PUTEREA POLITICA

PUTEREA POLITICA

Daca de la greci am mostenit termenul de politica, de la romani

am preluat un alt concept fundamental: puterea.

Din Antichitate si pana in prezent, puterea a ramas elementul

central al politicii.

1. Puterea politica si conceptele corelative

In Leviathanul lui Hobbes, puterea este conceputa ca ansamblul mijloacelor de care dispune un om pentru a obtine un bun oarecare, pe care nu-l poseda inca.

Materializarea cea mai consistenta a viziunii mecanice o intalnim la reprezentantii behaviorismului, pentru care puterea consta intr-o relatie de influentare a comportamentului unui actor social de catre altul: "Exercitarea unei puteri este o relatie in care un actor A incearca in mod vizibil si observabil de a-l incita pe un actor B sa faca ceea ce vrea A, lucru pe care B nu l-ar fi facut in alte circumstante". Trecand din domeniul puterii ca fenomen social general in domeniul particular al politicului, putem observa ca puterea se manifesta tot ca o relatie de influentare, de comanda si ascultare (sau de dominatie si supunere), numai ca miza acestei relatii o reprezinta mijloacele de realizare a acestora. Se poate spune, asadar, ca puterea politica este "capacitatea de a-i obliga pe actorii unui sistem social dat sa-si indeplineasca obligatiile pe care le impun obiectivele colective, mobilizand resursele societatii in vederea atingerii obiectivelor propuse".

Puterea politica este, in acest caz, mijlocul prin care o societate dureaza sau chiar mijlocul prin care un nou tip de societate se instituie. Indiferent de modul de definire a puterii politice, nu pot fi evitate unele concepte ca: influenta, autoritatea, forta, dominatia, supunerea, legitimitatea etc. Iar in manifestarile puterii politice avem de-a face, in esenta, cu influentarea comportamentelor, prin persuasiune sau prin forta, fie in virtutea legitimitatii guvernantilor, fie in scopul

contestarii acestei legitimitati. De aceea, orice analiza a fenomenului puterii politice are nevoie de o explicitare prealabila a conceptelor pe care le-am enumerat si a realitatilor pe care ele le acopera. In exercitarea rolului sau in cadrul societatii, puterea politica utilizeaza o serie de mijloace economice, sociale, politice, ideologice, folosind fie metoda convingerii, fie pe cea de constrangere pentru a-si impune propria vointa. Capacitatea puterii de a-si impune vointa in societate printr-o diversitate de mijloace, pentru a-si asigura stabilitatea si functionalitatea, constituie autoritatea politica.

Autoritatea politica este o ipostaza a puterii politice, reprezentand modalitatea concreta de manifestare a puterii.

Forta puterii politice este cu atat mai mare, cu cat autoritatea politica se realizeaza mai ales prin convingere, prin adeziunea maselor la activitatea puterii politice. Asadar, adevarata autoritate politica este aceea prin care puterea se impune preponderent prin convingere. Cea mai simpla definitie a autoritatii politice ar putea fi capacitatea puterii de a obtine ascultare fara constrangere.    Strans legata de putere si, respectiv, de autoritatea politica exista legitimitatea politica. Cuvantul legitimitate provine, de asemenea, din latina: legitimus - conform cu legea.

Legitimitatea politica reprezinta un principiu conform caruia un sistem de guvernamant, puterea politica se exercita pe baza unui anumit drept conferit, de regula, de guvernanti, pe baza unor intelegeri legiferate. Constituind recunoasterea de catre cetateni a unui drept de guvernare al puterii politice, legitimitatea politica confera puterii autoritate politica. Cu cat o putere este mai legitima, cu atat autoritatea ei politica este mai mare.

Constituind o intelegere intre conducatori si condusi, legitimitatea

politica, ca si puterea politica, are un caracter concret istoric. Din

acest punct de vedere, istoria inregistreaza doua forme de manifestare

a legitimitatii: legitimitatea divina si legitimitatea civila.

Fara indoiala, in manifestarea ei sociala puterea este "o forta

latenta". Altfel spus, forta este "puterea in actiune". Intrucat "puterea

simbolizeaza forta" ce poate fi aplicata in orice situatie sociala, rezulta

ca puterea nu este nici forta si nici autoritate, dar ea conditioneaza

existenta ambelor fenomene. Prin urmare, puterea este abilitatea de a

folosi forta, nu folosirea reala a acesteia. Din aceasta perspectiva se

poate afirma ca puterea este capacitatea de a introduce forta intr-o

situatie sociala.

Influenta politica reprezinta un complex de actiuni politice,

intreprinse mai mult sau mai putin deliberat, pentru a forma sau

schimba comportamentele politice ale unor indivizi, grupuri s.a.

In stransa legatura cu puterea politica, autoritatea politica si legitimitatea

politica se afla si prestigiul politic. Sintagma prestigiu politic

desemneaza o apreciere pozitiva de care se bucura o persoana, un

organism politic, un grup in virtutea valorilor si actiunilor promovate.

Dupa definirea sumara a principalelor concepte care apar in discursul

despre putere, ajungem la o definitie mai complexa a puterii

politice, pe care o putem considera drept acea capacitate a unei instante

sociale de a determina obiectivele comunitare si de a le impune si

realiza, gratie fortei de care dispune, gratie legitimitatii si increderii pe

care oamenii o au in caracterul sau binefacator.

2. Ontologia puterii

Tratata in orizontul politicului, puterea se prezinta invariabil ca

o relatie intre actori sociali, o relatie in care unii conduc, iar altii asculta

sau, dupa caz, unii domina, iar ceilalti se supun. Cele doua cadre

generale de fenomenalizare a substantei puterii nu lamuresc, insa,

motivul pentru care distributia rolurilor de conducator (sau dominant)

si de condus (sau supus) este acceptata si dainuie in diversele comunitati

umane, dupa cum nu explica nici metamorfozele puterii si ale

societatii de la o epoca istorica la alta. La toate speciile de animale,

dominatia in cadrul grupurilor are mereu aceleasi mecanisme si aceleasi

forme de manifestare, determinate in principal de instincte. Forta

fizica se afla intr-un raport nemijlocit cu capacitatea de dominatie

asupra celorlalti membri ai turmei, ai clanului sau asupra indivizilor

care ocupa un areal oarecare. Specia umana a generat, insa, raporturi

de putere care nu se bazeaza decat in ultima instanta pe masurarea

fortei fizice.

Daca exista o esenta a puterii, atunci aceasta trebuie sa dea

seama deopotriva de realitatea puterii in lumea animala si in societatile

umane, indiferent de spatiul geografic si de timpul istoric.

Se poate afirma ca puterea are o dubla esenta: subiectiva si

obiectiva sau individuala si sociala. In orizont subiectiv "fie ca se

numeste «energie», «libido» in sens psihologist, «agresivitate» in sens

etologic, «tendinta de evaziune» sau «de violenta» in sensul sociologiei

actuale etc., ea ocupa un loc pe cat de important, pe atat de

ignorat de obicei in ansamblul facultatilor umane". Din perspectiva

obiectiva, esenta puterii consta intr-un mecanism integrator si reglator

generat de fiecare "pseudo-specie" pe care o numim cultura sau civilizatie

umana.

Dependenta care caracterizeaza relatia de putere nu trebuie

privita ca un fapt cu sens unic, adica drept un sistem de actiune care

include o cauza si un efect net separate ca secvente logice si ca entitati

sociale. Relatia de putere, prezenta in toate interactiunile sociale,

presupune ca protagonistii sai sa dispuna fiecare in parte de o marja de

libertate, de posibilitatea de a alege intre a face sau a nu face un anumit

lucru. Puterea este, desigur, o relatie asimetrica.

Puterea reprezinta, asadar, o relatie sociala in cadrul careia actorii,

posesori ai unor capacitati fizice si intelectuale diferite, isi influenteaza

reciproc comportamentele si actiunile, chiar daca aparent

influenta are sens unic, de la actorul mai puternic spre cel mai slab.

Asemenea unui joc, in care sportivul mai abil conduce "ostilitatile" si

ii impune partenerului majoritatea mutarilor, dar nu poate face abstractie

de miscarile lui imprevizibile, curajoase sau chiar absurde, puterea

- ca relatie sociala - implica tranzactia, competitia, supravegherea

si tatonarea reciproca a actorilor sociali.

In sfera puterii intra:

- puterea suverana a statului, prin capacitatea sa de a organiza si

conduce societatea in interesul comunitatii umane respective si de a o

reprezenta in raporturile cu alte comunitati. De aceea, statul cu principalele

sale structuri (legislativa, executiva, judecatoreasca) reprezinta

pivotul puterii politice;

- partidele si alte organizatii politice, care, prin elaborarea unor

optiuni de organizare si conducere a societatii si daca se bucura de

adeziunea maselor, pot sa asigure exercitarea guvernarii in stat;

- mijloacele de informare in masa care, prin capacitatea lor de

influentare, au un mare rol in adoptarea unor atitudini si impunerea

unor pozitii in conducerea societatii.

Pentru indeplinirea rolului sau, puterea are mai multe functii:

- functia programatica, decizionala consta in elaborarea unor

programe, a liniilor directoare in care elementul esential il constituie

decizia, in conformitate cu care trebuie sa se actioneze;

- functia organizatorica consta in capacitatea puterii de a stabili

formele organizatorice cele mai adecvate si de a mobiliza grupurile

sociale asupra carora isi exercita puterea pentru a actiona in

conformitate cu programul adoptat;

- functia ideologica rezida in educarea oamenilor in spiritul

valorilor ce decurg din programul stabilit si prin care se incearca obtinerea

adeziunii indivizilor la decizia adoptata;

- functia coercitiva, de constrangere prin diferite mijloace, fie

pentru a determina pe oameni sa actioneze in conformitate cu cele

adoptate, fie de reprimare a impotrivirii celor ce se opun;

- functia de control, de urmarire a modului in care linia stabilita

este respectata si a masurilor ce se impun, in conformitate cu legea;

- pregatirea de specialisti care sa se ocupe in exclusivitate de

organizarea vietii sociale in conformitate cu vointa puterii politice,

indeosebi in exercitarea guvernarii.

Deoarece puterea se exercita intr-un cadru organizat, prin intermediul

unor institutii, organizatii, asociatii, functiile puterii sunt exercitate

intr-un mod specific, de fiecare organism in parte.