Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme


Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Psihologie


Index » educatie » Psihologie
» Institutii si organizatii


Institutii si organizatii




Institutii si organizatii

Desi institutiile sint omniprezente in viata noastra de zi cu zi, pe strada sau la locul de munca, intr-o sala de spectacol sau intr-un grup de discutie ce tinde spre o decizie, ele nu pot fi cu usurinta, de fiecare data, precizate, masurate si evaluate. Ele sint incorporate in relatiile sociale, dar, totodata, sint dincolo de ele, in afara lor, actionind ca "reguli ale jocului social'. Institutiile sint constructe ale oamenilor, asimilate in procesul de socializare, modelate de procese istorice evolutive, fiind pe cit de ex­terioare persoanelor individuale, pe atit de prezente in interioritatea operatiilor lor mentale prin care se determina un anumit curs al actiunii sau conduitei.




"Schimbarea institutionala, spune D.C. North, modeleaza calea prin care socie­tatile evolueaza in timp si, ca atare, este cheia intelegerii schimbarii istorice.'

(North, 1990)

Totodata, omul societatilor moderne este un "om organizational' (White, 1957), adica apartine si lucreaza in organizatii, isi determina cursurile propriilor actiuni prin mecanisme de organizare si conducere, se integreaza in, participa la si beneficiaza de functionarea diverselor organizatii economice, politice, culturale etc. Extensia inter­dependentelor sociale in vremurile moderne a coincis cu o explozie a organizatiilor, menirea acestora fiind aceea de a coordona activitati si resurse sociale in vederea realizarii eficiente a unor obiective.

Din aceste perspective, analiza institutiilor si organizatiilor constituie nu numai capitole ale psihologiei sociale sau sociologiei, ci chiar ramuri disciplinare speciali­zate ale acestora, vorbindu-se, de exemplu, de psihologia sociala, sociologia sau psihosociologia organizatiilor. De la intrebari de genul: ce sint institutiile, ce sint organizatiile sau ce relatii se stabilesc intre institutii si organizatii, s-a trecut la analize pozitive sau normative ale institutiilor si organizatiilor, pentru identificarea unor fac­tori care genereaza eficienta sau ineficienta, evolutie sau stagnare in economie, poli­tica sau cultura.

in cele ce urmeaza, vom considera, mai intii, sensurile asociate acestor concepte centrale ale psihosociologici, precum si relatiile dintre ele, pentru ca apoi sa vedem cum analiza lor este aplicata in domeniul economic si politic pentru a da seama de tendinte istorice sau de posibilitati de crestere a eficientei activitatilor sociale.


Institutii, organizatii si relatii intre ele

Conceptele de institutie si organizatie sint fundamentale pentru analiza societatilor traditionale sau moderne, intrucit se refera la mecanismele si procesele structurarii vietii de zi cu zi a oamenilor. Ele vizeaza seturi ordonate de comportamente indi­viduale si fluxuri de interactiuni, baza normativa a ordonarii acestora sau abaterile de la norme si reguli care genereaza tulburari sociale, mecanismele de grupare a oa­menilor pentru a atinge anumite obiective prin organizarea resurselor, proceselor si tranzactiilor din schimburile reciproce si variabilitatea in timpul si spatiul social al performantelor. Institutiile si organizatiile sint cadrele sociale prin care se reduce incertitudinea vietii individuale si cadrele relationale prin care se structureaza ac­tivitatile umane cotidiene. Prin ele se instituie atit constringeri sociale normative, cit si recompense sau imbolduri pentru performante mai inalte. Astfel, schimbarea, dife­rentierea si diversificarea institutionala modeleaza calea de devenire a societatilor, fiind esentiale pentru intelegerea evolutiei istorice. Tot astfel, tipul si modul de or­ganizare a vietii influenteaza performantele diferentiale ale societatilor sau comu­nitatilor umane, fie in diacronia istorica, fie sincronic, in spatiul social global sau comunitar.

Institutiile

Oricarei societati umane, traditionale sau moderne, ii este specifica o anumita struc­tura sociala, adica un mod de distributie a statusurilor si rolurilor sociale, a modelelor recurente de comportare, activate in relatiile interumane. Structurile relativ stabile de statusuri si roluri, avind menirea de a conduce la satisfacerea anumitor nevoi ale oamenilor in societate sau la indeplinirea anumitor functii sociale, se constituie ca institutii. Diversitatea nevoilor sau functiilor sociale se asociaza cu diversitatea institutiilor. Istoria societatilor umane este si o istorie a diversificarii institutiilor, T. Parsons (1951) numind acest proces diferentiere institutionala. Pe masura ce societatile devin mai mari, mai diversificate, mai diferentiate, o anume activitate sociala, care era inde­plinita doar de o institutie, ajunge sa fie realizata de un set de institutii. De exemplu, familia din societatile agrare traditionale era de tip autarhic si indeplinea concomitent functii economice, reproductive si socializatoare. Treptat, astfel de functii au fost preluate de alte institutii specializate, de exemplu, in activitati economice (institutii corporatiste) sau de instruire (institutii scolare). Pe linga diferentierea institutionala, bazata pe specializare functionala, apare si un proces de sectorializare institutionala, adica de ordonare a institutiilor specializate in indeplinirea anumitor functii in diverse domenii ale vietii sociale. Un domeniu sau sector social oarecare - de exemplu, sectorul productiv - nu este asociat cu o singura institutie, ci cu un set de institutii corelate. Sectorul productiv presupune institutii de producere a bunurilor si servi­ciilor, de organizare a muncii si relatiilor de munca, de introducere a inovatiilor etc. Mai departe, sectorul productiv este - si trebuie sa fie - corelat cu sectorul distributiei si al consumului, carora le corespund alte institutii, toate impreuna constituind in­stitutiile economice ale societatii. Pe linga institutiile economice sau cele specifice familiei, se mai disting institutiile politice, de cercetare stiintifica si tehnologica,


medicale, culturale, educationale, religioase, de comunicare in masa, de protectie si control social etc. Diversitatea actuala a institutiilor este produsul istoric al dife­rentierii lor ca urmare a multiplicarii nevoilor si functiilor sociale.

Pe linga aceasta tendinta istorica generala, care pune in evidenta diversificarea institutiilor, se poate vorbi si de o varietate sincrona a institutiilor de la o comunitate umana la alta. Aceleasi in termeni generali si cu referinta la o epoca istorica data, institutiile difera de la o comunitate la alta si au consecinte diferentiate asupra per­formantelor comunitare. De exemplu, Max Weber (1970) a demonstrat cum spiritul sau etica protestanta a generat anumite institutii in perioada de geneza a capitalis­mului, care au avut consecinte specifice asupra dezvoltarii sociale si economice.

Institutiile sint normative si constringatoare social, definind si generind cadrul in care se stabilesc si se deruleaza interactiunile umane. Din punct de vedere normativ, institutiile constau intr-un ansamblu coerent de reguli sau norme care definesc struc­tura de baza a ordinii sociale, respectiv modelele recurente de comportare sau actiune si de relationare sociala. Regulile sint formale si informale. Cele formale sint incluse in legi sau prevederi (statute, regulamente etc.) juridice. Cele informale iau forma traditiilor, conventiilor, codurilor de conduita, ritualurilor etc, putind fi scrise sau nescrise, implicite sau explicite. Atit regulile formale, cit si cele informale pot fi asociate cu o anumita ideologie, ca forma sistematica de reglementare in care se specifica raporturile traite ale omului cu lumea. Ideologiile sint saturate de mesaje interpretative ale raporturilor reale sau posibile, fiind orientate catre un trecut ce trebuie actualizat (ideologii paseiste) sau catre un viitor cu o inalta dezirabilitate (ideologii utopice) sau catre un realism pragmatic al actiunilor eficiente si bine fa­cute, fara proiectii specifice intr-un trecut sau intr-un viitor nedeterminat. Fie ca sint, fie ca nu sint asociate cu ideologii, regulile institutionale sint incorporate sau iau forma expresiva a atitudinilor si valorilor. Altfel spus, regulile institutionale se afla in corespondenta cu anumite valori si se exprima interactional nu numai prin actiuni sau comportamente, ci si prin atitudini specifice. in acest sens, putem vorbi de o matrice institutionala cu doua etaje corelate (figura 1): nivelul normativ si cel ex­presiv. Primul include, pe de o parte, regulile formale, fie de tip juridic, fie de tip moral, intr-o diversitate care coincide cu diferentierea sectoriala a societatii (eco­nomie, politica etc).


Legile juridice sau deontologiile profesionale, operatoare in societatile moderne, sint cele mai reprezentative in acest spatiu.

Regulile formale sint, pe de alta parte, complementare cu constringeri informale, care sint traditii culturale perpetuate atita vreme cit sint recompensate de beneficii comportamentale (relationale), valorice, economice etc. Domeniul normativ are ca referinte valorile reprezentative pentru o cultura data, care, la rindul lor, intermediaza raporturile cu nivelul expresiv al atitudinilor si comportamentelor sociale angajate in relatiile sociale cotidiene.

Matricea institutionala este indivizibila, adica actioneaza in mod tacit sau implicit, ca un tot, in procesele de relationare sociala. Este, insa, suficient ca in fluxurile relationale sa fie problematizata rationalitatea unei actiuni sau interactiuni, pentru ca matricea (sau o componenta normativa sau valorica a ei) sa devina explicita si sa i se invoce un nivel constitutiv sau altul, fie cel normativ, fie cel expresiv.

Regulile institutionale formale si/sau informale au functii constringatoare, adica limiteaza spatiul de variabilitate a initiativelor sau actiunilor si interactiunilor. incalca­rea regulilor este - sau se presupune a fi - urmata, mai devreme sau mai tirziu, de pedeapsa, tot asa cum respectarea normelor se asociaza cu recompense gradate. Este evident ca distribuirea pedepselor sau recompenselor depinde de gradul de monitori­zare a regulilor, respectiv de forma controlului social instituit. Uneori (in anumite cazuri), controlul poate fi implicit, alteori explicit, o comunitate poate dispune de mecanisme institutionale extins elaborate de exercitare stricta a controlului si de alo­care a pedepselor/recompenselor, pentru ca, alteori (in alte cazuri), marginile de toleranta sa fie extinse sau elasticizate. Fiecare varianta are, insa, consecinte dife­rentiate asupra performantelor comunitare si individuale, pe de o parte, si asupra diversificarii institutiilor sau practicilor de instituire a institutiilor in comunitate, pe de alta parte.

Institutiile sint constringatoare in masura in care genereaza un posibil actionai sau un spatiu al actiunilor si interactiunilor posibile ale actorilor sociali. Efectele insti­tutionale iau, astfel, forma constringerilor (in)formale ale regulilor formale transmise cultural. Prin socializare in traditia culturala a institutiilor se formeaza baza confor­marii si supunerii. Dar nu numai atit. Experienta conformarii se asociaza sau se distanteaza de o experienta a explorarii de noi alternative de actiune si interactiune, unele reale, efective, altele posibile, aminate si cindva realizate. Perceptiile subiective ale actorilor despre posibilul actionai nu sint numai cultural derivate, ci si mereu modificate de experienta interactiva exploratorie sau efectiva, mereu filtrata de con-structele mentale existente. Este adevarat ca traditia institutionala a unei comunitati intr-o anume epoca istorica poate stimula sau poate bloca explorarea unor noi po­sibilitati de actiune, mai eficiente fata de cele consacrate. De exemplu, ideologiile pot actiona stimulativ intr-o perioada, pentru ca apoi, daca ramin fixate rigid in optiunile lor initiale, sa frineze initiativa si chiar explorarea de alternative, blocind dezvoltarea.

Distinctia dintre forma implicita si cea explicita de instituire a controlului social, precum si distinctia dintre nivelul normativ si cel expresiv al institutiilor sociale sint relevante si pentru intelegerea modului de operare a institutiilor. Pe de o parte, la nivel individual, semnificatiile institutionale normative sau expresive se constituie in forma unor constructe mentale, ca rezultat al proceselor de socializare si aculturare. Constructele mentale asimilate confera sens actiunilor si interactiunilor cotidiene intr-o maniera pe care sociologia interpretativa, mai ales cea etnometodologica si fenomenologica, o considera "de la sine inteleasa', neproblematica, adica rutinizata. Persoana individuala se comporta sau interactioneaza cu altii intr-un anume fel si nu


altfel, intrucit a asimilat deja modele de instituire a sinelui sau de etalare de roluri sociale pe care le considera firesti, "de la sine intelese'. Etnometodologii, de exemplu, propun (Turner, 1974) sa se identifice acele "scheme motivationale validate social', care stimuleaza geneza individuala a unui curs dat al interactiunilor si rela­tiilor sociale, scheme asimilate in procesul de socializare si permanent raportate sau raportabile la institutiile sociale consacrate. Sursele acestei abordari etnometodologice trebuie, insa, identificate in psihosociologia lui G.H. Mead, initiator al interactio-nismului simbolic, si in "sociologia interpretativa' a lui Max Weber. Astfel, dupa Mead (1974), institutiile sau organizatiile, activitatile si procesele din cadrul lor sint produse ale agregarii actiunilor individuale,

"nu numai in masura in care fiecare individ integrat in ele sau apartinind acelei societati poate prelua atitudinile generale ale tuturor celorlalti indivizi fata de aceste procese, activitati si functionari institutionale si fata de totalitatea sociala organizata a relatiilor si interactiunilor experientiale astfel constituite si isi poate directiona in mod corespunzator propriul comportament'.

Persoanele individuale sint implicate in tranzactii sau in schimburi de semnificatii si simboluri, construindu-si propriile identitati ale sinelui si producind noi semnificatii si simboluri. Tocmai din aceste tranzactii sau schimburi rezulta ceea ce interactionistii simbolici numesc moduri habituale de actiune, obiceiuri, ritualuri si rutini compor­tamentale standardizate prin reguli, adica in forma institutiilor sociale. Altfel spus, din experiente cotidiene ale vietii interactionale ele devin, prin interiorizare, "scheme motivationale validate social', care stimuleaza si dirijeaza sau genereaza si constring actiunile individuale. Totodata, ele devin constructe mentale care jaloneaza opera-tionalitatea sau rationalitatea gindirii sociale. Prin rutinizare, devenind "de la sine intelese', ele ajung, insa, sa aiba o generativitate automata, nonrationala. Sint "ac­tiuni nonlogice' cum le numeste V. Pareto, care se departeaza de rationalitatea presu­pusa a vietii sociale. Actiunea sociala pur rationala este un caz-limita, mai degraba construit teoretic decit existent real. Mare parte din actiunile umane se deruleaza ca si cind ar fi semiconstiente sau inconstiente de sensurile care le anima. Tocmai de aceea psihosociologia, prin analiza institutiilor, urmeaza sa detecteze sau sa reconstru­iasca sensul care orienteaza actiunile individuale si sociale, elaborind "tipuri ideale' (Max Weber, A. Schultz etc). Din aceste consideratii privitoare la reactivitatea si implicarea individuala in cimpul institutional rezulta doua consecinte. Prima conse­cinta, pe care deja am evocat-o, este ca institutiile reduc incertitudinea reactivitatii individuale la solicitari sociale prin circumscrierea normelor, regulilor si valorilor de referinta. Aceasta inseamna ca ele se configureaza individual in forma unor modele rutinizate de comportare la care se face apel ori de cite ori este nevoie. Daca ne-am afla dintr-o data intr-un alt context institutional, in care modelele rutinizate nu mai sint operante, incertitudinea noastra reactiva ar creste spectaculos, accentuind anxie­tatea individuala si tensiunea subiectiva implicate in relationarea sociala. Pentru a le diminua presiunea, deci pentru a reduce incertitudinea, trebuie sa asimilam modelele rutiniere de comportare, specifice noului context institutional.





Pe linga efectul de securizare sociala prin diminuarea sau inlaturarea incertitudinii, institutiile au si efecte de blocaj social, prin ingradirea initiativelor individuale sau colective. Modelele rutiniere de comportare ingradesc initiativa, iar regulile institu­tionale o sanctioneaza ca abatere, ca manifestare a unei patologii ce ar afecta ordinea sociala existenta. Institutiile existente pot, astfel, frina sau chiar bloca performantele individuale si colective (sociale), desi, intr-o alta perioada, efectele lor au fost sti­mulative.


Aceasta nu inseamna ca institutiile nu se schimba in timp. Numai ca schimbarile sint foarte lente, atit de incete incit numai o istorie a mentalitatilor pe durate lungi sau medii le poate evidentia. Aceasta remarca poate fi mai bine evidentiata daca avem in vedere a doua consecinta a modului de reactivitate si implicare individuala in cimpul institutional. Acestea din urma nu se manifesta doar prin conformare nor­mativa, ci si prin explorarea adecvarii comportamentale. Din acest punct de vedere, distingem intre instituirea normativ-formala a institutiilor ca artefacte, mai ales prin legi sau coduri juridice, si instituirea lor emergenta in procesul efectiv al vietii rela­tionale. De exemplu, o lege juridica a insolvabilitatii firmelor reglementeaza institutia economica a falimentului. Prevederile acestei legi sint artefacte, reglementari norma­tive rezultate din procese de negociere intre persoanele ce apartin uneia sau unor institutii democratice. Artefactele coexista cu instituiri emergente de conventii si mo­duri de comportare in conditii de falimentare a unei firme. Atunci cind semnificatiile atasate artefactelor si instituirilor emergente coincid, ordinea institutionala functio­neaza normal si reduce incertitudinea conduitelor individuale sau colective. Daca, insa, apar decalaje sau chiar contradictii intre semnificatiile normativ sau juridic instituite si cele vehiculate in relatiile obisnuite de zi cu zi, atunci incertitudinea creste, actionind ca o sursa de tensiuni sociale, chiar de conflicte.

Asadar, institutiile sint instituite, dar si instituie. Desi constringatoare, menirea institutiilor este de a oferi acel cadru de actiune in care se prefigureaza si/sau se configureaza oportunitatile si stimulentele actiunii si interactiunii. Aceasta inseamna ca trebuie sa distingem intre cele doua niveluri de instituire. Unul este cel al regulilor, al generarii, evolutiei si consecintelor lor, accentul fiind pus pe constringerea institu­tionala. Preluind o metafora anterioara, institutiile precizeaza regulile "jocului', sta­tueaza constringeri, dar si oportunitati si stimulente. "Jucatorii', in cadrul dat, isi definesc strategii printr-o combinatie a abilitatilor pentru a beneficia cit mai bine de oportunitatile oferite. Celalalt nivel de instituire vizeaza constringerea nu ca interdic­tie, ci ca permisivitate : ce poti face, cum si cu ce costuri, pentru a maximiza efectul sau beneficiul. De data aceasta, se au in vedere strategiile de actiune, respectiv orga­nizarea resurselor si folosirea lor pentru a atinge un obiectiv fixat. Acestea pot fi initiate individual si/sau colectiv. Societatile moderne au tins sa inlocuiasca "juca­torii' individuali, autarhici, cu "jucatorii colectivi', organizati, adica au consacrat organizatiile ca structuri dominante ale interactiunii sau relatiilor umane. Ajungem, astfel, la distinctia fundamentala dintre institutii si organizatii.

Organizatiile

Organizatiile au aparut din intersectarea strategiilor de actiune colectiva cu abilitatile individuale agregate. in conditiile in care eficienta muncii individuale a devenit tot mai dependenta de rezultatele activitatii specializate a altora, de necesitatea procurarii si prelucrarii de informatii multiple, de implicarea in tranzactii sau negocieri diversi­ficate, datorita extensiei si diviziunii persoanelor si activitatilor din acelasi domeniu, organizarea si conducerea au devenit obiective ale reflectiei si actiunii individuale si comunitare. Industrialismul a consacrat organizatia ca structura fundamentala de ac­tiune si interactiune, desi forme ale organizatiilor moderne au preexistat si in epocile ce le-au precedat. Pentru Max Weber, de exemplu, "este evident ca, din punct de


vedere tehnic, marele stat modern este in mod absolut dependent de o baza birocra­tica'. Aparitia si extensia economiei monetare au generat in mod automat birocratia organizarii ca forma de rationalizare a actiunilor colective. Totusi, numai in vremurile recente organizatia a devenit dominanta in aproape toate sectoarele sociale, astfel ca P.F. Drucker, ca si multi alti analisti sociali, au putut spune ca o societate contempo­rana dezvoltata este o "societate a organizatiilor'.

Organizatiile sint structuri de interactiuni ale oamenilor integrati intr-un grup ale carui activitati sint centrate pe realizarea unor obiective comune specializate. Principalele semnificatii derivate de aici sint urmatoarele :

a. Organizatia este totdeauna specializata, in sensul ca are o misiune careia ii sint
asociate anumite obiective. Spitalul sau universitatea, uzina sau editura, orchestra
simfonica sau notariatul, magazinul alimentar sau banca si multe altele sint orga­
nizatii care desfasoara activitati specializate, adica focalizate pe anumite scopuri.
Eficacitatea si eficienta serviciilor unei organizatii sint cu atit mai mari cu cit
aceasta se concentreaza mai clar si cu distinctie pe realizarea unei anumite mi­
siuni.

b. Totodata, diferentierea misiunilor si obiectivelor se asociaza inextricabil cu specia­
lizarea tehnica. Editura produce publicatii, universitatea ofera servicii de predare,
invatare si cercetare (de producere, transmitere si evaluare a cunoasterii academice),
banca ofera servicii financiare etc, intrucit comunitatea are nevoie de astfel de
servicii si de produsele lor, oferite cu competenta, eficacitate si eficienta. Im­
plicatia este ca o comunitate a elaborat o cunoastere specializata si a aplicat-o in
tehnici sau tehnologii corespunzatoare pe care o organizatie specializata le conver­
teste in servicii. Mai mult, organizatia ofera posibilitati de continuare a producerii
de cunoastere si de tehnici specializate, perpetuindu-si prin perfectionare func­
tionarea. Organizatiile au proprietatea perpetuarii si extensivitatii birocratice atit
prin autolegitimare, cit si prin calitatea serviciilor specializate. Daca, insa, intre
autolegitimare si calitatea serviciilor apare un decalaj, mai ales in conditii de
scadere a calitatii si de evolutie strict birocratica intr-un mediu de piata sectoriala
concurentiala, o organizatie are sanse mari sa dispara. Ea poate fi inlocuita de o
alta organizatie similara tehnic, dar atenta sa evite decalajul mentionat, sau de o
organizatie care realizeaza mai eficient, pe o noua baza cognitiva si tehnica, mi­
siunea specializata de care comunitatea are nevoie.

c. Organizatia este un grup de oameni intre care se deruleaza interactiuni orientate
de obiective comune. Altfel spus, organizatia este o structura de interactiuni regle­
mentate de reguli formale si informale si generatoare de actiuni colective (agre­
gate) centrate pe scopurile organizatiei.

Primele caracterizari sociologice si economice ale organizatiilor au accentuat as­pectele lor formale, tinzind sa identifice rationalitatea functionarii eficiente. in acest sens, s-au distins managementul stiintific clasic ale carui principii au fost elaborate de Fr.W. Taylor si teoria organizatiilor birocratice formulata initial de Max Weber.

Fr. Taylor (1980) considera ca, pentru transformarea managementului traditional in management stiintific, este necesara respectarea a patru principii fundamentale :

a. dezvoltarea stiintei prin studiul timpului, al miscarii si al celei mai bune modalitati
de a realiza o activitate specializata;

b. selectia stiintifica si dezvoltarea progresiva a muncitorilor pentru cresterea perfor­
mantelor sau a productivitatii muncii;


c.  realizarea "apropierii' dintre stiinta si muncitorul selectat stiintific si instruit prin
multiplicarea recompenselor materiale si spirituale;

d. diviziunea muncii si cooperarea strinsa si constanta dintre conducere si oameni,
astfel ca specializarea functiilor sa devina complementara cu convergenta lor, ele
fiind centrate pe scopuri comune.

Prin aplicarea acestor principii, Taylor considera ca s-ar ajunge la o "conducere functionala' in care ierarhia ar fi clara, sarcinile ar fi distribuite precis, iar armo­nizarea actiunilor s-ar realiza in beneficiul cresterii productivitatii muncii, adica al eficientei. in organizatia productiva astfel condusa, muncitorul apare ca o unitate standard de munca, fiind orientat spre maximizarea recompenselor economice.

Ulterior, ideile si metodele lui Taylor au fost dezvoltate si de alti analisti, in special de Henry Fayol in Franta, Frank si Lillian Gilbreth in SUA etc., consacrindu-se ceea ce G. Morgan a numit "analiza mecanicista a organizatiilor'. Accentul este pus, in aceasta abordare, pe aspecte cum ar fi: autoritatea centralizata si clar divizata si distribuita, diviziunea fragmentata a muncii cu specializari si competente strict deli­mitate, reguli si regulamente formal instituite etc.

Desi diferita in multe privinte, analiza organizatiei birocratice de catre Max Weber este convergenta cu cea avansata de Fr. Taylor. De altfel, Max Weber distinge tipuri istorice de organizatii (orientate pe lider sau charismatice, patriarhale sau traditionale, birocratice sau rational-legale) in functie de temeiurile pentru care oamenii accepta legitimitatea autoritatii, problema care l-a preocupat si pe Taylor. Pentru Weber, or­ganizatia birocratica, intemeiata pe autoritatea rational-legala, este tipica pentru socie­tatea moderna. Structura sa este rationala, intrucit mijloacele sint desemnate expres pentru realizarea de scopuri specifice, si este legala, intrucit autoritatea este exercitata printr-un sistem de reguli si proceduri specifice pozitiei pe care individul o ocupa intr-o anumita perioada de timp. Birocratia bazata pe forma rationala legala de auto­ritate este varianta moderna si eficienta de organizare sociala. in opinia lui Weber,

"precizia, rapiditatea, neambiguitatea, cunoasterea dosarelor, continuitatea, discernamintul, unitatea, subordonarea stricta, reducerea frictiunii si a costurilor materiale si personale - acestea sint aduse la un nivel optim intr-o administratie birocratica tipica'. (Weber, 1970, p. 214)

in birocratie, rolurile sint clar si precis prescrise in ierarhia autoritatii, functiile si sarcinile se desfasoara conform regulilor si procedurilor predefinite, informatia cir­cula in scris pentru a se conserva si prescrie istoria, supunerea este reglementata pentru a genera o conducere impersonala, eficienta si echitabila. Asadar, specia­lizarea, structura ierarhica autoritara, ansamblul de reguli si reglementari formale, impersonalitatea si impartialitatea, promovarea in cariera pe filierele ierarhiei, efi­cienta sint atit caracteristici ale birocratiei, cit si ratiuni pentru care

"progresul organizatiei birocratice a fost intotdeauna cel al superioritatii sale teh­nice fata de orice alta forma de organizare'. (Weber, 1970, p. 214)

Natura specifica a birocratiei, in fapt virtutea ei fundamentala, consta in aceea ca

"se dezvolta cu atit mai perfect cu cit este mai «dezumanizata» si are cu atit mai mult succes cu cit elimina din activitatea oficiala dragostea, ura si toate elementele personale, irationale si emotionale care scapa calculelor'. (Weber, 1970, p. 215)

Ceea ce Weber formuleaza ca avantaje sau virtuti ale organizatiilor birocratice pot fi usor convertite in dezavantaje sau disfunctii, multe cercetari ulterioare probind aceasta tendinta.


Urmind traditia weberiana si preocuparea economistilor de a identifica sursele eficientei, cercetarile s-au concentrat asupra rationalitatii organizatiilor sau asupra organizatiilor ca sisteme rationale. Ilustrativ in acest sens este modul in care s-au analizat procesele de decizie din organizatii (Mares, 1994). Dominant s-a dovedit a fi modelul rational, conform caruia decizia consta in alegerea constienta si planificata a unei alternative, considerata ca optima in raport cu un criteriu, dintr-un set de alterna­tive. Elaborarea deciziei se deruleaza conform unei logici stricte a consecventialitatii, care conduce, in conditii date, la o singura solutie rationala. Factorii de ordin subiec­tiv (preferinte, dorinte, credinte, interese, utilitati etc.) intervin in procesul decizional, dar ei pot fi ierarhizati in functie de efectele lor si controlati prin proceduri compor­tamentale adecvate, astfel ca autorul deciziei ramine, in ultima instanta, rational si luarea deciziei este tot rationala pentru maximizarea utilitatii. Actorul rational ope­reaza in organizatii rationale, iar birocratia, ca mod de organizare, ofera aceasta posibilitate. Este clar ca acestea sint modele sau "tipuri' ideale, cu valoare predo­minant teoretica (Vlasceanu, 1993). Ulterior, din confruntarea modelului teoretic de rationalitate cu realitatea functionarii organizatiilor, s-a ajuns la relativizarea mode­lului. H. Simon formuleaza modelul rationalitatii limitate, in care introduce ca o variabila fundamentala incertitudinea, generata de incompletitudinea cunoasterii de fundamentare a unei decizii sau de inconsistenta subiectiva a decidentului sau de mediul organizational complex. Conform acestuia, organizatiile nu-si definesc stra­tegiile conform unei rationalitati prestabilite, orientate de o optimalitate ideala, ci, mai degraba, aplica strategii adecvate contextului in care opereaza, respectiv scheme de reducere a complexitatii sau a incertitudinii, care, oricum, sint prezente. Din mo­delul lui Simon sint derivate altele, avind aceeasi menire de relativizare a rationalitatii organizationale ideale, intre ele fiind inclus si cel care considera efectele institutionale asupra proiectarii, functionarii si evaluarii organizatiilor.




Consecinta cea mai importanta a acestor ultime abordari este ca organizatiile sint considerate sisteme deschise. Perspectiva astfel considerata este, intuitiv, foarte sim­pla : orice este relationat cu orice altceva in grade diferite de reciprocitate si tensiune. Organizatia preia resurse (inputs), le prelucreaza (proceses) obtine rezultate (outputs) utilizabile altundeva in afara ei si, astfel, interactioneaza cu sisteme mai cuprinza­toare, operind intr-un mediu dat. Dincolo de aceasta simplitate, problemele, insa, s-au multiplicat: scopurile organizatiei nu sint date sau "de la sine intelese', intrucit scopuri conflictuale pot fi concomitent sau secvential urmate de compartimente spe­cializate ale organizatiei; mesajele derivate din mediu si induse in organizatie sint cind competitive si conflictuale, cind confuze si derutante : istoria organizatiei poate actiona in avantajul, dar si in dezavantajul ei, impiedicind, de exemplu, generarea de comportamente sau de conduite de adecvare la noile cerinte etc. Asupra acestor as­pecte vom reveni mai tirziu. Pina atunci, sa consideram relatiile dintre institutii si organizatii.

Relatii intre institutii si organizatii

Din definitiile date institutiilor si organizatiilor, rezulta o similaritate remarcabila: ambele ofera cadre structurale pentru initierea si desfasurarea interactiunilor umane. Aceasta inseamna ca o interactiune, oricare ar fi ea, se constituie nu numai intr-un cadru institutional (sa zicem, in economie sau in educatie), ci si (de regula) intr-o

organizatie (respectiv: firma sau scoala), mai ales in conditii de expansiune a "so­cietatii organizatiilor'. in timp ce prin institutii se formuleaza regulile sau cadrul normativ al interactiunilor, organizatiile sint principalii actori colectivi care modeleaza strategii si promoveaza actiuni si interactiuni in contextul institutional dat. Organizatii precum cele politice (partide, parlamente, consilii etc), economice (firme, uzine, ferme, asociatii sau cooperative agricole etc), culturale (teatre, cinematografe, atenee etc.) sau educationale (scoli, universitati) sint grupuri de oameni care desfasoara activitati specializate, pentru atingerea unor scopuri comune. A analiza astfel de orga­nizatii inseamna a detecta modurile lor de conducere, de participare si control social, strategiile subiective de actiune si interactiune ale oamenilor, sursele motivatorii ale acestora, generarea si rezolvarea conflictelor etc. Totusi, ce organizatii exista, de ce si cum apar ele, in ce directie evolueaza, sint intrebari la care se poate raspunde numai prin referire la cadrul institutional. Structura normativa institutionala ofera baza de constructie a organizatiilor.

Relatiile dintre institutii si organizatii iau, astfel, cel putin trei forme :

1)       Institutiile constituie baza generativa a organizatiilor, in sensul ca, prin sistemul
lor normativ, ofera oportunitati de initiere si functionare organizata a agentilor
colectivi, dar si constringeri (in)formale asupra variabilitatii profilurilor si perfor­
mantelor organizatiilor. Unui sistem normativ institutional dat ii corespund anu­
mite organizatii si nu altele, intrucit institutiile genereaza tipuri de organizatii. De
exemplu, sistemului institutional al politicii democratice ii corespund anumite or­
ganizatii politice. Institutia pluralismului democratic ofera oportunitati functionale
pentru partide cu doctrine diverse si competitive, pe cind institutia "partidului unic
conducator' exclude pluralismul organizatiilor partinice.

2)   Prin functionarea lor, tinzind sa-si realizeze obiectivele fixate, organizatiile devin
agenti ai schimbarii institutionale. O regula ce s-a probat a fi restrictiva sau
nefunctionala si o lege juridica, prin care se reglementeaza negocieri sau inter­
actiuni sectoriale, raminind in urma experientelor efective de viata din organizatii,
devin obiect al schimbarii. in felul acesta, experientele din organizatii conduc la
noi cristalizari normative, generind noi institutii, prin procese intersubiective de
conflict si negociere de semnificatii, prin tranzactii, angajari si dezangajari, eva­
luari si replieri, destructurari si restructurari de sensuri, semnificatii si reguli.
Viata sociala din organizatii este sursa a institutionalizarii, adica a procesului de
generare sau schimbare institutionala.

3)   Proprietatea principala a institutiilor este reproductibilitatea. Prin rutina sau prin
modele rutiniere de comportare si relationare, institutiile consacra statornicia.
Odata regula institutionala asimilata, raportarea individuala la ea este rutiniera,
pasiva pina la inconstienta: nu se activeaza decit modelul de comportare care-i
corespunde, in absenta constiintei regulii generative subiacente. Multiplicarea blo­
cajelor interactive sau abaterile repetate de la norma duc, insa, la actualizarea
normei sau a regulii institutionale, la revizualizarea sau la scoaterea ei din pasivitatea
rutiniera. incepe, astfel, un proces de negociere intersubiectiva de semnificatii si
actiuni care ia forma institutionalizarii. Aceasta se deruleaza la nivelul cognitiv
(al mentalitatilor), la nivel afectiv (intre gradele de atasament emotional fata de
ceva care are traditia ca suferinta), dar si la nivelul actiunilor si interactiunilor
efective. Proces de durata lunga, institutionalizarea nu se finalizeaza, pur si sim­
plu, in formularea regulii sau normei alternative, pentru ca atunci toate schimba­
rile sociale s-ar opera prin promulgarea de legi juridice. Institutionalizarea intr-un


caz normativ dat se finalizeaza atunci cind norma actioneaza automat prin mode­lele comportamentale ce ii corespund, fiind "de la sine inteleasa' si inconstient practicata. Organizatiile sint cadrul in care se deruleaza atit institutionalizarea cit si dezinstitutionalizarea. Altfel spus, organizatiile reproduc institutiile, dar le si schimba, prin efectele emergente aleatorii ale institutionalizarii pe care o faciliteaza. Aceasta cu atit mai mult cu cit organizatiile nu sint dependente doar de oportu­nitati si constringeri institutionale, ci si de alte oportunitati si constringeri ce tin de dezvoltarea tehnologica si stiintifica, de distributia avutiei sau a veniturilor, de orientarea preferintelor si intereselor politice etc. Acestea din urma pot deveni surse ale declansarii proceselor de institutionalizare sau dezinstitutionalizare.

Modurile teoretice de relationare dintre institutii si organizatii sint destul de di­verse in psihosociologie. O clasificare oarecum simplificatoare, dar consistenta cu influenta teoretica dominanta, ar distinge intre analiza rationalis si cea institutiona. Pe prima am prezentat-o foarte simplificat cind ne-am referit la organizatii, rezultind ca modelele de rationalitate organizationala se bazeaza pe tipul ideal de "actor ra­tional' si pe o logica a structurarii sau sistematicitatii care ar fi inerenta organizarii (vezi birocratia). Analiza institutionala este predominant psihosociologica, punind accentul pe modul in care institutiile genereaza anumite tipuri de organizatii si pe identificarea parametrilor schimbarii institutionale.

Se pot distinge doua faze in dezvoltarea analizei institutionale sau a institutio-nalismului ca mod de abordare. Prima faza a fost consacrata de sociologia germana centrata pe analiza "formelor' (de la F. Tonnies la T. Veblen) si, mai ales, de T. Parsons in analiza sistemului social. intr-un mod implicit, analiza institutiilor a fost permanent prezenta in psihologia sociala si in sociologie. Consecintele teoretice ale acestor abordari implicite au fost, totusi, oarecum modeste. Noul institutionalism, desi inca neunitar, se dezvolta, in ultimul timp, cu rapiditate si extensie, fiind influen­tat de etnometodologie, sociologia interpretativa weberiana, interactionismul simbolic si fenomenologia sociologica. Aplicatiile lui analitice se extind rapid spre diverse tipuri de institutii si organizatii (Di Maggio, Powell, 1991). Abordarea dominanta a neoinstitutionalismului consta in aceea ca institutiile nu sint exterioare organizatiilor sau structurii lor formale, actionind predominant informal. Incertitudinea si, impre­una cu ea, irationalitatea sociala ("actiunile nonlogice' in terminologia lui V. Pareto) sint prezente in structurile organizationale formale in ipostaza de efecte institutionale. Totodata, institutiile actioneaza implicit in spatiile sociale inter-organizationale, gene-rind omogenizari prin limitarea variabilitatilor institutive. Schimbarea institutionala este posibila si isi are sursele in experientele organizatiilor, dar ea este lenta si incre-mentalista, nu discontinua, astfel ca institutiile se manifesta predominant ca factori ai reproductiei sociale. Pentru a pune in evidenta stagnarea (reproducerea) si schimbarea institutionala, analiza trebuie sa se concentreze asupra proceselor social-cognitive, adica asupra modalitatilor prin care actorii individuali si colectivi recepteaza si pre­lucreaza informatiile, pentru a le da o anume utilitate. Institutiile existente intervin permanent in aceste procese cognitive in mod constringator, limitind variabilitatea si perpetuind reproducerea mai degraba decit schimbarea.

Consecinta principala a acestei abordari devine evidenta cind sint avute in vedere structurile formale ale organizatiilor. in analizele rationaliste, structurile formale ar genera mecanisme eficiente de functionare a organizatiilor. Chestionarea eficientei orienteaza atentia catre analiza structurilor formale. S-a constatat, insa, ca structuri formale similare conduc la rezultate diferentiate. Orice modificare a structurii formale nu genereaza automat cresteri ale performantelor.


Analiza ar urma, conform institutionalismului, sa se concentreze asupra cadrului sau mediului institutional care penetreaza in structurile formale, facindu-le eficiente sau ineficiente. Pentru a concretiza aceasta abordare, vom oferi, in continuare, doua ilustrari, concentrindu-ne asupra aplicatiilor analizei institutionale.

Aplicatii ale analizei institutionale

Functionarile prezente sau anticiparea optiunilor viitoare sint dependente de trecut. Altfel spus, istoria individuala si, mai ales, cea sociala, influenteaza intreprinderile (initiativele si realizarile) noastre prezente si viitoare. Aici nu e vorba doar si nici in primul rind de o istorie evenimentiala, focalizata, de exemplu, pe revolutii sau razboaie, adica pe evenimente care fractureaza fluxul istoric. Avem in vedere mai ales acea istorie focalizata pe cristalizarile si evolutia institutiilor sociale, care trece din­colo de fracturarile evenimentiale pentru a da seama de continuitati reproductive si schimbari incrementaliste (continue) foarte lente. Ele apar, cu pregnanta, in toate sectoarele sociale, dar, din ratiuni analitice, vom considera spre ilustrare economia si politica.

Institutiile si performantele economice

O teorie institutionala a dezvoltat in economie D.C. North. El considera ca stiintele sociale se confrunta cu o problema cruciala, generatoare de tensiune persistenta, referitoare la decalajul mare dintre teoriile elaborate si lumea empirica a interactiu­nilor umane. Aceasta situatie este si mai pregnanta in economie,

"unde contrastul dintre implicatiile logice ale teoriei neoclasice si performanta economiilor (oricum ar fi definita si masurata) este uimitor', (p. 11)

Teoriile economice existente ar fi departe de asteptarile beneficiarilor, in termeni practici, si lipsite de forta explicativa reala. Multe intrebari nu dispun de raspunsuri adecvate, fie ca se refera la istoria dezvoltarii economice, la diferentierea comunitara a performantelor economice sau la optiunile contemporane. Seria intrebarilor fara raspunsuri adecvate este lunga: Cum poate fi explicat decalajul dintre tarile bogate si cele sarace sau dintre cele dezvoltate si cele subdezvoltate ? Ce a generat acest decalaj si cum se face ca unele tari intra istoric in perioade de stagnare economica sau de declin, iar altele ating ritmuri inalte de dezvoltare ? Este, intr-adevar, competitia sursa principala a dezvoltarii si, daca da, de ce nu a reusit competitia sa elimine in toate cazurile institutiile ineficiente, consacrind astfel destule exceptii de la regula ? Cum pot fi explicate performantele variabile, radical deosebite de la o economie la alta, pe perioade istorice lungi ?

D.C. North considera ca raspunsurile la aceste intrebari pot fi adecvat formulate din perspectiva analizei institutionale, conducind astfel atit la schimbarea teoriilor economice, la o intelegere mai buna a istoriei economiei, cit si la identificarea cailor prin care pot fi inlaturate bariere din calea cresterii economice sau pot fi potentate performantele cooperarii si, deci, ale dezvoltarii.



Institutiile si organizatiile sint conceptele cheie ale analizei.


"Un model util al macroaspectelor si microaspectelor economiei trebuie sa in­cluda constringerile institutionale. De exemplu, teoria macroeconomica moderna nicicind nu va rezolva problemele cu care se confrunta, daca adeptii ei nu recunosc ca deciziile elaborate in procesul politic influenteaza in mod profund functionarea economiilor.' (D.C. North, p. 112)

Teoria neoclasica statica nu trebuie doar sa integreze analiza institutionala, ci trebuie sa fie reelaborata, incluzind institutiile. Modelele economice, sociale sau politice de dezvoltare sint limitate institutional, adica se bazeaza pe anumite institutii si instituie anumite institutii care sint mai mult sau mai putin convergente sau divergente cu precedentele. Performantele lor sint dependente institutional, in sensul ca institutiile fixeaza cadrul de functionare a organizatiilor asociate unui model de dezvoltare sau derivate din acesta. De aici deriva trei consecinte importante :

a. transplantarea unui model de dezvoltare dintr-un sistem social in altul, in conditii
de ignorare a matricii institutionale specifice sistemului adoptiv, este inevitabil
sortita esecului, datorita efectelor constringatoare limitative ale institutiilor exis­
tente ;

b. matricile institutionale care functioneaza in anumite comunitati tind sa genereze
cu predominanta acele organizatii (firme, sindicate, ferme agricole, partide politi­
ce etc.) care-si investesc eforturile in activitati neproductive, recompensindu-le si
mentinindu-le, in ciuda efectelor negative asupra performantelor dezvoltarii; ast­
fel de comunitati cu performante sarace ajung sa fie dependente de altele si sa fie
afectate de stari critice endemice, generatoare de conflicte sociale si de alte pre­
siuni de schimbare;

c. modelele de dezvoltare nu sint universaliste nici in timp si nici in spatiu. De aceea
ele nu pot fi transplantate (exportate sau importate) fara adaptari institutionale
corespunzatoare si nici nu pot fi perpetuate la nesfirsit fara a induce adaptari
institutionale corespunzatoare. Viabilitatea unui model economic de dezvoltare
este dependenta de permanenta constientizare a schimbarilor marginale din institutie.

Nu exista modele economice pure de dezvoltare. Ele sint, in acelasi timp, sociale si politice. Economistii, insa, nu au inclus in analizele lor efectele institutiilor sociale si politice asupra dezvoltarii economice. Preocuparile economistilor pentru

"ipotezele alegerii rationale si pietei eficiente au obliterat implicatiile informatiei incomplete si complexitatea mediului si a perceptiilor subiective ale indivizilor despre lumea exterioara', (ibid., p. 111)

A evada din aceasta situatie nefasta inseamna a analiza ratiunile existentei institu­tiilor, modurile lor de interventie in functionarea economica, procesele de motivare a actorilor sociali sau modurile de prelucrare a informatiei provenite din mediu. De exemplu, fiscalitatea, reglementarile juridice, politicile sociale si altele de acelasi fel, adica normativitatea juridica si politicile promovate de organele legislative si exe­cutive, reglementeaza politicile organizatiilor dintr-o comunitate (adica politicile unei firme, societati comerciale, regii autonome etc). in termenii analizei institutionale, institutiile existente sau promovate genereaza tipuri de organizatii, fixeaza limitele functionarii lor si avanseaza criterii si modalitati de recompensare a performantelor. Totusi, acesta fiind cadrul general, este evident ca nu dispunem de o modelare adec­vata a proceselor de decizie politica si reglementare juridica necesarmente comple­mentare cu un model al dezvoltarii economice; presupunem ca fiecare actor este motivat si prelucreaza informatia in consens cu reglementarile normative promulgate, dar aceasta presupozitie este eminamente falsa sau nerealista. Institutiile sint despar-


tite de organizatii, modelele propuse pot fi teoretic coerente, dar nu sint tangente la realitate (ca sa nu spunem ca sint nerealiste). Iesirea din aceasta situatie critica nu-i posibila decit prin promovarea principiilor analizei institutionale, adica prin

"modelarea procesului politico-economic care incorporeaza institutiile specifice implicate si structura derivata a schimbului politic si economic', {ibid., p. 112).

Fie si din aceasta sumara introducere in analiza institutionala aplicata in economie, rezulta ca avem de-a face cu o propunere, daca nu deja cu realizari menite sa anticipe­ze o veritabila schimbare de paradigma. Analiza istorica si comparativa din economie (teoria economica), elaborarea modelelor de dezvoltare macro- sau/si microsociala, evaluarea comparativa a performantelor economice etc., ar fi mult mai substantiale, adica mai realiste si cu consecinte intr-adevar benefice, daca s-ar baza pe considerarea mecanismelor de functionare a institutiilor si a relatiilor acestora cu organizatiile.

Perspective institutionale in analiza politicii

Aplicata in stiintele politice, analiza institutionala este asteptata sa produca schimbari paradigmatice similare cu cele din economie. Astfel, J.G. March si J.P. Olsen (1989) pornesc de la premisa ca

"ceea ce observam in lumea noastra nu este consistent in raport cu modurile in care teoriile contemporane ne cer sa gindim, ca organizarea vietii politice gene­reaza diferenta'.

in conditiile in care principalii actori ai vietii politice au devenit organizatiile formale (guverne, partide politice etc), iar institutii cum ar fi cele subsumate dreptului sau birocratiei ocupa pozitii dominante, analiza politica trebuie sa se concentreze prioritar asupra acestora. Desi, comparativ cu analizele economice, institutiile nu au disparut definitiv nicicind din stiintele politice, in prezent analiza politica tinde sa le acorde prioritate. Astfel, March si Olsen invoca teoriile care au analizat "contextual si reduc-tionist' politica, respectiv teoriile focalizate pe interactiunea competitiva a actorilor rationali sau pe sortarea temporala a problemelor, solutiilor decidentilor si alegerilor (cf. ibid., p. 8-16). Aceste doua tipuri de teorii au elaborat modele rationale ale deciziilor si ale mediilor (contextelor) in care decidentii opereaza. Politica apare ca un sistem complicat de interferente intre institutii, persoane si evenimente. De exem­plu, considera March si Olsen {ibid., p. 15), procesele decizionale din organizatiile formale se confrunta cu multiple efecte si dificultati: fixarea agendei ("ordinii de zi') este produsul unui joc de interese si al influentelor adesea contradictorii; alternati­vele in procesul decizional nu sint automat oferite decidentului, ci trebuie descoperite intr-un context in care nu numai ca se cauta solutii la probleme, ci si probleme compatibile cu solutiile disponibile; informatia despre consecintele alternativelor este generata si comunicata prin retele institutionale, astfel incit asteptarile depind de structura sistemului etc. Astfel de abordari implica, insa, doua simplificari majore. Prima ia forma "agregarii statistice', pentru a distinge intre factorii cu efecte princi­pale (sistematice) si cei cu efecte secundare (aleatorii). De exemplu, in analiza com­portamentului electoral, venitul alegatorului poate aparea ca factor generator principal sau sistematic atunci cind, prin agregare statistica si control al variabilelor, alte in­terese ale alegatorului sint considerate ca factori aleatorii secundari. Alta simplificare este indusa de presupozitia "eficientei istorice' : indiferent de complexitatea compor-


tamentului uman, se presupune ca procesele elimina comportamentele care nu se instituie ca solutii pentru o problema data de optimizare. in timp ce in modelele actorului rational ordinea este generata de "mina invizibila' a competitiei, in mode­lele sortarii temporale, ordinea este generata de simultaneitatea temporala a confrun­tarii. Ordinea apare ca impusa in institutiile politice de catre mediu sau context: puterea este determinata intr-un sistem politic de catre posesia resurselor mediului sau interesele sint generate de pozitia detinuta in lumea exterioara politicii etc. in concluzie, opineaza March si Olsen, cu referire la aceste modele,

"ordinea este efectiv exterioara institutiei si nu depinde de proprietatile institutiei sau de procesele ce se deruleaza in interiorul ei', {ibid., p. 16)

Asemenea simplificari trebuie inlaturate pentru a elabora teorii care sa nu se de­parteze de realitatea functionarii politicii. Iar acest lucru este posibil prin considerarea modului in care institutiile politice genereaza ordine si influenteaza schimbarile din politica. Numai ca efectele institutionale nu sint neaparat convergente. Pe de o parte, institutiile circumscriu sau definesc idealitati individuale, grupale, comunitare sau societale. Prin aceasta, cunoasterea lor potenteaza capacitatea noastra de a distinge diferentierea partilor. Pe de alta parte, coordonarea partilor fragmentate este decu­plata de considerarea fiecarei parti specifice.

"Paradigmele si ideologiile, spun March si Simon, centreaza atentia pe anumite lucruri, (dar) distrag atentia ce s-ar cuveni acordata altora.' (ibid., p. 17)

Considerarea institutiilor diminueaza intelegerea globala. Ca atare,

"institutiile politice sint, simultan, un afront pentru sensul rationalitatii noastre comprehensive si un instrument principal de aproximare a acestuia', {ibid., p. 17)

in ciuda acestui efect paradoxal, pierderile generate de ignorarea institutiilor ar fi mult mai pregnante decit avantajele includerii lor in ecuatia analitica. Ceea ce in­seamna ca institutiile politice trebuie considerate actori politici distincti, configurati organizational in guverne, agentii birocratice sau administrative, partide politice etc. in felul acesta, ele definesc cadrul in care se produce politica. Implicatiile unei ase­menea abordari sint diferite. Analiza urmeaza sa se concentreze asupra modului in care actiunea politica se bazeaza pe reguli (norme) mai degraba decit pe calcule utilitariste rational instituite, pe cristalizari de semnificatii si sensuri sau pe generari (schimbari) institutionale mai degraba decit pe identificarea conditiilor de stabilitate.

March si Olsen propun, in consecinta, intre altele, o analiza a modului in care regulile sint implicate in institutionalizarea actiunilor politice. Organizatiile au o structura formala, in sensul ca actiunile, comportamentele sau interactiunile sint reglementate de reguli care instituie proceduri rutiniere de abordare si solutionare. Actiunile sint adaptate la situatii in functie de gradul lor de adecvare. Logica adecvarii este, deci, "logica fundamentala a actiunii politice' (ibid., p. 38) in cadrul unei conceptii spe­cifice despre identitatea personala, organizationala si comunitara. Actiunea politica se institutionalizeaza intr-o structura de reguli si rutini care reflecta experienta istorica a elaborarii si instituirii lor, care se bazeaza pe relatiile de incredere asociate logicii de adecvare institutionala.

Analiza institutionala a politicii pune, deci, accentul pe identificarea "regulilor' (conventii, coduri de conduita, legi juridice, credinte etc.) si a procedurilor rutiniere ce le sint asociate in vederea specificarii modurilor de relationare sociala si a "logicii' institutive, ajungind astfel sa releve nu numai, sau mai ales, rationalitatea ideala, ci si realitatea adecvarii, respectiv a stabilitatii si schimbarii.


Exemplele de aplicare a analizei institutionale, din pacate sumar prezentate, au menirea de a demonstra ca nu-i vorba doar de o simpla "promisiune', ci de realizari efective. Modelele de analiza rationala, suspendate cum sint in idealitatea lor anali­tica, nu sint eliminate pur si simplu. Ele nu ar deveni, insa, substantiale decit in masura in care s-ar dezvolta complementar cu analiza institutionala. in felul acesta, insa, se anunta o veritabila schimbare in paradigma analitica, menita sa elimine deca­lajul dintre idealitatea teoretica, suspendata intr-o lume abstracta, prea putin relevanta practic, si realitatea analizata ce-si urmeaza propria istorie. Noile dezvoltari teoretice au, astfel, implicatii directe pentru procesele de elaborare a politicilor si de producere a performantelor dorite, ca si pentru analizele istorice si comparative, atit de impor­tante in stiintele sociale.

Relatiile dintre institutii si organizatii detin o pozitie cheie in acest nou demers.







Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Psihologie


Sociologie


INCREDEREA IN ORGANIZATIE
CONSIDERATII PSIHODINAMICE IN FRIGIDITATE
Abordarea ontogenetica Erik Erikson
REACTIILE NEVROTICE - PSIHOGENII
Mania
Interferenta intre logica si alte stiinte
Incidenta tulburarilor (devierilor) de conduita (de comportament)
Perspectiva psihanalitica in consiliere
CURENTELE PSIHOLOGIEI
RELATII INTERNEURONALE IN CADRUL ARCURILOR REFLEXE