Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia. masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii


Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Drept


Index » legal » Drept
DREPTURILE OMULUI IN SISTEMUL ORGANIZATIEI NATIUNILOR UNITE


DREPTURILE OMULUI IN SISTEMUL ORGANIZATIEI NATIUNILOR UNITE




DREPTURILE OMULUI IN SISTEMUL ORGANIZATIEI NATIUNILOR UNITE

REZUMAT

Organizatia Natiunilor Unite are un rol deosebit de important in ceea ce priveste promovarea internationala a drepturilor pe de parte prin adoptarea unor documente esentiale in materie, iar, pe de alta parte, prin numeroasele organe principale si subsidiare de control structurate in cadrul ei.

In cuprinsul acestui capitol sunt prezentate documente fundamentale adoptate in cadrul Organizatiei natiunilor Unite, cum sunt Carta O.N.U., Declaratia Universala a Drepturilor Omului, Pactele internationale cu privire la drepturile omului din 1966, conventiile privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasiala, impotriva torturii si altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, eliminarea tuturor formelor de discriminare fata de femei, ori cea cu privire la drepturile copilului. Cu aceasta ocazie, se trec in revista prevederile esenetiale ale acestor documente, precum si mecanismele de control instituite de acestea.




De asemenea, sunt prezentate mecanismele si procedurile de protectie a drepturilor omului dezvoltate sub egida Consiliului Economic si Social al O.N.U. (ECOSOC).

I.CARTA ORGANIZATIEI NATIUNILOR UNITE

Chiar documentul constitutiv al organizatiei, Carta O.N.U., adoptata la 26 iunie 1945 la San Francisco, analizeaza drepturile omului si libertatile fundamentale intr-o serie de dispozitii. Astfel, in Preambul, poporele Natiunilor Unite isi afirma hotararea de "a proclama din nou increderea lor in drepturile funamentale ale omului, in demnitatea si valoarea persoanei umane, in egalitatea drepturilor intre barbati si femei, ca si intre natiuni, mari sau mici".

Vointa de a dezvolta si incuraja respectul drepturilor omului si libertatile fundamentale si de a facilita exercitarea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale este afirmata sub diverse forme si in mai multe randuri: de exemplu, in articolul unu, care trateaza scopurile si principiile Natiunilor Unite; in art.13, relativ la functiile si puterile Adunarii Generale; in art.62 pricind acelea ale Consiliului Economic si Social. Art.8 prevede ca "nici o restrictie nu va fi impusa de catre Organizatie accesului barbatilor si femeilor, in conditii egale, la toate functiile in organele sale principale si subsidiare. In art. 56, toti membrii O.N.U. se angajeaza sa actioneze, atat in comun cat si separat, in cooperare cu Organizatia, in vederea realizarii scopurilor enuntate in art. 55, in special "respectarea universala si efectiva a drepturilor omului si libertatilor fundamentale pentru toti, fara desosebire de rasa, sex, limba sau religie."

Aceste dispozitii au determinat o serie de importante consecinte referitoare la promovarea internationala a drepturilor omului, printer care amintim:

a) Carta a "internationalizat" protectia drepturilor omului. Aderand la Carta, care este un tratat multilateral, statele parti recunosc ca drepturile omului care sunt invocate in ea devin de-acum o materie internationala si ca, in consecinta, aceste drepturi nu tin numai de competenta lor exclusiva. Aceste principiu a fost frecvent contestat de unele state in timpul primilor ani de functionare a O.N.U., dar astazi nu exista nici o indoiala in aceasta privinta. Totusi, aceasta nu inseamna ca orice violare a drepturilor omului de catre un stat membru al O.N.U. devine automat o problema internationala

b) Obligatia statelor membre O.N.U. de a coopera cu aceasta in promovarea drepturilor omului si libertatilor fundamentale apermis Organizatiei sa dispuna de baza juridica necesara pentru a realize sarcina d a defini si codifica aceste drepturi (pactele si alte instrumente internationale cu vocatie universala)

c) S-a reusit, de-a lungul anilor,sa se clarifice intinderea obligatiei statelor de a "favoriza" drepturile omului, dand acestui termen o interpretare suficient de precisa si suficient de larga pentru a permite crearea de institutii in baza Cartei, care trebuie sa asigure respectul drepturilor omului de catre guverne.

Carta O.N.U.a acordat un rol important Adunarii Generale, care, prin numeroasele sale rezolutii, a contribuit intr-o masura importanta la afirmarea si dezvoltarea drepturilor omului.Totodata, ea initiaza studii si elaboreaza recomandari, in scopul "de a promova cooperarea internationala in domeniile economic, social, cultural, al invatamantului si sanatatii si de a sprijini infaptuirea drepturilor omului si libertatilor fundamentale pentru toti fara deosebire de rasa, sex, limba sau religie"

Dupa anul 1948, data adoptarii Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, Adunarea Generala a O.N.U. a adoptat numeroase declaratii sau conventii privind teme din domeniul drepturilor omului.

Majoritatea problemelor privind drepturile omului sunt rimise de catre Adunarea Generala catre Comisia a III-a care se ocupa de problemele sociale, umanitare si culturale.

In anul 1993, Adunarea Generala a creat, prin Rezolutia 48/141 postul de Inalt Comisar al Natiunilor Unite pentru drepturile omului. Acesta este reprezentantul oficial al O.N.U. pentru problemele referitoare la drepturile omului si raporteaza direct Secretarului General al O.N.U.

Inaltul Comisar se straduieste sa conduca miscarea internationala in favoarea drepturilor omului. El face in mod regulat declaratii publice si lanseaza apeluri in cazul crizelor ce afecteaza drepturile omului. De asemenea, el calatoreste deseori pentru a se asigura ca mesajul drepturilor omului este inteles in toate zonele globului. In paralel, Inaltul Comisar dialogheaza si coopereaza intr-o maniera constructiva cu guvernele pentru a intari protectia drepturilor omului la nivel national. In plus, Inaltul Comisar colaboreaza cu un evantai tot mai lar, printre care organizatiile neguvernamentale, institutiile unversitare si sectorul privat, in scopul difuzarii intr-o maniera cat mai larga a angajamentelor in materia drepturilor omului.

In baza art. 62 al Cartei O.N.U., Consiliul Economic si Social (ECOSOC) poate face "recomandari in scopul promovarii respectarii drepturilor omului si libertatilor fundamentale pentru toti". De asemenea, conform art. 68, Consiliul poate infiinta comisii in domeniile economic si social si pentru protectia drepturilor omului.

ECOSOC poate, de asemenea, sa pregateasca proiecte de conventii pentru a le supune Adunarii Generale si sa convoace conferinte internationale consacrate problemelor referitoare la drepturile omului.

In aplicarea art. 68 al Cartei O.N.U., conform caruia el "va infiinta comisii pentru problemele economice si sociale si pentru promovarea dreptrilor omului", Consiliul Economic si Social a creat Comisia drepturilor omului[1] si Comisia pentru conditia femeii.

Articolul 64 abiliteaza Consiliul sa convina cu membrii Natiunilor Unite si cu institutiile specializate spre a obtine rapoarte privind masurile luate in executarea propriilor sale recomandari si a recomandarilor Adunarii Generale in probleme de competenta Consiliului.

Mai amintim ca de-a lungul timpului ECOSOC a constituit o serie de comitete speciale, a numit sau a autorizat Secretarul General al O.N.U. sa numeasca raportori speciali sau comitete de experti in probleme de actualitate din domeniul drepturilor omului.

Consiliul, care este compus din 54 de membri, tine, in mod normal, o sesiune organizatorica si doua sesiuni regulate in fiecare an. Problemele privind drepturile omului sunt, de obicei, tratnsmise Comitetului al doilea al Consiliului (comitetul social) in care sunt reprezentati toti cei 54 de membri, desi unele probleme sunt dezbatute in plen. Rapoartele Comitetului social, care contin rezolutii si decizii, sunt supuse Consiliului spre examinare si decizie in cadrul unor sedinte plenare.

II. DOCUMENTE ADOPTATE DE ORGANIZATIA NATIUNILOR UNITE

In cadrul Organizatiei Natiunilor Unite au fost adoptate, incepand cu anul 1948, aproximativ 70 de conventii si declaratii privind drepturile omului. Domeniile acoperite de acestea sunt urmatoarele:

-        lupta contra discriminarii

-        genocid, crime de razboi, crime impotriva umanitatii

-        drepturile femeilor

-        drepturile copiilor

-        drepturile persoanelor in varsta

-        drepturile persoanelor cu handicap

-        drepturile omului in administrarea justitiei

-        bunastarea, progresul si dezvoltarea in domeniul social

-        promovarea si protectia drepturilor omului

-        casatorie

-        dreptul la sanatate

-        sclavie, servitude, munca fortata si practici analoage

-        drepturile migrantilor

-        cetatenie, apatridie, azil si refugiati

-        drept umanitar

In cele ce urmeaza ne vom limita a prezenta doar cele mai importante documente adoptate in cadrul O.N.U. in materia drepturilor omului.

Declaratia Universala a Drepturilor Omului (1948)

Declaratia Universala a Drepturilor Omului a fost proclamata si adoptata la 10 decembrie 1948. Ea s-a constituit in primul instrument international care a prevazut drepturile de care trebuie sa se bucure orice persoana, s-a subliniat ca "este esential ca drepturile omului sa fie protejate de un sistem de drept"(Preambul). De asemenea, Declaratia enumera doua categorii de drepturi: civile si politice, pe de o parte, precum si drepturi economice, sociale si culturale, pe de alta parte.

Declaratia Universala a Drepturilor Omului nu este un act juridic , ea neavand puterea juridica a unui tratat. Totusi, de-a lungul timpului de la adoptarea sa, ea a fost folosita ca un document de referinta ce cuprinde standardele minime in domeniul drepturilor omului. Textul Declaratiei s-a impus ca incluzand conceptia comunitatii internationale in acest sens, fiind invocata ori de cate ori existau incalcari flagrante ale acestor drepturi. Ca atare, poate cu temei, ea a fost considerata ca facand parte din dreptul international cutumiar[2] .

Oricum, de la acest document se origineaza instrumentele internationale din domeniul drepturilor omului cu caracter normative (pacte si conventii) adoptate ulterior in cadrul Organizatiei Natiunilor Unite si al institutiilor specializate. Impreuna cu cu Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale, Pactul international cu privire la drepturile civile si politice si cele doua Protocoale facultative la acesta, Declaratia formeaza asa-numita Carta internationala a drepturilor omului.

Declaratia Universala a Drepturilor Omului se compune dintr-un preambul si un numar de 30 de articole ce enunta drepturile esentiale ale omului si libertatile fundamentale pe care le pot pretinde fara discriminare de orice fel.

Primul articol prevede ca " Toate fiintele umane se nasc libere si egale in demnitate si in drepturi. Ele inzestrate cu ratiune si constiinta si trebuie sa se comporte unii fata de altele in spiritul fraternitatii."

Acest articol defineste ideal fundamentale din care se inspira Declaratia: dreptul la libertate si egalitate este un drept dobandit prin nastere si nu trebuie sa fie instrainat. Cum omul este o fiinta morala dotata cu ratiune, el difera de celelalte fiinte de pe Pamant si poate, in consecinta sa pretinda anumite drepturi si anumite libertati de care celelalte vietuitoare nu se bucura.

Articolul 2, care enunta principiul esential al egalitatii si al non-discriminarii in ceea ce priveste exercitiul drepturilor omului si al libertatilor fundamentale, interzice orice "deosebire ca, de pilda, deosebirea de rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau orice alta opinie, de origine nationala sau sociala, avere, nastere sau orice alte imprejurari.


Articolul 3, stabileste ca "Orice fiinta umana are dreptul la viata, la libertate si la securitatea persoanei sale." Acest articol, impreuna cu articolul 22, care introduce drepturile economice, sociale si culturale, sunt considerate adevarate pietre unghiularep entru ca ele exprima doua dintre caracteristicile fundamnetale ale drepturilor omului: ele sunt universale si inalienabile[3].

  Articolul 3 introduce articolele 4-21, in care sunt enuntate alte drepturi civile si politice si care prevad ca nimeni nu va fi tinut in sclavie, nici in servitude; nimeni nu va fi supus torturii, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante; fiecare om are dreptul sa i se recunoasca pretutindeni personalitatea juridica; orice persoana are dreptul la un recurs efectiv in fata jurisdictiilor; nimeni nu trebuie sa fie arestat, detinut sau exilat in mod arbitrar; orice persoana are dreptul in deplina egalitate de a fi audiata in mod echitabil si public de catre un tribunal independent si impartial; orice persoana acuzata de comiterea unui act cu caracter penal are dreptul sa fie presupusa nevinovata pana cand vinovatia sa va fi stabilita in mod legal in cursul unui proces public; nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare in viata sa personala, in familia sa, in domiciliul lui sau in corespondenta sa; orice persoana are dreptul de a circula in mod liber si de a-si alege resedinta si de a cauta azil; orice persoana are dreptul la o cetatenie; barbatul si femeia, fara nici o restrictie in ce priveste rasa, nationalitatea sau religia, au dreptul de a se casatori si de a intemeia o familie; orice persoana are dreptul la proprietate, la libertatea gandirii, de constiinta si religie, la libertatea opiniilor si exprimarii, la libertatea de intrunire si de asociere pasnica; orice persoana are dreptul de a lua parte la conducerea treburilor publice ale tarii sale si are dreptul de acces egal la functiile publice din tara sa.

Articolul 22 prevede ca "Orice persoana, in calitatea sa de membru al societatii, are dreptul la securitatea sociala; ea este indreptatita ca prin efortul national si colaborarea internationala, tinandu-se seama de organizarea si resursele fiecarei tari, sa obtina realizarea drepturilor economice, sociale si culturale indispensabile pentru demnitatea sa si libera dezvoltare a personalitatii sale."

El introduce articolele 23-27 in care sunt enuntate drepturile economice, sociale si culturale, drepturi pe care le poate pretinde orice persoana "in calitatea sa de membru al societatii". Pe de alta parte, trebuie sa observam ca intinderea acestor drepturi depinde, asa cum chiar art. 22 mentioneaza, de resursele existente in fiecare tara.

Articolele 22-27 recunosc un numar de drepturi economice, sociale si culturale de care trebuie sa se bucure orice om, cum sunt: dreptul la securitatea sociala; dreptul la munca, la libera alegere a muncii sale, la conditii echitabile si satisfacatoare de munca, precum si la ocrotirea impotriva somajului; dreptul la salariu egal pentru munca egala; dreptul la o retribuire echitabila si satisfacatoare care sa-i asigure atat lui, cat si familiei sale, o existenta conforma cu demnitatea umana si completata, la nevoie, prin alte mijloace de protectie sociala; dreptul de a intemeia sindicate si de a se afilia la sindicate pentru apararea intereselelor sale; are dreptul la odihna si recreatie, inclusiv la o limitare rezonabila a zilei de munca si la concedii periodice platite; dreptul la un nivel de trai care sa-i asigure sanatatea si bunastarea lui si familiei sale, dreptul la invatatura; dreptul de a lua parte in mod liber la viata culturala a colectivitatii, de a se bucura de arte si de a participa la progresul stiintific si la binefacerile lui.





Articolul 28 recunoaste ca "orice persoana are dreptul la o oranduire sociala si internationala in care drepturile si libertatile expuse in prezenta Declaratie pot fi pe deplin infaptuite". Se subliniaza, totodata, faptul ca "orice persoana are indatoriri fata de colectivitate, deoarece numai in cadrul acesteia este posibila dezvoltarea libera si deplina a personalitatii sale."

Articolul 29 prevede ca " In exercitarea drepturilor si libertatilor sale, fiecare om nu este supus decit numai ingradirilor stabilite prin lege, exclusiv in scopul de a asigura cuvenita recunoastere si respectare a drepturilor si libertatilor altora si ca sa fie satisfacute justele cerinte ale moralei, ordinii publice si bunastarii generale intr-o societate democratica".

In sfarsit, articolul 30 stabileste ca "Nici o dispozitie a prezentei Declaratii nu poate fi interpretata ca implicind pentru vreun stat, grupare sau persoana dreptul de a se deda la vreo activitate sau de a savirsi vreun act indreptat spre desfiintarea unor drepturi sau libertati enuntate in prezenta Declaratie."

Conceputa ca fiind un idela comun de atins de catre toate popoarele si toate natiunile, Declaratia Universala a Drepturilor Omului e devenit in mod efectiv un etalon ce permite sa se determine in ce masura sunt respectate si aplicate normele internationale in material drepturilor omului.

Declaratia Universala a Drepturilor Omului nu este un act juridic , ea neavand puterea juridica a unui tratat. Totusi, de-a lungul timpului de la adoptarea sa, ea a fost folosita ca un document de referinta ce cuprinde standardele minime in domeniul drepturilor omului. Textul Declaratiei s-a impus ca incluzand conceptia comunitatii internationale in acest sens, fiind invocata ori de cate ori existau incalcari flagrante ale acestor drepturi. Ca atare, poate cu temei, ea a fost considerata ca facand parte din dreptul international cutumiar[4].

Oricum, de la acest document se origineaza instrumentele internationale din domeniul drepturilor omului cu caracter normative (pacte si conventii) adoptate ulterior in cadrul Organizatiei Natiunilor Unite si al institutiilor specializate.

Declaratia Universala a Drepturilor Omului este mentionata si in Constitutia Romaniei. Astfel, art.20 alin.1 prevede ca "dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celalalte tratate la care Romania este parte." Prin aceasta prevedere, se recunoaste faptul ca Declaratia se constituie documentul ce cuprinde principiile si normele generale in material drepturilor omului ce-si au deplina aplicare si in tara noastra.


 

Pactele internationale cu privire la drepturile omului

La 16 decembrie 1966, prin Rezolutia Adunarii Generale a Natiunilor Unite 2200A (XXI) erau adoptate doua documente internationale ce sistematizau ansamblul drepturilor omului, stabilind, totodata, mecanisme specifice de garantare si de monitorizare a respectarii angajamentelor statelor parti. Este vorba de Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale, precum si de Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, ambele ratificate si de Romania prin Decretul nr.212 din 31 octombrie 1974.

Preambulele ambelor Pacte sunt redactate in termeni aproape identici. Ele precizeaza ca "in conformitate cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, idealul fiintei umane libere, bucurandu‑se de libertatile civile si politice si eliberata de teama si de mizerie, nu poate fi realizat decat daca se creeaza conditii care permit fiecaruia sa se bucure de drepturile sale civile si politice, ca si de drepturile sale economice, sociale sau culturale".

De asemenea, primul articol din fiecare act declara dreptul la autodeterminare este universal si cere statelor sa faciliteze realizarea acestui drept si sa-l respecte.

Articolul 3 din cele doua Pacte reafirma dreptul egal pe care-l are barbatul si femeia de a se bucura de toate drepturile.

Articolul 5, in ambele documente, prevede garantii contra suprimarii sau limitarii nelegale a drepturilor omului sau a libertatilor fundamentale si impotriva interpretarii eronate a dispozitiilor Pactelor pentru a justifica violarea unui drept sau a unei libertati. El interzice de asemenea ca statele sa limteze drepturile deja in vigoare pe teritoriul lor sub pretextul ca Pactele nu le recunosc sau le recunosc intr-o masura mai mica.

Pactul international cu privire la drepturile civile si politice

Drepturile civile si politice garantate de Pactul international cu privire la drepturile civile si politice[5] sunt enumerate articolele 6-27 si prevad:

-        dreptul la viata (art. 6)

-        Nimeni nu va fi supus torturii si nici unor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante art.7

-        Nimeni nu va fi tinut in sclavie; sclavia si comertul cu sclavi, sub toate formele, sunt interzise; Nimeni nu va putea fi tinut in servitute; Nimeni nu va putea fi constrans sa execute o munca fortata sau obligatorie art. 8

-        Nimeni nu poate fi arestat sau detinut in mod arbitrar art.9

-        Orice persoana privata de libertate va fi tratata cu umanitate si cu respectarea demnitatii inerente persoanei umane art. 10

-        Nimeni nu poate fi intemnitat pentru singurul motiv ca nu este in masura sa execute o obligatie contractuala art. 11

-        dreptul de a circula acolo liber si de a‑si alege liber resedinta art. 12

-        interzicerea expulzarii unui strain care se afla in mod legal pe teritoriul unui stat parte decat in executarea unei decizii luate in conformitate cu legea art 13

-        Toti oamenii sunt egali in fata tribunalelor si curtilor de justitie si sunt prevazute garantii pentru persoanele care fac obiectul urmaririlor judiciare art. 14

-        Nimeni nu va fi condamnat pentru actiuni sau omisiuni care nu constituiau un act delictuos, potrivit dreptului national sau international, in momentul in care au fost savarsite art. 15

-        Orice om are dreptul de a i se recunoaste pretutindeni personalitatea juridica art. 16

-        Nimeni nu va putea fi supus vreunor imixtiuni arbitrare sau ilegale in viata particulara, in familia, domiciliul sau corespondenta sa, nici la atingeri ilegale aduse onoarei si reputatiei sale art. 17

-        Orice persoana are drept la libertatea gandirii, constiintei si religiei art. 18

-        Orice persoana are dreptul la libertatea de exprimare art. 19

-        Orice propaganda in favoarea razboiului este interzisa prin lege; Orice indemn la ura nationala, rasiala sau religioasa care constituie o incitare la discriminare, la ostilitate sau la violenta este interzis prin lege art. 20

-        Dreptul de intrunire pasnica este recunoscut art. 21

-        Orice persoana are dreptul de a se asocia in mod liber cu altele, inclusiv dreptul de a constitui sindicate si de a adera la ele, pentru ocrotirea intereselor sale art.22

-        Dreptul de a se casatori si de a intemeia o familie este recunoscut barbatului si femeii, incepand de la varsta nubila art. 23

-        Masurile menite sa protejeze copiii sunt prevazute la art. 24

-        Dreptul de a lua parte la conducerea afacerilor publice, de a vota si de a fi ales, de a accede in conditii de egalitate la functiile publice art. 25

-        Toate persoanele sunt egale in fata legii si au, fara discriminare, dreptul la o ocrotire egala din partea legii art. 26

-        Dreptul persoanelor apartinand minoritatilor etnice, religioase sau lingvistice, de a avea, in comun cu ceilalti membri ai grupului lor, propria lor viata culturala, de a profesa si practica propria lor religie sau de a folosi propria lor limba art 27.

Spre deosebire de Declaratia Universala a Drepturilor Omului si de pactul corespondent, Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale, Pactul international cu privire la drepturile civile si politice nu contine o dispozitie generala aplicabila ansamablului drepturilor prevazute de Pact, care sa autorizeze restrictii in exercitarea lor. Totusi, mai multe articole ale Pactului stipuleaza ca drepturile pe care defineste nu pot face obiectul restrictiilor decat daca acestea sunt prevazute de lege si sunt necesare pentru a proteja securitatea nationala, ordinea publica sau drepturile si libertatile altuia.

Oricum, anumite drepturi nu pot fi suspendate sau limitate in nici o circumstanta, chiar in situatii de urgenta. Este vorba de dreptul la viata, la protectie contra torturii, sclaviei saiu servitutii, inchisoarea pentru datorii si aplicarea legilor penale retroactive, dreptul fiecaruia la recunoasterea personalitatii juridice si libertatea gandirii, de constiinta si religie.

Mecanismul de control

Pactul international cu privire la drepturile civile si politice instituie Comitetul drepturilor omului, care este un organism de experti, compus din 18 membri alesi cu titlu individual, prin vot secret, pentru patru ani de catre statele-parti la Pact. La alegeri se are in vedere o reprezentare echitabila din punct de vedere geografic, a principalelor sisteme juridice si diferitelor forme de civilizatie. Comitetul se reuneste de 3 ori pe an si ia decizii pe baza de consens.

Atributiile Comitetului, asa cum reies ele din art.40-45 ale Pactului sunt urmatoarele: a) sa examineze rapoartele statelor parti asupra masurilor luate pentru aplicarea drepturilor recunoscute in Pact si progresele realizate in implementarea acestora; b) sa adreseze statelor parti propriile rapoarte si observatiile pe care le considera potrivite c) sa-si asume anumite functiuni cu scopul de reglementa diferendele dintre statele parti privind aplicarea Pactului, cu conditia ca partile sa fi recunoscut comptenta Comitetului in aceasta privinta d) cand este cazul, sa desemneze o comisie consultativa ad hoc care sa ofere statelor parti, interesate in orice conflic privind aplicarea Pactului, bunele sale oficii. Scopul urmarit de acest comitet este ajugerea la o solutie amiabila fondata pe respectarea Pactului.

Procedura rapoartelor este o procedura de cooperare internationala ce are drept obiectiv sa promoveze increderea intre statele-parti si stabilitatea, incercand sa elimine eventualele perceptii sau interpretari diferite. Procedura rapoartelor are ca scop, in primul rand, schimbul reciproc de experienta si informatie pentru promovarea cooperarii, Comitetul incercand sa analizeze in comentariile sale generale experienta obtinuta in examinarea rapoartelor statelor.

Mecanismul de control a fost dezvoltat prin adoptarea primului Protocol facultativ la Pactul international cu privire la drepturile civile si politice in baza caruia persoanele care sustin ca sunt victime ale incalcarii unuia din drepturile enuntate in pact si care au epuizat caile interne de atac pot sa transmita comunicari scrise pentru a fi examinate de catre Comitetul drepturilor omului.

Comunicarile declarate admisibile (conditiile de admisibilitate sunt enumerate la art. 2, art. 3 si par.2 al art. 5) de catre Comitet sunt aduse in atentia statului parte care ar fi viola una din dispozitiile Pactului. In cele sase luni care urmeaza, statul respectiv trebuie sa supuna in scris explicatii sau declaratii in problema in chestiune si sa indice, daca este cazul, masurile pe care le-ar putea lua pentru a remedia situatia.

Examinarea comunicarilor primate in conformitate cu dispozitiile Protocolului facultativ cu usile inchise tinand seama de toate informatiile scrise care le sunt supuse de catre particular si de catre statul parte interesat. Isi face apoi cunoscuta opinia sa statului parte si persoanei individuale.

Deciziile Comitetului, pe fond, sunt de fapt, recomandari neobligatorii si, ca atare, ele sunt numite "puncte de vedere", conform art. 5 par. 4 al Protocolului facultativ. Asadar, Comitetul nu are atributii de tip jurisdictional, el neputand lua decizii obligatorii pentru statele parti. Chiar in cazurile in care aprecierile sale nu sunt urmate, Protocolul facultativ nu prevede vreun mecanism coercitiv sau sanctiuni.

Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale

Spre deosebire de drepturile civile si politice, incluse in Pactul corespondent, Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale[6] este, asa cum am mai subliniat, in corelatie directa nu numai cu vointa politica a unui guvern sau altul, ci, mai ales, cu resursele financiare disponibile, carora li se adauga conditii cum sunt nivelul de educatie sau cooperarea internationala in domeniu. De aceea, alin.1 al art.2 al Pactului permite statelor parti sa-si asume un angajament de aplicare progresiva a drepturilor incluse. Astfel, " fiecare stat parte se angajeaza sa actioneze atat prin propriul sau efort, cat si prin asistenta si cooperarea internationala, in special pe plan economic si tehnic, folosind la maximum resursele sale disponibile pentru ca exercitarea deplina a drepturilor recunoscute in prezentul Pact sa fie asigurata progresiv prin toate mijloacele adecvate, inclusiv prin adoptarea de masuri legislative".

Drepturile garantate de Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale trebuiesc exercitate fara nici o discriminare intemeiata pe rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie publica sau orice alta opinie, origine nationala sau sociala, avere, nastere sau pe orice alta imprejurare (art.2 alin.2).

Partea a III-a a Pactului enumera drepturile garantate.

Astfel, dreptul la munca cuprinde, conform art.6 alin.1, dreptul pe care il are orice persoana de a avea posibilitatea sa-si castige existenta printr-o munca liber aleasa sau acceptata. Statelor parti li se cere sa adopte acele masuri in vederea asigurarii deplinei exercitari a acestui drept, referitoare in special la orientarea si pregatirea tehnica si profesionala, elaborarea de programe, de masuri si de tehnici potrivite pentru a asigura dezvoltarea economica, sociala si culturala constanta si o deplina intrebuintare productiva a fortei de munca in conditii ce garanteaza indivizilor folosinta libertatilor politice si economice fundamentale (art.6 alin2).

Corelativ dreptului la munca, este dreptul pe care il are orice persoana de a se bucura de conditii de munca juste si favorabile care presupune necesitatea asigurarii unui salariu echitabil si a unei remuneratii egale pentru o munca de valoare egala, a securitatii si igienei muncii, a limitarii rationale a duratei muncii si a concediilor periodice platite(art.7).

Dreptul de organizare sindicala este detaliat in cuprinsul articolului 8. El cuprinde dreptul de a forma sindicate, de structurare a acestora in federatii, confederatii nationale, precum si organizatii sindicale internationale. Este garantat, de asemenea, dreptul la greva.

Mai departe, sunt statuate dreptul la securitate sociala, inclusiv la asigurari sociale (art.9), dreptul la protectia familiei(art.10), dreptul la un nivel de viata satisfacator(art.11), dreptul pe care il are orice persoana de a se bucura de cea mai buna sanatate fizica si mintala pe care o poate atinge(art.12), dreptul la educatie(art.13 si 14) si dreptul de a participa la viata culturala si a beneficia de progresul stiintific si aplicatiile acestuia(art.15).

Pentru a aprecia gradul in care statele parti respecta dispozitiile Pactului, acestea trebuie sa prezinte "rapoarte asupra masurilor pe care le-au adoptat si asupra progreselor obtinute".

Rapoartele sunt examinate de Comitetul drepturilor economice, sociale si culturale, infiintat in anul 1985, si compus din 18 experti a caror competenta in domeniul drepturilor omului este recunoscuta si care isi desfasoara activitatea cu titlu personal. Expertii sunt alesi de catre Consiliul Economic si Social (ECOSOC) al Natiunilor Unite pentru un mandat de 4 ani prin scrutin secret pe o lista de candidati desemnati de catre statele parti la Pact.

Dupa ce examineaza rapoartele, Comitetul face sugestii si recomandari de ordin general. Statele parti pot desemna reprezentanti la reuniunile Comitetului atunci cand rapoartele ce le vizeaza sunt examinate. De asemenea, ele pot face declaratii asupra rapoartelor inaintate si pot raspunde intrebarilor puse de membrii Comitetului.

Comitetul drepturilor economice, sociale si culturale are o sesiune de lucru anuala la Oficiul Natiunilor Unite din Geneva.




Acest mecanism de control al respectarii angajamentelor asumate de diferitele state prin ratificarea Pactului international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale este limitat deci la analiza rapoartelor si prezentarea unor sugestii si recomandari. El nu instituie un mecanism de garantare care sa permita primirea si analizarea unor cereri interstatatale sau individuale in cazul incalcarii serioase a drepturilor garantate, asa cum este posibil in sistemul de monitorizare instituit de instrumentul international corespondent, si anume Pactul international cu privire la drepturile civile si politice. Aceasta diferentiere se datoreaza specificitatii drepturilor economico-sociale, carora nu li se pot aplica intotdeauna criterii unice de evaluare a progreselor inregistrate.

Conventia internationala privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasiala

Conventia internationala privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasiala[7] a fost adoptata prin reafirmarea convingerii ca discriminarea intre fiintele umane pentru motive de rasa, culoare sau origine etnica este un obstacol in calea relatiilor pasnice de prietenie intre natiuni, fiind susceptibila sa tulbure pacea si securitatea popoarelor, precum si coexistenta armonioasa a persoanelor in cadrul aceluiasi stat.

Asa cum se prevede in art. 2 al conventiei, statele-parti condamna discriminarea rasiala si se angajeaza sa urmeze, prin toate mijloacele potrivite si fara intarziere, o politica menita sa elimine orice forma de discriminare rasiala, sa favorizeze intelegerea intre toate rasele si in acest scop:

a)     fiecare stat parte se angajeaza sa nu recurga la acte sau practici de discriminare rasiala impotriva unor persoane, grupuri d epersoane sau institutii si sa faca in asa fel incat toate autoritatile publice si institutiile publice, nationale si locale sa se conformoze acestei obligatii;

b)     fiecare stat parte se angajeaza sa nu incurajeze, sa nu apere si sa nu sprijine discriminarea rasiala practicata de vreo persoana sau organizatie, oricare ar fi ea;

c)     fiecare stat parte trebuie sa ia masuri eficace pentru a reexamina politica guvernamentala nationala si locala si pentru a modifica, abroga sau anula orice lege si orice reglementare avand drept efect crearea discriminarii rasiale sau perpetuarea ei, acolo unde exista;

d)     fiecare stat parte trebuie, prin toate mijloacele corespunzatoare, inclusiv, daca imprejurarile o cer, prin masuri legislative, sa interzica discriminarea rasiala practicata de persoane, de grupuri sau de organizatii si sa-i puna capat;

e)     fiecare stat parte se angajeaza sa favorizeze, daca va fi cazul, organizatiile si miscarile integrationiste multirasiale si alte mijloare de natura a eleimina barierele intre rase si a descuraja ceea ce tinde spre intarirea dezbinarii rasiale.

In baza art. 8 al Conventiei internationale privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasiala a fost creat, in anul 1970, Comitetul pentru eliminarea discriminarii rasiale, compus din 18 experti alesi prin vot secret de statele parti la Conventie care se reunesc de doua ori pe ani si isi desfasoara activitatea cu titlu individual.

Comitetul pentru eliminarea discriminarii rasiale examineaza rapoartele prezentate de statele-parti la Conventie, odata la doi ani, in legatura cu masurile de ordin legislative, judiciar, administrative sau de alta natura, intreprinse in aplicarea Conventiei.

Comitetul este competent sa analizeze nu numai rapoartele statelor asupra problemelor mentionate si de plangerile interstatale referitoare la violari ale Conventiei, dar si comunicari din partea unor personae sau grupuri de personae tinand de jurisdictia statelor parti, cu conditia ca aceste sa fi recunoscut competenta Comitetului in acest domeniu.

Conventia impotriva torturii si altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante

In intelesul acestei Conventii[8], termenul "tortura" desemneaza orice act prin care se provoaca unei persoane, cu intentie, o durere sau suferinte puternice, de natura fizica sau psihica,in special cu scopul de a obtine, de la aceasta persoana sau de la o persoana terta, informatii sau marturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terta persoana l-a comis sau este banuita ca l-a comis, de a o intimida sau de a face presiune asupra unei terte persoane, sau pentru orice alt motiv bazat pe o forma de discriminare, oricare ar fi ea, atunci o asemenea durere sau suferinta sunt provocate de catre un agent al autoritatii publice sau orice alta persoana care actioneaza cu titlu oficial, sau la instigarea sa cu consimtamantul expres sau tacit al unor asemenea persoane.

Conventia solicita fiecarui stat parte sa ia masurile legislative, administrative, judiciare si alte masuri eficiente pentru a impiedica comiterea unor acte de tortura pe teritoriul de sub jurisdictia sa. Nici o imprejurare exceptionala, oricare ar fi ea, fie ca este vorba de starea de razboi sau amenintarea cu razboiul, de instabilitate politica interna sau de orice alta stare de exceptie, nu poate fi invocata pentru a justifica tortura(art.2).

De asemenea, nici un stat parte nu va expulza, respinge si nici extradao persoana catre un alt stat, cand exista motive serioase de a crede ca acolo aceasta risca sa fie supusa la tortura(art.3).

Fiecare stat parte trebuie sa vegheze ca toate actele de tortura sa constituie infractiuni din punctul de vedere al dreptului penal.Se va proceda la fel in privinta tenatativei de a practica tortura sau orice act savarsit de oricare persoana si care ar constitui complicitate sau participare la tortura(art.4).

In temeiul art. 17 din Conventie a fost constituit, in anul 1987, Comitetul impotriva torturii compus din zece experti independenti alesi de statele-parti pe o perioada de patru ani. Articolele 19-24 din Conventie stabilesc competenta Comitetului de a studia rapoartele pe care i le supun statele-parti in legatura cu masurile pe care le-au intreprins pentru aplicarea acesteia, de a primi plangerile unui stat parte, legate de aplicarea Conventiei de catre alt stat parte si de a examina plangerile particularilor care pretind ca sunt victime ale violarii Conventiei de catre propriul stat.

Comitetul intervine numai atunci cand din surse sigure, demne de incredere, are informatii ca tortura este practicata in mod sistematic pe teritoriul unui stat parte la Conventie. In acest caz, el invita statul in chestiune sa coopereze in eaminarea probelor si, daca considera necesar, desemneaza pe unul sau mai multi din membrii sai sa intreprinda o ancheta confidentiala in acest sens. Rezulatul anchetei, impreuna cu comentariile si sugestiile Comitetului sunt transmise statului in cauza. Pana in acest moment procedurile sunt confidentiale dar, dupa consultarea statului impotriva caruia exista plangeri, Comitetul poate decide includerea unui rezumat al constatarilor sale in raportul sau anual.

Pentru solutionarea eventualelor diferende dintre state in legatura cu aplicarea Conventiei, Comitetul poate exercita anumite functii de conciliere, cu conditia ca statele respective sa fi recunoscut competenta sa in acest domeniu. In acest sens, el poate constitui comisii de conciliere ad hoc, punand la dispozitia partilor interesate bunele sale oficii, in scopul ajungerii la o solutie amiabila.

Comitetul poate examna comunicarile (plangerile) supuse de particulari, sau in nmele acestora, care pretind ca sunt victime ale unei violari ale dispozitiilor Conventiei de catre statul parte, sub jurisdictia caruia se afla numai in conditiile in care statul respectiv a recunoscut competenta Comitetului in materie.

Conventia asupra eliminarii tuturor formelor de discriminare fata de femei

Conventia asupra eliminarii tuturor formelor de discriminare fata de femei a fost adoptata[9] plecandu-se de la premise conform careia discriminarea fata de femei violeaza principiile egalitatii in drepturi si respectului demnitatii umane, ca ea impiedica pariciparea femeilor, in aceleasi conditii ca barbatii, la viata politica, sociala, economica si culturala din tara lor, creeaza obstacole cresterii bunastarii societatii si a familiei si impiedica femeile sa-si serveasca tara si omenirea in deplinatatea posibilitatilor lor.

In intelesul Conventiei, expresia discriminare fata de femei vizeaza orice diferentiere, excludere sau restrictie bazata pe sex, care are drept effect sau scop sa compromita ori sa anihileze recunoasterea, beneficul si exercitatea de catre femei, indifferent de starea lor matrimoniala, pe baza egalitatii dintre barbat si femeie, a drepturilor omului omului si libertatilor fundamentale, in domeniul politic, economic, social, cultural si civil in orice alt domeniu.

Conventia solicita statelor parti sa adopte masurile necesare pentru eliminarea discriminarii fata de femei in viata politica si publica, in ceea ce priveste educatia, in domeniul angajarii in munca si in domeniul sanatatii (art.7-11).

De asemenea, se retine dezideratul de a se tine seama de probleme specifice ale femeilor din mediul rural si de rolul important pe care aceste femei il au in sustinerea materiala afamiliilor lor, in special prin munca lor in sectoarele nefinanciare ale economiei (art.14).

Staele parti recunosc egalitatea femeii cu barbatul in fata legii. In acest sens, ele recunosc femeia, in materie civila, ca avand o capacitate juridica identica cu aceea a barbatului si aceleasi posibilitati pentru a o exercita (art.15).

In sfarsit, Conventia solicita statelor parti sa ia toate masurile necesare pentru a elimina discriminarea fata de femei in toate problemele decurgand din casatorie si in raporturile de familie(art.16).

In aplicarea art. 17 din Conventie, a fost constituit in anul 1982 Comitetul pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare fata de femei compus din 23 de experti ce-si desfasoara activitatea cu titlu individual si care se reuneste de doua ori pe an. Pe baza rapoartelor statelor-membre ale Conventiei, Comitetul intocmeste un raport anual, cuprinzand sugestii si recomandari in domeniu, pe care il inainteaza Adunarii Generale a O.N.U., prin ECOSOC. Potrivit Conventiei, acest Comitet nu este autorizat sa analizeze petitii individuale sau plangeri ale unui stat impotriva altuia.

Conventia cu privire la drepturile copilului

Conventia cu privire la drepturile copilului[10] constituie expreia importantei acordate cooperarii internationale pentru imbunatatirea conditiilor de viata in toate tarile si in mod deosebit in tarile in curs de dezvoltare.

In sensul Conventiei, prin copil se intelege orice fiinta umana sub varsta de 18 ani, cu exceptia cazurilor cand, in baza legii aplicabile copilului, majoratul este stabilit sub aceasta varsta.

Drepturile enuntate in aceasta Conventie trebuie sa fie garantate tututor copiilor care tin de jurisdictia statelor parti, fara nici o distinctie, indifferent de rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau alta opinie a copilului sau a parintilor sau a reprezentantilor sai legali, de originea lor nationala, etnica sau sociala, de situatia lor materiala, de incapacitatea lor, de nasterea lor sau de alta situatie.

Cele mai importante drepturi garantate de catre Conventia cu privire la drepturile copilului sunt urmatoarele:

-        dreptul la viata(art.6)

-        dreptul la nume, dreptul de a dobandi o cetatenie (art.7)

-        dreptul la identitate (art.8)

-        dreptul copilului de a nu fi separat de parintii sai(art.9)

-        dreptul la opinie(art.12)

-        libertateade exprimare (art.13)

-        dreptul copilului la libertatea de gandire, de constiinta si religie(art.14)

-        dreptul la libertatea de asociere si la libertatea de de reuniune pasnica(art.15)

-        dreptul de a nu face obiectul ingerintelor arbitrare sau ileale in viata personala, familia sa, domiciliul sau corespondenta sa si nici al unor atacuri ilegale la onoarea si reputatia sa(art.16)

-        protejarea copilului impotriva oricaror forme de violenta, vatamare sau de abuz fizic sau mental, de abandon sau neglijenta, de rele tratamente sau de exploatare, inclusiv violenta sexuala(art.19)

-        dreptul copilului handicapat mental sau fizic de a se bucura de o viata plina si decenta, in conditii care sa ii garanteze demnitatea, sa ii promoveze autonomia si sa ii faciliteze participarea activa la viata colectivitatii(art. 23)

-        dreptul copilului de a se bucura de cea mai buna stare de sanatate posibila(art.24)

-        dreptul de a beneficia de securitate sociala, inclusiv de asigurari sociale(art.26)

-        dreptul oricarui copil la un nivel de viata suficient pentru dezvoltarea sa fizica, mentala, spirituala, morala si sociala(art.27)

-        dreptul la educatie (art.28)

-        dreptul la odihna si timp liber, dreptul de a se juca si de a practica activitati recreative(art. 31)

-        dreptul copilului de a fi protejat impotriva exploatarii economice si a implicarii in orice munca ce ar comporta riscuri sau ar impiedica educatia sau care ar dauna sanatatii sau dezvoltarii sale fizice, mentale, spirituale, morale sau sociale(art.32)

-        dreptul de afi protejat impotriva oricarei forme de exploatare sexuala si de abuz sexual (art.34)

-        dreptul de a nu fi supus la tortura, la pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante si de a nu fi privat d elibertate in mod ilegal sau arbitrar(art.37)

-        dreptul oricarui copil suspect, acuzat sau dovedit ca a comis o incalcare a legii penale de a fi tratat intr-un mod de natura sa favorizeze simtul sau de demnitate si al valorii personale, sa intareasca respectul sau pentru drepturile omului si libertatile fundamentale ale altora si sa tina seama de varsta sa ca si de necesitatea de a promova reintegrarea copilului si asumarea de catre acesta a unui rol constructiv in societate (art.40).

In temeiul art. 43 din Conventie se prevede instituirea unui Comitet al drepturilor copilului compus din 10 experti prin vot secret de pe o lista desemnata de statele parti si care-si desfasoara activitatea cu titlu individual.

Comitetul analizeaza rapoartele pe care statele parti trebuie sa le intocmeasca o data la cinci ani asupra modului in care aplica Conventia, precum si asupra dificultatilor intampinare.

Comitetul poate face sugestii si recomandari de ordin general. Aceste sugestii si recomandari de ordin general sunt transmise oricarui stat parte interesat si aduse in atentia Adunarii Generale a O.N.U., insotite, daca este cazul, de observatiile statelor parti.

Mecanisme si proceduri de protectie a drepturilor omului

sub egida ECOSOC

Atunci cand analizam organele si mecanismele de protectie a drepturilor omului structurate in cadrul Organizatiei Natiunilor Unite, trebuie sa facem distinctie intre cele care au fost instituite in temeiul diverselor tratate si cele care au fost create in temeiul Cartei O.N.U..

Primele, care isi datoreaza existenta dispozitiilor continute in instrumentele juridice specifice (pactele internationale si conventiile mentionate in lucrare) au mandate mai restranse (de exemplu, ansamblul aspectelor codificate in instrumentul respectiv), se adreseaza unei audiente limitata (de exemplu, instrumentul se adreseaza doar tarilor care l-au ratificat ). Aceste caracteristici au organisme pe care le-am analizat deja cum sunt Comitetul drepturilor omului, Comitetul drepturilor economice, sociale si culturale, Comitetul drepturilor copilului etc.

Al doilea tip de mecanisme, care isi isi datoreaza existenta dispozitiilor continute in Carta O.N.U., au mandate foarte largi in materia drepturilor omului, se adreseaza unei audiente nelimitate si iau masuri in functie de votul majoritatii. Astfel, Consiliul Economic si Social (ECOSOC) al O.N.U.[11] a creat in temeiul prevederilor Cartei O.N.U. in 1946 Comisia privind conditia femeii si Comisia drepturilor omului care, la randul sau, a infiintat, in 1947, Subcomisia de lupta impotriva masurilor discriminatorii si protectia minoritatilor.



Comisia drepturilor omului este principalul organ al ECOSOC in domeniul drepturilor omului. Ea efectueaza studii, pregateste recomandari si elaboreaza proiecte de instrumente internationale privind drepturile omului.

Compusa din 43 de membri, selectati potrivit reprezentarii geografice echitabile pentru o perioada de 3 ani, Comisia intreprinde, totodata, unele sarcini speciale pe care i le confera Adunarea Generala a O.N.U. sau Consiliul Economic si Social.

Comisia drepturilor omului poate sa ancheteze in privinta alegatiilor privind violari ale drepturilor omului si sa examineze comunicarile relative la aceste violari, precum si raspunsurile statelor in legatura cu pretinsele violari. Comisia isi indeplineste aceste competente in cadrul urmatoarelor tipuri de proceduri:

a)     Procedura instituita prin Rezolutia ECOSOC 1503 din 27 mai 1970. Comisia drepturilor omului este autorizata sa examineze violari flagrante, sistematice si temeinic dovedite ale drepturilor omului si libertatilor fundamentale indiferent de tara in care se produc. Comunicarile pot proveni de la orice persoana sau grup care sustin a fi victime ale unei violari a drepturilor omului sau au cunostinta directa si sigura. Pentru a se evita ca nici o comunicare sa nu fie in contra dispozitiilor Cartei O.N.U, Subcomisia de lupta impotriva masurilor discriminatorii si protectia minoritatilor a instituit o serie de reguli de admisibilitate a comunicarilor.

b)     Proceduri si organe de ancheta pentru analiza situatiilor ce afecteaza drepturile omului. Cand Procedura 1503 nu si-a atins scopul, Comisia drepturilor omului a mandatat un anumit numar de organe pentru a analiza situatiile afectand drepturile omului intr-un numar de tari. Telul urmarit fiind de a stabili faptele in situatia in cauza si a contribui la restabilirea drepturilor, rapoartele sunt supuse Comisiei si adunarii Generale de catre personalitati (experti, raportori speciali, reprezentanti speciali) insarcinati sa cerceteze situatiile de violare a drepturilor omului fie in regiuni, fie intr-o tara, fie un fenomen determinat.

Caracteristicile organelor de ancheta instituite de aceste proceduri ar putea fi sintetizate astfel:

       Scopul lor este de a ajuta la restaurarea drepturilor omului si nu de a judeca nici de a condamna

       In aplicarea principiului conform caruia guvernele sunt responsabile pentru respectul drepturilor omului, confruntate cu situatii evidente de violare a acestor drepturi, incumba guvernului sa dovedeasca inexactitatea alegatiilor sau de a arata ca exista masuri sau intelege sa ia masuri necesare pentru a asigura respectul drepturilor omului

       Rolul si scopul acestor organe este de a asigura protectia drepturilor omului, prevenind vioarile, tintind sa le opreasca daca au avut loc si sa reinstituie intr-o maniera generala drepturile omului.

Pe de alta parte, organele de ancheta urmaresc o serie de obiective specifice in activitatea lor, si anume:

1.     clasificarea situatiilor

2.     asistenta acordata organelor internationale in deliberarea lor in privinta situatiilor si fenomen

3.     ajutor guvernelor implicate in luarea la cunostinta a existentei exceselor comise de agentii nationali

4.     stabilirea starilor de violare ce au avut loc in trecut permitand astfel guvernului sa ia masurile adecvate pe plan legislativ sau de a intari institutiile de protectie existente

5.     sprijin in stabilirea tendintelor (torturi, disparitii, executii sumare sau arbitrare, intoleranta religioasa)

6.     mijloc de a face sa intervina o prezenta internationala insarcinata sa se ocupe de anumite situatii.

Asa cum s-a mentionat un rol important in derularea acestor proceduri de ancheta il are Subcomisia de lupta impotriva masurilor discriminatorii si protectia minoritatilor. Aceasta a fost creata pentru a intreprinde studii, in special in lumina Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, si de a adresa recomandari Comisiei drepturilor omului avand ca tema lupta impotriva masurilor discriminatorii de orice fel luate prin violarea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. Subcomisia are un numar de 28 de membri, care sunt alesi de catre Comisie, la recomandSprearea guvernelor, pentru o perioada de 3 ani, insa nu ca reprezentanti ai guvernelor ci ca experti cu titlu individual.

De-a lungul timpului, pe langa Subcomisie s-au creat grupe de lucru pe diverse teme (comunicatii, sclavie, populatii autohtone) sau de lucru in timpul sesiunilor anuale.

Prin Rezolutia A/RES/60/251 adoptata de Adunarea Generala a O.N.U. la 15 martie 2006, a fost instituit Consiliul drepturilor omului, compus din 47 de membri, care inlocuieste Comisia drepturilor omului, ca organ subsidiar al Adunarii Generale. Noul organism are sarcina sa promoveze respectul universal si apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale pentru toti, fara nici o deesebire si intr-o maniera justa si echitabila. Consiliul are competenta sa examineze violarile drepturilor omului, cu deosebire atunci cand acestea sunt flagrante si sistematice si face recomandari in acest sens.

De asemenea, Consiliul drepturilor omului procedeaza la un examen periodic universal, pe baza informatiilor obiective si fiabile, al modului in care fiecare stat respecta obligatiile si angajamentele sale in materia drepturilor omului.

Spre deosebire de Comisie, Consiliul drepturilor omului se reuneste in mod regulat tot timpul anului si tine minimum 3 sesiuni pe an, din care o sesiune principala, care dureaza cel putin 10 saptamani. In plus, se poate reuni si in sesiuni extraordinare daca un membru solicita aceasta sprijinit de o treime din membrii Consiliului.

v   

SA RETINEM!

Deosebiri intre procedura prevazuta de Rezolutia 1503 si Procedura prevazuta in Protocolul facultativ la Pactul international cu privire la drepturile civile si politice

Deosebirea fundamentala

o      Procedura 1503 se aplica analizei situatiilor

o      Procedura prevazuta de Protocolul facultativ priveste analiza plangerilor individuale, altfel-zis cazurilor izolate de violare presupusa a drepturilor omului

Alte deosebiri

1. - Procedura 1503 se bazeaza pe o rezolutie a unui organ O.N.U., care este ECOSOC; cooperarea voluntara a statelor este indispensabila in functionarea sa

- Procedura prevazuta de Protocolul facultativ rezulta dintr-un tratat international in termenii caruia statele parti accepta sa fie examinate, dupa o procedura determinata, plangerile depuse impotriva lor

2. - Procedura 1503 este aplicabila tuturor statelor

- Procedura prevazuta de Protocolul facultativ nu se aplica decat statelor care au aderat la Pact si la Protocol sau care le-au ratificat

3. - Procedura 1503 se aplica la orice violare a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, in general

- Procedura prevazuta de Protocolul facultativ nu priveste decat drepturile civile si politice mentionate in Pact

4. - La Procedura 1503 pot recurge orice persoana, grup de persoane sau organizatie neguvernamentala, cu conditia de a avea cunostinta directa sau indirecta a unei violari a drepturilor omului

- Comunicarile prezentate in virtutea Protocolului facultativ trebuie sa fie semnate de victima prezumata sau de o persoana avand dreptul sa actioneze in numele sau

5. - Autorii comunicarilor facute in baza Procedurii 1503 nu participa la nici un stadiu al acestei proceduri, ei nefiind informati asupra masurilor care pot fi luate de Natiunile Unite, afara de cazul in care ele sunt facute publice

- Autorul unei comunicari adresate Comitetului drepturilor omului in virtutea Protocolului facultativ este participant la procedura, este informat asupra tuturor masurilor luate de Comitet sau de grupul de lucru privind comunicarile

v   

 

 

 

 

 

 

 

 

INTREBARI DE CONTROL

  1. Care sunt prevederile Cartei O.N.U. privind respectul drepturilor omului?
  2. Ce atributii are Inaltul Comisar al Natiunilor Unite pentru drepturile omului?
  3. Care este importanta Declaratiei Universale a Drepturilor Omului?
  4. Ce drepturi garanteaza Pactul international cu privire la drepturile civile si politice?
  5. Care este mecanismul de control prevazut de Pactul international cu privire la drepturile civile si politice?
  6. Ce drepturi garanteaza Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale
  7. Care este mecanismul de control prevazut de Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale
  8. Care este specificul mecanismelor de control al respectarii drepturilor civile si politice in raport cu cele economice, sociale si culturale?
  9. Ce mecanisme de control prevad diversele conventii adoptate in cadrul O.N.U. in materia drepturilor omului?
  10. Care sunt mecanisme si proceduri de protectie a drepturilor omului infiintate sub egida ECOSOC?
  11. Care este raportul intre Procedura instituita prin Rezolutia ECOSOC 1503 si Procedurile si organele de ancheta pentru analiza situatiilor ce afecteaza drepturile omului?
  12. Care sunt deosebirile intre procedura prevazuta de Rezolutia 1503 si Procedura prevazuta in Protocolul facultativ la Pactul international cu privire la drepturile civile si politice?



[1] Vezi infra, p. 25.

[2] A. Kiss, Le role de la Declaration universelle des droits de l'homme dans le developpement du droit international, O.N.U., Bulletin des droits de l'homme, 1988, p.51.

[3] Vezi Raluca Miga-Besteliu, Drept international. Introducere in Dreptul international public, Editura All Bucuresti, 1998, p.173.

[4] A. Kiss, Le role de la Declaration universelle des droits de l'homme dans le developpement du droit international, O.N.U., Bulletin des droits de l'homme, 1988, p.51.

[5] Adoptat si deschis spre semnare de Adunarea Generala a Natiunilor Unite la 16 decembrie 1966. Intrat in vigoare la 23 martie 1976. Romania a ratificat Pactul la 31 octombrie 1974 prin Decretul nr.212, publicat in Buletinul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 346 din 20 noiembrie 1974.

[6] Adoptat si deschis spre semnare de Adunarea Generala a Natiunilor Unite la 16 decembrie 1966. Intrat in vigoare la 23 martie 1976. Romania a ratificat Pactul la 31 octombrie 1974 prin Decretul nr.212, publicat in Buletinul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 146 din 20 noiembrie 1974.

[7] Adoptata si deschisa spre semnare de Adunarea Generala a Natiunilor Unite prin Rezolutia 2106 (XX) din 21 decembrie 1965. Intrata in vigoare la 4 ianuarie 1969. Romania a aderat la Conventie la 14 iulie 1970 prin Decretul nr. 345, publicat in Buletinul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 92 din 28 iulie 1970.

[8] Adoptata si deschisa spre semnare de Adunarea generala a Natiunilor Unite prin rezolutia 39/46 din 10 decembrie 1984. Intrata in vigoare la 26 iunie 1987. Romania a ratificat Conventia la 9 octombrie 1990 prin Legea nr. 19/1990, poblicata in Buletinul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 112 din 10 octombrie 1990.

[9] Adoptata si deschisa spre semnare de Adunarea Generala a Natiunilor Unite prin Rezolutia 34/180 din 18 decembrie 1979. Intrata in vigoare la 3 septembrie 1981. Romania a ratificat Conventia la 26 noiembrie 1981 prin Decretul nr. 342, publicat in Buletinul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 94 din 28 noiembrie 1981.

[10] Adoptata de Adunarea Generala a natiunilor Unite la 20 noiembrie 1989. Intrata in vigoare la 2 septembrie 1990. Romania a ratificat Conventia la 27 septembrie 1990 prin Legea nr. 18/1990, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 109 din 28 septembrie 1990.

[11] Vezi Supra, p.







Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Drept




Puterea judecatoreasca si puterea executiva
DREPTURILE FUNDAMENTALE ALE OMULUI CA PRINCIPII GENERALE ALE DREPTULUI COMUNITAR
Luarea de mita: continut legal, structura variantei tip si particularitatile variantei agravate
Stabilirea filiatiei fata de tata prin recunoastere
REGIMUL JURIDIC AL DIFERITELOR CATEGORII DE BUNURI
Notiunea de fals si sistematizarea infractiunilor de fals in Codul penal
Raspunderea parintilor pentru prejudiciile cauzate prin fapta licita a copilului
SUBSIDIARITATEA SI PROPORTIONALITATEA IN APLICAREA DREPTULUI COMUNITAR
Marturisirea
Intrebari pentru examen - disciplina Dreptul libertatilor fundamentale