Legaturi bolnavicioase - Cecilia Stefanescu

Lgaturi bolnavicioase

Cecilia Stefanescu

-Bucataria-

Bucataria noastra avea ceva din gustul prajiturii cu crema de lamaie pe care mama o facea de indata ce-mi exprimam despotic pofta de « ceva dulce » : in incapere, adulmecam un aer placut, reconfortant, peretii aveau tencuiala cazuta, mobilerul-coltar pe care il calaream indiferenta la caznele mamei de a-l pastra curat luna, se asorta cu chiuveta din faianta alba si cu placutele discrete ce tapetau toti peretii, era, pe scurt camera prin care treceam, unde nu zaboveam niciodata mai mult de cateva minute sau, mai tarziu, pret de o sueta, cu parintii mei la o cafea. Bucataria imi amintea de Mos Craciun si de clipa in care am stiut cu precizie ca batranelul ala inchipuit chiar exista, poate si pentru simplul motiv ca eu insami il zarisem pe geamul care dadea spre fundul curtii, calare pe tomberoanele de gunoi. M-am uitat atunci pentru prima oara cu compasiune la oamenii din fata mea, care isi spuneau pe deasupra « oameni in toata firea » si care fumau pipa si tigarete.

Credeam ca fumul gros de tutun ii impiedica sa vada ceea ce eu reuseam sa percep cu atata claritate, din bucataria cu miros de blat de tort abia scos din cuptor. Mama ma scarpina pe scafarlie si-si vedea in continuare de treaba, prefacandu-se ca ma asculta. Mama, credea ca nu stiu ca nu era decat un joc.Ajungea sa taraie un pic telefonul si ma lasa balta cu vedeniile mele cu tot. Jocul cu nasturii, cu mica mea bucatarie improvizata cu craticioare si oale de cutii de chibrituri, cu papusi pe care le gauream la gura ca sa le pot indopa mai bine, cu scaunelul mic de lemn pe care tronea tantos globul lumii, cu cartea jerpelita pe care o purtam dupa mine prin camerele intunecoase, dar in special la bucatarie, incaperea cea mai adulta-toate astea nu erau decat un fel de a-mi spune cam asa arata viata privita de la inaltime. Ei bine, eu stiam si tocmai de aceea ma furisam in serile de iarna din dormitor, ratacind prin apartamentul nostru labirintic si speriindu-ma pana si de propria-mi umbra. Cineva ar putea spune ca orice copil se sperie de intuneric si vede fantome peste tot. Nu stiu, s-ar pute sa aiba dreptate, desi, daca stau bine sa ma gandesc,ochiul care ma privea din tavan si liniile luminoase care ma tintuiau de pat si omul-arc care dormea sub mine si lemnul vorbitor de la capatai erau cat se poate de reale.

Singura camera prietenoasa ramanea bucataria, unde mama prajea chiftelute, facea mancare de spanac, tavalea galustele cu prune prin pesmet, prepara peste inabusit in vin, de ma ametea cu mirosurile, storcea morcovii, dadu-mi sa beau cumplitul suc portocaliu cu ajutorul caruia mi se promisese ca aveam sa vad cu ochiul liber pana hat, pe Marte, pe scurt, bucataria era locul pe care-l vizitam de cel putin trei ori pe zi.