Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia.masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii



Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Drept


Index » legal » Drept
» CONTRIBUTIA LUI E. DURKHEIM SI A LUI MAX WEBER LA DEZVOLTAREA SOCIOLOGIEI JURIDICE


CONTRIBUTIA LUI E. DURKHEIM SI A LUI MAX WEBER LA DEZVOLTAREA SOCIOLOGIEI JURIDICE




CONTRIBUTIA LUI E. DURKHEIM SI A LUI MAX WEBER

LA DEZVOLTAREA SOCIOLOGIEI JURIDICE

  1. SOCIOLOGIA JURIDICA A LUI EMILE DURKHEIM

Emile Durkheim realizeaza sudura dintre sociologie si drept printr-o serie de notiuni ca cele de constrangere sociala, sanctiune sociala, anomie, drept restitutiv, drept represiv, etc., in lucrari precum: „Diviziunea muncii sociale”, „Sinuciderea”, „Doua legi ale evolutiei penale”, „Sisteme juridice”.

Pentru Durkheim, dreptul reprezinta simbolul vizibil al solidaritatii sociale, constrangerea fiind criteriul esential al socialului. Sociologul francez considera ca adaptarea si reglarea conduitelor indivizilor se datoreaza constrangerii si presiunii sociale, alcatuite dintr-un ansamblu de credinte si sentimente comune membrilor societatii.




In viziunea lui Durkheim, faptul social reprezinta orice fel de a face, fixa sau nu, capabil sa exercite asupra noastra o constrangere exterioara.

Dreptul reproduce principalele forme de solidaritate sociala, acestea putand fi identificate dupa diferitele specii de drept existente.

In opinia lui Durkheim, in decursul evolutiei societatii umane au existat doua categorii de drept: dreptul represiv si dreptul restitutiv.

a.- Dreptul represiv caracterizeaza societatile bazate pe solidaritate mecanica, societati in care predomina asemanarea dintre indivizi.

b.- Dreptul restitutiv este specific societatilor cu solidaritate organica, intemeiate pe diferentele dintre indivizi.

La randul sau, dreptul restitutiv apare in forma negativa si pozitiva.

In forma negativa, dreptul restitutiv reglementeaza raporturile dintre indivizi si lucruri.

In forma pozitiva, dreptul restitutiv reglementeaza raporturile dintre indivizi.

Daca dreptul represiv este insotit de sanctiuni negative (de sanctionare si reprimare a conduitelor ce incalca normele de baza), dreptul restitutiv se intemeiaza pe sanctiuni premiale, de recunoastere si promovare a conduitelor dezirabile.

Durkheim considera ca este legitim, legal si moral tot ceea ce reprezinta o sursa de solidaritate sociala, tot ceea ce ii leaga pe indivizi si tot ceea ce-i limiteaza. Este ilegitim, ilegal, imoral tot ceea ce contravine solidaritatii sociale, tot ceea ce se abate de la standardele valorice si normative ale societatii.

Analizand rolul dreptului ca institutie fundamentala in societate, Durkheim enunta cele doua legi ale evolutiei represivitatii:

1.- Legea variatiilor cantitative: aceasta lege are urmatorul enunt: „frecventa, intensitatea si gravitatea pedepsei sunt cu atat mai mari si mai puternice cu cat societatile apartin unui tip mai putin evoluat si in care puterea centrala are un caracter mai absolut”.

2.- Legea variatiilor calitative: aceasta lege are urmatorul enunt: „in anumite perioade, in functie de gravitatea delictelor si crimelor, sanctiunile/pedepsele privative de libertate tind sa devina tipul normal de represiune”.

Meritul principal al sociologiei durkheimiene este acela ca identifica in istoria societatii omenesti anumite momente sau perioade in care insusi dreptul (legislatia) devine o sursa de tensiune sociala si un factor perturbator al ordinii sociale. Aceasta stare este desemnata prin conceptul de anomie.

Derivand din grecescul „a nomos”, conceptul de anomie defineste starea de dereglare normativa temporara a sistemului social.

Anomia apare in acele momente in care „societatea este tulburata de o criza dureroasa sau de transformari fericite dar prea bruste, devenind, astfel, incapabila  sa-si exercite autoritatea asupra indivizilor”. In aceste momente, spune Durkheim, „nu stim ce e just si ce e injust, care sunt revendicarile si sperantele legitime si care sunt cele care intrec masura. Putem pretinde orice…”.

In opinia sociologului francez, conceptul de anomie are urmatoarele sensuri:

1.-dizlocarea/deteriorarea constiintei colective;

2.-scaderea moralitatii si decaderea moravurilor;





3.-dereglarea normativa a societatii, respectiv suspendarea temporara a functionalitatii normelor sociale

Concomitent cu aparitia anomiei, in societate apar urmatoarele consecinte:

1.- dispar criteriile normative de apreciere a indivizilor;

2.-indivizi cu pozitii sociale ridicate sunt declasati, in locul lor aparand alti indivizi in noi pozitii de putere.

3.-controlul social specializat dispare iar dreptul isi pierde credibilitatea, fapte ce agraveaza fenomenele de dezorganizare sociala si de devianta sociala.

Se impune urmatoarea observatie: anomia este sursa, este cauza deviantei si a delicventei in societate si nu invers.

Desi are numeroase merite in dezvoltarea sociologiei juridice ca disciplina distincta in ansamblul sociologiei generale, lui Durkheim i-au fost aduse reprosuri, in special cu referire la tenta juridizanta pe care o da sociologiei.

Astfel, Gurvitch ii reproseaza tendinta juridizanta prin care Durkheim considera ca dreptul, prin normele sale, este singurul capabil sa realizeze reglarea normativa a conduitelor individuale.

In studierea fenomenelor sociale, si, implicit, a celor juridice, Durkheim nu a admis o alta metoda decat cea sociologica. Ori, aplicarea metodei sociologice la studiul dreptului nu inseamna, implicit, si analiza sociologica a dreptului. Durkheim omite, cu buna stiinta, metoda sistemica, proprie dreptului, metoda prin intermediul careia pot fi analizate normele si institutiile juridice.

Durkheim a redus intreaga problematica a dreptului la studiul genezei normelor si institutiilor juridice, ceea ce face ca sociologia juridica pe care o promoveaza sa fie, mai degraba, o sociologie a genezei institutiilor, regulilor si sistemelor juridice, decat o sociologie a fenomenelor juridice.

B.CONCEPTIA LUI MAX WEBER DESPRE RATIONALIZAREA, SPECIALIZAREA SI BIROCRATIZAREA DREPTULUI.

Fondator al sociologiei comprehensive, Max Weber acorda o importanta deosebita administratiei si ordinii sociale si juridice.

In lucrarea „Economie si societate”, Weber analizeaza principalele tipuri de drept, acordand un rol important statului.

Pentru Weber, statul reprezinta o „uniune de indivizi intemeiata pe raporturi de dominare politica si normativa a unor indivizi de catre altii”. Aceasta dominare are o serie de justificari interioare, ca temeiuri ale legitimitatii dominatiei. Astfel, spune Weber, in societate se manifesta trei tipuri de drept, fiecare tip corespunzand unui tip ideal de autoritate.

1.- Autoritatii traditionale ii corespunde dreptul traditional sau cutumiar. Este autoritatea datinilor consfintite, intemeiate pe forta traditiilor in societate si pe „indatinarea” prescriptiilor, cutumelor si obiceiurilor in constiinta indivizilor. Aceasta dominare presupune, pe de o parte, increderea indivizilor in forta traditiei, iar pe de alta parte, corectitudinea puterii in exercitarea prerogativelor legitime.

2.- Autoritatii carismatice ii corespunde dreptul carismatic. Este autoritatea intemeiata, pe de o parte, pe „harul”, pe calitatile exprese sau tacite ale unei persoane si, pe de alta parte, pe increderea celorlalti in calitatile celui care conduce.



3.- Autoritatii legale ii corespunde dreptul legal sau legitim. Este autoritatea intemeiata in virtutea credintei in valabilitatea unui statut legal si a unei competente efective. Autoritatea legala presupune, pe de o parte, obedienta/supunerea indivizilor fata de scopurile organizatiei si, pe de alta parte, credinta/convingerea ca persoanele ce exercita ceasta dominatie actioneaza in conformitate cu scopurile organizatiei.

Weber introduce in terminologia sociologiei juridice un concept capital si anume conceptul de „agenti ai dreptului”. Acestia sunt: legislatorul, judecatorul si juristul. Ei sunt pusi de societate sa observe si sa asigure respectarea regulilor sociale si sa sanctioneze violarea/transgresarea acestor reguli.

In prezenta agentilor dreptului, regulile sociale capata conotatie juridica, devenind obligatorii si coercitive.

In functie de tipul de autoritate, agentii dreptului („personalul” dreptului) au evoluat de la tipul irational la tipul rational, respectiv de la seful carismatic (pontiful, cadiul) – tip irational corespunzator societatilor arhaice – la administrator, la juristul – logician, la judecatorul – tehnician, adica la tipuri rationale ce apartin societatilor moderne.

Unul din scopurile sociologiei weberiene a fost acela de a stabili legitati si tendinte prin evaluarea modalitatilor prin care sistemele de drept (sistemele de norme) se repercuteaza in comportamente sociale corespunzatoare. In acest sens, Weber enunta legea evolutiei dreptului, considerand ca, in evolutia sa, dreptul a parcurs trei etape: de rationalizare, de specializare si de birocratizare.

  1. – Rationalizarea dreptului reprezinta elementul fara de care nu ar fi posibila conformarea conduitelor indivizilor. („Ratiunea umana creeaza dreptul”)
  2. – Specializarea dreptului a presupus aparitia dreptului public, apoi a dreptului privat. Dreptul public reglementeaza raporturile sociale la nivelul statului. Weber aminteste trei ramuri ale dreptului public: dreptul administrativ, dreptul international si dreptul constitutional. Dreptul privat reglementeaza raporturile dintre indivizi si intre indivizi si lucruri. Weber aminteste doua ramuri ale dreptului privat: dreptul civil si dreptul comercial.
  3. – Birocratizarea dreptului a fost generata de aparitia administratiei dominate de impersonalitate si formalism. In opinia lui Weber, birocratia presupune siguranta reactiei si devotamentul fata de reguli. Devotamentul conduce la transformarea regulilor in ceva absolut, intr-un fetis, determinand o incapacitate instruita a birocratului, astfel incat elemente ce conduc, in general, la eficienta ajung sa genereze ineficienta in cazurile particulare.

In societatile moderne, birocratizarea crescanda a dreptului duce la aparitia biropatologiei care, in opinia lui Weber, reprezinta „un instrument franator intr-o societate intemeiata pe un drept totalitar”.

Analizand rolul dreptului in societate, Weber reuseste sa demonstreze ca evolutia ordinii legitime nu poate fi inteleasa numai din punct de vedere juridic. Mai mult, transformarile din sistemul juridic sunt, in parte, conditionate de grupele sociale care-si apara interesele proprii.

Reprosul care poate fi adus sociologiei comprehensive este acela ca Weber nu a luat in calcul si existenta regulilor simple, aparute spontan si anonim in cadrul unor grupuri sociale.




loading...





Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate

Drept




Bunurile supuse efectului declarativ
Regimul juridic al indiviziunii succesorale
Nulitatea actelor juridice
Testamentele privilegiate
Partajul de folosinta
NORMA JURIDICA
Omorul calificat
Notiunea de legitima aparare si trasaturile definitorii ale acesteia
Domeniul dreptului civil
Starea, dinamica si tendintele coruptiei in perioada de tranzitie














loading...