Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia. masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii


Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Contabilitate


Index » legal » Contabilitate
» Tehnici ale contabilitatii creative


Tehnici ale contabilitatii creative




TEHNICI ALE CONTABILITATII CREATIVE

1. Evaluarea activelor necorporale - teren fertil pentru contabilitatea creativa

Baruch Lev, profesor de contabilitate si finante la Universitatea din New York , sustine faptul ca sistemul contabil actual este din ce in ce mai putin relevant. Problema este ca acest sistem ce este folosit astazi dateaza de mai bine de 500 de ani si este o parte a unei vechi economii. Luca Pacioli, matematicianul italian care a trait in Venetia secolului 15, a dezvoltat contabilitatea in dubla partida pentru a oferi oamenilor de afaceri o metoda simpla de a tine evidenta tranzactiilor lor, si, mai important, de a intelege in ce mod isi conduc afacerile. daca nu poti fi un bun contabil, scria Pacioli, “vei merge inainte ca un orb si vei suferi mari pierderi. “




Azi, sustine Baruch Lev , a fi un bun contabil nu necesita o privire agera. Vechile lentile nu mai pot privi o economie noua in care valoarea este creata de activele necorporale: idei, marci, francize, moduri de a munci. Aceasta ruptura nu afecteaza doar pe analistii financiari si pe functionarii corporatiilor. Angajatii nu stiu sa-si evalueze contributiile lor cu acuratete. Managerii nu au cifre solide pe care sa se sprijine atunci cand decid daca sa sustina un proiect sau atunci cand ii evalueaza performantele. Sunt companiile bazate pe cercetari supraevaluate pe piata de capital? Platesc companiile prea mult pentru a achizitiona active rezultate din cercetari? Aceste probleme si altele, spune Lev, nu mai pot fi corect rezolvate de metodele de contabilitate si raportare financiara de astazi.

In ultimele decade s-a produs o schimbare dramatica, o transformare, in ceea ce economistii numesc mijloacele de productie ale intreprinderii –activele majore ce creeaza valoare si crestere. Activele necorporale devin cu repeziciune substitute pentru activele fizice. In acelasi timp , a avut loc o stagnare completa in ceea ce priveste sistemele de masurare si raportare.

Dovada acestei schimbari se afla in Standard & Poor’s 500 – cele mai mari 500 de companii din Statele Unite, din care mare parte nici nu se afla sectorul high—tech. Raportul dintre valoarea de piata a acestor companii si activul net al companiei (cifra din bilant) este acum mai mare de sase. Asta inseamna ca cifra din bilant, aceea pe care o masoara contabilitatea, reprezinta doar 10% pana la 15% din valoarea companiilor. Chiar daca piata bursiera este inflatata, chiar daca tai 50% din capitalizarea bursiera, ramane totusi o uriasa diferenta intre valoarea perceputa de cei ce o platesc zi de zi si valoarea companiei rezultata din contabilitate. Alt exemplu: John Kendrick, un reputat economist ce a studiat factorii principali ai cresterii economice, afirma ca exista o crestere generala a activelor intangibile ce contribuie la cresterea economica a Statelor Unite inca de la inceputul secolului. In 1929, raportul dintre activele necorporale si cele corporale era de 30% la 70%. In 1990, raportul a devenit 63% la 37%. Deci activele necorporale au devenit mai importante.

Este extrem de dificil de realizat o definitie comprehensiva a activelor intangibile. Ele se pot totusi grupa in patru categorii. Primele sunt activele asociate cu inovarea produselor, cum sunt cele ce provin din eforturile de cercetare si dezvoltare a companiilor. Apoi sunt activele asociate cu marci ale companiei, ce permit acesteia sa-si vanda produsele sau serviciile la un pret mai mare decat competitorii sai. In al treilea rand vin activele structurale—nu inovatii spectaculoase sau inventii, ci cai mai bune, mai inteligente, diferite de a face afaceri, ce pot diferentia o companie de concurenta. Pe locul patru sunt monopolurile: companii ce se bucura de o franciza, sau au costuri substantial mai reduse pe care un potential concurent ar trebui sa le egaleze, sau detin o bariera de intrare pe piata pe care o pot folosi in avantajul lor. Pentru a explica modul in care activele intangibile creeaza valoare , uneori chiar mai mare decat activele tangibile, Lev foloseste un exemplu. In mod intentionat, el se indeparteaza de companiile high—tech sau de Web la care se gandesc de obicei oamenii in aceste cazuri si alege American Airlines si mai exact, compania sa parinte AMR Corp. in octombrie 1996, AMR Corp a vandut 18% din sistemul sau de rezervare pe computer, numit SABRE. A pastrat restul de 82%. Aceasta tranzactie a furnizat o modalitate splendida de a evalua activele necorporale. A reiesit ca SABRE reprezinta 50% din valoarea de piata a companiei. Acesta este un fapt uluitor. Pe de o parte una dintre cele mai mari companii aeriene din lume, cu aproximativ 700 de reactoare in flota sa, cu aproape 100.000 de angajati, cu drepturi de aterizare exclusive si valoroase pe cele mai aglomerate aeroporturi din lume si pe de alta parte un sistem de rezervare pe calculator. E un sistem bun, folosit de o multime de oameni, dar totusi un program de computer si valoreaza cat restul flotei aeriene. Ce face acest activ sa fie atat de valoros

O mare diferenta este aceea ca atunci cand lucrezi cu active tangibile posibilitatea de a mari valoarea creata de acestea este limitata. Nu poti folosi acelasi avion pe cinci rute diferite in acelasi timp. Asta este valabil si pentru investitia financiara pe care ai facut-o in avion. Dar nu exista o limita pentru numarul de oameni care pot folosi sistemul SABRE in acelasi timp. Lucreaza la fel de bine cu cinci milioane de oameni sau cu un milion, singura limita este capacitatea pietei. Economistii numesc activele fizice “active rivale”. In cazul unui avion, trebuie sa decizi pe ce ruta va zbura. Dar activele intangibile nu sunt rivale. Alegerea nu este necesara. Poti sa le folosesti in mai mult de un loc o data. Asta este cheia activelor intangibile: cu cat este mai mare reteaua de utilizatori, cu atat este mai mare beneficiul pentru fiecare.

Dar exista si o parte negativa a acestor active. Milton Friedman obisnuia sa spuna: “nu exista pranzuri gratuite”. Activele bazate pe cercetare sunt foarte scumpe, atat de creat cat si de cumparat. De aici rezulta si preturile uriase pe care companiile de high—tech le platesc pentru a achizitiona companii mai micii in vederea utilizarii cercetarilor acestora. Pe 1 Noiembrie 1999, Cisco a anuntat ca a cumparat Cerent Corp cu 6,9 miliarde de dolari. Pe primele sase luni ale anului 1999, vanzarile firmei Cerent au totalizat aproape 10 milioane de dolari. Asta arata cat de mult costa sa cumperi aceste active. In ceea ce priveste costul de creare al unui astfel de activ, cel mai bun exemplu este din domeniul farmaceutic. Realizarea unui nou medicament costa aproape 500 de milioane de dolari. Mai exista o latura negativa. Drepturile de proprietate sunt neclare. In cazul activelor tangibile, ca de exemplu avioanele, American Airlines nu trebuie sa-si faca prea multe griji. Nimeni nu o sa fure un avion. Dar American Airlines trebuie sa-si faca griji in mod categoric ca cineva i-ar putea fura software-ul. Proliferarea a miilor si miilor de procese privind nerespectarea patentelor arata dificultatea definirii si pastrarii drepturilor de proprietate in cazul activelor intangibile.

Data fiind natura acestor active, intre ele si vechile legi ale contabilitatii se nasc numeroase conflicte. In unele cazuri, practicile contabile se afla chiar in antiteza cu operatiile de afaceri pe care incearca sa le masoare. Iata un exemplu. In1995, America Online a capitalizat o parte din costurile de formare a clientelei. Cu alte cuvinte, AOL a spus ca prin atragerea de noi clienti a format un activ unic care va ajuta compania sa devina mai profitabila in viitor. Analistii financiari au acuzat compania ca triseaza. Era o industrie noua, competitia era dura si analistii au crezut ca AOL incearca sa manipuleze profitul. In octombrie 1996, AOL a renuntat si a trecut la cheltuieli cele 385 de milioane de dolari ce reprezentau costuri de formare a clientelei. Astazi AOL are o valoare de piata de 140 de miliarde. Alt exemplu este achizitia firmei Lotus de catre IBM in 1995. Ca o cerinta contabila, IBM a trebuit sa faca o estimare a valorii de piata a activelor pe care le-a cumparat. IBM a estimat ca partea din Lotus ce reprezinta cercetare si dezvoltare in desfasurare, pentru care nu exista inca un produs, valoreaza 1,84 miliarde de dolari. Asta inseamna 53% din pretul de achizitie. IBM a trebuit sa treaca la cheltuieli intreaga suma. Aceasta stergere a tuturor investitiilor in active legate de cercetare duce la pierderea abilitatii de a masura performanta investitiei si de a invata din aceasta.

Aceasta inacuratete a contabilitatii se datoreaza faptului ca sistemul contabil pune in legatura cheltuielile si veniturile si determina rezultatul prin diferenta. In cazul activelor intangibile este o neconcordanta evidenta intre acestea si sistemul cedeaza. Revenind la exemplul AOL, aceasta a trecut la cheltuieli toate costurile legate de formarea clientelei in perioada sa de crestere fulminanta. Deci, in acea perioada, acele costuri apareau pentru companie ca mari pierderi. Apoi, odata ce clientela a fost formata, compania a realizat mari beneficii, ce au crescut veniturile fara sa aiba niste costuri asociate. Deci ambele perioade au fost prost reprezentate in raportarile financiare. Companiile ce se afla pe o curba de crestere accentuata, de exemplu companiile legate de internet si biotehnologii, isi subevalueaza mai mult ca sigur rezultatul. Companiile mai vechi care s-au plafonat isi supraevalueaza rezultatul.

O alta discordanta intre contabilitate si activele intangibile provine din faptul ca sistemul contabil inregistreaza tranzactii, dar mare parte din crearea sau distrugerea de valoare precede orice tranzactie. Un exemplu este dat de companiile de telefonie regionale din Statele Unite. La sfarsitul anilor 1980 acestea au pierdut monopolurile pe care le detineau. Asta inseamna ca au trecut de la vechiul sistem bazat pe monopol si siguranta profiturilor la un sistem mai deschis si bazat pe competitie. Investitorii au inteles imediat implicatiile schimbarii: riscuri mai mari, venituri mai mici. Dar contabilitatea nu a inregistrat nici o schimbare deoarece pierderea monopolului nu este o tranzactie. Dupa cinci sau sase ani, compania Baby Bells a recunoscut ca activele sale valoreaza mult mai putin decat inainte si a scazut 27,6 miliarde de dolari din acestea. Dar, in primi cinci ani, a fost o discrepanta totala intre cat valora in realitate compania, ce arata sistemul contabil si ce intelegea piata din toate astea. Asta se intampla deoarece atunci cand este vorba de active necorporale valoarea este creata sau distrusa fara a exista nici o tranzactie. Atunci cand un medicament trece testele clinice se creeaza o valoare uriasa, dar nu exista nici o tranzactie. Nimic nu isi schimba posesorul; nimeni nu cumpara nimic, nimeni nu vinde nimic.

2. Contabilitatea de achizitie creativa

Cel mai bine se demonstreaza incapacitatea sistemului actual de contabilitate de a reflecta cu acuratete activele intangibile in cazul achizitiilor. Folosirea a doua tehnici contabile ce se refera amandoua la active necorporale a facut ca orice achizitie sa para geniala prin ascunderea adevaratului cost al achizitiei si prin “umflarea” profiturilor. Este vorba de “punerea in comun a intereselor” si scaderea cheltuielilor cu cercetarea si dezvoltarea in curs de desfasurare. De exemplu, la inceputul anilor 90 mai putin de 5% din volumul achizitiilor (ca valoare) folosea “punerea in comun”. In 1998, a fost folosita la 55% din volumul achizitiilor, inclusiv de giganti ca Exxon, Citigroup, BankAmerica, SBC si McKesson . Semnificativ este faptul ca atat “punerea in comun a intereselor” cat si scaderea cheltuielilor cu cercetarea si dezvoltarea in curs de desfasurare sunt aproape nefolosite in afara Statelor Unite. Standardele contabile din celelalte tari ori le interzic, ori le restrictioneaza folosirea din aceleasi motive pentru care afaceristii americani le gasesc irezistibile.

Este important de subliniat ca ambele tehnici sunt create pentru a tine evidenta. Ele nu au absolut nici o putere asupra realitatii economice a afacerii. Ele nu pot face o afacere proasta sa mearga si nici nu pot impiedica una buna sa dea roade. Dar ele pot sa modifice modul in care achizitia este perceputa, sa tina actionarii in intuneric si sa impinga directorii catre achizitii la care nici nu s-ar fi gandit daca standardele contabile ar fi fost mai stricte.

In achizitiile standard cumparatorul inregistreaza valoarea de piata pentru tot ce a cumparat, inclusiv activele intangibile. Deoarece piata tinde sa considere o companie mai mult decat suma partilor sale, de obicei exista o diferenta intre pretul de cumparare al unei companii si valoarea activelor sale. Contabilii numesc aceasta diferenta “goodwill”. In teorie, acesta este egal cu prima pe care o plateste cumparatorul peste valoarea de piata a activelor companiei cumparate. In practica, rareori cumparatorul da o valoare intangibilelor. De obicei evalueaza activele fixe si arunca restul in goodwill. Acesta devine de o importanta critica in afacerile ce implica companii bazate pe cercetare, in special high-tech si medicamente, deoarece practic intregul pret de achizitie apare in conturile cumparatorului ca fiind goodwill. Regulile contabile atribuie arbitrar acestei categorii atotcuprinzatoare o durata de viata de pana la 40 de ani ceea ce inseamna ca valoarea goodwill-ului trebuie amortizata pe aceasta perioada. Un dolar amortizare reduce castigurile cu un dolar. Deci companiile care achizitioneaza mult goodwill vor avea o frana la castigurile viitoare.

Aici intervine punerea in comun. Prin aceasta metoda, companiile combina pur si simplu activele lor existente evaluate la costul istoric. Cele mai multe intangibile raman neevaluate si cumparatorul trebuie sa amortizeze doar activele fixe al companiei cumparate, care, in “Noua Economie”, reprezinta doar o fractiune infima din pretul de cumparare. Pe scurt, mare parte din costul de achizitie se vaporizeaza. Cumparatorul va raporta castigurile generate de activele intangibile pe care le-a cumparat, dar nu trebuie sa amortizeze nici un cost. Asta face profiturile raportate sa creasca, iar bilantul companiei cumparatoare deghizeaza achizitia minimizand cresterea activelor.

Iata ce profitabila a fost punerea in comun pentru unul dintre cei mai agresivi cumparatori, presedintele de la BankAmerica, Hugh McColl. Ca manager al NationsBank, McColl a realizat doua megaafaceri intr-un singur an. Intai a cumparat Barnett Bank cu 13,7 miliarde de dolari si apoi a cumparat BankAmerica cu 42 de miliarde si i-a adoptat numele . Consultantul financiar Jack Cieleski afirma ca McColl a platit un total de 55 de miliarde in actiuni pentru cele doua achizitii, 30 de miliarde de dolari peste valoarea de piata estimata a activelor cumparate. Multumita punerii in comun, castigurile pe actiune ale noii banci pot creste acum neimpiedicate de amortizarea celor 30 de miliarde in goodwill. Ciesielski estimeaza ca daca BankAmerica ar fi folosit contabilitatea de achizitie traditionala, amortizarea ar fi redus profitul pe actiune pe1999 cu 11%, de la 4,65$ la 4.16$. metoda clasica ar fi obligat de asemenea BankAmerica sa adauge cele 30 de miliarde la bilant. Combinatia dintre castiguri mai mici si pasive mai mari ar fi coborat rentabilitatea financiara pe 1999 de la un respectabil 17% la 9,1%. Ciesielski afirma: “BankAmerica ingroapa jumatate din “costul in pasive” al afacerii.”

Oricat de atragatoare pare punerea in comun, nu oricine o poate folosi. Metoda este interzisa daca, de exemplu, cumparatorul achizitioneaza doar o parte a altei companii sau daca oricare dintre parti si-au recumparat masiv propriile actiuni.

Exista insa si alte metode de a diminua impactul goodwill-ului asupra profiturilor. Un exemplu este furnizat de achizitia companiei Avco Financial de catre Associates First Capital. Associates au platit 3,9 miliarde de dolari pentru Avco, de trei ori valoarea sa contabila . Asta inseamna ca va avea in bilant un goodwill urias, pe care insa planuiesc sa-l amortizeze pe o perioada de 34 de ani. Deci vor avea in conturi acest goodwill pana in 2033, ceea ce a starnit o multime de critici. “Nu stim nici macar daca multe active fixe cum sunt cladirile vor mai exista peste 34 de ani, cu atat mai putin brand-ul Avco si clientii sai.”, afirma Yogesh Borkar, analist bancar si manager la ValueQuest. “jumatate din aceasta perioada inca este mult dar ar putea fi justificabil.”

Associates spun ca perioada de amortizare nu este nerezonabila. In orice caz, vor avea in bilant pentru multi ani un activ foarte dubios, un activ cumparat cu un pret mare intr-o perioada de boom urias in domeniul respectiv de activitate. Analistii estimeaza ca Associates vor avea un profit de 4,10$ pe actiune. Daca ar fi amortizat goodwill-ul pe 15 ani in loc de 34, atunci profitul ar fi fost de 3,95 pe actiune si curba de crestere a acestuia nu ar mai fi aratat la fel de bine.

Un argument pentru a plati preturi mari ce genereaza mult goodwill este acela ca atunci cand cumperi o companie de credit obtii o clientela foarte valoroasa. Dar cati clienti vor ramane cu acelasi creditor pentru 34 de ani. O companie medie de credit, multumita tuturor ofertelor prin posta si altor promotii, pierde cam 14% din clienti in fiecare an.

Unele banci se folosesc si de alte trucuri de contabilitate creativa pentru a oferi informatii derutante. Daca de exemplu o banca are in bilant doua miliarde de dolari goodwill ca urmare a unei achizitii, ar trebui, conform principiilor general contabile general acceptate sa amortizeze aceasta valoare pe o perioada de timp, de exemplu 50 de milioane pe an timp de 40 de ani. Deoarece cele 50 de milioane de dolari amortizare nu reprezinta o plata pe care banca o face cuiva, unii analisti o adauga instinctiv la profit pentru a calcula profitabilitatea bancii. Asta ar fi cat de cat rezonabil, dar bancile isi permit o si mai mare libertate in privinta conceptului de castiguri cash. Ele scad cele doua miliarde din pasivul actionarilor. Exemplul bancii Fleet Financial, redenumita Fleet Boston dupa ce a achizitionat Bank Boston, arata unde se poate ajunge astfel. Banca a anuntat in septembrie 1999 o “rentabilitate financiara bazata pe cash” de 30%. Asta ar fi o stire minunata, dar pentru a calcula aceasta cifra, banca a adunat amortizarea goodwill-ului la venituri si a scazut apoi goodwill-ulul din pasivul bilantier. Pe scurt, la calcularea rentabilitatii financiare a crescut artificial cifra veniturilor de la numarator si a scazut cifra capitalului de la numitor. Rezultatul este de fapt castigul cash pe active tangibile. Nu este singura banca ce a procedat astfel. Rentabilitatea buna, dar nu extraordinara a Bank of New York de 25% sare la 38% folosind formula “cash pe active tangibile”. Weels Fargo sare de la 18% la 33%, iar Mellon Bank de la 21% la 41% . “noi incercam sa obtinem un numar care sa reprezinte adevarata performanta a bancii, “ spune Peter Culhane de la Departamentul de relatii cu investitorii al Fleet Boston. “este un mod diferit de a privi puterea financiara a organizatiei.” Diferit, dar si foarte inselator am putea adauga.

Mult mai controversata si mai dezbatuta este insa trecerea la cheltuieli a costului cercetarii si dezvoltarii in curs de desfasurare. Aceasta are, pentru cei ce achizitioneaza companii din ramura tehnologiei, acelasi efect magic pe care il are si “punerea in comun” asupra bilantului si contului de profit si pierdere dupa o achizitie. Aceasta regula ciudata cere cumparatorilor de companii cu costuri foarte mari de cercetare si dezvoltare, in special companiile de informatica si farmaceutica, sa treaca imediat la cheltuieli valoare estimata a produselor in cercetare. Justificarea este ca nu se poate prezice daca activitatea respectiva de cercetare si dezvoltare va duce la obtinerea de bunuri generatoare de profituri, ca medicamente sau software. Deci, calea prudenta conform standardelor contabile este considerarea acestor proiecte nonactive si stergerea lor din bilant. Aceasta tehnica este extrem de folositoare de exemplu pentru Cisco Systems. In treizeci de luni, Cisco a cumparat 15 companii folosind contabilitate de achizitie si platind un total de 1,9 miliarde de dolari[6]. Apoi a reusit sa treaca la cheltuieli nu mai putin de 1,5 miliarde de dolari, adica 80% din costul de achizitie. Asta inseamna o suma uriasa de goodwill pe care Cisco nu mai trebuie sa o amortizeze. Replica lor este ca ei cumpara atat de multe companii si fac de atatea ori aceasta stergere incat castigurile lor raportate ar fi de fapt mult mai mari daca nu ar fi nevoiti sa o faca. “Trecerea la cheltuieli este modul conservativ, corect de a contabiliza cercetarea si dezvoltarea in curs de desfasurare deoarece rezultatul lor este incert”, afirma Dennis Powell, controller-ul de la Cisco. Care este insa riscul? Piata de capital tinde sa ignore scaderea profiturilor cauzate de aceasta metoda, asa cum face de obicei atunci cand este vorba de o crestere masiva si unica a cheltuielilor. Dar daca cercetarea achizitionata da roade, Cisco obtine profiturile fara a fi nevoit sa amortizeze costul dezvoltarii produsului. “Cisco obtine fluxul de venituri fara bagajul de active.”, explica James Abate, manager de portofoliu la Credit Suisse Asset Management.

Jack Ciesielski, editor la Analyst’s Accounting Observer, mentine pe site-ul sau de Internet ( http://www.aaopub.com) o pagina numita “The Charge Clock”, o compilatie de articole din reviste despre utilizarea de catre corporatii a tehnicii numite “write-off” sau trecerea la cheltuieli. Din evidentele sale rezulta ca, intr-un singur an, companiile americane au practicat de 247 de ori trecerea la cheltuieli a costului cercetarii si dezvoltarii in curs de desfasurare, totalizand 19,6 miliarde de dolari. Dupa realizarea celei fuziunii de 37 de miliarde de dolari cu MCI Communications, MCI WorldCom a propus ceea ce urma sa fie cea mai mare trecere la cheltuieli a acestui tip de cost din istorie: sapte miliarde de dolari dintr-o data . Planul a fost dat peste cap de SEC si, dupa consultari indelungate cu acestia, compania a renuntat la peste trei miliarde din cele sapte. Iata cateva cifre care arata ce importanta uriasa are folosirea acestei tehnici:





MCI WorldCom : 3,3miliarde de dolari

Compaq  : 3,2miliarde de dolari

Dupont  : 1,441 miliarde de dolari

Merck  : 1,040 miliarde de dolari

Northern Telecom : 820 milioane de dolari

3 Procedeul “big bath” si rolul sau in manipularea rezultatelor

Tehnica prezentata anterior ce consta in trecerea la cheltuieli a costurilor cu cercetarea si dezvoltarea in curs de desfasurare este adeseori folosita intr-o schema mai larga ce se numeste “big bath”. Aceasta este , in principiu, o restructurare importanta a companiei din motive interne sau in urma unei achizitii si care are ca urmare includerea in cheltuielile unui singur an a unor costuri uriase. Logica ce sta la baza alegerii acestei tehnici se bazeaza pe cunoasterea faptului ca piata de capital pedepseste mai putin actiunile unei companii daca acesta are o reducere sensibila a profitului o singura data decat daca reduce profitul in fiecare semestru cu cate putin. Sa zicem ca o companie se decide intr-o anumita conjunctura sa paraseasca o afacere sau sa inchida o fabrica in viitorul apropiat. Ea trebuie azi, in ceea ce se numeste anul intai, sa estimeze costurile ce vor apare din restructurare—diferitele cheltuieli, inchiderea capacitatilor de productie si altele—si sa le treaca in contul de profit si pierdere, chiar daca multe din aceste cheltuieli nu vor fi efectiv platite decat, sa zicem, in anul doi sau trei. Inregistrarea acestor cheltuieli, ce vor ajunge in pasiv in rezerve, tind sa limiteze profitul din anul intai. Dar analistii ignora in general rezultatul acestei inregistrari, concentrandu-se in schimb pe rezultatul din exploatare. De fapt, de prea multe ori analistii aplauda aceste incarcari ale contului de profit si pierdere, considerand ca duc la netezirea drumului catre rezultate bune in viitor. Castigurile adeseori stralucesc dupa o restructurare, dar asta nu neaparat pentru ca afacere s-a imbunatatit, ci pentru ca restructurarea a fost o “big bath”. Cheltuielile inregistrate au fost in mod deliberat mai mari decat ce urmeaza sa se plateasca, ceea ce permite surplusului sa fie dirijat in castigurile din anul doi sau trei. Sau poate ca firma a facut din restructurare “o groapa de gunoi” in care a aruncat tot felul de costuri care ar fi trebuit sa afecteze rezultatul exploatarii din anul intai sau din urmatorii ani. Walter Schuetze, contabil sef al SEC, a dezvaluit recent cateva din cheltuielile nepermise pe care SEC le-a gasit incluse in costurile restructurarii: servicii ce urmau a fi prestate in viitor de catre avocati, contabili sau experti in investitii, bonusuri speciale pentru functionari, cheltuieli cu recalificarea angajatilor. “chiar si cheltuieli cu calificarea oamenilor care nu erau inca angajati”, a spus el cu suparare, parca nevenindu-i sa creada acest nivel de inselaciune.[8]

Sec a trimis scrisori la peste 150 de companii care au facut restructurari majore. Le-a atentionat ca raporturile lor anuale ar putea fi selectionate pentru a fi revazute. De asemenea, a reamintit companiilor ca trebuie sa ofere informatii despre situatia rezervelor din restructurare—cati dolari au fost platiti pana la momentul respectiv, cati salariati au fost concediati comparativ cu planul initial si tot asa. Ideea e ca SEC doreste sa vada daca companiile adera la planul initial de restructurare si nu creeaza rezerve care ar putea fi folosite sa umfle veniturile la momentul oportun. Oferirea acestor informatii este o cerinta care exista de mai multi ani dar care era adesea ignorata. Nu mai este insa cazul, deoarece SEC a inceput sa revada raportarile anuale, precum si alte declaratii. Una din tinte a fost Rite Aid, care a inregistrat cheltuieli masive cu restructurarea in 1999in anticipare inchiderii a 379 de magazine. Ulterior, SEC a obligat compania sa reduca costul restructurarii de la 290 de milioane de dolari la 233 de milioane, sa majoreze semnificativ cheltuielile de exploatare si sa modifice profitul de la 158 de milioane de dolari cat a fost declarat initial la 144 de milioane, o cifra mult sub asteptarile analistilor. Ca urmare, Rite Aid a pierdut aproape 7 miliarde in capitalizare bursiera si este implicata intr-o multime de procese.

Bineinteles, nu orice cheltuiala reprezinta un efort al managementului de a pacali investitorii. In multe cazuri, acestea reprezinta probleme reale ale operatiunilor. Unii experti sustin chiar ca imaginea profiturilor este mai clara astazi. Gabrielle Napolitano, analist contabil si strateg al portofoliilor la Goldman Sachc&Co., arata ca inflatia scazuta imbunatateste contabilitatea pentru stocuri si cheltuielile cu amortizarea[9]. Totusi, ceea ce este problematic in cazul acestor costuri masive de restructurare este faptul ca anuleaza profiturile intr-o perioada in care economia se afla intr-o stare de boom. Ele altereaza imaginea castigurilor pe care o vad investitorii. Iata de exemplu cazul Lucent Technologies Inc.

Ca parte a procesului de desprindere de AT&T in 1996 printr-o oferta publica, compania a realizat o restructurare tip “big bath” prin care a constituit o rezerva de 2,8 miliarde de dolari pentru a acoperi diferitele costuri. Pentru a obtine aceasta cifra, compania a estimat la sfarsitul anului 1995 care vor fi costurile restructurarii pe mai multi ani. Rezerva companiei trebuia sa acopere concedierea a 20000 de angajati si abandonarea unor afaceri, cum ar fi AT&T Phone Center Stores. Aici apar primele beneficii. Inregistrand in contul de profit si pierdere costurile corespunzatoare a mai multi ani dintr-odata in loc sa le inregistreze in fiecare an pe masura ce banii sunt cheltuiti, Lucent elimina costurile viitoare din conturile sale. Este o practica obisnuita si care imbunatateste automat profiturile ulterioare. Dar castigurile nu s-au oprit aici. S-a descoperit ca Lucent a pus deoparte mult mai mult decat era nevoie pentru a acoperi costurile restructurarii, iar rezervele in exces au ajutat de atunci compania sa netezeasca profiturile care altfel ar fi fost mult mai neregulate. O explicatie pentru surplus: economia infloritoare a ajutat scaderea cheltuielilor companiei deoarece fostii angajati si-au gasit usor noi slujbe. Ca urmare, Lucent a convertit o parte din rezervele de restructurare inapoi in venit. Pe parcursul a trei ani, a luat 382 de milioane de dolari din rezerve si le-a trecut la venituri care au fost astfel puternic influentate.

Lucent a beneficiat de asemenea de o alta tehnica folosita cu entuziasm de companiile high-tech. A cumparat mai multe companii pe parcursul a doi ani si, concomitent, a trecut la cheltuieli 2,3 miliarde de dolari reprezentand cheltuieli cu cercetarea si dezvoltarea. Aceasta cifra—estimarea companiei asupra nivelului cercetarii si dezvoltarii din firmele achizitionate—a permis evitarea a 2,3 miliarde in goodwill. Merita a fi subliniat ca tot ceea ce a facut Lucent a fost gasit in concordanta cu principiile contabile de catre auditorii sai, PricewaterhouseCoopers. SEC nu a contestat nici una dintre aceste miscari, iar documentele companiei si comunicatele de presa au dezvaluit exact ceea ce se intampla. Fiecare decizie a fost luata cu respectarea “literei si a spiritului legii”, spune controller-ul James S. Lusk . “nu cred in cocaina contabila”. Iar Wall street-ul a aprobat evident rezultatele: actiunile Lucent au evoluat deosebit de spectaculos. In ciuda existentei informatiilor necesare in notele de subsol ale declaratiilor financiare ale Lucent, rareori analistii scad veniturile suplimentare pentru a determina profitul real al afacerii pentru anii respectivi, sau sa furnizeze o baza rezonabila pentru calculul profitabilitatii actiunilor Lucent.

Dar intrebarea ramane: ce s-ar fi intamplat daca Lucent ar fi impartit costurile pe toata durata restructurarii in loc sa le inregistreze odata. Sau daca cheltuielile cu cercetarea si dezvoltarea ar fi fost amortizata pe zece ani, o perioada tipica ? Raspunsul este, conform lui Jack Ciesielski, acela ca conturile companiei Lucent ar reflecta o imagine mult mai putin uniforma, dar mai edificatoare a abilitatii managementului de a dirija cresterea. Folosind cifrele pe care Lucent le-a oferit SEC, Ciesielski a eliminat mai intai efectul rezervelor pentru restructurare. In loc de acesta, el a tratat aceste costuri ca fiind cheltuieli ordinare ale perioadei in care au aparut. Apoi, a eliminat veniturile rezultate din reluarea rezervelor si a calculat ce goodwill ar fi existat daca nu s-ar fi preluat la cheltuieli costurile cercetarii si dezvoltarii in curs. A presupus ca toate achizitiile au avut loc la inceputul fiecarui an si a utilizat cota de impozit la care se incadra Lucent in fiecare an. Care este diferenta dintre aceste cifre si rezultatul exploatarii pe care l-a furnizat Lucent, numarul pe care investitorii il urmaresc cu atata atentie. Ciesielski a calculat ca in 1996 Lucent ar fi pierdut 49 de milioane in comparatie cu rezultatul exploatarii raportat, de 1,05 miliarde. Castigurile in 1997 ar fi fost probabil 1,11miliarde, mult sub cele 1,51 de miliarde declarate de Lucent. Si pentru primele trei trimestre ale lui 1998 Lucent ar fi castigat 1,51 miliarde, cu 229 de milioane mai putin decat au raportat. “Motivul pentru care managerii iubesc aceste miscari este ca le dau timp.”, afirma Ciesielski. “Nu s-ar tranzactiona actiunile Lucent la suma la care se tranzactioneaza acum daca nu ar fi avut timp sa dezvolte toate acestea.”

Lucent a refuzat sa comenteze analiza lui Ciesielski, spunand printr-un purtator de cuvant: “sa speculezi sau sa faci ipoteze despre niste scenarii cu “ce ar fi daca” cand noi am aderat la standardele contabile stricte nu este nici semnificativ, nici productiv.”

SEC a avut si alte probleme privind aceste costuri de restructurare. Uneori acestea furnizeaza o acoperire pentru cheltuieli de exploatare care ar trebui inregistrate pe masura ce apar. McDonald’s Corp. a incercat o astfel de miscare. Vanzatorul de hamburgeri a ales sa inregistreze dintr-odata 190 de milioane de dolari ca fiind costul casarii vechilor gratare si instalatii si al inlocuirii lor. Dar SEC a dezaprobat miscarea deoarece a considerat ca aceste costuri nu reprezinta cheltuieli extraordinare care apar o singura data. Pana la urma, daca upgradarea echipamentului de bucatarie nu este un cost ordinar al afacerii legate de un lant de restaurante, atunci care este? Dupa discutii cu SEC, McDonald’s a decis sa inregistreze aceste costuri pe masura ce apar. Compania spune ca nu intentiona sa mareasca profiturile, dar, prin aceasta manevra, ar fi scazut 25 pana la 35 de milioane de dolari din castigurile de la sfarsitul anului 1999, dupa cum estimeaza analistul Peter Oakes de la Merrill Lynch&Co . Daca firmele reusesc sa foloseasca acest set de tehnici odata, devin dependente. Kellogg, AT&T si General Motors toate au avut un numar remarcabil de restructurari in ultima decada, impingandu-i pe critici sa se intrebe cat de “extraordinare” sunt acestea. Pentru o imagine mai clara a beneficiilor pe care o companie le obtine din restructurari repetate putem sa ne uitam la Eastman Kodak Co. Din 1991, Kodak a avut sase restructurari, totalizand 4,5 miliarde de dolari. Asta inseamna mai mult decat profiturile sale nete in ultimii noua ani. Kodak a fost intr-o perioada de tranzitie majora, abandonand cinci linii de afaceri esentiale, vanzarile scazand cu 25% pe aceasta perioada. Totusi, critici arata ca Kodak a reusit sa raporteze castiguri de exploatare pentru acea perioada, dar nevoia repetata de restructurari implica faptul ca acele cifre din exploatare au putina relevanta.

Recunoasterea veniturilor

Dintre toate problemele de contabilitate asupra carora se concentreaza atentia specialistilor, recunoasterea veniturilor este cea mai aproape de frauda. Principiile contabile general acceptate include cateva reguli ferme privind recunoasterea veniturilor si cele mai multe dinte ele nu lasa loc de intors. Insa asta nu a oprit abuzurile. Un studiu recent facut de Committee of Sponsoring Organizations of the Treadway Commission, care este sustinuta de diferite organizatii financiare si contabile, a cercetat 200 presupuse fraude facute de companiile publice pe parcursul a 11 ani. Aproximativ jumatate din fraude aveau o componenta legata de recunoasterea veniturilor. Multe din cazuri se refereau la companii mici care alcatuiesc majoritatea listei atunci cand este vorba de fraude. Totusi, cateva din cele mai mari scandaluri contabile ale ultimilor ani au continut si scheme legate de recunoasterea veniturilor. Directorii de la Sensormatic au tinut conturile deschise pana la sfarsitul trimestrului pentru a avea suficiente vanzari ca sa-si atinga obiectivele . De asemenea, SEC i-a acuzat pe fabricantii de sisteme de securitate ca au inregistrat ilegal prematur vanzari, prin antedatarea documentelor de expediere. Presedintele companiei si doi fosti directori au ajuns la o intelegere cu SEC, consimtind sa plateasca amenzi in valoare de 140000 de dolari pentru rolul lor in frauda . Richard Rubin, fost director executiv la Donnkenny, un producator de aparate pentru femei, asteapta sentinta pentru crearea de chitante false pe care le-a folosit pentru a inregistra vanzari. De asemenea, SEC a acuzat firma ca “a tinut deschise “ trimestrele fiscale pentru a impinge vanzari in acele perioade si a modifica astfel rezultatele financiare. De asemenea se afirma ca Donnkenny a ascuns surplusuri de stocuri in depozitele unei a treia parti. Firma contesta cifrele date de SEC, iar directorii acesteia incearca sa combata acuzatiile ca ar fi obtinut avantaje din cunoasterea din interior a faptului ca actiunile firmei erau inflatate fraudulos. Al Dunlap, care a fost concediat din functia de director executiv de la Sunbeam de catre actionarii sai, este acuzat printre altele ca ar fi folosit o schema numita “bill and hold”. Cu alte cuvinte, Sunbeam a inregistrat vanzarea bunurilor, dar le-a pastrat in propriile depozite, o combinatie permisa doar in cazul in care clientul ia proprietatea bunurilor bona fide si cere ca ele sa fie pastrate. Avocatul lui Dunlap afirma ca acesta s-a bazat pe asigurarile firmei Arthur Andersen ca Sunbeam isi organizeaza contabilitatea conform cu principiile contabile general acceptate. Walter Scuetze, contabil sef la SEC, vede in aceste scandaluri o tema unica: “cand vine vorba de “aranjarea” conturilor, recunoasterea veniturilor este reteta cea mai la indemana.”

Iata principalele metode pe care le folosesc companiile pentru a face castigurile lor raportate sa arate mai bine decat profiturile reale ale afacerilor lor. In general, aceste manipulari ale profitului sunt legitime dupa regulile contabile, dar, de obicei, sunt prezentate in moduri care tind sa modifice impactul.

O modalitate de a face declaratia de profit trimestriala sa arate bine este de a inghesui in acea perioada cat mai multe venituri din vanzari de bunuri si servicii posibil. Venituri mai mari inseamna de obicei profituri mai mari. Iar in cazul companiilor neprofitabile de Internet veniturile reprezinta singura unitate de masura a succesului lor, deci cat de repede cresc veniturile acestora, tot atat cresc si actiunile. Asta se schimba acum, pe masura ce importanta realitatii profiturilor incepe a fi recunoscuta. Exista o multime de cai de a furniza iluzia unei cresteri rapide a veniturilor. Prima este trimiterea bunurilor cu mult inainte ca clientii sa fie obligati sa le plateasca si inregistrarea veniturilor imediat. Asta s-a intamplat la Sunbeam care au expediat gratare pentru picnic la inceputul iernii in 1997, urmand a fi platite in iunie urmator . In al doilea rand este vanzarea de bunuri sau servicii care vor fi folosite si platite in cativa ani sau mai mult si inregistrarea tuturor veniturilor imediat. Cand Microstrategy, o firma de software, a fost descoperita ca facea acest lucru pe o scara foarte larga, a pierdut 60% din valoarea actiunilor intr-o zi si 95% in trei luni. Unele companii inregistreaza venituri pe baza scrisorilor de intentie si nu a contractelor ferme de vanzari. O noua varianta este folosita de unele firme de pe Internet care isi ingroasa profiturile raportand intregul pret pe care un client il plateste pe site-ul lor, cand, in realitate, compania pastreaza doar un mic procent din suma pentru a-si acoperi costurile si a realiza profit. De exemplu, PriceLine.com, una dintre cele mai de succes firme de pe internet ce rezerva bilete de avion, camere de hotel si autoturisme de inchiriat pentru calatori, inregistreaza pretul total al acestor articole ca venit, nu doar comisionul ei. Rezultatul este ca, in ultimul trimestru, PriceLine a raportat 152 de milioane de dolari venituri, in loc de 18 milioane cat a fost comisionul pe care l-a retinut pentru a acoperi costurile afacerii. Unele portaluri de internet, ca Yahoo, inregistreaza reclama tip barter a altor site-uri ca venit, un cerc vicios clasic. Alte companii vand echipamente tehnologice catre firme mici, fara lichiditati si neprofitabile si sunt platite pe o durata de pana la noua ani, fara dobanda sau alte plati in primii trei ani. Acestea sunt venituri foarte incerte. Asa cum remarca un specialist, chiar daca acesti clienti acum subrezi supravietuiesc, o mare parte din echipamentul pe care il cumpara va fi depasit din punct de vedere tehnologic cu mult inainte sa treaca cei noua ani.

Alte cateva oportunitati pentru contabilii “creativi”

Castigurile din capital au devenit o sursa importanta de venituri din afara exploatarii pentru multe companii, distorsionand semnificativ castigurile raportate. Un mare numar din firmele high-tech care au atins profitabilitatea investesc o parte din cash-flow-ul lor in firme mici, adesea pentru a obtine acces la noi tehnologii sau ca preoferta pentru achizitionare a intregii firme. De exemplu, la sfarsitul anului 1999, Intel avea investitii in 350 de afaceri ce operau in arii de strategica importanta pentru ei. Aceste investitii au avut o valoare totala de piata de opt miliarde de dolari. In 1999 Intel a realizat 883 de milioane de dolari castiguri din capital din aceste investitii, echivalent cu 9% din profitul sau inainte de taxe. Aceasta este o activitate legitima si care aduce beneficii actionarilor, fiind folosita de multe companii din afara sferei tehnologiei de varf, ca General Electric, General Motors si Delta Airlines. Problema este ca, din ce in ce mai mult, aceste castiguri din capital la investitiile corporatiilor sunt realizate la momentul oportun pentru a compensa pierderi pe care companiile le inregistreaza la activitatile lor de baza sau castiguri din exploatare reduse. Aceste manipulari ale profiturilor raportate pacalesc unii investitori, in timp ce altii le vad si aleg sa le ignore.

O alta problema asupra careia se indreapta atentia SEC este cea a rezervelor ascunse (“cookie-jar reserves”). Chiar si un contabil incepator nu are probleme in a-si da seama ca este vorba de castiguri ascunse in perioada in care ar fi trebuit sa fie recunoscute si pastrate pentru zile ploioase. Poate ca cel ce le face este cu adevarat preocupat de faptul ca evenimente neplacute i-ar putea afecta afacerea sa, asa cum multe banci sustin, sau pur si simplu incearca sa manipuleze profiturile. Nu conteaza: principiile contabile general acceptate nu dau voie companiilor sa constituie rezerve pentru intamplari neprevazute deoarece aceste costuri nu pot fi estimate. Ele ar trebui sa afecteze contul de profit si pierdere in momentul in care apar.

In afara de asta, aceste rezerve constituie o problema deoarece investitorii, de obicei, nu le pot detecta prezenta. Chiar si managerii altor firme nu isi pot da seama daca s-au ascuns rezerve. Asta face foarte dificil pentru oricine sa evalueze companiile, afirma Harvey Goldschmid, consilier general al SEC. O a doua problema este ca managementul firmei foloseste adesea aceste rezerve pentru a “modifica semnalele” pe care le primesc atat publicul cat si actionarii atunci cand afacere da semne de oboseala. SEC afirma ca urmareste un numar de companii suspectate ca au rezerve nepermise. De fapt, chiar Microsoft a admis ca a primit o atentionare in acest sens. Dar, de departe, cel mai elaborat caz in privinta rezervelor este cel deschis de SEC impotriva W. R. Grace, care se refera nu numai la “cookie jar reserves” dar si la un alt element de pe “lista neagra”, “importanta relativa” sau “materiality”. Acest concept recunoaste faptul ca prepararea declaratiilor financiare este o treaba complexa si nici managementul, nici auditorii externi nu pot certifica ca cifrele sunt corecte pana la ultimul penny. Auditorii rezolva aceasta incertitudine, atestand ca declaratiile companiei sunt corecte “in toate problemele semnificative”. Din nefericire, auditorii se bazeaza pe acest concept si atunci cand incearca sa se convinga singuri ca este permis ca managerii sa introduca erori intentionate in raportarile financiare pe care le intocmesc. SEC este preocupat in a trage o linie clara in ceea ce priveste “importanta relativa”. In trecut a fost uneori permis managementului sa scape iregularitati in raportarile lor financiare, atat timp cat aceste greseli deliberate au putut fi clasificate, adeseori dupa o logica matematica ad-hoc, ca fiind nesemnificative. Acum insa, se pare ca erorile intentionate facute cu scopul de a manipula profiturile nu vor mai fi tolerate. In cazul W.R. Grace, a fost vorba despre erori intentionate facute cu cativa ani in urma. La inceputul anilor 90, o divizie a companiei, Natinal Medical Care (NMC) a obtinut profituri mai mari decat se astepta . Asa ca, NMC, potrivit SEC, a raportat in mod deliberat castiguri mai mici, indesand excesul intr-o rezerva care in timp a ajuns la 60 de milioane de dolari. Apoi, in 1993, cand profiturile au avut nevoie de un impuls, NMC a inceput sa transforme rezervele in castiguri. Intre timp, auditorii firmei, Price Waterhouse, au sustinut aceste actiuni, pe motiv ca nu sunt semnificative. SEC a contestat intreaga problema. Au cazut la intelegere cu doi dintre partenerii de la Pricewaterhouse si cu Grace ca acestia sa infiinteze un fond educational in valoare de un milion de dolari care sa serveasca la promovarea principiilor contabile. SEC a intentat actiuni si asupra a sapte directori de la Grace, dintre care trei au avut parte de o atentie speciala. Acestia trei, intre care si fostul director financiar, Brian Smith, sunt contabili autorizati, care, in viziunea SEC, au dat dovada de o conduita profesionala nepotrivita. Comisia a cerut ca un judecator administrativ sa le interzica practica in fata SEC. Asta inseamna ca ei nu vor mai putea juca nici un rol in prepararea situatiilor financiare ale companiilor publice sau ale oricarei alte firme din evidenta SEC.



Directorii executivi au la dispozitie nenumarate cai de a creste profiturile. Printre ele se numara si strategia de cumparare a propriilor actiuni (“buy back”). Prin cumpararile de pe piata de capital, companiile restrang actiunile la niveluri neatinse inainte. Ideea din spatele acestui concept este de a mari valoarea actiunilor proprii. Retragand actiuni, profiturile se impart intre mai putine. De exemplu, daca o companie are profit un milion de dolari si are un milion de actiuni pe piata, profitul pe actiune va fi de un dolar. Presupunand ca actiunile se tranzactioneaza pe piata la un pret de zece dolari pe actiune, compania ar putea folosi tot profitul de un milion de dolari pentru a cumpara o suta de mii de actiuni, ramanand astfel pe piata doar noua sute de mii. In anul urmator, daca compania va avea tot un milion de dolari profit, acesta se va imparti la noua sute de mii de actiuni in loc de un milion. Rezultatul va fi cresterea castigului pe actiune de la un dolar la 1,11 dolari. Chiar daca profiturile totale au ramas aceleasi, castigurile contabile au crescut cu 11%, multumita contabilitatii creative din anul anterior. Nu este greu de imaginat ce s-ar putea intampla daca firma ar folosi si datorii pe langa profituri pentru a retrage actiuni. Acestea ar putea fi retrase mai accelerat lasand mai putine actiuni la care sa se imparta profiturile. Strategia ar face ca castigurile pe actiune sa creasca si mai repede, ceea ce ar fi recompensat cu cotatii mult mai mari pe Wall Street.

6. O lege ce lasa loc “interpretarilor”

Un bun exemplu despre cum profita contabilii “creativi” de ambiguitatile legale este legat de una dintre cele mai mari scapari din codul fiscal american gratie careia afacerile cu valori mobiliare devin tot mai frecvente. Companii ce au prea putina legatura cu Wall Street-ul, ca de exemplu fabricanti de mobila, de aparatura casnica, editori de carti, etc, se inregistreaza ca fiind “securities dealers” pentru a se proteja de Fisc. Si magia functioneaza. Cheia acestei manipulari se afla intr-un mic colt al codului fiscal american aprobat de congres in 199 Sectiunea 475 a schimbat modul in care, in cazul societatilor de valori mobiliare (“securities dealers”), ca bancile de investitii si casele de brockeraj, sunt impozitate actiunile, obligatiunile si alte instrumente financiare. Initial, Fiscul considera aceste elemente ca valorand cat a platit dealer-ul initial pe ele. Dar Congresul american a decis ca de acum inainte sa fie evaluate pe piata, adica impozitul sa se aplice la valoarea pe care ar obtine-o compania daca le-ar vinde in ziua in care completeaza declaratiile fiscale. Pentru bancheri sau brockeri, Sectiunea 475 nu schimba mai nimic, fiind doar o modificare a termenilor declaratiilor fiscale pe care le detin acestia. Dar Congresul a definit societatile de valori mobiliare asa de general, incat orice afacere ce lucreaza cu efecte comerciale (adica orice afacere) se poate acum incadra in aceasta categorie. Aici intervine evitarea taxelor. Vanzarile pe credit sunt evaluate in general la valoarea lor nominala. De exemplu, o cambie de suta de dolari inseamna o suta de dolari de venit impozitabil. Dar, clasificandu-se ca societate de valori mobiliare, compania poate sa-si evalueze pe piata efectele de primit, iar atunci cand vinzi un astfel de instrument obtii intotdeauna o valoare mai mica decat cea nominala, deoarece poarta niste riscuri. Deci un efect comercial avand valoarea de 100 de dolari ar putea fi impozitat ca avand o valoare de 95 de dolari. Economiile pentru o afacere cu numar mare de vanzari pe credit pot atinge milioane de dolari.

Consultantii fiscali de la Arthur Andersen au descoperit primii frumusetea greselii Congresului. Andersen a considerat aceasta descoperire proprietatea sa si chiar i-a obligat pe clienti sa semneze contracte de confidentialitate, dar, inevitabil, vestea s-a aflat. Intr-un an, toata lumea evalua efectele comerciale pe piata.

Daca regreta cineva, in afara de Trezoreria americana, aceasta eroare, aceia sunt consultantii fiscali care afirma ca a fost folosita mult prea agresiv. De altfel, acest truc nici nu este lipsit de riscuri: determinarea valorii de piata a efectelor comerciale, fara a le vinde, este un proces dificil si costisitor. In plus, declarandu-te ca fiind “securities dealer” ar putea insemna sa ai de platit alte taxe in alte parti. Asta pe langa faptul ca inviti practic un control al Fiscului. Marc Levy, partener la Arthur Andersen, a sustinut ca firma sa a actionat in mod responsabil, recomandand tehnica doar companiilor foarte mari care erau deja auditate si care erau constiente pe deplin de riscuri. Celelalte firme de audit afirma acelasi lucru. Problema cu aceste brese este, evident, ca pana la urma Trezoreria se trezeste si cere Congresului sa le inchida. Se estimeaza ca intarirea Sectiunii 475 va creste veniturile din impozite cu 1,4 miliarde de dolari si se va produce curand. Ramane de vazut ce oportunitati se vor ivi atunci.

6.1. General Electric- un studiu de caz privind managementul castigurilor

Cel mai adesea companiile nu folosesc doar una dintre tehnicile enumerate anterior, ci un intreg arsenal care se completeaza reciproc si care duc la o imagine a profiturilor cat mai apropiata de viziunea managerilor. Este interesant de studiat cazul companiei General Electric deoarece este recunoscuta abilitatea managerilor lor si eficacitatea tehnicilor utilizate. Oficialii GE, inclusiv directorul general Jack Welch, resping ideea ca recurg la manipularea castigurilor. Welch neaga faptul ca firma ia decizii pentru a isi netezi cresterea. Dar cand citesti printre randuri si te uiti mai atent la practicile lor, devine clar ca performantele sunt atent echilibrate. “Cu 12 afaceri majore, pot apare variatii semnificative in oricare sector”, afirma Welch, inainte de a adauga ca obiectivul companiei in ultimii 20 de ani a fost o crestere constanta, “fara surprize pentru investitori”. Abilitatea lor de a face acesta se bazeaza adeseori pe unitatea lor financiara imensa, GE Capital. In timpul unui trimestru deosebit de bun, GE Capital filtreaza castigurile excesive de la una sau mai multe din celelalte 11 unitati, de obicei marind rezervele pentru imprumuturi cu probleme. In perioade mai proaste, GE Capital reduce aceste rezerve sau vinde investitii valoroase (de exemplu diferite participatii de capital) si foloseste aceste castiguri pentru a umfla profiturile trimestriale. Netezind “varfurile si vaile” GE evita ori sa aiba in acest trimestru un profit prea mic ori sa aiba in urmatorul o cifra greu de batut.

Iata un exemplu : rezultatele GE din prima jumatate a anului 2000. In aceasta perioada, mare parte din trucurile companiei sunt facute nu pentru a creste performanta, ci pentru a o micsora, astfel incat cifra profitului sa nu fie prea mare pentru trimestrele urmatoare. Dupa toate probabilitatile, GE se bucura de un an excelent. Doua din cele mai performante unitati ale sale, NBC si GE Capital au raportat o crestere a profitului cu 17% pe prima jumatate a anului. Afacerea cu aparatura casnica ( frigidere, etc. ) nu a dus-o prea bine, dar alte divizii, ca GE Power, au compensat-o. Producatorul de generatoare pentru centralele electrice a raportat profituri cu 70% mai mari datorate cresterii cererii de motoare pentru turbine cu gaz.

Pe ansamblu, venitul net al GE a crescut cu 20% pe perioada aceasta, dar sunt semne evidente ca ar fi crescut si mai repede daca directorii financiari nu ar fi “calcat franele”. In timp ce castigurile au crescut cu 20%, cash-flow-ul din exploatare ( un indicator mai greu de manipulat statistic si de aceea poate mai reprezentativ) a crescut cu 25%. Cele cinci procente diferenta inseamna aproximativ 350 de milioane de dolari.

Desi faptul ca GE isi manipuleaza castigurile nu este bine cunoscut printre investitorii individuali, el este corect perceput de multi dintre profesionisti. William Fiala, un analist care urmareste compania pentru AG Edwards, subliniaza faptul ca, sub conducerea lui Welch, GE nu a facut niciodata o restructurare care sa nu fie compensata de un castig pe masura. “pana la un anumit punct, au o mare putere de a controla castigurile pe trimestrul urmator” spune Fiala. Bineinteles ca GE sustine altceva si anume ca diversitatea si puterea conglomeratului de afaceri stau la baza recordurilor remarcabile ale companiei. Sensibilitatea companiei la acest subiect are de a face cu o campanie pe care a lansat-o SEC pentru a tempera excesele in manipularea profitului. Intr-un discurs din 1998, presedintele Arthur Levitt a avertizat asupra faptului ca raportarile corporatiilor au devenit un “ joc al numerelor” si a blamat “zelul managementului de a satisface consensul estimarilor cu privire la cifra profitului si de a netezi calea castigurilor”. Prea des, a spus Levitt, “trucuri sunt folosite pentru a ascunde volatilitatea financiara”, si nu numai in cazul companiilor obscure. “Se intampla si in companii ale caror produse le cunoastem si admiram”. Presedintele nu a mentionat niciodata GE si e putin probabil sa o faca, dar este greu sa gasesti o companie care sa exemplifice mai bine despre ce vorbea. Cele 12 unitati ale GE, fiecare cu venituri de miliarde si zeci de divizii si subdivizii, ofera companiei o multime de locuri in care poate sa ascunda profituri in trimestrele bune, doar pentru a le scoate cand vremurile sunt mai grele. Rezervele pe care le constituie GE se presupune ca sunt un scut impotriva pierderilor anticipate din imprumuturi neperformante sau din stocuri. Totusi, hotararea momentului in care vor fi constituite si a volumului lor este inevitabil subiectiva si adesea nu este nici o cale de a spune daca exista si alte motivatii .

Zachary Abrams, un fost director GE si membru al compartimentului de audit al corporatiei la sfarsitul anilor 80 si inceputul anilor 90, afirma ca, atunci cand lucra acolo, compania “aranja” profiturile in mod constant, astfel incat sa se situeze un pic deasupra estimarilor Wall Street-ului. “Ca investitor”, spune Abrams, “nu ati prefera o companie care sa creasca cu o suma fixa in fiecare an in locul uneia care creste cu 20% intr-un an si scade cu 10% in anul urmator?”.

GE cunoaste raspunsul si probabil de aceea a decis sa nu maximizeze profiturile in prima jumatate a anului 2000. Raportarile oficiale ale GE lasa putine indicii in privinta celor 350 de milioane lipsa, in afara unei referiri vagi la pierderi “rezultand din repozitionari ale portofoliului ERC”. ERC reprezinta unitatea de reasigurare a angajatilor din cadrul GE Capital si s-a descoperit ca GE a compensat 400 de milioane de dolari din castigurile de capital printr-o pierdere de 150 de milioane in portofoliul de investitii al ERC si alte restructurari ceva mai mici in alte parti ale GE Capital. Asta este ceea ce compania a spus analistilor in spatele usilor inchise. Analistul Lawrence Horan, de la Parker Hunter, remarca faptul ca GE a facut un lucru similar si in al doilea trimestru, anuland un castig de 300 de milioane din vanzari de active prin constituirea de rezerve pentru probleme potentiale ale creditului. “ au avut acest castig si s-au gandit sa faca rezerve intr-o zona unde altfel ar fi putut aparea probleme mai tarziu”, explica Horan, repetand ceea ce sustine ca I-au spus directorii GE. Ce se intampla cu aceste rezerve apoi? Daca imprumuturile cu probleme sfarsesc prin a fi platite, aceste rezerve se vor transforma din nou in profituri, dar tot asta se va intampla si daca GE va considera ca situatia debitorilor problema se va imbunatati. Este evident ca este multa libertate de miscare aici. “GE Capital are abilitatea de a fi mult mai flexibila decat multe dintre afacerile de moda veche”, spune Andrew Campbell, director financiar al unei divizii a Tenneco. Intr-adevar, este atat de flexibila incat, dupa toate masinatiile din prima jumatate a anului, GE Capital a sfarsit prin a creste cu 17 procente pe perioada, ceea ce “intamplator” este media unitatii din 1980.

Formarea de rezerve nu este singura cale prin care GE netezeste veniturile. Poate vinde proprietati sau poate folosi ceea ce se numeste leaseback. Companiile industriale mari au adesea fabrici si echipamente care valoreaza pe piata mult mai mult decat valoarea amortizata pe care o au in bilant. GE poate obtine profit prin vanzarea acelei uzine sau echipament si luarea sa in leasing inapoi. Apoi este cazul operatiunilor cu titluri (“securization”). GE capital are imprumuturi acordate in valoare de 94 de miliarde de dolari in bilantul sau si valoarea de piata a acestor imprumuturi creste sau scade in functie de rata dobanzi si de credibilitatea debitorilor. Daca vinde un pachet de imprumuturi bine cotate pe piata in valoare de un miliard de dolari, GE poate castiga cel putin 50 de milioane si uneori chiar mult mai mult. “aceasta operatiune este calea de a aduce castigurile de maine azi”, afirma Abrams. Istoria GE sustine afirmatia ca au folosit aceste vanzari de imprumuturi pentru a obtine un imbold asupra profiturilor trimestriale in ceasul al doisprezecelea. Din 1995, GE a procedat la aceasta operatiune de sapte ori, potrivit Thomson Financial Securities Data. Toate in afara de una din aceste operatiuni au survenit in ultimele trei saptamani ale trimestrului. Cea mai mare astfel de oferta recenta a fost in septembrie 1998, la sfarsitul celui de-al treilea trimestru si a valorat un miliard de dolari. A fost facuta intr-o perioada mai putin spectaculoasa, in care veniturile au crescut doar cu 10 la suta. Profiturile au crescut insa cu 15% si este foarte probabil ca vanzarea respectiva a contribuit la acoperirea diferentei. “Acestea nu sunt actiuni facute pe moment, pe sfarsit de trimestru”, insista un oficial GE care sustine ca “vanzarile pe pietele de capital sunt folosite pentru a ajusta gradul de risc al portofoliului”.

Rezervele, leaseback-ul si operatiile cu titluri pot fi instrumente importante pentru GE, dar cele mai indraznete tehnici de management al profitului pe care le foloseste compania se refera la castigurile extraordinare din vanzari de afaceri sau de active importante, restructurari rezultate din concedieri sau inchideri de fabrici sau o combinatie intre acestea doua. “Daca ne referim la restructurarile corporatiei, intr-adevar aceste costuri sunt folosite strategic atunci cand exista castiguri excedentare.”, afirma Abrams. Desi restructurarile si castigurile corespunzatoare sunt descrise de fiecare data in raportarile trimestriale ale GE, nu este niciodata evident cat de important a fost impactul acestora asupra rezultatului. De exemplu, in anul 1997, GE a facut doua restructurari. Prima data a inregistrat o cheltuiala de 200 de milioane de dolari atunci cand un debitor al GE Capital, Montgomery Ward, a declarat falimentul. GE a compensat pierdere vanzand o parte din actiunile pe care le avea la gigantul serviciilor financiare PaineWebber, actiuni pe care le obtinu-se prin vanzarea firmei de brockeraj Kidder Peabody catre PaineWebber in 1994. A doua restructurare a fost mult mai mare si programarea sa a fost, spre deosebire de primul caz, complet subiectiva. In al patrulea trimestru al anului 1997, GE a inregistrat cheltuieli de 2,3 miliarde de dolari pentru a plati inchiderea de fabrici in unitatile sale industriale mai putin performante. Concedierile s-ar fi realizat oricum, dar a fost evident ca au fost sincronizate cu o alta afacere pe care GE a incheiat-o cu Lockheed Martin. Aceasta tranzactie foarte complexa, ce implica preluarea de catre GE a doua dintre afacerile Lockheed in schimbul actiunilor preferentiale Lockheed pe care GE le cumparase cu ani in urma, a furnizat pentru GE un castig pe hartie de 1,54 miliarde de dolari plus scutiri de impozite valorand alte 600 de milioane. Daca GE nu ar fi compensat pierderile cu castigurile, curba cresterii sale s-ar fi transformat din neteda in zimtata aproape peste noapte. Daca restructurarea ar fi fost facuta de una singura in trimestrul al patrulea, profiturile pe 1997 ar fi scazut mult fata de anul precedent. Iar daca tranzactia cu Lockheed ar fi fost facuta la inceputul lui 1998 in loc de sfarsitul lui1997, profiturile GE pe 1998 s-ar fi umflat cu mai mult de 25%, creand o baza de comparatie extrem de dificila pentru anul urmator. Deci contabilitatea creativa dintr-un singur trimestru a dus la evitarea de rezultate dezamagitoare in doi ani din trei. Bineinteles, totul s-ar fi echilibrat pana la urma in timp si castigurile GE ar fi crescut tot cu 15% pe an. Dar, lipsite de mult indragita consecventa, actiunile GE s-ar fi tranzactionat mult mai jos decat astazi, cand valoreaza de 41 de ori castigurile. Welch combate aceasta analiza. “este pur ipotetica”, spune el. “Exista intotdeauna evenimente anuale care daca ar fi mutate dintr-un an intr-altul ar crea o cu totul alta imagine.” Aceasta este adevarat, dar, atunci cand afacerea cu Lockheed si concedierile au avut loc, cel putin un oficial GE a afirmat ca sincronizarea nu este o coincidenta. “Compensarea castigurilor a fost din totdeauna o practica a noastra”, a declarat un purtator de cuvant intr-un ziar din New York, unde au fost pierdute 1000 de locuri de munca.

Consecventa castigurilor GE va fi din nou testata la sfarsitul anului 2000, odata cu finalizarea cumpararii de catre banca elvetiana UBS a companiei PaineWebber. GE inca detine actiuni in valoare de 31 de milioane de dolari la PaineWebber si urmeaza sa realizeze un castig impozabil de 1,4 miliarde de dolari ca urmare a fuziunii. GE va incerca, asa cum a facut-o si in trecut, sa compenseze profitul cu restructurari echivalente. John Hovis, presedintele unuia dintre sindicatele ce ii reprezinta pe muncitorii de la GE, spera ca membrii sai nu sunt printre cei restructurati. “Bineinteles ca sunt ingrijorat de concedieri”, spune Hovis. “de fiecare data cand ne intalnim cu directorii GE, acestia ne repeta cat de mult iubeste Wall Street-ul cresterile netede, constante.” Raspunsul lui Welch este urmatorul: “atunci cand concedieri nefericite sunt necesare, le facem si asta nu are nici o legatura cu castigurile extraordinare”.

Singurul lucru care ii supara si mai tare pe Hovis si ceilalti lideri de sindicate decat restructurarile programate convenabil este felul in care GE conduce fondul de pensii. La o valoare de 50 de miliarde, el este suprafinantat cu o suta la suta (conform raportului anual intocmit de GE), multumita in primul rand boom-ului economic. Asta inseamna ca, teoretic, GE ar putea sa dubleze beneficiile pe care le plateste pensionarilor actuali si viitori fara sa-i coste un penny in plus. Totusi, in ultima runda de negocieri cu sindicatele, compania a fost de acord doar cu o crestere nesemnificativa a beneficiilor. De ce? Potrivit liderilor sindicali, raspunsul are mare legatura cu managementul profiturilor. Potrivit regulilor contabile, cand un fond de pensii creste cu mai mult decat beneficiile pe care este obligat sa le plateasca, diferenta este raportata fie ca o reducere a pensiilor, fie ca un venit din pensii. In 1999, GE a raportat un venit din pensii de 1,4 miliarde de dolari, cea ce inseamna ca fondul de pensii a fost responsabil pentru zece la suta din profiturile inainte de taxe ale companiei. Veniturile din pensii raman in fond si nu pot fi folosite pentru alte scopuri ale corporatiei, dar aceasta precizare scapa multor investitori. “Este un singur motiv pentru care noi nu o ducem mai bine si acesta este faptul ca fondul de pensii contribuie la recordul de profituri al GE”, spune Stephen Tormey, negociator din partea electricienilor. “Parerea noastra este ca pensiile au devenit a treisprezecea afacere a GE”. GE nu prea vorbeste despre veniturile din pensii, probabil deoarece astfel ar sublinia adevarul neconfortabil: doua miliarde din rezultatele inainte de impozitare in ultimii doi ani nu au fost profituri reale. Friedman, analist la Standard & Poor’s, este nelinistit de nivelul la care venitul din pensii mareste profiturile GE. Obtinerea de informatii despre fondul de pensii de la GE este dificil pentru el si aproape imposibil pentru un investitor individual. “este in raportul anual, ingropat in notele de subsol”, spune Friedman. “investitorul mediu nu ar sti nici macar unde sa se uite.”

Controversa din jurul veniturilor din pensii va creste in perioada urmatoare. La sfarsitul anului 1999, GE a crescut rata de discount a fondului de pensii cu un procent, de la 6,75 la 7,75. Aceasta rata este influentata de ratele dobanzilor si este folosita pentru a calcula costul indeplinirii obligatiilor fondului de pensii. GE nu a ascuns de loc faptul ca a modificat aceasta rata. Ceea ce este important insa este faptul ca miscarea de la sfarsitul anului 1999 va creste semnificativ veniturile din pensii pe care le va genera fondul in 2000. Adam Reese, consultant pentru Towers Perrin si unul dintre cei mai buni experti americani in fonduri de pensii, estimeaza ca o crestere cu un procent a ratei de discount la un fond ce valoreaza 50 de miliarde de dolari va genera un miliard in plus anual in venituri din pensii. Daca socotelile lui Reese sunt corecte—Ge afirma ca sunt gresite dar nu spune cu cat—ar insemna ca schimbarea ratei de discount este responsabila pentru jumatate din profiturile pe prima jumatate a anului 2000. Din nefericire, adevarul nu va fi stiut decat atunci cand GE va publica raportul sau anual. In ciuda contributiei uriase a fondului de pensii la profituri, GE nu include informatii prea detaliate despre acesta in raportarile trimestriale.

O ironie evidenta este faptul ca multi dintre cei 340000 de angajati ai GE detin actiuni ale acesteia si nu s-ar bucura de veniturile pe care le obtin din acestea daca nu ar exista practicile pe care le blameaza liderii de sindicat. Pentru ei si pentru alti actionari este perfect rezonabil sa intrebe: atat timp cat nici o lege nu este incalcata, care este marea problema cu managementul profiturilor. Marea problema, spune Howard Schilit, un contabil expert ce sfatuieste managerii cu privire la actiuni, este ca GE forteaza investitorii sa ia decizii de cumparare si vanzare pe baza unor informatii care duc in eroare. “ Integritatea raportarilor financiare cere companiilor sa furnizeze numerele corect si cinstit”, spune Schilit. Folosirea de catre GE a rezervelor, leaseback-ului si a altor asemenea tehnici “este profund incorect. Sunt tentative deliberate de a pacali cititorul rapoartelor financiare.”

O multime de manageri ai fondurilor mutuale stiu ca GE manipuleaza castigurile si totusi continua sa detina actiuni GE. Riscul pe care si-l asuma este ca daca GE ar incepe sa aiba probleme, ar dura cateva trimestre sau chiar un an inainte ca aceste probleme sa fie vizibile.

Insa atat timp cat investitorii vor considera ca doi ani de crestere cu 15% valoreaza mai mult decat un an cu o crestere de 5% urmat de un an cu o crestere cu 30%, GE si ceilalti vor continua sa manipuleze profitul atat in timpuri bune cat si in cele rele. Edison a spus odata ca cea mai mare descoperire dintre toate este sa descoperi ce vor oamenii. Este o lectie pe care urmasii sai de la GE au invatat-o exceptional de bine.

6.2. Cateva tehnici specifice lumii Internetului

Companiile “dot.com” au invatat repede tehnicile de manipulare contabila. Cel mai bun truc al lor: obtinerea de venituri inexistente.

Desi nu Internet-ul a inventat contabilitatea creativa, exista semne ca firmele din acest domeniu o imbratiseaza cu deosebit entuziasm. Joanne O’Rourke Hindman, fostul director financiar de la iVillage, un website destinat femeilor, a intentat recent un proces companiei ce valoreaza 534 de milioane in capitalizare bursiera pe motiv ca a fost concediata dupa numai patru luni de munca deoarece a si-a exprimat temerile in legatura cu practicile contabile “la limita sau chiar nepotrivite” ale companiei . Hindaman sustine ca iVillage recunostea venituri prematur, “uneori chiar inainte ca scrisorile de intentie sa fie semnate”. Jason Stell, purtatorul de cuvant al companiei, afirma ca alegatiile doamnei Hindman sunt “fara temei” si arata faptul ca atat SEC cat si auditorii iVillage nu au avut nici o obiectie fata de declaratiile financiare ale companiei. Problema este ca regulile ce guverneaza contabilitatea companiilor publice lasa mult loc de manevra pentru cei inclinati sa insele investitorii neavizati, ramanand totusi in litera legii. SEC a cerut Financial Accounting Standards Board sa studieze un numar de 20 de probleme care tind sa apara in declaratiile catre SEC ale companiilor de Internet. FASB are acum sarcina de a elabora un set de norme care sa arate cum sa fie aplicate principiile contabile general acceptate in cazul firmelor din domeniul Internetului. Ceea ce ii ingrijoreaza cel mai mult pe specialistii contabili este recunoasterea veniturilor. Inainte, cand investitorii se ghidau dupa profit, contabilitatea creativa insemna “infrumusetarea” acestuia. Astazi insa, o companie ca Amazon.com poate dispune de o capitalizare bursiera de 21,6 miliarde de dolari, fara a fi produs un cent. Asta a impins Wall Street-ul catre alte sisteme de a evalua corect companiile de Internet. Si cel mai utilizat dintre noii indicatori sunt veniturile. Niciodata nu a contat asa mult pentru investitorii modul in care o industrie intreaga inregistra vanzarile sale. Pentru un Website care este evaluat la 200 de ori valoarea vanzarilor sale—si recent VerticalNet a vandut la de 793 de ori valoarea vanzarilor iar InfoSpace de 401 ori—chiar si o minuscula crestere a veniturilor raportate se traduce intr-o uriasa crestere a capitalizarii bursiere (si a beneficiilor celor ce detin actiuni ale companiei respective). Asta a furnizat directorilor de astfel de companii o puternica motivatie pentru a “umfla” cifrele vanzarilor prin trucuri contabile. “Am trecut de la a ne ingrijora pentru calitatea profiturilor la a ne ingrijora pentru calitatea veniturilor” spune Paul Brown, profesor de contabilitate la Universitatea New York.



Nu este de mirare ca intrebarile SEC despre contabilitatea creativa au produs un fior general in Wall Street si Silicon Valley. Unii se tem ca actiunile cel putin ale catorva nume binecunoscute de pe Internet s-ar putea prabusi daca vor fi fortati sa schimbe metodele de contabilizare a veniturilor. “Schimbarile sunt pe cale sa apara si ele vor fi nelinistitoare.”, avertizeaza Lise Buyer, analist al Internetului pentru Credit Suisse First Boston. “iar nelinistitor nu suna bine pentru actiuni care sunt supra evaluate.”

Iata cateva dintre tehnicile importante de contabilitate—unele folosite chiar de cele mai cunoscute dot-com-uri—care au atras atentia atat a fondurilor de investitii cat si a SEC. Trebuie retinut ca aceste practici sunt perfect legale, pentru moment. Cat sunt ele de etice este o cu totul alta problema.

6.2.1. Net vs Gross

Multe firme cresc veniturile lor raportand intregul pret de vanzare pe care il plateste cumparatorul pe site, cand, in fapt, compania pastreaza doar un mic procent din aceasta suma.

De exemplu PriceLine.com, compania facuta celebra de anunturile publicitare “spune pretul tau” pentru bilete de avion si camere de hotel. In ultima raportare trimestriala, Priceline a raportat 152 de milioane de dolari venituri. Asta include insa intreaga suma pe care o plateste un client pentru bilete, camere de hotel si masini de inchiriat. Ca oricare agentie de turism, Priceline pastreaza doar o mica parte din aceste incasari, adica marja dintre pretul platit de client si pretul pe care il plateste firma pentru produsele respective. Restul, pe care Priceline il considera costul produsului, este platit catre companiile aeriene si hotelurile care furnizeaza biletele si camerele de hotel. In ultimul trimestru, aceste costuri s-au ridicat la o valoare de 134 de milioane, lasand Priceline cu 18 milioane de dolari pe care ei le numesc “profit brut” si pe care majoritatea celorlalte companii l-ar numi venituri. Si asta este inainte de toate celelalte costuri, ca publicitatea si salariile, care adunate duc la o pierdere neta de 102 milioane. Diferenta este uriasa: Priceline se vinde la de 23 de ori veniturile pe care le raporteaza, dar la de 214 ori “profitul sau brut”. Priceline spune ca inregistreaza incasarile brute ca venituri deoarece, spre deosebire de agentiile de turism, isi asuma integral riscurile proprietatii “marfurilor” sale si isi poate hotari singura marja. Agentiile de turism, pe de alta parte, au un comision fix si nu detin biletele pe care le vand. Pana acum SEC a aprobat logica Priceline, dar multi investitori profesionisti gasesc aceste tactici incorecte, echivalentul contabil al magicianului care spune audientei sa nu acorde atentie omului din spatele cortinei. “Nu este ilegal, dar este atat de gri si la limita”, afirma Jeffrey Bronchick, sef al departamentului de investitii al companiei Reed Conner & Birdwell.

Uneori doar a pretinde proprietatea produsului sau a serviciului nu multumeste SEC. Comisia spune ca a obiectat recent atunci cand o firma care proceseaza on.line cereri de inscriere la colegii a incercat sa inregistreze intreaga taxa pe care o platesc cumparatorii ca venit. Compania primea un comision fix pentru fiecare cerere pe care o procesa, dar a sustinut ca era indreptatita sa inregistreze intreaga taxa deoarece isi asuma riscul ca clientul sa nu plateasca. SEC a gasit aceasta inacceptabil, deoarece a considerat nu studentii ce ii folosesc serviciile sunt clientii firmei, ci colegiile ale caror formulare erau pe site. Pe langa asta, compania nu controla suma pe care o cerea clientilor, deoarece colegiile stabileau aceasta taxa. SEC a cerut companiei, al carui nume a refuzat sa-l faca public, sa inregistreze doar comisioanele ca venituri.

5.2.2. Barter

Cand StarMedia Network, un puternic portal latino-american, a anuntat rezultatele sale pe al treilea trimestru al anului 1999, comunicatul sau de presa a laudat cresterea impresionanta a companiei—venituri cu 44% mai mari decat in trimestrul anterior, adica 5,6 milioane de dolari. Ceea ce nu preciza comunicatul respectiv este ca 26% din cele 5,6 milioane nu reprezentau cash. In loc de aceste erau venituri din barter—StarMedia a schimbat spatiu de reclama pe paginile sale de Web cu reclame la radio si televiziune. Tranzactiile barter sunt comune in toate tipurile de media, dar pentru companiile din media traditionala, aceste afaceri nu depasesc uzual mai mult de cinci la suta din venituri. In lumea on-line insa, nu este neobisnuit sa gasesti companii noi care sa obtina chiar si jumatate din veniturile lor din barter; chiar si firme consacrate ca VerticalNet, SportsLine si EDGAR Online ajung la 18%. “O multime de lucruri sunt modificate datorita asa-zisei Noi Economii”, afirma Alan Meckler, directorul Internet.com, care conduce cateva website-uri si reviste electronice. “Investitorii sunt inselati de firme de pe Wall Street care utilizeaza practici pur si simplu frauduloase”.

Meckler foloseste barterul din aceleasi motive pentru care o fac si ceilalti de pe Net—ajuta la cresterea notorietatii marcii si foloseste la utilizarea spatiului de reclama in exces, fara a consuma lichiditati. Dar compania sa nu trece afacerile barter la veniturile sale, care au totalizat 4,1 milioane de dolari in ultimul trimestru. Asta in ciuda faptului ca Meckler sustine ca exista o presiune uriasa din partea Wall Street-ului de a umfla veniturile si de a justifica astfel o supraevaluare a firmei. Meckler afirma ca unele banci de investitii au refuzat sa coopereze cu ei daca nu trec la inregistrarea veniturilor din barter. Barterul era responsabil pentru 6% din reclama totala de pe Internet din al doilea trimestru al anului 1999, conform unui sondaj realizat de PricewaterhouseCoopers pentru Internet Advertising Bureau, un grup de afaceri. Dar aceasta cifra nu cuprinde schemele barter in care doua companii de Internet platesc cu cash, dar de fapt isi trimit pur si simplu una alteia sume egale. Incluzand aceste afaceri, ponderea afacerilor barter in veniturile de pe internet creste la 15% potrivit Jupiter Communications.

Principiile contabile cer ca tranzactiile barter sa fie inregistrate la valoarea reala “fair value”, dar nu explica cum aceasta ar trebui determinata. Asta nu a fost niciodata o problema pentru gigantii media de tip vechi care vand majoritatea spatiului de publicitate pe bani. Dar descoperirea valorii echivalente in cash a unui spatiu de reclama de pe un website, care spatiu probabil nici nu s-ar fi vandut daca ar fi trebuit sa fie platit cu cash, este o provocare uriasa. “este o problema a veniturilor bazate pe istoric versus veniturile bazate pe fantezii.”, afirma Jack Ciesielski. FASB a propus ca reclama barter sa fie inregistrata ca venit doar daca firma are un istoric cert al obtinerii de cash pentru acel spatiu de publicitate.

5.2. Cupoane si discounturi

Companiile specializate in e-comert stiu ca nimic nu atrage potentialii clienti mai mult ca lucrurile gratuite - de aici proliferarea cadourilor, a ofertelor promotionale, a discounturilor, a cupoanelor si a rabaturilor pe net. Nimic rau in asta. Dar, spre consternarea SEC, cateva companii au descoperit cai de a ascunde efectul pe care il au aceste gratuitati asupra vanzarilor.

De exemplu, un client cumpara o bluza de 50 de dolari folosind un cupon electronic care ii da dreptul la 20% reducere. Clientul plateste doar 40 de dolari, dar unele companii inregistreaza venituri de 50 de dolari si cheltuieli de marketing de 10 dolari. Pana la urma nu este nici un efect asupra rezultatului, care in cazul majoritatii firmelor de Internet este oricum o pierdere, dar altfel de metode umfla veniturile.

Iata un exemplu de companie care procedeaza asa: 1-800-flowers.com. Nu este usor sa-ti dai seama, chiar daca citesti declaratia depusa la SEC privind recunoasterea veniturilor. Pentru a descoperi trebuie sa citesti o referinta obscura privind achizitionarea in 1997 a unei alte companii, numite Plow&hearth. Aici scrie cum, initial, Plow&Heart si-a redus veniturile cu 280,000 de dolari pentru a contabiliza discounturile promotionale, dar, pentru a reconcilia metodele sa contabile cu cele ale cumparatorului, suma a fost “reclasificata”. Acum apare ca “cheltuieli legate de marketing si vanzari”. Distribuitorul de muzica on-line Cdnow foloseste o tehnica similara pentru a contabiliza cupoanele.

Contabilitatea cheltuielilor de marketing a fost intotdeauna controversata. Acum cativa ani, cand America Online incerca sa acopere Pamantul cu dischete gratuite, compania a incercat sa ascunda impactul cheltuielilor uriase de marketing. Ei au sustinut ca din moment ce membrii subscriu in medie pentru cel putin doi ani, este corect sa consideri costul achizitiei lor ca pe o investitie si sa o raportezi ca si cand ar apare pe 24 de luni. Asta facea compania sa para profitabila atunci cand nu era, dar ducea la 350 de milioane de dolari in costuri amanate. Pe masura ce aceste costuri au crescut si au ajuns sa aiba o pondere insemnata in bilant, AOL s-a razgandit si a decis sa plateasca aceste costuri pe masura ce apar. In timp ce AOL si-a rezolvat problema, alti furnizori de servicii de internet continua sa se joace cu cheltuielile de marketing. In 1999, cateva ISP-uri s-au unit cu distribuitorii de computere personale pentru a oferi rabaturi de 400 de dolari pentru cumparatorii de noi PC-uri care contractau si trei ani de servicii de Internet. Costul acestor rabaturi era in mare masura atribuibil ISP-urilor, dar, in loc sa reduca veniturile din noile contracte cu 400 de dolari, acestia le-au inregistrat la pretul uzual. Ca si AOL, au tratat rabaturile ca fiind “costuri de achizitie a clientelei” si le-au amortizat pe durata contractelor.

Acest gen de contabilitate este tentant pentru multe companii, spune George Neble, partener la Arthur Andersen. “O multime de directori cred ca este justificat si sustin ca acestea sunt intr-adevar costuri de achizitie a clientelei, dar SEC nu va accepta asta.”, afirma Neble.

Amazon.com, eToys si 1-800-flowers sunt printre multele companii care folosesc un truc contabil legat de cheltuielile asociate cu depozitarea, ambalarea si expedierea produselor. Companiile obisnuite inregistreaza aceste costuri ca pe cheltuieli cu marfurile. O mare parte insa din dot-com-uri le clasifica ca fiind cheltuieli de marketing. Fac asta in primul rand pentru a nu afecta marja comerciala si apoi pentru a ascunde cheltuieli operationale intre uriasele costuri ale marketingului pe care investitorii le considera cheltuieli temporare asociate cu implementarea unei marci. Daca investitorii ar realiza ca aceste cifre din marketing ascund mari parti din structura de costuri permanenta a afacerii si-ar putea schimba opinia privind perspectivele companiei. Compania Varsitybooks.com a mers pana acolo incat si-a concediat auditorul KPMG in octombrie atunci cand acesta a obiectat la integrarea acestor costuri in cheltuielile de marketing. Noul auditor al companiei, PricewaterhouseCoopers, a aprobat practica.

5.2.4. Contabilitatea licitatiilor

Casele de licitatii, atat normale cat si virtuale, fac bani din “taxele de listare” pe care le platesc cei ce ofera obiecte pentru licitare. Ei iau de asemenea un procentaj din pret atunci cand obiectul este vandut. Regulile ce deriva din principiile contabile general acceptate spun ca aceste firme trebuie sa inregistreze venituri din listare pe toata perioada pe care un obiect este oferit spre vanzare. SEC afirma insa ca mare parte din site-urile de licitatii on-line recunosc toate veniturile imediat. Similar, taxele pe tranzactii ar trebui recunoscute doar atunci cand afacerea a fost incheiata si bunurile au fost expediate. Dar, potrivit SEC, unele site-uri de licitatie (dintre care multe nici macar nu au vreun control asupra transferului de bunuri de la vanzator la cumparator) recunosc veniturile din tranzactii imediat. Cel mai cunoscuta din acest grup de companii, eBay, nu specifica in raportarile sale exact cum recunoaste veniturile. Directorii sai, sfatuiti de avocatii companiei, au refuzat sa explice pe deplin politica lor de recunoastere a veniturilor atunci cand au fost interpelati de ziaristi.

In ciuda proliferarii magiei contabile a dot-com-urilor, unii analisti de pe Wall Street resping presiunile SEC. Ei se tem ca acuzatiile nefondate de manipulari contabile vor da intregii industrii a Internetului un renume prost. Expertul contabil de la Lehman Brothers, Robert Willens, afirma ca speculantii de titluri alimenteaza perceperea eronata a dot-com-urilor ca lipsite de scrupule. “ E o noua industrie, cu noi cai de a face afaceri si, in mod firesc, vor apare niste dispute de buna-credinta legate de cum se vor contabiliza acestea”, sustine Willens. Dar normalizatorii contabili si expertii financiari spun ca insasi integritatea industriei Internetului este riscata aici. Alvin Carley, fost contabil care acum preda la Scoala de Afaceri Wharton din Pennsylvania, afirma ca contabilii destepti vor fi intotdeauna capabili sa ocoleasca regulile. Daca o vor face sau nu este o problema de etica. “Tentatia este aici si intrebarea este : o fac sau incerc sa procedez corect?”, spune el. Deci este literalmente un moment al adevarului pentru directorii de pe Net. Ce vor alege intre integritate si averi rapide, dar patate va determina daca afacerile lor vor rezista mult timp dupa ce fumul se va risipi si oglinzile se vor pune la pastrat. Cert este ca normalizatorii si comisia pentru standarde contabile pot atenua unele practici, dar nu vor fi niciodata in stare sa tina pasul cu creativitatea vrajitorilor contabili. Pana la urma, pe Wall Street ca si in Las Vegas, cu mult inainte ca audienta sa se plictiseasca de vechile iluzii, magicienii muncesc din greu creand trucuri mai spectaculoase, mai complicate si mai periculoase. Iar pretul unui bilet de intrare la spectacol continua sa creasca.



New math for a new economy

The Earnings Ilusion

The Earnings Illusion

Plastic Profits

Creative Accounting, Bernard Condon, Forbes Magazine, 11,01,99

The Earnings Illusion

Can You Trust The Numbers, Los Angeles Times,Thomas Mulligan, 23,05,1999

Lies, Damned Lies and Managed Earnings

Earnings Hocus-Pocus

Earnings Hocus Pocus

Lies, Damned Lies and Managed Earnings

Can You Trust the Numbers

Do The Math

Lies

The Earnings Game

Presto Chango! Sales are Huge!




loading...




Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate

Contabilitate




DELIMITARI SI STRUCTURI PRIVIND STOCURILE
ACTIVE SI PASIVE
SITUATII FINANCIARE: BILANT CONTABIL, CONT DE PROFIT SI PIERDERE, SITUATIA FLUXURILOR DE TREZORERIE
CONTABILITATEA EXECUTIEI BUGETULUI DE STAT
Delimitari si structuri privind stocurile
Contabilitatea impozitului pe profit
Reglementari juridice privind elaborarea, verificarea si certificarea bilantului contabil
COORDONATELE SI DIRECTIILE DE EVOLUTIE A CONTABILITATII IN TARA NOASTRA
UTILIZATORII INFORMATIILOR CONTABILE
Structura bilantului contabil in Roma¬nia














loading...