Tratatele constitutive

Tratatele constitutive

S-a vazut intr-un capitol precedent ca negocierile conduse de Jean Monnet de la Paris intre 'cei 6' (negocieri care au durat 10 luni), adica intre Franta, Germania, Belgia, Olanda, Luxemburg si Italia s-au finalizat prin semnarea la Paris la 18 aprilie 1951 a Tratatului care a instituit Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului. Tratatul a intrat in vigoare la 10 august 1952 pentru o perioada de cincizeci de ani.

Inaltei Autoritati - organ care reprezinta interesele comunitare - i s-au adaugat organe insarcinate sa o controleze pentru a se evita un eventual caracter 'tehnocratic' sau 'despotic' pe care aceasta institutie ar fi putut sa-l capete pe parcurs: Consiliul Special de Ministri - organ care sa reprezinte statele nationale membre; o Adunare Comuna - organ care sa reprezinte interesele popoarelor si, in acest fel, sa execute un control democratic; o Curte de Justitie - organ care sa vegheze la respectarea Tratatului si la solutionarea neintelegerilor dintre tarile membre sau particulari si Inalta Autoritate.

S-a creat astfel un ansamblu institutional cu aspect federal, cu transferul catorva competente ale statelor membre in favoarea Inaltei Autoritati, independenta de guvernele tarilor comunitare. Tratatul prevedea si un sistem de finantare prin instituirea unui impozit european platit de firmele de carbune si otel, calculat printr-un procentaj din cifra lor de afaceri.

Articolul 2 din Tratat inscria: 'Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului are ca obiectiv sa contribuie, in armonie cu economia generala a statelor membre si datorita stabilirii unei piete comune in conditiile definite de art. 4, la expansiunea economica, la dezvoltarea locurilor de munca si la ridicarea nivelului de viata in statele membre.'

Sursa de inspiratie a redactorilor Tratatului era o filozofie liberala, dar cu luarea in consideratie si a problematicii sociale.

Articolul 3 inscrie obiectivele care erau atribuite institutiilor comunitare; art. 4 defineste marile principii care sa guverneze piata comuna a carbunelui si otelului; art. 5 enumera mijloacele de actiune ale Comunitatii; art. 7 enumera cele 4 institutii, iar o serie de articole care urmeaza detaliaza competentele fiecareia. Tratatul cuprinde dispozitii referitoare la preturi, la interdictia practicilor restrictive in materia 'repartitiei sau exploatarii pietelor', la transporturi, la politica comerciala si altele.

Tratatul CECO are, fara nici o indoiala, o finalitate federativa, in sensul ca el inscrie dimensiunea supranationala mult mai marcata decat in Tratatele de la Roma, in care predominanta este dimensiunea interguvernamentala.

Actiunile care au urmat intalnirii de la Messina, in care s-au examinat posibilitatile unei relansari comunitare au fost continuate prin munca unui comitet de experti condusi de P. H. Spaak.⁸³ Actiunea Comitetului s-a finalizat prin doua proiecte (21 aprilie 1956), unul referitor la instituirea unei piete comune generalizate si altul la crearea unei comunitati a energiei atomice. Negocierile desfasurate intre 26 iunie 1956 si 25 martie 1957 s-au incheia prin semnarea la aceasta ultima data, la Roma, a celor doua Tratate pentru Comunitatea Economica Europeana si pentru Comunitatea Europeana a Energiei Atomice, intrate in vigoare la 1 ianuarie 1958 pe o durata nedeterminata. Tratatul CEE a depasit propunerile prevazute in Proiectul Spaak, a instituit o noua ordine juridica specifica prin care s-au impus

obligatii statelor membre, a consolidat intaietatea dreptului comunitar si, prin aceasta, a facut din cetateanul comunitar subiect de drept.

Tratatul enunta obiectivele economice ale Comunitatii si mijloacele sale de actiune. Articolul 2 inscrie 'Comunitatea are ca misiune ca prin stabilirea unei piete comune si prin apropierea progresiva a politicilor economice ale statelor membre sa promoveze o dezvoltare armonioasa a activitatilor economice in ansamblul Comunitatii, o expansiune continua si echilibrata, o stabilitate crescuta, o ridicare accelerata a nivelului de viata si cat mai stranse relatii intre statele membre.' Este articolul care, enumerand obiectivele CEE, da o viziune de ansamblu asupra Tratatului, obiectivele fiind detaliate in art. 3. Articolul 9 al tratatului precizeaza ca Piata Comuna se sprijina pe o uniune vamala, ca se caracterizeaza prin libera circulatie a marfurilor, prin liberalizarea de ansamblu a tuturor formelor de productie si de schimb si ca se sprijina pe mai multe politici comune: agricola, a transporturilor, comerciala. O caracteristica a Tratatului este ca, prin dispozitiile lui, Comunitatea se rupe de ordinea statala traditionala, in care suveranitatea este deplina, si de protectionismul economic de tip clasic. CEE se bazeaza pe aceleasi idei neoliberale ale tarilor occidentale, corectate insa si prin reguli dirijiste.

Tratatul CEEA cuprinde dispozitii care vizeaza integrarea sectoriala a energiei nucleare civile, prin formarea si cresterea accelerata a 'industriilor nucleare', urmarind in acelasi timp ridicarea nivelului de viata in statele membre si dezvoltarea schimburilor cu alte tari (art. 1). Toate competentele privesc in mod exclusiv aplicarea 'civila a atomului' (art. 2).

Tratatul se refera in cele zece capitole ale sale la cooperarea in materie de cercetare nucleara, la regimul de difuzare a cunostintelor in materie (Capitolul II), la protectia sanitara (Capitolul III), la dezvoltarea coordonata a investitiilor (Capitolul IV).

Capitolele VI-VIII inscriu obiectivele si mijloacele de atingere a acestora. Aprovizionarea, care se face printr-o politica integrata (Capitolul VI), este incredintata unei agentii comerciale, autonome, dotata cu personalitate juridica si autonomie financiara. Agentia (art. 52 din Tratat) dispune 'de un drept de optiune asupra mineralelor, materiilor brute si materiilor fisionabile speciale produse pe teritoriul statelor membre, precum si de dreptul exclusiv de a incheia contracte privind furnizarea de minerale, materii brute si materii fisionabile speciale care provin din interiorul sau din exteriorul Comunitatii.

Capitolul VII din Tratat cuprinde dispozitii privind controlul de securitate a aprovizionarii cu astfel de materiale, control care urmareste in principal destinatia finala a produselor din aceasta categorie pentru a nu fi deturnate in scopuri militare (art. 77). Firmele care manipuleaza materii nucleare trebuie sa informeze despre activitatile pe care le desfasoara (art. 78). Articolul 84 al. 3 precizeaza ca materiile destinate nevoilor de aparare nu sunt supuse controlului.

In Capitolul X sunt inscrise dispozitiile privitoare la relatiile externe ale Comunitatii; Articolele 101-102 si 106 prevad competentele de incheiere de acorduri sau de conventii.