Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia.masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii




Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Stiinte politice


Index » legal » » administratie » Stiinte politice
SISTEMUL POLITIC


SISTEMUL POLITIC




SISTEMUL POLITIC

Cuvinte cheie:

Sistem politic, model politic, subsisteme, nivele ale sistemului politic

1. Conceptul de sistem politic

Patrunderea in limbajul stiintific a conceptului de sistem politic s-a realizat prin anii `50, sub influenta teoriei generale a sistemelor, reflectand preocuparea pentru abordarea integrativa a domeniului politic. Asa cum au dovedit-o evolutiile ulterioare, punerea sa in circulatie nu a fost doar o 'inovatie tehnologica', ci a introdus un nou mod de abordare a politicului.




Nu este intamplator ca inceputul utilizarii sale se realizeaza in contextul asa-numitei 'revolutii behavioriste', coincizand cu introducerea unor metode riguroase pentru cercetarea empirica a fenomenelor politice. Dar momentul se inscrie intr-o perspectiva mai larga - aceea a 'revolutiei sistemice', care a impus conceptul de 'sistem' intre conceptele centrale ale gandirii secolului XX.

inceputurile demersului de introducere a metodei sistemice in politologie se datoreaza lui David Easton, care, prin The Political System (1953) = 'Sistemul politic', a propus conceptul ca modalitate de a asigura unitatea organica, intrinseca necesara stiintei politicii. Pe baza modelului sistemic a elaborat o teorie orientata empiric a sistemelor politice. Easton a elaborat ceea ce a numit un 'model primitiv' (in sensul de 'elementar') al analizei vietii politice.

Sistemul recepteaza cerintele formulate de mediu (INPUTS), prin intermediul unor 'suporturi' sau 'sustineri' (partide politice, grupuri de interes) si emite decizii, adopta politici guvernamentale, declanseaza actiuni (iesiri - OUTPUTS).

Aceste iesiri (outputs), la randul lor, pot sa influenteze sistemul, determinand noi cerinte, prin feedback (retroactiune): informatiile despre efectele deciziilor si actiunilor contribuie la ajustarea activitatii viitoare.

Potrivit precizarilor lui Easton, mediul este alcatuit din componente 'intrasocietale' (sisteme non-politice: economia, cultura, structura sociala - deci alte segmente ale societatii) si 'extrasociale' (internationale, regionale, continentale).

Deoarece partidelor politice, grupurilor de interes (presiune) li se confera calitatea de 'suporturi', rezulta ca sistemul politic se identifica cu institutiile guvernamentale si cu activitatea guvernamentala.

De fapt ideea de sistem politic a fost dezvoltata de autorul sau pentru a evita ceea ce considera a fi ambiguitatea conceptului de 'stat'. Vreme de cateva decenii, numerosi cercetatori americani au preferat conceptul de 'sistem politic' pe considerentul rigurozitatii acestuia. Dar incepand cu anii `80, prin revigorarea interesului pentru problematica statului, cele doua concepte sunt nevoite sa 'convietuiasca in politologia contemporana'.

Easton s-a manifestat clar si consecvent aparator al conceptului de sistem politic in fata resurectiei notiunii de stat. Este simptomatic ca reuniunea anuala a Asociatiei Americane de stiinte Politice (1981) a fost consacrata in mod explicit examinarii sanselor statului de a redeveni o tema centrala.

Modelul sistemului politic, respectiv analiza sistemelor politice au avut de suportat o serie de critici, referitoare mai ales la faptul ca tehnicizeaza excesiv activitatea de guvernare si pune in paranteza elementele ce tin de subiectivitatea umana. Dar, dincolo de critici, conceptul de sistem politic a intrat in limbajul comun al stiintelor politice. in prezent, termenul este utilizat atat in sensul ingust de ansamblu al interactiunilor dintre institutiile guvernamentale, cat si in acela mai larg, care vizeaza ansamblul elementelor vietii politice, aflate in interactiune intre ele, precum si cu acele sisteme ce alcatuiesc societatea, rezultatul activitatii lor fiind adoptarea unor decizii cu caracter global.

Una din problemele mult discutate in politologie se refera la diferentele dintre sistemul politic si alte tipuri de sisteme. Principala caracteristica distinctiva a sistemului politic se particularizeaza la nivelul iesirilor. Sistemul politic transforma cerintele, dorintele, aspiratiile oamenilor in decizii care au caracterul globalitatii, vizand comunitatea in ansamblul sau, avand caracter de obligativitate pentru toti membrii sai.

2. Caracteristicile sistemului politic

Sistemului politic ii sunt proprii caracteristicile inerente oricarui sistem, acesta manifestandu-se in modalitati si prin mecanisme specifice. intre aceste caracteristici figureaza urmatoarele:

a) este un ansamblu de elelmente (parti) aflate in interactiune, care in raport cu intregul se manifesta ele insele ca sistem - subsisteme; intre acestea se stabilesc raporturi ierarhice, care conduc la o stratificare pe niveluri (supranational, national, subnational);

b) are o structura proprie, ce implica atat ramurile (institutiile) guvernarii (legislativa, executiva, judecatoreasca), precum si partidele politice, grupurile de interes (grupurile de presiune), mass media, raporturile dintre guvernanti si opozitie; fiecare din aceste elemente are functii caracteristice, care determina autoreglarea sistemului, dar contribuie si la functionarea celorlalte sisteme;

c) interactiunea dintre elementele ce alcatuiesc sistemul politic national determina forme diferite de integralitate-adica diferite forme de guvernamant si regimuri politice;

d) sistemul politic este un sistem deschis, aflat in continua devenire, in interactiune cu mediul (cu acele sisteme, cu elementele nonpolitice ale societatii civile) - cu precizarea ca aceasta caracteristica se manifesta in grade diferite, in unele cazuri (cum este cel al regimurilor totalitare) fiind chiar pregnanta tendinta spre inchidere, spre autarhie.



Inainte de a trece la analiza caracteristicilor sistemelor politice se impune o mentiune in legatura cu dinamica sistemelor politice nationale.

Capacitatea de autoreglare a unui anume sistem este limitata: disfunctionalitatile din cadrul acesteia, corelate cu cele din alte domenii ale comunitatii respective, pot determina situatii de criza, ce nu pot fi solutionate decat prin inlocuirea lor cu alt tip de sistem. Acest proces se realizeaza prin revolutie, care este o schimbare a optiunii politice in esenta sa, implicand aparitia unor noi institutii, modificari de fond in structura si functionarea unora din cele existente, innoirea clasei politice. Probleme aparte ridica apoi etapa de tranzitie la un nou sistem, deoarece, datorita complexitatii vietii sociale trecerea nu se poate realiza automat, ci gradual. Sub unele aspecte, societatile din Estul si Centrul Europei ce parcurg acest proces apar ca atipice, deoarece au suprimat brusc o serie de elemente caracteristice vechiului sistem, dau nu au ajuns inca la cristalizarea unor noi elemente (institutii, organizatii, partide politice, societate civila etc.) si nici la stabilirea unor corelatii noi intre politic si celelalte elemente constitutive ale vietii sociale pentru a asigura coerenta ansamblului societal.

3. Nivelurile sistemelor politice

in politologia contemporana este larg impartasita aprecierea ca in lumea contemporana sistemul politic de baza este constituit la nivelul statului national, adica al acelei forme de asociere si organizare social-politica ce detine suveranitatea in cadrul unui anumit teritoriu, al unei anumite comunitati umane (natiunea - in epoca moderna si cea contemporana).

Suveranitatea este acea calitate a puterii de stat in temeiul careia aceasta putere are vocatia de a decide, fara nici o imixtiune, in toate treburile interne si externe, cu respectarea suveranitatii celorlalte state, precum si a principiilor si celorlalte norme general admise ale dreptului international.

Suveranitatea este intr-o conexiune indisolubila cu independenta, ca expresie a manifestarii pe plan extern a prerogativelor suveranitatii.

Desigur, intr-o lume a interdependentelor, suveranitatea nu mai poate fi absoluta, dar aceasta constatare nu anuleaza diferentele calitative dintre sistemele care au grade diferite de suveranitate si respectiv, independenta. Astfel, pe baza existentei si specificului activitatii institutiilor comunitare europene, a fost formulata teoria 'suveranitatii divizibile a statelor', referitor la impartirea, in anumite limite, a competentelor intre cele doua niveluri de sisteme politice (national si comunitar-european).

In alti termeni, recunoasterea sistemului politic constituit la nivelul statului national ca fiind 'punctul nodal' al stratificarii sistemelor politice permite identificarea urmatoarelor tipuri de sisteme politice:

a) sisteme politice interstatale (supranationale, transnationale);

b) sisteme politice statale (nationale);

c) sisteme politice subnationale (locale, regionale etc)

Ca rezultat al diviziunii lumii in entitati teritoriale distincte, care au multe elemente si caracteristici comune, intre acestea s-au stabilit relatii de diverse tipuri: unele mai mult sau mai putin intamplatoare si de scurta durata, altele cunoscand dezvoltari institutionale de anvergura si de lunga durata.

In secolul XX, in conditiile disparitiei imperiilor bazate pe coercitie, s-au instituit noi relatii sistemice intre state. Pe de o parte au luat fiinta organizatii interstatale, care sunt asociatii de state suverane. Este cazul Organizatiei Natiunilor Unite (ONU), infiintata in anul 1945 cu scopul mentinerii pacii si securitatii internationale, al cooperarii statelor pentru solutionarea problemelor economice, politice, sociale, culturale, umanitare. Pentru caracteristicile acestei organizatii este semnificativ faptul ca prevederile documentelor Adunarii Generale, organul principal si cel mai reprezntativ al O.N.U., nu sunt obligatorii, ci au doar valoarea unor recomandari pentru statele membre.

Pe de alta parte, s-au constituit organizatii si institutii suprastatale, a caror caracteristica principala este restrangerea partiala a suveranitatii statelor membre, ca urmare a cedarii anumitor competente. De aici decurge relativa independenta a organizatiilor respective in raport cu statele ce intra in componenta lor. Uniunea Europeana sau Comunitatea Europeana, ale carei baze au fost puse in perioada postbelica si care parcurge acum un proces complex de integrare economica si politica, este caracterizata uneori ca supranationala, deoarece detine structuri decizionale partial independente de statele membre, precum si sisteme juridice cu puterea de a obliga indivizii si statele si de a stabili relatii [juridice] directe cu persoane juridice individuale.



in fapt, doar unele din institutiile sale au aceasta caracteristica, si anume Comisia Executiva, respectiv Curtea de Justitie, cu precizarea ca rolul acestora este, in esenta, acela de a asigura convergenta politicilor si reglementarilor din statele membre, deciziile majore necesitand aprobarea parlamentelor nationale.

In perspectiva, Uniunea Europeana (U.E.) se prefigureaza tot mai mult ca o asociere de state esentialmente suverane.

Maurice Duverger, prefigurand Europa anului 2000 spune: 'in batalia dintre federalisti si nationalisti care se desfasoara de aproape o jumatate de secol nu pot fi nici invingatori nici invinsi, pentru ca fiecare tabara exprima unul din elementele de baza ale Europei, una din laturile dublei sale naturi'.

In privinta sistemelor politice nationale, limitandu-se in acest context la examinarea distribuirii autoritatii guvernamentale pe un anumit teritoriu - aspect definit in literatura juridica prin termenul 'structura de stat' se impun atentiei urmatoarele tipuri de sisteme politice:

a) sistemul politic national unitar, alcatuit dintr-o singura formatiune statala, cu organizare politica unica, in cadrul careia se realizeaza echilibrul intre centralizare si descentralizare in diverse modalitati, in functie de realitatea istorica, de traditie, de prevederile constitutionale;

b) sistemul politic federativ, constituit din doua sau mai multe state membre (sau provincii, landuri, cantoane), care transfera statului federal o parte din atributiile suveranitatii lor, rezultand un sistem politic cu proprietati distincte de ale elementelor componente; acestea isi pastreaza relativa autonomie, aflandu-se in interactiune cu entitatea c carei parte sunt;

c) sistemul politic confederativ, de fapt o uniune de state suverane a carei activitate se limiteaza la cateva obiective comune, ca urmare acesta fiind abordat uneori ca fiind supranational.

La nivel subnational exista un intreg lant de structuri intermediare (departamente, regiuni, judete, comunitati locale - orase, cartiere suburbane, comune, sate - care, in functie de legislatia fiecarei tari, se afla in interactiuni specifice cu sistemul politic national. Ele nu au insa atributul suveranitatii, dar au diverse grade de autonomie.

Nu exista o masura general valabila a raportului dintre centralizare si descentralizare, acest raport constituind una dintre dilemele sistemelor democratice contemporane.

De pilda, doua tari care au aceeasi structura de stat (unitara) - Franta si Anglia, se deosebesc sub acest aspect. Franta este considerata un exemplu caracteristic pentru un sistem politic centralizat datorita unui sistem riguros de supraveghere si control ierarhic, in vreme ce Anglia este apreciata ca bazandu-se pe un sistem politic descentralizat.

Dincolo de faptul ca structurile subnationale intampina anumite dificultati ce deriva din faptul ca au rolul sa asigure echilibrul intre multitudinea de cerinte si sperante ale cetatenilor, pe de o parte, si regulile, respectiv resursele stabilite de structurile nationale, pe de alta parte, relatiile dintre cele doua niveluri ale sistemului politic (national si subnational) nu trebuie gandite in termenii confruntarii, deoarece cele doua niveluri se intrepatrund, sunt interactive.

Bibliografie

1. Francois Chatelet, Evelin Pisier, 'Conceptiile politice ale secolului XX', Bucuresti, Editura Humanitas, 1994.

2. Ion Deleanu, 'Drept constitutional si institutii politice', vol. II, Iasi, Editura Fundatiei 'Chemarea', 1992.

3. Martian Niciu, 'Organizatii internationale (guvernamentale), Iasi, Editura Fundatiei 'Chemarea', 1992.

4. Maurice Duverger, 'Europa de la Atlantic la Delta Dunarii', Bucuresti, Omegapres, 1991








Politica de confidentialitate





Copyright © 2022 - Toate drepturile rezervate

Stiinte-politice


Demografie
Stiinte politice