Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Ca sa traiesti o viata sanatoasa. vindecarea bolilor animalelor, protectia si ingrijirea, cresterea animalelor, bolile animalelor


Alimentatie Asistenta sociala Frumusete Medicina Medicina veterinara Retete

Medicina


Index » sanatate » Medicina
» Boli transmise de paduchi - Tifosul epidemic si Febra


Boli transmise de paduchi - Tifosul epidemic si Febra




Boli transmise de paduchi

Tifosul epidemic

Tifosul epidemic este provocat de catre Rickettsia prowazekii si este transmis la om de catre paduchele de corp, Pediculus humanus. Pana la cel de al doilea razboi mondial, aceasta boala a fost responsabila de un mare numar de cazuri si de numeroase decese in special in armate, printre refugiati si in taberele (lagare) de diferite tipuri. Federatia Rusa a suferit greu din cauza tifosului epidemic in timpul celui de al doilea Razboi Mondial, cu peste 20 de milioane de cazuri (Rydkina et al, 1999).

In anul 1943 o epidemie de tifos izbucnita in Neapole (Italia) a fost controlata prin utilizarea in masa a prafului de DDT.



Episoade cu tifos au mai fost semnalate in Bosnia si Hertegovina intre 1946 si 1949, de asemenea, controlate cu succes de catre DDT.

In Europa s-au mai semnalat doar cazuri sporadice pana in anul 1997 cand s-a produs o epidemie la un spital din Lipetsk (Federatia Rusa). Un total de 23 de pacienti si 6 membrii ai personalului au prezentat simptome de tifos cu 22 de cazuri seropozitive pentru Rickettsia prowazekii.

Acest lucru demonstreaza ca tifosul epidemic poate sa reizbucneasca oricand in conditii de igiena precara, chiar si in zonele din care a lipsit mai multi ani.

In areale in care tifosul a fost odata epidemic poate sa apara boala Brill-Zinsser care este o recrudescenta a unei infectii anterioare cu tifos epidemic, imbolnavirea poate sa apara la cativa ani de la infectia initiala. In cazul unor populatii infestate cu paduchi persoanele ce se imbolnavesc pot initia recrudes­centa tifosului. Aceasta posibilitate este unul dintre motivele pentru care controlul populatiilor de paduchi este important.

Tifosul epidemic sau tifosul exantematic este singura rickettsioza ce poate cauza epidemii explozive la oameni. Altadata el acompania razboaiele si alte catastrofe umane. A ramas endemic in munti si in regiunile reci din Africa, Asia, America centrala si America de Sud.

In fiecare an numarul de cazuri notificate oficial este cuprins intre 4.000 si 20.000 cu o rata redusa de mortalitate. Charles Nicolle are meritul de a fi demonstrat in anul 1909 ca Pediculus humanus corporis cel care asigura transmisia.

Tifosul exantematic este o rickettsioza ale carei manifestari initiale sunt variabile dar care se caracterizeaza adesea prin aparitia brutala a durerilor de cap, frisoane, a prostratiei, a temperaturii ridicate, tuse si dureri musculare puternice. O eruptie maculara (pete intunecate pe piele) isi face aparitia intre zilele 5 si 6; limitata la inceput in partea superioara a corpului, ea se intinde apoi la nivelul intregului corp. Fac exceptie fata, palmele si plantele picioarelor. Rata de mortalitate este cuprinsa intre 1% si 20%.

Cauza: agentul etiologic Rickettsia prowazekii este transmis de catre paduchele de corp, Pediculus humanus corporis ce se infecteaza hranindu-se pe un bolnav aflat intr-o faza febrila ridicata. Hranindu-se pe o noua gazda, paduchii infectati excreta rickettsii. Omul se infecteaza prin introducerea prin scarpinare a dejectiilor paduchilor sau a fragmentelor de insecte omorate in momentul intepaturii, prin intermediul leziunilor de grataj, sau prin inhalarea prafului rezultat din uscarea dejectiilor.

Prevalenta: paduchele de corp traieste in haine si se multiplica rapid atunci cand conditiile de igiena lasa de dorit. El prolifereaza foarte repede in taberele de refugiati sau in alte situatii caracterizate de suprapopulare sau cu conditii de igiena precare.

Dupa al doilea Razboi  Mondial, explozii importante de tifos s-au produs, in principal, in Africa (Burundi, Etiopia si Rwanda).

Semnale de alerta: aparitia manifestarilor initiale in situatii de suprapopulare si a unor densitati ridicate a populatiilor de paduchi. Diagnosticul clinic poate fi confirmat pe cale serologica.

Latenta si recurenta: omul este singurul rezervor de rickettsii si el intretine infectia intre epidemii. Tifosul exantematic poate sa dea nastere unor simptome atenuate mai multi ani dupa primele accese (boala Brill-Zinsser).

Perioada de transmisie: boala nu este transmisa direct de la o persoana la alta. Bolnavii sunt infectiosi pentru paduchi in cursul perioadei febrile si poate inca 2-3 zile dupa aceea. In paduchele infectat, rickettsiile trec in dejectii intre 2 si 6 zile dupa hranirea cu sange; daca paduchele este zdrobit va fi infectant mult mai repede. Desi paduchii mor, de regula, in cele doua saptamani de la contaminare, rickettsiile pot ramane viabile in cadavre mai multe saptamani (60 de zile).

Sensibilitate si rezistenta: sensibilitatea este generala. Dupa un acces, bolnavul conserva in general o imunitate de lunga durata.

Tratament: o doza unica de 200 mg de doxycyclina (doua comprimate), indiferent de varsta bolnavului.





Metode de lupta: curatenia joaca un rol important in prevenirea pedicu­lozelor. Metoda cea mai simpla pentru combaterea infestarilor ocazionale consista in tratarea hainelor infestate la o temperatura de 70°C minimum o ora.

In general, atunci cand situatia este critica, trebuie sa recurgem la metoda chimica. Exista doua metode pentru aplicarea produselor: pudrarea (fie individual, fie in tratament de masa) si tratarea hainelor. Daca tinem cont de dezvoltarea rezistentei la insecticide, este important sa determinam sensibilitatea paduchilor inainte de alegerea insecticidelor ce vor fi folosite.

Exista pudre insecticide, cu permetrin (0,5%), temefos (2%), propoxur (1%) sau cu carbaryl (5%). Nu se recomanda tratarea persoanelor ce prezinta probleme dermatologice sau rani vizibile. In cazuri cu infestari generalizate, se recomanda tratarea sistematica pentru toti membrii comunitatii.

Tratamentul cu insecticide a hainelor este simplu si evita problema unor  tratamente repetate in zonele cu acces dificil. Pentru aceste impregnari se recomanda permetrinul (diluat in apa pentru o doza optima de 0,65-1 g/m2 de imbracaminte.

Persoanele atinse de pediculoza si expuse riscului de tifos trebuie plasate sub observatie pentru 15 zile de la aplicarea unui insecticid cu efect remanent, la fel si contactii lor apropiati.

In cazul unor decese datorate tifosului exantematic inainte de efectuarea deparazitarii generale, hainele persoanei decedate trebuie deparazitate prin apli­carea minutioasa a unui insecticid.

Febra de transee (trench fever)

Febra de transee este cauzata de Bartonella quintana, (anterior Rochalimaea quintana) a afectat peste un milion de soldati in timpul Primului Razboi Mondial si a disparut in 1918 la terminarea razboiului; dar a reaparut si in cel de-al Doilea Razboi Mondial. Ca si tifosul epidemic, este transmisa la om prin fecalele contaminate ale paduchilor de corp. Infectiile se manifesta prin cresterea febrei, angiomatoze bacilare cutanee si endocardite. Mortalitatea este rara, dar boala poate fi cauza unor dizabilitati prelungite.

In anii 1980 febra de transee a aparut, in general, printre oamenii fara locuinta, adesea infectati cu HIV, in Europa si America de Nord (Foucault et al, 2002). Boala a mai fost semnalata in Australia, Burundi, Franta, Germania, Mexico, Peru, Portugalia, Federatia Rusa, Marea Britanie si Statele Unite. Infectia cu acest agent este asociata cu o igiena personala precara, prezenta paduchilor si a Bartonella quintana ce a fost izolata din paduchi si de la unii pacienti (Roux and Raoult, 1999, La Scola et al, 2001). Epidemiologia curenta a acestei infectii nu este bine cunoscuta, in afara faptului, ca ii afecteaza pe oamenii strazii.

Febra recurenta transmisa de catre paduchi

Agentul etiologic al febrei recurente transmisa de catre paduchi este Borrelia recurrentis. Vectorul este paduchele de corp Pediculus humanus. Daca, pe vremuri boala era raspandita in Europa, acum ea a disparut dar ramane comuna in Africa si recent a cauzat epidemii in Burundi si Etiopia.

Pediculozele umane sunt frecvente si se datoreaza celor trei paraziti ai omului: Pediculus humanus, varietatile capitis si corporis si Phtirus pubis. Forma ce afecteaza, in principal, pielea acoperita de par (cap) ramane apanajul copilului si cunoaste o recrudescenta in ultima vreme; forma corporala este intalnita mai ales la indivizii ce traiesc in conditii de precaritate (paduchii se gasesc in haine si nu pe tegument); ftiriaza pubiana poate fi regasita si in alte regiuni paroase (corp, picioare, gene).

Strategii de control

Sunt de preferat lotiunile (deoarece protejeaza mucoasele). Aerosolii sunt contraindicati pe un teren astmatic (risc de bronhospasme). Cremele sunt mai greu de utilizat iar sampoanele au eficienta redusa, deoarece timpul lor de contact este insuficient si astfel pot favoriza rezistenta.

Dintre insecticide, cel mai des recomandat este malathionul. Lotiunea este aplicata in cantitate suficienta pentru a umecta pielea acoperita de par si ramane pe loc 12 ore fiind suficienta o singura aplicare.

Daca se utilizeaza piretrine, timpul de contact si frecventa aplicarilor sunt variabile, in functie de produs si sunt precizate pe instructiunile emise de catre producatori.




La nou nascuti, pyrethrinele nu trebuie sa actioneze mai mult de 10 minute. Pana la 2 ani, malathionul trebuie evitat datorita riscului de toxicitate neurologica. Mucoasele trebuie protejate in toate situatiile. La copii de varsta scolara, durata aplicarii pyrethrinelor variaza intre 1-12 ore in functie de produsul ales. Apoi parul se clateste cu un sampon normal si se piaptana cu un pieptene fin.

Se recomanda si decontaminarea pieptenilor, periilor, bonetelor, palariilor, sepcilor, esarfelor si a asternuturilor. Aceasta decontaminare se face cu un insecticid de contact sau prin simpla spalare la 50°C.

Pentru pediculoza corpului, dezinfectia lenjeriei de corp si a celei de pat este suficienta (lindan). Daca ouale sunt abundente, se impune raderea parului.

Pentru pediculoza pubiana se folosesc aceleasi proceduri ca si in cazul parului de pe cap. Este de preferat sa se trateze intreaga zona piloasa de pe corp si pulpe.

Daca apar suprainfectii locale, se recomanda antibioterapia generala; in asociatia amoxicillina-acid clavulanic, pristinamycina, cloxacillina sau o cefalosporina de I-a generatie.

Bibliografie

ABRAMOWICZ, M., 1999. Malathio for treatment of head lice. Med Lett Drugs Ther, 41: 73-74.

BÉCHEREL, P.A., BARETE, S., FRANCÈS, C., CHOSIDOW, O., 1999. Ectoparasitoses : stratégie thérapeutique actuelle. Ann Dermatol Vénéréol, 126: 755-761.

BIRTWISTLE, S. 1995. Pediculus humanus capitis in schoolchildren. Lancet, 1995, 345: 731.

CHOSIDOW, O., 2000. Scabies and pediculosis. Lancet, 355: 819-826.

CHOSIDOW, O., CHASTANG, C., BRUE C et al., 1994. Controlled study of     d-phenothrin and malathion lotions for Pediculus humanus var capitis-infested schoolchildren. Lancet, 344: 1724-1727.

DOWNS, A.M., STAFFORD, K.A., HARVEY, I., COLES, G., 1999. Evidence for double resistance to permethrin and malathion in head lice. Br J Dermatol, 41: 508-511.

DRANCOURT, M., MAINARDI, J.L., BROUQUI, P. et al., 1995. Bartonella quintana endocarditis in 3 homeless patients. N Engl J Med, 332 : 419-23.

MEINKING, T.L., TAPLIN D., 1996. Infestations: pediculosis. Curr Probl Dermatol, 24: 157-163.






Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Medicina




INSUFICIENTA GALACTOGENA
DIAGNOSTICUL RADIOIMAGISTIC AL AFECTIUNILOR DUODENULUI
AVORTUL
Patologia cardiovasculara
Tulburari circulatorii
BLOCUL PLEXULUI CERVICAL (ACALOVSCHI)
NOTIUNI DE EMBRIOLOGIE - SPLINA
TUMORILE SI INFLAMATIILE GLANDELOR SALIVARE
Spectroscopia Raman
Anatomia si fiziologia inimii