Sistemul societatilor transnationale: tipologii

Sistemul societatilor transnationale: tipologii.

Puternica expansiune a societatilor transnationale decurge din amplificarea fara precedent a procesului de concentrare si centralizare a capitalului si a productiei. Ca urmare, la inceputul anilor '90, existau in lume aproximativ 37000 de societati mama si 170000 filiale[1].

In functie de dimensiuni, forta economica si proportiile expansiunii lor,

societatile transnationale se reunesc in cadrul unui sistem. Elementele acestui

sistem sunt: societatile transnationale de mari dimensiuni 'Clubul Miliardarilor' si societatile mici si mijlocii. In prezent, sistemul este alcatuit din cativa giganti cu vanzari de miliarde si numeroase societati mici, multe necunoscute, cu vanzari de ordinul milioanelor. Intre acestea exista o relatie de interdependenta, ele constituindu-se si desfasurandu-si activitatea ca un intreg organizat.

Mai mult de 90% dintre firmele mama isi au sediul in tarile puternic

industrializate si aproximativ 50% din filialele lor sunt localizate in tari in curs de dezvoltare. Primele 100 dintre cele mai mari societati transnationale sunt localizate in tari dezvoltate, 53 in Europa occidentala, 27 in SUA, 14 in Japonia, iar restul in Australia, Canada si Noua Zeelanda. Ultimii ani s-au caracterizat printr-o crestere a numarului de societati transnationale in tarile in curs de dezvoltare. Acestea au devenit si ele parte integranta a sistemului societatilor transnationale.

Desi societatile transnationale au o arie larga de intindere a retelelor globale, cea mai mare parte a activitatilor este realizata de un numar comparativ redus de firme. Privind cele mai mari 1000 de firme globale industriale, datele arata ca, primele 35 realizeaza cca 35% din productia realizata in strainatate de corporatiile transnationale, primele 250 realizeaza 65%, iar primele 500 cele mai mari transnationale realizeaza aproape 75%.

Privind societatile transnationale care opereaza in sectorul serviciilor se apreciaza, de asemenea, ca un numar comparativ mic de societati deruleaza cea mai mare parte a activitatii in sectoare cum sunt: asigurarile, serviciile bancare, contabilitate, reclama comerciala, constructii, hoteluri, linii aeriene2.

In functie de dinamica cresterii si descresterii societatii transnationale pe

perioade de timp determinate, se constata ca acestea inregistreaza ritmuri de

crestere si dezvoltare diferite si anume: societati transnationale in crestere

accelerata, in crestere ridicata, in crestere moderata, in stagnari si societatile

transnationale in declin.

Se apreciaza ca, societatile transnationale cu cresterea cea mai dinamica sunt acelea care au un grad de transnationalizare mai ridicat, adica acelea care isi extind cel mai mult operatiunile la scara internationala.Conform sistemului organizatorico-decizional1 - criteriu frecvent folosit, societatile transnationale pot fi: etnocentrice, policentrice si geocentrice.

Organizarea si conducerea activitatii societatilor transnationale astfel incat sa fie elastica, eficienta si coerenta, este una din cele mai dificile dar si mai importante probleme cu care se confrunta acestea. Dificultatea consta in principal, din mai multe cauze obiective: dimensiunile mari ale societatilor (uneori sunt uriase), diferentele de statut juridic, de vechime, dintre diversele entitati componente ale societatii, dispersia geografica a entitatilor si stadiile lor de dezvoltare diferite etc.

Cea mai dificila problema este insa, de a gasi un echilibru intre doua tendinte opuse si anume, centralizarea, prin care se asigura unitatea obiectivelor si orientarii grupului si care garanteaza o gestiune rationala a resurselor sale si descentralizarea, care permite sa se tina seama cat mai bine de diferentele in functionare ale diverselor entitati.

Orientarea spre o structura centralizata sau descentralizata este in functie de foarte multi factori, dar in oricare din situatii, trebuie sa raspunda scopurilor urmarite de catre fiecare societate transnationala. In sistemul etnocentric societatea-mama controleaza strict sucursalele si filialele din strainatate, conducerea acestora fiind incredintata unor cetateni ai tarii de origine.

Centralizarea ca principiu de organizare adoptat de multe societati transnationale, a cunoscut si cunoaste si in prezent, o aplicare deosebita din cauza extrateritorialitatii largi a operatiilor pe care le realizeaza si a marii varietati a mediului in care actioneaza. In scopul diminuarii gradului de incertitudine, optiunile cele mai importante care rezulta din confruntarea capacitatilor firmei cu viitorul si echilibrul de ansamblu sunt luate de responsabilii 'sediului social' al firmei si impus filialelor.

Societatea mama, impune strategia de urmat, obiectivele care trebuiesc atinse, recurgand la tehnica planului imperativ. In aceasta situatie, societatea transnationala fiind creata de o firma nationala dintr-o tara dezvoltata, iar filialele sale aflanduse in tari care au fiecare caracteristici economice si socialpolitice diferite, ea functioneaza intr-un cadru international foarte variat si cu multe zone si cu fenomene de instabilitate. Ca urmare, desfasurarea operatiunilor trebuie asigurata prin existenta unui centru de decizie cu mare autoritate, functia unitatilor componente fiind de a participa la maximizarea rezultatelor economice ale ansamblului transnational.

Filialele beneficiaza de avantaje, prin faptul ca fac parte dintr-o asemenea 'organizatie' care le furnizeaza capital, personal calificat, informatii detaliate asupra pietelor, procedee tehnice moderne si maniera de a le utiliza (know-how), management modern, dar nu au libertatea utilizarii veniturilor realizate, acestea fiind folosite potrivit strategiei globale a societatii transnationale.

Acest sistem centralizat de conducere, etnocentric, desi, duce la crearea unui sistem inchis, in ultimii ani cunoaste o larga aplicare, pentru ca permite societatii mama sa dirijeze activitatile filialelor sale, in functie de interesele societatii, de tendinta de a  concentra efortul de cercetare stiintifica la societatea mama, de a realiza interesul ei major, maximizarea profiturilor. De cele mai multe ori, relatiile dintre societatea mama si filialele sale, sunt relatii de inegalitate.

Sistemul policentric acorda o autonomie relativa filialelor si sucursalelor din strainatate, gestiunea descentralizata a societatii urmarind sa raspunda exigentelor adaptarii la conditiile de pe pietele locale. Conform acestui principiu de conducere si organizare - descentralizarea - societatea-mama acorda un anumit grad de independenta filialelor.

Sunt situatii cand, o societate transnationala adopta, inca de la inceput, o

structura 'bicefala' de organizare, adica are doua societati mama, de nationalitati diferite.

Cea mai puternica societate europeana, de exemplu Royal Duch Shell, este condusa de doua firme total distincte, una olandeza 'Royal Duch Company' si alta engleza 'Shell Transport and Trading Company'. Aceasta controleaza indirect societatile care compun grupul (societati operationale specializate si societati de servicii) prin intermediul a doua societati holding - Shell Petroleum N.V., cu sediul la Haga si The Shell Petroleum Company Ltd., cu sediul la Londra. Rolul holdingurilor consta in mobilizarea capitalului si in analiza rezultatelor obtinute de catre 'operating companies'. Acestea din urma la randul lor, au rol esential in activitatea de exploatare, de productie, de transport si de vanzare. Companiile operationale sunt autohtone, intr-o masura mai mica sau mai mare, in raport direct cu talia lor.

Oricum, fiecare companie este responsabila de elaborarea unui plan, care sa se refere la toate activitatile pe care le desfasoara intr-o anumita tara. In legatura cu acest aspect, in fata grupului se pune o problema esentiala: aceea a corelarii strategiei si politicii societatilor (filialelor) operationale cu cele globale ale grupului[2].

Cartierul general al societatilor transnationale ia putine decizii pentru

managerii filialelor. Personalul filialelor este local, dar sunt situatii cand acestea au si personal din tara de origine a societatii mama. Multe societati transnationale europene (Royal Duch Shell), japoneze si americane (Coca-Cola) tind spre acest tip de organizare.

Sistemul geocentric este varianta cea mai evoluata a tipului policentric de organizare si conducere, in care descentralizarea este maxima. Societatile transnationale care opereaza in sistemul geocentric sunt acelea in care societateamama, filialele si sucursalele din strainatate formeaza un tot integrat.

In cadrul acestei forme de organizare, firmele isi orienteaza activitatea spre intreaga piata mondiala, au o structura integrata mondial, structura in care fiecare entitate este strans legata de o alta entitate a societatii transnationale. Orientarea spre acest tip de structura este motivata de know-how-ul tehnologic si managerial de care dispun tarile gazda, de tendinta de utilizare la maximum a resurselor materiale si umane locale, necesitatea unui sistem informational mondial, selectarea celui mai capabil personal.

Exista si dificultati in promovarea acestui principiu de conducere si

organizare care decurg din:

-- 'nationalismul' din economia si politica tarilor gazda si a tarii mama,

deosebirile esentiale intre tarile bogate si cele sarace, existenta 'secretelor' in tara de origine indiferent de natura lor, tehnice, economice, militare etc, lipsa de incredere reciproca, probleme de limba si culturale.

De asemenea, sunt pareri care sustin ca aplicarea acestui principiu al

descentralizarii, permite aparitia unor efecte negative cum sunt:

-- proliferarea serviciilor generale - constituirea diviziilor operationale in

unitati autonome determina necesitatea intaririi mijloacelor de control si indrumare al carui efect este extinderea serviciilor generale si cresterea deosebita a cheltuielilor generale;

-- dublarea functiilor - descentralizarea maxima are ca efect crearea unui lant

de specialisti la fiecare nivel de decizie si acest lucru produce paralelisme intre

serviciile generale si responsabilii diviziilor operationale.

Pentru ca multe firme, care au procedat la descentralizare au savarsit diverse excese, de la un anumit moment s-a produs un recul fata de aceasta forma de organizare. Conform unui stadiu a lui AMA (American Management Association), doua cincimi din marile firme din SUA au revenit la o conducere centralizata.

La baza organizarii si stabilirii unei anumite structuri pentru o societate

transnationala se au in vedere mai multe elemente: tipul de intreprindere si de

legaturi specifice, sectorul/sectoarele in care isi desfasoara activitatea, dimensiunile sale, gradul de multinationalitate etc.

In practica, se intalnesc patru 'modele' de organizare a societatii transnationale, a caror structura au la baza, diviziunea interna si internationala, diviziunea geografica, diviziunea pe produs si structuri mixte.

-- diviziunea interna si internationala, presupune functionarea unui serviciu

insarcinat cu activitatea externa a societatii, alaturi de serviciile necesare

functionarii oricarei firme, cu posibilitatea suplimentarii activitatii acestor servicii odata cu aparitia unor noi conditii de piata;

-- diviziunea geografica, presupune ca fiecare entitatete sa raspunda de toate

produsele pe o anumita zona geografica. Se intalneste in cazul in care se produce de catre societate o gama de produse relativ omogene, care trebuie sa fie adaptate conditiilor specifice ale pietelor locale. Unitatile de productie si de vanzare sunt grupate pe mari zone geografice, iar functiile de productie si marketing sunt cumulate de un singur executant - directorul regional. Acest mod de organizare acorda responsabilitate directorilor regionali, care trebuie sa raporteze mai departe unui functionar executiv principal.

Societatile intampina o serie de dificultati insa, in legatura cu coordonarea in timp si in spatiu a gamei de produse si acoperirea intregii cereri potentiale. In scopul reducerii efectelor negative ale acestui tip de structura, unele societati numesc responsabili functionali, pe toata societatea, pentru un produs sau o gama de produse.

-- diviziunea pe produs este caracteristica societatilor transnationale care produc si comercializeaza in exterior o gama larga de produse (ex. industria electronica); aceasta organizare, pe langa avantajele care decurg din coordonarea unitara a produselor, are si unele dezavantaje, lipsa de personal specializat, care sa se implice pe intreaga piata a produsului sau sa coordoneze diferitele diviziuni dintr-o zona geografica, concurenta dintre produsele diviziunilor diferitelor societati transnationale, concurenta dintre diviziunile aceleiasi societati transnationale, cu domiciliul in tara gazda.

In scopul diminuarii efectelor negative, societatea transnationala numeste responsabili functionali pe o anumita zona geografica, care au sarcina de a coordona diferitele diviziuni dintr-o zona.

-- structuri mixte - in general, s-a constatat ca societatile transnationale recurg adesea, la combinarea celor trei tipuri de structuri, pentru ca, in alegerea tipului de structura se are in vedere in primul rand, adaptarea permanenta la conditiile mediului economic si deci obtinerea unui profit maxim.

Desi acest tip este mai complex si implica un personal mai numeros, asigura o eficienta mai mare activitatii.