Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme


Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Psihologie


Index » educatie » Psihologie
» EVOLUTIA PREOCUPARILOR PSIHOLOGICE IN EVUL MEDIU SI EPOCA MODERNA


EVOLUTIA PREOCUPARILOR PSIHOLOGICE IN EVUL MEDIU SI EPOCA MODERNA




EVOLUTIA PREOCUPARILOR PSIHOLOGICE IN EVUL MEDIU SI EPOCA MODERNA

In Evul Mediu, teologia, dupa cum bine se stie, influenteaza hotarator conceptiile despre suflet si viata psihica.

Pe linia misticismului neoplatonic, Augustin (354-430 d. Hr.) considera ca sufletul omului este de natura spirituala si de aceea nemuritor, desi este legat temporar de corp (omul este un suflet care se foloseste de un corp). Sufletul este legat de trup doar prin actiunea exercitata neintrerupt asupra acestuia pentru a-i da viata. In momentul cand lucrurile din jur ne afecteaza simturile, organele noastre senzoriale sunt supuse actiunii lor, fara ca sufletul sa fie actionat, fiind superior trupului (ceea ce este inferior nu poate actiona asupra a ceva superior). Sufletul "noteaza" aceasta inregistrare a trupului, fara sa suporte nimic din partea acestuia, si scoate din propria substanta o imagine a obiectului (senzatia).




Sufletul trebuie sa urmeze calea credintei, insotit, desigur, de un anumit exercitiu al ratiunii, dar credinta trebuie sa primeze: Nisi credideritis, non intelligetis (daca nu veti crede, nu veti intelege). Adevarul lui Dumnezeu trebuie acceptat prin credinta, daca vrem apoi sa il intelegem.

Toma d'Aquino (1225-1274), socotit cel mai de seama folosof scolastic, se situeaza, pe de o parte, in traditia aristotelica, pe de alta, in teologia crestina. Sfantul Toma urmeaza teoria aristotelica din De anima, sustinand ca sufletul omenesc se infatiseaza sub trei dimensiuni: sufletul vegetativ (legat de hrana), sufletul senzitiv (legat de simturi), sufletul rational (dependent de datele oferite de simturi).

Sufletul, forma unica a corpului, nu mai este un prizonier al trupului ca in platonism sau ca la Sfantul Augustin, ci apare ca "energia care da viata". Se naste in acelasi timp cu trupul, dar ii supravietuieste. Prin el, omul apartine categoriei fiintelor imateriale, dar nu este o inteligenta pura asa cum sunt ingerii, ci simplu intelect, pentru ca este asociabil unui trup. Este o realitate, o forma spirituala de grad inferior in comparatie cu ingerii (el sta pe ultima treapta a creaturilor inteligente, fiind cel mai indepartat de intelectul divin). Intelectul agent prezent in orice suflet reprezinta facultatea prin care ne apropiem cel mai mult de ingeri.

Pentru aflarea adevarului, sufletul are nevoie de credinta. Numai prin revelatie avem acces la adevarurile superioare, dar nici ratiunea, utilizata corect, nu ne insala.

Odata cu Renasterea, zona religioasa isi scade din influenta, creandu-se un nou profil de personalitate umana cu accent pe potentele creative ale omului, pe sporirea increderii in natura umana, pe optimism, libertate si demnitate umana.

In perioada moderna, preocuparile fata de fenomenele psihice urmeaza directia generala a cercetarii filosofice inceputa inca din Renastere, caracterizandu-se prin renuntarea la cunoasterea esentei pentru cunoasterea fenomenului, prin trecerea de la interesul pentru ce este obiectul la  cum este, cum se comporta, cum se manifesta. De aici, si o alta atitudine fata de lume: trecerea de la contemplatie la actiune, de la reflectare la modelare, in toate domeniile: artistic, stiintific, filosofic. Nu mai conteaza esenta imuabila a omului, aceea de fiinta rationala, ci fenomenalitatea lui, manifestarile si actiunile lui. Se contureaza treptat conceptul de suflet, cu toate aspectele sale subiective fluctuante, fata de rigiditatea obiectiva a spiritului.

Rationalismul modern mai pastreaza totusi inca increderea in ratiune si capacitatea ei de a cunoaste, considerand-o sursa a adevarului.

Pentru René Descartes (1596-1650), sunt adevarate doar acele cunostinte care apar clar si distinct ratiunii, asa cum este, de pilda, ideea despre propria existenta (obtinuta in urma indoielii metodologice: Ma indoiesc, deci cuget; cuget, deci exist). Dar la intrebarea "Ce este omul?", Descartes raspunde in maniera renascentista ca in nici un caz "animal rational", caci "animal rational" era definitia aristotelico-scolastica a omului, respectiv a esentei omului, care nu-i spunea nimic lui Descartes despre modul in care se comporta omul, si anume ca fiinta cugetatoare. Omul este alcatuit, potrivit filosofului francez, din doua substante: una cugetatoare sau neintinsa si una corporala. Substanta cugetatoare patrunde ca un fel de lichid subtil sau ca un fel de gaz in cele mai mici parti ale corpului, fara sa fie divizibila. Toata aceasta retea de vase comunicante, numite uneori si spirite, avand cateva sedii mai importante, cum ar fi creierul si glanda pineala, alcatuiesc sufletul individual. Unitatea suflet-corp devine un lucru cugetator, res cogitans. Prin moarte, substanta cugetatoare se retrage din corpul perisabil.

Ar mai fi de spus ca Descartes a scis si o lucrare numita Pasiunile sufletului, unde descrie in mod special cinci pasiuni: ura, bucuria, tristetea, dorinta si iubirea, alaturi de mirare, neconsiderata insa de regula pasiune, aratand modul lor de exteriorizare in termeni nepoetici, intr-un stil clar comportamentist.

Baruch Spinoza (1632-1677) sustine ca nu exista decat o singura substanta, Dumnezeu sau Natura (Deus sive natura - conceptie imanentista), iar sufletele omenesti sunt doar moduri ale gandirii divine. In opera sa principala, Etica, in partile a treia si a patra, Spinoza trateaza despre afecte (pasiuni), cautand sa arate in mod deosebit ca prin ratiune omul se elibereaza de acestea. El vorbeste despre manie, razbunare si cruzime, dar si despre iubire, speranta si mila, despre sentimentele care pot sau nu deveni demne de admirat. Pe Spinoza il intereseaza insa legatura acestora, mai precis dependenta lor de cele doua substante care alcatuiesc corpul si sufletul omului. Spinoza urmareste si sa-l faca pe om constient de pericolul pasiunilor care incearca sa-l domine, sa-l robeasca.





Cunoscut mai ales pentru teoria filosofica a ordinii prestabilite care conducea la teza ca lumea noastra este cea mai buna dintre lumile posibile, G.W. Leibniz (1646-1716) nu admite existenta sufletelor separate de corp si nici metempsihoza. Numai Dumnezeu ar fi cu totul independent de corp. Cu toate acestea, Leibniz sustine nemurirea sufletului, dar in acelasi timp, in mod straniu, si a corpului, prin resturile sale organice. Dualitatea corp-suflet, de natura carteziana, isi gaseste si ea o solutie de compromis. Sufletul isi urmeaza legile sale, ca si cand nu ar exista corpuri, iar corpul, legile sale, ca si cand nu ar exista suflete. Intalnirea dintre cele doua se petrece datorita ordinii prestabilite de Dumnezeu.

Leibniz face si o ierarhie a sufletelor, de la cele senzitive la cele cu ratiune, numite suflete rationale sau spirite; cu alte cuvinte, de la animale la oameni. Sufletele animale sunt oglinzi vii sau imagini ale universului creaturilor, pe cand sufletele rationale sunt imagini ale divinitatii insesi, ale autorului naturii. Ele sunt capabile sa cunoasca universul si sa il imite.

Empirismul, spre deosebire de rationalism, considera ca sursa adevarului o constituie simturile.

John Locke (1632-1704), de pilda, combatand teoria ideilor innascute, considera ca mintea omului este la nastere o tabula rasa, este ca o foaie alba de hartie pe care se astern datele provenite din experienta cu ajutorul simturilor. Doua sunt sursele ideilor noastre, afirma Locke: senzatia, care face legatura simturilor cu obiectele sensibile, si reflectia, care face legatura cu procesele propriei noastre minti.

Perceptia nu presupune o activitate speciala a gandirii, ea ne este impusa si necesita doar un anumit grad de atentie, altfel, cu toate ca un anumit corp impresioneaza simturile, prin producerea unor sunete, sa zicem, ele devin practic imperceptibile - nu se transforma in senzatii. Perceptia, dupa Locke, este comuna omului si animalelor, dar nu si plantelor, cu toate ca si acestea sunt "senzitive". La animale se constata grade diferite de peceptie, datorate modului de retinere a ideilor-perceptii, in special a memoriei. Defectele acesteia sunt uitarea si incetineala reamintirii. Animalele sunt dotate si ele cu memorie.

O nota specifica a omului o constituie discernamantul, capacitatea de a distinge intre idei. Discernamantul, compararea si combinarea ideilor sunt procese sau operatii ale mintii. Ultima dintre ele produce ideile complexe (obtinute prin trei operatii asupra ideilor simple (idei precum cea de cald, rece etc.): prin combinarea mai multor idei intr-una singura, prin alaturarea a doua idei simple sau complexe si perceperea lor simultana, prin separarea ideilor de celelalte idei care le insotesc). Odata dobandite, ideile simple, prin intermediul cuvintelor pot fi si numite, respectiv pronuntate si comunicate altora. Prin intermediul cuvintelor se realizeaza si abstractizarea, ce presupune un anumit grad de generalitate, prin desprinderea anumitor idei de imprejurarile concrete de loc si de timp.

George Berkeley (1685-1735) este un continuator al lui Locke, fara a fi un adept al acestuia. Ideile, sustine Berkeley, sunt reprezentari intiparite in simturile noastre prin senzatii si perceptii. Prin vaz, avem idei despre lumina si culori in diferitele lor grade si variatiuni, prin pipait simtim ce este tare sau moale, cald sau rece si in mod asemanator prin celelalte simturi. Cu alte cuvinte, tot ce este pentru mine si pentru altul consta in a fi perceput: Esse est percipi - A fi inseamna a fi perceput. Berkeley recunoaste doua tipuri de idei: idei ale simturilor si idei ale imaginatiei. Primele sunt mai intense si mai clare decat cele ale imaginatiei. Sunt atat de vii, incat pot lasa impresia ca ar fi provocate de ceva exterior, din afara lor. Dar, daca nu le mai percepem sau daca nu le-a perceput nimeni, ele sunt ca si inexistente. Ideile imaginatiei depind efectiv de vointa noastra si, in loc de "lucruri reale", ele sunt numite "himere".




David Hume (1711-1776) reia distinctia lui Berkeley intre ideile simturilor si ideile imaginatiei; pe primele insa le numeste impresii, respectiv perceptii si senzatii, iar pe ultimele, ganduri sai idei, care nu sunt altceva decat reamintiri ale impresiilor. El nu identifica impresiile, respectiv perceptiile cu lucrurile percepute, dar considera ca impresiile sunt mai vii si  mai puternice decat amintirea acestora. Nici o idee nu poate ajunge in minte decat prin intermediul senzatiilor sale, ceea ce corespunde tezei lui Locke.

Conexiunile intre idei se realizeaza prin asemanarea acestora, prin contiguitate in spatiu si timp si prin cauza si efect.

Disputa moderna cu privire la sursele cunoasterii ia sfarsit odata cu aparitia filosofiei lui Immanuel Kant (1724-1804), care concepe o "impacare" intre gandire si experienta, intre a priori si a posteriori. Legatura directa dintre cunoastere si obiectele cunoasterii o constituie, la Kant, intuitia. Pentru a se produce o intuitie este necesar sa ne fie dat un obiect al cunoasterii care sa ne afecteze simtirea intr-un mod oarecare. Capacitatea de a primi reprezentari prin modul in care suntem afectati de obiecte se numeste sensibilitate. Prin intermediul sensibilitatii ne sunt date obiectele si ea ne produce intuitii. Efectul unui obiect asupra sensibilitatii este senzatia. Altfel spus, obiectul este ceea ce ne produce senzatii. Intuitia referitoare la o anumita senzatie se numeste empirica, iar obiectul nedeterminat al intuitiei empirice se numeste fenomen. Fenomenul ca obiect este compus, in maniera aristotelica din materie si forma. Materia corespunde senzatiei, iar forma, modului de organizare a diversitatii senzoriale in cadrul sensibilitatii. Materia ne este data a posteriori, forma, a priori. Modalitatea de ordonare a senzatiilor trebuie sa preceada senzatiile. Altfel spus, pentru a inregistra senzatiile produse de un obiect, trebuie sa avem capacitatea de a inregistra, ceea ce se intampla cu ajutorul formelor pure a priori ale sensibilitatii care sunt spatiul si timpul. Intelectul, in acest ansamblu, ordoneaza datele primite prin sensibilitate conform conceptelor sale a priori.

Intrebari de autoevaluare

Care este relatia dintre suflet si corp la Sfantul Augustin?

Ce statut are sufletul la Sfantul Toma d'Aquino?

Care este directia de cercetare stiintifica instituita in Renastere si perioada moderna?

Care sunt substantele ce alcatuiesc fiinta umana la Descartes?

Despre ce pasiuni vorbeste Spinoza?

In ce consta conceptia despre suflet a lui Leibniz?

Rezumati teoria despre idei a lui Locke.

Ce inseamna Esse est percipi la Berkeley?

Redati distinctia lui Hume referitoare la idei.

Cum se "incheaga" cunoasterea in viziunea lui Kant?







Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Psihologie


Sociologie


PSIHOPEDAGOGIA SPECIALA CA STIINTA
Integrarea copiilor cu dizabilitati in scoala publica
Senzatiile auditive
Intensificarea constiintei de sine in preadolescenta
PROIECT DE STUDIU - Studiul Modurilor de Gandire si Actiune a Individului in Functie de Influenta Celor Patru Zone Cerebrale si a Inteligentei Emotion
Comportamentul disimulat
COMORBIDITATE SI SOMATIZARE
COMPONENTELE PERSONALITATII ELEVULUI
NEURONUL - CELULA EXCITABILA SI SECRETORIE
Colaborarea cu alti specialisti