Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Ca sa traiesti o viata sanatoasa. vindecarea bolilor animalelor, protectia si ingrijirea, cresterea animalelor, bolile animalelor
Alimentatie Asistenta sociala Frumusete Medicina Medicina veterinara Retete

Medicina


Index » sanatate » Medicina
» Raportul psihic - creier


Raportul psihic - creier


RAPORTUL PSIHIC - CREIER

 

 

Domeniul specific al neuropsihologiei este raportul dintre psihic si creier, practic, esenta disciplinei despre care vorbim este acest raport.

De-a lungul istoriei studiul psihicului este mult mai vechi decat studiul creierului. Studiul creierului poate fi datat in antichitatea tarzie. In aceasta peioada, creierul a inceput sa fie studiat mai ales ca fiind legat de psihic. In secolul V i.Hr. Hippocrates si Kroton considerau ca, creierul este organul dedicat gandirii si ratiunii, in vreme ce inima este organul proceselor afective.

Mai tarziu, in secolul II d. Hr., Galenus postuleaza(sustine, emite) o legatura permanenta intre psihic si creier. Galenus formuleaza ipoteza localizarii directe a proceselor si functiilor psihice in structurile cerebrale. (El considera ca impresiile despre lumea externa patrund prin ochi in ventriculii cerebrali unde se cupleaza cu fluidele vitale, acestea venind dinspre ficat, transformandu-se in fluide psihice „pneuma psyhicon”).

Cunoasterea sistemului nervos a cunoscut o evolutie lenta, mentinandu-se mult timp la un nivel vag, de presupunere. De aceea, raportarea psihicului la creier era realizata intr-o maniera globala si fenomenologica.

De exemplu, in secolul XVII, Descartes considera ca intregul psihic este localizat in glanda epifiza, care se gaseste la baza emisferelor cerebrale (EC), care avea, in opinia lui, rol de dipecer al spiritelor animale si purtatoarele psihicului.

O idee asemanatoare este cea a lui Willis, care facea aceeasi afirmatie, pentru corpii striati.

Lancisi – pentru corpul calos.

Incepand cu anatomistul german Meyer, apare ideea unei localizari distincte a proceselor psihice. Aceasta tendinta (localizationism) a atins punctul culminant la anatomistul austriac Francis Gall. El considera ca scoarta cerebrala este un conglomerat de centrii integratori(=lucreaza in corelatie cu ceilalti centrii) fiecare avand o anume functie psihica.

In prezent, se considera ca abordarea lui Gall a fost importanta pentru ca:

-a atras atentia asupra caracterului diferentiat al scoartei cerebrale (SC) si deasemenea a lansat ideea unor „centrii corticali” inalt specializatidin punct de vedere functional, idee care a atins o dezvoltare foarte mare in asa-numita abordare localizationista de mai tarziu.

Broca (anatomist) – spre sfarsitul secolului XIX realiza diverse studii asupra creierelor unor pacienti dcedati care avusesera tulburari grave de vorbire. (afazie motorie = tulburare a creierului in zona lobului temporar stang; o persoana proceseaza mesajele dar nu poate da un raspuns).

Broca a descoperit ca in mod constant aparea o leziune a unei circumvolutiuni (circumvolutiunea temp. Frontala din emisfera stanga).

Wernicke – aceleasi tipuri de studii, pe alte tipuri de bolnavi (nu puteau procesa mesajul vorbit). Acestia aveau lezata circumvolutiunea temporala superioara din emisfera stanga => afazie senzoriala => exista un centru al imaginii senzoriale-auditive a cuvintelor.

Multe alte cercetari, realizate de cercetatori germani, au condus in primele decenii ale secolului XX la intarirea conceptiei localizationiste.

In 1934, Kleist publica o harta cu detalierea localizarilor corticale, iar mai tarziu, Vogt (1951) concepe si sustine un model topic al organizarii creierului.

Luria (rus), care, examinand ranitii din timpul razboaielor, isi intareste ideea de localizationism, dar o nuanteaza, lansand ipoteza localizarii dinamice.

In anii ’60 curentul neuro-anatomic era foarte la moda, acesta sustinand ideea unei corespondente stranse intre localizarea unei leziuni si manifestarile neuro-psiho-patologice.

Curentul neuro-anatomic a cautat confirmari in cazuistica clinica, insa, dupa parerea lui Luria, o tulburarea poate fi produsa atat prin lezarea unei anumite structuri cerebrale, cat si prin lezarea conexiunilor dintre doua sau mai multe asemenea structuri. (Luria sustinea ca o anumita functie psihica poate sa implice actiunea concomitenta si coordonata a mai multor structuri cerebrale).

Unul dintre cele mai importante modele care a marcat secolul trecut dezvoltarea neuropsihologiei, este modelul creierului divizat (split brain). Gazzaniga si Sperry au reusit sa demonstreze pentru prima data prin sectionarea corpului calos,  ca cele doua emisfere cerebrale lucrau simultan dar diferit. In concluzie, acest model sustine ca:

1.          functiile psihice au fiecare o reprezentare cerebrala separata;

2.          centrele corticale se leaga intre ele prin fascicule de substanta alba;

3.          efectele neuro-psiho-patologice variaza in functie de lezarea unor cetre a substantei albe sau a ambelor.

Cu toate dovezile experimentale, acest model localizationist nu a dobandit o recunoastere unanima. Daca, in ceea ce priveste functiile senzoriale si motorii lucrurile erau clare, in cazul functiilor complexe dovezile nu pareau a fi sufucient de solide. De aceea, incercarile de localizare a functiilor complexe au parut exagerate.

Impotriva acestui model au aparut primele date, informatii, care arata ca o alta abordare ar explica probabil mai bine aspectele legate de functiile complexe.

Modelul echipotentioalist (antilocalizationist)  - Flourence a realizat studii pe porumbei, carora le extirpa anumite portiuni din creier si in acest fel a reusit sa arate ca anumite functii care pareau pierdute prin extirpare reapareau dupa o vreme (fenomenul compensarii).

Acest autor s-a hazardat sa afirme ca scoarta cerebrala functioneaza ca un tot amolf, nediferentiat, in ciuda complexitatii ei. Lezarea diferitelor portiuni poate sa provoace tulburari atat in sfera senzoriala cat si in cea intelectuala.

Mai tarziu, neurofiziologul american Lashley, aduce noi dovezi in sprijinul acestei teorii. El  realizat studii pe cobai carora le extirpa deasemenea portiuni din creier. (evolutia tabloului clinic – sarcina labirintului). El constata ca daca in primele zile dupa operatie animalele aveau tulburari semnificative ale functiilor de discriminare si orientare spatiala, treptat acestea diminuau in intensitate, finalmente comportamentul revenind la un nivel de eficienta bun. Compensarea parea sa fie dependenta de intinderea suprafetei extirpate.

Lashley formuleaza forma finala a acestui model care consta in urmatoarele idei importante:

1.      nu exista o legatura directa si stabila intre tipul de tulburare functionala si locul leziunii cerebrale

2.      esentiala in producerea unei tulburari functionale (in comportament) este nu locul ci intinderea zonei lezate

3.      toate zonele creierului sunt echivalente din punct de vedere functional

4.      tulburarile functionale provocate de leziuni limitate ale creierului au un caracter tranzitoriu fiind compensate prin prelucrarea functiilor respective de catre alte zone integre.

In timp, modelul localizationist s-a reflectat din punct de vedere psihologic in teoria asociationista, in vreme ce modelul echipotentialist transpare in teoria gestaltista.

Nici unul dintre modele nu raspunde pe deplin la intrebarile pe care le ridica raportul dintre psihic si creier. Din acest motiv in stiintele neuro apare un nou model supraordonat, numit modelul localizarilor dinamice.

Structura de dialectica:

-          teza: prima teorie aparuta intr-un domeniu

-          antiteza: teorie opusa primei

-          sinteza: teorie de compromis, de sinteza. Aceasta devine la randul ei teza, genereaza o antiteza etc.

Neuroanatomistul american Jackson (sec XIX) sustinea caracterul multiinelat si multiintegrat al functiilor psihice. Acesta, si Pavlov (sec XX) au impus perspectiva genetic-evolutionista in intelegerea relatiei dintre structura (corticala) si functie (psihica). Mecanismul neuronal al unei functii psihice nu este innascut ci se constituie in cursul evolutiei filogenetice si ontogenetice, odata cu si pe masura aparitiei insasi functiei psihice.

In concluzie, nici functia psihica nu trebuie privita ca un tot si nici nu trebuie raportata la o structura anume, in sine inerta. Functia se integreaza in structura. Ambele constituind o unitate dinamica evolutiva. Mai mult, nici functiile psihice nu pot suprapuse nemijlocit peste structura anatomica a creierului. Aici, rolul principal revine proceselor nervoase fundamentale, si anume, excitatia si inhibitia. Rezulta ca functiile psihice apar si se manifesta ca rezultat al interactiunii dintre excitatie si inhibitie, interactiune care se realizeaza pe suprafete intinse (ambele emisfere cerebrale).

Pavlov a introdus in neuro stiinte termenul de „mozaic” pentru a explica neurodinamica corticala. Acest termen a fost validat in ultimii ani in tehnicile de neuro-imaging. Din aceasta perspectiva a mozaicului desfasurarea unui anumit proces psihic este acompaniata de o modificare continua a tabloului activismului bioelectric si biochimical creierului.

In 1940 Anohin a introdus conceptul de sistem functional (functionarea psihica apare ca rezultat al incercarii de adaptare a individului (a mediului). Rezulta ca psihicul trebuie vazut ca un sistem a carui functionare tine de o serie de operatii si verigi legate intre ele pentru atingerea efectului adaptativ final).

Descoperiri importante s-au facut si in ceea ce priveste formatiunea reticulata (ansamblu de neuroni care se tes ca o panza in jurul formatiunilor importante; au rol de a echilibra partea de sus a sistemului nervos cu cea de jos). Acestea au condus la ideea conform careia o functie psihica poate sa includa in realizarea ei atat structuri specifice (in zone bine delimitate ale creierului), cat si structuri nespecifice (care indeplinesc rolul de activare sau de facilitare, de filtrare, de selectie subcorticala si de asociere si de integrare plurimodala corticala).

Un alt specialist, Luria in lucrarile sale, care sunt considerate de referintain neuropsihologia contemporana, a dezvoltat si argumentat schema modelului localizarilor dinamice. Din punctul lui de vedere, in problema raportului dintre psihic si creier apar doua aspecte:

1.                           fundamental (cu semnificatie metodologica majora). Nici un proces psihic simplu sau complex nu se poate realiza in afara creierului si in afara functionarii lui. De aceea, organizarea psihica trebuie interpretata ca expresie si rezultat al activitatii reflexe a creierului. Legaturile care se stabilesc pe orizontala si pe verticala intre celulele nervoase.

2.                           secundar – vizeaza raspunsuri adecvate la intrebari cum ar fi:”care este mecanismul prin care se realizeaza unul sau altul din procesele psihice?”, „la nivelul carei structuri se integreaza o functie sau alta?”. Raspunsul la aceste intrebari trebuie sa tina seama de:

-          succesiunea formarii functiilor psihice si a structurilor neuronale in filo si ontogeneza.

-          Gradul de complexitate a functiilor psihice

-          Plasticitatea functionala a structurilor cerebrala

-          Gradul de libertate pe care il au neuronii in stabilirea structurii carora le apartin.

-         

Luria deosebea in creier doua tipuri mari de structuri neuronale:

1.                           localizate (specializate,inchise) – ele se constinuie filogenetic doar pentru indeplinirea unui anumit fel de tranformare functionala.

2.                           nespecializata(deschisa) – la nastere ea nu se leaga de o anumita functie, avand mai curand rolul de a realiza comunicarea intre zonele specializate.

In mod corespunzator, avem doua tipuri de functii psihice:

1.                 cu localizare precisa si invarianta: functiile senzoriale si motorii;

2.                 cu localizare relativa, dobandita: functiile complexe: logico-matematica, lingvistica etc.

Localizarea functiilor senzoriale nu are un caracter punctiform, ci este distribuita multinivelar (e dinamica). Zona occipitala a creierului are patru mari arii (vizual).

Cercetariile intreprinse dupa anii ’60 au demonstrat caracterul modular al organizarii structural-functionale a scoartei cerebrale, ceea ce a intarit si mai mult plauzabilitatea modelului localizarii dinamice.







Copyright © 2017 - Toate drepturile rezervate

Medicina




GLOMERULOSCLEROZA FOCALA (GSF)
Hipoglicemiile si coma hipoglicemica
Bazinul moale
Anemia posthemoragica
Studiu celule stem
Nursingul pacientilor cu cancer de colon
Reconversiunea duodenului prin transformarea anastomozei reichel-polya
HIPOACUZIA
INTREBARI FIZIOLOGIA SISTEMULUI ORO-FACIAL - TESTE GRILA
PROTEZA PARȚIALA SCHELETATA - OPTIMIZARILE ȘI REOPTIMIZARILE PROTEZELOR PARȚIALE MOBILIZABILE