Mijloacele juridice de transformare a obligatiilor - stingerea obligatiilor - executarea voluntara in natura a obligatiilor. plata

MIJLOACELE JURIDICE DE TRANSFORMARE A OBLIGATIILOR - STINGEREA OBLIGATIILOR - EXECUTAREA VOLUNTARA IN NATURA A OBLIGATIILOR. PLATA

1. NOVATIA

1) Definitie. Novatia este o operatiune juridica prin care partile sting o obligatie veche si o inlocuiesc cu o obligatie noua, astfel incat stingerea celei vechi si nasterea celei noi au loc concomitent. Novatia se poate realiza prin schimbarea obiectului sau cauzei vechii obligatii, subiectele ramanand identice (novatie obiectiva) sau prin schimbarea creditorului sau debitorului obligatiei initiale (novatie subiectiva).

Novatia nu se confunda cu cesiunea de creanta sau cu subrogatia personala, intrucat in cazul primei figuri juridice avem de a face cu stingerea unei vechi obligatii si nasterea unei alte obligatii noi, pe cand in cel de al doilea caz, avem de a face cu transmiterea unei obligatii care subzista. Novatia este reglementata impreuna cu delegatia de art. 1128-1137 Cod civil.

2) Conditiile novatiei. Novatia fiind un contract, trebuie sa intruneasca toate conditiile de validitate ale contractelor (art. 948 si urm. Cod civil). Pe langa acestea, ea mai trebuie sa intruneasca urmatoarele conditii speciale:

a. sa existe o obligatie veche valabila (orice fel de obligatie, chiar lovita de nulitate relativa sau chiar daca este naturala; nu poate fi lovita de nulitate absoluta);

b. prin acordul partilor sa se nasca o obligatie noua valabila care o inlocuieste pe cea veche;

c. obligatia noua sa aiba un element nou fata de obligatia veche (aliquid novi).

Elementul nou poate sa presupuna: un creditor sau un debitor noi, un obiect sau o cauza a obligatiei noi, o modalitate care afecteaza pe viitor obligatia novata sau inlurarea unei asemenea modalitati;

d. sa existe intentia expresa a partilor de a nova (animus novandi);

e. partile sa aiba capacitatea de a nova (adica sa aiba capacitatea de a dispune de drepturile lor);

3) Efectele novatiei

a. stingerea vechii obligatii impreuna cu tote garantiile aferente si cu toate accesoriile sale. Prin exceptie, garantiile vor putea insoti noua obligatie in cazul in care partile contractelor de garantie se inteleg in acest sns;

b. nasterea unei noi obligatii concomitent cu stingerea vechii obligatii.

2. DELEGATIA

1) Definitie. Delegatia este actul juridic prin care un debitor (delegant), obtine si aduce creditorului sau (delegatar), consimtamantul unei alte persoane (delegat), care se obliga alaturi sau in locul delegantului. Delegatia poate sa fie de doua feluri: delegatie perfecta si delegatie imperfecta.

2) Delegatia perfecta exista aunci cand delegatarul accepta pe delegat ca debitor al sau, consimtind totodata la liberarea de plata a delegantului. In realitate, acest tip de delegatie este o novatie prin schimbare de debitor, pentru realizarea careia este necesar si consimtamantul debitorului initial (delegantul).

Conditiile de validitate ale delegatiei imperfecte sunt urmatoarele:

a. existenta consimtamantului delegatarului, delegantului si delegatului;

b. capacitatea deplina de exercitiu a celor trei participanti la operatiunea delegatiei; c. existenta unei obligatii anterioare valabile in raporturile dintre delegatar si delegant.

In temeiul delegatiei perfecte, delegantul are obligatia de a garanta delegatarului existenta si valabilitatea creantei proprii impotriva delegatului, precum si solvabilitatea acestuia in momentul perfectarii delgatiei. Prin exceptie, delegatarul isi poate rezerva un drept de recurs fata de delegant pentru cazul insolvabilitatii delegatului din momentul platii. In aceasta ipoteza, delegantul are insa dreptul sa invoce impotriva delegatarului, beneficiul de discutie, cerandu-i delegatarului sa-l urmareasca mai intai pe delegat. Delegatul nu va putea opune delegatarului exceptiile rezultate din raportul sau juridic cudelegantul, cu exceptia cazului in care in actul delegatiei s-a stipulat ca delegatul se obliga in aceleasi conditii ca si fata de delegant.

3) Delegatia imperfecta se caracterizeaza prin aceea ca nu are efect novator. Desi delegatarul accepta obligarea fata de el a unui nou debitor – delegatul, nu consimte la eliberarea de obligatie a debitorului initial – delegantul. In lipsa unei stipulatii exprese de liberare a debitorului de plata, delegatia se prezuma a fi imperfecta (art. 1132 Cod civil).

4) Deosebiri intre delegatie si alte operatii juridice. Delegatia se deosebeste de mandat (care nu presupune asumarea unei obligatii personale de catre manadatar fata de tert), de novatie (care presupune intotdeauna existenta unei obligatii anterioare valabile spre deosebire de delegatie), de fidejusiune (fidejusorul fiind obligat doar in subsidiar), de stipulatia pentru altul (care spre deosebire de delegatie presupune acordul obligatoriu doar a doua persoane – promitentul si stipulantul), de cesiunea de creanta (care, spre deosebire de delegatia perfecta presupune supravietuirea obligatiei si transmiterea ei).

STINGEREA OBLIGATIILOR

CONSIDERATII GENERALE

Stingerea obligatiei presupune considerarea unei obligatii ca fiind executata si liberarea de plata a debitorului. Mijloacele juridice prin care se realizeaza stingerea obligatiei sunt enumerate partial de catre art. 1091 Cod civil, intr-o formulare criticata.Literatura de specialitate la randul ei a propus doua criterii de clasificare a mijloacelor de stingere a obligatiilor:

A. dupa criteriul vointei partilor:

- mijloace voluntare de stingere a obligatiilor, cum sunt: remiterea de datorie, executarea voluntara a obligatiei, compensatia conventionala;

- mijloace de stingere a obligatiilor independente de vointa partilor, cum ar fi: imposibilitatea fortuita de executare, compensatia legala si judiciara, confuziunea;

B. dupa criteriul realizarii creantei creditorului:

- mijloace de stingere a obligatiilor prin care se realizeaza creanta creditorului, cum ar fi: executarea obligatiei, compensatia si darea in plata;

- mijloace de stingere a obligatiilor prin care nu se realizeaza creanta creditorului, cum ar fi: remiterea de datorie si imposibilitatea fortuita de executare.

STINGEREA OBLIGATIILOR PRIN EXECUTARE

CONSIDERATII INTRODUCTIVE

Executarea obligatiilor se poate realiza pe cale voluntara sau pe cale silita (atunci cand debitorul refuza executarea voluntara a obligatiei sale, creditorul poate trece, in conditiile legii, la executarea silita a obligatiilor).

Principiul in materie este acela al executarii in natura a obligatiilor. Numai in cazul in care aceasta executare nu mai este posibila in natura, executarea obligatiei se poate realiza prin echivalent.

Executarea obligatiilor se poate realiza in doua modalitati principale: executare directa (in natura) si executarea indirecta (prin echivalent). Ambele se pot realiza voluntar sau silit.

EXECUTAREA VOLUNTARA IN NATURA A OBLIGATIILOR. PLATA

1. NOTIUNEA DE PLATA. REGLEMENTARE

In sens larg, prin plata se intelege executarea oricarei obligatii pozitive. In sens restrans (si mai ales in limbajul curent), prin plata se intelege executarea unei obligatii de a da o suma de bani. In conceptia redactorilor codului civil, plata este considerata un act juridic civil, adica o conventie intre cel care face plata si cel care o primeste. Plata beneficiaza de o reglementare minutioasa, cuprinsa in Cartea a III-a, titlul III, cap. VIII din Codul civil (art. 1092-1121).

2. CONDITIILE PLATII

1) Cine poate face plata. Din dispozitiile cuprinse in art. 1093 Cod civil se deduce ca plata poate fi facuta de catre:

a. debitor;

b. reprezentantul debitorului (legal sau conventional);

c. o persoana obligata impreuna cu debitorul (codebitor solidar);

d. o persoana obligata alaturi de debitor (fidejusor, comitent, etc.);

e. de un tert dezinteresat care actioneaza in temeiul gestiunii de afaceri;

f. de un tert care intelege sa faca o liberalitate etc.

In concluzie, in principiu plata se poate face de catre orice persoana interesata sau dezinteresata. Prin exceptie, plata nu se poate face decat de catre debitor, in urmatoarele situatii: a. in cazul obligatiilor intuitu personae;

b. in cazul in care s-a stipulat expres ca plata sa fie executata de catre debitor; c. in cazul obligatiei de a da un bun cert, numai proprietarul acelui bun poate sa execute obligatia (nerespectarea regulii atrage nulitatea actului platii conform art. 1095 alin.1 Cod civil).

2) Cine poate primi plata. Plata poate sa fie facuta:

a. creditorului;

b. reprezentantului sau legal sau conventional;

c. persoanei desemnate de lege sau de instanta de judecata sa primeasca plata;

d. in mod exceptional si altor persoane daca a profitat oricum creditorului, daca a fost facuta cu buna credinta fata de titlularul aparent al creantei, daca creditorul a ratificat plata facuta unui accipiens fara drept de a o primi.

Cel care primeste plata trebuie sa aiba capacitate deplina de exercitiu. In caz contrar, debitorul poate fi obligat sa plateasca din nou celui imputernicit sa primeasca plata, cu exceptia cazului in care plata a profitat persoanei incapabile.

3) Obiectul platii. Creditorul sau persoana care poate sa primeasca plata, are dreptul sa pretinda exact bunul care i se datoreaza (art. 1100 Cod civil), cu precizarile urmatoare:

a. daca plata are ca obiect un bun cert, atunci debitorul trebuie sa predea acel bun in starea in care acesta se afla in momentul platii;

b. daca plata are ca obiect bunuri generice, atunci debitorul trebuie sa remita creditorului bunuri de o calitate medie, exceptand stipulatia contrara;

c. daca plata are ca obiect prestatia de a face, debitorul trebuie sa execute intocmai prestatia promisa;

d. daca plata are ca obiect o obligatie de rezultat, atunci debitorul trebuie sa execute obligatia de natura ca creditorul sa obtina rezultatul dorit.

4) Indivizibilitatea platii. Principiul indivizibilitatii platii este prevazut expres de art. 1101 alin. 1 Cod civil si presupune obligatia debitorului de a efectua plata deodata. De la acest principiu exista urmatoarele exceptii:

a. cand creditorul consimte ca plata sa fie divizibila;

b. in cazul transmiterii pe cale succesorala a datoriei, daca debitorul are mai multi mostenitori;

c. cand o parte din datoria dbitorului se stinge prin compensatie legala;

d. cand instanta de judecata acorda debitorului termene de gratie pentru plata;

e. in cazul cambiei, cecului sau biletului la ordin, cand beneficiarul nu poate refuza o plata partiala;

f. in cazul cofidejusorilor, cand unul dintre ei poate sa invoce beneficiul de diviziune.

5) Data platii. Plata trebuie facuta imediat daca obligatia nu este afectata de un termen sau conditie suspensive. In cazul in care avem de a face cu un termen suspensiv, plata se face la implinirea termenului. Daca termenul este stabilit in favoarea debitorului, plata se poate face in avans. Daca termenul este stabilit in favoarea creditorului sau atat in favoarea creditorului cat si in favoarea debitorului, atunci debitorul poate face plata anticipat numai cu consimtamantul creditorului.

6) Locul platii. Regula este in privinta locului platii ca ea se poate face numai la locul stabilit de parti, daca un asemenea loc este determinat contractual. In cazul in care lipseste o asemenea stipulatie functioneaza regula dupa care plata este cherabila (art. 1104 Cod civil), adica trebuie ceruta la domiciliul debitorului si nu portabila (care trebuie facuta la domiciliul creditorului). Prin exceptie de la regula, in cazul obligatiei de a da un bun determinat, plata trebuie executata la locul unde se afla bunul in momentul incheierii conventiei.

7) Cheltuielile platii. S-a statuat regula conform careia cheltuielile platii trebuie suportate de catre debitor, in afara de stipulatie contrara (art. 1105 Cod civil). Regula trebuie completata cu cateva dispozitii speciale:

a. in materia ofertei reale de plata cheltuielile sunt suportate de catre creditor;

b. in materie de vanzare cheltuielile vanzarii sunt suportate de catre cumparator;

c. in materie de depozit, daca s-a stipulat locul unde trebuie sa fie restituit bunul, depozitarul are obligatia sa transporte bunul pana in acel loc iar deponentul sa suport cheltuielile transportului.

8) Proba platii. Proba platii se face in conditiile dreptului comun, ea fiind considerata un act juridic (deci, conform art. 1191 si urm. Cod civil). Pentru a simplifica insa dificultatile, art. 1138 Cod civil a instituit urmatoarele prezumtii:

a. daca creditorul a remis debitorului titlul constatator al creantei si acesta este un inscris sub semnatura privata, functioneaza o prezumtie absoluta de liberare de datorie prin plata sau remitere de datorie;

b. daca creditorul a remis debitorului titlul original al creantei si acesta este un inscris autentic sau o hotarare judecatoreasca investita cu formula executorie, se prezuma relativ liberarea debitorului prin plata sau remitere de datorie.

3. IMPUTATIA PLATII

1) Notiune. Exista situatii cand un debitor are mai multe datorii de aceeasi natura, fata de acelasi creditor si face o plata care este insuficienta pentru a stinge toate datoriile. In acest caz se pune problema de a sti care dintre aceste datorii se considera platite sau, altel spus, asupra caror datorii se imputa plata. Imputatia platii este de doua feluri: conventionala si legala.

2) Imputatia conventionala

a. de regula, trebuie sa existe un acord prin care partile sa stabileasca imputatia platii;

b. daca un asemenea acord nu exista, debitorul este in drept sa stabileasca unilateral imputatia platii, insa in anumite limite (sa nu impuna o plata fractionata; sa nu impuna plata unei datorii nescadente daca termenul este in favoarea creditorului; sa nu impuna creditorului plata capitalului inainte de plata dobanzilor);

c. daca nici debitorul nu a stabilit imputatia platii, creditorul este indreptatit sa faca aceasta imputatie unilateral.

3) Imputatia legala. Cand imputatia platii nu s-a facut de catre partile raportului obligational, ea se va face de drept in temeiul urmatoarelor reguli (art. 1113 Cod civil):

a. in primul rand se considera platita datoria ajunsa la scadenta;

b. daca toate datoriile sunt scadente, imputatia se face asupra celei mai oneroase;

c. daca toate datoriile sunt scadente si la fel de oneroase, se va considera platita datoria cea mai veche;

d. daca toate datoriile sunt scadente, la fel de oneroase si la fel de vechi, plata se imputa proportional asupra fiecareia, in pofida indivizibilitatii platii.

4. OFERTA REALA DE PLATA. OPOZITII LA PLATA

1) Notiune. Oferta reala de plata reprezinta o modalitate juridica de liberare de plata a debitorului, regelementata de art. 1114-1121 Cod civil si de art. 586-590 Cod procedura civila pentru situatia in care creditorul refuza sa primeasca plata. Ea cuprinde urmatoarele etape:

a. somarea creditorului prin executorul judecatoresc pentru a primi plata;

b. consemnarea sumei de bani sau a lucrului la dispozitia creditorului;

c. validarea consemnarii de catre instanta de judecata prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva.

2) Opozitii la plata. Opozitia la plata este interventia pe care o face persoana indreptatita de lege fata de un anumit debitor, punandu-i in vedere sa nu efectueze plata fara consimtamantul sau sau fara prezenta sa. Nerespectarea opozitiei poate atrage obligatia debitorului de a repeta plata.

Pot face opozitii la plata:

a. un alt creditor al aceluiasi debitor;

b. creditorul care a pierdut inscrisul constatator al creantei sale si afla ca debitorul este gata sa plateasca acelei persoane care va prezenta titlul creantei;

c. creditorul creditorului prin tehnica popririi (atunci cand debitorul este, la randul sau creitorul unui tert, creditorul debitorului poate cere ca plata care trebuie sa fie facuta de catre tert creditorului sa fie poprita si apoi sa fie facuta direct creditorului creditorului tertului).