Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia. masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii


Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Contabilitate


Index » legal » Contabilitate
» PRINCIPIILE CONTABILITATII


PRINCIPIILE CONTABILITATII




Principiile contabilitatii

Corespunzator particularitatii definitorii a obiectului contabilitatii, metoda acesteia trebuie sa dispuna de procedeele necesare reflectarii obiectului conta­bilitatii, in toata complexitatea si diversitatea elementelor sale componente. Metoda  contabilitatii cuprinde un ansamblu de procedee aflate intr-o stransa corelatie si interconditionare reciproca.

La randul lor, procedeele metodei contabilitatii se bazeaza pe anumite principii generale, care stabilesc legaturile reciproce dintre procedee si structurile esentiale ale obiectului contabilitatii. Pe aceste principii si norme se fundamenteaza contabilitatea ca stiinta.

Potrivit Dictionarului explicativ, al limbii romane principiul este "element fundamen­tal, idee, lege de baza pe care se intemeiaza o teorie stiintifica, un sistem politic, juridic, o norma de conduita etc."



Principiile contabilitatii sunt enunturi de esenta conceptuala foarte generale si delimitate ca sistem de referinta pentru construirea informatiei contabile privind situatia patrimoniului, situatia financiara si rezultatul obtinut. Prin geneza sunt un produs al practicilor de contabilitate, fiind acceptate prin consensul producatorilor si utilizatorilor de informatii contabile. De aceea, principiile mai figureaza si sub denumirea de reguli sau conventii contabile.

Principiile contabilitatii au fost enuntate atat pe baza unei abordari concep­tuale, a unui demers de cercetarea stiintifica (abordare deductiva) bazata pe obiectivele si, conceptele fundamentale ale stiintei contabile, cat si pe baza generalizarii celor mai bune practici contabile "abordare inductiva".

Principiile contabilitatii sunt un mijloc de concretizare a obiectivelor acesteia de a furniza informatiile utile pentru fundamentarea deciziilor economice si de a asigura reprezentaea imaginii fidele a activelor, datoriilor, capitalurilor proprii si rezultatele obtinute.

Principiile contabilitatii formeaza un tot unitar si asigura armonizarea contabilitatii, conferindu-i o universalitate relativa, datorita faptului.ca ele stau la baza elaborarii normelor contabile.

Principiile contabilitatii se grupeaza in principii fundamentale ale contabili­tatii si principii normative ale contabilitatii.

Sunt unanim acceptate ca principii fundamentale ale contabilitatii:

-         principiul dublei reprezentari a patrimoniului cu ajutorul bilantului;

-         principiul dublei inregistrari a operatiilor economice si financiare cu ajutorul conturilor.

Apreciem ca si dubla centralizare a existentelor, miscarilor si transformarilor elementelor patrimoniale cu ajutorul balantei de verificare poate fi considerata un principiu fundamental a contabilitatii. Argumente in acest sens ar fi:

-         acest principiu are la baza un procedeu specific al metodei conta­bilitatii, si anume, balanta de verificare sau balanta conturilor;

-         legatura reciproca ce exista intre procedeele specifice ale metodei contabilitatii si principiile pe care le genereaza. Astfel, exista o stransa legatura intre bilant si sistemul conturilor, iar dubla inregistrare este determinata, in primul rand, de dubla reprezentare a patrimoniului cu ajutorul bilantului. Prin dubla inregistrare se creeaza relatia dublei centralizari, a carei formula se prezinta astfel:

            cresterea bunurilor economice +  micsorarea capitalurilor proprii si obligatiilor =

            = cresterea capitalurilor proprii si obligatiilor + micsorarea  bunurilor economice.

Dubla centralizare asigura reflectarea existentelor, miscarilor si transfor­marilor tuturor activelor, datoriilor si capitalurilor proprii ale unei unitati economice, din fiecare si din toate perioadele de gestiune ale anului cumulat luna de luna. La baza dublei centralizari stau cele doua aspecte simultane si interde­pendente ale miscarilor si transformarilor patrimoniului: cresterile si micsorarile acestuia. Ca urmare, daca la existentele initiale se adauga totalul cresterilor si apoi se scade totalul micsorarilor se obtin existentele finale de active, datorii si capitaluri proprii. Prin aceasta inlantuire de operatii contabile, dubla centralizare asigura legatura permanenta dintre dubla reprezentare a existentelor initiale si finale ale patrimoniului si dubla inregistrare a operatiilor economice.

Prin balanta de verificare se controleaza respectarea in contabilitate a dublei inregistrari a elementelor patrimoniale, creand prin aceasta garantia exactitatii inregistrarilor efectuate in conturi.

Centralizarea datelor cu ajutorul balantei de verificare ofera conducerii fiecarei unitati posibilitatea de a cunoaste volumul modificarilor survenite in structura patrimoniului, atat in luna curenta, cat si cumulat din lunile precedente, in vederea adoptarii deciziilor ce se impun in conducerea activitatii.

Dupa alte pareri partida dubla este principiul fundamental al contabilitatii. Partida dubla are, dupa majoritatea autorilor, doua componente, si anume: dubla inregistrare si dubla reprezentare. Totusi, in acceptiunea unor specialisti dubla reprezentare este completata cu dubla determinare a rezultatului.

a) Rezultatul exercitiului se poate calcula in functie de activitatea desfasurata in decursul unei perioade, cu ajutorul contului de profit si pierdere, dupa urmatoarea formula:

VENITURI - CHELTUIELI = REZULTATUL EXERCITIULUI

a)      Rezultatul exercitiului se poate calcula si in functie de variatia capitalurilor proprii (dupa excluderea aportului actionarilor si distribuirilor facute cate actionari in cursul perioadei):

CAPITALURILE PROPRII  -   CAPITALURILE PROPRII  = REZULTATUL EXERCITIULUI

 la sfarsitul exercitiului

 la inceputul exercitiului

          (A1 - D1)                   -             (A0 - Do)                       = RE

Pe langa aceste principii fundamentale metoda contabilitatii utilizeaza principii contabile general admise numite si conventii contabile sau principii normative.

Aceste principii nu sunt nici intangibile, nici imuabile, nici universale. In aceeasi tara, in aceeasi perioada, diferiti autori nu prezinta exact aceleasi principii; intr-adevar, unele sunt sistematizate in planuri contabile, altele nu sunt si raman mai mult sau mai putin implicite, mai ales in reglementarile fiscale.

Regulamentul de aplicare a Legii contabilitatii nr. 82/1991, aprobat prin H.G.R. nr.704/1993, utilizeaza termenul de principii contabile.

Pentru a da o imagine fidela a patrimoniului, a situatiei financiare si a rezul­tatelor obtinute trebuie respectate, cu buna-credinta, regulile privind evaluarea patrimoniului si celelalte norme si principii contabile, care sunt:

a) principiul prudentei;

b) principiul permanentei metodelor;

c) principiul continuitatii activitatii;

d) principiul independentei exercitiului;

e) principiul intangibilitatii bilantului de deschidere;         

f) principiul necompensarii.

Directiva a IV-a a C.E.E. formuleaza urmatoarele principii:

-         societatea este prezumata a-si continua activitatea; modalitatile de evaluare nu pot fi modificate de la un exercitiu la altul;

-         trebuie sa se tina cont de principiul prudentei in orice situatie;

-         trebuie tinut cont de cheltuielile si veniturile exercitiului la care se refera conturile fara a lua in considerare data de plata sau de incasare a acestor cheltuieli sau venituri;

-         elementele de la posturile de activ si de pasiv trebuie evaluate separat;

-         bilantul de deschidere a unui exercitiu trebuie sa corespunda bilantului de inchidere a exercitiului precedent.

Literatura principiilor normative ale contabilitatii este foarte abundenta.

Principiile contabile general acceptate stabilite de Comitetul pentru Standar­de de Contabilitate Financiara din Statele Unite ale Americii (Financial Accounting Standards Board) sunt:

1) principiul entitatii contabile (business entity);

2) continuitatea exploatarii (going concern);

3) delimitarea in timp (time periods);

4) principiul cuantificarii monetare (money measurement);

5) stabilitatea dolarului (stable dolar);

6) principiul obiectivitatii (objectivity);

7) recunoasterea veniturilor (revenue recognition principle);

8) principiul recunoasterii cheltuielilor (matching principle);

9) principiul consecventei (consistency principle);

10) principiul transparentei (disclosure principle);

11) principiul relevantei evenimentului (materiality principle).

In opinia altor specialisti exista trei categorii de conventii:

a) conventii relative la intreprindere;

b) conventii relative la exercitiul economico-financiar;

c) conventii relative la masurare sau evaluare.

Francis Rousse considera ca general acceptate urmatoarele zece principii:

-         principiul sinceritatii;

-         principiul autonomiei intreprinderii;

-         principiul continuitatii exploatarii;

-         principiul specializarii exercitiilor;

-         principiul stabilitatii unitatii monetare;

-         principiul costului istoric;

-         principiul permanentei metodelor;

-         principiul prudentei;

-         principiul importantei





-         principiul noncompensarii.

Potrivit schemei elaborate de Michel Capron exista doua categori de principii:

-         principii explicit redactate;

-         principii implicit aplicate.

Din categoria principiilor explicit redactate in Codul de Comert al Frantei fac parte:

-         continuitate in exploatare;

-         permanenta metodelor;

-         prudenta;

-         independenta sau specializarea exercitiilor;

-         noncompensare.

Alte principii sunt aplicate, fara a fi explicit redactate dar raman implicite si uneori controversate:

-         principiul costului istoric;

-         principiul entitatii patrimoniale;

-         sinceritatea;

-         importanta relativa;

-         principiul suprematiei realitatii asupra aparentei (ceea ce americanii numesc substance over form).

In "Lexique de comptabilitè", publicat in 1993, Pierre Lassèque identifica 39 de principii contabile, grupate in patru grupe omogene.

Profesorul Bernard Colasse grupeaza principiile contabilitatii in:

-         principii de masurare (cuantificare): cuantificare monetara, costul istoric, prudenta;

-         principii de integritate: regularitate, sinceritate si fidelitate;

-         principiul partidei duble.

Profesorii Oprea Calin si Mihai Ristea grupeaza principiile contabilitatii in:

1.      principiile inregistrarii si tinerii contabilitatii:

·        principiul inregistrarii complete si continue;

·        principiul uniformitatii inregistrarii contabile;

·        principiul fundamentarii documentare a inregistrarilor contabile;

·        principiul tinerii contabilitatii;

2.      principiile partidei duble:

·        principiul dublei inregistrari;

·        principiul dublului calcul al rezultatului contabil;

·        principiul inregistrarii cronologice si sistematice;

·        principiul inregistrarii analitice si sintetice;

3.      principii de observare:

·        principiul entitatii contabile;

·        principiul continuitatii activitatii;

·        principiul independentei exercitiilor sau delimitarii in timp;

4.      principii de evaluare:

·        principiul cuantificarii monetare;

·        principiul costului istoric;

·        principiul prudentei;

5.      principiile responsabilitatii:

·        principiul permanentei metodelor;

·        principiul intangibilitatii bilantului de deschidere;

·        principiul importantei relative sau a pragului de semnificatie;

·        principiul necompensarii;

·        principiul prevalentei economicului asupra juridicului;

·        principiul evaluarii separate a elementelor de activ si de pasiv.

Reputatul specialist, profesorul Niculae Feleaga abordeaza in lucrarile sale problematica postulatelor, principiilor si normelor contabile, raporturile dintre ele.

Un postulat contabil reprezinta o propozitie a carei acceptare este ceruta pentru a realiza o demonstratie. In domeniul contabilitatii postulatele au la baza observatiile efectuate asupra:

·        mediului economic, politic, juridic si social;­

·        identificarii utilizatorilor de informatii financiare si a necesitatilor infor­mationale ale acestora;

·        obiectivele informarii financiare.

Principiile contabile au un caracter de generalitate mai mic decat postulatele. Ele sunt elemente conceptuale care ghideaza normalizatorul in elaborarea normelor contabile.

Normele contabile reprezinta reguli precise de evaluare, de inregistrare, de clasificare si de prezentare a informatiei financiare.

In functie de gradul lor de generalizare aceste enunturi sunt structurate sub forma unei piramide inversate:

Potrivit Ordinului ministrului finantelor publice nr. 94 din 2001 pentru apro­barea  Reglementarilor contabile armonizate cu directiva a IV-a a C.E.E. si cu Standardele Internationale de Contabilitate la intreprinderile mari se aplica urma­toarele principii contabile:

1.      principiul continuitatii activitatii;




2.      principiul permanentei metodelor;

3.      principiul prudentei;  

4.      principiul independentei exercitiului;

5.      principiul evaluarii separate a elementelor de activ si de pasiv;

6.      principiul intangibilitatii;

7.      principiul necompensarii;

8.      principiul prevalentei economicului asupra juridicului;

9.      principiul pragului de semnificatie.

Reglementarile contabile simplificate armonizate cu directivele europene aprobate prin Ordinul ministrului finantelor publice nr. 306/2002 prevad urmatoa­rele principii:

1)      principiul continuitatii activitatii;

2)      principiul permanentei metodelor;

3)      principiul prudentei;

4)      principiul independentei exercitiului;

5)      principiul evaluarii separate a elementelor de activ si de pasiv;

6)      principiul intangibilitatii;

7)      principiul necompensarii.

            1) Principiul continuitatii activitatii.

Principiul continuitatii activitatii se bazeaza pe presupunerea ca intr-un viitor previzibil, unitatea isi continua in mod normal activitatea. Intreprinderea nu are intentia si nici nu va fi obligata sa intre in stare de lichidare sau de reducere sensibila a activitatii intr-o perioada viitoare. Continuitatea activitatii impune evaluarea elementelor patrimoniale cu ocazia inventarierii si la inchiderea exercitiului la valoarea actuala a fiecarui element, in functie de utilitatea bunului, starea acestuia si pretul pietei. Cheltuielile si veniturile care privesc perioadele viitoare se stocheaza in bilant, ele urmand sa afecteze rezultatele exercitiilor viitoare.

Daca administratorii societatii au luat cunostinta de unele elemente de nesiguranta legate de anumite evenimente care pot duce la incapacitatea acesteia de a-si continua activitatea, aceste elemente trebuie prezentate in notele explica­tive.

In cazul in care situatiile financiare anuale nu sunt intocmite pe baza principiului continuitatii activitatii, aceasta informatie trebuie prezentata impreuna cu explicatiile privind modul de intocmire a acestora si motivele care au stat la baza deciziei potrivit careia persoana juridica nu isi mai poate continua activitatea.

Daca nu este asigurata continuitatea activitatii, atunci se renunta la aplicarea principiilor prudentei, permanentei metodelor, independentei exercitiului.

Elementele patrimoniale sunt evaluate la valoarea de lichidare (lichidativa) care difera fata de valoarea de utilitate. De asemenea, nu se mai stocheaza in bilant cheltuielile de constituire, cheltuielile inregistrate in avans, veniturile inregistrate in avans.

2) Principiul permanentei metodelor

Permanenta metodelor presupune continuitatea aplicarii acelorasi reguli si procedee contabile privind evaluarea activelor si datoriilor, a veniturilor si cheltu­ielilor, inregistrarea in contabilitate si prezentarea elementelor de activ si de pasiv si a rezultatelor, asigurand comparabilitatea in timp a informatiilor contabile.

Este cunoscut faptul ca metode si tehnici contabile diferite conduc la rezultate diferite.

Nerespectarea acestui principiu, respectiv modificarea politicilor si tehni­cilor contabile are loc atunci cand noua metoda este impusa de lege sau de o autoritate cu atributii de normalizare contabila, precum si in cazul in care se apreciaza ca  aceasta schimbare va oferi o prezentare mai adecvata a evenimen­telor si tranzactiilor.

De asemenea, politicile contabile pot fi modificate atunci cand intervine o schimbare semnificativa in natura activitatii intreprinderii.

Intr-o nota anexa la situatiile financiare se prezinta:

a) abaterile de la principiile contabile si schimbarea metodelor de evaluare, mentionandu-se:

- natura;

- motivele;

- evaluarea efectului asupra patrimoniului, a rezultatului si a pozitiei financiare;

b) regulile de evaluare alternative, aratandu-se:

- elementele afectate si valoarea acestora la costul istoric;

- baza de evaluare adoptata;

- ajustarile efectuate in vederea aplicarii regulilor de evaluare alternative;  

- influenta asupra rezultatului;

- continutul, limitele si modalitatile de aplicare.

3) Principiul prudentei

Principiul prudentei consta in aprecierea rezonabila a faptelor astfel incat sa se evite. riscul transferului asupra viitorului, a incertitudinilor prezentului, incerti­tudini ce pot greva patrimoniul si rezultatele unei unitati economice.

Valoarea oricarui element trebuie sa fie determinata pe baza principiului prudentei. Aplicarea acestui principiu are in vedere urmatoarele aspecte:

a)  la inchiderea exercitiului se iau in considerare numai profiturile recunos­cute;

b) se contabilizeaza toate obligatiile previzibile si pierderile potentiale, chiar daca acestea apar intre data inchiderii exercitiului si data intocmirii bilantului si nu se contabilizeaza profiturile probabile;

c) se va tine seama de toate ajustarile de valoare datorate deprecierilor, chiar daca rezultatul exercitiului financiar este profit sau pierdere.

Minusurile constate intre valoarea de inventar (mai mica) si valoarea de intrare sunt contabilizate prin amortizare, in caz de depreciere ireversibila, sau prin constituirea de provizioane, in caz de depreciere reversibila. Potrivit acestui principiu, plusurile de valoare de inventar (mai mare), si valoarea de intrare nu se contabilizeaza, elementele de activ ramanand inregistrate la costul istoric. La datorii situatia e inversa.

Principiul prudentei consta "in esenta", in contabilizarea oricarei pierderi probabile si in necontabilizarea profiturilor sperate, chiar daca acestea sunt foarte probabile.

Este recomandabil sa se determine un profit "mai mic" decat un profit "mai mare", prin aceasta impiedicandu-se distribuirea de dividende fictive, evitandu-se o imagine prea optimista asupra viitorului care poate sa deruteze utilizatorii informatiilor contabile. Potrivit normelor contabile "nu este admisa supraevaluarea, elementelor de activ si a veniturilor, respectiv subevaluarea elementelor de pasiv si a cheltuielilor, tinand cont de deprecierile, riscurile si pierderile posibile generate de desfasurarea activitatii exercitiului curent sau anterior".

4) Principiul independentei exercitiului

Independenta exercitiului presupune decuparea, sectionarea activitatii con­tinue a unei unitati patrimoniale in exercitii financiar-contabile. Potrivit acestui principiu efectele tranzactiilor si alte evenimente sunt luate in calcul in momentul in care acestea s-au produs si nu atunci cand intervine plata sau incasarea de lichiditati sau echivalente de lichiditati. Aceasta idee ne conduce la contabilitatea de angajamente (acrual accounting).

Independenta exercitiului presupune delimitarea in timp a veniturilor si cheltuielilor unei unitati patrimoniale, pe masura angajarii acestora. Veniturile si cheltuielile influenteaza rezultatele exercitiului la care se refera si nu ale exerciti­ului in care au loc platile sau incasarile.

Din aplicarea in practica a acestui principiu decurg cel putin urmatoarele consecinte:

1.      Necesitatea practicarii unci contabilitati de angajamente in locul contabilitatii de trezorerie;

2.      Necesitatea utilizarii conturilor de regularizare sub forma cheltuie­lilor si veniturilor constatate in avans. Acestea se stocheaza in bilant sub forma creantelor si datoriilor exercitiului financiar in curs fata de cel urmator;

3.      Necesitatea calcularii la sfarsitul fiecarui excrcitiu financiar a depre­cierilor ireversibile si reversibile sub forma amortismentelor si pro­vizioanelor pentru depreciere;

4.      Necesitatea mentionarii in Notele explicative a eventualelor chel­tuieli si venituri aferente exercitiilor financiare anterioare, dar con­statate si contabilizate in exercitiul curent;

5.      Necesitatea contabilizarii evenimentelor sau situatiilor constatate - posterior expirarii exercitiului financiar, dar anterior inchiderii con­turilor;

6.      Necesitatea evidentierii evenimentelor produse in exercitiul finan­ciar expirat, dar constatate posterior inchiderii conturilor.

5) Principiul evaluarii separate a elementelor de activ si de pasiv

In vederea stabilirii valorii totale corespunzatoare unei pozitii din bilant, se va determina separat valoarea aferenta fiecarui element individual de activ sau de pasiv.

6) Principiul intangibilitatii bilantului de deschidere

Bilantul de deschidere al unui exercitiu trebuie sa corespunda bilantului de inchidere al exercitiului precedent.

Schimbarile de procedee de lucru, de metode, nu trebuie sa influenteze situatia initiala (bilantul de deschidere) al noului exercitiu.

Prin aplicarea acestui principiu se asigura o informare, corecta a utilizatorilor informatiei contabile.

IAS 8 "Profitul net sau pierderea neta a perioadei, erori fundamentale si modificari ale politicilor contabile" prevede ca, in situatia in care in perioada curenta se descopera erori fundamentale produse in perioadele precedente pentru asigurarea comparabilitatii informatiilor din situatiile financiare este necesar sa se recalculeze informatiile corespunzatoare perioadelor precedente. In situatia modi­ficarii politicilor contabile, pentru a asigura comparabilitatea informatiilor, ele trebuie aplicate retroactiv.

7)      Principiul necompensarii



"Valorile elementelor ce reprezinta active nu pot fi compensate cu valorile elementelor ce reprezinta pasive, respectiv veniturile cu cheltuielile, cu exceptia compensarilor intre active si pasive, permise de reglementarile legale.

Aplicarea principiului necompensarii presupune:

1.      necompensarea intre posturile de activ si cele de pasiv in bilant;

2.      necompensarea creantelor cu datoriile fata de acelasi tert;

3.      necompensarea intre venituri si cheltuieli in contul de rezultate.

Compensarea elementelor din situatiile financiare poate sa duca la o lipsa de informatii catre utilizatorii externi sau la denaturarea veniturilor si cheltuielilor, ori a activelor si datoriilor.

8) Principiul prevalentei economicului asupra juridicului 

Informatiile prezentate in situatiile financiare trebuie sa reflecte realitatea economica a evenimentelor si tranzactiilor, nu numai forma lor juridica.

Acest principiu caracterizeaza sistemul de contabilitate anglo-saxon (sub­stance over form principle).

Potrivit Cadrului General de intocmire si prezentare a situatiilor financiare, elaborat de Comitetul pentru Standarde Internationale de Contabilitate, paragraful 35: "Pentru ca informatia sa prezinte in mod credibil evenimentele si tranzactiile pe care le reprezinta este necesar ca acestea sa fie contabilizate si prezentate in concordanta cu fondul lor si cu realitatea economica, si nu doar cu forma lor juridica. Fondul tranzactiilor sau al altor evenimente nu este intotdeauna in concordanta cu ceea ce transpare din forma lor juridica sau conventionala.

In acest paragraf se exemplifica acest principiu cu instrainarea unui activ cu trans­miterea dreptului de proprietate altei parti, intreprinderea bucurandu-se in con­tinuare de        beneficii economice viitoare de pe urma activului respectiv. In astfel de cazuri           raportarea vanzarii activului nu ar reprezenta corect tranzactia efectuata.

Un alt exemplu concludent il reprezinta leasingul financiar in care locatarii recunosc         bunurile care fac obiectul contractului in activul bilantier, concomitent cu recu­noasterea     datoriei aferente, chiar daca nu au drept de proprietate asupra acestora.

Aparitia contractelor de leasing financiar a generat dezvoltarea principiului "prevalentei economicului asupra juridicului", ca principal pilon conceptual in contabilitatea anglo-saxona, preluat apoi si de Standardele Internationale de Contabilitate.

            9)Principiul pragului de semnificatie (principiul importantei relative)

Potrivit acestui principiu "Orice element care are o valoare semnificativa trebuie prezentat distinct in cadrul situatiilor financiare. Elementele cu valori nesemnificative care au aceeasi natura sau cu functii similare trebuie insumate, nefiind necesara prezentarea separata".

Informatiile sunt semnificative daca o omisiune sau declarare eronata a lor poate influenta deciziile economice ale utilizatorilor. Cu ocazia intocmire situatiilor financiare trebuie evitate doua extreme:

-         sa nu fie prea condensate sau agregate deoarece ingreuneaza utilizarea lor, duc la decizii eronate si fac dificil controlul;

-         sa nu abunde in detalii inutile si nesemnificative deorece se aglomereaza traseele de transmitere a lor si se ingreuneaza activitatea de interpretare si utilizare a acestora.

Informatiile furnizate de contabilitate trebuie sa fie relevante, costul acestora trebuie sa fie mai mic decat avantajele pe care acestea le produc la utilizatori.

Alte priincipii

Pe langa aceste principii prevazute in mod explicit in legislatia romaneasca, in practica sunt aplicate si alte principii. Printre acestea amintim:

a)      principiul cuantificarii monetare;

b)      principiul costului istoric

c)      principiul entitatii.

a)      Principiul cuantificarii monetare

Acest principiu nu este prevazut in mod distinct in legislatia din Romania

Legea contabilitatii nr. 82/1991 precizeaza la articolul 3: Contabilitatea se tine in limba romana si in moneda nationala.

Contabilitatea operatiunilor efectuate in valuta se tine atat in moneda  nationala, cat si in valuta, potrivit reglementarilor elaborate in acest sens.

Potrivit Cadrului General de intocmire si prezentare a situatiilor financiare, elaborat de Comitetul pentru Standarde Internationale de Contabilitate evaluarea (cuantificarea monetara) este procesul prin care se determina valorile la care structurile situatiilor financiare vor fi recunoscute in bilant si in contul de profit si pierdere.

Cuantificarea monetara permite omogenizarea si agregarea unor elemente eterogene, folosind moneda nationala sau o alta moneda.

Unitatea monetara este retinuta atat ca unitate de cont cat si ca unitate de cumparare.

Ca unitate de cont moneda este folosita pentru masurarea si inregistrarea fluxurilor si a structurilor patrimoniale. In obiectul de studiu al contabilitatii sunt incluse numai operatiuni care afecteaza patrimoniul si rezultatele si care pot fi exprimate sub forma monetara (valorica). Prin aceasta se restrange sfera de cuprindere a obiectului contabilitatii fiind excluse unele elemente cum ar fi: competenta managerilor, calitatea mediului inconjurator, pregatirea profesionala a salariatilor, climatul social etc. Pentru extinderea sferei de cuprindere a obiectu­lui contabilitatii s-au elaborat modele de evaluare si pentru aceste elemente.

Ca unitate de cumparare moneda trebuie tratata ca un rezervor de inlocuire in forma naturala a bunurilor ce formeaza obiectul evaluarii.

Etalonul monetar are un caracter instabil determinat de variatia puterii de cumparare a monedei si a preturilor. Din acest motiv s-a convenit ca unitatea monetara este constanta. Utilizarea acestei conventii in perioadele de inflatie cand cantitatea de moneda necesara evaluarii bunurilor creste nu din cauza modificari valorii bunurilor ci din cauza schimbarii semnificatiei etalonului banesc, creeaza o serie de dificultati in realizarea imaginii fidele.

b)      Principiul costului istoric

Principiul costului istoric consta in inregistrarea elementelor patrimoniale, veniturilor si cheltuielilor la valoarea lor de intrare, numita si valoare contabila si cost istoric.

Potrivit Cadrului General de intocmire si prezentare a situatiilor financiare elaborate de Comitetul pentru Standarde Internationale de Contabilitate, activele sunt inregistrate la suma platita in numerar sau in echivalente ale numerarului sau la valoarea justa din momentul cumpararii lor.

Datoriile sunt inregistrate la valoarea echivalentelor obtinute in schimbul obligatiei sau, in anumite imprejurari la valoarea ce se asteapta sa fie platita in numerar sau in echivalente ale  numerarului pentru a stinge datoriile.

Cu ocazia inventarierilor anuale si a lucrarilor de inchidere a exercitiilor costurile istorice sunt rectificate prin intermediul armonizarilor si provizioanelor pentru depreciere:

Valoarea contabila neta = Costul istoric - Amortizarile ­- Provizioanele pentru depreciere

Costul istoric este mai mult un procedeu de evaluare, motiv, pentru care legislatia noastra nu-l include in categoria principiilor contabile.

Valoarea unui bun se determina in doua moduri, avand in vedere criteriul cost sau criteriul castig:

1.      valoarea bunului este data de consumurile de resurse ocazionate de intrarea bunului in unitate (criteriul cost).

2.      valoarea bunului este data de veniturile obtinute prin vanzarea acestuia in prezent sau in viitor (criteriul castig).

Valoarea unui bun se determina utilizand mai multe categorii de costuri cum ar fi:

-         costul istoric de intrare, Ia in considerare costurile suportate in trecut achizitionarea sau producerea bunului respectiv;

-         costul curent (costul de inlocuire). Se determina in functie de consumurile sau platile ce ar trebui efectuate in prezent pentru intrarea in unitate a unui bun echivalent;

-         valoarea realizabila (de decontare a obligatiei). Activele sunt inregistrate la valoarea in numerar sau in echivalente ale numerarului care poate fi obtinuta in prezent prin vanzarea normala a activelor;

-         valoarea actualizata. Activele sunt inregistrate la valoarea actualizata a viitoarelor intrari nete de numerar, care urmeaza sa fie generate in deru­larea normala a activitatii unitatii.

Baza de evaluare cel mai frecvent adoptata de intreprinderi in elaborarea situatiilor financiare este costul istoric. La inchiderea exercitiului aceste evaluari se ajusteaza in functie de indicele de inflatie.

Utilizarea costului istoric, prezinta urmatoarele avantaje:

-         calcule contabile mai simple;

-         informatiile sunt mai obiective si mai usor de controlat;

-         comparabilitatea informatiilor in timp si spatiu este mai usoara.

            c) Principiul entitatii

Principiul entitatii impune separarea activitatii unitatilor patrimoniale de activitatea proprietarilor acesteia. Cu alte cuvinte, sunt contabilizate tranzactiile intreprinderii si nu cele ale proprietarilor sai. Intreprinderea este o entitate autonoma, distincta de proprietarii sai, indiferent de forma juridica si de activitatea sa.

Acest principiu nu este enuntat in mod explicit in textele contabile romanesti. El exista in mod implicit.

In Franta principiul entitatii nu este acreditat in textele legale in timp ce in Statele Unite entitatea constituie primul din cele patru axiome care fixeaza cadrul exercitarii contabilitatii.






Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Contabilitate




PROIECT DE PRACTICA - CONTABILITATEA TREZORERIEI LA S.C. OTELINOX S.A.
Contabilitatea productiei in curs de executie
Contabilitatea produselor finite la cost efectiv
PRODUCATORII INFORMATIILOR CONTABILE
OBIECTUL SI METODA CONTABILITATII
TEORIE SI PRACTICI CONTABILE PRIVIND PREZENTAREA SI INTOCMIREA SITUATIILOR FINANCIARE
Documentele contabile de sinteza si raportare
Contabilitatea decontarilor in cadrul grupului
CONFLICTELE DE INTERESE EXISTENTE PE PIATA INFORMATIEI CONTABILE SI REZOLVAREA LOR
SALARIUL SI FORMELE DE SALARIZARE