Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia. masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii


Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Drept


Index » legal » Drept
» Proprietatea intelectuala - O privire asupra conceptului de „proprietate”


Proprietatea intelectuala - O privire asupra conceptului de „proprietate”




Proprietatea intelectuala

In acest capitol voi discuta despre extinderea notiunii de proprietate de la bunuri tangibile la bunuri intangibile precum idei, creatii artistice sau inventii. Trecand prin teoriile filosofice si sociologice relevante pentru conceptul de proprietate, voi pune la incercare legitimitatea ideii de proprietate intelectuala. Scopul acestui demers este de a stabili cadrul filosofic, economic si ideologic in care au loc discutiile despre pirateria digitala in incercarea de a descifra codurile morale ascunse in spatele discursurilor pro si anti-piraterie. Dupa aceea, voi insista asupra definirii, caracterizarii si a explicarii mecanismului pirateriei digitale prin retelele sociale p2p, precum si a costului atribuit acesteia.

1.1 O privire asupra conceptului de „proprietate”




Proprietatea este o parte atat de semnificativa a vietii oamenilor, incat caracterul sau de lege este rareori contestat. Sinonima cu verbul „a avea”, ea apare ca un precursor al oricarei actiuni umane, precum si ca o garantie a progresului umanitatii. Notiunea de drepturi de proprietate incearca sa ofere o clarificare a conditiilor in care individul, grupul sau comunitatea are legitimitatea de a detine un anumit lucru. Proprietatea privata este un concept mult mai disputat, neajungandu-se la un consens asupra modului de justificare a existentei acestuia. Proprietatea poate fi privita ca o relatie intre oameni si lucruri, dar si ca o relatie intre oameni cu privire la utilizarea lucrurilor. In continuare, voi prezenta doua definitii ale dreptului la proprietate privata care scot in evidenta aceste doua ipostaze.

„Dreptul la proprietate privata este principiul socio-politic conform caruia toate fiintele umane de varsta adulta nu pot fi impiedicate de nimeni sa dobandeasca, retina sau sa schimbe lucruri de o anumita valoare, lucruri care nu sunt deja detinute de alte persoane” (Machan, 2006)

„Sistemul drepurilor de proprietate pate fi descris ca un set de relatii sociale si economice care definesc pozitia fiecarui individ in raport cu utilizarea resurselor rare” (Furubotn si Pejovich, 1972, p.1139)

Aceste doua definitii surprind cateva aspecte importante ale proprietatii private, si anume capacitatea de a influenta relatiile interumane, distributia resurselor pe care aceasta o implica sau principiul inviolabilitatii, responsabil in mare masura pentru ordinea sociala. Mai profund, ele afirma faptul ca in spatele notiunii de „drept de proprietate” sta o viziune individualista asupra omenirii. Astfel, proprietatea apare ca o conditie necesara pentru exprimarea individualitatii. Acest lucru nu inseamna negarea caracterului social al omului, ci acordul asupra ideii ca societatea este posibila tocmai prin respectarea drepturilor individuale.

Cu toate acestea, apar dificultati atunci cand se ajunge la problema legitimitatii proprietatii private. In cartea sa, denumita sugestiv Proprietatea , Alan Ryan incearca sa ofere o viziune completa asupra ideilor filosofice si politice care trateaza acest aspect, considerand ca „aspectele morale pe care le presupune proprietatea [..] graviteaza in jurul legitimitatii sau ilegitimitatii inegalitatii care rezulta din proprietatea privata asupra pamantului, bunurilor produse ori asupra mijloacelor de subzistenta” (Ryan, 1998, p.22). El porneste de la viziunile opuse ale lui Platon si Aristotel asupra proprietatii. Astfel, Platon, increzator in virtutile saraciei, isi imagina o lume in care „cei care au puterea sa nu aiba proprietati, iar cei cu averi sa fie lipsiti de putere” (idem, p.33). Din contra, Aristotel apara importanta proprietatii private, considerand ca aceasta este baza familiei, si implicit a societatii, astfel ca fermierii, cei care detin pamant sunt cei mai indreptatiti sa conduca. In continuare, Ryan identifica trei modele de legitimare a proprietatii, caracteristice perioadei Iluministe si Post-iluministe:

1. Abordarea utilitarista a proprietatii se fundamenteaza pe ideea ca orice lege este justificata in masura in care aplicarea ei duce la o fericire maxima pentru oameni; astfel, natura nu are valoare in sine, insa o data apropriata, poate, prin munca, sa ofere o satisfactie mai mare oamenilor. Argumentul, sustinut printre altii de Adam Smith si J.S.Mill, este ca „proprietatea privata trebuie protejata prin lege intrucat faciliteaza productivitatea” (Machan, 2006). Totusi, Ryan se intreaba daca nu cumva o proprietate pe termen limitat asupra pamantului nu este o solutie mai eficienta decat proprietatea deplina si transmisibila (Ryan, 1998, p.83).

2. Proprietatea ca drept natural : aceasta abordare porneste de la considerentul ca fiecare om se naste cu drepturi inerente naturii sale umane, cum ar fi dreptul la viata si la libertate. Faptul ca „omul are proprietate asupra propriei persoane” (Nozick apud Ryan, 1998, p.87) face ca dreptul la proprietate sa fie inclus de multi ganditori in randul drepturilor naturale. In masura in care proprietatea asupra obiectelor nu lezeaza drepturile naturale ale altor pesoane, ea este justificata. Astfel, „proprietatea este in mod natural o proprietate totala si pe termen nelimitat” (Ryan, 1998, p.96). Aceasta explicatie are ca valoare suprema individualismul, nefiind interesata de fericirea colectiva optimala.

3. Proprietatea si ideea de persoana – aceasta perspectiva priveste persoana in dubla ipostaza – individualitate si membru al unei comunitati; se pune accentul pe merit, in ideea ca dreptatea sau nedreptatea perceputa de membrii unei comunitati sunt esentiale pentru fericirea pe care ei o resimt. Aici Ryan face o paralela cu ideea de constiinta colectiva a lui Durkheim. Astfel, legitimitatea proprietatii este data de masura in care indivizii sunt atasati moral de aceasta si deposedarea de aceasta proprietate starneste indignarea tuturor membrilor comunitatii prin violarea normelor impartasite de aceasta (idem, p. 99). Practic, importanta revine „partii necontractuale a contractului social”, acea solidaritate si intelegere comuna care legitimeaza proprietatea. Tot in acest cadru se poate argumenta ca sentimentele morale, cum ar fi cel de generozitate, cumpatare sau ajutorare, ar fi practic imposibile in absenta dreptului de a detine lucruri din lumea naturala (Machan, 2006

Aceste trei perspective ofera argumente pentru confirmarea relatiei de echivalenta dintre proprietate si libertate. Daca privim indivizii ca agenti liberi, inseamna ca ei au dreptul sa detina proprietate. Lipsa acesteia ar limita actiunile umane, vointa umana fiind impiedicata sa se materializeze. Din punctul de vedere utilitarist, proprietatea creeaza libertate prin „eliberarea de constrangeri naturale si sociale de diferite tipuri” (Ryan, 1998, p.106). Critica proprietatii porneste tot de la relatia libertate-proprietate, prin observatia ca, intrucat resursele sunt limitate, cei care detin proprietate ii impiedica pe ceilalti sa o detina. Este cazul teoriilor marxiste care blameaza dreptul la proprietate privata pentru inegalitatile sociale existente.

Un ultim aspect asupra caruia se insista este extensia maxima pe care ar trebui sa o aiba dreptul la proprietate. Se pune problema daca oamenii pot fi proprietari si a altor entitati decat bunurile materiale din natura. Ryan aduce doua exemple in acest sens, proprietatea asupra propriului corp (problema sinuciderii sau a tranzactionarii propriilor organe) si problema sclaviei (idem, p.122), aprobata sau dezaprobata de diferitele abordari asupra proprietatii. Consider ca ideea de proprietate intelectuala se incadreaza in aceasta dezbatere, urmatoarele doua subcapitole fiind dedicate acestui concept.

1.2 De la proprietate materiala la proprietate intelectuala

Poate fi vorba de proprietate si in cazul creatiilor mintii umane? Pot ideile, inventiile, creatiile artistice, formele, siglele si alte asemenea produse avea un proprietar unic? Economia si dreptul au dat un raspuns afirmativ acestor intrebari prin introducerea termenului de proprietate intelectuala, un termen de natura recenta – Lemley sustine ca prima utilizare a sa a fost in 1969, o data cu infiintarea WIPO, World Intellectual Property Organization (apud Vaidhyanathan, 2003, p.12) – a carui semnificatie insa incepe cu secole mai inainte. Acest concept este definit in mai multe moduri:

„Prin proprietate intelectuala intelegem lucrari sau idei creative incapsulate intr-o forma in care pot fi impartasite sau ii pot capacita pe ceilalti sa le recreeze, simuleze sau sa le produca” (US Patent and Trade Mark Office)

„Proprietatea intelectuala include orice idee exprimata in forme tangibila, ea fiind un produs al intelectului uman unic, nou si non-evident, avand o anume valoare pe piata” (San Diego State University)

„Proprietatea intelectuala se refera la drepturi legale care rezulta din activitatea intelectuala din domeniile industriale, stiintifice, literare sau artistice” (WIPO)

Aceste definitii incearca sa sugereze trei lucruri: 1) proprietatea intelectuala este un caz particular de proprietate; 2) produsele astfel obtinute au valoare din punct de vedere financiar; 3) sunt necesare masuri legale de protectie a acestora. Faptul ca deriva din activitatea creativa a omului pare a sugera rudenia dintre cele doua forme de proprietate, autorul putand fi considerat in acest caz proprietarul respectivei idei. Exista insa si diferente intre proprietatea fizica si cea intelectuala in ceea ce priveste materia cu care ele opereaza. Astfel, in cazul celei din urma, bunurile obtinute sunt non-rivale, dar si posibil non-exclusive (Maskus, 2000, p.27). Non-rivale in sensul ca „posesia si utilizarea acestora de catre o persoana nu este afectata de posesia si utilizarea sa de catre alta persoana” (Gowers, 2006, p.11) si non-exclusive in sensul ca este „imposibil de a ii impiedica pe altii sa utilizeze aceste informatii fara autorizatie”(Maskus, 2000, p.29) datorita caracterului volatil al acestora. De aceea, autorii sunt de acord ca proprietatea intelectuala este macar partial un bun colectiv.

Similaritatea cu conceptul mai general de proprietate reiese si din modurile diferite prin care chestiunea legitimitatii proprietatii intelectuale este abordata. Maskus aminteste de cele trei cai. Viziunea drepturilor naturale, care sustine ideea ca autorul are dreptul de a decide cum va fi utilizata creatia lui, precum si cine va avea acces la ea. Din contra, viziunea drepturilor publice aminteste de diferentele mari intre obiectele din lumea fizica si creatiile din lumea ideilor, aparand valoarea accesului liber la informatie ca bun public. Intre aceste doua perspective se afla viziunea utilitarista, care militeaza pentru echilibrul dintre stimularea creatiei si accesibilitate, sustinand ideea unor drepturi de proprietate intelectuala care sa-i recompenseze pe creatori pentru efortul lor concretizat in produse intelectuale disponibile in spatiul public (idem, p.28). Practic, aceleasi moduri de gandire filisofica prezente in dezbaterile despre proprietate se regasesc si cand se discuta despre proprietatea intelectuala.

Besem si Raskind, analizand din punct de vedere economic drepturile intelectuale, afirma ca „obiectivul acestora este sa creeze stimulente care sa maximizeze diferneta dintre valoarea proprietatii intelectuale create si costul social al creeri acesteia” (Besem si Raskind, 1991, p.5). Se considera ca producatorii, priviti ca agenti rationali, vor aduce noi idei doar in masura in care aceasta le va aduce un beneficiu care sa fie considerat echitabil. De asemenea, trebuie verificat daca eficienta sistemului de proprietate intelectuala este maxima in cazul unei piete concurentiale a ideilor, cum este cazul patentelor. Autorii atrag atentia asupra necesitatii de a echilibra nevoia de crea proprietate intelectuala cu nevoia publicului de a o receptiona, astfel incat intregul sistem sa obtina un beneficiu maxim (idem, p.6).

Conform standardelor WIPO, proprietatea intelectuala se imparte in proprietate industriala (care include patente, marci inregistrate sau secrete comerciale) si drepturi de autor - copyrights (WIPO, p.6). Gowers, simplificand, ofera o explicatie a fiecarui tip de protectie: cunoasterea are trei aspecte – poate fi vorba despre o idee utila (inventie sau inovatie), o expresie originala (ex. o poezie, un film) sau o identitate distinctiva (relevata prin elemente emblematice unice – culoare, forma – sau prin imaginea de ansamblu – design); fiecarui aspect ii corespunde cate un mod de protectie: patentele pentru inventii, drepturile de autor pentru expresii si marcile inregistrate pentru design (Gowers, 2006, p.13).

Proprietatea intelectuala este in primul rand un termen juridic intrucat face referinta la drepturile legale care apara opera unui autor de accesul nerestrictionat al publicului. Asadar, functiile acordarii acestor drepturi sunt, dupa Gowers, „de a stimula cunoasterea si creatia, de acumulare a cunoasterii intr-o cultura si de a proteja identitatea culturala a autorilor” (idem, 2006, p.11). Conventia de la Berna asupra drepturilor de autor, prin articolul 6bis, face referinta la drepturile morale garantate de copyright, si anume dreptul de paternitate - „dreptul de a solicita recunoasterea autorului unei lucrari” (apud WIPO, p.12) si dreptul de integritate – „dreptul de a avea obiectii asupra modificarii lucrarii de catre alte persoane, care ar putea leza reputatia autorului” (ibidem). Asadar drepturile de proprietate intelectuala ofera o protectie morala a autorului, aceasta avand ca substrat perspectiva drepturilor naturale. Nu sunt ignorate nici teoriile utilitariste, care , punand accentul pe dezvoltarea sferei stiintifice si culturale vad in drepturile de autor singurul mod in care acestea pot progresa.





1.3 Critica proprietatii intelectuale

Desi drepturile de autor fac parte din legislatia majoritatii statelor mondiale, exista voci care critica ideea de proprietate intelectuala, subliniind paradoxurile sau deficientele acestui concept. Voi incerca in acest subcapitol sa enunt aceste critici, fara a avea pretentia de exhaustivitate.

1. Proprietatea intelectuala nu este eficienta – acest argument ataca insasi fundatia utilitarista a proprietatii intelectuale, punand la indoiala rolul acesteia in promovarea artei, culturii, stiintei sau tehnologiei. Spre exemplu, in domeniul patentelor, se pune problema daca sistemul concurential actual este mai eficient decat un sistem cumulativ, in care fiecare sa isi poata aduce contributia la o inventie, fara a fi restrictionat de patente. Besen si Raskind, dand exemplul industriei software, afirma ca „o protectie prea mare a algoritmilor ar putea impiedica inovatia ridicand costurile asociate acesteia” (Besen si Raskind, 1991, p,10). Este dificil, mai ales in domeniul tehnologiei, sa creezi noi produse fara a incalca, chiar si accidental, proprietatea intelectuala detinuta de altcineva. Aceste dificultati pot fi insa depasite prin licentierea (in loc de secretizarea) patentelor detinute si schimbul de patente (The Economist, 2005a). Alternativ, se poate renunta la patente in favoarea sistemelor tip open-source, la care fiecare poate contribui fara teama de a fi dat in judecata pentru incalcarea proprietatii intelectuale. In ceea ce priveste drepturile de autor, se pune problema justificarii costurilor asociate protejarii lor, acestea fiind considerate prea mari (Boldrin si Levene, 2002, p.210). Intrucat „costul creatiei este de fapt costul producerii primei unitati” (ibidem), nu se justifica economic extinderea protectiei si asupra copiilor acestei prime unitati.

2. Proprietatea intelectuala este o situatie de monopol. Intr-adevar, legea ofera de cele mai multe ori autorului drepturi exclusive asupra creatiei sale in ceea ce priveste distributia sau utilizarea acesteia. Inca din 1841 s-a dezbatut aceasta problema:

„Este bine ca autorii sa fie remunerati, si cel mai putin criticabil mod de a face asta este prin monopol. Totusi, monopolul este un rau. De dragul binelui trebuie sa ne supunem raului, dar raul nu trebuie sa dureze cu o zi mai mult decat este necesar pentru a asigura binele” (MacCauley, 1841 apud Gowers, 2006, p. 50)

Discursul Lordului MacCauley din Camera Comunelor a Marii Britanii arata ca monopolul este un „rau necesar”, care este justificabil prin termenul limitat aplicat drepturilor de autor. Totusi, eficienta sistemului monopolistic este criticata de Boldrin si Levene, care arata ca, „atunci cand cererea este elastica intr-un sistem concurential, imbunatatirea tehnologiei de multiplicare creste pretul de vanzare a primei unitati.” (Boldrin si Levene, 2002, p.212).

3. Cultura este cumulativa, nu poate avea un proprietar. Aici punctul de vedere este urmatorul: mintea unui individ nu este tabula rasa inainte ca el sa creeze ceva. Viziunea romantica a „geniului creator, care prin imaginatia sa extraordinara creeaza din nimic este gresita” (Brown, 1998, p.196). Cel care creeaza imprumuta imagini, idei, sunete din domeniul public, astfel incat, sustine Smiers, „el nu are nicio justificare sa revendice opera ca fiind originala si sa obtina drepturi monopolistice asupra acesteia” (Smiers, 2000, p.380). Acest argument neaga caracterul de drept natural al proprietatii intelectuale, ignorand utilitatea ce reiese din aplicarea lor. Preluand celebrul citat al lui Newton „Daca eu am vazut mai departe decat altii, asta este pentru ca am stat pe umerii unor giganti.” , cei care sustin acest punct de vedere deplang negarea creatiilor trecutului care au contribuit la creatiile din prezent” (Smiers, 2000, p.381). In plus, de multe ori, cei care detin drepturile nu sunt autorii, ci firmele care ii promoveaza, in cazul artistilor sau ii finanteaza, in cazul oamenilor de stiinta (McCourt&Burkart, 2003, p.337). Astfel, pare absurd sa vorbim de drepturile autorului.

4. Proprietatea intelectuala este prea expansiva. Aceste critici sunt indreptate impotriva acapararii a din ce in ce mai multa proprietate intelectuala. In Statele Unite ale Americii numarul de patente acordate s-a dublat in ultimii 10 ani; de asemenea, a crescut si numarul de procese pentru incalcarea lor (The Economist, 2005c). Desi multe produse nu au un grad ridicat de inovatie, ele sunt patentate „pentru a proteja pozitiile pe piata fiindca si celelalte firme fac la fel” (The Economist, 2005a). Se vorbeste despre „inarmarea cu patente” sau de „distrugere asigurata mutual”, facandu-se o paralela cu armele nucleare (ibidem). Altii discuta despre „afaceri imobiliare cu proprietatea intelectuala” (intelectual land grab), in special in ceea ce priveste drepturile de autor, considerand ca exista un oligopol media interesat sa inglobeze din ce in ce mai mult continut intelectual (Smiers, 2000, p.384). Nu doar cantitatea de lucrari protejate de drepturi intelectuale a crescut, ci si domeniile in care ea activeaza. Astfel, software-ul a primit dreptul de a fi patentat si se discuta chiar de patentarea codurilor genetice (Gowers, 2006, p.33), o chestiune ce ridica mari probleme etice. Drepturile de autor pot chiar limita folosirea anumitor expresii verbale consacrate in productii audiovizuale proprii (Lessig, 2004, p.195).

5. Proprietatea intelectuala nu este un concept universal. Conform acestei teorii, ideea de proprietate intelectuala este un concept occidental si nu poate fi extrapolat in restul lumii. Astfel, el exprima un punct de vedere individualist asupra creatiei umane, incompatibil cu spiritul colectivist al unor societati, precum cele Islamice (Smiers, 2000, p.286), astfel ca impunerea unor reglementari internationale nu ar avea rost. Intrucat proprietatea intelectuala se refera la resurse fundamental diferite, ea nu este cu adevarat o forma de proprietate. Ea este „un privilegiu, nu un drept” (ibidem). Teoriile conflictualiste privesc drepturile de proprietate intelectuala ca un mod de exploatare a tarilor slab dezvoltate, anuntand „confiscarea vietii culturale din tarile non-occidentale de catre industriile culturale transnationale” (idem, p.392). O alta problema este legata de drepturile de proprietate ale popoarelor native. Michael F. Brown arata cum unele popoare stravechi, precum amerindienii, cer fara a avea prea mult succes, ca simbolurile lor culturale sa nu fie utilizate in lumea Occidentala intrucat, considera ei, s-ar produce astfel desacralizarea obiectelor si practicilor in care aceste popoare cred (Brown, 1998).

1.4 Pirateria – definire, delimitare conceptuala, istoric

Principalul sens al cuvantului „piraterie” este acela de „fapta prin care membrii echipajului unui vas, prin amenintari si violenta, rapesc un alt vas ori bunurile sau persoanele aflate pe bordul lui” (DEX 1998). Acest cuvant isi are originea in termenul peirates din limba greaca (cel care ataca), si pirata din limba latina (marinar, hot pe mare), avand radacini comune cu termenul periculum (pericol) din limba latina (cf Online Etymology Dictionary). Sensul cuvantului pirat de „persoana care ia munca altcuiva fara permisiune” a fost pentru prima data utilizat in 1701, iar in 1913 el a fost utilizat pentru a-i descrie pe „cei care transmit semnal radio fara licenta” (ibidem). In acest sens, pirateria in proprietatea intelectuala se defineste prin „copierea sau distribuirea de lucrari sau produse fara permisiunea autorilor/proprietarilor acestora” (US Patent and Trade Mark Office

Aceasta definitie este strans legata de legea drepturilor de autor (copyright), care apara creatiile artistice, stiintifice si tehnologice, oferindu-le autorilor drepturi de reproducere (copierea in forma tangibila – hartie, CD etc.), de distributie (valabile doar pentru prima vanzare), de emisie (autorul are dreptul de a controla difuzarea/transmisia operei sale), de adaptare (permisiunea autorului este necesara pentru traducerea sau adaptarea creatiei sale de catre altcineva), precum si drepturile morale de paternitate si integritate despre care am discutat mai sus (cf WIPO, 2005). Aceste drepturi sunt acum acordate automat autorului, chiar in momentul creatiei, fara ca acesta sa faca o cerere speciala, ceea ce denota afinitatea legislatiei internationale pentru caracterul de drept natural al proprietatii intelectuale. Drepturile de autor sunt acordate pe o perioada limitata, dupa expirarea careia lucrarile intra in domeniul public Exista si exceptii de la acest drept: free use, cand nu este necesara permisiunea autorului (exemple fiind citarea sau utilizarea ca material didactic) si fair use, cand se considera ca este justificata copierea. Respectarea drepturilor de autor este supravegheata atat de organizatii guvernamentale locale, cat si de organizatii internationale, cum sunt WIPO – World Intellectual Property Organisation si WTO – World Trade Organization. De asemenea, exista organizatii non-guvernamentale asociate industriilor creative, cum ar fi, in Statele Unite MPAA – Motion Picture Association of America si RIAA – Record Industry Association of America, care au atributii de estimare, verificare, dar si de lobby.

Inainte sa trecem mai departe, trebuie clarificat ce este si ce nu este pirateria. Marshall spune ca pirateria este un termen umbrela, care include o varietate de activitati precum contrafacerea, copierea pentru uz personal (home taping), schimbul de casete/CD-uri, descarcarea de pe internet si inregistrarea neautorizata a filmelor la cinematograf sau a concertelor (bootlegging). Unii autori considera ca pirateria nu este contrafacere, care presupune „inselarea clientilor ca produsul cumparat este autentic” (Kwong et al., 2003, p.224), in vreme ce pirateria opereaza cu produse echivalente celor autentice. De asemenea, pirateria nu se confunda cu contrabanda, intrucat produsele de contrabanda pot fi autentice. Desi este considerat furt intelectual, plagiatul nu este piraterie, intrucat acesta se refera la „copierea oricarei parti din lucrarea altcuiva si prezentarea acesteia ca fiind creatie personala, indiferent daca lucrarea are copyright sau este in domeniul public” (US Patent and Trade Mark Office

„Pirateria este noua fata a crimei economice”[2], declara in 2007 Jeff Zucker, directorul general al grupului NBC Universal. Langenderfer si Kopp (2004) ne ofera o alta perspectiva atunci cand afirma ca pirateria nu este deloc un lucru nou, ea nascandu-se o data cu inventarea europeana a tiparului de catre Gutenberg in secolul XV, prin noile posibilitati de multiplicare pe care le oferea aceasta tehnologie. La inceput, drepturile de autor au avut un caracter absolutist, oferind editurilor dreptul nelimitat de editare a cartilor. In 1710, in Marea Britanie a aparut prima lege a copyright-ului, The Statute of Anne, care limita acest drept la 14 ani, aparand astfel conceptul de domeniu public (cf Lessig, 2005, p.89). In Statele Unite ale Americii, prima lege a drepturilor de autor a fost emisa in 1790, inspirata din legea britanica, dupa 14 ani autorul putand sa prelungeasca termenul cu inca 14 ani. In acea vreme, legea drepturilor de autor se referea doar la harti, grafice si carti. Termenul de 14 ani a fost extins de nenumarate ori, ultima data in 1998 prin legea denumita Sonny Bono Copyright Act, astfel incat in prezent drepturile de autor se acorda pe toata durata vietii autorului, plus 70 de ani dupa moartea sa.



Extinderea nu a avut loc doar ca timp, crescand si tipul de date protejate de lege. „A existat o tensiune perpetua intre avansul tehnologic si bransa creativa” (Langenderfer si Kopp, 2004, p.18), de fiecare data cand aparea un nou mod de stocare sau de distributie iscandu-se conflicte. Astfel, aparitia fonografelor (1877) a amenintat scena muzicala din SUA, care traia din concerte si reprezentante live, prin posibilitatea oferita consumatorilor de a asculta muzica in propria casa. Apoi aparitia posturilor de radio in 1920 a amenintat din nou aceasta scena, prin difuzarea gratuita a pieselor muzicale. Aparitia aparatelor de redare si inregistrare video (VCR) in 1976 a zguduit industria cinematografica americana, intrucat dadea posibilitatea utilizatorilor sa inregistreze filmele pe casete video, scazand audientele la cinematograf (cf. Langenderfer si Kopp, 2004, p.21). In cele din urma, aceste tehnologii amenintatoare, desi initial combatute de cei care detineau drepturile (acestia au initiat nenumarate procese cerand intericerea lor), au fost inglobate in sistemul de productie artistica (vanzarea de discuri de pick-up si casete video, promovarea artistilor prin radio), astfel incat cultura populara s-a extins si profiturile, dupa un declin initial, au crescut exponential. Citandu-l pe Lessig,

“Daca piraterie inseamna sa valorifici proprietatea creativa a altcuiva fara permisiune, atunci fiecare industrie afectata de copyright din zilele noastre este produsul si beneficiarul unui anumit tip de piraterie” (Lessig, 2005, p.61).

1.5 Pirateria digitala – declansatorul luptei antipiraterie

Discutiile despre piraterie s-au intensificat in ultimii 15 ani, in special datorita extinderii acestui fenomen datorate unui nou salt tehnologic, realizat prin procesul de digitizare si dezvoltarea internetului. Trecerea la mediile de stocare digitale (CD, DVD) a crescut usurinta cu care orice posesor de calculator poate sa realizeze necostisitor copii identice ale produselor cu drept de autor, in vreme ce internetul a oferit, mai ales prin intermediul retelelor peer-2-peer, un mediu de distributie rapid, ieftin si anonim, astfel ca pirateria a devenit o tentatie greu de refuzat.

“Pirateria digitala inseamna copierea neautorizata de bunuri digitale – software, sunete, imagini si   filme – pentru orice alt motiv in afara de back-up fara permisiune si fara compensarea celui care detine drepturile de autor” (Gopal et al., 2004 apud Higgins, Fell si Wilson, 2007, p.339)

Atat industria cinematografica, cat si cea muzicala au inregistrat scaderi ale profiturilor la inceputul mileniului III, pe care le-au atribuit pirateriei digitale (Leyshon et al., 2005; Yar, 2005). Au fost facute estimari pentru a inregistra pe de o parte ce procent din produse sunt obtinute pe cai ilegitime, si pe de alta parte pentru a calcula costurile pirateriei la nivel mondial (in incasari pierdute, in taxe neplatite, dar si in locuri de munca pierdute). Tabelul 1 prezinta aceste estimari, care, daca sunt precise, prezinta o imagine dezolanta asupra economiei produselor culturale. Cei lezati au actionat rapid, in special prin intermediul asociatiilor „de breasla” MPAA (Motion Picture Association of America) si RIAA (Record Industry Association of America), care au pus presiuni pe membrii Congresului Statelor Unite pentru a inaspri legislatia. Astfel, in 1998 a fost emisa legea numita Digital Millennium Copyright Act, care prevedea sanctiuni impotriva creerii sau utilizarii de tehnologii care permit neutralizarea sistemelor de protectie cu care sunt dotate produsele digitale (practic interzicerea hacking-ului). In paralel, s-a lansat sistemul DRM – Digital Rights Management, care sa intareasca protectia CD-urilor sau DVD-urilor astfel incat ele sa nu mai poata fi copiate.

Sursa

Pierderi anuale in bani (mld $)

Pierderi anuale in locuri de munca

Rata pirateriei  SUA | China

ind. muzicala

IPI 2007

| 67%

ind. cinematografica

IPI 2006

| 90%

ind. software

BSA 2006

92 %

Tabel 1. Estimari ale ratelor pirateriei (SUA si China), precum si a pierderilor datorate pirateriei

Tabelul   de mai sus sugereaza ca exista diferente uriase intre nivelurile pirateriei in SUA si China, diferente care pot fi extrapolate in dihotomia Occident/tari in curs de dezvoltare (Rusia, Thailanda, Turcia, tarile din Estul Europei). Pentru a explica aceste diferente, s-au realizat studii comparative longitudinale cu indicatori macroeconomici si macrosociali. Andres (2006) a realizat o cercetare pe 23 de tari din Europa, si a descoperit ca venitul pe cap de locuitor influenteaza rata pirateriei in urmatorul mod: la inceput cresterea venitului mareste si rata pirateriei (creste cererea de produse digitale), dupa care de la un anumit punct al cresterii venitului, aceasta rata incepe sa scada (relatia are forma de U intors),oamenii preferand sa cumpere. In plus, politicile de intarire a legii drepturilor de autor sunt eficiente in stadiul in care cererea pentru produse digitale este suficient de mare. Nelson si Alex Piquero (2006) realizeaza un studiu asemanator, aplicand metoda trajectory analysis pentru a studia evolutia ratelor de piraterie din sase grupuri de tari. El arata cum, pe langa PIB, nivelul democratiei (masurata prin indicele coruptiei si indicele institutiilor democratice) este un predictor bun pentru explicarea pirateriei.



Romania face parte din randul tarilor cu un nivel ridicat al pirateriei digitale, estimat in anul 2006 la nivelul de 73% (cf BSA), totusi in scadere fata de anul 1994 cand se afla la 93% (cf. Andres, 2006, p.41). Scaderea se poate explica prin introducerea legii nr.8 din 1996, a recunoscut drepturile de autor pentru orice opera de creatie intelectuala, indiferent de mediul in care este ea stocata, impunand sanctiuni celor care o incalca. In ultimii ani au legea a fost modificata astfel incat sa protejeze si creatiile digitale (vezi Legea nr.285 din 2004, Ordonanta de urgenta nr.123 din 2005, Ordonanta nr.25 din 2006).

In marea lor majoritate, solutiile adoptate pentru a rezolva problema pirateriei au fost luate in directia intaririi legii si a pedepelor incalcarii drepturilor intelectuale. Totusi, intrucat masurile de control sporit sunt costisitoare si uneori ineficiente, s-au sugerat urmatoarele alternative de valorificare a noilor tehnologii astfel incat si artistii sa fie platiti:

  1. Oferirea legala de muzica in format .mp3 sau filme in format DivX sub forma de download de pe internet contra unui cost / mp3 – aceasta idee a fost implementata prin sistemul iTunes 1$/mp3;
  2. Oferirea legala de muzica in format .mp3 sau filme in format DivX sub forma de download de pe internet contra unui cost lunar fix (Leyshon et al., 2005, p.193);
  3. Oferirea legala de muzica in format .mp3 sau filme in format DivX sub forma de stream (se pot viziona oricand, dar nu se pot downloada) pe internet contra unui cost lunar fix (Leyshon et al., 2005, p.197; McCourt si Burkart, 2003, p. 344) – model partial adoptat de Last.fm;
  4. Taxarea mediilor de stocare – hard disk, CD-blank si taxarea accesului la internet de banda larga, plus un sistem de recompensare a artistilor diferentiat in functie de numarul descarcarilor (Smiers, 2000, p.400);
  5. Legalizarea download-ului de pe internet si constituirea unui fond de creatie guvernamental, care sa inlocuiasca sistemul caselor de productie; creatorul ar obtine banii necesari creatiei din acel fond, urmand sa primeasca o suma de bani lunara fixa sau mobila pentru incurajarea creatiei (Smiers, 2000, p.401);
  6. Tolerarea download-urilor de filme de pe internet, dar includerea in film a reclamelor in coltul ecranului (Pesce, 2005);
  7. Schimbarea sistemului drepturilor de autor: scaderea duratei acestor drepturi, renuntarea la drepturile asupra adaptarilor, astfel incat sa se incurajeze creatia de noi produse (Lessig, 2005); exista deja un sistem, conceput de Lessig, denumit Creative Commons, in care autorul poate alege ce drepturi isi rezerva si ce drepturi lasa libere.

1.6 Mecanismul pirateriei digitale – retele sociale

Grafic X. Mecanismul functionarii pirateriei digitale

sursa: Goode si Cruise, 2006,p.175; traducerea este personala

Pirateria digitala poate fi clasificata in piraterie propriu-zisa – vanzarea de copii ale produselor digitale fara permisiune si softlifting – copierea/descarcarea neautorizata de continut digital fara permisiune pentru uz propriu (Shore, 2001 apud Prasad, 2006). Cel de-al doilea tip de piraterie este o consecinta directa sau indirecta a existentei tehnologiei de copiere (DVD-Writer) si a retelelor de piraterie. O schema a mecanismului de functionare a pirateriei digitale este oferita de Sigi Goode si Sam Cruise (2006), a caror schema este reprodusa in dreapta. Astfel, grupul de pirati preia de pe cai oficiale sau neoficiale produsul original, il modifica astfel incat sa poata fi multiplicat, dupa care il transmite mai departe, catre vanzatorii de produse piratate sau catre retelele gratuite de tip peer-to-peer, cum sunt Kazaa, Grokster, Direct Connect si mai ales BitTorrent.

Schema sugereaza ca exista o diviziune a muncii in grupurile de pirati, fapt confirmat si de Cooper si Harrisson (2001), care, analizand mai vechiul sistem al retelelor IRC (Internet relay Chat) identifica in randul piratilor mai multe roluri: managerii (coordoneaza), curierii (analog transmitatorilor), bot-masterii (disparuti in prezent), crackerii, impachetatorii (pregatesc produsul final).

Retelele peer-to-peer (sau p2p) au in spate tehnologii diferite, dar principiul e comun: fiecare participant poate fi atat furnizor (seeder) cat si consumator (leecher) de fisiere. Valoarea unei asemenea retele creste in functie de numarul de utilizatori, legatura fiind una liniara - legea lui Sarnoff, patratica - legea lui Metcalfe sau exponentiala - legea lui Reed, opiniile specialistilor fiind diferite (cf. Prasad, 2006, p.227). Leecherii se impart in mai multe tipuri: cei axati pe calitate, colectionarii, cei care probeaza inainte sa cumpere si cei axati pe consumul produselor celor mai disponibile (idem, p.226). Lawrence Lessig ii clasifica pe acestia in functie de motivatie in urmatoarele categorii: cei care substituie cumpararea cu dowwnload-ul, cei care testeaza fisierele inainte sa le cumpere, cei care cauta fisiere care nu mai sunt disponibile pe piata si cei care descarca doar fisiere fara copyright, sau al caror drept de autor a expirat (Lessig, 2004, p.68).

Privind acest sistem, se observa ca exista o ambiguitate in a preciza cine sunt piratii. S-ar putea considera ca toti cei care participa pot fi etichetati drept pirati. Pe de alta parte, doar cei care obtin profit se ocupa cu pirateria, restul avand ca activitate shop-lifting-ul. Personal, am utilizat termenul de pirat pentru a descrie, in funcsie de context, fie pe vanzatori, fie grupurile de crack-eri.

Din puct de vedere sociologic, studiul mecanismelor de propagare a piraterie poate beneficia de pe urma teoriilor asupra retelelor sociale, din care voi cita teoria legaturilor slabe a lui Mark Granovetter si teoria punctului critic a lui Malcolm Gladwell. In celebrul articol The Strength of Week Ties (1983), Granovetter subliniaza importanta cunostintelor ocazionale cu care oamenii intra in contact, aratand ca „oamenii cu putine asemenea legaturi slabe vor fi deprivati de informatii din locuri distante ale sistemului social si vor fi restransi sa afle doar stiri provinciale si pareri ale prietenilor apropiati”(Granovetter, 1983, p.202). Implicatiile pentru pirateria digitala ale acestei teorii sunt imense, intrucat, cu exceptia grupurilor de crackeri, legaturile slabe predomina in asa masura, incat in sistemul BitTorrent, de exemplu, nu se poate sti de la cine provine fisierul descarcat. Prin aceste legaturi extrem de slabe, functioneaza un puternic sistem de file sharing (schimb de fisiere), o activitate rezervata legaturilor puternice inaintea dezvoltarii internetului.

Incercand sa dea o noua explicatie propagarii unor fenomene in societate, Malcolm Gladwell (2004) introduce conceptul de punct critic, adica momentul in care o tendinta comportamentala, initial prezenta in randul unui numar redus de persoane/grupuri ia amploare ca urmare a raspandirii la nivelul intregii societati. Andrew Leyshon si colaboratorii sai considera ca pierderile inregistrate de industria muzicala se datoreaza unei serii intregi de factori (explozia muzicii mixate live, scaderea interesului in muzica, aparitia a noi medii de eentertainment , ex. DVD), iar „pirateria este doar punctul critic, care a lansat o reorganizare puternica a industriei muzicale catre noi modele de afaceri” (Leyshon et al., 2005, p.180). Punctul critic este declansat de oameni cu abilitati speciale, categorizati drept experti, conectori si vanzatori: „expertii functioneaza ca banci de date. Ei furnizeaza mesajul. Conectorii sunt liantul social. Ei imprastie mesajul. Vanzatorii sunt cei care au forta de persuasiune” (Pogonaru in Gladwell, 2004, p.11). Atat in grupurile de pirati, cat si in retelele peer-to-peer, putem identifica asemenea indivizi care au ajutat la ascensiunea pirateriei digitale.

Pirateria este o practica veche de cateva sute, daca nu chiar mii de ani, insa abia in ultimul deceniu a inceput sa fie o considerata o provocare majora a industriilor culturale sau software. Aparitia noilor tehnologii de stocare si distributie a coborat pirateria la nivelul consumatorului. Industria muzicala si cinematografica, mai ales cele din SUA, acuza pirateria de scaderile puternice in vanzari, precum si de alte costuri sociale. Dezbaterile in prezent se concentreaza asupra actiunilor (defensive, ofensive sau de adaptare) ce trebuiesc intreprinse pentru stoparea efectelor nocive ale pirateriei. La o analiza mai profunda, se observa ca idei care au starnit controverse in intelegerea proprietatii fizice se transpun si in cazul proprietatii intelectuale, si anume conceptele de utilitate, drept natural, drept moral, sau drept public. Mai mult, aceste notiuni modeleaza atat viziunea asupra culturii cat si viziunea asupra deviantei, despre care vom vorbi in urmatoarele capitole.



Isaac Newton, Scrisoare catre Robert Hooke, 5 februarie 1675 apud Dorobantu Andrei, Recunoasterea in Stiinta si Tehnica, mai 2007

Zucker, Jeff apud Fisher, Ken – Piracy is the new face of economic crime, and we're losing, in Ars Tehnica, 4/10/2007




loading...




Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate

Drept




Efectele actului juridic civil
Puterea judecatoreasca si puterea executiva
Delapidarea
Domeniul de aplicare a raportului. Subiectii raportului
SISTEMUL EUROPEAN DE PROTECTIE A DREPTURILOR OMULUI
Protectia copilului lipsit de ocrotire parintesca
Drepturile si obligatiile autoritatilor publice privind infaptuirea dreptului la informatie al persoanei. Infractiuni.
CONTRACTUL DE VOYAGE CHARTER PARTY
ANALIZA SISTEMULUI SANCTIONATOR PENAL ROMAN IN VIGOARE. CRITICA ACESUI SISTEM SI PROPUNERI DE IMBUNATATIRE.
EFECTELE IMPARTELII














loading...