Tratatul de la Lisabona

Tratatul de la Lisabona

Tratatul de la Lisabona, de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeana si a Tratatului de instituire a Comunitatii Europene, a fost semnat la 13 decembrie 2007. Reprezinta rezultatul negocierilor intre statele membre, reunite in cadrul unei conferinte interguvernamentale, la lucrarile careia au participat Comisia Europeana si Parlamentul European. Inainte de a putea intra in vigoare, Tratatul va trebui sa fie ratificat de fiecare dintre cele 27 de state membre, conform propriilor reguli constitutionale.

Acest nou tratat modifica tratatele in vigoare, fara a se substitui acestora si a fost conceput ca o solutie pentru impasul politic si institutional instalat dupa esecul Tratatului de instituire a unei Constitutii pentru Europa, propunandu-si sa desavarseasca procesul initiat prin Tratatul de la Amsterdam si prin Tratatul de la Nisa, in vederea consolidarii eficacitatii si a legimitatii democratice a Uniunii si a imbunatatirii coerentei actiunii sale. Reformele propuse de acest tratat, in special noile aranjamente institutionale si mecanismele de lucru, sunt necesare pentru a asigura o Uniune capabila sa faca fata provocarilor globale si sa raspunda asteptarilor cetatenilor europeni.

Tratatul nu schimba fundamental structura institutionala a Uniunii, care se va baza, in continuare, pe triunghiul Parlament, Consiliu, Comisie. Cu toate acestea, sunt introduse cateva elemente noi, menite sa amelioreze eficienta, coerenta si transparenta institutiilor. Potrivit Tratatului, institutiile Uniunii sunt: Parlamentul European, Consiliul European, Consiliul, Comisia Europeana, Curtea de Justitie a Uniunii Europene, Banca Centrala Europeana si Curtea de Conturi.

Modificari legate de Parlamentul European. Prin Tratat sunt acordate Parlamentului competente sporite la nivel legislativ, bugetar si in materie de acorduri internationale. Este extinsa procedura de co-decizie, redenumita procedura legislativa ordinara, la mai multe domnii. Concret Parlamentul va dobandi un real statut de putere legislativa, in aceeasi masura ca si Consiliul, in cazul anumitor dosare in care nu a fost implicat pana in prezent sau in care a fost doar consultat. Imigrarea legala, cooperarea judiciara in materie penala (Eurojust, prevenirea infractiunilor, armonizarea legislatiilor in domeniul penal, a infractiunilor si sanctiunilor), cooperarea politeneasca (Europol) si alte cateva dispozitii care tin de politica comerciala sau de politica agricola comuna.

La nivel bugetar, Tratatul de la Lisabona consacra practica bine stabilita a cadrului financiar multiplu pentru care, in viitor, va fi necesara probarea Parlamentului. Pe de alta parte, Tratatul de la Lisabona prevede ca Parlamentul si Consiliul vor stabili impreuna toate cheltuielile, fiind eliminata distinctia care se face, in prezent, intre asa-numitele cheltuieli obligatorii (de exemplu, ajutoarele agricole directe) si cheltuielile neobligatorii. Aceasta inovatie reechilibreaza rolul celor doua institutii in aprobarea bugetului Uniunii.

De asemenea, Tratatul modifica si structura Parlamentului: numarul deputatilor nu va depasi 751, iar repartizarea locurilor pe state membre se va face dupa principiul proportionalitatii degresive. Fiecare stat membru va fi reprezentat in Parlament de minimum 6 deputati si maximum 96.

Parlamentul European va trebui sa-si dea avizul conform asupra tuturor acordurilor internationale referitoare la aspecte care tin de procedura legislativa ordinara.

Modificari legate de Consiliul European. Acesta are misiunea de a impulsiona elaborarea politicilor, devine, la randul sau, o institutie a Uniunii, fara a primi insa noi atributii. Este creat totusi un nou post, cel de Presedinte a Consiliului European. Acesta este ales de Consiliul European pentru un mandat de doi ani si jumatate si va avea rolul de a asigura pregatirea si continuitatea lucrarilor Consiliului European si de a gasi solutii care sa conduca la obtinerea consensului. Presedintele Consiliului European nu poate ocupa alte functii la nivel national.

Modificari legate de Consiliu. Schimbarea esentiala adusa de Tratat se refera la procesul de decizie. Consiliul va decide cu majoritate calificata, cu exceptia cazurilor in care

tratatele prevad o alta procedura, cum ar fi votul in unanimitate. In 2014 se va introduce o noua procedura de luare a deciziilor, votul cu dubla majoritate al statelor membre ale UE (55%) si al populatiei (65%) care reflecta dubla legitimitate a Uniunii. Noua modalitate de calcul va fi completata de un mecanism care ar trebui sa permita unui numar mic de state membre sa-si manifeste opozitia fata de o decizie.

Modificari legate de Comisia Europeana. Potrivit principiului rotatiei egale intre statele membre, incepand cu 2014, colegiul va fi format dintr-un numar de comisari egal cu doua treimi din numarul statelor membre, 18 in cazul unei Uniuni cu 27 de state membre. Numarul membrilor Comisiei va putea fi modificat de Consiliul European cu unanimitate de voturi. Tratatul introduce o legatura directa intre rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European si alegerea candidatului la presedentia Comisiei. De asemenea, rolul presedintelui va fi consolidat, acesta putand sa demita pe oricare dintre comisari.

Dispozitiile tratatelor actuale referitoare la Banca Centrala Europeana si la Curtea de Conturi nu au suferit schimbari notabile. In ceea ce priveste Curtea de Justitie a Uniunii Europene, Tratatul de la Lisabona extinde domeniul de interventie al acesteia, mai ales in materie de cooperare penala si politeneasca si introduce cateva modificari procedurale.

Una din inovatiile institutionale majore ale Tratatului de la Lisabona o reprezinta infiintarea postului de Inalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe si politica de securitate. Acesta va avea o dubla misiune: pe de o parte, va fi imputernicitul Consiliului pentru politica externa si de securitate comuna, iar pe de alta parte va fi vicepresedinte al Comisiei pentru relatii externe. In plus va reprezenta Uniunea pe scena internationala in domeniul PESC si va fi asistat de un serviciu european pentru actiune externa, format din functionari ai Consiliului, Comisiei si serviciilor diplomatice nationale.

Tratatul de la Lisabona recunoaste si consolideaza rolul parlamentelor nationale care vor putea participa mai activ la lucrarile Uniunii, respectand, in acelasi timp, rolul institutiilor europene. Potrivit principiului subsidiaritatii, exceptand domeniile care tin exclusiv de competentele sale, Uniunea nu actioneaza decat in cazul in care interventia sa este mai eficienta decat o actiune intreprinsa la nivel national. Orice parlament national va avea dreptul sa-si sustina argumentele potrivit carora o propunere nu este conforma cu acest principiu. Prin urmare, se va institui un mecanism in doi timpi: daca o treime din parlamentele nationale considera ca o propunere nu este conforma cu principiul subsidiaritatii, Comisia va trebui sa isi reanalizeze propunerea, avand posibilitatea de a o mentine, de a o modifica sau de a o retrage; daca majoritatea parlamentelor nationale impartasesc aceste preocupari, iar Comisia decide, totusi sa isi mentina propunerea, va fi declansata o procedura specifica. Comisia va trebui sa isi sustina motivatiile, iar Parlamentul European si Consiliul vor avea sarcina de a decide asupra continuarii sau intreruperii procedurii legislative.

Tratatul de la Lisabona subliniaza, de asemenea, importanta consultarilor si a dialogului cu asociatiile, societatea civila, partenerii sociali, bisericile si organizatiile neconfesionale.

Modificari importante au fost aduse si in alte domenii. Intarirea rolului cetatenilor, de exemplu. Astfel, 1 milion de cetateni dintr-un numar semnificativ de state membre pot solicita Comisiei o propunere intr-un domeniu in care considera ca este necesara o actiune a Uniunii. Includerea unei clauze de solidaritate intre statele membre pentru o serie de amenintari, precum terorism, catastrofe de origine umana sau naturala ori dificultati in domeniul energetic.

Tratatul confera un cadru legal stabilirii de relatii privilegiate intre Uniune si statele din vecinatate. Pentru prima data in istoria constructiei europene, importanta relatiilor de vecinatate ale Uniunii este consacrata la nivel de Tratat.

Este introdusa o clauza de retragere voluntara, admitand astfel ca statele membre au in orice moment posibilitatea de a se retrage din Uniune.

Tratatul de la Lisabona face progrese semnificative in materie de protectie a drepturilor fundamentale, deschizand calea aderarii Uniunii Europene la Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. In plus, Tratatul garanteaza aplicarea efectiva a Cartei drepturilor fundamentale. Prin urmare, Uniunea Europeana va dispune de un ansamblu de drepturi civile, politice, economice si sociale care vor fi obligatorii din punct de vedere juridic, nu doar pentru Uniune si institutiile sale, ci si pentru statele membre.