TIPOLOGIA STATULUI

TIPOLOGIA STATULUI

1. Tipuri de stat

2. Statul de drept

3. Separatia puterilor

4. Suveranitatea

1. Tipuri de stat

Pornind de la tipul de legitimitate, care sustine autoritatea unui stat (traditionala, legal-rationala si charismatica), Seiler propune doua tipuri de stat:

a. statul traditional (legitimat de traditii)

b. statul modern (legitimat cu Lege si Ratiune)

Alaturi de aceste tipuri fundamentale Seiler propune un al treilea tip de stat, statul teroris (a-legitim si nu i-legitim).

A. Statul traditional

Este asa cum nota Julien Freund un stat bazat pe credinta in forta si viabilitatea traditiei in numele careia sunt chemati, pe baza cutumelor, la putere anumiti indivizi. Acesta coincide de fapt cu tipul de stat numit monarhie (absoluta sau limitata), care pentru a-si realiza dominatia foloseste armata, politia, aparatul administrativ.

Adeseori monarhia se legitimeaza pe dreptul divin sau pe cutume (dreptul cutumiar, obiceiul pamantului, legea stramoseasca). Politologii sociologii cred ca in conditiile modernizarii politice actuale perspectivele unui asemenea tip de stat sunt tot mai slabe, desi in Spania post-franchista s-a produs restauratia monarhiei.

B. Statul modern

este produsul revolutiilor moderne din Europa si se intemeiaza pe ideea ca puterea trebuie sa aiba o baza rationala si o legitimitate sustinuta de legi.

Pentru clasificarea statului modern se au in vedere un set de criterii, intre care:

1. Cine si pentru cine elaboreaza legile

2. Cine este purtatorul rationalitatii

3. Cine pe cine organizeaza si conduce

Cu alte cuvinte, clasificarea se realizeaza pe baza criteriului de legitimitate. in functie de criteriul de legitimitate se disting trei tipuri de stat modern:

1. Statul de drept (bazat pe legitimitate legalista)

2. Statul revolutionar (bazat pe 'dreptul la Revolutie')

3. Statul developpementalist (in curs de dezvoltare)

4. Statul terorist (intemeiat pe teroare)

2. Statul de drept

Este tipul de stat pe care Maurice Duverger il numeste democratie liberala, iar Raymond Aron - stat constitutional pluralist.

Statul de drept se intemeiaza pe urmatoarele principii:

1. suveranitatea poporului (puterea apartine poporului)

2. eligibilitatea actorilor politici

3. parlamentarismul (incredintarea puterii supreme unui organ de putere ales de popor)

4. separatia puterilor in stat (parlament, executiv, judecatoreasca)

5. libertatile publice (drepturi si libertati civile)

6. sistemul pluralist de partide

Ansamblul conduitelor si comportamentelor politice intr-un stat de drept se desfasoara si sunt evaluate pe baza unei legi fundamentale - constitutia. Fiind o institutie a democratiei contemporane, statul de drept (constitutional si pluralist) este o componenta a regimului politic.

Evident, tipul de stat (in lumea contemporana) nu se poate constitui decat pe baza vointei publice (cetatenesti) a poporului sau natiunii.

Sursa puterii unui stat de drept fiind vointa colectiva, este firesc ca si forma statului sa reflecte aceasta vointa cetateneasca.

Conditia prima a acestei optiuni colective o constituie insa suveranitatea poporului sau a natiunii. Astfel, atunci cand natiunea este unitara, statul isi asuma organizarea si conducerea acestei natiuni unitare. El va fi deci, un stat national / stat natiune (ca apartinator natiunii date), unitar (in sens politic, administrativ si teritorial) si suveran.

Alte tipuri de stat:

Statul revolutionar

Este acel tip de stat care se naste in imprejurari revolutionare si se bazeaza pe ceea ce in perioada interbelica se numea dreptul la revolutie.

Scopul sau este acela de a promova rapid valori ale statului de drept. Dar chiar prin faptul ca a face fara o consultare populara impunand de fapt valori politice ce nu sunt inca legitimate de societatea civila data, el devine monopolist si prin asta dictatorial.

Exemplu: statele socialiste, tari in curs de dezvoltare care au constitutii dar inaplicabile.

Statul developementalist[1] (in tarile in curs de dezvoltare)

Este statul care nu are un mod determinat de organizare si se exprima prin forte militare, sefi carismatici sau clanuri (reprezentand diverse triburi).

Statul terorist

Este acel tip de stat care se intemeiaza exclusiv pe teroare si constrangere, fara nici un fel de preocupare pentru a stabili un principiu de legitimitate. Este un stat al violentei, in care mai ales armata are un rol deosebit de a impune si mentine prin forta puterea.

Evident nici una dintre aceste forme de stat nu este pura, dimpotriva, exista un amestec de caracteristici.

Tinand seama de faptul ca formele de stat exprima continutul regimurilor de putere, Seiler propune o tipologie a statului pe linia traditiei engleze.

In traditia engleza principiul politic este acela ca necesitatea societatii este sa fie reprezentata la nivelul institutiilor supreme de putere. Deci, se cauta limitarea puterii monarhului si afirmarea rolului Parlamentului pe fondul unei evolutii specifice feudalitatii in Anglia. Reglementarea raporturilor de putere in stat au debutat cu Ioan fara tara, la 1215, care a acceptat celebra Magna Charta prin care puterea este relativ centralizata de monarh dar este contrabalansata de vasali si favoriza ascensiunea burgheziei, care se va exprima politic in Camera Comunelor.

Tipologia statului dupa modelul istorico-politic englez cuprinde urmatoarele forme de stat conform lui Seiler:

a) Forme pure:

- monarhia limitata (1215-1603)

- monarhia dualista (1603-1688)

- parlamentarismul dualist (1688-1787)

- regim parlamentar (1787-1911)

- regim de cabinet (1911 -)

b) Forme derivate:

- regimul prezidential (1787) care provine din traditia monarhiei dualiste

- orleanismul (1830) provenind din regimul parlamentar

- partitocratia (1945) provenind tot din regimul parlamentar

1. Monarhia limitata: caracterizata prin existenta unui monarh ereditar, ale carui puteri sunt restranse de o Adunare Reprezentativa a poporului.

Monarhul are puterea de a hotari in probleme importante dar este controlat de Adunarea Reprezentantilor.

2. Monarhia dualista: introduce o prima separatie a puterii

- monarhul (asumandu-si puterea executiva), adunarea reprezentantilor (puterea legislativa)

Experienta Angliei a fost preluata de SUA ca regim statal prezidential, electiv si dualist.

3. Parlamentul dualist numit de M. Duverger semi-prezidential, caracterizat prin faptul ca statul are in fruntea sa un sef de stat ales prin sufragiu universal, direct, cu foarte mari puteri. Guvernul, deci, executivul, se supune atat sefului statului cat si Adunarii Reprezentantilor.

Acest tip de stat poate cunoaste, in timp, forme diverse. Astfel, seful statului poate fi ales prin vot universal direct sau prin votul parlamentului.

El poate fi insa drastic limitat in atributiile sale si sa apara doar ca un simplu garant al constitutiei, puterea fiind a Parlamentului si Executivului.

Exemplu: in Romania, de pilda, desi este ales prin sufragiu universal direct, presedintele, ca sef al statului, este doar garantul Constitutiei, moderator intre cele trei puteri.

4. Regimul Parlamentar / Parlamentul clasic caracterizat prin separarea celor trei puteri in stat:

- Parlament (adopta legi)

- Guvernul (aplica legile)

- Justitia (aplica legile)

Puterile pot colabora. Guvernul poate actiona asupra Parlamentului prin participare la activitatea legislativa, putand dizolva Parlamentul. Parlamentul alege Cabinetul (Executivul) si il poate revoca.

5. Regim statal de Cabinet este acela in care Guvernul are putere de decizie, exercitata pe baza Constitutiei. Parlamentul si mass media tin sub control activitatea guvernului (Cabinetului)

- legislativa (Parlamentul ratifica hotararile Guvernului)

- a primului ministru (care concentreaza o mare parte din putere putand dizolva camera reprezentantilor).

Rolul opozitiei este major.

6. Partitocratia desemneaza forma de stat in care guvernul, controlat de parlament, actioneaza pe linia directivelor partidelor politice reprezentate. Alegerile generale se pronunta pentru un partid sau altul, care apoi isi desemneaza reprezentantii in Cabinet si carora le confera linii de conduita partinica. Retelele guvernarii sunt stabilite de partidele politice, rolul Parlamentului fiind mai redus.

Bibliografie

1. Liviu Petru Zapartan, 'Repere in stiinta politicii, schita unei teorii generale a politicii', Editura Fundatiei 'Chemarea' Iasi, 1992, cap. III.