Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia.masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii




Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Stiinte politice


Index » legal » » administratie » Stiinte politice
» Relansarea relatiilor UE-Rusia dupa destramarea Uniunii Sovietice: primele forme de cooperare si aparitia „Politicii Europene de Vecinatate”


Relansarea relatiilor UE-Rusia dupa destramarea Uniunii Sovietice: primele forme de cooperare si aparitia „Politicii Europene de Vecinatate”




Relansarea relatiilor UE-Rusia dupa destramarea Uniunii Sovietice: primele forme de cooperare si aparitia Politicii Europene de Vecinatate”

Dupa prabusirea URSS, sfera de influenta a Rusiei s-a redus semnificativ, din cauza pierderii controlului in spatiul caucazian, Asia Centrala si a limitarii accesului la M. Neagra si la M.Baltica. In plus, Rusia se confrunta si cu mari dificultati economice. Cu toate acestea, in 1992, un om politic rus declara ca „Rusia este un partener egal al Occidentului, rolul acesteia fiind de a reglementa situatia din Europa de Est, Asia Centrala si Orientul Indepartat”[1].




In acea perioada, europenii erau reticenti in a restabili o relatie privilegiata cu Rusia. Manifestarea acestei reticente era determinata de o imagine negativa asupra Rusiei, determinata in principal de : incalcarea drepturilor omului de catre Rusia (razboiul din Cecenia), convingerea ca Rusia este mai degraba un stat asiatic decat unul european, dominata de un capitalism de tip oligarhic (in care autoritatile statale au inca un rol esential in economie). Statele europene vor avea atitudini diferite in ceea ce priveste dezvoltarea unui Parteneriat Strategic cu Rusia. Spre exemplu, state precum Franta. Germania, Italia ,Spania sau Olanda vor fi „in favoarea dezvoltarii unei relatii de parteneriat cu Rusia. Lor li se vor alatura si state precum Austria, Ungaria, Slovacia, Slovenia, Malta sau Belgia, care, printr-o atitudine pragmatica, vor milita pentru lansarea intr-o relatie strategica cu Federatia Rusa (acestea vor pune mai presus interesul legat de afaceri decat interesul politic). In schimb, state ca Polonia sau Lituania au avut o atitudine critica fata de Rusia, dorind sa blocheze orice negociere cu Rusia. Romania s-a alaturat unor state precum Cehia, Danemarca, Marea Britanie, Irlanda sau Suedia, care erau de parere ca o relatie cu Rusia ar fi benefica din perspectiva incheierii unor afaceri, dar ca Rusia trebuie criticata oricand ar fi necesar”.

In ciuda acestor pozitii divergente,statele membre UE au inceput sa priveasca din nou spre Rusia dupa anii ‘90. Acestea vor hotara sa-i acorde Rusiei un sprijin financiar in vederea facilitarii tranzitiei economiei rusesti spre o economie de piata. Presedintele Vladimir Putin va afirma ca „obiectivul sau principal este refacerea pozitiei de putere de dinaintea prabusirii URSS” . Cu timpul, datorita cresterii economice inregistrate de catre Rusia, Uniunea Europeana a hotarat sa reduca sprijinul financiar .Uniunea Europeana si Rusia vor incerca sa relationeze ca parteneri strategici, avand drept scop atingerea obiectivelor urmarite prin „Politica Europeana de Vecinatate”, fiecare parte fiind dispusa sa negocieze cu cealalta prin dialog, urmarindu-se cooperarea si beneficiile reciproce.

a. Primele forme de cooperare UE-Rusia de dupa anii ’

Avand in vedere faptul ca Rusia inregistrase unele progrese in trecerea spre o economie de piata, Uniunea Europeana a ajuns la concluzia ca poate incepe sa relationeze cu Rusia si din perspectiva unui dialog politic. Primul pas in aceasta directie a fost incheierea, in 1994, a „Acordului de Parteneriat si Cooperare”. Conform articolului 1 din acest acord, se stipuleaza faptul ca „un parteneriat este stabilit intre statele membre UE si Rusia”[4](vezi Anexa 2). Principalele obiective ale acestui parteneriat sunt:

  • asigurarea unui cadru propice pentru un dialog politic intre cele 2 parti
  • promovarea comertului, investitiilor si relatiilor economice stranse, relatii care sa fie bazate pe principiile economiei de piata
  • consolidarea libertatilor economice si politice
  • asigurarea unei baze pentru cooperarea economica, sociala, financiara si culturala, care sa fie in conformitate cu principiile de responsabilitate si sustinere reciproca
  • promovarea unor activitati benefice ambelor parti
  • crearea conditiilor adecvate aparitiei unei zone comerciale libere intre UE si Rusia, precum si incurajarea libertatii de stabilire a companiilor, a comertului transfrontalier si a circulatiei capitalurilor.

Acordul a fost incheiat initial pentru o perioada de 10 ani. Importanta sa reiese nu numai din obiectivele mentionate mai sus, ci si din faptul ca stabileste un cadru institutional al consultarilor dintre Uniunea Europeana si Rusia. Acest cadru va fi asigurat prin: summit-uri ale sefilor de stat/ de guvern, intalniri la nivel ministerial prin intermediul Consiliului de Parteneriat Permanent, intalnirile dintre oficiali si experti, dialogul politic cu ocazia intalnirilor dintre ambasadorul Rusiei la UE si troika Comitetului Politic si de Securitate sau prin intermediul consultarilor pe tema respectarii Drepturilor Omului.

Ceea ce se mai poate remarca in legatura cu acest acord este faptul ca nici pana in prezent cele doua parti nu au reusit sa incheie un nou „Acord de Parteneriat si Cooperare” care sa fie conform cu evolutiile din ultimii ani.

„Acordul de Parteneriat si Cooperare” a fost urmat de stabilirea unei „Strategii Comune a UE fata de Rusia”. Consiliul European de la Köln (1999) a hotarat ca aceasta strategie trebuia sa aiba o durata initiala de 4 ani, existand posibilitatea prelungirii acesteia. Liderii europeni reuniti in cadrul acestui Consiliu au dorit sa adopte aceasta strategie pentru „a intari parteneriatul strategic dintre UE si Rusia la inceputul noului mileniu”[5], plecandu-se de la premisa ca „o Rusie democratica, prospera si stabila este esentiala pentru mentinerea pacii pe continentul european”. Principalele obiective ale Strategiei Comune au fost urmatoarele:

  • Consolidarea democratiei, a statului de drept si    a societatii civile din Rusia (pentru realizarea acestui obiectiv, UE a oferit sprijin pentru reforme institutionale, posibilitatea colaborarii dintre autoritatile locale si regionale din Rusia si cele din statele-membre UE, a incurajat aparitia unor ONG-uri, dar a si favorizat participarea Rusiei la programe ale Consiliului Europei, ce vizau respectarea drepturilor minoritatilor, a femeilor si copiilor)
  • Integrarea Rusiei in aria economica si sociala europeana ( UE a contribuit la atingerea acestui obiectiv prin incurajarea reformelor economice, a investitiilor, a relatiilor comerciale cu statele-membre, dar si prin cooperarea cu serviciile sociale si cu sistemul sanitar din Rusia pentru asigurarea protectiei sociale a grupurilor vulnerabile)
  • Cooperarea in vederea asigurarii stabilitatii si prosperitatii in Europa si in vecinatatea apropiata (Acest obiectiv a fost realizat prin cooperarea dintre cele doua parti in vederea prevenirii conflictelor, a managementului crizelor prin organisme precum ONU sau OSCE)
  • Colaborarea in fata provocarilor ce pot aparea pe continentul european ( prin cooperarea in materie de energie si securitate nucleara, de protectie a mediului sau de cooperare transfrontaliera)

Intrarea in noul mileniu aduce o noua strategie comuna pentru cele doua parti. Aceasta vine in continuarea orientarii furnizate de strategia comuna adoptata la Köln, dar este initiata de catre Rusia. Este vorba de „Strategia pe termen mediu a Rusiei in relatiile cu UE (2000-210)”, in care se precizeaza in mod explicit faptul ca Rusia doreste o colaborare cu UE in virtutea prevederilor „Acordului de Parteneriat si Cooperare”, dar nu intentioneaza ca pe viitor sa devina membra a UE. Desi in continutul strategiei erau mentionate adesea sintagmele de „complementaritate a economiilor” sau „interese comune”, Rusia isi recunostea unicitatea, prin situarea pe 2 continente, fapt care trebuia sa-i dea dreptul de „a-si stabili si a-ti implementa singura politicile interne si externe, de a profita de statutul si avantajele pe care le are in calitate de stat euro-asiatic” . Aceasta dorea sa fie un partener al UE cu drepturi egale si sa se poata bucura de incredere si respect reciproc. Pentru realizarea acestui parteneriat, cele 2 parti trebuie sa faca urmatorii pasi:

  • „Sa asigure o securitate pan-europeana numai prin contributie europeana, inlaturand dominatia SUA si a NATO de pe continent
  • Sa contribuie la dezvoltarea unei infrastructuri economice pan-europene prin investitii, comert, cooperare transfrontaliera
  • Sa se consulte in cadrul organizatiilor internationale”[8]

Rusia se considera un partener al UE si datorita capacitatii sale de a ajuta „Uniunea Europeana in problemele cu care se confrunta si de intari pozitia europeana in lume prin: facilitarea cresterii economice in Europa prin comert si investitii, aprovizionarea UE cu energie si cu material brut”.

La 29 mai , in anul 2000, va avea loc primul summit UE-Rusia. Cu ocazia acestui summit, partea rusa va tine sa mentioneze ca „evolutiile din Rusia confirma vocatia europeana a acestei tari”[10] si ca cele doua parti trebuie sa-si consolideze colaborarea din cadrul Acordului de Parteneriat si Cooperare. Presedintele Comisiei Europene de atunci, Romano Prodi, a spus ca discutiile de la Moscova demonstreaza „existenta unui potential ridicat de cooperare intre cele doua parti” , fixandu-se cadrul necesar unei colaborari pe termen lung intre Rusia si UE.

In acelasi an, pe 30 octombrie, la Paris, UE si Rusia vor avea primele discutii referitoare la stabilirea unui dialog pe tema energiei si la adoptarea unei Carte a Energiei de catre Rusia. Summit-ul nu va duce insa la rezultate concrete, intrucat cele doua parti vor stabili doar „contributia la mentinerea pacii, stabilitatii si prosperitatii in Europa pentru a raspunde provocarilor globale[12]”.



Primul summit UE-Rusia din anul urmator aduce in discutie crearea unui Grup la nivel inalt in ceea ce priveste spatiul economic european comun. Acesta urma sa adopte un plan de lucru menit sa intareasca cooperarea in domeniul economic intre cele doua parti (cooperarea urma sa se realizeze mai ales in sectorul investitiilor, standardelor economice, serviciilor financiare, agriculturii, industriei sau transporturilor) pentru a demonstra complementaritatea economiei UE si a Rusiei, precum si faptul ca „vecinatatea apropiata sta la baza Parteneriatului Strategic dintre cele doua parti” .

Urmatorul summit din anul 2001 va avea in vedere mai ales continuarea dialogului energetic UE-Rusia, prin recunoasterea faptului ca anumite coridoare de transport al gazelor sunt de interes comun. Acestea se refera la conducta de gaz nordica transeuropeana (Yamal-Europa, cu trecere prin Belarus si Ucraina) sau legatura dintre oleoductul Drujba si reteaua Adria (tot cu trecere prin Belarus si Ucraina).

O etapa esentiala in relatia de parteneriat stabilita intre UE si Rusia a fost summit-ul de la Sankt-Petersburg (mai 2003). Cu ocazia acestui summit, Parlamentul European a hotarat sa adopte rezolutia conform careia cele 2 parti stabilesc aparitia a 4 spatii comune: Spatiul Economic Comun, Spatiul Libertatii, Securitatii si Justitiei, Spatiul Securitatii Externe, Spatiul Cercetarii si Educatiei (incluzandu-se aici si domeniul cultural). Se recunoaste in mod oficial ca „Rusia are un potential deosebit pentru a fi partener strategic al Uniunii Europene” . Nu in ultimul rand, Rusia nu este doar „al-V-lea partener comercial al Uniunii si un important furnizor de energie, dar si un colaborator de incredere in lupta impotriva terorismului, a criminalitatii organizate, putand contribui la asigurarea unui climat sigur pentru investitii si la pacea din zona Orientului Mijlociu” .

Dupa summit-ul de la Roma (acelasi an), UE si Rusia au discutat despre consolidarea Spatiului Comun al Libertatii, securitatii si Justitiei,precum si despre problema energiei si a transporturilor. Tot atunci s-a discutat si despre crearea unui „Consiliu Permanent UE-Rusia, prin care sa se realizeze o cooperare mai eficienta si mai transparenta”.

b.Aparitia conceptului de „Politica Europeana de Vecinatate”- pozitia Parlamentului European fata de relatia cu Rusia

Odata cu intrarea in vigoare a Tratatului de la Nisa (in 2003), cand perspectiva aderarii la Uniunea Europeana a noi state a devenit din ce in ce mai clara, au fost aduse in discutie problemele ce pot interveni in urma extinderii ariei geografice a Uniun Una dintre aceste probleme a fost posibilitatea „aparitiei de noi bariere dupa extinderea UE”[16]. Se va ajunge la concluzia ca cea mai buna modalitate de a depasi aceste bariere era dezvoltarea unor relatii cat mai stranse intre Uniune si vecinii sai.

Astfel, in martie 2003, Comisia Europeana, in cadrul „Comunicarii asupra Europei extinse, traseaza principiile politicii europene de vecinatate a UE, punand accentul pe importanta acordata de catre Uniune relatiilor cu vecinii sai”[17]. In viziunea Comisiei, continentul european trebuie sa fie un spatiu „nealterat de noi linii de separare” , in care sa se promoveze „un set de valori comune, cooperarea si prosperitatea” . Aceleasi idei s-au regasit si in continutul „Strategiei Europene de Securitate”, adoptata la Bruxelles, pe 12 decembrie 2003. In cadrul acestei strategii va fi mentionat numele Rusiei, ca factor esential in stabilitatea si prosperitatea continentului european: „ Trebuie sa continuam sa depunem eforturi pentru a avea relatii mai stranse cu Rusia, un factor major pentru securitatea si prosperitatea noastra” . Colaborarea cu Rusia este cu atat mai importanta cu cat UE era preocupata de necesitatea asigurarii stabilitatii in zone precum Balcanii, Caucazul de Sud sau Orientul Mijlociu.

Va fi lansat conceptul de „Politica Europeana de vecinatate”, care trebuie sa se bazeze pe „Relatiile privilegiate cu vecinii [ . ], ce vor avea la baza o asociere consimtita . ”[21]. Aceste relatii vor fi sustinute si prin intermediul sprijinului financiar pe care UE il va acorda statelor vecine, ajutor ce va fi suplimentat prin „crearea unui nou instrument financiar, Instrumentul European pentru Vecinatate si Cooperare ce va sustine implementarea politicii de vecinatate” .

Pe 12 mai 2004 Comisia prezinta comunicarea intitulata „Politica Europeana de vecinatate. Strategia si Rapoartele de tara”, prin care se traseaza pasii concreti de implementare a politicii de vecinatate. Acestia trebuie sa aiba in vedere: „buna guvernare, respectarea Drepturilor Omului, respectarea principiilor economiei de piata si ale dezvoltarii durabile”[23].

Prioritatile expuse in comunicare vizeaza ca statele cu care se incheie parteneriate sa devina din ce in ce mai apropiate de UE; dupa expunere, aceste prioritati vor fi notate in Planuri de Actiuni, care reprezinta documentul politic –cheie in relatiile dintre UE si vecinii sai si se refera in special la:

  • „dialogul politic (include probleme cum ar fi: lupta impotriva terorismului si a proliferarii armelor de distrugere in masa, rezolvarea conflictelor regionale)
  • politica economica si sociala (promoveaza participarea la programe ale UE)
  • comert (se prevede o deschidere mai mare a pietei, in concordanta cu principiile OMC si standardele UE)
  • justitie si afaceri interne (vizeaza o cooperare mai stransa in domenii ca: migratia, lupta impotriva terorismului, a traficului de persoane, droguri si arme, a crimei organizate, precum si impotriva criminalitatii economico-financiare)”[24].

Planurile de Actiuni vor fi diferentiate si vor fi incheiate pe o durata cuprinsa intre 3 si 5 ani. Exista si posibilitatea ca aceste planuri sa fie inlocuite „cu o forma noua de parteneriat privilegiat, reprezentata de Acordurile Europene de vecinatate” .

„Politica Europeana de Vecinatate” nu urmareste integrarea statelor in structurile UE, ci doar obtinerea calitatii de „partener”. Aceasta, spre deosebire de calitatea de „membru” (care are o dimensiune inclusiva), are o dimensiune „exclusiva” , constituindu-se, asa cum au afirmat adesea specialistii, intr-o dimensiune a politicii regionale a UE. In acest sens, politica europeana de vecinatate va fi implementata prin „Acordurile de parteneriat si cooperare, care stabilesc,in termeni generali, o agenda de reforme legislative si de reglementare aproximativa, fara a stabili si termene fixe” .

In ceea ce priveste Rusia, s-a constatat ca, odata cu extinderea Uniunii Europene spre est, lungimea frontierelor dintre aceasta si Rusia trebuie sa impuna „dezvoltarea unei politici de vecinatate ca unul din pilonii parteneriatului lor strategic” .(vezi Anexa nr.1)



Parlamentul European, prin recomandarea formulata in anul 2003, a adus argumentele necesare pentru ca Uniunea Europeana sa dezvolte cu Rusia o colaborare in cadrul unui Parteneriat Strategic. In conceptia acestuia, Rusia joaca, datorita „dimensiunii si resurselor sale, un rol crucial in securitatea si stabilitatea continentului european; de aceea, UE trebuie sa garanteze realizarea unui angajament constructiv vis-a-vis de Rusia”. Rusia este pentru UE si un important partener in domeniul comercial, intrucat UE este cea mai mare piata de desfacere pentru produsele rusesti si pentru energie, iar Rusia le poate garanta statelor-membre siguranta in ceea ce priveste sursele de energie si o piata pentru investit Nu in ultimul rand, Rusia trebuie sa fie un partener al UE in lupta impotriva crimei organizate, a proliferarii armelor de distrugere in masa, dar si in rezolvarea conflictelor din vecinatatea apropiata a Rusiei, cele doua parti declarand ca au ca obiectiv pe termen lung crearea unor spatii comune (un spatiu economic, un spatiu al libertatii, securitatii si justitiei, unul in domeniul securitatii externe si un spatiu comun al cercetarii si educatiei). De aceea, Parlamentul recomanda Consiliului UE sa-si structureze o politica fata de Rusia care sa aiba in vedere urmatoarele obiective:

  • „asigurarea unor relatii de vecinatate bune, care sa se traduca prin cooperarea transfrontaliera, in special pe probleme legate de securitatea frontierelor, crima organizata, poluarea sau securitatea nucleara
  • promovarea Drepturilor Omului, a democratiei (cu accent pe situatia din Cecenia),dar si a dezvoltarii societatii civile sau a independentei mass-media (cazul Rusiei)
  • cooperarea in vederea solutionarii „conflictelor inghetate” din Transnistria sau Caucazul de Sud
  • intensificarea „Dialogului Energetic” (sa se aiba in vedere ratificarea de catre Rusia a Cartei Energetice) si cooperarea in domeniul transporturilor, IT-ului si tehnologiilor
  • sustinerea Rusiei in problema diminuarii decalajului dintre ea si Europa largita” [30]

Parlamentul European a facut un apel la unitatea dintre statele-membre in pozitia fata de Rusia, lipsa acesteia putand genera situatii nedorite, cum ar fi cautarea, de catre Rusia, a consolidarii influentei sale in relatia cu unele dintre statele-membre. In acest sens, Parlamentul a recomandat ca „Acordul de Parteneriat si Cooperare” sa fie semnat si de catre statele ce vor deveni membre ale UE in 2004.

Un alt exemplu al dorintei de cooperare cu Rusia il reprezinta o rezolutie adoptata de in anul 2004. In formularea acestei rezolutii, Parlamentul a plecat de la premisa ca „Uniunea Europeana si Rusia au ambitii serioase pentru parteneriatul dintre ele”[31], avand in vedere Politica Europeana de Vecinatate, care nu urmareste sa creeze o noua diviziune in Europa, ci sa contribuie la un dialog cu Rusia pe probleme ce tin de vecinatatea apropiata. Pentru UE, Rusia nu este numai un partener in termenii unei relatii comerciale, ci mai ales „un partener pe scena internationala, un vecin apropiat si un partener strategic pentru asigurarea pacii, securitatii, stabilitatii si pentru continuarea luptei impotriva terorismului, a traficului de persoane sau droguri, a dezastrelor naturale sau nucleare” .

UE si Rusia pot avea un parteneriat benefic ambele parti daca respecta anumite condit In cazul UE, este necesar ca statele-membre sa adopte o pozitie comuna fata de Rusia, in timp ce Rusia trebuie sa se straduiasca sa priveasca „raspandirea democratiei in jurul ei nu ca pe o amenintare, ci ca pe o posibilitate de a avea relatii economice si politice cu statele-membre UE in termeni de incredere si respect reciproc”[33]. Totodata, Rusia trebuie sa se angajeze ca va coopera cu statele UE in cadrul organizatiilor internationale (precum ONU sau OSCE), ca va respecta integritatea teritoriala a Georgiei si procesele democratice din Ucraina si Belarus.

Si pe parcursul anului 2008 Parlamentul European a tinut sa formuleze rezolutii pe tema relatiilor cu Rusia, mai ales in ceea ce priveste semnarea unui nou Acord de Parteneriat si Cooperare. In contextul in care la conducerea Rusiei a venit D. Medvedev, Parlamentul European a tinut sa precizeze ca face un nou apel la noul presedinte si la Guvernul Rus in vederea „cooperarii cu UE pentru o incepere rapida a negocierilor pentru un nou Acord de Parteneriat si Cooperare, punand accentul pe importanta respectului suprematiei legii, a democratiei si Drepturilor Omului ca parte esentiala a viitoarei relatii UE-Rusia”.[34]( Aceasta afirmatie este o aluzie la nerespectarea principiilor democratice in timpul alegerilor din Rusia, mai ales in ceea ce priveste libertatea mass-mediei).



Bari, Ioan, Globalizare si probleme globale, Ed. Economica, Buc., 2001, cap. „Centre de putere, jucatori strategici si sfere de influenta”, p. 314

Paul Coffey, The European Union and Russia: Close Neighbours, Global Players, Strategic Partners, editura Elgar, Northampton, 2003

Bari, Ioan, op.cit.., p. 315

Fukuyama Francis, Cronstructia statelor. Ordinea mondiala in secolul XXI, editura Antet, Bucuresti, 2005

Strategia Comuna a UE fata de Rusia (adoptata la Köln, in iunie 1999)

Idem

Strategia pe termen mediu a Rusiei in relatiile cu UE (2000-2010)

Strategia pe termen mediu a Rusiei in relatiile cu UE (2000-210)

Idem

Summit-ul UE-Rusia, Moscova, 29 mai 2000



Summit-ul UE-Rusia, Moscova, 29 mai 2000

Summit-ul UE-Rusia,Bruxelles, 30 octombrie 2000

Summit-ul UE-Rusia, mai, 2001

***Russia and the West. Opportunities for a new partnership, Ed. Korber-Stiftung, Hamburg, 2005, cap. „Goals and instruments of cooperation”, p.44

Ibidem

Din politica externa a UE-Relatiile de vecinatate, Ed. Institutului de Stiinte Politice si Relatii Internationale, Buc., 2007, cap. „Politica europeana a vecinatatii-provocarea de a promova propria identitate din perspectiva identitatii europene”, p. 30

Ibidem

Duta, Paul, Danut, Gratian, Lupu, Politici de integrare si cooperare in spatiul european, Ed.Universitatii „Lucian Blaga”, Sibiu, 2006, cap. IX: „Politica europeana de vecinatate”, p.175

Ibidem

Strategia Europeana de Securitate, p.14

Duta, Paul-Danut, op.cit, p. 159

Din politica externa a UE . , ed.cit., p.30

Idem, p.33

Ibidem

Idem p.46

Duta, Paul, Danut, op.cit., p.188

Duta, Paul, Danut, op.cit., , p.178

Idem, p. 180

Recomandarea Parlamentului European (2003/2230(INI))

Idem

Recomandarea Parlamentului European (2004/2170(INI)), p.2

Recomandarea Parlamentului European (2004/2170(INI)), p.3

Idem, p.4

Rezolutia Parlamentului European din 13 martie 2008








Politica de confidentialitate





Copyright © 2021 - Toate drepturile rezervate

Stiinte-politice


Demografie
Stiinte politice