Rolul organizatiilor politice internationale

Rolul organizatiilor politice internationale

Preocuparea pentru formarea unei organizatii internationale dateaza inca din secolulul al XIV-lea, fiind dictata de necesitatea de a apara pacea. In Franta, in jurul anului 1305, Pierre Dubois, a avut ideea unui arbitraj international care sa asigure pacea crestinatatii, iar regele ceh Podebrady recomanda la 1462 crearea unei organizatii internationale permanente in componenta careia sa intre un congres, un consiliu si o curte de justitie cu principala functie de a rezolva pasnic diferendele dintre state. Proiectul de pace perpetua a lui Charles - Irenee Castel aparut la Utrecht in 1715, concepea pacea numai in cadrul unei Uniuni Europene care ar face imposibile razboaiele si ar asigura tuturor binefacerile economiei si comertului. El are puncte de vedere bine definite si asupra sanctiunilor care, se rezumau la razboiul decis de Societatea Statelor pentru pedepsirea recalcitrantilor. Immanuel Kant la randul sau propunea organizarea lumii intr-o uniune de state care ar impiedica razboiul si inlatura violenta.

In secolul al XIX-lea apar organizatii internationale profesionale (precum Uniunea Postala Universala - 1874), iar in secolul al XX-lea are loc o adevarata explozie intre organizatiile aparute, unele avand caracter politic.

Prima organizatie politica internationala veritabila a fost Liga Natiunilor

care, la infiintare, cuprindea 50 de state. Aparuta in 1919 prin Tratatul de la Versailles, aceasta organizatie a avut ca obiective:"dezvoltarea cooperarii intre natiuni pentru a garanta pacea si securitatea; sa accepte unele obligatii de a nu recurge la razboi in relatiile dintre state; sa observe riguros prescriptiile dreptului international, recunoscute de altfel ca reguli de conduita efectiva a guvernelor; sa faca sa domneasca justitia si sa respecte scrupulos toate obligatiile tratatelor in raporturile mutuale ale popoarelor organizate."

Studiul detaliat al Organizatiilor Internationale (nu numai al celor politice),

este realizat din mai multe perspective. Astfel, exista o teorie generala a Organizatiilor internationale si mai multe discipline distincte. In drept sunt cunoscute sub denumirea de Drept al Organizatiilor Internationale, Drept International Institutional si Institutii Internationale. Perspectiva politologica de abordare limiteaza in mod firesc aria cercetarii, punand in evidenta doar organizatiile care au un manifest caracter politic.

Definitie. Organizatia politica internationala reprezinta o asociatie de state,

stabilita prin libera vointa a membrilor sai, dotata cu organe permanente si care asigura cooperarea statelor si realizarea intereselor politice care le-au determinat sa se asocieze.

Organizatiile politice internationale exprima vointa componentilor sai de a

dispune de un instrument specific, care sa faciliteze cooperarea lor si au o natura functionala proprie. Numarul mare al acestor organizatii permite o grupare a lor in functie de diferite criterii. Astfel, dupa numarul membrilor si raza de actiune, exista:

organizatii cu vocatie universala;

organizatii regionale.

Dupa probabilitatea de a deveni membru, exista:

organizatii deschise;

organizatii inchise (pot fi membre doar tarile fondatoare, altele fiind

primite doar cu acordul fondatorilor).

Dupa calitatea membrilor:

- organizatii guvernamentale;

- organizatii neguvernamentale.

Dupa structura institutionala, exista:

- organizatii internationale de cooperare;

- organizatii de integrare sau supranationale.

Dupa domeniul de activitate avem:

- organizatii politice;

- tehnico-economice.

In lumea contemporana statele sunt asociate in mai multe organizatii

politice. Principalele organizatii, ca arie a influentei politice si numar de membrii sunt:

A. O.N.U. infiintata la 26 iunie 1945 prin semnarea Chartei de la San

Francisco, de catre 51 de state. Are sedii la New York, Geneva si Viena. Este alcatuita din majoritatea statelor independente (peste 180). Fac exceptie: Andorra, Elvetia, Eritreia, Kiribati, Monaco, Nauru, Tuvalu si Vatican. O.N.U. are ca obiective principale:

a.       mentinerea pacii si securitatii internationale;

b.      dezvoltarea relatiilor prietenesti intre state;

c.       relansarea coperarii in toate domeniile vietii internationale;

Pentru realizarea acestor obiective, O.N.U. are 5 organisme principale:

Adunarea Generala, din care fac parte toti membrii si care adopta

rezolutii care au caracter de recomandare pentru toti membrii sai;

Consiliul de Securitate este format din 15 membrii, dintre care 5

permanenti (S.U.A., Rusia, Marea Britanie, Franta si China) si 10 nepermanenti, alesi pe 2 ani. Este destinat sa faca fata " prin actiuni rapide si eficace" unor situatii conflictuale;

Curtea Internationala de Justitie, formata din 15 judecatori alesi cu

titlu personal pe 9 ani cu posibilitatea realegerii. Pot supune diferende spre solutionare numai statele;

Secretariatul General, organ administrativ si executiv al organizatiei,

condus de Secretarul General, ales de Adunarea Generala la recomandarea Consiliului de Securitate pentru 5 ani. Problemele in solutionarea carora secretariatul este chemat sa-si aduca contributia sunt cele ce intra in competenta Natiunilor Unite de la administrarea operatiunilor de mentinere a pacii pana la medierea disputelor internationale;

Consiliul Economic si Social, din care fac parte 54 de tari alese pe 3 ani

si care tine reuniuni ordinare bianuale si o reuniune organizatorice. Acest organism coordoneaza activitatile economice si sociale desfasurate in cadrul Natiunilor Unite. Pe langa aceste structuri specializate in sistemul ONU mai intra si o serie de institutii specializate, dintre care amintim: Fondul Monetar International (FMI), Banca Internationala de Reconstructie si Dezvoltare (BIRD), Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS), Organizatia Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura (UNESCO), Organizatia Internationala pentru Energie Atomica (AIEA), etc.

B. Uniunea Europeana este o organizatie internationala regionala,

rezultatul unui proces care se desfasoara de peste 50 de ani prin unificarea treptata a trei organizatii: Comunitatea Economica Europeana, Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului si Euratom. Aparuta in urma Tratatului de la Maastricht (februarie 1992), U.E. si-a propus sa realizeze uniunea politica a statelor europene si armonizarea politicilor in toate domeniile. Principalele sale organisme sunt: Consiliul European care constituie institutia la varf unde sunt reprezentate toate statele membre la nivel de sefi de state si de guverne; Consiliul de Ministrii European care este principala institusie de decizie si a carei componenta se schimba in functie de problemela discutate( economie, afaceri externe, agricultura, etc); Comisia Europeana, care este institutia executiva si in care fiecare stat este reprezentat in raport cu dimensiunea sa; Parlamentul European ai carui membrii sunt alesi de catre cetatenii Uniunii Europene pentru un mandat de 5 ani, statele fiind reprezentate proportional cu numarul locuitorilor. U.E. este o organizatie la care si-au propus sa adere toate statele din Europa Centrala si de Est, in acest sens fiind elaborat un calendar al aderarii pana in 2007, in care este cuprinsa si Romania.

C. Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa (O.S.C.E.) a

luat nastere prin Carta de la Paris pentru o noua Europa. Are sediul la Praga si cuprinde 53 de membrii europeni, la care se adauga S.U.A. si Canada. In prezent, OSCE isi exercita prerogativele intr-un spatiu urias de la Atlantic la Extremul Orient, devenind o structura de securitate Euro-Asiatica. Ea si-a consolidat rolul si locul in randul organismelor europene de securitate, creindu-si propriul sistem de institutii permanente, dintre care amintim: Conferintele Permanente ale Sefilor de Guverne din statele membre ale OSCE; Consiliul Ministrilor de Externe; Comitetul Inaltilor Functionari; Comitetul Permanent al OSCE; Secretariatul General al OSCE; Inaltul Comisar pentru Minoritati Nationale; Centrul De Prevenire Al Conflictelor, etc. O.S.C.E. si-a propus urmatoarele obiective:

intarirea democratiei pluripartidiste;

respectarea drepturilor omului;

reglementarea disputelor dintre statele membre.

Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord (N.A.T.O.). La baza

aparitiei acestei organizatii a stat teama statelor occidentale de expansiunea sovietica si pericolul comunist. Aceasta cu atat mai mult cu cat miscarea comunista a iesit din razboi, atat in estul cat si in vestul Europei, cu un prestigiu incontestabil castigat in urma rezistentei impotriva Germaniei. Infiintata la 4 aprilie 1949 prin Tratatul de la Washington, NATO (denumire intrata deja in desuetudine) va cuprinde, dupa aderarea completa a celor 7 state candidate din Europa de Est (intre care si Romania), 26 de membri. Principalele structuri ale acestei organizatii se afla la Bruxelles, in Belgia. Obiectivele acestei organizatii sunt:

apararea pacii prin mentinerea solidaritatii si a unei aparari adecvate cu

cele mai reduse forte posibile pentru descurajarea oricarei forme de agresiune;

mentinerea si dezvoltarea capacitatii individuale si colective de rezistenta

impotriva unui atac armat;

coordonarea politicilor statelor membre in domeniul controlului

armamentelor si dezarmarii;

coperarea in domeniile stiintific si tehnologie.

Politogul american Hans Binnendijk a sintetizat pentru perioada viitoare

urmatoarele misiuni pentru NATO:

descurajarea oricaror pericole militare reziduale ce ar putea surveni din

spatiul geopolitic al URSS;

realizarea unor structuri de cooperare intre institutiile de securitate ale

Federatiei Ruse si cele ale NATO;

extinderea spre est a misiunilor NATO, prin acordarea de asistenta,

implicarea in rezolvarea starilor conflictuale, iar la nevoie indeplinirea unor misiuni de mentinere a pacii cu trupe in teren;

incurajarea procesului de democratizare si trecere la economia de piata in

spatiul est european;

mentinerea Germaniei unite ca membru al NATO, singura modalitate

prin care politica militara viitoare a acestui stat ar putea fi controlata;

sa previna si sa faca imposibila, renationalizarea armatelor statelor

Europei, adica reducerea acestora la statutul din perioadele izbucnirii

primului si celui de-al doilea razboi mondial, urmate de maceluri, savarsite in numele idealurilor nationale;

mentinerea unor puternice si stabile legaturi intre SUA si Europa, ca o

garantie a securitatii si stabilitatii batranului continent;

organizarea reactiilor Occidentale la situatiile de criza, agresiune si de

proliferare a armamentelor, din afara zonei de responsabilitate a NATO;

Statele est-europene doresc integrarea in N.A.T.O.. Ca prim pas, s-a

constituit Programul "Parteneriatul pentru Pace" considerat de Romania ca singura initiativa menita sa conduca la acordarea de garantii de securitate. Dupa 5 ani de parteneriat, in 2002 Romania a primit la summitul de la Praga invitatia de a adera la N.A.T.O.. Cu privire la mijloacele ce le au la dispozitie organizatiile internationale, pentru a indeplini ratiunea existentei lor, amintim elaborarea de hotarari a caror indeplinire se poate baza pe bunavointa statului caruia i se cere ceva sau pe mijloacele de presiune politica, economica si militara pe care le are la dispozitie organizatia. De asemenea, organizatiile politice internationale pot sa marcheze rezolvarea diferendelor dintre state, beneficiind de avantajul diplomatiei multilaterale.