Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia. masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii


Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Contracte


Index » legal » Contracte
Negocierea contractului de comert international


Negocierea contractului de comert international




Negocierea contractului de comert international

1. Fazele contractuale

Majoritatea tranzactiilor comerciale sunt precedate de activitatile intreprinse de parteneri, in vederea cunoasterii conditiilor concrete ale viitorului contract comercial. Dialogurile contractuale sunt precedate de studiul si prosperitatea pietelor straine, in scopul executarii unor optiuni, in functie de necesitatile si posibilitatile fiecarui client. Informatiile necesare sunt obtinute prin cercetarea de marketing, analizarea informatiilor propagate prin sursele comerciale, analiza conjuncturii economice etc.




Activitatea de prospectare este in corelatie cu o ampla publicitate, realizata prin metode multiple, cu mijloace diversificate sau de organisme specializate.

Daca initiativa dialogului contractual apartine exportatorului de produse sau de servicii ori executantului de lucrari, aceasta lanseaza oferta publicitara, careia destinatarul ii poate raspunde printr-o cerere de oferta. Importatorul poate initia dialogul contractual printr-o cerere de oferta adresata exportatorului.

Aceste demersuri nu reprezinta manifestari de vointa suficiente pentru a da nastere contractului viitor, putand fi retrase de catre cel care le-a emis.

Oferta este documentul comercial pe care o firma il adreseaza unui client potential sau publicului, din proprie initiativa, prin care se comunica conditiile cu privire la incheierea unei anumite tranzactii cu un obiect precis determinat.

Cererea de oferta este documentul comercial prin care o firma isi manifesta vointa de a incheia un contract cu un obiect bine determinat, materializandu-se sub forma de scrisoare comerciala, telegrama, fax, telefon etc. Daca tratativele se finalizeaza, cererea de oferta este urmata de comanda.

Dialogul contractual are drept scop formarea consimtamantului partenerilor contractuali, materializat in:

    consensul partilor de a crea intre ele un raport juridic;

    concordanta deplina intre vointele acestora;

    coexistenta actelor volitionale.

Reusita tratativelor este dependenta de cunoasterea si aplicarea tehnicilor de comunicare si cooperare specifice comertului, dintre care pot fi enumerate: rationamentul, concesia, compromisul, argumentatia, obiectiunile etc.

Pentru a fi considerata oferta, propunerea de contractare trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

    sa fie ferma, in maniera de angajament juridic, cumuland vointa ofertantului de a se obliga si caracterul definitiv;

    sa fie precisa si completa, in sensul de a contine suficiente precizari cu privire la toate elementele contractului, in sensul de a indica: natura contractului, obiectul acestuia, cantitatea produselor, pretul sau unele criterii pe baza carora se poate face determinarea lor;

    sa se adreseze uneia sau mai multor persoane fizice sau juridice determinate, prin publicatii, filme documentare, expozitii, etc.

Dreptul international uniform stabileste ca oferta adresata unor persoane nedeterminate reprezinta numai o invitatie la oferta, cu exceptia cazurilor in care ofertantul a indicat expres contrariul.

Legislatiile nationale au reglementari diferite, unele recunoscand numai ofertele publice, in timp ce altele incadreaza in aceasta categorie numai expunerea de marfuri cu indicarea preturilor si oferta de recompensa.

Daca oferta este facuta unei persoane prezente, ea poate fi acceptata imediat, realizandu-se astfel perfectarea contractului.

In situatia ofertei facuta pe un anumit termen, ofertantul o poate revoca in mod liber si neconditionat, in perioada anterioara ajungerii ei la destinatar. In acest caz revocarea trebuie expediata cu un mijloc de comunicare mai rapid, pentru a ajunge la destinatar cel mai tarziu concomitent cu oferta.

Daca revocarea ofertei s-a facut dupa ce a ajuns la destinatar, exista deosebiri in functie de caracterul sinalagmatic sau unilateral al contractului. In privinta contractelor sinalagmatice, care predomina in comertul international, se prevede posibilitatea revocarii ofertei pana in momentul perfectarii contractului. Daca revocarea ajunge la cunostinta destinatarului acesteia dupa ce el a executat contractul, ofertantul poate fi obligat la despagubiri, in cazul ca partea adversa nu a fost de rea credinta in momentul inceperii executarii (art. 37 Cod comercial).

Oferta nu poate fi revocata pe durata termenului stabilit de parti pentru acceptare sau intr-un interval de timp rezonabil pentru a ajunge oferta la destinatie si pentru a reveni raspunsul la ofertant, in functie de uzante.

In contractele unilaterale oferta este obligatorie indata ce ajunge la cunostinta partii careia ii este facuta (art. 38 Cod comercial). Oferta nu mai este necesar sa fie retractata, devenind caduca, daca destinatarul nu a dat nici un raspuns in termenul rezonabil.

Acceptarea ofertei este manifestarea unilaterala de vointa, menita a se integra in actul de vointa exprimat prin oferta de contractare prin care destinatarul acesteia din urma isi exprima adeziunea deplina si neconditionata la propunerea ce i-a fost adresata de ofertant[1].

Acceptarea are caracter tranzitoriu, ca si oferta, care isi poate pierde utilitatea juridica din momentul realizarii acordului de vointa, fiind inlocuita cu contractul propriu-zis.

Ea poate fi expresa sau tacita, manifestandu-se in ultimul caz prin savarsirea unor acte de executare a contractului sau prin alte manifestari practice de subiectii respectivi sau acceptate de uzantele comerciale. Acceptarea tacita determina efecte juridice in prezenta a trei conditii minime, constand in:

    cererea ofertantului de a se accepta imediat contractul;

    ofertantul sa nu fi cerut un raspuns prealabil de acceptare;

    un asemenea raspuns sa nu fi fost necesar in raport cu natura contractului (art. 36 Cod comercial).

Daca ofertantul conditioneaza perfectarea contractului de un anumit mod de exprimare a acceptarii, aceasta conditie trebuie indeplinita intocmai.

Vointa de acceptare trebuie sa rezulte dintr-un fapt pozitiv, insa tacerea poate constitui un mod de exteriorizare a unui consimtamant cert si precis numai in mod exceptional, in urmatoarele situatii:

    cand insasi legea recunoaste acest efect, ca in cazul mandatului care nu raspunde mandatarului cand este instiintat despre prelungirea termenului de executare a mandatului (art.382 Cod comercial);

    cand partile au decis in mod expres sa ii recunoasca un asemenea efect juridic;





    cand s-au stabilit uzante in acest sens intre partile contractante.

Pentru a produce efecte juridice, acceptarea trebuie sa indeplineasca anumite conditii, care in aceea ca:

    emana de la destinatarul ofertei sau de la reprezentantul sau autorizat;

    este conforma cu oferta;

    ajunge la cunostinta destinatarului in termenul de acceptare.

Acceptarea conditionata sau limitata echivaleaza cu un refuz si poate fi luata in considerare numai ca o contra oferta.

Termenul in care poate fi exprimata acceptarea poate fi conventional sau legal. Termenul conventional este stabilit chiar prin continutul ofertei, in zile sau pana la o data calendaristica, fiind necesar sa aiba o durata suficienta de mare pentru a putea fi indeplinit. Termenul legal se ia in considerare cand partile nu decid asupra acestui aspect, stabilind ca este timpul necesar schimbarii propunerii si acceptarii, dupa natura contractului[2] (art. 35 alin. 1 Cod comercial).

Durata termenului rezonabil pentru acceptare mai depinde de uzantele comerciale, care au in vedere:

    natura si importanta afacerii;

    distanta geografica dintre ofertant si acceptant;

    durata termenului obisnuit in afaceri similare;

    uzanta existenta intre parti;

    natura obiectului contractului;

    persoana ofertantului si persoana destinatarului ofertei.

Termenul stabilit de ofertant poate fi prelungit din initiativa lui sau la cererea destinatarului ofertei.

Momentul de incepere al termenului de acceptare se socoteste din momentul expedierii ofertei si nu de la data ajungerii ei la destinatar. Modul de calcul se axeaza pe zile, fiind luate in considerare atat ziua de incepere cat si ziua de expediere a lui. Daca ultima zi este nelucratoare la sediul ofertantului, termenul expira in prima zi lucratoare care urmeaza (art. 101 alin. 3 Cod pr. Civ.).

Acceptarea este tardiva daca ajunge la ofertant dupa expirarea termenului prestabilit de el, sau in lipsa unui asemenea termen, dupa o perioada de timp rezonabila ca durata, socotita de la data expedierii ofertei.

Este asimilata cu acceptarea tardiva si aceea care a fost expediata de destinatarul ofertei inauntrul termenului de acceptare, dar ajunge la cunostinta ofertantului ulterior exprimarii acelui termen, indiferent de motivele intarzierii.

Acceptarea tardiva nu produce efecte juridice, considerandu-se ca nu mai este actuala intentia ofertantului. De la aceasta regula face exceptie situatia in care acceptarea a ajuns in termen la sediul sau la domiciliul ofertantului, dar el nu ia cunostinta imediat de ea, din culpa lui sau a prepusilor sai. Acceptarea acestei opinii impiedica comportamentul abuziv al ofertantului si asigura desfasurarea comertului international in deplina securitate. Se poate prezuma ca ofertantul a luat cunostinta de acceptare, la data sosirii acceptarii la sediul acestuia[3].

Ofertantul nu are obligatia sa il instiinteze pe acceptant despre primirea cu intarziere a acceptarii, daca acesta este tardiva (art. Alin 2 Cod comercial). Sub aspect probator, acceptantul trebuie sa probeze ca a expediat in termen acceptarea, prezumandu-se ca aceasta a ajuns in termen la ofertant, dar aceasta poate dovedi contrariul.

Perfectarea si derularea contractelor de comert international presupune comunicari intre partenerii de afaceri cu privire la oferta, acceptare, comanda documente bancare etc. Aceste operatiuni presupun riscuri de pierdere, intarziere sau eroare, care pot genera pagube. In consecinta este necesara individualizarea partii care urmeaza sa suporte daunele corespunzatoare.

Scrisoarea comerciala circula pe riscul expeditorului, deoarece acesta isi pastreaza dreptul de proprietate asupra ei pana la primirea de catre destinatar. Este irelevant daca expedierea s-a facut recomandat, cu aviz de primire sau cu valoare declarata, intrucat aceste vizeaza numai raporturile dintre expeditor si caraus, fara sa il implice pe destinatar.

In consecinta, intarzierea sau pierderea scrisorii care contine oferta, acceptarea, comanda sau alte referiri comerciale, determina suportarea riscurilor de catre expeditor[4]. Corespondenta comerciala transmisa prin telex sau prin fax prezinta asemanare cu cea anterioara, in special cand aparatura respectiva este amplasata la sediul expeditorului.

Telegrama prezinta unele particularitati, intrucat Codul Comercial prevede ca riscurile decurgand din comunicarile facute prin telegrame se suporta pe baza principiilor generale asupra culpei. Aceasta regula se refera la raporturile dintre expeditor si destinatar iar folosirea telegramei ca mijloc de comunicare reprezinta o culpa numai daca partile au interzis-o in mod expres. Expeditorul mai este in culpa daca a folosit termeni de natura sa faciliteze o transmitere gresita, cum ar fi cifrele neurmate de litere[5].

Pentru limitarea riscurilor, expeditorul are posibilitatea sa solicite colationarea telegramei, contra unor taxe aditionale. Aceasta presupune ca oficiul postal de destinatie va preda telegrama numai dupa ce va retransmite textul la oficiul de expeditie, pentru a fi verificat de expeditor.

Daca eroarea s-a produs independent de culpa partilor, s-a apreciat ca riscurile revin expeditorului numai daca transmiterea eronata a impiedicat perfectarea contractului. Destinatarul va suporta riscurile daca eroarea telegrafica l-a determinat sa execute un ordin care nu a fost dat ori sa il realizeze in conditii mai oneroase decat cele avute initial in vedere.

Momentul perfectarii contractului de comert international

Una din problemele importante ale contractului de comert international consta in determinarea momentului in care s-a format, intrucat legislatiile nationale adopta solutii diversificate sub acest aspect. Exista convergenta de opinie numai cu privire la faptul ca perfectarea contractului se realizeaza in momentul intalnirii acordului de vointa a partilor, in special cand acestia se gasesc la distanta si nu comunica prin mijloace directe.




Momentul incheierii contractului prezinta importanta din mai multe puncte de vedere, dintre care pot fi enumerate cele referitoare la faptul ca: ii este aplicata legea in vigoare la acea data, care il va guverna pe toata durata existentei lui; posibilitatea revocarii neconditionate a ofertei exista numai pana in acel moment; se face determinarea conditiilor din acel moment in legatura cu capacitatea partilor si consimtamantul neviciat; transmiterea riscurilor de disparitie a obiectului este dependenta de acelasi moment.

Daca partile contractante sunt prezente personal sau prin reprezentanti, contractul se incheie in momentul realizarii acordului lor de vointa, materializat uneori prin semnaturi.

Aceasta faza este consemnata de obicei in inscrisul constatator, neputand fi constatata decat prin procedura inscrierii in fals, daca actul a fost autentificat de notar.

Contractul incheiat prin telefon, Internet sau prin alte legaturi directe intre parteneri, are acelasi regim juridic, intrucat acordul de vointa se realizeaza in mod similar. Dreptul comercial german reglementeaza in mod expres acest aspect, asimilandu-l cu contractul incheiat intre persoane prezente.

Perfectarea contractului intre persoane absente (aflate la distanta)

Circuitul economic international se caracterizeaza prin negocierea pe baza scrisorilor, telegramelor sau fax-urilor, care produc decalaje intre cele doua manifestari de vointa. Stabilirea datei perfectarii contractului presupune determinarea momentului in care acceptarea ofertei produce efecte juridice. Aceasta operatiune presupune sa se stabileasca daca este preponderent momentul acceptarii ofertei sau acela in care ofertantul ia cunostinta de acceptare.

In functie de ponderea care se acorda acestor doua momente, s-au adoptat solutii juridice diferite, care constau in sistemul emisiunii acceptarii, sistemul receptiei acceptarii si sistemul informarii.

Sistemul emisiunii acceptarii (al declaratului) considera contractul perfectat in momentul acceptarii ofertei. Aceasta conceptie a fost consacrata in legislatia unor tari din America Latina si celor aflate sub influenta sistemului legislativ anglo-saxon. Conceptia este criticata pentru faptul ca face dependenta determinarea momentului perfectarii contractului numai de vointa acceptantului ofertei, care nu poate fi localizata dupa criterii obiective si genereaza posibilitatea unor abuzuri.

Sistemul expedierii acceptarii reduce inconvenientul aratat anterior, considerand contractul perfectat la data expedierii acceptarii catre ofertant. El are insa inconvenientul ca nu mai face posibila revocare acceptarii prin alte mijloace mai rapide, inaintea ajungerii ei la ofertant.

Sistemul receptiei acceptarii apreciaza ca este perfectat contractul in momentul in care acceptarea a ajuns la sediul sau la domiciliul ofertantului, indiferent daca aceasta a luat sau nu cunostinta de continutul ei. Aceasta teorie este specifica legislatiei germane si reglementarilor internationale incheiate sub egida unor organisme internationale[6], insa are inconvenientul existentei unui decalaj intre momentul sosirii acceptarii la sediul ofertantului si receptarea efectiva a informatiei respective, din culpa sa, a altor persoane sau din motive obiective.

Sistemul informarii acorda importanta esentiala numai momentului in care ofertantul cunoaste efectiv continutul acceptarii. Aceasta teorie, adoptata de Italia si statele Benelux, prezinta inconvenientul acordarii unei importante excesive bunei credinte a ofertantului, care poate nega ca a luat cunostinta de acceptarea, desi acesta a sosit de mai mult timp la sediul sau. Ca urmare sistemul a fost ameliorat cu o prezumtie relativa, potrivit careia ofertantul cunoaste continutul acceptarii chiar in ziua in care comunicarea continand acceptarea a ajuns la sediul ori la resedinta lui. Prezumtia poate fi inlaturata prin orice proba din care rezulta ca nu a putut lua cunostinta de acceptare, insa probatiunea cade in sarcina ofertantului.

Conceptia consacrata de dreptul roman se bazeaza pe sistemul informarii, cu prezumtia relativa a receptiei, fiind consacrata de Codul Comercial[7] si de Curtea de Arbitraj International Bucuresti.

Adoptarea acestei solutii se bazeaza pe ideea ca este necesara citirea corespondentei comerciale cu maxima rapiditate, pentru a se desfasura in mod fluent tranzactiile comerciale.

Acceptarea tardiva considerata valabila de catre ofertant determina existenta altor teorii in legatura cu momentul perfectarii contractului. Dintre acestea se detaseaza teoria care considera contractul perfectat la data la care acceptantul primeste comunicarea facuta de ofertant in legatura cu valabilitatea acceptarii sale tardive[8].

Derogarile de la regulile enumerate anterior permit suprapunerea momentului perfectarii contractului cu data executarii obligatiilor la care se refera, in cazul acceptarii tacite a executarii obligatiilor la care se refera, in cazul acceptarii tacite a ofertei. Aceasta varianta presupune insa realizarea unor conditii care constau in: solicitarea ofertantului de a se executa imediat contractul; inexistenta unor conditii din partea ofertantului cu privire la un raspuns de acceptare prealabil inceperii executarii; inexistenta unui gen de contract care sa presupuna acceptarea etc.

Partile pot incheia contractele comerciale prin persoane interpuse, constand in mandatari, agenti sau comisionari. In aceste situatii difera momentul incheierii contractului in functie de limita imputernicirii pe care o au acestia.

Daca interpusul are numai rolul de curier, in sensul de a transmite oferta sau acceptarea catre destinatar, situatia este similara cu contractul incheiat intre persoane absente, fiind perfectat cand acceptarea ajunge la sediul sau la resedinta ofertantului, conform teoriei informarii.

Daca imputernicitii au puteri limitate la negociere, rezervandu-si titularii dreptul de a perfecta contractul, va exista o rezolvare similara cu cea anterioara.

Daca mandatarul uneia din parti este imputernicit numai sa negocieze contractul, iar celalalt are puteri depline, se apreciaza ca exista numai un proiect de contract, care va fi perfectat in momentul ajungerii acceptarii la sediul ofertantului.

Daca reprezentantii partilor au imputerniciri depline sa negocieze si sa semneze contractul, acesta va fi considerat perfectat dupa regulile specifice negocierii lui de catre titularii acestuia[9].

3. Locul perfectarii contractului

Locul perfectarii contractului prezinta importanta din ce in ce mai multe considerente, dintre care pot fi enumerate cele referitoare la stabilirea legii componente sa guverneze contractul, a uzantelor aplicabile lui sau a competentei de jurisdictie.

Intre persoanele prezente, contractul se considera incheiat in locul unde a fost semnat. Intre persoanele absente (indepartate), exista mai multe variante de determinare a locului perfectarii, in functie de teoriile referitoare la momentul perfectarii contractului.

Potrivit Codului Comercial roman, locul incheierii contractului este domiciliul ofertantului (art. 35). De la aceasta regula face exceptie situatia in care se solicita executarea imediata a contractului, fara a se mai pretinde acceptarea. In acest caz contractul este considerat incheiat la locul sediului sau resedintei acceptantului, intrucat si momentul perfectarii este plasat in functie de acest fapt (art. 36).

Perfectarea contractului prin telefon creeaza situatii diferite de cele ale determinarii momentului, in functie de conceptia adoptata intr-un anumit sistem juridic national. In sistemul emisiunii acceptarii se considera ca locul perfectarii contractului este acela de unde vorbeste acceptantul. In sistemul receptiei acceptarii si al informarii, contractul se considera incheiat la locul de unde vorbeste ofertantul. Cel care vorbeste la un telefon mobil se considera situat in localitatea sau tara in care este inregistrat postul respectiv.

Locul perfectarii contractelor prin corespondenta difera in functie de conceptia adoptata in fiecare tara cu privire la momentul incheierii lor. In sistemul emisiunii acceptarii, locul perfectarii contractului este sediul sau resedinta acceptantului, iar pe baza teoriei receptiei acceptarii si a informarii se considera incheiat la sediul sau resedinta ofertantului.

In cazul acceptarii tardive, contractul se considera incheiat la sediul sau resedinta acceptantului, intrucat acesta este locul receptarii comunicarii facute de ofertant cu privire la valabilitatea acceptarii tardive[10].



4. Perfectarea contractului pe baza de antecontract sau sub conditie suspensiva

Antecontractul (promisiunea de a contracta) este utilizata in comertul international cand partile doresc sa perfecteze contractul, insa isi rezerva acest drept pentru viitor, intr-un anumit termen. Din aceste considerente partile isi asuma obligatia de a consimti in viitor la perfectarea contractului, al carui continut este prefigurat de parti. El se deosebeste de oferta intrucat are caracter bilateral, presupunand realizarea unui acord de vointa prin care ambele parti sau numai una dintre ele isi asuma obligatia de a contracta in viitor.

Partile pot sa desemneze in calitate de viitor cumparator o terta persoana, ca in cazul stipulatiei pentru altul.

Perfectarea contractului comercial international se poate realiza sub conditie suspensiva[11], in special in cazul vanzarii-cumpararii. Un exemplu in acest sens il constituie cumpararea unor produse pe baza de mostra. O situatie asemanatoare o reprezinta vanzarea produselor contingentate, care necesita obtinerea unei licente de export de catre vanzator, insa se apreciaza ca acesta nu influenteaza incheierea contractului ci numai executarea lui de una din parti. In ultima ipostaza contractul se va desfiinta din cauza imposibilitatii executarii lui si nu pentru neindeplinirea conditiei suspensive[12].

O conditie suspensiva care impiedica perfectarea contractului o reprezinta insa clauza potrivit careia contractul dobandeste forta juridica daca acreditivul deschis de cumparator in strainatate ajunge intr-un anumit termen la banca stabilita de parti.

Pe baza principiului lex voluntatis, partile pot stipula in contract orice clauze specifice conditiei suspensive, de a caror realizare sa depinda insasi existenta contractului.

Indeplinirea conditiei suspensive in termenul stabilit consolideaza retroactiv drepturile si obligatiile partilor, din momentul perfectarii contractului. Pentru a considera contractul inexistent este necesar ca neindeplinirea conditiei suspensive sa vizeze formarea propriu-zisa a contractului respectiv si numai imposibilitatea executarii lui.

Partile trebuie sa stipuleze in mod explicit conditia suspensiva si sa precizeze daca in urma realizarii acestuia se vor aplica alte reglementari decat cele specifice Codului Civil. In absenta acestor precizari, problema determinarii existentei conditiei suspensive si a consecintelor acestora revine organismelor de jurisdictie.

5. Determinarea ulterioara a unor elemente ale contractului de un tert sau de un arbitru

Contractele de comert international se caracterizeaza prin dreptul partilor de a incheia intelegeri ulterioare momentului perfectarii, prin care rezolva aspecte referitoare la unul sau mai multe elemente, care nu au fost reglementate initial. Negocierile in acest sens pot fi initiate de oricare din parti, dar ambele trebuie sa conlucreze la derularea normala a raportului juridic.

Astfel, conform Codului comercial, vanzarea se poate face pe un pret nedeterminat, daca partile au convenit asupra unui mod de a-l determina, cu ajutorul unui arbitru sau unei persoane desemnate prin contract sau alese ulterior. Cand persoana respectiva nu doreste sau nu poate determina pretul, partile pot numi pe altcineva, iar daca nu ajung la consens numirea o poate realiza organismul jurisdictional[13].

Partile pot conveni chiar de la inceput sa fie determinate de arbitri unele clauze contractuale, fixand limitele puterii acordate acestora. Aceasta procedura se utilizeaza in contractele de lunga durata sau cu un grad mare de complexitate.

Indiferent de rolul acordat de parti tertilor sau arbitrilor si de complexitatea clauzelor determinate de ei, contractul se considera incheiat de la data realizarii acordului de vointa. Deciziile tertilor sau sentintele arbitrare sunt doar parti integrante ale contractului, fara sa influenteze asupra existentei acestuia, daca sunt indeplinite celelalte elemente contractuale.



[1] Mircea N. Costin, Sergiu Deleanu, op. cit., vol.II, pag.73

[2] Art. 35, alin. 1 Codul Comercial

[3] Mircea N. Costin, op. cit., vol.II, pag.83.

[4] Brandusa Stefanescu, op. cit., vol.II, pag. 30.

[5] Codul Comercial roman, art. 48.

[6] Conventia pentru vanzarea internationala de marfuri, Viena, 1980.

[7] Codul Comercial, art. 35 alin. 1.

[8] Mircea N. Costin, Sergiu Deleanu, op. cit., vol. II, pag. 97.

[9] Mircea N. Costin, Sergiu Deleanu, op. cit., vol. II, pag. 100.

[10] Mircea N. Costin, Sergiu Deleanu, op. cit., vol. II, pag. 10

[11] Conditia suspensiva este evenimentul viitor si nesigur de a carui indeplinire depinde, prin acordul de vointa al partilor, nasterea efectelor unui act juridic.

[12] Mircea N. Costin, Sergiu Deleanu, op. cit., vol. II, pag. 110.

[13] Art. 60 si art.61.







Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Contracte




Revocarea donatiilor pentru survenienta de copil
Contractul de depozit
Contractul de tranzactie
Obligatiile chiriasului
EFECTELE CONTRACTULUI DE COMERT INTERNATIONAL
Principiul irevocabilitatii donatiilor
Efectele contractului de arendare
QUASI-CONTRACTELE
Incapacitati speciale in materia contractului de donatie
Reguli aplicabile locuintelor sociale, de serviciu si de interventie