Precursorii liberalismului politic englez si rolul lor in crearea paradigmei clasice liberale

Precursorii liberalismului politic englez si rolul lor in crearea paradigmei clasice liberale

Alaturi de Franta, Italia si Tarile de Jos, incepand cu secolul al XVI-lea, Anglia si economia sa tind sa capete tot mai mult un caracter capitalist. Se dezvolta si se diversifica productia manufacturiera si mestesugareasca si, odata cu aceasta, se intensifica schimbul de marfuri, economia capatand un tot mai evident caracter de piata. In scurt timp Anglia va deveni una din cele mai mari producatoare de marfuri industriale si de comercializare a acestora, in special pe calea maritima.

Noul mod de productie capitalist isi va face simtita prezenta si in agricultura. Vechea aristocratie legata de sistemul de productie feudal decade, locul ei este tot mai mult luat de noua nobilime care va trece la organizarea si exploatarea economiei rurale dupa principiile si metodele capitaliste. Prin interese si apiratii, ideologie si mod de viata, aceasta noua grupare sociala era mai mult legata de burghezie si de capitalism decat de vechiul sistem de productie feudal.

Tendinta de evolutie a vietii social-economice spre capitalism va determina si importante prefaceri la nivelul si in interiorul structurii sociale si de clasa engleze. Se dezvolta si se impune burghezia industriala si comertciala, care devine tot mai activa in viata economica, cat si in cea politica. Ea tinde sa-si creeze o ideologie proprie care sa-i fundamenteze interesele si aspiratiile, sa-i justifice si sa-i legitimeze actiunile politice. Se nasc, se dezvolta si sunt puse in circulatie primele idei ale liberalismului politic.

Dezvoltarea social-economica, interesele si aspiratiile noii clase burgheze, noul spirit de evolutie al societatii, va impune progresul stiintei, iesirea acesteia de sub tutela teologiei, fundamentarea ei pe laicitate, rationalitate si logicitate. Se dezvolta domeniile tehnice, economice, dar si cele social-politice. Intrucat la acea vreme nici in Anglia nu se realizase o disociere a stiintelor sociale, conceptiile si ideile politice apar si se manifesta in stransa legatura cu cele filosofice.

Unii dintre ganditorii acestei perioade cum a fost cazul lui Francis Bacon, Thomas Hobbes sau John Locke au fost promotori ai filosofiei, dar si ai unor importante idei si conceptii social-politice legate de problema organizarii statale, a puterii si a separatiei acesteia sau mai ales a viitoarei organizari politice, in cadrul careia un loc major il ocupa forma de guvernamant.

Aceasta noua gandire politica va contribui in cea mai mare masura la inchegarea doctrinei liberale pe care se va fundamenta revolutia burgheza de la 1688.

Alaturi de acest tip de gandire politica, unele efecte negative generate de dezvoltarea capitalismului, in special de procesul de acumulare primitiva a capitalului concretizat in ruinarea a numerosi tarani, mestesugari si comercianti, va genera in Anglia acestei perioade o gandire si o practica politica radicala, contestatara, cum a fost miscarea si ideologia levellerilor si a diggerilor.

A facut parte din cadrul marii nobilimi, era fiul lordului cancelar pastrator al sigiliului statului, el insusi detinand mai tarziu aceasta demnitate si apoi pe cea mai inlata de lord cancelar. Desi s-a pregatit in domeniul juridic si diplomatic, a fost un remarcabil filosof, creator al unei noi metode de cercetare filosofica, metoda inductiei expusa in Noul Organon (1620).

Inaltele functii detinute in stat, cunostiintele si practica politica acumulata, cultura juridica si in special filosofica de care dispunea, i-au permis lui Francis Bacon sa formuleze si sa expuna idei si conceptii politice inaintate referitoare la viata social-politica a Angliei din acea perioada. In acest sens, el a scris o lucrare care s-a bucurat de mare popularitate Eseuri de morala, economie si politica (1597).

Desi reprezentant al marii nobilimi, F. Bacon s-a pronuntat deschis pentru dezvoltarea de tip capitalist. Adversitatea sa fata de vechiul mod de productie si de vechea aristocratie feudala este evidenta. F. Bacon considera nobilimea o clasa parazita, inactiva si inculta, depasita de noua dezvoltare sociala, incapabila de a se adapta acesteia. In schimb, vede in burghezie "principala artera a corpului politic"[i]. Constient de faptul ca, la acea vreme, burghezia din Anglia nu dispunea de forta si capacitatea de organizare pentru a prelua singura puterea politica in stat, F. Bacon propune un stat puternic, centralizat in fruntea caruia sa se afle un monarh cu rol de arbitru.

Participant activ la constructia si aplicarea politicii externe a Angliei, F. Bacon este un aparator si promotor al ideii dominatiei mondiale a Angliei si a politicii sale coloniale. In acest sens, el aprecia; "Un popor nu-si poate mari altfel bogatia decat pe seama altui popor"[ii]. Justificarea politicii coloniale de catre F. Bacon se face in stransa legatura cu aceea a razboiului, considerat de acesta un exercitiu necesar al corpului politic, intrucat "perioada de pace, - dupa spusele lui F. Bacon, - duce la un declin al barbatiei si la decaderea moravurilor"[iii]

La inceputul secolului al XVII-lea, se pare ca F. Bacon a intrat sub influenta gandirii utopice, dovada fiind un manuscris de al sau, este adevarat neterminat, Noua Atlantida (1604). Pentru o asemenea apreciere pledeaza insasi numele noii societati pe care o preconiza, Noua Atlantida, nume caracterisic gandirii utopice, precum si "veacul de aur" la care facea referire si la care visa a fi realizat prin instructie si inventii tehnice, idei specifice primilor utopici Thomas Morus si Tomaso Campanella.

Desi prin conceptiile si ideile sale politice F. Bacon nu s-a ridicat la marile sale realizari din domeniul filosofiei, el ramane totusi un important precursor si promotor al gandirii si ideologiei burgheziei timpurii engleze.

Este considerat continuatorul teoriei filosofice a lui F. Bacon si intr-o anumita masura chiar si a celei social-politice. In domeniul filosofiei a elaborat o adevarata trilogie: Despre corp (1655), Despre om (1658) si Despre cetatean (1642). In acest ultim studiu, conceptiile filosofice se impletesc cu cele social-politice, de aceea multi autori tind sa considere aceasta lucrare la intersectia celor doua stiinte.

Prin opera sa Th. Hobbes a incercat sa creeze un sistem filosofic din care sa fie exclusa teologia, scolastica feudala si gnoseologia idealista a contemporanilor sai, precum si ideile teiste despre Dumnezeu si nemurirea sufletului. Despre acest ultim aspect Th. Hobbes spunea: "Noi nu avem nici ideea de dumnezeu, nici ideea de suflet"[iv]. Referindu-se la ceea ce trebuia sa fie filosofia, la esenta sa, Th. Hobbes conchidea: "Filosofia este cunoasterea rationala a cunostintelor sau fenomenelor prin cauzele lor cunoscute sau principiile de producere si, invers, cunoasterea principiilor de producere posibile, din consecinte cunoscute"[v]

Un loc aparte in opera filosofica a lui Th. Hobbes l-a ocupat problematica social-politica. Acesteia i-a dedicat doua lucrari: Despre Cetatean si Lexiathan, unde, din perspectiva dreptului natural, el abordeaza problema naturii si originii statului, a formei de organizare statala si fundamenteaza principiul reprezentativitatii. Prin modul cum a abordat problematica social-politica, clasei sociale in slujba careia s-a pus si ale carei interese le-a fundamentat si promovat, Th. Hobbes este considerat un precursor al liberalismului politic emglez.

Contrar dogmei teologice feudale, care dadea statului o natura si o origine divina, Th. Hobbes a demonstrat ca acesta este un produs natural, o creatie pamanteasca, rodul vointei si al actiunii umane. Trecerea de la starea naturala lipsita de institutii si organisme la cea sociala sau de stat s-a facut prin buna intelegere intre oameni si autoritate, pe baza unui contract social. Statul este o creatie artificiala, umana, si nicidecum una divina. El este alcatuit din mai multe componente, parti, insusi omul este o particica a acestuia, poate cea mai mica, dar cea mai importanta, intrucat ea este singura capabila sa dea viata acestui organism, sa-l puna in miscare. Pentru Th. Hobbes, statul este asemuit cu un monstru biblic, Lexiathanu, care va da si numele lucrarii sale.

Aprecierea de precursor al liberalismului politic data lui Th. Hobbes decurge din conceptiile sale fata de om, de locul si rolul acestuia in societate, de raportul sau cu autoritatea si institutiile sale, precum si din fumdamentarea principiului politic al reprezentativitatii. Prin natura lor, oamenii sunt egali, sustine Th. Hobbes, de aceea fiecare individ este indreptatit sa aiba un anumit rol in organizarea si conducerii societatii. Nu toti oamenii au posibilitatea, calitatile si gradul de instructie necesar participarii directe la conducerea societatii, insusi actul de conducere nu permite participarea directa a tuturor indivizilor la infaptuirea sa, si, de aceea, indivizilor le revine sarcina de a-si alege conducatorii care sa-i reprezinte. Principiul reprezentativitatii isi are fundamentarea in egalitatea oamenilor, in dreptul acestora de a participa direct, dar mai ales prin reprezentanti, la actul de conducere politica a societatii. Ori promovarea unui asemenea principiu tine in exclusivitate de liberalismul politic clasic.

Din pacate, Th. Hobbes a fost inconsecvent in rationamentul sau politic, dovada cea mai elocventa fiind optiunea sa pentru forma monarhica absoluta in organizarea statala in locul celei republicane. Pentru el monarhul este garantul dreptului si al pacii sociale. Asa cum remarca si P. Monet: "la Hobbes, dreptul suveranului individual sau colectiv este in mod necesar nelimitat, in suveranitatea sa absoluta, deoarece dreptul care i-a fost transmis de fiecare este nelimitat"[vi]

Desi adept al principiului reprezentativitatii politice, a unui stat fundamentat pe dreptate si lege, prin conceptia monarhiei nelimitate promovata Th. Hobbes s-a indepartat atat de forma republicana de guvernamant, cat si de cea a monarhiei constitutionale, plasandu-se la intersectia unor puternice elemente de gandire liberale democratice, cu cele feudale exprimate si concretizate in monarhia absoluta.

Cu toate aceste limite si scaderi, Th. Hobbes ramane un important reprezentant al ideologiei liberale timpurii, pregatind prin ideile si conceptiile sale revoltia engleza de la 1688.

Revolutia antifeudala a lui Oliver Cromwell din 1642, restauratia regalitatii Stuartilor in 1658 au divizat politic societatea engleza. Vechea feudalitate sub flamura anglicanismului, un amestec de catolicism si protestantism, s-a organizat in partidul regalist al "cavalerilor" care vor sustine si apara monarhia absoluta si vechea ordine sociala. La polul celalat se afla opozitia burgheza adepta a puritanismului, varianta a calvinismului, care se pronunta pentru continuarea si adancirea revolutiei incepute in 1642. Eterogenitatea sociala a polului burghez, diversitatea de intese si aspiratii va genera in cadrul acestuia doua curente: unul moderat ce grupa marea burghezie si varfurile noii nobilimi, care de teama radicalizarii miscarii revolutionare inclinau spre un compromis cu aristocratia si monarhia; al doilea curent radical     sau al independentilor republicani ce reunea grupurile burgheziei mici si mijlocii si care considerau ca revolutia nu s-a incheiat, ca ea trebuie continuata si adancita, ei fiind totodata adeptii republicii ca forma de organizare sociala.

Unul dintre cei mai importanti ideologi ai republicanilor independenti a fost poetul John Milton (1600-1674). Acesta prin conceptiile si ideile politice democratice promovate se inscrie si el in grupul precursorilor liberalismului politic englez.

John Milton a fost un adversar deschis al monarhiei absolute, a restauratiei Stuartilor si considera ca puterea suveranului trebuie sa fie subordonata poporului, acesta fiind singurul care are dreptul si autoritatea s-a limiteze sau chiar sa-l inlatutre. Adeziunea si contributia sa la cristalizarea paradigmei liberale engleze este mai evidenta din pozitia poetului-ideolog atunci cand acesta dezbate problema drepturilor si libertatilor cetatenesti. Din aceasta perspectiva, John Milton a fost un sustinator al libertatii presei, a confesiunilor, a securitatii persoanei, a familiei si a averii, a egalitatii politice si juridice a tuturor cetatenilor. Desi aceste drepturi si libertati se aflau intr-un moment incipient de creistalizare si intr-un stadiu doar de afirmare, ele vor constitui mai tarziu adevaratele fundamente si principii ale liberalismului burghez.

Desi este considerat de cei mai multi analisti ai liberalismului ca precursor al formei sale economice, prin conceptiile politice emise, el poate fi cu usurinta admis si ca deschizator al liberalismului politic. Pentru o asemenea apreciere pledeaza ideologia sa politica pe care a exprimat-o si a promovat-o de pe pozitiile burgheziei revolutiei engleze de la 1688. Spre deosebire de F. Bacon, Th. Hobbes si John Milton care prin conceptiile lor politice au pregatit si declansat revolutia de la 1688, teoria politica a lui John Locke a avut rolul de a justifica si legitima masurile revolutiei burgheze de la 1688 si de a pregati societatea pentru noi reforme si masuri burgheze.

O importanta componenta a gandirii politice a lui John Locke a constituit-o puterea statala. Intreaga conceptie etatica a lui Locke este fundamentata pe teza contractualista. Statul este un contract incheiat intre oameni si institutiile sale politice.

Partinitatea burgheza de sorginte liberala a lui John Locke va iesi in evidenta atunci cand acesta va admite dreptul poporului de a se revolta si inlocui statul care nu a mai respectat drepturile asumate prin contractul incheiat. In felul acesta el incearca sa justifice revolutia engleza de la 1688 care tocmai avusese loc.

De pe aceeasi pozitie burghezo-liberala John Locke va aborda si problema separatiei puterii in stat. Prin aceasta, el voia sa pregateasca si sa justifice noul sistem al puterii in stat, precum si forma de guvernamant ce urma a se instaura in Anglia burgheza.

John Locke distinge trei forme ale puterii etatice: puterea legislativa, putere considerata suprema in stat cu functia de a elabora si adopta legi; puterea executiva ce are ca obiectiv aplicarea legilor si administrarea treburilor publice, ea fiind subordonata celei dintai; puterea regala ale carei atribute nu sunt clar definite, conturate de acesta.

Separarea puterilor are ca scop limitarea monarhiei absolute si instaurarea unei noi forme de guvernamant, a unei monarhii parlamentare constitutionale, forma care era in deplina corespondenta cu aspiratiile si interesele politice ale burgheziei.

Geneza institutiilor politice constituie un alt aspect al conceptiilor politice abordate de John Locke. Desi accepta ideea ca institutiile politice isi au originea in obiectivitatea sociala si economica, John Locke considera ca nu toate institutiile politice pot fi astfel justificate, ci numai acelea care corespund ratiunii si fericirii, aceasta din urma constand in asigurarea libertatii, securitatii si armoniei sociale, acestea fiind aspiratii pur burgheze.

O interesanta apreciere pe marginea doctrinei politice burgheze a lui John Locke o face filosoful roman Dan Badarau in Studiul introductiv la John Locke. Referindu-se la acesta el aprecia: " Opera lui J. Locke oglindeste cu destula fidelitate aspiratiile social-politice ale burgheziei engleze a timpului"[vii].

Apreciind unul dintre cele mai importante aspecte ale doctrinei politice ale lui John Locke - separarea puterilor, acelasi autor preciza: "John Locke va mai considera ca functionarea in bune conditii a Constitutiei pretinde separarea puterii legislative de cea executiva, ori puterea legislativa care controla activitatea guvernului regal, apartinea parlamentului, iar aceasta fiind, dupa felul cum se recruteaza, in mainile si la discretia burgheziei, inseamna ca Locke asigura acesteia un control direct si permanent si un amestec de mare amploare in treburile statului"[viii].

Fara discutie prin conceptiile si ideile politice promovate, Francis Bacon, Thomas Hobbes si mai ales John Locke au contribuit in mare masura la prefigurarea si inchegarea paradigmei liberale clasice engleze. Multe din principiile si normele promovate de acestia se regasesc in fundamentul liberalismului clasic european si universal, contribuind astfel la crearea acestei doctrine.

Revolutia burgheza din Anglia nu a fost un proces liniar, pacifist, ci dimpotriva, el a cunoscut numeroase momente si procese de evolutie si involutie, de radicalizare a actiunilor participantilor si nu de putine ori chiar de contestare a acesteia. Actiunea radical-contestatara s-a manifestat atat sub forma teoretico-ideologica, cat si sub forma practicii politice, cum a fost cazul miscarii levellerilor si mai ales a diggerilor .

In cadrul acestor actiuni s-au angajat gruprile sociale de mijloc care erau cele mai afectate de procesul de acumulare a capitalului: taranimea, mestesugarii si unele grupurinale burgheziei mici. Aceste categorii s-au indepartat de independentii republicani formand diferite grupari, cea mai imoprtanta fiind cea a levellerilor (nivelatori). Cel mai de seama ideolog al levellerilor a fost John Lilburne. Ei s-au ridicat impotriva marii burghezii si a noii nobilimi, promovand ideea egalizarii sociale, economice si politice.

Conceptia egalitarista, nivelatoare a levellerilor s-a materializat intr-un program cu revendicari extrem de democratice pentru acea vreme cum ar fi: votul universal, abolirea monarhiei absolute, instaurarea egalitatii sociale, garantarea micii proprietati, restituirea pamanturilor "imprejmuite", etc.

Egalitatea, nivelarea pe care o promovau levellerii avea in vedere gruprile burgheziei mici si mijlocii cu marea burgheziei si noua nobilime. Acest fapt va determina constituirea in cadrul levellerilor a unei grupari mult mai radicale, asa-numitii adevaratii levelleri sau diggerii (sapatorii). Aceasta grupare reunea segmentele sociale cele mai sarace si marginalizate ale societatii engleze.

Diggerii au incercat sa puna in practica unele din revendicarile preconizate de levelleri cum ar fi: trecerea cu de la sine putere la cultivarea pamanturilor comunale nelucrate. Radicalizarea actiunii diggerilor a condus la paritia unui curent al comunismului utopic, reprezentat de Gerard Winstanley, care si-a expus conceptiile in Adevarata lege a libertatii sau Restaurarea adevaratului sistem de carmuire. Lucrarea lui Gerard Winstanley se constituie ca un adevarat program revolutionar, dar cu multe elemente utopice. In el se cerea: desfiintarea proprietatii private, a comertului si a sistemului monetar, inlaturarea inegalitatii sociale si a exploatarii omului care era considerata o crima.

Ideile comunismului utopic sunt evidente in gandirea lui Winstanley. El promoveaza ideea egalitarismului comunist. Astfel, toti cei care lucreaza si produc sunt indreptatiti sa-si insuseasca rodul muncii. Statul si biserica trebuie desfiintate, intrucat ele apara si mentin proprietatea privata si inegalitatea sociala. Comunismul promovat de Winstanley era unul al egalilor, dar de consum, si in mai mica masura de productie. El va alimenta socialismul utopic englez, care la inceputul secolului al XIX-lea se va manifesta cu deosebita putere prin Saint-Simon si Robert Owen. Spre deosebire de perioada lui G. Winstanley, acestia nu se vor multumi numai cu o afirmare teoretica a acestuia, ci vor incerca sa puna in practica ideile sale, ca o eventuala alternativa social-politica fata de societatea burgheza ce se afirmase.