Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia.masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii



Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Drept


Index » legal » Drept
» Conditiile de validitate ale testamentului


Conditiile de validitate ale testamentului




Conditiile de validitate ale testamentului

- Conditiile de fond

- Conditiile de forma

Conditiile de fond




Dispozitiile testamentare fiind acte juridice, asa cum am aratat mai sus, ele trebuie sa indeplineasca conditiile de validitate ale actului juridic in general dar si unele specifice testamentelor. Astfel, testatorul trebuie sa aiba capacitatea de a incheia actul, trebuie sa exprime un consimtamant valabil, testamentul sa aiba un obiect determinat sau determinabil iar cauza sa fie licita si morala (art. 948 si urm. C. civ.). In cele ce urmeaza vom analiza aceste conditii sub aspectul specificitatii lor in cazul testamentului si, in principal, in privinta legatelor care privesc patrimoniul lui de cuius

Capacitatea. In aceasta privinta este necesar ca testatorul sa aiba capacitatea de a dispune prin liberalitati, iar cel in favoarea caruia s-a dispus sa aiba capacitatea de a primi prin testament. Potrivit art. 856 C. civ. orice persoana este capabila de a face testament daca nu este oprita de lege. Capacitatea este, asadar, regula iar incapacitatea exceptia. Potrivit art. 808 alin. (2) C. civ. „este capabil de a primi prin testament oricine este conceput la epoca mortii testatorului”. Rezulta ca incapacitatile trebuie sa fie expres prevazute de legiuitor iar aceste prevederi legale sunt de stricta interpretare (exceptio este strictissimae interpretationis). In aceeasi ordine de idei s-a precizat ca nimeni nu poate renunta in tot sau in parte la capacitatea de a dispune sau de a primi prin testament [art. 6 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954]. 1

In doctrina s-a precizat ca aceste incapacitati, reglementate expres de legiuitor, ingradesc capacitatea de folosinta a persoanei

Incapacitatile de a dispune prin testament sunt urmatoarele:

a) incapacitatea totala a minorului care nu a implinit varsta de 16 ani de a dispune prin testament (art. 806 C. civ.

b) incapacitatea minorului intre 16-18 ani care nu poate dispune prin testament decat de 1/2 din ceea ce ar putea dispune ca major (art. 807 C. civ.

c) incapacitatea minorului intre 16-18 ani care nu poate dispune prin testament in favoarea tutorelui sau; aceasta incapacitate se mentine si dupa varsta majoratului pana la predarea-primirea socotelilor. Este exceptat de la aceasta incapacitate minorul intre 16-18 ani care poate dispune in favoarea tutorelui sau cu conditia ca acesta din urma sa fie un ascendent al sau (art. 809 C. civ.

d) incapacitatea interzisului judecatoresc si a celui care fara a fi pus sub interdictie este lipsit de discernamant in momentul incheierii testamentului.

Interzisul judecatoresc este incapabil de a dispune prin testament de vreme ce situatia sa este, potrivit art. 147 C. fam., identica cu aceea a minorului sub 14 ani care potrivit art. 806 C. civ. este incapabil de a dispune prin testament. In literatura juridica si practica judiciara a fost discutata insa situatia celui lipsit de discernamant fara a fi pus sub interdictie. Astfel, s-a sustinut intr-o prima opinie ca lipsa discernamantului echivaleaza cu lipsa consimtamantului ceea ce duce la nulitatea absoluta a testamentului pentru lipsa acestui element esential al sau . Intr-o a doua opinie s-a sustinut ca, intr-o atare ipoteza, interesul ocrotit este cel al dispunatorului iar sanctiunea nulitatii absolute ar putea leza tocmai acest interes, astfel ca testamentul ar fi doar anulabil, lovit de nulitate relativa, care este sanctiunea fireasca in cazul nulitatilor de protectie. Asadar, lipsa discernamantului, caz neprevazut in mod expres de lege, atrage incapacitatea celui aflat intr-o atare ipoteza de a face dispozitii testamentare, intrucat nu are puterea de apreciere a efectelor manifestarii sale de vointa . Persoana care lasa un legat trebuie sa aiba capacitatea de a dispune prin testament, ceea ce inseamna ca va trebui sa se stabileasca daca testatorul a avut discernamant in momentul in care a intocmit actul juridic de ultima vointa . Lipsa discernamantului, fie din cauza alienatiei sau debilitatii mintale sau datorata unor cauze vremelnice ca boala, hipnoza, somnambulismul, folosirea stupefiantelor etc. trebuie sa fie dovedita neechivoc prin probe concludente, intrucat ea se constituie intr-o incapacitate naturala, care nu este prevazuta expres de lege ca in cazul debilului mintal pus sub interdictie si care creeaza o incapacitate legala si permanenta.

Oricum lipsa discernamantului nu poate fi considerata viciu de consimtamant, cum uneori s-a sustinut , caci, asa cum am aratat cu alt prilej , „nu numai ca lipsa discernamantului nu echivaleaza cu un viciu de consimtamant, dar ele chiar se exclud reciproc, intrucat daca discernamantul nu exista, lipsind vointa rationala, nu exista ce sa fie alterat prin eroare, dol sau violenta”.

Codul civil prin art. 449, inainte ca acest text sa fi fost abrogat prin art. 49 din Decretul nr. 32/1954, nu permitea ca testamentul sa fie atacat pentru alienatie sau debilitate mintala decat in ipoteza in care interdictia testatorului era pronuntata sau cel putin ceruta in timpul vietii sale sau daca starea de dementa rezulta chiar din cuprinsul testamentului. In prezent aceste conditii nu se mai cer astfel ca lipsa discernamantului va putea fi invocata si dovedita in conditiile de mai sus.

Incapacitatile de a dispune prin testament fiind, asa cum am aratat instituite in scop de protectie a testatorului si fiind sanctionate cu nulitatea relativa aceasta poate fi invocata doar de cel ocrotit sau de succesorii sai in drepturi. Actiunea judiciara care are un astfel de obiect este prescriptibila in conditiile Decretului nr. 167/1958; termenul de prescriptie incepe sa curga de la data deschiderii succesiunii , iar nu de la data intocmirii testamentului.

Incapacitatile de a primi prin testament sunt incapacitati de folosinta si incapacitati de exercitiu. Incapacitatile de folosinta sunt incapacitati absolute de folosinta si incapacitati relative de folosinta.

Incapacitatile absolute de folosinta sunt urmatoarele:

– incapacitatea persoanelor fizice neconcepute pana la data deschiderii succesiunii si a persoanelor juridice care nu au luat fiinta.

Asa cum am vazut, potrivit art. 808 alin. (2) C. civ., numai persoanele concepute la data mortii lui de cuius au capacitate de a primi prin testament de unde, per a contrario, deducem ca persoanele fizice neconcepute la aceasta data nu au capacitatea de a primi prin testament.

In ce priveste persoanele juridice potrivit art. 33 alin. (1) si (2) din Decretul nr. 31/1954, ele nu au capacitatea de a dobandi nici un fel de drepturi si deci nici legate decat de la data indeplinirii formalitatilor prevazute de textele legale amintite. Potrivit art. 33 alin. (3) din acelasi act normativ persoanele juridice care nu au indeplinit formalitatile cerute de lege au, totusi, capacitate limitata de a dobandi drepturi de la data actului de infiintare dar cu conditia ca ele sa fie necesare in scopul ca persoana juridica sa poata lua fiinta in mod valabil.

– incapacitatea persoanelor juridice de a primi prin testament liberalitati care nu corespund scopului lor, determinat prin lege, actul de infiintare sau statut, potrivit principiului specialitatii capacitatii de folosinta (art. 34 din Decretul nr. 31/1954). 11

Incapacitatile relative de folosinta sunt urmatoarele:

– incapacitatea medicilor si farmacistilor care nu pot primi legate de la cel pe care l-au ingrijit in cursul ultimei boli de care acesta a decedat si cand liberalitatea s-a facut [art. 810 alin. (1) C. civ.]. In ce-i priveste pe farmacisti, s-a precizat 12 , incapacitatea ii loveste numai pe aceia care si-au depasit atributiile de serviciu intrand in cadrul profesiunii medicilor prin efectuarea de tratamente specifice acestei din urma profesiuni, in sensul ca prescriu si administreaza medicamente sau elibereaza medicamente fara prescriptie medicala. In schimb, s-a spus, 13 textul vizeaza si pe cei care practica ilegal medicina. Dispozitia ii priveste si pe preotii care au asistat pe testator sub aspect religios in cursul ultimei boli. [art. 810 alin. (3) C. civ.).

Incapacitatea medicilor si farmacistilor se intemeiaza pe o prezumtie absoluta de captatie si sugestie, astfel ca nu se poate admite dovada contrara in sensul ca, bunaoara, medicul nu a abuzat de influenta sa asupra bolnavului si ca deci acesta a actionat cu o vointa libera si neviciata

Ceea ce intereseaza din aceasta perspectiva este nu atat calitatea de medic sau farmacist ci asistenta cu caracter de continuitate sau repetat acordata bolnavului in aceasta calitate

De la interdictia de a primi prin testament sunt exceptate legatele cu titlu particular, cu caracter remuneratoriu, daca se apreciaza ca sunt potrivit cu starea materiala a testatorului si cu serviciile prestate de catre legatar. Daca legatarul este ruda cu testatorul pana la gradul IV inclusiv, sunt permise si legatele universale cu exceptia situatiei cand legatarul este ruda colaterala iar testatorul are succesibili in linie dreapta. Se recunoaste ca valabil chiar legatul facut medicului curant de catre bolnavul, care este sotul sau, cu conditia incheierii casatoriei inainte de ultima boala

– incapacitatea ofiterilor de marina, care potrivit art. 833 C. civ. nu pot primi legate de la calatorii aflati la bordul navelor in cursul calatoriilor maritime, daca nu sunt rude cu testatorul. Aceasta incapacitate se bazeaza pe o prezumtie absoluta de abuz de influenta. Exceptia instituita de art. 833 C. civ. pentru rudele testatorului nu se limiteaza la rudele de gradul IV si poate fi in linie directa si colaterala 17 .

– incapacitatea tutorelui de a primi prin testament de la minorul aflat sub ocrotirea sa (art. 809 C. civ.)

Aceste incapacitati afecteaza capacitatea de folosinta a persoanelor vizate de textele legale ceea ce inseamna ca nerespectarea lor duce la sanctiunea nulitatii absolute care poate fi invocata de orice persoana interesata

Dispozitiile testamentare in favoarea unor persoane incapabile de a primi, simulate prin acte oneroase sau interpunere de persoane, sunt si ele lovite de nulitate potrivit art. 812 C. civ. In alin. (2) al textului legiuitorul prevede ca sunt reputate ca persoane interpuse: tatal si mama, copiii si descendentii si sotul persoanei incapabile.

Incapacitatile de exercitiu.

Minorii si interzisii lipsiti de capacitate de exercitiu nu pot accepta liberalitatile decat prin reprezentantii lor legali intrucat un astfel de act depaseste sfera actelor de administrare (art. 11 din Decretul nr. 31/1954 si art. 147 C. fam.). Minorii cu capacitate de exercitiu restransa vor putea accepta liberalitatile cu incuviintarea prealabila a ocrotitorilor legali (art. 9 din Decretul nr. 31/1954). In toate cazurile este necesara si incuviintarea prealabila a autoritatii tutelare [art. 129 alin. (2), art. 133 alin. (2) si art. 147 C. fam.





Codul civil, in art. 815, contine in aceasta privinta o dispozitie derogatorie in sensul ca acceptarea liberalitatilor facute minorilor se poate realiza nu numai de catre reprezentantii legali ai acestora – parintii si tutorii – ci si de catre orice ascendent al lor

Nerespectarea acestor norme legale atrage sanctiunea nulitatii relative, fiind vorba de o nulitate de protectie a minorilor si interzisilor.

Consimtamantul. Pentru validitatea oricarui act juridic, si deci si a testamentului, se cere ca la baza lui sa existe o vointa libera si nealterata de vreun viciu, cum sunt eroarea, dolul sau violenta. Absenta consimtamantului, sau mai exact spus in cazul testamentului, a manifestarii unilaterale de vointa atrage sanctiunea nulitatii absolute, caci lipseste unul din elementele esentiale ale actului juridic.

In privinta viciilor de consimtamant sunt aplicabile regulile din materia dreptului comun , existand unele particularitati la care ne vom referi in cele ce urmeaza.

Potrivit art. 953 C. civ. consimtamantul este nevalabil atunci cand este afectat de eroare, violenta sau dol. In aceasta materie prezinta elemente specifice dolul sub forma captatiei si sugestiei . Sugestia consta in folosirea unor mijloace tendentioase si oculte in scopul de a sadi in mintea dispunatorului ideea de a face o liberalitate, pe care altfel, din proprie initiativa, nu ar fi facut-o . Captatia consta in folosirea unor manopere dolosive si mijloace frauduloase in scopul de a castiga increderea dispunatorului pentru a-i capta buna-credinta si a-l determina sa o gratifice prin testament, fie pe sine sau pe o terta persoana. Prin sugestie, asadar, se urmareste nasterea ideii in cugetul dispunatorului de face o liberalitate, iar prin captatie se directioneaza hotararea indusa de a gratifica o anumita persoana in mod concret. In cazul captatiei se folosesc mijloace mai dure ca: indepartarea rudelor testatorului, a prietenilor apropiati, interceptarea corespondentei, crearea unei aparente de dependenta totala a dispunatorului aflat in stare de boala, de persoana celui care solicita liberalitatea, pe cand in cazul sugestiei mijloacele sunt mai subtile si mai insidioase, ca specularea unor sentimente, afirmatii mincinoase la adresa unor mostenitori legali etc. Pe cat de frecvente in practica astfel de mijloace pe atat de greu de dovedit. Oricum, cele doua forme specifice ale dolului in aceasta materie vor trebui probate ca atare trebuind, evident, sa nu fie confundate cu adevaratele manifestari de compasiune si intrajutorare fireasca intre semeni, care nu au la baza intentia frauduloasa de sugestie si captatie.

Sanctiunea care intervine in cazul dolului este nulitatea relativa a testamentului. Anularea testamentului nu este insa posibila in acelasi timp pentru lipsa discernamantului si pentru captatie si sugestie, cele doua cauze de nulitate excluzandu-se reciproc.

Avand in vedere continutul complex al testamentului, care, asa cum am aratat, poate cuprinde acte juridice de sine statatoare este posibil ca viciul de vointa sa afecteze unele dispozitii testamentare iar altele sa fie perfect valabile. Lipsa discernamantului duce la nulitatea testamentului in integralitatea sa, caci nu este de conceput ca discernamantul sa existe in privinta unor dispozitii testamentare si sa lipseasca in cazul altora, viciul de consimtamant putand insa afecta numai partial testamentul. Instanta de judecata va trebui sa deceleze, asadar, existenta viciului de consimtamant si influenta acestuia asupra continutului testamentului.

Actiunea in anulare pentru vicii de consimtamant este prescriptibila potrivit dreptului comun, iar termenul de prescriptie incepe sa curga de la moartea testatorului si nu de la data testamentului

Obiectul. Pe langa conditiile privind capacitatea si consimtamantul analizate mai sus, pentru validitatea testamentului se cere ca acesta sa aiba un obiect determinat sau determinabil si in acelasi timp licit.

Precizarile pe care le-am facut mai sus privind valabilitatea unora dintre dispozitiile testamentare in timp ce altele ar fi nule, data fiind complexitatea cuprinsului testamentului sunt valabile si in ce priveste obiectul testamentului si cum vom vedea si in ce priveste cauza acestuia.

La fel ca la conventii in general, bunurile ce formeaza obiectul legatelor din cuprinsul testamentului trebuie sa se afle in circuitul civil (art. 963 C. civ.). Prin Legile nr. 58/1974 si nr. 59/1974 terenurile nu puteau forma obiect al actelor juridice inter vivos dar nici pentru cauza de moarte. Ele puteau fi transmise numai pe calea mostenirii legale. Legatele avand ca obiect terenuri, chiar daca testamentul a fost redactat cat timp aceste acte normative au fost in vigoare, ca urmare a abrogarii lor, au devenit valabile daca succesiunea s-a deschis ulterior, caci momentul in functie de care se apreciaza valabilitatea dispozitiilor testamentare este acela al deschiderii succesiunii.

Pot forma obiect al legatelor si bunurile viitoare, care nu exista in momentul redactarii testamentului si nici chiar in momentul deschiderii succesiunii. Dar bunuri dintr-o mostenire nedeschisa nu pot forma obiect al dispozitiilor testamentare, chiar daca acea mostenire s-ar deschide inainte de moartea testatorului caci astfel de dispozitii ar constitui pacte asupra unei succesiuni viitoare care sunt lovite de nulitate absoluta.

Se poate testa si bunul altuia printr-un legat cu titlu particular cu conditia ca testatorul sa fie in cunostinta de cauza, adica sa stie ca bunul nu-i apartine, altfel legatul fiind lovit de nulitate absoluta (art. 906-907 C. civ.

Cauza. Cauza dispozitiilor testamentare trebuie sa fie licita si morala. Dispozitiile legale din materia conventiilor (art. 948, art. 966-968 C. civ.) se aplica de altfel si actelor juridice unilaterale, asadar, si dispozitiilor testamentare. Cauza constituie motivul determinant si impulsiv al testamentului fiind diferit de la caz la caz. 26 Determinat de acest motiv testatorul isi prefigureaza un scop pe care urmareste sa-l realizeze prin dispozitia testamentara.

Sub acest aspect intereseaza nu numai scopul imediat sau cauza proxima care este invariabil la toate liberalitatile testamentare, acel animus testandi ci si cauza concreta si variabila de la caz la caz, cum am spus. Numai daca ambele sunt licite si morale putem vorbi de un testament valabil. Drept cauza imorala a fost determinata inceperea ori mentinerea concubinajului sau remunerarea intretinerii de relatii sexuale . O cauza falsa s-a retinut a fi nasterea unui copil postum al testatorului cu conditia ca testatorul sa fi ignorat sarcina femeii si se dovedeste ca daca ar fi fost in cunostinta de cauza nu ar fi facut testamentul.

Validitatea sau nevaliditatea cauzei, cu toate ca efectele dispozitiei testamentare se produc la deschiderea mostenirii, se raporteaza la momentul redactarii testamentului, caci atunci testatorul si-a prefigurat scopul determinat de un anume motiv sau altul care trebuie cercetat, in caz ca se pune problema, de organul de justitie.

Sarcina probei revine evident celui care invoca nevaliditatea cauzei, iar catre acest sfarsit sunt admise orice mijloace de proba.

Trib. Suprem, col. civ., decizia nr. 1644/1956, in C.D., 1956, vol. I, p. 367.

A se vedea Gh. Beleiu, Drept civil roman. Introducere in dreptul civil. Subiectele dreptului civil, Ed. Sansa, Bucuresti, 1992, p. 261.

A se vedea Trib. Suprem, sectia civila, decizia nr. 657/1974, in C.D. 1974, p. 164.

A se vedea Al. Bacaci, Nulitatea testamentului pentru lipsa vointei ori pentru viciile ei, in R.R.D. nr. 7/1985, p. 17-20. A se vedea si M.D. Bocsan, Consideratii asupra dolului in materie de liberalitati, in Dreptul nr. 7/2001, p. 80-81.

A se vedea Trib. Suprem, sectia civila, decizia nr. 438/1989, in Dreptul nr. 1-2/1990, p. 128.

A se vedea: M. Eliescu, op. cit., p. 161; Al. Bacaci, loc. cit.; M.D. Bocsan, Consideratii., loc. cit., p. 79.

A se vedea: Trib. Suprem, sectia civila, decizia nr. 1998/1989, in Dreptul nr. 7/1990, p. 66; M. Eliescu, loc. cit.

A se vedea Al. Bacaci, loc. cit.

A se vedea: V. Economu, Nota la sentinta civila nr. 1856/1955 a Trib. pop. rai. Sighisoara, in L.P. nr. 7/1956, p. 892; Trib. reg. Brasov, decizia civila nr. 1228/1955, in L.P., nr. 8/1955, p. 944; Trib. Suprem, col. civ., decizia nr. 1792/1956, in L.P. nr. 8/1957, p. 1001; Al. Bacaci, op. cit., p. 17; I. Dobrin, C. Iacomin, Nota la decizia civila nr. 1624/1966 a Trib. reg. Arges, in R.R.D. nr. 5/1968, p. 136.




A se vedea Trib. Suprem, sectia civila, decizia nr. 1558/1972, in C.D., 1972, p. 162-163.

In literatura de specialitate s-a exprimat si parerea ca in ipotezele analizate mai sus ca incapacitati de a primi prin testament este in realitate vorba despre capacitatea succesorala ca o conditie generala a dreptului la mostenire, pe de o parte, iar pe de alta parte analizandu-se incapacitatea persoanei neconcepute si a persoanei juridice care nu a luat fiinta, tot astfel ar trebui sa se analizeze si incapacitatea persoanei care nu mai exista la data deschiderii mostenirii, ori ele apartin problemei capacitatii succesorale in general. Oricum, se sustine, este impropriu sa se vorbeasca de incapacitatea persoanelor care nu exista caci ele nu sunt incapabile ci, neexistand, nu pot mosteni (art. 654 C. civ.). A se vedea in acest sens Fr. Deak, op. cit., p. 182.

A se vedea Trib. Suprem, sectia civila, decizia nr. 826/1978, in Repertoriu III, p. 141-142.

A se vedea M. Eliescu, op. cit., p. 167.

A se vedea Trib. Suprem, sectia civila, decizia nr. 875/1969, in C.D. 1969, p. 155-160.

Idem.

A se vedea M. Eliescu, op. cit., p. 168.

A se vedea Fr. Deak, op. cit., p. 184.

A se vedea Trib. Suprem, sectia civila, decizia nr. 1426/1979, in C.D. 1979, p. 125.

A se vedea M. Eliescu, op. cit., p. 169.

A se vedea in acest sens: Trib. Suprem, sectia civila, decizia nr. 1426/1979, in C.D. 1979, p. 126; C.S.J., sectia civila, decizia nr. 1160/1992, in Deciziile C.S.J. 1990-1992, p. 145-

A se vedea, pentru amanunte, Al. Bacaci, op. cit., p. 17.

A se vedea: M. Eliescu, op. cit., p. 178-179; D. Chirica, op. cit., 76-78; Fr. Deak, op. cit., p. 186-187; Al. Bacaci, loc. cit., p. 20-23;Trib. Suprem, sectia civila, decizia nr. 1426/1979 supra cit.; decizia nr. 1917/1974, in Repertoriu II, p. 213; decizia nr. 953/1978, in Repertoriu III, p. 141; C.S.J., sectia civila, decizia nr. 2447/1991, in Dreptul nr. 7/1992, p. 78-79.

A se vedea Al. Bacaci, loc. cit., p. 22.

A se vedea Trib. Suprem, sectia civila, decizia nr. 1558/1972, in C.D. 1972, p. 161.

A se vedea: D. Chirica, op. cit., p. 87; Fr. Deak, op. cit., p. 189.

A se vedea M. Eliescu, op. cit., p. 183-184.

A se vedea: Trib. Suprem, sectia civila, decizia nr. 144/1983, in R.R.D. nr. 2/1984, p. 104; Trib. jud. Cluj, decizia civila nr. 1219/1983, in R.R.D. nr. 5/1984, p. 59. A se vedea si M. Eliescu, op. cit., p. 185.

Conditiile de forma

Asa cum rezulta din insasi definitia testamentului el este un act juridic solemn. Pentru a fi valid legiuitorul cere respectarea anumitor conditii de forma prin care vointa testatorului trebuie sa se exprime pentru a putea produce efecte juridice. Ca in toate cazurile conditiile de forma nu sunt un scop in sine ci legiuitorul, prin ele, cauta sa asigure protejarea vointei testatorului, avand in vedere efectele sale de mare importanta. Aceasta pe de o parte, iar pe de alta, in acest mod se inlatura indoiala asupra manifestarii de vointa a defunctului si se asigura certitudinea in privinta continutului acestor dispozitii. In dreptul nostru testamentul verbal, sau nuncupativ nu este permis. In aceeasi ordine de idei trebuie subliniat ca in dreptul nostru devolutiunea testamentara este privita ca exceptia de la regula, care este aceea a devolutiunii legale, iar atunci dispozitiile defunctului trebuiau, prin formele prefigurate de legiuitor, sa fie neechivoce si sa exprime cu fidelitate manifestarea de vointa a testatorului. Acestea sunt, asadar, ratiunile pentru care ad validitatem testamentul trebuie sa respecte formele prescrise de legiuitor. De principiu lipsa formei ceruta de lege este sanctionata cu nulitatea absoluta a testamentului (art. 886 C. civ.

Legiuitorul reglementeaza unele forme ordinare de testament, ca testamentul autentic, testamentul olograf, testamentul secret sau mistic si forme extraordinare cum sunt testamente privilegiate. Daca primele forme sunt cele de care testatorul poate uza liber in conditii normale, cele privilegiate se pot incheia numai in conditii exceptionale si sunt obligatorii, testatorul neputand opta in astfel de conditii pentru o forma testamentara ordinara. Asa cum am precizat, indiferent de felul testamentului forma scrisa este obligatorie ad validitatem. Lipsa testamentului in forma scrisa determinata de legiuitor duce la imposibilitatea dovedirii lui, chiar in ipoteza in care testatorul nu a putut testa din cauza de forta majora sau a fost impiedicat de o terta persoana. Aceeasi este situatia chiar in ipoteza in care se dovedeste ca defunctul si-a exprimat vointa oral sau prin aprobarea unui proiect de testament nesemnat

In practica judiciara si in doctrina s-a pus problema soartei unui testament valabil redactat de defunct dar care a fost distrus sau a disparut dintr-un caz de forta majora sau datorita faptei unui tert. Se deosebesc doua situatii:

– prima este aceea in care testamentul a fost distrus in timpul vietii defunctului fie de catre acesta, fie de catre un tert sau din cauza de forta majora, in aceste din urma doua ipoteze cu stiinta testatorului, cand aceasta imprejurare echivaleaza cu revocarea testamentului. Legatarii nu vor mai fi primiti sa dovedeasca existenta, validitatea si cuprinsul testamentului astfel distrus;

– a doua este aceea in care testamentul valabil incheiat a fost distrus sau dosit dupa moartea testatorului sau in timpul vietii acestuia, dar fara stirea lui, de catre un tert sau din cauza de forta majora, cand se admite aplicarea prevederilor art. 1198 C. civ., in sensul ca se va putea dovedi prin orice mijloc de proba existenta inscrisului si cuprinsul sau. Intr-o atare ipoteza vor trebui dovedite existenta testamentului distrus, faptul distrugerii sale, continutul testamentului si respectarea regulilor de fond si forma pentru validitatea acestuia 2 . Cand actiunea a fost intentata chiar impotriva celui care a distrus sau dosit testamentul respec-tarea regulilor impuse pentru testament se prezuma pana la dovada contrara care va trebui facuta de catre parat.



Interzicerea testamentului conjunctiv.

Potrivit art. 857 C. civ. „doua sau mai multe persoane nu pot testa, prin acelasi act, una in favoarea celeilalte, sau in favoarea unei a treia persoane”. Asadar, testamentul conjunctiv este prohibit de legiuitor. Se urmareste prin aceasta asigurarea libertatii de vointa a testatorului, caracterul personal, unilateral si revocabil al testamentului caci pluralitatea de parti ar conferi testamentului un caracter contractual. Un astfel de testament, cand mai multe persoane testeaza una in favoarea celeilalte, va fi nul absolut

Testamentul nu este considerat conjunctiv atunci cand doua sau mai multe persoane testeaza pe aceeasi coala de hartie, daca dispozitiile testamentare sunt distincte, exprimand fiecare vointa unei singure persoane. Testamentul este conjunctiv numai daca ca act juridic este o opera comuna a doua sau mai multe persoane. Nu credem nici noi insa ca ar fi admis ca doua persoane sa poata face doua testamente cu dispozitii mutuale si corelative si cu clauza ca revocarea unuia va atrage si revocarea celuilalt, daca sunt facute prin doua acte distincte material. Intr-adevar, intr-o atare ipoteza se contravine caracterului unilateral si revocabil al testamentului, ori art. 857 C. civ. tocmai aceste caractere le ocroteste.

In fine, oprirea testamentului conjunctiv a fost privita neunitar in doctrina si practica judecatoreasca. Intr-o opinie s-a considerat ca aceasta prohibitie este o conditie de forma, iar intr-o alta opinie ea este o adevarata conditie de fond.

Impartasim aceasta de a doua opinie caci, in adevar, cu toate ca art. 857 C. civ. este situat in Codul civil in sectiunea intitulata „reguli generale pentru forma testamentelor“, noi insine abordand problema la conditiile de forma ale testamentului, ea apare ca o regula de fond si nu una de forma. Asa cum am aratat aceasta prohibitie are menirea de a asigura caracterul unilateral si revocabilitatea dispozitiilor testamentare, ori aceste caracteristici tin de esenta testamentului si nu de forma acestuia . Problema are certe consecinte practice. Daca consideram interdictia ca o conditie de forma atunci ea este supusa regulii tempus regit actum, iar daca o consideram una de fond testamentul incheiat sub imperiul unor legi anterioare care nu prohibeau testamentul conjunctiv, nu produce efecte daca succesiunea s-a deschis sub imperiul Codului civil in vigoare. La fel, daca prohibitia instituita de art. 857 C. civ. este una de forma, in dreptul international privat, potrivit regulii locus regit actum testamentul conjunctiv redactat de doi romani intr-o tara in care nu exista o astfel de prohibitie este valabil si va produce efecte in tara noastra.

Sanctiunea care intervine potrivit art. 866 C. civ. pentru nerespectarea conditiilor de forma instituite de legiuitor – fie a celor generale pentru toate testamentele, fie a celor cerute special pentru fiecare fel de testament – este nulitatea absoluta. In practica judecatoreasca s-au admis anumite atenuari ale acestei sanctiuni. Astfel:

– un testament nul ca testament autentic sau secret poate fi valabil ca testament olograf;

– testamentul nul pentru vicii de forma da nastere la o obligatie morala pentru mostenitori, de unde deriva unele consecinte: aceasta obligatie morala se constituie intr-o cauza valabila pentru o noua obligatie juridica pe care mostenitorii si-ar asuma-o printr-un act juridic separat; executarea voluntara si in cunostinta de cauza cu privire la caracterul ei moral nu da dreptul la restituirea prestatiilor executate; executarea voluntara si in cunostinta de cauza a acestei obligatii este o plata si nu o donatie 8 ;

– practica judiciara a extins aplicarea prevederilor art. 1167 alin. (3), privitoare la donatii si la testamentele nule pentru vicii de forma. S-a judecat in sensul ca nulitatea, desi absoluta a testamentului, poate fi inlaturata prin confirmare, daca mostenitorii, dupa moartea testatorului, executa voluntar si in cunostinta de cauza testamentul nul pentru vicii de forma 9 .

Intrucat, asa cum am vazut, in cuprinsul testamentului se pot include acte juridice de naturi diferite, sanctiunea nulitatii pentru vicii de forma nu vizeaza acele acte juridice care pot fi efectuate si in alta forma decat cea testamentara. Asa, bunaoara, recunoasterea unui copil printr-un testament autentic, care este lovit de nulitate, fiind conjunctiv, va fi considerata valabila caci este facuta prin act autentic. Sau testamentele autentice sau mistice, nule pentru vicii de forma, vor fi valabile ca testamente olografe daca sunt scrise in intregime, datate si semnate de catre testator, aplicandu-se principiul conversiunii actelor juridice. Toate acestea sunt derogari de la principiul ca ceea ce este nul nu produce nici un efect (quod nullum est nullum producit effectum

Actiunea in constatarea nulitatii absolute a testamentului pentru vicii de forma este supusa prescriptiei in conditiile generale ale Decretului nr. 167/1958, nulitatea putand fi invocata si pe cale de exceptie.

A se vedea M. Eliescu, op. cit., p. 244.

A se vedea: I. Rosetti-Balanescu Al. Baicoianu, op. cit., p. 498-499; C. Hamangiu, I. Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, Tratat de Drept civil roman, vol. III, Bucuresti, 1928, p. 830-831; C. Statescu, op. cit., p. 170; Trib. reg. Suceava, decizia civila nr. 535/1956, in J.N., nr. 8/1956, p. 1517; Trib. Jud. Brasov, decizia nr. 1515/1984, in R.R.D. nr. 8/1985, p. 70; Trib. Suprem, sectia civila, decizia nr. 237/1978, in C.D. 1978, p. 127.

In practica s-au intalnit situatii cand sotii si-au facut reciproc testament sau ambii au dispus in favoarea copiilor. Irevocabilitatea unor astfel de dispozitii testamentare nu se poate asigura, asadar, pe aceasta cale.

A se vedea, in acest sens, D. Chirica, op. cit., p. 91. Contra: I. Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit., p. 494; M. Eliescu, op. cit., p. 246; Fr. Deak, op. cit., p. 195.

A se vedea: M.B. Cantacuzino, Elementele dreptului civil, 1921, p. 349; M. Eliescu, op. cit., p. 432; D. Macovei, op. cit., p. 74.

A se vedea: D. Alexandresco, op. cit., p. 11; I. Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit., p. 494; B. Diamant, Nota la sentinta civila nr. 1579/1955 a Trib. pop. rai. Gura Humorului, in J.N. nr. 2/1956, p. 366-367; D. Chirica, op. cit., p. 90-91.

A se vedea D. Chirica, loc. cit.

A se vedea: M. Eliescu, op. cit., p. 246 si urm.; C. Statescu, op. cit., p. 171.

Apud C. Statescu, loc. cit.

A se vedea M. Eliescu, op. cit., p. 247.




loading...




Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate