Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Idei bun pentru succesul afacerii tale. producerea de hrana, vegetala si animala, fibre, cultivarea plantelor, cresterea animalelor


Afaceri Agricultura Economie Management Marketing Protectia muncii
Transporturi

Afaceri


Index » business » Afaceri
Reglementarea francizei-comparatie cu alte state


Reglementarea francizei-comparatie cu alte state


Reglementarea francizei-comparatie cu alte state

In acordurile de franciza partenerii nu au aceeasi putere economica. In alte materii, aceasta disproportie a determinat interventia legiuitorului pentru a asigura o stare de echilibru, dar acest lucru nu s-a intamplat in cadrul francizei decat cu titlu de exceptie, intr-un numar mic de tari.

In 1974, cu cinci ani inaintea intrarii in vigoare a legii care reglementeaza franciza, Curtea Suprema a Statelor Unite a decis ca sunt anulabile acele contracte de franciza care contin clauze abuzive. Aceste clauze priveau in principal refuzul de a vinde altor distribuitori decat francizatilor, fixarea arbitrara a pretului impus prevanzatorilor, restrictiile teritoriale la care distribuitorii sunt constransi pentru vanzarea produselor sau prestarea de servicii, controale financiare exercitate de francizori sau rascumpararea francizei de catre francizor dupa trecerea unei perioade scurte de timp si fara motiv pertinent.



In 1978 a fost votata in S.U.A. o lege intrata in vigoare la 21 octombrie 1979, denumita "Disclosure requirements and prohibitions concerning franchising and business opportunities ventures", lege cunoscuta sub denumirea ei prescurtata "Full discolsure act". Legea, impreuna cu regulile de interpretare ale Comisiei Federale de Comert, care fac parte integranta din lege, a intrat in vigoare la 29 iulie 1979.

Legea, la fel ca multe alte legi in materie de comert din S.U.A. are un caracter preventiv, propunandu-si sa evite ca viitorul francizat sa suporte riscurile unei colaborari dezamagitoare cu un partener putin fiabil sau lipsit de experienta. Francizatul trebuie sa fie complet informat, inaintea incheierii contractului de franciza. De aceea legea impune francizorului, american sau strain, sa puna la dispozitia candidatului francizat un dosar cu informatii de baza privind experienta sa si a membrilor staff-ului sau, eventualele infractiuni economice savarsite, descrierea francizei, conditiile contractului. In al doilea dosar, daca e cazul, va contine informatii de ordin financiar.

Nici un contract de franciza nu poate fi incheiat in S.U.A. fara verificarea caracterului sau licit din punct de vedere al dreptului concurentei.

Spre deosebire de S.U.A., Anglia, la fel ca alte state europene nu a reglementat in mod special contractul de franciza. Dar franciza face obiectul unor contracte privind inchirierea de autovehicole, exploatarea unor locuinte de lux, agentii de voiajce, prestarea de servicii, etc. In continuare in dreptul englez, contractul de franciza nu poate fi, totusi, contrar dispozitiilor cuprinse in "Competition Act" 1980 si in "Restrictive Trade Practice Act" 1976 si 1977. Primul permite directorului general al "Fair Trading" sa cerceteze activitatile anticoncurentiale. Al doilea declara nule, ca fiind contrare ordinii publice, acordurile continand dispozitii relative la preturi, conditii de vanzare, acordarea de exclusivitati teritoriale, etc.

O serie de excrocherii comise la inceputul anilor ,70 (cand si in SUA se produceau astfel de fapte) a avut ca efect, in provincia canadiana Alberta, adoptarea unei reglementari. Legea (Franchisees Act) a fost amendata in 1983 si impune francizorilor inmatricularea francizei si depunerea unui dosar de informatii, document care trebuie sa contina " o informare clara, sincera si completa asupra francizei oferite", dosar care se remite si candidatului francizat. Francizorii care prezinta garantii pot fi scutiti de inmatriculare.

Nerespectarea acestei legi este sanctionata sever cu amenda cu inchisoare. Conducatorii intreprinderii francizoare pot fi personal urmariti pentru infractiuni comise de societatea lor. Exemplul provinciei Alberta nu a fost urmat in Canada. Totusi, in Saskatchewar, o lege prevede autorizarea francizelor vizand organizarea de vanzari in sistem "bulgare de zapada".

Liderul francizei din Europa, Franta, situata pe locul trei mondial, a creat, mai intai, pentru contractul de franciza un statut jurisprudential, recurgandu-se la mijloacele de drept comun: rezilierea si rezolutiunea contractelor sau anularea in cazul lipsei consimtamantului sau obiectului (J.P Clement in "Encyclopedie de la pratique de la franchise"). Dar si in perioada statutului jurisprudential s-a admis existenta obligatiei de informare in faza precontractuala, obligatie consacrata ulterior in lege.

Legea nr. 89-1008 din 31 decembrie 1989 privind dezvoltarea intreprinderilor comerciale si artizanate si imbunatatirea cadrului economic, juridic si social, cunoscuta, dupa numele initiatorului, ca "Legea Doubin", nici nu foloseste cuvantul franciza in cuprinsul ei, desi unul dintre scopurile urmarite a fost acela de "a moraliza lumea francizei". Legea formuleaza, totusi, un numar de reguli aplicabile francizei, dar, desi a fost urmata la 4 aprilie 1991 de un decret de aplicare (nr.91-337), nu a avut ambitia de a reglementa relatiile contractuale ale partilor. Scopul acestor acte normative a fost, mai curand, de a permite partenerului presupus mai slab -francizatul- sa se angajeze in cunostinta de cauza in privinta riscurilor asumate odata cu incheierea unui contract de franciza. Doua din regulile formulate in aceasta lege demonstreaza preocuparea pentru protejarea francizatului.

Prima consta in obligatia pentru francizor de a remite candidatului un document care trebuie sa contina informatii sincere si precise privind vechimea si experienta intreprinderii, drepturile de proprietate intelectuala pe care le detine, starea si perspectivele de dezvoltare a segmentului de piata vizat, importanta retelei, durata, conditiile de reinnoire, de reziliere si de cesiune a contractului.




A doua confera francizatului un termen de cel putin douazeci de zile intre momentul primirii dosarului de informatii si a proiectului de contract si momentul semnarii acestuia. Timpul acordat trebuie sa permita francizatului sa nu se angajeze decat dupa o serioasa reflectie.

Un text adoptat in 1991, pentru modificarea legii, a impus obligatia informarii consumatorilor asupra calitatii de intreprindere independenta a francizatului, intr-o maniera lizibila si vizibila, inclusiv prin mentiunile ce trebuie facute pe documente si reclama publicitara, atat in interiorul, cat si exteriorul locului de vanzare.

Nerespectarea dispozitiilor legi privind obligatia de informare si termenul de gandire este sanctionata cu amenda[1].

In Australia, in anii `80 a fost examinata posibilitatea reglementarii legale a francizei, dar dupa intocmirea unui proiect de "lege a contractelor de franciza", acesta a fost respins pe motiv ca "nu este necesara o lege referitoare la franciza". Ideea nu a fost insa abandonata total, astfel ca, la 10 decembrie 1990, Ministerul Intreprinderilor Mici a anuntat numirea unui "Franchising Task Force" pentru a examina si a propune mecanisme pentru inlaturarea barierelor si impedimentelor existente, legate de eficienta si dezvoltarea afacerilor in sistem de franciza . In decembrie 1991 a fost publicat raportul (de 170 de pagini) intocmit de grupul de lucru constituit, raport care recomanda inlocuirea reglementarilor guvernamentale disparate cu un Cod de practica al francizorilor, al francizatilor, al consultantilor in domeniu si prestatorilor de servicii specifice. Respectarea Codului ar trebui monitorizata de un Consiliu de Administratie al Codului de Franciza, compus din reprezentanti ai francizorilor, francizatilor, consultantilor si prestatorilor de servicii specifice si cel putin un reprezentant guvernamental. Rolul acestui consiliu ar fi acela de monitorizare a afacerilor in sistem de franciza, de a face recomandari si propuneri Ministerului pentru Intreprinderile Mici asupra politicii de franciza, de a lista persoanele care nu se supun prevederilor codului, de anumi un conciliator de franciza care sa recomande o procedura de rezolvare a eventualelor litigii aparute etc.

Raportul a concluzionat ca o conditie necesara pentru succesul oricarei afaceri de franciza este dezvaluirea informatiilor intre viitorii parteneri si recomanda ca aceasta sa se faca sub forma unui "document de dezvaluire", termen ce ar trebui utilizat de catre toti francizorii pentru uniformizarea procedurilor de informare a francizatilor. S-a propus, deasemenea, redactarea si adoptarea unui " Ghid Uniform al Francizatilor" de catre Consiliul de Administratie al Codului, ghid ce ar trebui pus la dispozitia viitorilor francizati odata cu documentul de dezvaluire (a informatiilor).

In comparatie cu toate aceste state, Romania a fost a doua tara din lume, dupa Statele Unite, care a adoptat un act normativ privind regimul juridic al francizei (reglementarea din provincia Alberta in Canada are un caracter regional, iar cea din Franta nu priveste decat in subsidiar franciza).

Succesul francizei ca afacere a stat la baza adoptarii Ordonantei nr. 52 din 28 august 1997 privind regimul juridic al francizei. Ordonanta a fost "aprobata" prin Legea nr. 79 din 9 aprilie 1998 (Monitorul Oficial nr 147 din 13 aprilie 1998). Legea a eliminat, modificat sau abrogat unele titluri si articole din Ordonanta, dar nu a reusit sa inlature toate neajunsurile acesteia. Uneori, legea sporeste confuzia, folosind pentru institutii cunoscute (ex: Know-how in art. 1 lit. D) alte definitii decat cele consacrate, denatureaza sensul normal si logic al unor termeni (ex: reteaua de franciza in art. 1 lit. E) sau eliminand din cuprinsul contractului (art.6) dispozitiile relative la conditiile cesiuni francizei. Alte dispozitii sunt contradictorii. Astfel, potrivit art.7, "in cadrul clauzelor de reziliere se vor stabili in mod clar ciscumstantele care pot sa determine o reziliere fara preaviz". Dar potrivit art.8 "francizorul va notifica in scris beneficiarului (francizatul n.n) orice incalcare a obligatiilor contractuale si ii va acorda un termen rezonabil de remediere". Judecatorul nu ar trebui sa fie pus in situatia de a alege o optiune care sa incurajeze partenerul nediligent.




Tot in categoria dispozitiilor contradictorii intra si definirea retelii de franciza in art. 1 lit. E ("un ansamblu de raporturi contractuale intre un furnizor si mai multi beneficiari") si art. 13 (reteaua de franciza este formata din francizori si beneficiari).

Vedem, deasemenea, ca desemnarea partenerului francizorului prin cuvantul "beneficiar" este gresita. Beneficiarul este cel care obtine un folos, dar prin contractul de franciza ambii parteneri urmaresc obtinerea, realizarea unor foloase. De vreme ce prin Ordonanta nr. 52/1997 si Legea nr. 79/1998 limba romana s-a imbogatit cu cuvintele franciza si furnizor, era mai potrivit sa fie consacrat si cuvantul derivat si care corespunde cel mai bine pentru partenerul francizorului, acela de francizat.

Ordonanta nr. 52/1997 reprezinta, in mare masura, traduceri din Codul deontologic al Federatiei Franceze de Franciza si din Codul deontologic al Federatiei Europene de Franciza. Incercarea de naturalizare nu a dat rezultatele urmarite. Din potriva, la 24 martie 1998 investitorii straini au reactionat public impotriva ordonantei, iar la 16 aprilie si-au exprimat regretul pentru aprobarea acesteia de catre Parlamentul Romaniei si promulgarea ei cu motivarea ca "Ordonanta are nevoie de mai multa claritate in explicitarea notiunilor de baza si a insusirii conceptului de franciza si nu se aliniaza legislatiei comunitare in domeniu, ducand la prejudicierea intereselor francizorilor care au investit in Romania" (ziarul Evenimentul Zilei din 16 aprilie 1998, pag. 8). Ordonanta privind regimul francizei s-a voit a fi, conform art. 1 lit. E din Legea nr 134/1997 care a abilitat Guvernul sa o adopte, o "masura care sa conduca la accelerarea procesului investitional si de privatizare". Reactia investitorilor straini dovedeste nu doar ca scopul urmarit nu a fost atins ci ca a fost, inca o data, compromis.

Observam ca din punctul de vedere al reglementarii francizei exista doua categorii de state:

-        state care au reglementat printr-o lege franciza;

-        state care nu au considerat necesar sa adopte o lege in materie.

Deoarece numarul statelor din categoria a doua este mai mare, ne intrebam de ce oare nu au simtit nevoia sa reglementeze distinct franciza. Credem ca explicatia porneste de la faptul ca institutia francizei consta in transmiterea marcii; deoarece aceste state au o reglementare speciala a materiei cesiunii si licentei de marca, au considerat suficient de "reglementat" domeniul pentru institutia francizei .



[1] S. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, ed 14 vol 2, pag 584






Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Afaceri


Asigurari
Birotica
Confectii
Industria lemnului
Turism


Reglementarea francizei-comparatie cu alte state
Formele negocierii comerciale internationale si principiile care stau la baza acesteia
TESTE COMUNICARE IN AFACERI
Finantarea strategica a firmei
Derularea procesului de negociere comerciala internationala
ELEMENTE DE DREPT SI ADMINISTRAREA AFACERILOR