Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia. masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii


Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Drept


Index » legal » Drept
Esenta continutul si forma dreptului


Esenta continutul si forma dreptului




ESENTA CONTINUTUL SI FORMA DREPTULUI

Ca orice fenomen, dreptul este unitatea unor laturi cantitative sicalitative . A cerceta esenta dreptului presupune patrunderea inauntrul sau, identificarea calitatilor interne. Din multitudinea determinarilor calitative ale dreptului se desprinde o calitate principala si anume calitatea juridical a vointei si interesului care prezideaza la aparitia normelor dreptului si care asigura un anumit echilibru in desfasurarea raportului interuman.Oricate modificari va suferi un system juridic aceasta calitate principala va ramane neschimbata.

In drept, rolul vointei are o dubla semnificatie: rolul vointei generale(a grupurilor sociale sau a intregii societati) si rolul vointei individuale , manifestata in procesul aplicarii dreptului.Atunci cand se abordeaza esenta dreptului, se are in vedere vointa generala ce se exprima in cutume sau legi, care tinde sa-si subordoneze vointele individuale, avand la origine o constiinta generalizata.




Constituind esenta dreptului, aceasta vointa generala oficializata(devenind vointa juridica), exprimata in legi si aparata de stat, se numara printer elementele componente ale constiintei juridice.

Ceea ce deosebeste, dreptul ca sistem normativ, de alte sisteme sociale normative, este tocmai aceasta calitate juridica a vointei ce se exprima in integralitatea normelor, cu toate consecintele ce decurg din acasta imprejurare.Dreptul nu poate ramane doar in stare de vointa.Perceptele dreptului isi gasesc concretizarea in elementele de continut ale acestuia.

Continutul dreptului il constituie ansamblul elementelor, laturilor si conexiunilor care dau expresie concreta (contur) vointei si intereselor sociale ce reclama oficializarea si garantarea pe cale etatica.Continutul este mai stufos, desi nu este atat de profound ca esenta, continutul este in acelasi timp, mai mobil, isi are dinamica sa.Dinamica dreptului determina aprofundarea cunoasterii continutului dreptului, in toata complexitatea sa .

Continutul dreptului are ca latura componenta dominanta sistemul normelor juridice. Ca elemente de continut ale dreptului, normele juridice se afla intr-o permanenta relatie cu constiinta juridica si, prin aceasta, cu ansamblul conditiilor vietii materiale si spirituale ale societatii.Latura normativa reprezinta elementul cel mai pregnant al continutului dreptului iar aceasta latura confera dreptului pozitivitate.

Cat priveste forma dreptului, cercetarile stiintifice scot la iveala faptul ca studiul dreptului nu poate fi desprins de cel al formei sale. Forma dreptului semnifica exprimarea organizarii interioare a structurii continutului; ea desemneaza aspectul exterior al continutului, modul sau de exteriorizare, forma este chiar legea de alcatuire, modul in care se leaga elementele care compun continutul dreptului.

1.1 JUSTITIA - VALOARE ORIGINARA A DREPTULUI

Termenul de justitie are numeroase intelesuri inacelasi timp clare si ambigue. Justitia nu poate sa-si indeplineasca menirea sa daca nu este in concordanta cu statul de drept. Statul nu poate exista fara justitie iar justitia nu poate exista fara drept.

Ideea de justitie 'vine' in contemporaneitate incarcata de sensuri stravechi si de o experienta nu de putine ori dramatica.

In fazele vechi ale gandirii, justitia era conceputa drept corespondenta cu ceva prestabilit. In lumea orientala si acolo unde domneste o conceptie monoteista si etica a universului, justitia se atribuie inainte de toate divinitatile pentru a exprima proportia infailibila si armonia intrinseca a vointelor sale. In ceea ce priveste oamenii, practica justitiei consta in supunerea la vointa divinitatii, supunere care implica sau nu o relatiune cu alte subiecte.

In aceste conditii rugaciunea, sacrificiul, celebrarea zilelor festive sunt considerate indatoriri de justitie la fel cu indatorirea de a nu ucide sau a nu fura.

Caracterul justitiei ca forma etica in general, isi gaseste cea mai deplina expresie in sistemul filosofic platonic.

Platon ridica justitia la rang de principiu regulator al vietii individuale, de virtute universala, respingand toate conceptiile care tindeau sa-i determine o functie specifica sau o sfera particulara de aplicare. Dupa Platon, justitia este proportia intre activitati diferite intr-un tot organic: fiecare dintre aceseta poate poseda o virtute a sa particulara dar fiecare ramane totusi subordonata unui principiu, formal, care leaga nu numai activitatile dar si virtutile.

Aristotel distinge intre justitia distributiva si cea comutativa. Justitia distributiva se aplica la repartizarea de onoruri si bunuri si tinde ca fiecare dintre membrii sa primeasca conform meritului sau, iar justitia comutativa determina formarea raporturilor de schimb dupa o anume masura. Meritul cel mare al teoriei aristotelice indiferent de imperfectiunile particulare este elementul de intersubiectivitate sau de corespondenta in relatiile dintre mai multi indivizi care se regaseste in ultima analiza si acolo unde nu se arata la prima infatisare. Daca Aristotel nu a impins analiza spre determinarea caracteristicilor distinctive ale juridicitatii este pentru ca in mintea sa era inca viu celalalt concept al justitiei, mai larg sinonim cu virtutea in general .

Ca si vocabula 'Drept', termenul de 'Justitie' in afara oricarui context este un ambiguu, derutant chiar, numeroase si insemnate sunt indoielile si neintelegerile cu privire la sensurile sale.





Este justitia un echivalent al dreptului sau un element distinct si superior fata de drept? Justitia sub un anumit aspect, consta in conformarea la o lege, desi se afirma uneori ca legea trebuie sa fie conforma cu justitia[2].

Acestea sunt cateva aspecte ce privesc radacinile istorice ale Justitiei, ca valoare originara si incontestabila a dreptului, deoarece acestea si-au pus pecetea inconfundabila asupra notelor sale definitorii.

Justitia insasi impune sa se recunoasca si sa se salveze inainte de toate 'dramul de justitie' care trebuie incorporat in sistemul in vigoare, oricare ar fi imperfectiunile acestui sistem. Izvorul vital al justitiei trebuie cautat in primul rand in limitele acestui sistem in vigoare pentru a-l duce la cea mai mare dezvoltare. Dat fiind faptul ca fiecare sistem in aparenta 'inchis' are mijloacele sale de reinnoire, transformare si crestere, nu se poate ignora exigenta conform careia chiar fata de legile injuste se recurge in primul rand la aceste mijloace si nu trebuie sa se distruga cu usurinta ceea ce s-a construit cu destula dificultate. Astfel exista posibilitatea unui contrast intre Justitie si legalitate. Prima este izvor care serveste la acoperirea inevitabilelor lipsuri ale celei de-a doua si care apare in acest caz, ca si cuprinsa in ordinea pazitiva, reprezinta in forma autonoma si numai in propria sa autoritate acolo unde lipseste orice urma de ordine pozitiva, de exemplu in raporturi internationale, in confruntari sau catastrofe neprevazute, unde ordinea pozitiva existenta a fost suspendata si neinlocuita cu alta.

Daca lupta pentru dreptate trece de ordinea stabilita, aceasta nu trebuie sa insemne un simplu arbitrar, ci respectul pentru o lege mai inalta, mai severa. Cand se afirma ideea de justitie, se intelege o subordonare de valori si nimic nu e contrar acestui principiu decat deplasarea arbitrara a limitelor care separa binele de rau.

Securitatea juridica desemneaza acea stare de siguranta a indivizilor si a societatilor conferita de normativitatea juridica prin respectarea prescriptiilor sale. Ea este rezultatul protectiei juridice a valorilor sociale, a atributelor persoanei umane si a actiunilor sale legitime, a climatului social care sa permita 'coexistenta libertatilor'.

Aceasta protectie este incompleta, ea limitandu-se la 'teritoriul juridicitatii', la acele relatii sociale reglementate de normele juridice. Securitatea juridica este relativa deoarece sistemul de interdictii, obligatii, actiuni permisive instituite de normele juridice poate fi incalcat prin vointa libera a indivizilor care, in acest caz, suporta insa sanctiunile juridice prevazute de normele juridice.

De siguranta juridica se bucura in primul rand cei care respecta normativitatea juridica, avand dreptul de a beneficia de relatii sociale, in care comportamentele altor indivizi se inscriu in 'perimetrul' prevazut de normele juridice, in caz contrar, impotriva lor pot fi folosite proceduri, mecanisme, garantii, care sa apere si sa restabileasca drepturile incalcate. Dar ea nu este anihilata nici in cazul indivizilor care prin comportamentul lor antisocial o sfideaza, acestia avand dreptul la un anumit tratament juridic, la aparare si alte garantii juridice, care permit estimarea unei anumite reactii sociale a organelor care aplica normele juridice, proportional cu fapta antisociala savarsita.

Configuratia si continutul securitatii juridice sunt specifice, in functie de tipul de normativitate juridica de la care emana. Ea poate fi sufocanta pentru persoana umana - ca in cazul societatilor totalitare, in masura in care ea a existat - sau poate sa constea intr-un climat social, protejand drepturile si libertatile fundamentale. Securitatea juridica instituie conditia minima pentru realizarea justitiei in societate. Gradul de realizare a securitatii juridice depinde de certitudinea data de normele juridice, de precizia acestora, ea subliniind importanta izvoarelor juridice si in special a legii, cat si modul in care se asigura primatul dreptului si efectivitatea acestuia intr-o societate[3].

Ca una dintre valorile care orienteaza normativitatea juridica, binele public, evidentiaza - intre altele - importanta societatii si a progresului acestuia pentru individ care in mod inerent este o fiinta sociala, un 'zoonpolitikon' cum spunea Aristotel.

Subiectul imediat destinatar si beneficiar al binelui public, este publicul in general, altfel spus, toata lumea, fara referire la particularitatile indivizilor, ale categoriilor sociale si ale comunitatilor particulare, avand in vedere generatiile viitoare. Din punct de vedere formal, ceea ce publicul revendica drept binele sau propriu, este ceea ce este specific binelui fara distinctie, un ansamblu de conditii generale, mijloace care permit dezvoltarea personalitatii fiecaruia si a activitatilor legitime.

Interpretat de o asemenea maniera, binele public presupune o certa ordine generatoare de siguranta si incredere. De aici rezulta necesitatea unei coordonari rationale a activitatilor sociale in interesul oamenilor si prin consecinta competenta statului, presupusa de interesul comun. Din punct de vedere material, binele public inglobeaza in sinele sau universalitatea valorilor interesului uman.



Prin binele public, intelegem o serie de aspecte ca: binele economic, moral, intelectual, bilogic; individual - care vizeaza valorile care perfectioneaza individul; binele public colectiv, social, comunitar, care vizeza dezvoltarea populatiei. Binele public care se raporteaza la statul insusi, la constituirea, organizarea si functionarea sa. Binele public nu este o simpla tehnica, pentru ca el este in relatie pe toate planurile cu o certa conceptie a finalitatilor umane.

S-a popus un sistem valoric, minimal si deschis care orienteaza dreptul si care cuprinde: adevarul juridic, libertatea, justitia, securitatea juridica, binele public[4]. Adevarul juridic este o chestiune de demnitate umana, libertatea permite exprimarea demnitatii umane, afirmarea sa plenara; justitia este si recunoasterea si echilibrul demnitatii umane regasita si recunoscuta de altii; securitatea juridica protejeaza demnitatea umana. Binele public autentic nu poate fi decat binele demnitatii umane la scara societatii. Aceasta inseamna ca dreptul trebuie sa contribuie prin climatul sau normativ specific la conservarea si dezvoltarea omului ca fiinta psiho-sociala, la normalitatea asigurarii satisfacerii nevoilor fiziologice, la realizarea sigurantei civice, la instituirea si dezvoltarea cadrului social, in care fiecare este cu altii si libertatile trebuie sa coexiste; sa ofere repere legitime in competitia pentru afirmarea personalitatii umane; sa asigure climatul juridic necesar realizarii de catre fiecare a idealului creator. Dreptul nu poate patrunde in 'interioritatea' persoanei umane dar o poate proteja.

Sistemul de valori care ghideaza dreptul contine elemente perene dar si variabile, el are o anumita dinamica conexata la timpul istoric care il parcurge, poate coopta noi valori, cu privire la care demnitatea umana poate constitui un standard initial. De aceea M.Djuvara preciza: 'ideea fundamentala care sta la baza dreptului este respectul demnitatii omenesti, respectul omului fata de om, cu simpatia fata de semeni, prin urmare respectarea tuturor drepturilor lui legitime, adica a acelora care nu reprezinta incalcarea libertatii celorlalti' .



Ibidem, pag. 57.

Ioan Ceterchi, Ioan Craiovan ,Introducere in teoria generala a dreptului, Editura ALL, Bucuresti 1996, pag.43.

I.Craiovan, Tratat elementar de teoria generala a dreptului, Editura ALL Beck 2001, pag. 340.

I.Craiovan, Tratat elementar de teoria generala a dreptului, Editura ALL Beck 2001, pag. 342.

M.Djuvara, op. cit., vol.II, pag. 78.




loading...




Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate

Drept




DREPTURILE OMULUI IN SISTEMUL ORGANIZATIEI NATIUNILOR UNITE
Distrugerea
ASISTENTII JUDICIARI
PROTECTIA SI PROMOVAREA DREPTURILOR PERSOANELOR CU HADICAP
Formele (felurile) de interpretare a normelor juridice
Particularitati ale aplicarii pedepsei penale si corectarii ulterioare a condamnatilor pentru infractiunile contra vietii, integritatii corporale si s
Efectele actului juridic
Dreptul in Tarile Romane in secolul fanariot
INSOLVENTA - EXPLICATII PRELIMINARE
EXECUTAREA SILITA














loading...