PROIECT GEOPOLITICA SI GLOBALIZARE - MASS MEDIA SI TERORISMUL

SCOALA NATIONALA DE STUDII POLITICE SI ADMINISTRATIVE

FACULTATEA DE COMUNICARE SI RELATII PUBLICE "DAVID OGILVY"

PROIECT GEOPOLITICA SI GLOBALIZARE

MASS MEDIA SI TERORISMUL

Paradoxal, secolul XX, cel mai avansat al mileniului doi, este si secolul terorismului. Terorismul exista de cand lumea. Cuvantul care il desemneaza s-a nascut in urma cu peste 200 ani, in suplimentul pentru anul 1798 al Dictionarului Academiei Franceze. Una dintre cele mai timpurii forme de manifestare a terorismului inregistrata de istorie o constituie secta religioasa a sicarilor, ce a activat in Palestina, in secolul I e.n.

Walter Laqueur, istoric si comentator de politica externa american, spunea intr-o carte consacrata acestui fenomen ca intre 1936 si 1981 s-au dat peste 109 definitii terorismului, dar nici una dintre ele nu este suficient de cuprinzatoare. Britanicii - printre primii care au reactionat fata de recrudescenta fenomenului terorist in a doua jumatate a acestui secol - il defineau astfel intr-o lege din 1974: 'folosirea violentei in scopuri politice, incluzand orice recurgere la violenta in scopul de a plasa publicul sau orice sectiune a publicului intr-o stare de teama'. Evident, nici aceasta definitie nu este suficient de riguroasa, caci demonstratiile de strada violente, de exemplu, nu pot fi considerate acte de terorism.

Terorismul pare a fi un flagel care loveste oriunde, oricand si pe oricine, orice stat, oricat de puternic sau de slab ar fi. Exemplele cele mai elocvente si mai contrastante in acest sens sunt atacurile de la 11 septmbrie 2001 din America, cel mai puternic stat al lumii si rapirea celor trei jurnalisti romani in Irak, un stat care nu reprezenta un pericol foarte mare pentru ei. Atentatul de la 11 septembrie pare sa fi deschis ochii intregii lumi asupra amenintarii pe care o reprezinta teroristii, mai ales in ceea ce ii priveste pe americani. Toata lumea pare a fi hotarata ca teroristii trebuie anihilati cu orice pret, desi dupa cum arata numeroase studii intreprinse in ultimul timp, nu foarte multa lume cunoaste semnificatia acestui termen atat de uzitat azi. De altfel, insusi presedintele SUA, George W. Bush, cel mai aprig luptator impotriva terorismului, in timpul campaniei electorale, considera ca talibanii sunt un grup rock.

Aceasta perceptie gresita poate fi pusa, in marea majoritate a cazurilor, pe seama mass-media si a modului in care aceasta reuseste sa influenteze publicul. Putem vorbi chiar de intoxicare a oamenilor prin abundenta de informatii in ceea ce priveste terorismul sau de manifestatii anti-teroriste intens sustinute de toate institutiile mediatice. Acest exces poate fi pus pe seama nevoii oamenilor de a primi informatii asa-numite "clasificate" de catre autoritatile in masura sa le ofere.

Situatiile de criza, fie ele reale sau construite prin discurs de ziare, lasa cel mai bine sa se vada adevarata structura, adevaratele principii de functionare din spatele oricarui "aparat". Atunci nu mai e timp sa verifici, nu mai este timp sa intrebi si daca existau mici fisuri ele se vor adinci cu siguranta. Situatia este valabila in privinta tuturor celor implicati intr-o criza, incluzind aici securitatea statelor atacate de teroristi, presa de pretutindeni si chiar atitudinea omului obisnuit.   

In situatia atentatului terorist din New York din 11 septembrie 2001, s-au putut observa cu usurinta mai ales citeva mecanisme ale statului american, dar nu este acesta scopul lucrarii noastre. Am mentionat acest lucru totusi pentru ca aproape in aceeasi situatie se afla si presa.

Astfel, in situatii de criza, apar mecanismele care nu erau manifeste, iar atitudinile partinitoare, prejudecatile de orice natura devin evidente. Presa romana nu face exceptie de la aceasta situatie, chiar daca distanta dintre Romania si S.U.A., atit geografica, dar si culturala, este foarte mare. Ba poate chiar mai mult, modul in care s-a comportat presa romana da o idee despre atitudinea noastra nu atit de mult fata de tragedia unei tari, cit fata de o putere mondiala cu care am dori sa ne aliem si, prin urmare, ii luam partea fara a pune prea multe intrebari. Dintr-un alt punct de vedere, partea luata de presa romaneasca este surprinzatoare si daca luam in considerare gradul foarte redus in care a fost atinsa Romania de repercursiunile atentatelor.

In aceasta situatie, se ridica o noua problema legata de dubla misiune a jurnalistilor: de a informa si de a mentine o anumita conduita etica. In timp ce prima cerinta este satisfacuta din plin prin acest "bombardament informational", a doua coordonata lasa de dorit. Din dorinta de a-si satisface cat mai mult publicul, jurnalistii ofera informatii nu intotdeauna verificate. Aici putem afla o logica foarte simpla: atat timp cat anumite informatii sunt refuzate publicului larg, ele nu vor fi oferite nici mass-media. Efortul mediatic sustinut de a supra-informa publicul, lupta lor de a fi primii care informeaza, care difuzeaza o stire este extrem de folositoare atat pentru cei care lupta impotriva terorismului, cat chiar si organizatiilor teroriste.

Astfel, spre exemplu, SUA si fortele talibanii au folosit mass-media in incercarea lor de a sensibiliza opinia publica prin prezentarea adversarului ca fiind principalul vinovat de violenta excesiva ce caracterizeaza conflictul. Ambii au pozat in victime, ambii au chemat la formarea de aliante pentru lupta impotriva dusmanului si nu in ultimul rand ambii doresc sa le fie recunoscuta si acceptata justetea si legitimitatea propriilor actiuni.

In vederea evidentierii pericolului pe care regimul taliban il reprezinta atat pentru SUA cat si pentru intreaga lume occidentala s-a purtat o puternica campanie de defaimare a regimului taliban si a retelei de terorism condusa de Oussama bin Laden prin infatisarea de imagini pline de cruzime (executii publice, torturi), precum si prin evidentierea caracterului terorist al gruparilor ce isi desfasoara activitatea sub indrumarea si finantarea regimului de la Kabul. De asemenea, reluarea in mod repetat a imaginii impactului celor doua avioane cu turnurile World Trade Center a intarit in constiinta opiniei publice necesitatea luarii unor masuri urgente pentru pedepsirea vinovatilor.

Difuzarea pe principalele canale de stiri a informatiilor cu privire la malitiozitatea personajului negativ central, Oussama bin Laden, ca de exemplu satisfactia sugerata de caseta video in care isi exprima multumirea si totodata uimirea fata de urmarile atentatului care au depasit si cele mai optimiste asteptari ale teroristului, se doreste a fi un motiv in plus de coagulare a opiniei publice internationale in jurul ideii de justificare a raspunsului militar american si totodata o invitatie adresata comunitatii internationale de a se alatura efortului de stopare a fenomenului terorist.

Pe de alta parte, in timp ce in Statele Unite ale Americii se difuzau imagini defaimatoare la adresa lumii musulmane, televiziunile arabe transmiteau dovezi ale cruzimii soldatilor americani. In acest context, se poate, de asemenea, vorbi despre un rol de publictate pe care il are mass-media. Uneori fara voia lor, canalele mediatice servesc drept instrumente de propaganda ale diferitelor organizatii, teroriste, cat si anti-teroriste, uitand ca principalul lor rol este de a informa, si nu de a convinge sau influenta.

Aici intervine un concept nou, acela de ad-teorism. Ad-terorismul este reclama sau publicitatea terorismului, o forma de    comunicare, facuta prin intermediul mass-mediei, de catre teroristi, cu intentia de persuasiune si teroare. Aceasta este o arma eficienta de manipulare si intimidare folosita de liderii gruparilor teroriste, care se folosesc de mass-media adresand un mesaj de teroare atat catre oameni nevinovati cat si fata de guvernele statelor din NATO si UE care sunt impotriva lor. Ad-terorismul, este, de fapt, o forma de impact a invocarii emotiilor negative determinat de mesajul lor. Teroristii vor sa se legitimeze agresiv si violent prin mass-media, sa produca haos social si efecte socante. Ad-terorismul mai reprezinta un amestec judicios de inducere a terorii si de amenintare in vederea intimidarii si sensibilizarii statelor care nu impartasesc ideologia si scopurile lor criminale (Delcea, 2003).

Spre exemplu, in cazul rapirii celor trei jurnalisti romani in Irak, Marie-Jeanne Ion, Ovidiu Ohanesian, Sorin Miscoci, toata presa romana fierbea in jurul acestui subiect. S-au facut speculatii, s-au facut si retractat declaratii in virtutea carora au fost arestati oameni atat in Irak, cat si in Romania. De fapt, negocierile dintre "celula de criza" de la Bucuresti si teroristii irakieni s-au purtat mai mult prin intermediul presei.

Mai mult decat atat, presa a fost un instrument facil de mediatizare a gruparii teroriste si i-a ajutat pe acestia mult in negocieri. Imaginile cu cei trei jurnalisti aflati intr-o stare deplorabila sau la un pas de a fi excutati au sensibilizat publicul romanesc si a dus familiile celor trei la disperare. Cererea, initial irevocabila, a teroristilor de retragere a trupelor romanesti din Irak si refuzul autoritatilor de a o indeplini, a pus si mai mult pe jar publicul din tara noastra. De aici - presiuni exercitate asupra autoritatilor si ingreunarea sarcinii acestora. Poate ca dorinta cetatenilor romani de a fi informati asupra soartei compatriotilor lor ar putea fi inteleasa, la fel ca si faptul ca nu au reusit sa inteleaga cit de periculoasa este presiunea exercitata de ei. In schimb, ignoranta ziaristilor in ceea ce priveste difuzarea informatiilor legate de colegii lor de breasla este greu de iertat.

De altfel, analizand in profunzime aceasta problema, ajungem la concluzia ca teama oamenilor fata de terorism este, mai degraba, inoculata de mass-media. Prezentarea, aproape fara incetare, a atrocitatilor de care sunt responsabile organizatiile teroriste a avut ca efect exact ceea ce isi doreau acesia, o mediatizare intensa, cunoasterea de catre cat mai multe persoane a cauzei pentru care lupta.

Majoritatea liderilor teroristi sunt oameni de afaceri, obisnuiti cu publicitatea si vanzarea produselor lor fabricate si comercializate. Ei au suficiente cunostinte legate de studiul pietei, de concurenta, de cunoasterea mediului si comportamentul consumatorilor din diferite culturi si mase de oameni, asa ca le este destul de simplu sa stie exact unde sa arunce "bombele mediatice". Subestimarea acestor calitati ale lor, subestimarea calitailor adversarului duce la asa-numitul fenomen "groupthink"[3] care consta in evitarea luarii in considerare a punctelor forte ale adversarului, ceea ce poate avea consecinte dezastruoase pe termen lung.

Numeroase miscari politice si organizatii din lumea araba controleaza ziare, reviste si, in unele cazuri, posturi de radio (majoritatea clandestine). Grupuri teroriste precum reteaua Al Qaida s-au dovedit pricepute in a manipula televiziuni - arabe si occidentale - prin distribuirea de casete video continand mesaje propagandistice. Gruparea islamista Hezbollah reprezinta insa un caz unic pentru istoria relatiei dintre terorism si mass-media, prin simplul fapt ca detine un post de televiziune cu program de 24 de ore, sapte zile pe saptamana, transmis inclusiv prin satelit. Se poate spune, asa cum sustin unii analisti din Orientul Mijlociu, ca postul Al Manar controlat de militantii siiti reprezinta 'fata intunecata' a exploziei mediatice inregistrata in ultimele doua decenii in lumea araba: un caz in care tehnologie vestica a fost preluata si dezvoltata pentru a fi folosita in mod vadit in scopuri antioccidentale. Scopuri care, in cazul Hezbollah, variaza de la simpla propaganda la activitati teroriste cu tinta precisa.

In concluzie, mediatizarea, implicit internetul, joaca un rol fructuos pentru teroristi si ramane una dintre armele cele mai de temut si mai puternice de sensibilizare a guvernelor care nu impartasesc conceptele lor. Poate ca nici nu este relevant daca mass-media intra in jocul lor din dorinta de a-si castiga audienta sau din alte scopuri mercantile. Cert este ca o face. Iar important este ca publicul sa poata filtra informatiile primite, sa stie sa discearna intre ceea e este adevarat, ceea ce este fabricat si ceea ce este distorsionat.

Bibliografie

1. Paul Dobrescu, "Geopolitica", Comunicare.ro, Bucuresti, 2003

2. Constantin Hlihor, "Conflicte si comunicare in secolul XX", Editura Comunicare.ro, Bucuresti, 2006

3. Constantin Schifirnet, "Sociolgie", Editura "Comunicare.ro", Bucuresti, 2004

4. www.itcnet.ro..

5. www.terorism.ro..