Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia. masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii


Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Drept


Index » legal » Drept
» Ocrotirea minorului prin tutela


Ocrotirea minorului prin tutela




Ocrotirea minorului prin tutela

Sectiunea 1: Consideratii generale cu privire la tutela

1.1. REGLEMENTARE LEGALA

Prevederile Codului Familiei




Ocrotirea minorului prin tutela isi gaseste reglementarea legala, in principal, in Titlul III, Capitolul I, Sectiunea a II-a din Codul Familiei, intitulata „Tutela minorului” si care cuprinde articolele 113-141.

Regimul juridic anterior

Pe data intrarii in vigoare a Codului Familiei si a Decretului privitor la persoana fizica si persoana juridica, au fost abrogate dispozitiile articolelor 6-133, 135-460 si 1223-1293 din Codul Civil, in masura in care nu au fost abrogate anterior

Pe aceeasi data, se abroga dispozitiile Legii XX/1877 si VI/1885 privitoare la tutela si curatela in masura in care nu au fost abrogate anterior.

Codul Familiei a fost adoptat prin Legea 4 din 04 / 01 / 1953.

Decretul 32/1954 a fost elaborat pentru punerea in aplicare a Codului Familiei si a Decretului privitor la persoana fizica si persoana juridica.

Dreptul roman a fost cel care a inspirat toate legislatiile posterioare in aceasta materie, a tutelei.

In vechiul drept romanesc, tutela era cunoscuta sub diferite denumiri, institutia „omului bun” fiind prima forma, mai tarziu el numindu-se ispravnic

Regulile cu privire la tutela vor capata caracter de institutie juridica, sub denumirea de epitropie, denumire ce apare in Codul Calimach. Codul Caragea numeste tutela „vechilet”, iar pe tutore „vechil” . Epitropia nu mai era formata dintr-un „om bun”, ci dintr-un „consiliu”, ce avea plenitudinea functiilor juridice de ingrijire si guvernare a minorului; principiul administrarii averii, cu obligatia de a da socoteala, a aparut odata cu aceasta institutie.

Vechiul drept romanesc cunostea si o categorie de copii care nu se puteau conduce singuri nici dupa atingerea varstei majoratului. Aceasta categorie, in opozitie cu copiii emancipanti, era cunoscuta in Pravila aleasa si indreptarea Legii sub denumirea de „neobladuitori”.

Ocrotirea copiilor orfani se facea prin adoptiune si infiere.

Tutela putea fi acordata mamei, bunicii, precum si preotului si diaconilor.

Deosebirile fata de legislatia actuala sunt numeroase, una dintre ele, de altfel majora, fiind aceea care se refera la faptul ca, tutela nu intervenea numai in cazul in care minorul era lipsit de ocrotire parinteasca , ci ea functiona chiar si atunci cand ambii parinti erau in viata, nu erau decazuti din drepturile parintesti etc., iar minorul se afla in ingrijirea acestora.

In trecut, tatal sau ascendentii in linie dupa acesta aveau intaietate in ceea ce priveste exercitarea tutelei, fiind intotdeauna preferati ascendentilor in aceeasi linie dupa mama

De altfel, femeile in general nu aveau aceleasi drepturi cu barbatii, ele fiind excluse de la exercitiul tutelei, cu exceptia mamei si a femeilor ascendente.

In dreptul romanesc mai vechi, baza organizarii tutelei o constituia familia. Organul principal al tutelei era „consiliul de familie , alcatuit din rude sau prieteni ai familiei minorului si avand functia de deliberare.

Tutorele, organ de executare, se recruta si el dintre rude. Atat alegerea, cat si destituirea sa se facea de catre consiliul de familie. Tot consiliul de familie era cel care fixa bugetul tutelei si care autoriza, in prealabil, actele juridice mai importante pe care le efectua tutorele in numele si pe socoteala minorului. Tutorele urma instructiunile consiliului de familie si in situatia in care avea sarcina de a se ingriji de persoana minorului.

In cadrul acestei organizari, statul, prin instantele judecatoresti avea un rol foarte limitat in organizarea si indrumarea activitatii de tutela.

In prezent, se acorda o importanta deosebita situatiei minorilor lipsiti de ocrotire parinteasca, protectiei drepturilor acestora, ceea ce va conduce la o imbogatire a reglementarilor in aceasta materie.

1.2. NOTIUNEA SI TRASATURILE CARACTERISTICE ALE TUTELEI

Cel mai adesea ocrotirea minorilor se realizeaza de catre parinti. Ocrotirea parinteasca reprezinta un mijloc natural si firesc de ocrotire a minorilor si consta in totalitatea drepturilor si indatoririlor pe care le au parintii fata de copiii lor minori, indiferent daca acestia provin din casatorie sau din afara casatoriei, indiferent daca acestia sunt naturali sau adoptati.

Tutela constituie asadar un al doilea grad in seria masurilor de protectie luate de lege in interesul minorului, ea fiind destinata a inlocui puterea parinteasca.

Notiunea de tutela

In legislatia noastra civila si de dreptul familiei nu avem o definitie a tutelei minorului. Sarcina definirii tutelei a revenit doctrinei, unde avem numeroase definitii, ce pot fi grupate in doua categorii.

Astfel, unii autori definesc tutela minorului ca fiind institutia juridica ce cuprinde ansamblul normelor legale care reglementeaza ocrotirea minorului de catre o alta persoana decat parintii sai (numita tutore), sub supravegherea, controlul si indrumarea permanenta a autoritatii tutelare

Alti autori au definit tutela minorului ca „o sarcina gratuita si obligatorie, in virtutea careia, o anumita persoana, denumita tutore, este chemata a exercita drepturile si indatoririle parintesti fata de un copil minor, ai carui parinti sunt decedati ori in imposibilitate de a-si exercita atributiile”





Termenul de tutela a minorului se mai intelege in sens larg si in sens restrans, in sens larg fiind vorba de institutia juridica a tutelei, iar in sens restrans de sarcina tutelei.

Mai simplu, prin tutela minorului intelegem mijlocul juridic de ocrotire a minorului lipsit de ocrotirea parinteasca.

Desigur, punctul de vedere din care privim tutela minorului are o importanta practica deosebita. Pentru minorul lipsit de ocrotire parinteasca, tutela se infatiseaza ca mijloc de ocrotire, pe cand pentru tutore, ea se prezinta ca o sarcina.

Acest mijloc juridic de ocrotire si institutie juridica are o natura mixta, ea apartinand atat dreptului civil, cat si dreptului familiei.

Tutela este deci o institutie socio - juridica de ocrotire a drepturilor copilului ce ofera temporar sau permanent - in functie de modificarile care apar in situatia care a impus deschiderea sa - un mediu familial alternativ necesar dezvoltarii persoanei minorului si administrarii bunurilor sale.[11]

Trasaturile caracteristice ale tutelei

Trasaturile caracteristice ale tutelei rezulta fie direct din unele texte ale Codului Familiei, fie in mod implicit din finalitatea acestor reglementari. Tutela minorului prezinta urmatoarele caractere juridice:

a) Legalitatea

Legalitatea tutelei consta in faptul ca legea este cea care stabileste cazurile de deschidere a tutelei, capacitatea de a fi tutore, procedura numirii tutorelui, continutul ocrotirii minorului prin tutela si incetarea tutelei minorului. Continutul raporturilor juridice nascute in legatura cu tutela minorului este determinat prin norme legale cu caracter imperativ, partile neputand deroga de la aceste norme.

b) Obligativitatea

Obligativitatea tutelei minorului decurge firesc din caracterul imperativ al normelor juridice care o reglementeaza. Aceasta trasatura a tutelei rezulta si din formularea art. 118 alin. 1 Codul familiei, care stabileste ca: „cel numit tutore nu poate refuza aceasta sarcina”.

De la principiul obligativitatii tutelei exista si anumite exceptii consacrate expres de lege (art. 118 alin. 2 si 3 Codul familiei), cand cel desemnat tutore poate refuza sarcina tutelei sau cand tutorele poate cere inlocuirea sa. Aceste exceptii, prin insasi existenta lor, confirma regula obligativitatii tutelei minorului.

Potrivit art. 118 alin. 2 Codul familiei, poate refuza sarcina tutelei:

persoana care a implinit varsta de 60 ani;

femeia insarcinata sau mama unui copil mai mic de opt ani;

persoana care creste si educa doi sau mai multi copii;

persoana care exercita o alta tutela sau curatela;

persoana care din cauza bolii, a infirmitatii, a felului indeletnicirii, a departarii domiciliului de la locul unde se afla bunurile minorului, sau din alte motive intemeiate, nu ar putea sa indeplineasca aceasta sarcina. Daca vreuna din imprejurarile mai sus aratate se ivesc in timpul tutelei, tutorele poate cere inlocuirea sa. (art. 118 alin. 3 Codul familiei).

c) Gratuitatea

Gratuitatea tutelei minorului este consacrata expres de art. 121 alin. 1 Codul familiei care stabileste: „Tutela este o sarcina gratuita”. Gratuitatea tutelei nu tine de esenta acestei institutii, ci doar de natura ei. Prin urmare, in cazuri justificate, autoritatea tutelara poate acorda o anumita remuneratie tutorelui pentru munca depusa in administrarea averii minorului.

Acest drept la remuneratie este prevazut de alin. 2 al art. 121 Codul familiei care stabileste ca: „autoritatea tutelara, tinand seama de munca depusa in administrarea averii si de starea materiala a minorului si a tutorelui, va putea acorda acestuia din urma o remuneratie, care nu va depasi zece la suta din veniturile bunurilor minorului. Autoritatea tutelara, potrivit imprejurarilor, va putea modifica sau suprima aceasta remuneratie”.

Tinandu-se cont de faptul ca acordarea remuneratiei tutorelui, pentru munca depusa in slujba intereselor minorului, are un caracter facultativ, conditionat, plafonat si reductibil pana la suprimare, se poate afirma ca ea constituie o situatie cu totul exceptionala si ca, deci, gratuitatea ramane regula tutelei.

d) Personalitatea

Personalitatea tutelei minorului exprima ideea ca sarcina tutelei trebuie executata personal de catre persoana desemnata tutore, aceasta neputand substitui in locul sau o alta persoana care sa indeplineasca fie chiar si in mod temporar, atributiile tutorelui.

Cu toate acestea, nimic nu impiedica pe tutore sa imputerniceasca prin mandat o alta persoana (mandatar) care sa incheie in numele minorului si pentru acesta anumite acte civile determinate; mandatul nu poate fi insa general.

Numai autoritatea tutelara este indreptatita sa schimbe sau sa inlocuiasca pe tutore, in cazurile si in conditiile prevazute de lege.

Principalele considerente in alegerea unei persoane care sa indeplineasca sarcina tutelei sunt calitatile sale. Din acest motiv sarcina tutelei nu este susceptibila de exercitare de catre o alta persoana prin reprezentare,

e) Tutela este o sarcina sociala , de onoare , de incredere, deoarece tutorele, ca si parintii, are datoria de a contribui efectiv la cresterea tinerei generatii. De aceea, legea prevede incapacitatea pentru unele persoane de a fi tutore (art. 117 Codul Familiei).[13]

1.3. PRINCIPELE GENERALE ALE TUTELEI

In literatura juridica s-a precizat fara a exista un punct de vedere unitar in aceasta privinta - ca institutia tutelei este guvernata de urmatoarele principii generale:



1.3.1. Principiul generalitatii tutelei

Acest principiu exprima ideea ca tutela se instituie ori de cate ori exista un minor lipsit de ocrotire parinteasca. Acest principiu rezulta din caracterul imperativ al normelor care reglementeaza tutela minorului, nici un minor neputand ramane, in cazul incetarii ocrotirii parintesti, fara ocrotire legala.

1.3.2. Principiul exercitarii tutelei exclusiv in interesul minorului

Acest principiu este exprimat expres in art. 114 Codul familiei: „Tutela se exercita numai in interesul minorului”.

Aceasta precizare a legii - „numai in interesul minorului” - trebuie inteleasa in sensul ca prin instituirea, modul de exercitare, ca si prin incetarea tutelei, se urmareste in primul rand satisfacerea intereselor minorului prin asigurarea conditiilor necesare dezvoltarii armonioase a copilului.

1.3.3. Principiul exercitarii tutelei sub controlul si supravegherea autoritatii tutelare

Acest principiu al controlului permanent exercitat asupra tutelei de catre autoritatea tutelara este formulat de art. 136 Codul familiei. Potrivit acestui articol „Autoritatea tutelara va exercita un control efectiv si continuu asupra modului in care tutorele isi indeplineste indatoririle sale cu privire la persoana si bunurile minorului”.

Autoritatea tutelara are importante atributii in realizarea ocrotirii minorilor lipsiti de ocrotire parinteasca, atributii referitoare pe de o parte la instituirea tutelei, iar pe de alta parte la exercitarea controlului si supravegherii modului de infaptuire a tutelei.

Sub acest din urma aspect, semnificativa este dispozitia din art. 108 alin 2 Codul familiei, din materia ocrotirii parintesti, aplicabila, potrivit art. 136 alin 1 Codul familiei si in cazul minorilor aflati sub tutela, conform caruia: „Delegatii autoritatii tutelare au dreptul sa viziteze copiii la locuinta lor si sa se informeze pe orice alta cale despre felul cum acestia sunt ingrijiti, in ceea ce priveste sanatatea si dezvoltarea lor fizica, educatia, invatatura si pregatirea lor profesionala”

1.3.4. Principiul independentei patrimoniale dintre minor si tutore

Acest principiu contine independenta patrimoniala dintre patrimoniul minorului si cel al tutorelui, o aplicatie speciala a regulii consacrate in art. 106 Codul familiei, potrivit careia: „Parintele nu are nici un drept asupra bunurilor copilului si nici copilul asupra bunurilor parintelui, in afara de dreptul la mostenire si la intretinere.

Aceasta regula formulata in privinta relatiilor dintre parinti si copii se aplica si in raporturile dintre tutore si minorul aflat sub tutela sa, trimiterea la art. 106 Codul familiei, facandu-se in art. 125 Codul familiei (care reglementeaza tutela minorului).

Aceasta inseamna ca nici minorul nu are vreun drept asupra bunurilor tutorelui, dupa cum nici tutorele nu are vreun drept asupra bunurilor minorului.



Codul Familiei din 1953 adoptat prin Legea nr.4 din 4 / 01 / 1953, modificat si completat prin Legea nr.4 din

04 / 04 / 1956 si republicat in B.Of. nr. 13 din 18 / 04 / 1956

Idem

Dr. Adrian Pricopi - 'Rudenia in dreptul roman', Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2000, pag. 107.

C. Hamangiu, I. Rosetti - Balanescu, Al. Baicoianu - 'Tratat de drept civil roman', Editura All Beck, Bucuresti , 1998, pag. 278

C. Hamangiu - 'Codul civil adnotat', Editura Librariei 'Universala' Alcalay & Co., Bucuresti, 1925, pag. 512

Idem

A. Ionascu, M. N. Constantin, V. Ursa - 'Filiatia si ocrotirea minorilor', Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1980, pag. 421

A. Ionascu, M. N. Constantin, V. Ursa - 'Filiatia si ocrotirea minorilor', Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1980, pag. 421

Dan A. Popescu a considerat, de lege ferenda, ca ar fi mai potrivit ca exercitarea atributiilor de autoritate tutelara sa se faca nu de catre un organ administrativ, ci de o instanta judecatoreasca special investita in acest scop.

C. Statescu - 'Drept civil. Persoana fizica. Persoana juridica. Drepturi reale', Bucuresti, 1970, pag. 188.

Bacaci Alexandru, Dumitrache Viorica, Hageanu Codruta - „Dreptul familiei”, Editura All Beck, Bucuresti, 2002, pag. 317.

Ion P. Filipescu - 'Tratat de dreptul familiei', Editura All Beck, Bucuresti, 1993, pag. 116

Bacaci Alexandru, Dumitrache Viorica, Hageanu Codruta - „Dreptul familiei”, Editura All Beck, Bucuresti, 2002, pag. 317.




loading...




Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate

Drept




Inregistrarea in registrul comertului, inregistrarea fiscala si autorizarea functionarii persoanelor juridice
Caracteristicile drepturilor subiective
Transmisiunea succesorala este o transmisiune unitara
Drept penal – partea speciala
Incetarea raportului de munca contractual
EXPULZAREA
MoȘtenirea testamentara - testamentul
Testamentul autentic
ACTELE DE EXECUTARE
Divortul. Notiune si delimitare














loading...