are largi atributii de investigare. Personalul sau poate vizita companiile fara sa solicite in prealabil accesul la documente.Personalul sau poate vizita companiile fara sa solicite in prealabil accesul la documente. Ea poate analiza personalul firmelor implicate pentru a discuta cazul respectiv inainte de a da verdictul. Firmele divedite vinovate pot face apel la Curtea de Justitie atat impotriva sentintei, cat si a marimii amenz Trebuie apreciat faptul ca legislatia privind concurenta in Uniunea Europeana primeaza in fata celei nationale si este direct aplicabila in statele membre.

Acordurile incheiate intre firme care pot veni in conflict cu clauzele Tratatului de la Roma si Tratatului de la Maastricht trebuie anuntate dinainte Comisiei. Companiile pot depune cereri de ,,derogare negativa'', ceea ce inseamna, ca libera concurenta nu este amenintata, sau de ,,scutire'' care scuteste un accord restrictiv de interzicerea totala daca se poate demonstra ca aceasta aduce beneficii publice. Comisia are imputerniciri sa declare illegal si sa ceara incetarea unui acor in orice moment, precum si a altor practice inacceptabile.

Comisia poate interzice urmatoarele tipuri de acorduri:

Acordurile de impartire a pietei;

Acordurile de control al preturilor;

Acordurile de achizitii exclusive;

Acordurile privind drepturile de proprietati, industriala si comerciala;

Acordurile de distributie exclusiva sau selectiva.

Comisia nu se ocupa, insa, de toate practicile anticoncurentiale, ci prefera sa analizeze si sa solutioneze doar cazurile care au relevanta si importanta pentru intreaga comunitate. Publicitatea activitatii Comisiei se realizeaza prin ,,Jurnalul Oficial'', ,,Buletinul'', care apar lunar, si ,,Raportul anual'' care trateaza politica concurentiala.

Comisia lucreaza cu un sistem de notificari in cadrul caruia firmele care realizeaza achizitii, preluari sau alte aranjamente trebuie sa prezinte detalii despre afacere. Comisia examineaza detaliat acordul sau intelegerea si concluzioneaza daca este sau nu o incalcare a prevederilor Tratatului si normelor liberei concurente.

Intreprinderile gasite vinovate de catre Comisie de practice concurentiale ilegale pot fi amendate cu pana la 10% din cifra de afaceri din anul anterior. Daca se descopera intelegeri intre firme, suspectate de incalcarea liberei concurente, Comisia are urmatoarele posibilitati de actiune:

a)      Sa o declare legala printr-o decizie formala, daca in urma investigatiilor rezulta ca intelegerea nu distorsioneaza libera concurenta;

b)      Sa dea o ,,scrisoare de confort'' care sa permit operarea pe piata concurentiala deoarece sunt operatii fara un impact semnificativ;

c)      Sa accepte operatiunea numai cu indeplinirea anumitor conditii suplimentare;

d)     Sa o declare ilegala.

Punerea in practica a catre masurilor adoptate de catre Comisia Europeana pentru respectarea liberei concurente depinde, intr-o mare masura, de stadiul in care se afla.

Rolul Curtii Europene de Justitie si Curtii de Prima Instanta. Aceste institutii sunt responsabile pentru supervizarea legala a regulilor in domeniul concurentei si aplicarea reglementarilor concurentei. Cele doua institutii creeaza mediul in care se contureaza reglementarile Comisiei, intrucat deciziile acestora sunt obligatorii pentru toate statele membre, pe fondul prevalentei dreptului comunitar asupra celui national. Actiunile directe ale companiilor nemultumite de tratamentul Comisiei implica apelul la cele doua institut In procesul de analiza al diferitelor cazuri supuse atentiei sale, CEJ elaboreaza decizii ce cu greu pot fi invalidate.

Deoarece integrarea economica europeana presupune, intre altele, si integrarea pietelor nationale si realizarea Pietei Interne Unice, CEJ a identificat politica in domeniul concurentei cu politica de realizarea a pietei interne, acordand prin aceasta responsabilitati sporite Comisiei.

Pentru ca CEJ a fost uneori depasita de numarul mare de apeluri ce trebuiau solutionate a fost creata Curtea de Prima Instanta (CPI) al carei scop este sa analizeze, in prima instanta, anumite tipuri de actiuni procedural a caror solutionare ar ocupa mult timp la nivelul CEJ.

CPI a fost constituita in 1988 si functioneaza efectiv din 1989, ocupandu-se de trei categorii de probleme: probleme de personal, probleme ale Tratatului CECO si actiuni din domeniul concurentei. CPI are 15 judecatori care lucreaza in complete de cate cinci, deciziile fiind luate prin vot secret. CPI are si rolul de a verifica riguros si neutru actiunile Comisiei ceea ce denota ca abordarea CPI difera semnificativ de cea a CEJ. Totodata, un obiectiv fundamental la nivelul CPI este reducerea blocajului la nivelul CEJ si a timpului de asteptare pentru solutionarea diferitelor cazuri.



Elena Stirbu, Economie, Ed. Sedcomlibris, Iasi, 2005, p.193

Politica in domeniul concurentei, Bucuresti, 2003, p.9

*** INSTITUTUL EUROPEAN DIN ROMANIA

, Colectia Monografii- Politica concurentiala, Bucuresti, 2004, www.ier.ro

***INSTITUTUL EUROPEAN DIN ROMANIA

Michelle Cini, Lee Mc Gowan, Competition Policy in the European Union Series, Macmillan, 1998, p.16

Idem7 , p.19

Idem 4 , p.208

Balassa B., The Theory of economic integration, Homewood, London 1961

Genereux Jaques,Ardeleanu Ioana Aura, Politici economice, p. 17

Niculescu N.G,coord. Adumitracesei Ioan, Teorii si politici economice pentru Romania,ed. Junimea, vol 1, Iasi, 2003, p. 86

Didier M., Economie.Les regles du jeux, Economica, Paris, 1989





Politica de confidentialitate





Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate