Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia. masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii


Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Drept


Index » legal » Drept
» Instrumente juridice elaborate sub auspiciile O.N.U. si a altor organizatii cu vocatie universala


Instrumente juridice elaborate sub auspiciile O.N.U. si a altor organizatii cu vocatie universala




Instrumente juridice elaborate sub auspiciile O.N.U. si a altor organizatii cu vocatie universala

Crearea Organizatiei Natiunilor Unite, dupa cel de al doilea razboi mondial, a deschis, prin semnarea la 26 iunie 1945 a Cartei ONU, o era noua in evolutia relatiilor internationale, a colaborarii si cooperarii intre popoare.

Preambulul Cartei ONU exprima destul de convingator si plin de continut acest lucru:

o       „sa izbavim generatiile viitoare de flagelul razboiului care in cursul unei vieti de om a provocat de doua ori omenirii suferinte ;




o       sa ne reafirmam credinta in drepturile fundamentale ale omului, in demnitatea si valoarea persoanei umane, in egalitatea in drepturi a barbatilor si femeilor, precum si a natiunilor mari si mici;

o       sa favorizam progresul social si instaurarea unor conditii mai bune de trai, intr-o mai mare libertate”.

In cele cinci decenii care au trecut de la infiintarea sa, ONU si-a adus o contributie de seama la rezolvarea marilor probleme cu care a fost confruntata omenirea, a dezvoltat si amplificat la o scara nemaiintalnita in istorie colaborarea, cooperarea, relatiile intre state.

Respectand Carta, prin activitate proprie si prin organismele sale, Organizatia a manifestat o preocupare deosebita fata de om, drepturile sale si problemele sociale ale lumii contemporane.

Carta ONU a fost semnata de statele fondatoare intr-o epoca in care intreaga omenire era zguduita de ororile provocate de razboi, de urmele dureroase lasate de acesta in viata popoarelor. Chemarea adresata natiunilor prin Carta este o chemare la ratiune, la omenie, la apararea vietii omului zilelor noastre, acelasi om care cu spiritul sau creator a reusit sa contribuie la evolutia vietii sociale pana la parametrii atinsi in prezent. Societatea a evaluat o data cu oamenii, spiritul novator punandu-si amprenta in toate domeniile vietii economice, politice si sociale. Stadiul la care s-au dezvoltat statele lumii, relatiile dintre ele, profundele transformari care s-au produs in lume cer in mod obiectiv perfectionarea activitatii ONU, reconsiderarea unor prevederi ale Cartei in pas cu vremea.

Organele ONU care au atributiuni pe linia prevenirii si combaterii criminalitatii internationale.

Actiunea ONU in aceasta directie cunoaste mai multe aspecte, din care se poate desprinde constatarea generala ca problema in discutie preocupa din ce in ce mai mult comunitatea internationala, adevar materializat in activitati concrete ale statelor si organizatiilor internationale. Principalele organe si organizatii in a caror sfera de activitate intra problema criminalitatii internationale pot fi clasificate in trei grupe:

a.- Organe principale si subsidiare ce intra de drept in structura ONU:

Adunarea Generala;

Secretariatul General;

Consiliul Economic si Social;

Comisia Dezvoltarii Sociale;

Comisia de Statistica;

Comisia Drepturilor Omului;

Comisia Societatilor Transnationale;

Comisia Conditiei Femeii;

Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare;

Comitetul pentru prevenirea crimei si lupta impotriva delicventei;

Congresele cincinale ale Natiunilor Unite pentru prevenirea crimei si tratamentul delicventilor;

Institutul Natiunilor Unite din Asia si Extremul Orient cu sediul la Fuchu (Japonia);

Institutul Natiunilor Unite din America Latina pentru prevenirea crimei si tratamentul delicventilor, cu sediul la Sant Jose (Costa Rica);

Institutul de Cercetari al Natiunilor Unite pentru aparare sociala, cu sediul la Cairo (Egipt);

Institutul Natiunilor Unite pentru aparare sociala, cu sediul la Roma (Italia);

Comisia Stupefiantelor;

Divizia Stupefiantelor;

Fondul Natiunilor Unite pentru lupta impotriva abuzului de droguri.

b.- Institutiile specializate care au in sfera de preocupare probleme legate de prevenirea si combaterea criminalitatii internationale

Organizatia Internationala a Muncii (OIM)

Organizatia Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura (UNESCO)

Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS)

Organizatia Natiunilor Unite pentru Alimentatie si Agricultura (FAO)

Organizatia Aviatiei Civile Internationale (OACI) Fondul Monetar International si Banca Internationala de Reconstructie si Dezvoltare.

c.- Alte organizatii guvernamentale si nonguvernamentale in a caror sfera de preocupare intra problema criminalitatii internationale:

Organizatia Internationala de Politie Criminala (INTERPOL);

Consiliul de Cooperare Vamala;

Asociatia Internationala a Sefilor de Politie;

Asociatia Internationala a Transporturilor Aeriene;

Societatea Internationala de Criminologie;

Asociatia Internationala de Drept Penal;

Comisia Internationala de Justitie;

Fundatia Internationala pentru Penitenciare;

Consiliul Europei;





Liga Araba;

Consiliul International al Muzeelor;

Asociatia Internationala a Negociatorilor Operelor de Arta.

Principalele actiuni realizate de aceste organizatii si organe pe plan mondial pentru prevenirea si reprimarea criminalitatii internationale

Masurile intreprinse de Adunarea Generala incep in anul 1946 si constau in adoptarea mai multor rezolutii supuse de ECOSOC in probleme vizand apararea sociala, stupefiantele si chiar punerea la punct a conceptului referitor la modul in care trebuie abordata pe plan international chestiunea criminalitatii. Una din importantele masuri ale Adunarii Generale a fost luata in 1972 la a 42-a sesiune, cand s-au aprobat masurile ECOSOC referitoare la intarirea Comitetului pentru prevenirea crimei. S-a hotarat ca Secretarul General sa cerceteze posibilitatea tinerii unei conferinte a ministrilor responsabili cu apararea sociala, cerandu-se un raport cu privire la metodele si mijloacele mai eficace pentru a lupta impotriva crimei. Adunarea Generala a elaborat un act de mare importanta internationala prin Rezolutia nr. 3034 din 18.12.1972, referitoare la terorismul international, prin care de fapt, conform art. 9 s-a hotarat infiintarea unui comitet special. Prin rezolutia nr. 3021 (XXVII) din 18.12.1977, Adunarea Generala a reafirmat rezolutia nr. 1584 (L) a ECOSOC din 21 mai 1971, care cerea incurajarea si promovarea unei cercetari orientate spre actiune, vizand toate aspectele prevenirii crimei si luptei contra delincventei.

Acest organ al ONU a elaborat o serie de rezolutii in probleme privind apararea sociala, prevenirea infractiunilor comise de tineri, traficul de stupefiante si altele.

Secretariatul General, in conformitate cu prevederile art. 12, 20, 75, 79 din Carta ONU si ale Statutului Curtii Internationale de Justitie, are un rol important in organizarea si realizarea activitatii ONU in materia criminalitatii internationale. Acest rol porneste de la faptul ca problema in discutie este trasata la nivelul organizatiei ca o problema sociala, materie in care cel mai inalt functionar al ONU are multiple competente. El desfasoara discutii cu reprezentantii guvernelor referitor la problema in materie, primeste si analizeaza studiile, organizeaza conferintele, congresele, seminariile si simpozioanele internationale. Exercitand functii cu caracter administrativ, Secretariatul General asigura functionarea in bune conditii a organelor principale si subsidiare care au preocupari in materia criminalitatii internationale.

Prin intermediul Secretariatului General s-a reusit ca, intr-o perioada cand lucrurile erau inca neclare la ONU in problema directiei de actiune pe linia criminalitatii internationale, sa se realizeze pasi importanti in elaborarea cu toata raspunderea a acestei importante probleme. Subliniem ca au existat in anii 1946-1949 o serie de discutii in legatura cu tratarea problemei criminalitatii, in care numai interventia acestui organ al ONU a facut sa se aduca clarificari, sa se ajunga la o concluzie potrivit careia ea trebuia privita in mod global, ca facand parte din actiunile de ordin social ale organizatiei.

Unul din principalele organe ale ONU este Consiliul Economic si Social care la infiintare a suferit mai multe modificari si, in conformitate cu Rezolutia AG.28.47 din 20.12.1971, este compus din 57 de membri, reprezentanti ai statelor care fac parte din aceasta organizatie de vocatie universala. In conformitate cu prevederile art.62 din Carta ONU, Consiliul Economic si Social are menirea de a „initia studii si rapoarte privind problemele internationale in domeniile economic, social, cultural, educativ, sanitar si alte domenii conexe, poate face si recomandari in privinta oricaror asemenea probleme Adunarii Generale, membrilor Natiunilor Unite si institutiilor specializate”.

O alta competenta importanta a Consiliului Economic si Social este redata de art.68 din Carta, prin care este imputernicit sa infiinteze comitete si comisii pentru problemele economice, sociale, pentru promovarea drepturilor omului, precum si alte organe necesare in realizarea atributiilor sale. Retinem din Carta ONU o alta sarcina importanta a Consiliului Economic si Social, prevazuta in art.63: “Consiliul Economic si Social poate incheia cu oricare din institutiile la care se refera art.57 acorduri prevazand conditiile in care institutia respectiva va fi pusa in legatura cu Natiunile Unite. Aceste acorduri vor fi supuse aprobarii Adunarii Generale. El poate coordona activitatea institutiilor specializate prin consultari cu acestea si prin recomandari adresate acestor institutii, precum si prin recomandari adresate Adunarii Generale si membrilor Natiunilor Unite”.

Avand in vedere organizatia neguvernamentala INTERPOL, baza juridica pe care se fundamenteaza relatiile acesteia cu ONU este reglementata de art.71 din Carta, prin care Consiliul Economic si Social este imputernicit sa ia orice masuri potrivite pentru consultarea organizatiilor neguvernamentale care se ocupa cu probleme de competenta sa.

OIPC-INTERPOL este serios angrenata in actiunile si activitatile tuturor organizatiilor ONU in materia criminalitatii internationale si, in special, cele realizate de Consiliul Economic si Social.

In anul 1965, Consiliul Economic si Social a adoptat Rezolutia nr. 1086 prin care a cerut sa se intareasca rolul si responsabilitatile ONU in domeniul apararii generale de ordin social, rezolutie care a pus capat perioadei de ezitari si conflicte, subliniind ca in domeniul social ONU are ca obiectiv principal ridicarea nivelului vietii popoarelor lumii. Consiliul a aprobat principiul prevenirii delicventei juvenile si a criminalitatii adulte, precum si lupta impotriva fenomenelor care ar trebui sa se inscrie permanent in planurile si programele generale de dezvoltare economica si sociala.

Abordand problema in acest mod, Consiliul Economic si Social ONU realizeaza astazi multiple activitati in domeniul criminalitatii internationale, devenind un factor activ in actiunea generala a comunitatii internationale. In actiunile proprii ale Consiliului si ale organelor sale subsidiare, el se foloseste permanent de pretioase documente – rapoarte, studii, propuneri ale OIPC – INTERPOL care este din ce in ce mai angrenata in aceste importante activitati social-umanitare.

Din cele expuse mai sus, rezulta ca intreaga activitate de esenta si in special de actiune in materia criminalitatii internationale se realizeaza prin ECOSOC.

In continuare, nu ne propunem sa facem o analiza a functiilor si importantei organelor subsidiare, ci sa subliniem, pe scurt, sfera de probleme in materia pe care o discutam.

Comisia Dezvoltarii Sociale este un organ subsidiar ECOSOC, compus din 32 de membri, care initial a primit rapoartele Comitetului Consultativ de experti, iar in prezent pe cele al Comitetului pentru Prevenirea Crimei. Dupa infiintarea ONU, aceasta a avut denumirea de Comisie Sociala, avand la inceput un caracter temporar, pana in 1946 cand, prin Rezolutia din 21 iunie, a devenit permanenta.

Comisia rezolva o serie de probleme care intra in sfera de activitate a institutiilor specializate, avand menirea de a furniza Consiliului Economic si Social rapoarte, studii, date, recomandari si propuneri. Una din directiile sale de activitate o reprezinta lupta impotriva infractionalitatii mondiale in care actioneaza legislatia penala a statelor. Comisia are preocupari privind combaterea comertului cu femei si copii, a proxenetismului, prostitutiei, raspandirii de publicatii pornografice. In vasta problematica pe care o abordeaza, are preocupari pe linia combaterii sclaviei, pirateriei, a falsificarii banilor publici etc. Activitatea acestei comisii a cunoscut in cursul anilor o puternica dezvoltare redata de dinamica vietii sociale, de gama tot mai intinsa de probleme pe care aceasta a oferit-o. Important este ca majoritatea problemelor privind criminalitatea internationala se filtreaza prin intermediul acestei Comisii, ea primind rapoartele Comitetului pentru prevenirea crimei pe care le analizeaza adoptand solutii corespunzatoare pe care apoi le promoveaza si le supune discutiei ECOSOC.

In cadrul Comisiei Dezvoltarii Sociale sunt dezbatute concluziile si recomandarile congreselor ONU in materie de criminalitate internationala, insotite de propunerile Comitetului pentru Prevenirea Crimelor si Tratarea Delicventilor.

In Rezolutia sa nr. 32/60 din 8.12.1977, Adunarea Generala a invitat ECOSOC sa ceara Comisiei Dezvoltarii Sociale sa examineze chestiunea functiilor si a programului de lucru pe termen lung a Comitetului pentru prevenirea crimei si a prezentat sugestii si propuneri. De la sesiunea Organizatiei din 1978, ECOSOC, prin Decizia nr. 1978/1, a trimis aceasta chestiune pentru a fi examinata de Comitetul pentru Prevenirea Crimei si Comisia Dezvoltarii Sociale. In a V-a sesiunea a sa, Comitetul a examinat si elaborat programul sau pe termen lung care prevede actiuni si masuri in problemele prevenirii si combaterii criminalitatii internationale. Un alt exemplu privind sfera de preocupare in materie a Comisiei, il constituie modul in care, la a 24-a sesiunea care a avut loc intre 6-24 ianuarie 1975, a fost dezbatuta problema criminalitatii internationale. La aceasta sesiune problema prevenirii crimei si a luptei impotriva delincventei a fost inclusa ca punct al ordinii de zi, iar in discutie reprezentantii Comisiei au reamintit amploarea problemelor criminalitatii cu care au de-a face membrii colectivitatii internationale, subliniind ca este necesar si important sa se intensifice actiunile ONU pe aceasta linie. In cadrul dezbaterilor s-au abordat cu deosebita raspundere probleme privind actele de violenta transnationale si s-au facut recomandari adecvate privind aceste probleme.

Reprezentantii OIPC-INTERPOL, care participau, de regula, ca invitati si observatori, au facut pretioase observatii si recomandari privind modul in care organizatiile internationale, si in special cele din sfera ONU, trebuie sa actioneze. Important este faptul ca s-a subliniat destul de corect ideea ca prevenirea crimei tine in primul rand de modul in care sunt rezolvate problemele pe plan intern, de reglementarile normelor dreptului intern, iar in ce priveste manifestarile internationale survin elementele cooperarii in care ONU are un rol din ce in ce mai important.

Comisia Drepturilor Omului este un organism subsidiar al Consiliului Economic si Social, compus din 32 de membri, infiintat in anul 1946 prin Rezolutia E/5/1, si are competenta in materie de prevenire a criminalitatii internationale. Corelarea activitatii acesteia cu OIPC-INTERPOL este redata in art.2 al statutului acestei organizatii, prin care se arata ca ea are menirea „de a asigura si dezvolta asistenta reciproca cea mai larga pentru toate autoritatile de politie criminala in cadrul legilor existente in diferite tari si in spiritul Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, de a stabili si dezvolta toate institutiile capabile sa contribuie in mod eficace la prevenirea si reprimarea infractiunilor de drept comun”.

Initial aceasta comisie a primit rapoartele Comitetului Consultativ de experti in materie de prevenire si reprimare a crimei, iar la data actuala le primeste pe cele ale Comitetului de Prevenire a Crimei.

In activitatea sa, Comisia desfasoara activitati care ii cad in competenta si se refera de regula la problemele criminalitatii prin care sunt lezate drepturile omului, abordand aceasta chestiune conform Cartei Natiunilor Unite, sub raportul ca “recunoasterea demnitatii, a drepturilor egale si inalienabile ale tuturor membrilor familiei umane se bazeaza pe libertate” si ca „drepturile economice, sociale, culturale, civile sunt factori determinanti, a caror respectare poate contribui in mod decisiv la suprimarea conditiilor care favorizeaza comportamentul criminal”.

Colaborarea OIPC-INTERPOL cu Comisia Drepturilor Omului este foarte buna pe probleme de profil. La cererea acesteia, in anul 1964 OIPC-INTERPOL a prezentat un raport in domeniul protectiei persoanei arestate sau detinute si un alt raport privind comertul cu fiinte umane. In anii 1957-1960-1965, OIPC-INTERPOL a prezentat rapoarte privind sclavia si comertul cu sclavi, chestiuni care intra de fapt in competenta Comisiei Drepturilor Omului. Prin raportul din anul 1965 OIPC-INTERPOL a facut propuneri concrete privind perfectionarea conventiei din anul 1949 care se refera la sclavie.

Comisia de Statistica este un organism in componenta caruia intra 24 de membri si are menirea ca, pe baza unor rapoarte si documentatii primite din partea organismelor ONU, a guvernelor si a diferitelor manifestari internationale, sa le centralizeze. Centralizarea permite o baza de analiza pentru ONU in general, care sta la baza elaborarii programelor si actiunilor sale.

OIPC-INTERPOL publica la fiecare doi ani statistici in materia criminalitatii internationale, care sunt folosite de aceasta comisie pentru concluzionarea aspectului pe plan mondial al problemei, corelate bineinteles cu cele care provin de la organismele aratate. Majoritatea politicilor si programelor stiintifice in materie de criminalitate internationala au la baza datele furnizate de aceasta Comisie. Preocupari interesante are in prezent Comisia privind evaluarea consecintelor adevarate ale criminalitatii, acordandu-se o atentie deosebita prelucrarii unor date referitoare la tarile in curs de dezvoltare, pentru a putea fi sprijinite eficient in actiunea de prevenire si combatere a criminalitatii.

Comisia Societatilor Transnationale. In aplicarea Rezolutiei nr. 35 M (XXX) a Adunarii Generale si a Declaratiei si Programului de actiune privind instaurarea unei noi ordini economice internationale (Rezolutiile nr. 3201-3202), pe baza specificarilor exprese, sunt prevazute o serie de preocupari in materie de criminalitate. Sunt cunoscute unele manifestari ingrijoratoare ale criminalitatii internationale, care de multe ori au lezat interesele acestor societati transnationale prin falsul de cecuri, furturi organizate si in special prin coruptie. Comisia are in vedere o serie de recomandari ale congreselor ONU in care s-au facut observatii si recomandari cu privire la manifestarile criminalitatii, in special a coruptiei, si la asa-zisa infractiune a „gulerelor albe”. Aceasta comisie este, de fapt, interesata in a cunoaste aspectele pe plan mondial ale fenomenului criminalitatii in vederea prezentarii unor programe concrete de actiune pentru prevenirea acestor infractiuni.

Comisia Conditiei Femeii – compusa din 32 de state membre – este un organ functional al ECOSOC, adopta rezolutii si intocmeste rapoarte in domenii interesand statutul juridic, politic si social al femeilor. In sesiunea din anul 1969 au fost adoptate 14 rezolutii privind drepturile femeii, printre care au fost chestiuni referitoare la unele aspecte in materia pe care o discutam. Astfel s-au adoptat hotarari cu privire la consimtamantul si varsta minima pentru casatorie, inregistrarea acesteia, aspecte ale criminalitatii feminine. O alta categorie de probleme care preocupa comisia se refera la lupta impotriva negotului cu carne vie, la prostitutia organizata etc. Programele acestei comisii prevad o serie de actiuni vizand masuri care urmeaza a fi recomandate statelor pentru reducerea criminalitatii feminine, studiind pe de alta parte unele aspecte referitoare la cauzele ce determina femeile sa devina victimele unor genuri de acte de violenta si criminalitate in general. Conchidem ca problematica abordata de aceasta comisie este similara in esenta cu cea a Comisiei Dezvoltarii Sociale si a Comisiei pentru Drepturile Omului, cu mentiunea ca sfera ei se limiteaza la aspectul feminin.

Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare. Obiectivele care stau in fata acestuia se refera la schimbul de specialisti pe plan regional si subregional (organizarea de conferinte, seminarii, grupuri de experti in materie), orientarea unor activitati menite sa reduca pe plan mondial efectele criminalitatii, prin ajutorarea serviciilor de formare si cercetare in materie de prevenire a crimei. Unul din obiective se refera la infiintarea de noi institute si centre pentru studierea crimei, in vederea intensificarii masurilor de prevenire a acesteia.



Comitetul Special pentru Reprimarea Terorismului International. Alarmata de valul crescand al manifestarilor de terorism international, la cererea statelor membre Adunarea Generala a ONU, in baza Rezolutiei nr. 3034 (XXVIII) din 1975, a constitui acest Comitet din reprezentantii a 35 de state. El a desfasurat o activitate foarte intensa timp de aproape 4 ani, dar apreciem ca aceasta a ramas fara un rezultat practic. Discutiile s-au purtat in special in jurul definirii terorismului ca notiune, in timp ce manifestari de acest gen aveau loc zi de zi in proportii tot mai ingrijoratoare. Este adevarat ca definirea ridica o serie de probleme de drept international si ca aspectele conjugate ale terorismului politic cu cel de drept comun sunt foarte complexe. Trebuie avut in vedere ca formele de terorism, indiferent de ce natura sunt, ridica in prima faza sau prin insusi actul de comitere aspecte certe de drept comun.

Comitetul pentru Prevenirea Crimei si Lupta impotriva Delicventei

Istoria crearii acestui comitet reliefeaza faptul ca la ONU inca de la inceput, problema luptei pentru prevenirea si reprimarea criminalitatii internationale nu a fost abordata in mod corespunzator si cu eficienta. Multe aspecte legate de aceasta chestiune au fost neclare, ramase la nivelul unor discutii ineficiente, uneori strecurandu-se confuzii si neclaritati. Acest lucru a permis ca o perioada mai indelungata sa nu se intreprinda actiuni cu caracter global si care sa raspunda la problemele stringente pe care le ridica criminalitatea internationala.

In perioada anilor 1946-1949, problema prevenirii crimei a fost rezolvata in principiu de catre Comisia Internationala Penala, iar apoi de catre Comisia Sociala. In aceasta perioada nu s-au inregistrat alte actiuni de eficienta. Activitatea a inceput sa capete un contur timid o data cu infiintarea Comisiei temporar-sociale care a facut primii pasi atunci cand a pus in discutie o analiza a criminologiei in general. De asemenea, a adus in discutie o chestiune care inca era neclarificata, si anume daca problema criminalitatii poate fi considerata ca o problema globala a comunitatii internationale. Discutand aceasta chestiune, Comisia a abordat pentru prima data intr-o conceptie noua situatia existenta, a facut o apreciere critica a activitatilor anterioare si si-a dat seama ca este necesar sa se realizeze un transfer de functii. Acest transfer de functii se referea la crearea unui organism de specialitate care sa aiba capacitatea sa analizeze fenomenul si sa gaseasca solutia adecvata. Comisia Sociala Temporara, transformata in actuala Comisie a Dezvoltarii Sociale, a abordat de mai multe ori problema in cursul anilor 1946-1949, iar sinteza acestor discutii se rezuma, de fapt, la chestiuni de considerare a criminalitatii internationale ca o problema sociala globala si cu privire la competenta in materie care ridica o serie de probleme destul de contradictorii. In final a invins conceptia potrivit careia Organizatia Natiunilor Unite trebuie sa conduca intr-un mod mai organizat si eficient activitatea pe plan mondial in domeniul prevenirii si reprimarii criminalitatii internationale. De asemenea, a invins conceptia potrivit careia problema criminalitatii internationale trebuie sa fie considerata ca o parte integranta a politicii sociale pe care trebuie s-o realizeze aceasta organizatie de vocatie universala. In urma discutiilor purtate in luna aprilie 1948 au fost adoptate in sesiunea Comisiei Dezvoltarii Sociale o serie de masuri importante, prin aprobarea primului program de lucru in care erau prevazute probleme de mare actualitate, respectiv: delicventa juvenila, probleme de ordin stiintific sociologic, realizari ce urmau sa se obtina in materie de statistica criminala, in arestarea preventiva si altele.

Aprobarea acestui program constituie o actiune de pionierat in activitatea ONU in materie, dar problemele practice de esenta au ramas in continuare neclarificate din cauza unor discutii contradictorii, in special in chestiunea transferului de functii.

Un alt document de mare importanta il constituie Rezolutia nr. 155 PC/7 din 13.08.1948 a Consiliului Economic si Social in care s-a aprobat opinia Comisiei Dezvoltarii Sociale prin care se considera ca ONU trebuie sa-si asigure conducerea in problema prevenirii criminalitatii internationale.

Un pas important s-a realizat in ianuarie 1949, cand s-a reusit convocarea unui grup de experti insarcinati cu aplicarea prevederilor rezolutiei de mai sus si cu elaborarea in principiu a unor masuri care sa puna bazele desfasurarii in viitor a unor actiuni internationale in problema criminalitatii. Observam deci ca s-a facut apel la experti si specialisti in materie de-abia in anul 1949 dupa ce s-au purtat o serie de discutii in legatura cu competenta si modul de directionare al acestei activitati. Grupul de experti, studiind chestiunile cu care a fost insarcinat, a conchis ca problema criminalitatii internationale trebuie sa fie mai bine organizata si condusa la nivelul Organizatiei Natiunilor Unite, plasata pe zone geografice, care ofera posibilitati mai bune de cercetare si actiune. In continuare, grupul a studiat modul de organizare a prevenirii criminalitatii pe plan international, facand propuneri concrete care au fost admise, in general, si au fost discutate la primul Congres al Organizatiei Natiunilor Unite pentru prevenirea criminalitatii internationale. Important este ca grupul de experti a luat in discutie din nou chestiunea transferului de functii, iar la 1 decembrie 1950, prin Rezolutia Adunarii Generale nr. 415/5, a fost aprobat planul propus de Secretariat in problema prevenirii criminalitatii, care in mare parte a fost intocmit si directionat pe coordonate precise de grupul de experti. In baza acestei rezolutii a Adunarii Generale si pentru traducerea in viata a prevederilor ei, Secretariatul General a creat la 1 decembrie 1950 un Comitet Consultativ de Experti in prevenirea crimei si a delincventei. Conchidem ca toate discutiile anterioare s-au materializat intr-o forma totusi timida in anul 1950, prin crearea acestui Comitet Consultativ de Experti – primul organ, de fapt, specializat al ONU in materie. Comitetul are drept scop de a sfatui Secretariatul General si Comisia Dezvoltarii Sociale asupra mijloacelor care urmau sa fie adoptate pe plan mondial pe linia prevenirii criminalitatii internationale. De asemenea, el avea menirea sa elaboreze studii si programe pe care ONU trebuia sa le puna in aplicare in aceasta materie. Din punct de vedere al subordonarii, Comitetul Consultativ de Experti avea obligatia sa inainteze rapoartele Comisiei Dezvoltarii Sociale si Comisiei Drepturilor Omului, iar de la acestea lucrarile erau promovate in cadrul Consiliului Economic si Social. O competenta speciala se referea la faptul ca acest Comitet avea sarcina sa avizeze lucrarile diverselor grupuri consultative ale Natiunilor Unite in aceasta problema. Este cunoscut faptul ca, in perioada de dupa anul 1950, criminalitatea internationala a cunoscut o dezvoltare din ce in ce mai puternica, fapt care a pus probleme serioase comunitatii internationale, statelor si multor organizatii internationale cu preocupari in materie.

Crearea Comitetului Consultativ si actiunile desfasurate de acesta s-au dovedit de bun augur, insa, daca analizam dimensionarea si proportia masurilor luate, putem spune ca acestea au fost mici in raport cu adevarata realitate pe care o oferea criminalitatea internationala. Avem in vedere masurile generale care puteau fi luate pe plan international de catre Organizatia Natiunilor Unite, si nu ne referim la aspectele de ordin intern care cad, asa cum am mentionat, in competenta statelor suverane.

Masurile intreprinse de Organizatia Natiunilor Unite, actiunile realizate pe plan mondial, valoroasele contributii aduse de OIPC-INTERPOL la toate aceste activitati de care am vorbit mai sus au condus la concluzia ca trebuie realizate o serie de imbunatatiri in structura organismului ONU in aceasta materie.

Consiliul Economic si Social al ONU, luand in discutie aceasta problema la 21 mai 1971, a adoptat Rezolutia nr. 1544 (L), prin care a hotarat o serie de probleme importante cu privire la activitatea organismului special creat in materie de prevenire a criminalitatii internationale. Prin aceasta rezolutie s-a hotarat largirea compozitiei Comitetului Consultativ al Expertilor in materie de prevenire a crimei si alcatuirea lui din 15 noiembrie. Membrii Comitetului urmau sa fie numiti de Consiliul Economic si Social la recomandarea Secretariatului General. Chestiunea a fost supusa discutiei la a XXXII-a sesiunea a Adunarii Generale a Organizatiei Natiunilor Unite, care, prin Rezolutia nr. 32/60 a hotarat ca membrii Comitetului sa fie alesi de Consiliul Economic si Social cu un mandat pe o durata de patru ani, jumatate din ei fiind alesi din doi in doi ani, urmarindu-se in mod deosebit respectarea principiului repartizarii geografice echitabile.

In ceea ce priveste calitatea pe care trebuie sa o aiba membrii acestui comitet se precizeaza in mod special faptul ca ei trebuie sa provina din randul unor personalitati care poseda vaste cunostinte in domeniul criminalitatii si care sunt propusi de statele membre ale Organizatiei Natiunilor Unite. Acest Comitet a primit, prin aceeasi rezolutie a Adunarii Generale, o importanta sarcina, si anume pregatirea Congreselor Natiunilor Unite pentru prevenirea crimei si lupta contra delicventei. Sub raport juridic de subordonare, Comitetul este un organism care raporteaza Comisiei Dezvoltarii Sociale, Comisiei Drepturilor Omului, Comisiei Stupefiantelor. Observam ca problemele pe care Comitetul le solutioneaza ajung la Consiliul Economic si Social si la Adunarea Generala numai prin aceasta filiera. O alta problema pe care o subliniem este aceea ca, in perioada anilor 1950-1965, el a avut un caracter consultativ si de-abia in anul 1965 a devenit un organism permanent.

O alta observatie pe care socotim necesar s-o facem este aceea ca are un rang destul de mic in raport cu problematica vasta pe care o abordeaza, fiind considerat ca o mica sectie a unei diviziuni a Comisiei pentru Dezvoltarea Sociala si Afaceri Umanitare. Rezultanta acestei observatii este faptul ca are un rol secundar fata de Adunarea Generala a ONU si, in general, in sistemul ONU.

Sesiunile acestui comitet dezbat in esenta probleme de mare importanta in materia prevenirii criminalitatii internationale, asa cum sunt planurile de actiune la nivel international, crimele si actele de violenta transnationala, practicile corectionale si prevenirea crimei, problema consumului si traficului de stupefiante (sesiunea a II-a 14-23.05.1973).

O alta categorie de probleme se refera a pregatirea materialelor pentru Congrese, criminologia si medicina legala, probleme ale politiei in etapa actuala, activitatile Institutelor Natiunilor Unite, stadiile de formare si altele (sesiunea a III-a Geneva, 23 septembrie – 3 octombrie 1974).

Conchidem ca infiintarea Comitetului ONU pentru prevenirea crimei si lupta contra delicventei internationale constituie o mare realizare in ce priveste desfasurarea unei politici eficiente in aceasta materie de catre Organizatia Natiunilor Unite. Aceasta constatare se desprinde din analiza documentelor de la ultimele sesiuni avute, unde s-au abordat problemele de actualitate in materia criminalitatii internationale.

Un aport deosebit il are OIPC-INTERPOL la intreaga activitate a Comitetului, prin furnizarea de studii, date cu privire la fenomenele criminalitatii internationale, participand in calitate de observator la toate sesiunile acestuia. Consemnam faptul ca in sesiunile sale, Comitetul, luand act de aceste lucruri si abordand problema rolului OIPC-INTERPOL, a recomandat statelor si organismelor ONU ca aceasta importanta organizatie sa fie incurajata si sprijinita in stabilirea si extinderea legaturilor cu diversele organizatii de politie din lume.

Congresele Natiunilor Unite pentru prevenirea crimei si lupta contra delincventei

ONU are un dublu obiectiv in ceea ce priveste actiunile sale in materie de prevenire a crimei si justitie penala:

de a reduce cota criminalitatii si consecintele acesteia asupra dezvoltarii socio-economice;

de a influenta respectarea normelor internationale de drept penal.

ONU este principalul for international de armonizare a legislatiilor nationale in combaterea fenomenului criminalitatii, ale carui congrese, pe specific, continua traditia stabilita de fosta Comisie Internationala Penala si Penitenciara, infiintata in 1885 si afiliata, in ultima perioada a activitatii sale, la Liga Natiunilor. La 1 decembrie 1950, Adunarea Generala ONU a adoptat Rezolutia nr. 414, prin care Comisia Internationala Penala si Penitenciara a fost dizolvata, iar in 1951 functiile si arhivele ei au fost transferate Natiunilor Unite.

In 1950, Adunarea Generala ONU a decis organizarea, la intervale de 5 ani, a unui Congres International pentru Prevenirea Criminalitatii si Tratamentul Delincventilor care sa continue traditia fostei Comisii Internationale Penale si Penitenciare. In paralel s-a infiintat un Comitet de Experti, avand caracter consultativ, pentru definirea politicilor si programelor destinate prevenirii cresterii fenomenului infractional si umanizarii pedepselor.

Scopurile acestor actiuni s-au modificat, o data cu trecerea timpului, in paralel cu nevoia de a asocia planurile de prevenire a criminalitatii cu dezvoltarea politicilor economico-sociale si orientarea lor catre apararea drepturilor omului.

Prezentand structura si functionalitatea unor organe ale ONU in materia criminalitatii internationale, am amintit despre aceste importante manifestari care se realizeaza pe plan mondial sub auspiciile ONU. In practica internationala ele au fost denumite Congresele Cincinale ale Natiunilor Unite pentru Prevenirea Crimei.  Incepand cu al treilea Congres, a devenit un obicei sa se alega pentru fiecare din ele o tema care sa devina un fel de laitmotiv. Aceasta tema este destinata sa reflecte o preocupare dominanta a comunitatii mondiale in domeniul prevenirii crimei si justitiei criminale.

Primul Congres a avut loc la Geneva in 1955 si a propus un ansamblu de reguli pentru tratamentul detinutilor, pe care ECOSOC l-a adoptat in 1957.

Londra, in 1960, a gazduit cel de al doilea Congres si a tratat masurile ce se impun a fi luate pentru prevenirea delincventei juvenile, a examinat problemele referitoare la munca in penitenciare, privitoare la eliberarea conditionata si asistenta post executorie.

Al treilea Congres, desfasurat la Stockholm in 1965, a dezbatut masurile ce vizeaza actiunile de prevenire a criminalitatii pentru colectivitate si lupta contra recidivei.

Cel de al patrulea Congres din 1970 de la Tokyo, a subliniat necesitatea de a se tine cont de consecintele criminalitatii in planificarea dezvoltarii, de efectele pe care le produc urbanizarea, industrializarea si revolutia tehnica asupra mediului.

Geneva, in 1975, este gazda celui de al cincilea Congres care a adoptat Declaratia contra torturii si a altor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante, pe care Adunarea Generala a adoptat-o in acelasi an si a pus bazele Codului de conduita pentru responsabilii cu aplicarea leii, pe care Adunarea Generala l-a adoptat in 1979.

Al saselea Congres, de la Caracas din 1980, a tratat problematica referitoare la tendintele criminalitatii si strategia prevenirii crimei, a delicventei juvenile, a abuzului de putere. Declaratia de la Caracas a fost aprobata de Adunarea Generala tot in 1980.

Congresul al saptelea, desfasurat la Milano in 1985, a adoptat Planul de actiune Milano cu privire la cooperarea internationala in materia prevenirii criminalitatii pe care Adunarea Generala l-a aprobat imediat. Intre alte documente ale Congresului sunt demne de mentionat urmatoarele:



o serie de principii directoare relative la prevenirea criminalitatii in contextul dezvoltarii si a unei noi ordini economice mondiale;

principii de baza referitoare la independenta si inamovibilitatea magistratilor;

un acord standard privitor la transferul prizonierilor straini;

declaratia de principii fundamentale ale justitiei cu privire la victimele criminalitatii si la victimele abuzului de putere;

un ansamblu de reguli minime ale Natiunilor Unite constand in administrarea justitiei pentru minori, adoptate si cunoscute sub titulatura Regulile Beijing.

In cadrul acestor Congrese cincinale a fost abordata sub diferite denumiri o vasta problematica, din care putem enumera: “Prevenirea criminalitatii”, care de altfel este si tema celui de-al treilea Congres, “Criminalitatea si dezvoltarea”, “Prevenirea crimei si lupta contra delicventei provocate in ultimul sfert de secol”, “Pentru o lume eliberata de crime”. Amploarea deosebita pe care a luat-o fenomenul criminalitatii pe plan mondial, in anii ce au urmat, a determinat luarea unor masuri de imbunatatire a calitatii cooperarii internationale in domeniul criminalitatii.

Cel de al VII-lea Congres pentru prevenirea criminalitatii, care a avut loc la Milano in 1985, a reprezentat deschiderea unui proces de restructurare, proces continuat de Congresul al VIII-lea din 1990 si Conferinta Ministeriala din 1991.

Declaratia de Principii si Programul de Actiune adoptate, in unanimitate, la Versailles si aprobate de Conferinta Generala, au fixat urmatoarele obiective:

crearea unor mecanisme esentiale pentru cooperarea efectiva in problemele criminalitatii;

infiintarea unor structuri specifice pentru cooperarea intre state impotriva criminalitatii transnationale;

promovarea schimbului de informatii, marirea ariilor de aplicare a instrumentelor ONU;

asigurarea unor instrumente tehnice necesare cooperarii;

asigurarea resurselor necesare pentru o actiune globala si mai concreta.

O data cu infiintarea Comisiei Interguvernamentale de Prevenire a Criminalitatii si Justitie Penala in 1992, batalia impotriva criminalitatii capata dimensiuni politice . Comisia a fost mandata sa defineasca liniile directoare pentru actiunile ONU si sa inregistreze sprijinul statelor. Toate initiativele derulate pana in prezent in acest sector sunt coordonate de Biroul pentru Prevenirea Criminalitatii si Justitie Penala, cu sediul la Viena. Biroul lucreaza in cooperare cu statele membre si alte organizatii internationale si nonguvernamentale, avand un buget de 4 milioane de dolari pe an. Acest birou urmareste adoptarea si includerea in legislatiile nationale a instrumentelor ONU si coordoneaza activitatea unor structuri specializate, cum sunt: Agentia pentru Prevenirea si Controlul Drogurilor, Centrul pentru Drepturile Omului, Biroul pentru Probleme Legale.

Cea de a III-a intrunire a Comisie Interguvernamentale de Prevenire a Criminalitatii si Justitiei Penale s-a desfasurat la Viena in perioada 26.04 – 06.05.1994 si s-a axat pe:

controlul criminalitatii nationale si transnationale, inclusiv al spalarii banilor si infractiunilor ecologice;

prevenirea criminalitatii urbane si a delincventei juvenile;

imbunatatirea sistemelor justitiei penale.

Din initiativa Comisiei, Consiliul ONU pentru Consultanta Stiintifica si Profesionala in domeniul criminalitatii si justitiei a organizat o conferinta pe tema spalarii banilor ce a avut loc in 17-21 iunie 1994. Conferinta a recomandat crearea unei retele globale pentru monitorizarea bunurilor obtinute prin activitati ilicite, aplicarea unor masuri de limitare a secretului bancar si raportarea tranzactiilor suspecte.

La initiativa Guvernului Italiei, Conferinta Interministeriala Mondiala care a avut loc la Neapole, in 21-23 noiembrie 1994, s-a axat pe dezvoltarea unei noi strategii de lupta impotriva criminalitatii transnationale. In perioada 3-14 aprilie 1995, la Tunis a avut loc o noua conferinta referitoare la prevenirea si tratamentul infractorilor. Reuniti la Neapole, pentru prima data in istorie, in ajunul celei de a 50-a aniversari a Organizatiei Natiunilor Unite, pentru a studia mijloacele de consolidare si ameliorare a capacitatilor nationale de lupta contra criminalitatii organizate, reprezentantii la inalt nivel ai statelor participante si-au exprimat vointa politica de a asigura o aplicare deplina si rapida a planului mondial de actiune in acest domeniu.

Convinsi de necesitatea urgenta de a institui mecanisme internationale mai eficace pentru sprijinirea statelor membre si in special a tarilor in curs de dezvoltare sau in tranzitie catre economia de piata, sefii de state sau guverne au adoptat masuri pentru facilitarea aplicarii strategiilor comune de prevenire si combatere a criminalitatii organizate, intarind rolul central al Organizatiei Natiunilor Unite in acest domeniu. O data cu Tratatul de la Maastricht, Europa si-a asumat rolul stimularii comunitatii internationale. Desi Tratatul nu contine masuri vizand o strategie originala in acest domeniu, multi observatori argumenteaza ca singura cale prin care Uniunea Europeana poate sa combata extinderea crimei organizate este aceea a unei politici comune in domeniul justitiei penale si a sistemelor penale.

Parlamentul European, prin Rezolutia din 11 iunie 1992, considera drept nucleu al strategiei europene necesitatea implicarii institutiilor Uniunii Europene in lupta impotriva crimei organizate, recomandand formarea unui organism politienesc comunitar, precum si introducerea in legislatiile nationale a unor masuri anti-mafia.

In Declaratia Comuna de la Berlin, tarile membre ale Uniunii Europene, precum si cele apartinand Europei Centrale si de Est s-au angajat sa coopereze mai strans in lupta impotriva crimei organizate, spalarii banilor, traficului de materiale nucleare si “carne vie”. Recentul Congres al IX-lea pentru prevenirea crimei si tratamentul delicventilor, organizat si desfasurat la Cairo, in conformitate cu Rezolutia Adunarii Generale a ONU din decembrie 1994, succede unor actiuni de aceeasi importanta si nivel, precum si cele de la Berlin si Neapole, cu abordarea unor probleme de acelasi fel.

Adoptarea, in finalul reuniunilor, a unor rezolutii si recomandari insusite de toate tarile participante, este de natura a stabili intr-o maniera acceptata fara retineri (determinate de eventuale abdicari de la normativitatea interna) principiile legale si practice de cooperare in domeniul criminalitatii internationale.

BIBLIOGRAFIE:

I – LEGI SI HOTARARI ALE GUVERNULUI

  1. Constitutia Romaniei.
  2. Codul Penal Roman cu toate modificarile la zi.
  3. Codul de Procedura Penala cu toate modificarile la zi.
  4. Legea nr. 218/9 mai 2002 privind organizarea si functionarea Politiei Romane.
  5. Legea nr. 81/26 februarie 2002 privind organizarea si functionarea Politiei de Frontiera Romane.
  6. Legea nr. 296/7 iunie 2001 privind extradarea .
  7. Legea nr. 92/4 august 1992 modificata prin Legea nr. 89/12 iulie 1996 privind organizarea judecatoreasca.
  8. Legea nr. 56/1992 privind frontiera de stat a Romaniei.
  9. Legea nr. 105/1996 privind evidenta populatiei si cartea de identitate.
  10. Legea nr. 119/1996 privind actele de stare civila.
  11. Legea nr. 191/1998 privind organizarea si functionarea Serviciului de Protectie si Paza.
  12. Legea nr. 360/2002 privind Statutul Politistului.
  13. Legea nr. 19/1992 privind aderarea Romaniei la Conventia impotriva torturii si a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante.
  14. H.G. nr. 1305/20 noiembrie 2002 privind aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a Corpului National al Politistilor.
  15. H.G. nr. 772/8 iunie 2002 pentru modificarea si completarea H.G. nr. 212/2001 privind organizarea si functionarea Ministerului Justitiei.
  16. H.G. nr. 763/26 iulie 2001 privind infiintarea, organizarea si functionarea Comitetului National de Prevenire a Criminalitatii.


Programme de Travail de la Section de la Justice Penale du Secretariat de l’Organization des Nations Unites – 6 A/31/6 Add 1 si Cort 3.

C.Zota – ECOSOC – organ principal al ONU. Teza de doctorat. Universitatea Bucuresti, Facultatea de Drept, 1970

Ion Suceava, Florian Coman – „Criminalitatea si  organizatiile internationale”,p.127, Bucuresti, 1997.




loading...




Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate

Drept




Aplicarea normelor de drept
Efectele raspunderii comitentului in raporturile cu victima prejudiciului
Abuzul in serviciu prin ingradirea unor drepturi: continut legal si continut constitutiv
Sisteme judiciare contemporane
Libertatea de asociere si intrunire pasnica
Retragerea recursului
Drepturile si libertatile fundamentale
PROIECT DISERTATIE DREPT SOCIAL EUROPEAN - „SISTEMUL EUROPEAN DE PROTECTIE AL DREPTURILOR OMULUI”
ORGANIZAREA SISTEMULUI JUDICIAR DIN GERMANIA
REGIMUL JURIDIC AL DIFERITELOR CATEGORII DE BUNURI














loading...