Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia. masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii


Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Drept


Index » legal » Drept
» Efectele divortului


Efectele divortului




Efectele divortului

1.Efectele divortului cu privire la relatiile personale dintre soti si la capacitatea de exercitiu

  1. Obligatia de sprijin moral



Desfacerea casatoriei produce consecinte multiple care se rasfrang asupra intregului complex de relatii de natura personala si patrimoniala care au luat nastere intre soti ca urmare a casatoriei. Efectele divortului se produc numai pentru viitor, spre deosebire de efectele ce insotesc desfiintarea casatoriei, si care, in principiu, opereaza atat pentru trecut cat si pentru viitor. In ce priveste efectele divortului cu privire la obligatia de sprijin moral observam ca odata cu pierderea calitatii de sot inceteaza si drepturile si obligatiile personale dintre fostii soti; acestia nu-si mai datoreaza sprijin moral sau fidelitate.[1]

  1. Numele

In urma desfacerii casatoriei fiecare din fostii soti redobandeste numele avut inainte de incheierea casatoriei numai daca sotul respectiv nu si-a schimbat numele in timpul casatoriei, pe cale administrativa. Daca inainte de incheierea casatoriei desfacuta prin divort, un sot a purtat numele de familie al fostului sot dintr-o casatorie anterioara incetata prin deces sau desfacuta prin divort, el va lua acel nume si nu pe cel anterior primei casatorii.

Potrivit art. 40 alin. 1 si 2 Cod. fam., sotii se pot invoi ca acela dintre ei care a purtat in timpul casatoriei numele de familie al celuilalt sot sa pastreze acest nume si dupa desfacerea casatoriei, cu conditia ca instanta sa ia act de aceasta intelegere prin hotararea de divort, iar nu ulterior. Invoiala sotilor privitor la nume nu poate depasi aceste limite. Astfel, in speta, s-a decis ca sotia nu poate fi autorizata , dupa divort, sa poarte numele fostului sau sot alaturi de numele de familie pa care l-a avut anterior casatoriei.

Revenirea la numele avut inainte de incheierea casatoriei poate aduce prejudicii morale sotului respectiv cand, de exemplu, acesta a devenit cunoscut sub numele purtat in timpul casatoriei ca scriitor, artist, medic. Daca sotii nu se inteleg ca dupa divort sotul care a purtat in timpul casatoriei numele celuilalt sot sa pastreze acest nume, instanta poate pentru motive temeinice, sa incuviinteze sotului respectiv mentinerea numelui luat la incheierea casatoriei (art. 40 alin. 2 Cod. fam.).

Daca fostului sot i s-a permis sa poarte si dupa divort numele de familie al celuilalt sot, el nu poate cere sa fie autorizat sa revina la numele pe care l-a purtat inainte de casatorie, intrucat asemenea cerere echivaleaza cu o schimbare de nume.

Mentiunea din hotararea de divort in legatura cu purtarea numelui dupa divort de catre soti nu este obligatorie ci facultativa, dar instanta este datoare sa atraga atentia partilor asupra aplicarii acestor dispozitii.[2]

c. Lipsa efectelor divortului cu privire la capacitatea de exercitiu

O asemenea problema se poate ivi in practica foarte rar. Desfacerea casatoriei nu afecteaza capacitatea deplina de exercitiu dobandita de femeia minora prin casatorie, in cazul in care divortul acesteia are loc mai inainte de implinirea varstei majoratului.

Desfacerea casatoriei nu produce efecte nici asupra cetateniei.

2.Efectele divortului cu privire la relatiile patrimoniale dintre soti

In ce priveste relatiile patrimoniale dintre fostii soti, ca urmare a desfacerii casatoriei, inceteaza obligatia reciproca de sprijin material si obligatia legala de intretinere intre soti (luand nastere, in anumite conditii o noua obligatie legala de intretinere intre fostii soti). Obligatia de a suporta cheltuielile casatoriei va inceta si odata cu pierderea calitatii de sot se sterge si vocatia succesorala reciproca.[3]

In dreptul roman, daca unul din soti inceteaza din viata dupa ce s-a pronuntat divortul, dar inainte ce hotararea sa fi ramas definitiva, efectele ei nu se mai pot produce, casatoria nedesfacandu-se prin divort, ci incetand prin decesul unuia din soti. In dreptul francez si al altor state se considera ca formularea anterior decesului unuia din soti a unei actiuni de divort, aflata in curs de judecata in fata instantelor judecatoresti , are drept consecinta stingerea dreptului succesoral al sotului supravietuitor, daca in clauza de divort motivele au fost intemeiate.[4]

Cel mai important efect in planul relatiilor priveste insa comunitatea matrimoniala a bunurilor. La desfacerea casatoriei bunurile comune dobandite de fostii soti se pot imparti potrivit art. 36 alin. 1, fie prin invoiala partilor, fie prin hotarare judecatoreasca.

Divortul nu presupune insa in mod necesar partajul bunurilor comune, fostii soti putand stapani impreuna, in continuare bunuri; pe de alta parte , chiar daca fostii soti opteaza pentru impartirea bunurilor comune, partajul se infaptuieste , de regula, dupa o anumita perioada de timp de la desfacerea casatoriei. Pana la desfacerea casatoriei sotii au un drept de proprietate comuna in devalmasie, iar dupa impartirea bunurilor comune fiecare din fostii soti dobandeste un drept exclusiv asupra bunurilor ce i-au fost atribuite.

Se pune problema care este natura juridica a drepturilor fostilor soti asupra bunurilor dobandite in timpul casatoriei in intervalul cuprins intre desfacerea casatoriei si impartirea acestor bunuri. Astfel, unii autori sunt de parere ca odata cu desfacerea casatoriei, proprietatea comuna in devalmasie se transforma in indiviziune de drept comun pe cote parti care va lua sfarsit numai prin imparteala.

Intr-o alta opinie se considera ca proprietatea comuna in devalmasie “supravietuieste” desfacerii casatoriei si poate lua sfarsit numai prin partaj, caci pana la infaptuirea partajului nici unul din soti nu are o cota parte determinata din bunurile comune, iar pentru a se putea vorbi de indiviziune este necesar ca fiecare titular sa cunoasca intinderea dreptului sau de proprietate asupra bunurilor comune.[5]

In sfarsit, o a treia parere este ca pe timpul cuprins intre desfacerea casatoriei si impartirea bunurilor comune dobandite de soti, comunitatea de bunuri imbina elemente ale devalmasiei si ale indiviziunii de drept comun, prezentandu-se ca o “proprietate comuna de tranzitie intre proprietatea comuna in devalmasie si proprietatea comuna pe cote parti si care poate fi numita comunitate patrimoniala de bunuri.” Intr-adevar, dreptul de proprietate comuna in devalmasie se mentine si ulterior divortului, fiindca pana la infaptuirea partajului sau determinarea cotelor parti cuvenite fiecaruia din coproprietari pe calea unei actiuni in constatare, dreptul fiecaruia din fostii soti este numai determinabil, ori, pentru a se putea vorbi de indiviziune este necesar ca intinderea dreptului fiecaruia din titulari sa fie exprimat sub forma unei cote ideale din dreptul de proprietate asupra bunurilor comune.

In ce priveste aceasta opinie trebuie facute urmatoarele precizari: desi proprietatea comuna in devalmasie de mentine, prezumtia mandatului tacit reciproc inceteaza odata cu desfacerea casatoriei. In al doilea rand, obligatiile asumate de unul din fostii soti dupa desfacerea casatoriei si pana la infaptuirea partajului nu mai pot fi considerate comune, deci executarea lor nu e garantata cu bunurile comune.

2.1 Impartirea bunurilor comune prin invoiala sotilor

Art. 36 alin. 1 Cod. fam. precizeaza ca “la desfacerea casatoriei, bunurile comune se impart intre soti, potrivit invoielii acestora”, dar nu lamureste problema momentului in care o astfel de conventie poate interveni. Formula “la desfacerea casatoriei” a fost interpretata diferit de literatura juridica si practica judiciara:

Intr-o prima interpretare  s-a spus ca invoiala se poate face chiar mai inainte de introducerea actiunii de divort, dar in vederea divortului, caci instantele vor stabili daca sunt indeplinite conditiile pentru pronuntarea divortului. S-a decis ca acest partaj este nul absolut pentru ca instanta trebuie sa stabileasca masa bunurilor comune si contributia fiecarui sot spre a se fixa cota ce revine fiecaruia;





Intr-o a doua interpretare[7] s-a sustinut ca invoiala privind impartirea bunurilor comune poate sa intervina in perioada imediat urmatoare ramanerii definitive a hotararii de divort pe motiv ca art. 42 Cod. fam. arata obligatiile instantei atunci cand pronunta divortul, dar nu mentioneaza si obligatia de a hotari in ce priveste impartirea bunurilor comune ale sotilor;

Intr-o alta opinie[8] acceptata si de instanta noastra suprema, partajul conventional poate interveni numai dupa introducerea actiunii de divort, dar isi va produce efecte numai dupa desfacerea casatoriei.

S-a observat ca sintagma “la desfacerea casatoriei” stabileste momentul in care o atare conventie isi produce efectele, si nu acela in care ea se poate realiza.[9]

In concluzie, conventia sotilor poate interveni:

-concomitent cu intervenirea hotararii de divort;

-in cursul judecatii, fie ca invoiala se face in fata instantei, fie printr-un act intocmit in fata notariatului de stat, cu precizarea ca invoiala sotilor isi va produce efecte doar dupa desfacerea casatoriei. Instanta de judecata trebuie, potrivit principiului rolului ei efectiv, sa verifice invoiala prezenta pentru ca aceasta sa nu ascunda scopuri ilicite: fraudarea drepturilor, usurarea divortului, micsorarea volumului bunurilor supuse executarii silite, ca urmare a condamnarii unui sot pentru delapidare, etc. Daca au fost fraudati creditorii, tranzactia judiciara a fostilor soti cu privire la imparteala bunurilor comune poate fi atacata cu actiune pauliana. Creditorii nu sunt fraudati daca fostul sot debitor, prin incheierea tranzactiei judiciare, nici nu si-a creat, nici nu si-a marit o stare de insolvabilitate;

-ulterior ramanerii irevocabile  a hotararii de divort si chiar dupa inregistrarea ei pe marginea actului de casatorie, pentru ca in acest caz nu mai exista vreo suspiciune in privinta solutionarii actiunii de divort.

Intelegerea sotilor poate avea ca obiect:

-stabilirea intinderii drepturilor fiecaruia dintre soti asupra bunurilor comune. In aceasta situatie impartirea in fapt a bunurilor se va face potrivit cotelor stabilite prin invoiala, iar in caz de neintelegere prin instanta judecatoreasca potrivit acelorasi cote;

-determinarea in natura a lucrurilor pe care urmeaza sa le primeasca fiecare.

Partile pot realiza pe cale conventionala partajarea tuturor bunurilor comune sau numai a unei parti din ele, in aceasta din urma ipostaza bunurile neimpartite fiind stapanite mai departe impreuna, partajarea lor ulterioara se poate infaptui fie prin invoiala fostilor soti, fie prin hotarare judecatoreasca.

In lipsa unor dispozitii speciale aplicabile in aceasta materie, conventia sotilor este guvernata de regulile de drept comun referitoare la actele juridice. Astfel partajul voluntar va fi in principiu valabil incheiat, chiar daca nu s-a incheiat un inscris constatator al conventiei.

Sunt insa si cazuri cand impartirea bunurilor comune este supusa formei autentice de ad validitatem. Daca in masa bunurilor comune sunt cuprinse terenuri, partajul acestora este subordonat cerintei formei autentice (art. 46 din Legea nr. 18/1991).

2.2. Impartirea bunurilor comune prin hotarare judecatoreasca

Atunci cand impartirea bunurilor comune dobandite in timpul casatoriei nu se poate realiza pe cale conventionala, la cererea oricaruia dintre soti , va decide, in aceasta privinta, instanta de judecata, conform art. 36 alin. 1 Cod. fam. O asemenea cerere poate fi introdusa fie dupa desfacerea casatoriei prin divort, pe calea unei actiuni principale, fie odata cu cererea de divort sau in cursul procesului de divort pe cale accesorie, potrivit art. 17 Cod. proc. civ.[10]

Spre deosebire de actiunea de partaj intemeiata pe dreptul de proprietate comuna pe cote parti, cand intinderea drepturilor fiecaruia dintre copartasi este cunoscuta si exprimata sub forma unor cote ideale din masa bunurilor indivize, in cazul sotilor, partajul implica si stabilirea intinderii dreptului fiecaruia dintre ei asupra bunurilor care sunt obiect al dreptului de proprietate comuna in devalmasie. Impartirea bunurilor comune se face in felul urmator:

- daca exista o invoiala a sotilor cu privire la determinarea cotei fiecaruia dintre soti din bunurile comune atunci instanta va dispune impartirea potrivit cotelor astfel stabilite;

- in caz contrar stabilirea cotei-parti ce revine fiecarui sot se face prin hotarare judecatoreasca.

Criteriul stabilirii de catre instanta de judecata a cotei fiecarui sot cu privire la bunurile comune se determina in functie de temeiul juridic al comunitatii de bunuri. Daca numai existenta relatiilor de casatorie ar constitui temeiul juridic, atunci, avand in vedere principiul egalitatii dintre barbat si femeie, bunurile comune ale sotilor ar trebui sa fie impartite intre ei in mod egal. Daca insa temeiul juridic al comunitatii de bunuri il formeaza nu numai existenta casatoriei, ci si participarea fiecaruia dintre soti prin munca sa ori prin mijloacele sale la dobandirea si conservarea bunurilor comune, atunci impartirea bunurilor nu se poate face in toate cazurile in parti egale.

Sotul care a contribuit mai mult la dobandirea bunurilor comune nu mai poate fi tratat la fel cu celalalt, ceea ce ar duce la slabirea simtului de raspundere fata de sarcinile casatoriei. Aceasta inseamna ca este posibila stabilirea de cote inegale, inegalitatea mergand pana la negarea oricarui drept al unuia din soti atunci cand el nu a avut nici un aport la dobandirea bunurilor si la sustinerea casatoriei.[11]

In lipsa dovezilor din care sa rezulte aportul diferentiat al sotilor la dobandirea bunurilor comune, se presupune ca ambii soti au avut contributie egala, impartirea bunurilor facandu-se in parti egale.[12]

Este de retinut ca aceste cote de contributie se determina nu numai in functie de aportul de ordin material la achizitionarea bunurilor comune ci si de munca prestata in gospodarie, precum si cea depusa pentru cresterea copiilor.

La evaluarea bunurilor se tine seama de starea bunurilor din momentul despartirii in fapt a sotilor. Daca bunurile au ramas in folosinta exclusiva a unuia din soti, uzura lor va fi suportata de acesta.

Stabilirea cotelor de contributie a sotilor se face in raport cu totalitatea bunurilor comune si nu diferentiat pe categorii de bunuri sau pe bunuri individual determinate[13], chiar daca acestea ar avea o valoare deosebita in comparatie cu restul masei de bunuri. Intr-adevar, unicitatea sub care se prezinta universalitatea juridica a bunurilor comune, privita ca o masa de drepturi si obligatii, face ca in mod corelativ, la incetarea comunitatii, imparteala sa se realizeze, de asemenea, prin unicitate de cote stabilite pentru fiecare din soti.

Separatia in fapt a sotilor nu inlatura prezumtia de comunitate a bunurilor dobandite in timpul casatoriei instituita prin art. 30 Cod. fam. Se va tine insa seama de perioadele de timp in care viata in comun a fost intrerupta numai in masura in care aceasta stare de fapt este de natura sa contribuie la de terminarea cotei de participare a fiecarui sot la dobandirea bunurilor comune Astfel s-a decis ca platile facute de catre unul din soti dupa ramanerea definitiva a hotararii de divort urmeaza a se avea in vedere numai daca apartamentul se atribuie celui ce nu a facut plata , situatie in care cuantumul sumelor platite trebuie sa fie avut in vedere la efectuarea impartelii ca aport propriu.[14]

Efectele divortului cu privire la relatiile personale dintre parinti si copiii lor minori



Efectele divortului se rasfrang si asupra copiilor minori rezultati din casatoria fata de care sotii au exercitat impreuna drepturile si indatoririle parintesti. Faptul ca parintii sunt despartiti nu modifica indatoririle lor de crestere, educare, pregatire profesionala a copiilor. Chiar si in situatiile de exceptie cand un parinte este decazut din drepturile parintesti, legea nu il scuteste pe acesta de indatorirea de a da intretinere copilului.

Efectele divortului cu privire la relatiile personale dintre parinti si copii nu se produc in cazul copiilor majori.

In ce priveste incredintarea copiilor minori, odata cu pronuntarea divortului, instanta este obligata sa se pronunte prin hotarare de divort, asupra incredintarii copiilor minori, chiar daca sotii nu au cerut aceasta in mod expres, pentru a se evita introducerea ulterioara a unei noi actiuni, ceea ce nu ar fi in interesul copiilor minori care nu pot fi lasati fara ingrijire nici un moment.

Criteriul care trebuie sa stea in atentia instantei in aceasta privinta este in exclusivitate interesul copiilor minori.

In stabilirea interesului acestora se tine seama de o serie de elemente printre care mijloacele materiale ale parintilor, posibilitatile de dezvoltare fizica, morala si intelectuala pe care copiii le pot gasi la unul dintre parinti, varsta copilului, comportarea parintilor fata de copil inainte de divort, legaturile de afectiune dintre minor si familie, posibilitatile fiecarui parinte de supraveghere si ingrijire a copiilor si preocuparea manifestata de ei in acest sens, conduita lor morala.[15]

Conceptul de “interes al copilului minor” de care trebuie sa se tina seama in incredintarea acestuia are un caracter complex, fiind in functie de factori multipli. Instanta trebuie sa decida pentru fiecare dintre copii, acestia putand fi incredintati chiar parintelui vinovat de divort.[16]

Sustinerea, in mod generic, ca numai mama copilului poate asigura ingrijirea corespunzatoare a acestuia contravine principiului indreptatirii egale a ambilor parinti de a se ocupa de dezvoltarea fizica, morala si intelectuala a copiilor si deformeaza ideea calauzitoare in materie care este cea a preeminentei interesului copiilor.

Astfel, in speta, in prima instanta, ca si in apel, s-a intreprins un examen comparativ complex al conditiilor oferite de ambii parinti pentru cresterea si educarea minorilor, conchizandu-se motivat ca, in momentul actual ele sunt mai bine realizate prin incredintarea minorei la tata, cu pastrarea tuturor drepturilor mamei privind legaturile personale cu minora. Legatura de concubinaj a recurentei a fost dovedita, iar afirmatia ca minora poate fi incredintata chiar parintelui vinovat de divort, indiferent de motivul vinovatiei a fost inacceptabila in principiu, fiindca, in concret, o conduita neconforma exigentelor vietii de familie este de natura a afecta in mod cert inchegarea armonioasa a individualitatii copilului.

Desi textul legal (art. 43 alin. 3 Cod. fam.) vorbeste numai de dreptul parintelui de a avea legaturi personale cu copilul, iar in practica judiciara s-a decis ca alte rude apropiate, cum ar fi bunicii, nu pot revendica dreptul de a avea legaturi personale cu copilul, unii autori[18] considera gresita o atare concluzie si in neconformitate cu interesele copilului minor, care si in situatia divortului dintre parintii sai este bine sa aiba raporturi firesti atat cu acestia, cat si cu rudele sale. In opinia acestor autori o actiune a bunicilor sau a altor rude apropiate pentru vizitarea minorului ar trebui admisa, fixandu-se anumite date rezonabile in acest sens, aceasta avand efecte benefice asupra echilibrului sufletesc al minorului.

Instanta este datoare sa culeaga din timp toate datele necesare ce ar putea fi de natura sa influenteze solutia. Instanta este obligata sa asculte pe parinti, autoritatea tutelara si pe copiii care au implinit varsta de 10 ani.

Tribunalul Suprem, prin decizia de indrumare nr. 19 din 5 iulie 1962, a hotarat ca prezenta efectiva a delegatului autoritatii tutelare la dezbateri nu este obligatorie. In ce priveste concluziile delegatului autoritatii tutelare, ele trebuie sa se intemeieze pe rezultatul investigatiilor acestui organ care, de obicei, sunt concretizate intr-un act de ancheta sociala. Ancheta sociala prezinta o importanta deosebita, ca mijloc pentru realizarea ocrotirii minorului si trebuie facuta de persoane cu pregatire de specialitate si experienta in cresterea copiilor. Ancheta reprezinta un mijloc de proba dar ea ramane la aprecierea instantei, in contextul tuturor celorlalte probe ale cauzei.

Autoritatea tutelara isi poate comunica parerea in scris, informand instanta cu privire la traiul sotilor si modul cum sunt ingrijiti copiii si cu privire la masurile ce crede de cuviinta a fi luate in interesul copiilor. De aceea, citarea autoritatii tutelare in procesele in care sunt copii minori este, in toate cazurile, obligatorie.

Potrivit art. 1441 Cod. proc. civ., ascultarea copilului minor se face in camera de chibzuinta. Daca, fata de imprejurarile cauzei, instanta gaseste potrivit, ea asculta copilul minor fara ca partile sau alte persoane sa fie de fata.[19] Vointa exprimata de minor, cand acesta a implinit 10 ani, trebuie analizata cu multa grija de instanta. Tinand seama de influentarea psihica a copiilor la aceasta varsta, in special in perioada de pubertate, astfel ca dorinta lor nu poate avea o influenta majora la incredintare, ceea ce trebuie sa primeze fiind interesul copilului si care se determina in functie de criteriile mai sus mentionate.

Totusi, daca din probele administrate rezulta ca ambii soti s-au ocupat deopotriva de copii si au manifestat in egala masura afectiune, iar interesele minorilor nu sunt prejudiciate, nu este de neglijat optiunea exprimata de ei in conditiile legii. Astfel, in speta, casatoria fiind declarata desfacuta din vina ambilor soti, despartirea lor in fapt a condus la separarea celor doi copii, care si-au manifestat dorinta ca fiecare sa fie incredintat cate unui parinte. Solutia primei instante ca ambii copii sa fie incredintati mamei reclamante a fost criticata de parat, iar recursul sau a fost admis si sentinta modificata. Astfel, unul din copii i-a fost incredintat paratului retinandu-se ca minorul se afla de mai multa vreme in ingrijirea lui si ca acesta manifesta mai multa afectiune fata de parat.[20]

In concluzie, fratii care au crescut impreuna nu pot fi separati la divortul parintilor lor, decat atunci cand exista motive temeinice.

Parintii se pot invoi cu privire la incredintarea copiilor minori, dar aceasta invoiala nu produce efecte daca nu este incuviintata de instanta judecatoreasca, pentru a se verifica daca invoiala corespunde intereselor copiilor. Invoiala parintilor cu privire la incredintarea copiilor nu este obligatorie pentru instanta de judecata.[21]

Daca exista motive temeinice, datorate de cele mai multe ori imoralitatii ori comportarii parintilor, copiii minori pot fi incredintati unor rude sau altor persoane, dar numai cu consimtamantul acestora, ori unor institutii de ocrotire.[22] Astfel, chiar daca unul daca unul dintre parinti traieste, copilul poate fi incredintat spre crestere si educare bunicilor in cazul in care din imprejurarile cauzei ar rezulta ca este in interesul acestuia (art. 103 Cod. fam.). in speta, copilul a fost incredintat, dupa divort, mamei, fiind ingrijit de bunici, iar in urma decesului mamei a fost lasat in continuare la ei, considerandu-se ca este in interesul sau. Pe de alta parte, atasamentul bunicului fata de nepot nu constituie temei suficient pentru ca tatal sa fie inlaturat de la dreptul si obligatia de a creste si educa pe copil.

In procesele in care figureaza copii minori este bine sa puna concluzii procurorul. In acest fel exista inca o garantie pentru a asigura o hotarare justa din partea instantei cu privire la incredintarea copiilor minori.



I.P. Filipescu, op. cit., p.244; Adrian Pricopi, op. cit., p.13



Dumitru Burghelea, Ioan Burghelea, “Legislatia familiei comentata si adnotata”, vol I, Ed. Iasi, 2002, p. 145.

Emese Florian, op. cit., p.185

Henri Leon si Jean Mazeaud, “Leçons de droit civil”, tome quatrieme, deuxieme volume, Ed. Montchrestien, Paris, 1971, p.104.

C. Oprisan, “Probleme ale lichidarii comunitatii de bunuri a sotilor in practica judecatoreasca si literatura de specialitate”, in J.N. nr. 4/2003, p. 44-57.

I. Albu, “Regimul juridic al bunurilor comune ale fostilor soti pe timpul dintre data desfacerii casatoriei si data impartirii lor”, in J.N. nr. 8/2000, p. 74.

Gh. Nedelschi, “Cu privire la impartirea bunurilor comune ale sotilor”, in L.P., nr. 3, p. 230.

T.R. Popescu, “Dreptul familiei. Tratat”, vol I , Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 2004, p. 284-285

I.P. Filipescu, op. cit., p. 247;

A. Pricopi, op. cit., p. 134.

T.R. Popescu, op cit., vol I, p. 289.

A. Pricopi, op. cit., p. 135; I.P. Filipescu, op. cit., p. 250.

T.S. , dec. civ. nr. 1569 din 8 septembrie1962, in J.N., nr. 1, 1965, p. 164.

T.S., dec. civ. nr. 2064 din18 octombrie 1980, in R.R.D., nr. 7, 1981, p. 54

A. Pricopi, op. cit., p. 141; I.P. Filipescu, op. cit., p. 281; Cristina Turianu, Corneliu Turianu, “Dreptul familiei. Practica judiciara adnotata”, Edit Press “Mihaela” S.R.L., Bucuresti, 2004, p. 242.

Idem.

C. Ap. Brasov, dec. nr. 353/1994, “Culegere de practica judiciara 1994”, p. 3

Alexandru Bacaci, Codruta Hageanu, Viorica Dumitrache, “Dreptul familiei”, Ed. All Beck, Bucuresti, 2005.

A. Pricopi, op. cit., p. 141.

T. mun. Bucuresti, dec. civ. nr. 872/1992, “Culegere de practica judiciara pe anul 1992”, p. 41.

Plenul T.S., dec. de indrumare nr. 10 din 13 noiembrie 1969, pct. 5 lit. b.

T.S., dec. de indrumare nr. 10 din 13 noiembrie 1969, pct. 5 lit.b.

T.S., dec. civ. nr. 1424 din 13 iunie 1974, in R.R.D., nr. 1, 1975, p. 6




loading...




Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate

Drept




Efectele incalcarii cerintelor legale de constituire a societatii comerciale
STUDIU PRIVIND IMPARTIREA BUNURILOR INTRE SOTI
Legea nr. 6 din 28 decembrie 1961 privind reglementarea regimului vamal al Republicii Populare Romane
ORGANIZAREA SISTEMULUI JUDICIAR DIN S.U.A.
Functiile raspunderii comitentului
Sanctiunea neindeplinirii sau indeplinirii necorespunzatoare a indatoririlor parintesti
Aspecte generale privind cauzele care inlatura caracterul penal al faptei
Posesia și efectele sale
Constitutia romaniei - izvoarele dreptului romanesc
LEGITIMITATE ROMANEASCA IN CONTEXT EUROPEAN














loading...