Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia. masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii


Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Drept


Index » legal » Drept
» Raportul dintre dreptul comunitar si dreptul national


Raportul dintre dreptul comunitar si dreptul national




RAPORTUL DINTRE DREPTUL COMUNITAR SI DREPTUL NATIONAL AL STATELOR MEMBRE. SUPREMATIA

Din cauza unui sir de puteri concurente dintre comunitate si statele membre este important de a stabili care drept va avea suprematie in cazul unui conflict. Aceasta cerinta este valabila pentru orice federatie – in caz daca legile in vigoare ale autoritatilor centrale si ale celor regionale sint in contradictie, una dintre ele trebuie sa fie superioara. In cazurile in care Tratatul nu contine o norma imperativa ce stabileste suprematia dreptului comunitar, Curtea a derivat acest principiu din obligatia de a asigura aplicarea dreptului comunitar stipulata in art. 10 CE (fost art. 5).

Cazul Van Gend en Loos,[1] citat mai sus, a declarat Comunitatea drept o ordine legala independenta de Statele Membre. Totusi, un alt caz - Costa c. ENEL - a introdus doctrina suprematiei. Acest caz a inclus un conflict pretins dintre un sir de prevederi ale Tratatului si un statut italian ce a nationalizat o companie electrica, reclamatul careia, signor Costa, era un actionar de al sau. In acest caz legislatia italiana nu a respectat termenii de implementare a prevederilor comunitare. Fiind actionat in fata Tribunalului din Milano pentru refuzul de a achita nota de plata (in suma de L.it. 1,925 sau aproximativ USD 1), signor Costa a argumentat in baza lex posteriori ca compania a actionat in contradictie cu dreptul comunitar motivind prin faptul ca Actul italian ce a nationalizat compania de electricitate a fost adoptat mai tirziu decit Actul italian de ratificare prin care s-a incorporat norma comunitara. Respectiv, Actul din urma avea prioritate. Curtea italiana a adresat aceste intrebari cu referinta la prioritati atit Curtii, cit si Curtii sale constitutionale. De aceasta data principiul suprematiei a fost afirmat clar de catre Curte. Ea, citind Van Gend en Loos, conform caruia Statele Membre si-au limitat drepturile sale suverane, a mers mai departe, notificind ca art. 249 CE (fost art. 189) indica la un transfer de puteri catre institutiile comunitate, iar art. 10 CE (fost art. 5) a accentuat obligatia statelor de a observa dreptul comunitar. Curtea a decis:




Integrarea in dreptul national al fiecarui Stat Membru a prevederilor care deriva din Comunitate, a termenilor si spiritului Tratatului, in general, face imposibila pentru state acordarea suprematiei unei masuri unilaterale si ulterioare fata de sistemul juridic acceptat de catre el in baza reciprocitatii. Prin urmare, o astfel de masura nu poate fi inconsistenta cu ordinea juridica respectiva. Forta executiva a dreptului comunitar nu poate varia de la un stat la altul, in functie de legile domestice, fara a pune in pericol atingerea obiectivelor Tratatului…

Din aceste observatii urmeaza ca o lege, provenienta careia este Tratatul, un izvor de drept independent, nu poate fi in virtutea naturii sale speciale si originare abrogata de prevederile juridice domestice fara a fi lipsita de caracterul sau de drept comunitar si fara a chestiona baza juridica a Comunitatii.

Curtea a mers chiar si mai departe in cazul Internationale Handelgesellschaft mbH.[3] Aceasta speta nu implica prevederile Tratatului si a legislatiei nationale ci cele ale unui Regulament si ale Constitutiei germane. Reclamantul a pretins ca Regulamentul a incalcat, inter alia, principiul proportionalitatii declarat de Constitutia Germaniei si a cerut pe acest motiv de a declara drept nul actul normativ in cauza. In mod normal orice lege ce contravine Constitutiei nu este valida, deoarece cea din urma este superioara unei legi in ierarhia normelor. Dreptul comunitar a fost incorporat in legislatia germana printr-un statut numit Act de ratificare. Constitutia nu stipula ca ea poate fi abrogata de dreptul comunitar si numai art. 24 prevedea transferul drepturilor suverane institutiilor interguvernamentale. In aceasta ordine de idei, intrebarea adresata instantei germane (Verwaltungsgericht, Frankfurt) a sunat in felul urmator: In caz daca exista un conflict dintre Regulament si Constitutia Germaniei, care lege va prevala? Ca si in Costa, judecatorul german a adresat aceasta problema spre solutionarea Curtii, precum si Curtii Federale a Germnaniei (Bundesverfassungsgericht).

Hotarirea Curtii a fost data in cei mai duri termeni – legalitatea unui act comunitar nu poate fi judecata in lumina dreptului national:

…legii nascute din Tratat nu i se pot opune de catre instante  reguli de orice natura ale dreptului national … validitatea unui instrument comunitar sau efectele sale in cadrul unui Stat nu pot fi afectate prin afirmatii conform carora el incalca drepturile fundamentale precum ele sint formulate in Constitutia Statului sau principiile structurii constitutionale nationale.

Implicarile suprematiei au fost si mai clar enumerate in cazul Simmenthal.[4] Pentru inceput Curtea a accentuat ca suprematia afecteaza legislatia curenta si viitoare:

In conformitate cu principiul suprematiei dreptului comunitar raportul dintre prevederile Tratatului si masurile direct aplicabile ale institutiilor si dreptul national al Statelor Membre consta in faptul ca primele in mod automat fac inaplicabila orice clauza conflictuala a dreptului national … si exclud adoptarea noilor masuri nationale … ce ar fi incompatibile cu prevederile comunitare.

In acest caz Curtea a adaugat o noua baza juridica la fundamentul suprematiei. Suprematia a fost atasata procedurii de referinta din art. 234 CE (fost art. 177). Conform Curtii, pentru ca aceasta procedura sa produca efect, raspunsul dat in cadrul unei referinte trebuie sa fie aplicabil de curtea nationala. Aceasta ar fi imposibil in cazul in care dreptul comunitar nu va fi suprem celui national. Drept concluzie, Curtea a afirmat obligatia instantelor nationale de a aplica dreptul comunitar in intregime si sa ignore, in particular, orice regula a dreptului national care poate sa o impiedice in implementarea drepturilor comunitare ale indivizilor.

Obligatia de a ignora legislatia nationala in conflict a fost demonstrata mai minutios in cazul Factortame.[5] Repetat, Curtea in calitate de baza a deciziei sale a atras atentia la importanta asigurarii eficacitatii dreptului comunitar in general, precum este cerut de art. 10 CE (fost art. 5) si a procedurii de referinta, conform art. 234 CE (fost art. 177). Ca consecinta, Statele Membre nu trebuie sa aplice nici o regula care ar impiedica eficacitatea procedurii de referinta. In Factortame aplicantii au contestat legislatia Marii Britanii conform careia se limita posibilitatea inregistrarii unei nave, ca fiind britanica, numai in numele persoanelor si companiilor cu o conectiune juridica cu statul. Aplicantii, companii spaniole, au fost refuzati, conform noului sistem, de a li se inregistra navele. Imposibilitatea aplicantilor de a obtine o hotarire judecatoreasca impotriva Secretarului de Stat pentru Transport din cauza privilegiilor Coroanei a fost considerata drept un impediment pentru o referinta efectiva. In lipsa masurilor interimare un ultim rezultat ar fi fost fara de sens pentru aplicanti, din cauza pierderilor suferite pe parcursul perioadei de timp cind navele nu au putut fi operate. Citind Simmenthal, Curtea a extins scopul regulii pentru a cuprinde si masurile interimare:

… efectul deplin al dreptului comunitar ar fi afectat daca o regula a dreptului national ar impiedica o instanta sesizata pe baza unei dispute guvernate de dreptul comunitar de a acorda interimara cu scopul de a asigura efectul deplin al deciziei

In Factortame s-a tinut cont de neaplicarea temporara a unei norme nationale, insa suprematia dreptului comunitar poate chiar cere in anumite circumstante de la Statele Membre abrogarea legislatiei conflictuale.[6] Pentru certitudinea juridica existenta normelor nationale conflictuale creeaza o situatie de ambiguitate, fapt ce nu trebuie sa existe. Asadar, nu poate fi pus la indoiala faptul de aplicare a dreptului comunitar, a celui national sau a ambelor.

Aceste hotariri  demonstreaza o determinare neclintita a Curtii in mentinerea principiului suprematiei. Declaratia din Costa c. ENEL este in sine una foarte dura. Curtea a clarificat ca prin hotarirea sa din Internationale Handelsgesellschaft, conform careia nu exista o mixtiune a ierarhiilor, a avut in vedere anume aceea ce a spus, afirmind ca forta dreptului comunitar nu poate varia de la un stat la altul, in functie de dreptul national subsecvent, fara a pune in primejdie atingerea obiectivelor Tratatului. Chiar si cele mai minore piese ale legislatiei tehnice comunitare au suprematia asupra celor mai importante norme constitutionale ale unui stat. In Simmenthal s-a afirmat ca neaplicarea legislatiei nationale conflictuale este o obligatie a fiecarei instante judecatoresti din cadrul sistemului national.





In pofida naturii sale sui generis si suprematiei asupra drepturilor nationale, dreptul comunitar ramine intr-o masura destul de larga dependent in implementarea si aplicarea sa de diversele sisteme juridice ale Statelor Membre. Regulile comunitare sint aplicate in Statele Membre printr-o varietate de proceduri si pirghii nationale ale aranjamentelor institutionale. Atita timp cit politicile si deciziile comunitare sint implementate de catre state in calitatea lor de agent ce activeaza in numele si din numele Comunitatii Europene, ele [statele] onoreaza obligatia loialitatii comunitare impusa de art. 10 CE (fost art. 5) care prevede:

Statele Membre iau toate masurile generale sau particulare corespunzatoare pentru a asigura indeplinirea obligatiilor, decurgind din prezentul Tratat sau rezultind din actele institutiilor Comunitatii. Ii faciliteaza acesteia indeplinirea misiunii sale.

Statele Membre se abtin de la orice masura susceptibila sa puna in pericol realizarea scopurilor prezentului Tratat.

Articolul 10 CE (fost art. 5) are o aplicabilitate generala si ocupa unul din locurile centrale din Tratat. El opereaza prin impunerea obligatiilor pozitive si negative. Conform aspectului pozitiv, de la State se cere intreprinderea tuturor masurilor necesare pentru onorarea obligatiilor ce deriva din Tratat si masurile comunitare bazate pe el, precum si sa faciliteze atingerea scopurilor comunitare; aspectul negativ impune obligatia de abtinere de la intreprinderea masurilor ce ar putea primejdui atingerea obiectivelor din Tratat.

Obligatiile comunitare amintite mai sus sint juridic obligatorii pentru Statele Membre fara a fi influentate de structura lor institutionala sau constitutionala,[7] respectiv si pentru toate autoritatile nationale, fie ele legislative, executive sau judecatoresti. Faptul ca puterea executiva reprezinta Statul Membru vizavi de institutiile comunitare, nu elibereaza puterile legislative si judiciare de la obligatia de a respecta si executa dreptul comunitar, chiar si in pofida faptului ca conform constitutiilor nationale ele sint independente si suverane. De fapt, Curtea expres a stipulat in Von Colson ca obligatia, conform art. 10 CE (fost art. 5), este juridic obligatorie pentru toate autoritatile Statelor Membre, incluzind si instantele judecatoresti pentru cazurile ce se afla in jurisdictia lor.

In acest caz hotarirea judecatoreasca este o consecinta logica a suprematiei si validarii uniforme a dreptului comunitar. Ar fi contrar naturii executarii obligatiilor comunitare daca aceasta va depinde de structura institutionala a fiecarui Stat Membru. Pe parcursul timpului, Curtea iarasi a insistat asupra faptului ca dificultatilor cauzate de asemenea structuri nu li se poate permite sa dauneze operarea efectiva a dreptului comunitar.[10] Mai mult ca atit, s-a constatat ca ordinea juridica nationala si institutiile din cadrul ei trebuie sa fie modificate pentru a asigura implementarea prompta a obligatiilor comunitare. In Comisia c. Italia, caz ce avea drept obiect de solutionare intirzierea indelungata a statului in oferirea premiilor unor fermieri, conform prevederilor comunitare, Curtea cu fermitate a decis:

In conformitate cu obligatiile generale impuse prin intermediul art. 5, Statul Membru este obligat de a recunoaste consecintele pentru ordinea sa juridica interna a aderarii la Comunitate si in caz de necesitate sa adapteze procedurile bugetare in asa mod ca sa nu creeze obstacole pentru implementarea in termenii stabiliti a obligatiilor din cadrul Tratatului.[12]

In particular, Curtea a dedus notiunea conform careia solidaritatea comunitara, prevazuta in art. 10 CE (fost art. 5), impune o obligatie instantelor judecatoresti nationale de a asigura protectia juridica a drepturilor cetatenilor ce deriva din prevederile comunitare cu un efect direct.[13] Aceasta a fost confirmat de Curte in Rewe:

Aplicind principiul cooperarii, stipulat in art. 5 din Tratat, instanta nationala este imputernicita sa asigure protectia juridica derivata de cetateni din efectul direct al prevederilor dreptului comunitar.

Similar, in Comet,[15] Curtea si-a reluat pozitia, afirmind ca, aplicind principiul cooperarii, stipulat in art. 5 din Tratat, instantele nationale sint imputernicite de a asigura protectia juridica a indivizilor conferita prin efectul direct al prevederilor dreptului comunitar.



Aditional obligatiilor impuse de art. 10 CE (fost art. 5), Curtea a cautat sa mentina operarea efectiva a ordinii juridice comunitare prin intermediul dezvoltarii doctrinei efectului direct si eficacitatii protectiei drepturilor derivate din dreptul comunitar.



In Van Gend an Loos principiul suprematiei a fost stabilit formal.

C. 6/64, Flamino Costa c. ENEL [1964] ECR 585.

C. 11/70, Internationale Handelsgellschaft mbH c. Einfuhr-und Vorratsstelle für Getriede und Futtermittel [1970] ECR 1125.

C. 106/77, Amministazione delle Finanze dello Stato c. Simmenthal SpA [1978] ECR 629.

C.C-213/89, R. c. Secretary of State for Transport, ex parte Factortame Ltd. and Others [1990] ECR I-2433.

C. 167/73, Comisia c. Franta [1974] ECR 359.

C. 77/69, Comisia c. Belgia [1970] ECR 237; C. 8/70, Comisia c. Italia [1970] ECR 961.

C. 167/73 Comisia c. Franta [1974] ECR 359.

C. 14/83, Von Colson and Kamann c. Land Nordrhein-Westfalen [1984] ECR 1891.

C. 48/71, Comisia c. Italia [1972] ECR 527;C. 39/72, Comisia c. Italia [1973] ECR 101; C. 30/72, Comisia c. Italia [1973] ECR 161.

C. 30/72, Comisia c. Italia [1973] ECR 161.

C. 30/72, Comisia c. Italia [1973] ECR 161.

e.g. C. 265/78, H. Ferweda BV c. Produktschap voor Vee en Vlees [1980] ECR 617.

C. 33/76, Rewe-Zentralfinanz eG c. Landwirtschaftskammer für das Saarland [1976] ECR 1989.

C. 45/76, Comet BV c. Produktschaft voor Siergewassen [1976] ECR 2043.




loading...




Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate

Drept




Felurile mostenirii
Legea generala a vamilor din 15 iunie 1874
Actul juridic civil - Notiune si clasificare
CONDITIILE PARTAJULUI DE ASCENDENT
Administratia publica, cadrul juridic
Elementele populatiei si statutul lor juridic
PRINCIPALELE INSTRUMENTE JURIDICE INTERNATIONALE CARE GARANTEAZÃ DREPTURILE OMULUI
Asigurarea probelor
Principiile dreptului civil
Natura drepturilor














loading...