Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia. masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii


Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Drept


Index » legal » Drept
» Infractiunea continuata


Infractiunea continuata




I. INFRACTIUNEA CONTINUATA

1. I N F R A C T I U N E A

Dreptul penal, in totalitate, este structurat in jurul a trei institutii fundamentale: infractiunea, raspunderea penala si pedeapsa.

Caracterizarea ca fundamentale a acestor institutii este justificata de imprejurarea ca toate normele dreptului penal, indifferent daca apartin partii generale sau speciale a acestuia, se bazeaza pee le, ori graviteaza in jurul lor.




Intre cele trei institutii, mai sus mentionate, exista o stransa legatura si conditionare, in sensul ca institutia infractiunii determina existenta si functionarea celor doua.Fara infractiune nu poate exista raspundere penala si fara raspundere penala nu se poate concepe aplicarea unei pedepse.Savarsirea unei infractiuni atrage, pentru cel care a comis-o , o pedeapsa, iar pedeapsa implica, din partea persoanei care o suporta, raspunderea sa penala pentru fapta savarsita.

Conceptul de infractiune are mai multe conotatii.Este un fenomen uman, fiind rezultatul actiunii constiente a omului , manifestarea exterioara fundamentala pe o componenta psihica.Infractiunea este si un fenomen social, in primul rand pentru ca se produce in societatea omeneasca si, in al doilea rand, pentru ca afecteaza valori sociale si relatii sociale corespunzatoare acestor valori.Dar, infractiunea este si un fenomen juridic pentru ca odata considerata ca atare este reglementata prin norme de drept , devenind o fapta juridica generatoare de raspundere.

Sub aspectul dreptului penal, prezinta interes numai conotatia juridica a infractiunii.

Potrivit art.17, alin.1 Cod penal, infractiunea se defineste ca fiind fapta prevazuta de legea penala, care prezinta pericol social si este savarsita cu vinovatie.

Asa dupa cum este formulata, de catre Codul penal, definitia infractiunii prezinta o importanta deosebita pe considerentul ca se poate face o delimitare precisa a faptelor care prezinta un pericol social mai mic (cum ar fi contraventiile), de faptele cu un pericol social major.In acelas timp, definitia infractiunii este completa, facand referire la aspectul material, aspectul subiectiv si aspectul legal.Importanta practica a definitiei infractiunii este data de faptul ca, prin prisma ei, organele judiciare sunt in masura sa constate sau nu existenta unei infractiuni.Daca faptei presupusa ca infractiune ii lipseste una din trasaturile esentiale, amintite, ea nu intra in sfera ilicitului penal.

Reglementarea infractiunii este facuta de Codul penal in titlul II, din partea generala, (art.17-56), compus din sapte capitole:

- capitolul I – dispozitii generale;

- capitolul II – cauze justificative,

- capitolul III – cauzele care inlatura caracterul penal al faptei;

- capitolul IV – tentative;

- capitolul V – participatia;

- capitolul VI – raspunderea penala a persoanei juridice;

- capitolul VII – pluralitatea de infractiuni.

Articolul 17, aliniat 1 Cod penal stabileste ca infractiunea este o fapta care trebuie sa intruneasca trei trasaturi esentiale si anume:

- prevederea ei de catre legea penala;

- pericol social;

- savarsirea cu vinovatie.

Prevederea infractiunii de catre legea penala evidentiaza aspectul illicit al faptei.Determinant in acest aspect este principiul legalitatii incriminarii, care are primordial o sorginte constitutionala, deoarece art.72 din Constitutie prevede ca infractiunile se reglementeaza prin lege organica, idee care se desprinde si din cuprinsul art.2 Cod penal, care arata ca legea prevede ce fapte constituie infractiuni.Fapta prevazuta de legea penala este aceea care prezinta pericolul social al unei infractiuni tocmai pentru considerentul ca este prevazuta intr-o atare lege, dar care nu poate fi considerata infractiune pentru ca nu a fost savarsita cu vinovatie, adica exista o cauza care inlatura existenta vinovatiei: minoritatea, constrangerea fizica sau morala, iresponsabilitatea, etc.Independent ca fapta comisa corespunde unei norme de incriminare, fiind deci prevazuta de legea penala, daca nu a fost savarsita cu vinovatie ea nu este infractiune.Pe cale de consecinta, faptuitorul neavand

statut de infractor, nu raspunde penal.

Continutul reglementarilor art.18 Cod penal arata ca “fapta care prezinta prezinta pericol social, in intelesul legii penale, este orice actiune sau inactiune prin care se aduce atingere uneia dintre valorile aratate in art.1 si pentru sanctionarea careia este necesara aplicarea unei pedepse.”Rezulta ca pentru a fi relevant din punct de vedere penal, pericolului social i se cere sa indeplineasca doua cerinte, (sa prezinte doua elemente), sintetizate in: pericolul social trebuie sa fie generat de savarsirea unei fapte; pericolul social sa fie de o asemenea gravitate, incat pentru combaterea faptei care l-a generat sa fie necesara aplicarea unei pedepse.Termenului de pericol social, in doctrina, i se dau doua acceptiuni: pericol social generic (abstract) si pericol social specific (concret), carora le corespund doua notiuni distincte, dar aflate intr-o stransa corelatie.

Intodeauna in savarsirea faptei care prezinta pericol social se reflecta o anumita pozitie a faptuitorului fata de valorile sociale ocrotite prin normele dreptului penal.Infractiunea, pe langa trasatura pericolului social, este caracterizata de lege si printr-o trasatura de natura morala, subiectiva, constand in vinovatia faptuitorului.Aceasta presupune ca fapta sa fie expresia unei anumite atitudini psihice a subiectului, in ceea ce priveste vointa de a savarsi fapta si constiinta caracterului si a urmarilor acesteia.Vinovatia implica, asadar, actiunea a doi facturi inerenti vietii psihice a persoanei: constiinta sau factorul intelectiv, vointa sau factorul volitiv.Vinovatia priveste aspectul subiectiv al infractiunii.

Obiectul infractiunii il constituie valoarea sociala si relatiile sociale constituite in jurul acestei valori afectate de activitatea ilicita a faptuitorului.Importanta cunoasterii categoriei obiectului infractiunii rezida din faptul ca , prin intermediul acesteia, se poate cunoaste in mod direct si explicit insusi obiectul ocrotirii juridico-penale din societate, respective intregul sistem de valori si relatii astfel protejate.

Obiectul juridic al infractiunii este format din valorile sociale si relatiile sociale adiacente acestora prevazute in legislatia penala si carora li se aduce atingere prin actiuni sau inactiuni socialmente periculoase.

Obiectul material al infractiunii are in continut lucrul sau fiinta care incorporeaza valori ocrotite de legea penala si spre care este indreptata actiunea sau inactiunea infractionala.





Subiectii infractiunii sunt constituiti, in doctrina, din doua categorii de persoane, distincte: subiecti active si subiecti pasivi, respective acele persoane care fie savarsesc infractiunea, fie sufera de pe urma ei.

Continutul legal al infractiunii, continutul incriminarii, reprezinta totalitatea conditiilor impuse de o norma de drept penal pentru existenta unei infractiuni anume.

Mobilul infractiunii presupune impulsul intern care determina luarea hotararii infractionale si savarsirea infractiunii.

Scopul infractiunii presupune finalitatea urmarita de faptuitor.Scopul este strans legat de mobilul infractiunii pentru ca este generat de acesta si prin determinarea lui, mobilul devine mai lesne de a fi sesizat , ceea ce in final are ca efect stabilirea corecta a raspunderii penale.

In doctrina, clasificarea infractiunilor presupune sistematizarea diferitelor infractiuni in grupe , dupa anumite criterii bine determinate: infractiuni in functie de obiectul juridic; infractiuni in functie de subiect; infractiuni dupa latura obiectiva; infractiuni dupa latura subiectiva; infractiuni dupa gravitate, etc.

2. UNITATEA DE INFRACTIUNE

Termenii de unitate si pluralitate au, in general, acelas inteles ca si in limbajul comun.In dreptul penal se vorbeste de termenii de unitate si pluralitate de infractiuni, de unitate si pluralitate de infractori de unitate si pluralitate de norme incalcate.

Pe cale de consecinta exista unitate de infractiune ori de cate ori o persoana, prin activitatea desfasurata, a savarsit o infractiune, a realizat continutul unei singure infractiuni, iar pluralitatea de infractiuni, in cazurile cand aceeasi persoana, printr-un singur act, ori prin acte distincte, a realizat continutul mai multor infractiuni.

Legiuitorul, prin norma de incriminare, stabileste toate conditiile necesare pentru ca o fapta determinata sa constituie infractiune, adica stabileste continutul juridic al infractiunii respective.Baza sau criteriul de evaluare in vederea stabilirii unitatii sau pluralitatii de infractiuni il constituie continutul infractiunii.Exista unitate de infractiune in cazurile in care, in activitatea desfasurata de o persoana, se indentifica continutul unei

singure infractiuni, iar pluralitatea de infractiuni, in toate imprejurarile in care , in acea activitate se stabilesc continuturile a doua sau mai multe infractiuni.

Prin unitatea de infractiune se intelege acea situatie in care faptuitotul prin activitatea sa a realizat continutul unei singure infractiuni.

Doctrina a considerat ca unitatea infractionala se prezinta sub doua aspecte: unitate naturala si unitate legala de infractiune.

Unitatea naturala este rezultatul starii de fapt, pe cand unitatea legala este rezultatul vointei legiuitorului.

Unitatea naturala rezulta din unitatea actiunii sau inactiunii ce constituie elemental material al infractiunii.

- Unitatea de infractiune - - 9 -

Unitatea naturala de infractiune este consecinta unei singure actiuni sau inactiuni, cu un rezultat unic la baza carora se afla o singura forma de vinovatie.Ea se bazeaza pe unitatea faptei pe care legea o prevede ca infractiune unica.Formele unitatii naturale infractionale sunt: infractiunea simpla; infractiunea continua si infractiunea deviata.

Unitatea legala de infractiune exista atunci cand doua sau mai mai multe actiuni ori inactiuni sau doua ori mai multe urmari socialmente periculoase, care ar putea constitui, fiecare in parte, elemental material ori rezultatul unei infractiuni distincte sunt reunite, prin vointa legiuitorului, in continutul unei singure infractiuni, care dobandeste astfel un caracter complex.

Spre deosebire de unitatea naturala, unitatea legala de infractiune este o creatie a legiuitorului care, calauzit de unele consideratii de politica penala si folosind procedeul absorbtiei, a construit continutul unor infractiuni prin inglobarea in acelas continut a unor acte sau actiuni distincte ori a unor rezultate multiple, care, in lipsa unor dispozitii legale exprese, ar constitui elemente ale mai multor infractiuni.Unitatea legala nu reprezinta, ca in cazul celei naturale, o consacrare pe plan juridic a unei unitati de fapt ci, dimpotriva, are drept correspondent faptic o miltiplicitate de acte si activitati.Concordanta dintre unitatea juridica si unicitatea de fapt, (absoluta in cazul unitatilor naturale de infractiune), nu mai exista in cazul formelor de unitate legala.Considerarea, de catre legiuitor, a unor acte sau actiuni susceptibile de incadrari juridice distincte, ca o unitate legala de infractiune nu este, asa cum s-ar putea crede, ceva arbitrar, ci expresia unei realitati obiective, a legaturii stranse dintre ele, determinata fie de pozitia uneia fata de cealalta, fie de existenta unui element subiectiv comun, care sta la baza tuturor.



Pe de alta parte, activitatea infractionala rezultata din absorbtia acestor acte sau actiuni distincte reprezinta ceva nou din punct de vedere al periculozitatii sociale), fata de elementele sale componente.

Formele unitatii legale de infractiune sunt: infractiunea continuata; infractiunea complexa; infractiunea de obicei; infractiunea progresiva.

3. INFRACTIUNEA CONTINUATA

Infractiunea este continuata cand o persoana savarseste la diferite intervale de timp, dar in realizarea aceleasi rezolutii, actiuni sau inactiuni care prezinta fiecare in parte continutul aceleasi infractiuni (art.55, alin 2 Cod penal).

Ceea ce caracterizeaza infractiunea continuata este existenta unei pluralitati de fapte care, prezentand, fiecare in parte , continutul aceleiasi infractiuni, ar putea constitui tot atatea infractiuni autonome, insa acestea impreuna alcatuiesc, prin vointa legiuitorului, datorita unui element subiectiv comun, aflat la baza tuturor, o singura infractiune, o forma specifica de unitate infractionala.Argumentarea teoretica are in vedere existenta unei triple unitati: unitate personala (acelas subiect active); unitate psihica (aceeasi rezolutie infractionala); unitate juridica (acelasi continut de infractiune).

Trasaturile caracteristice ale infractiunii continuate rezulta, fara echivocitate, din analiza conditiilor de existenta ale acesteia.

Conditiilke de existenta ale infractiunii continuate reies in mod explicit din continutul art.55 alin.2 Cod penal:

1. – unitatea subiectului activ;

2. – unicitatea rezolutiei infractionale;

3. – pluralitatea de actiuni (inactiuni) la diferite intervale de timp care sa realizeze continutul aceleasi infractiuni.

Unitatea subiectului activ

Aceasta conditie semnifica faptul ca aceeasi persoana savarseste activitatea infractionala.

Conditia deriva prin insasi natura infractiunii continuate fiindca ideea de a se continua o activitate infractionala compusa din actiuni repetate, savarsite succesiv, presupune identitatea faptuitorului, a subiectului intregii activitati.

Singuralul “o persoana” folosit de legiuitor in art. 55, alin. 2, Cp, implica si pluralul “persoane”, ceea ce denota ca infractiunea continuata este susceptibila de a fi savarsita in participatie penala si chiar in oricare din formele acesteia. In doctrina si practica judiciara s-a pus probleme daca exista unitate de infractiune in forma continuata, in ipoteza in care, instigatorul sau complicele a determinat si, respective, a ajutat autorul pentru unele actiuni, iar la altele, acestia, participa nemijlocit la savarsirea lor impreuna cu autorul.

In conceptia unor autori, intr-o asemenea imprejurare suntem in prezenta unui concurs real de infractiuni, pentru ca persoana care a determinat ori a sprijinit comiterea unor acte iar ulterior savarsirea nemijlocit a altora, impreuna cu autorul initial, a actionat pe baza a doua rezolutiuni infractionale.

In conceptia altor autori, unitatea infractionala se pastreaza, iar participantul va raspunde, de principiul, pentru calitatea care atrage pedeapsa cea mai grava.

Practica judiciara in materie, aproape in unanimitate, admite existenta unitatii de infractiune, solutie considerata corecta, pornind de la ideea ca este greu de acceptat un concurs de infractiuni numai pentru cel care isi schimba calitatea, de exemplu din complice in autor, iar pentru cel care participa in calitate de autor, la toate actele sa se considere ca a comis o singura infractiune.

2. Unicitaea rezolutiei infractionale

Aceasta cerinta legala reprezinta liantul de ordin subiectiv, care uneste actiunile sau inactiunile savarsite intr-o unitate infractionala, facand ca ele sa-si piarda statutul de infractiune independenta, si totodata, constituie criteriul de deosebire a infractiunii continuate de concursul de infractiuni. Aceasta conditie priveste latura subiectiva.

In practica curenta, cuvantul “rezolutie” este utilizat in mod obisnuit

pentru infractiunea intentionata simpla, si presupune, pe langa actul de vointa al faptuitorului, de a efectua actiunea, ( inactiunea ) si actul de constiinta al acestuia, de a prevedea urmarile actiunii ( inactiunii ). Prin “rezolutie” se intelege elemental subiectiv al infractiunii intentionate cu ambii sai factori: volitiv si intelectiv, dar acestia au un specific, in cazul infractiunii continuate, fata de infractiunea simpla. Sub aspectul factorului intelectiv, rezolutia unica care caracterizeaza infractiunea continuata consta in reprezentarea in ansamblu a activitatii infractionale, inclusive a realizarii ei prin actiuni sau inactiuni repetae si a rezultatului sau global, iar, sub aspectul sau volitiv, ea consta in vointa de a savarsi treptat actiunile sau inactiunile componenete ale acelei activitati care trebuie apreciata in unitatea sa. Pe langa existenta rezolutiei unice, fiecare act, la randul sau, este insotit de o pozitie psihica proprie care presupune reactualizarea factorilor psihici initiali si survenirea unor factori noi care insotesc fiecare actiune in parte.Rezolutia infractionala trebuie sa fie conturata in linii generale, in ansamblu, binenteles cu posibilitatea survenirii unor noi imprejurari caracteristice fiecarei actiuni.



Conditia este esentiala pentru existenta infractiunii continuate, in lipsa ei actele infractionale identice ar avea semnificatia unui concurs real omogen de infractiuni.Pentru ca infractorul a comis actele infractionale in temeiul unei conceptii unice duce la aparitia unitatii infractionale sub forma infractiunii continuate.

In doctrina si in practica judiciara se admite ca o rezolutie unica semnifica o reprezentare generala de ansamblu a actiunilor, a modului de operare, a urmarilor, fara ca prin aceasta sa se inteleaga ca trebuie sa existe un plan amanuntit care ar trebui respectat intocmai.Ea trebuie sa indeplineasca doua conditii esentiale: sa fie prealabila inceperii activitatii infractionale si sa dureze tot timpul cat se desfasoara acest gen de activitate.

In ceea ce priveste aspectul formei de vinovatie, infractiunea continuata se comite numai cu intentie, imprejurare care rezulta din continutul reglementarii legale, care folosind termenul de rezolutie exclude culpa.

Instanta suprema, pronuntandu-se asupra unor criterii, pe baza carora s-ar putea constata unitatea de rezolutie a admis ca acestea ar putea fi, spre exemplu, urmatoarele: unitatea obiectului material , unitatea locului, a persoanei vatamate, etc.

3. Pluralitatea de actiuni (inactiuni) savarsite la diferite intervale de timp si care sa realizeze fiecare in parte continutul aceleasi infractiuni.

Aceasta conditie priveste latura obiectiva a infractiunii.

Facandu-se referire la termenuii de actiune sau inactiune, se poate preciza ca acestea semnifica elemental material al infractiunii respective.Este necesara existenta unei pluralitati de actiuni sau inactiuni, realizandu-se astfel cerinta chiar in cazul cand sunt cel putin doua.Actiunile sau inactiunile pot fi identice sau chiar numai asemanatoare, ca atunci, cand se comit acte repetate de sustragere, in baza aceleasi rezolutii, dar vizand obiecte materiale diverse.In cazul infractiunilor cu continut alternative, faptul ca actiunile care se comit , in baza aceleasi rezolutii, sunt diferite, nu afecteaza caracterul de infractiune continuata, ca atunci cand, spre exemplu, delapidarea se realizeaza alternative, prin acte de insusire, de folosire sau de traficare a bunurilor gestionate.

Practica judiciara a statuat ca existenta infractiunii continuate nu este conditionata de omogenitatea faptica a actiunilor componente.Necesar este ca deosebirile de ordin material dintre diversele actiuni sa nu afecteze omogenitatea juridica a acestora, iar deosebirile sa fie compatibile cu unitatea de rezolutie.Actiunile sau inactiunile trebuie savarsite la diferite intervale de timp, nu prea mari, pentru ca aceasta ar insemna ca nu mai exista rezolutie unica, ci o pluralitate de rezolutii, cu consecinta si a unei pluralitati de infractiuni , sub forma unui concurs de infractiuni.Uneori intervalele de timp pot fi destul de mici, dar daca nu este o rezolutie unica, simplul fapt ca este vorba de aceiasi activitate infractionala, nu realizeaza o infractiune continuata.

Exista infractiune continuata si atunci cand unele din actiuni sau inactiuni realizeaza continutul de baza al unei infractiuni, iar altele realizeaza una sau alta din formele calificate, pentru ca atat unele cat si altele corespund aceluias tip de infractiune.Mai exista infractiune unica continuata, indifferent daca unele din actele infractionale sunt consumate , iar altele sunt ramase in faza de tentativa, cu conditia ca infractorul sa savarseasca respectivele acte pe baza aceleasi rezolutii infractionale.

Continutul aceleasi infractiuni sau unitatea juridica este asigurata si atunci cand actiunile sau inactiunile realizeaza una sau alta din formele alternative, forma consumata sau forma tentativei, forma de baza sau forma agravanta.

Momentul (data) savarsirii infractiunii continuate prezinta doua aspecte distincte, facandu-se precizarea ca nu se poate vorbi de momentul consumarii decat dupa consumarea celei de-a doua actiuni sau inactiuni, pentru ca doar consumarea primei, deci a uneia singure, nu are nici o semnificatie pentru existenta unitatii legale in aceasta forma.

Relevanta incidentei momentului epuizarii se regaseste atunci cand se pune problema departajarii raspunderii penale a minorilor de cea a majorilor.In acest context, daca activitatea infractionala a inceput in timpul minoritatii si s-a continuat si dupa implinirea varstei majoratului, momentul epuizarii situandu-se dupa 18 ani, infractorul va raspunde ca major.

In legatura cu locul infractiunii continuate, se precizeaza ca in conditiile in care unele din actele de executare sau rezultatul s-a produs pe teritoriul Romaniei, se va aplica legea penala romana, potrivit principiului ubicuitatii consacrat de Codul penal.

O serie de infractiuni nu pot fi savarsite in forma continuata, astfel:

- infractiunile din culpa, datorita faptului ca textul legal stabileste ca trebuie sa existe o rezolutie unica, ori culpa este incompatibila cu ideea luarii unei rezolutii infractionale care presupune neaparat intentie;

- infractiunile care nu sunt susceptibile de divizare nu pot fi comise in forma continuata;

- infractiunile care presupun reluarea activitatii pentru realizarea continutului lor, respective infractiunile de obicei, un singur act neinsemnand consumare si care obligatoriu se realizeaza prin repetarea lor.




loading...




Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate

Drept




Administratia publica centrala
Natura juridica a fondului de comert
Sediul legal si caracterele generale definitorii ale raspunderii comitentului pentru fapta prepusului
Dreptul familiei - Bilete examen
ORGANIZAREA SISTEMULUI JUDICIAR DIN S.U.A.
Partajul total si partajul partial
SISTEMUL MASURILOR DE SIGURANTA SI CONDITIILE GENERALE DE APLICARE A ACESTORA
Lovirea sau alte violente
Uciderea din culpa
Deliberarea si pronuntarea hotararii














loading...