SOCIALIZAREA POLITICA

SOCIALIZAREA POLITICA

Orice analiza a conditionarilor reciproce constiinta politica- actiune politica implica cu necesitate conceptul de actiune politica. Aceasta conditionare reciproca inseamna ca daca actiunea politica are continuturi si orientari proprii in timpi istorici diferiti (dar si la niveluri diferite ale aceluiasi timp istoric), atunci si constiinta politica (in masura sa satisfaca obiectivele actiunii politice) trebuie sa fie diferita ca rezultat al unui proces de insusire individual si social.

Procesul de insusire prin care se formeaza si/sau modifica constiinta politica a individului se numeste socializare politica.

Procesul desemnat de acest concept are drept finalitate un om compatibil cu standardele sistemului politic al societatii in care traieste.

Socializarea politica este un proces prin care individul isi formeaza/schimba componentele constiintei sale politice sub presiunea agentilor care difuzeaza sistemul valorico-normativ cu continut/caracter politic.

Principalii agenti cu responsabilitati in realizarea socializarii politice (generatoare de constiinta politica) sunt: familia, scoala pe toate treptele sale, viata profesionala, organizatiile grupate in jurul sau (asociatii, cluburi, sindicate, partide, mijloace maas-media, etc.). Asemenea agenti transmit, de regula, valori politice caracteristice sistemului politic existent. Exista si surse (oficiale sau subversive) care difuzeaza valori ostile.(exemplul postului de radio Europa Libera).

Preocuparea politologiei in domeniul socializarii politice are ca finalitate fie formarea constiintei politice (aculturatie) fie transferarea constiintei politice (transculturatie, care implica deculturatie si neoculturatie)

Aculturatia. Formarea constiintei politice a individului este un proces indelungat, care incepe din copilarie si continua pe intreaga durata a vietii. In copilarie si apoi in tinerete se pun bazele asimilarii unui sistem valorico- normativ care il poate insoti pe individ toata viata.

David Easton considera ca in procesul de realizare a socializarii politice de catre copil sunt cuprinse 4 faze:

politizarea (copilul este sensibilizat)

personalizarea este faza in care concretizeaza sistemul politic cu figura de autoritati politice.

Idealizarea - faza cand asemenea personalitati sunt personalizate.

Institutionalizarea este faza cand copilul trece de la persoane la perceperea institutiilor din sistemul politic.

Aceste faze sunt realizate in familie si in institutii specializate.[1]

Transculturatia. Transformarea constiintei politice este problema cea mai

dificila, dar si cea mai necesar de rezolvat pentru ca are ca finalitate realizarea compatibilitatii intre individ, popor si stat. Socializarea de acest tip poarta denumirea de aculturatie. Fernando Ortiz aprecia: " Cred ca termenul transculturatie exprima mai bine diferitele faze ale procesului de tranzitie de la o cultura la alta pentru ca acest proces nuconsta pur si simplu in a dobandi o alta cultura, ceea ce implica termenul englez de aculturatie, ci cuprinde cu necesitate si pierderea sau extirparea culturii precedente, ceea ce s-ar numi deculturatie. El antreneaza, in plus, ideea creatiei subsecvente a fenomenelor culturale noi, ceea ce s-ar numi o neoculturatie.[2]

La noi, dupa 1989, deculturatia si neoculturatia sunt procese dificile si de lunga

durata. Conditia necesara este exercitarea democratiei care exclude metodele punitive. Transculturatia pare a fi un deziderat pentru ca facem transculturatie cu factori incarcati de tarele vechii societati. Individul de azi nu este nici pregatit inca, si nici complet deschis pentru o constiinta politica specifica democratiei liberale.[3]

REFERINTE BIBLIOGRAFICE

1. Jack C. Plano si colectiv, Dictionar de analiza politica, Editura Ecce Home, Bucuresti, 1993.

2. Francisc Fukuiama, Sfarsitul istoriei si ultimul om, Editura Paideia, Bucuresti, 1994.

Lucian Blaga, Despre constiinta filosofica, in Opere, vol.8, Trilogia Cunoasterii, Editura Minerva, Bucuresti, 1983.