Procesul integrarii europene

PROCESUL INTEGRARII EUROPENE

Prin semnarea Tratatului Uniunii Europene de la Maastricht, in

decembrie 1991, cu incepere de la 1 ianuarie 1993 se nastea Uniunea

Europeana. Radacinile acestui moment trebuie cautate insa in

proiectele aparute inca din 1918, atunci cand se incerca depasirea

impasului produs de Marele Razboi. in acest context, interesanta este

initiativa fondatorului celebrei firme de automobile italiene FIAT,

Giovanni Agnelli, care inca din 1918 se pronunta impotriva infiintarii

Ligii Natiunilor, vorbind in schimb despre o Federatie Europeana.

Agnelli si-a sustinut punctul de vedere in cuprinsul unui articol care a

ramas celebru, scris impreuna cu un la fel de celebru economist,

Attilio Cabiati.

Proiectele interbelice menite sa asigure securitatea colectiva au

contribuit la mentinerea discutiei in atentia opiniei publice si astfel se

explica demersul ministrului francez de externe Aristide Briand. in

septembrie 1929, acesta propunea, in cadrul Societatii Natiunilor de la

Geneva, organizarea Statelor Unite ale Europei. Desigur, motivele lui

Briand erau legate in primul rand de sentimentul de insecuritate al

Frantei fata de politica revansarda a Germaniei, pe fondul neimplicarii

Statelor Unite in mentinerea 'sistemului Versailles'. Desi raspunsul

primit de Briand din partea comunitatii internationale a fost unul

ezitant, el nu va descuraja. Astfel se explica prezentarea, la 17 mai

1930, a Memorandumului privind organizarea unui regim al Uniunii

Federale Europene, redactat de acelasi Aristide Briand.

Ideea unei federatii a fost mentinuta pe parcursul celui de-al

doilea razboi mondial de catre Winston Churchill. in iunie 1940, pe

fondul capitularii Frantei in fata atacului german devastator, premierul

britanic va propune o uniune anglo-franceza. Din motive diverse,

proiectul a fost abandonat.

Dupa incheierea pacii, pe fundalul debutului razboiului rece si al

divizarii Europei pe criterii ideologice, in martie 1947, Belgia, Olanda

si Luxemburg, cunoscute sub sigla Benelux, vor pune bazele unei

uniuni vamale.

Un pas mai departe va fi consemnat prin semnarea, in mai 1949,

la Strasbourg, de catre zece state, a statutului Consiliului Europei si,

mai ales, in urma initiativei si actiunilor diplomatului francez Robert

Schumann (1886 - 1963), din anul 1950. Inspirat din planurile lui

Jean Monnet, Schumann, care fusese arestat de Gestapo in 1940,

reusind sa evadeze in 1942 pentru a se alatura Rezistentei, avea si

experienta acumulata ca premier al Frantei in 1947 - 1948.

La 9 mai 1950, gasind un suport puternic din partea marelui om

politic care a fost primul cancelar postbelic al Germaniei intre 1949 si

1963, Konrad Adenauer (1876 - 1967), Schumann i-a invitat pe

vecinii germani la un manageriat comun al industriei carbunelui si

otelului. Cunoscuta ca Declaratia Schumann, initiativa a avut succes

si astfel s-a format Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului.

Avand in vedere impactul noului proiect, din 1950 ziua de 9 mai este

sarbatorita ca Ziua Europei.

Potrivit tratatului semnat la 18 aprilie 1951, la Paris, de catre

cele sase state fondatoare, Franta, Republica Federala Germania,

Italia, Belgia, Olanda si Luxemburg, urma sa existe o colaborare in

privinta productiei de otel si de carbune. Tratatul de infiintare a

Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului a intrat in vigoare la 23

iulie 1952, avand o valabilitate de 50 de ani. Prin urmare, el nu se mai

aplica de la 23 iulie 2002. Scopurile sale principale sunt definite la

articolul 2:

- asigurarea dezvoltarii economice in statele semnatare;

- crearea de noi locuri de munca;

- imbunatatirea nivelului de trai;

- crearea unei Piete Comune, cu respectarea regulilor economice

generale din statele semnatare.

Evolutia spre o formula care sa contribuie la conjugarea eforturilor

statelor vestice a continuat datorita celui supranumit arhitectul noii

Europe, Jean Monnet (1888 - 1979), care a fost ales primul presedinte

al Comunitatii, intre 1952 - 1955. in octombrie 1955, Monnet pune

bazele unui comitet de actiune pentru Statele Unite ale Europei.

Succesul inregistrat de Comunitatea Europeana a Carbunelui si

Otelului a indemnat statele semnatare sa negocieze si Tratatul

Comunitatii Europene a Energiei Atomice, dar, mai ales, Tratatul

Comunitatii Economice Europene, care vor intra in vigoare la

1 ianuarie 1958. Evenimentul a fost posibil datorita semnarii

Tratatului de la Roma, la 25 martie 1957. Documentul elaborat atunci,

ce cuprindea nu mai putin de 248 de articole, prevedea principiile de

organizare a Pietei Comune. Potrivit articolului 8, 'Piata Comuna va fi

stabilita progresiv intr-o perioada de tranzitie de 12 ani. Perioada de

tranzitie va fi impartita in trei etape de cate patru ani fiecare; lungimea

etapei poate fi modificata de acord cu prevederile de mai jos'

La baza Comunitatii Economice Europene urma sa stea o uniune

vamala intre statele semnatare.

Reusita acestei initiative a stimulat si celelalte state occidentale.

Rezultatul a fost infiintarea, in urma conventiei din ianuarie 1960 de la

Stockholm, a Asociatiei Europene a Liberului Schimb. in componenta

ei intrau sapte state, si anume Austria, Danemarca, Elvetia, Norvegia,

Portugalia, Suedia si Marea Britanie.

Faptul ca proiectul si-a dovedit soliditatea si utilitatea este

confirmat de largirea Comunitatii prin aderarea, succesiv, a Marii

Britanii, Danemarcei, Irlandei si Norvegiei, in iunie 1971. Un nou

moment important pe calea consolidarii institutionale a Comunitatii a

fost constituit de organizarea, in iunie 1979, a primelor alegeri directe

pentru Parlamentul European.

in ianuarie 1981, procesul de extindere a continuat prin

admiterea Greciei, iar in iunie 1983, la Stuttgart, Consiliul Europei va

adopta Declaratia solemna asupra Uniunii Europene.

Extrem de importanta in lupta pentru atingerea scopurilor

Comunitatii a fost semnarea Conventiei de la Schengen, din iunie

1985. Aceasta prevedea posibilitatea ca in interiorul Comunitatii

Europene sa fie asigurata libertatea de circulatie a persoanelor.

Admiterea celor doua state iberice, Portugalia si Spania, in

ianuarie 1986, a contribuit la intregirea Uniunii, fiind recunoscute

eforturile ambelor state pe calea democratizarii dupa ce istoria lor

fusese marcata de dictaturile lui Salazar si, respectiv, Franco.

Anul istoric 1989, care a marcat caderea zidului Berlinului,

eveniment de mare semnificatie pentru lupta de reunificare pasnica a

continentului, consemneaza un nou succes al Consiliului Europei prin

admiterea, in iunie, la Madrid, a planului Delors. Potrivit initiativei

diplomatului francez Jacques Delors (nascut la Paris, in 1925, membru

al Partidului Socialist), era posibila trecerea la uniunea economica si

monetara. De remarcat ca Delors a fost presedinte al Comisiei

Europene intre 1985 si 1995.

Dupa intrarea in vigoare a Tratatului de la Maastricht, la summit-ul

de la Copenhaga, din iunie 1993, sefii de stat si de guvern din Uniunea

Europeana au admis principiul extinderii catre tarile Europei de Est,

pe baza indeplinirii unor performante economice, prin respectarea

valorilor democratice si a drepturilor omului. Articolul 3 din Tratatul

de la Maastricht prevedea obiectivele principale ale Uniunii:

- promovarea progresului economic si social echilibrat si durabil;

- promovarea unei politici externe si de securitate comune;

- instituirea unei cetatenii unionale;

- dezvoltarea unei cooperari stranse in domeniul justitiei si

afacerilor interne;

- mentinerea integrala a realizarilor comunitare si dezvoltarea acestora.

Prin urmare, in martie 1994, erau invitate sa se alature Uniunii

Europene, Austria, Finlanda, Norvegia si Suedia, care vor deveni

membre de la 1 ianuarie 1995. Din luna martie 1995 va incepe sa fie

aplicata si Conventia Schengen privind libera circulatie a persoanelor

in interiorul Uniunii.

Summit-ul de la Luxemburg, din decembrie 1997, se va solda cu

deschiderea negocierilor de aderare, cu incepere din martie 1998, cu

alte zece state. Este vorba despre Cehia, Cipru, Estonia, Letonia,

Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia si Ungaria. Prin cel mai

consistent val al extinderii, incheiat in 2004 cu succes, Uniunea se

largea considerabil, dar si problemele ridicate de diversitatea de

situatii deveneau tot atatea argumente in favoarea criticilor si a

'euroscepticilor'.

Cu toate acestea, fenomenul extinderii continua. Romania si

Bulgaria sunt invitate sa adere la Uniune cu incepere de la 1 ianuarie

2007. Alte state, precum Turcia si Croatia, si-au manifestat aceasta

dorinta, dupa cum nu este exclusa nici intentia Ucrainei de integrare in

urma transformarilor politice din aceasta tara. Oricum, momentul este

unul dificil, pentru ca exista critici care afirma ca extinderea s-a facut

intr-un ritm prea rapid, fara a lasa timp suficient structurilor Uniunii sa

se acomodeze cu cele ale noilor membri.

Din nefericire, cei prea optimisti au fost readusi la realitate de

evenimentele din 2005, atunci cand unul din pilonii Uniunii Europene,

este vorba de Franta, a respins proiectul Constitutiei Uniunii. in fapt,

atentia trebuie focalizata pe costurile integrarii, resimtite de

contribuabilul occidental acut dupa primirea celor zece noi membri in

2004, motiv pentru care politologii se intreaba daca nu cumva zelul

extinderii ar trebui temperat, astfel incat si costurile aferente sa poata

fi suportate mai usor.

in anul 2006, Uniunea Europeana avea 25 de membri, iar de la

1 ianuarie 2007, prin acceptarea Bulgariei si a Romaniei, cifra ajunge

la 27. Centrul administrativ al Uniunii este considerat Bruxelles, iar

principalele sale organisme sunt Comisia Europeana, Parlamentul

European, Consiliul Uniunii Europene si Consiliul European (sau

summit-ul european).

Acestora li se adauga Curtea europeana de justitie, cu sediul in

Luxemburg, precum si trei organisme financiare: Curtea de Conturi,

Banca Centrala Europeana si Banca Europeana de Investitii. De asemenea,

a fost creata si institutia Mediatorului European (Ombudsmanul),

echivalentul avocatului poporului de la noi. Mediatorul are un mandat

de cinci ani, este total independent si nu poate desfasura nicio alta

activitate.

Pentru ca un stat sa devina membru al Uniunii Europene, el

trebuie sa indeplineasca trei categorii de criterii, respectiv:

- economice, care presupun existenta unei economii de piata

functionala;

- legislative, acestea impunand o armonizare cu legislatia

europeana;

- administrative, care impun asumarea de catre statul aspirant la

integrare a obligatiilor ce ii vor reveni dupa momentul aderarii.

Negocierea intre un stat ce aspira la integrare si Uniune

presupune parcurgerea a 31 de capitole de negociere, ceea ce implica

existenta capacitatii de asimilare a acquis-ului comunitar. Este vorba

despre:

1) libera circulatie a bunurilor;

2) libera circulatie a persoanelor;

3) libera circulatie a serviciilor;

4) libera circulatie a capitalurilor;

5) dreptul societatilor comerciale;

6) politica de concurenta;

7) agricultura;

8) pescuitul;

9) transporturi;

10) impozitare;

11) uniunea economica si monetara;

12) statistica;

13) politica sociala si de ocupare a fortei de munca;

14) energia;

15) politica industriala;

16) sectorul intreprinderilor mici si mijlocii;

17) stiinta si cercetare;

18) invatamant si formare profesionala;

19) telecomunicatii si tehnologia informatiei;

20) cultura si audiovizual;

21) politica regionala si coordonarea instrumentelor regionale;

22) mediul inconjurator;

23) protectia consumatorului si sanatatea publica;

24) justitie si afaceri interne;

25) uniunea vamala;

26) relatiile economice internationale;

27) politica externa si de securitate comuna;

28) controlul financiar;

29) prevederile financiare si bugetare;

30) participarea la institutiile europene;

31) diverse.

Parcurgerea acestui proces de catre statele din Europa estica va

contribui in mod decisiv la recuperarea decalajelor acumulate pe

parcursul razboiului rece. Unita, Europa poate fi cu siguranta mai

puternica. Nu este insa mai putin adevarat ca si obstacolele si

dificultatile vor fi pe masura. Raportarea echilibrata la Statele Unite si

Federatia Rusa poate contribui in buna masura la afirmarea Uniunii

Europene ca actor important al sistemului relatiilor internationale din

secolul XXI.

Organismele Uniunii Europene

a. Comisia Europeana

Comisia este organismul executiv al Uniunii Europene si are, in

linii generale, rolul pe care-l indeplineste un guvern national. Este

formata din 25 de comisari (cu incepere de la 1 ianuarie 2007 numarul

acestora creste la 27), cate unul din fiecare stat membru, fiind dublata

de un important aparat administrativ, impartit pe directii generale.

Actualmente, exista un numar de 36 de directorate generale, fiecare

condus de un director general care este subordonat comisarului

european ce coordoneaza domeniul sau de activitate. Comisia

functioneaza din 1967, iar comisarii nu reprezinta statele care i-au

acreditat, ci interesele Uniunii si ale cetatenilor acesteia.

Comisarii se reunesc in sedinte saptamanale pentru a lua in

discutie politicile comunitare. Ei sunt numiti de catre Consiliul de

Ministri la propunerea guvernelor nationale. Aparatul birocratic al

Comisiei este compus din circa 30.000 de persoane, fiind cel mai

numeros corp din cadrul institutiilor europene. Fiecare comisar

dispune de un birou format din sase persoane, abilitate sa-l sprijine in

buna indeplinire a sarcinilor care-i revin.

Sediul central al Comisiei este la Bruxelles, iar limbile oficiale

de lucru sunt engleza, franceza si germana. Ea are putere de initiativa

legislativa in problemele mari ale Europei unite. Principalele sale

atributii se refera la supravegherea respectarii tratatelor incheiate,

negocierea de acorduri comerciale internationale, stabilirea de masuri

in vederea implementarii legislatiei adoptate de Consiliu si Parlament.

Presedintele Comisiei este ales de Consiliul European si validat

de Parlament. La 22 noiembrie 2004, in aceasta functie a fost ales Jose

Manuel Durao Barroso, mandatul Comisiei sale expirand la 31

octombrie 2009. Jurist de profesie, nascut la Lisabona in anul 1956,

Barroso a fost ministru de externe al Portugaliei intre 1991 si 1995.

Din martie 2002, el va deveni prim-ministru, pozitie de pe care a

sprijinit initiativa americana de atacare a Irakului. Votul dat de

Parlamentul European, la 22 iulie 2004, potrivit caruia din 711

parlamentari, 413 au votat pentru, 251 contra, iar 44 s-au abtinut, a

condus la instalarea lui Barroso ca presedinte al Comisiei.

Conform procedurilor, dupa alegerea presedintelui, ceilalti

comisari sunt numiti de restul statelor membre, de acord cu

presedintele, care decide rolul fiecaruia. in final, intreaga Comisie este

validata de Parlamentul European.

Cu incepere din 1967 au functionat urmatoarele Comisii:

- Comisia Rey, 1967 - 1970;

- Comisia Malfatti, 1970 - 1972;

- Comisa Mansholt, 1972 - 1973;

- Comisia Ortoli, 1973 - 1977;

- Comisia Jenkins, 1977 - 1981;

- Comisia Thorn, 1981 - 1985;

- Comisia Delors, 1985 - 1995, a functionat in trei componente,

Jacques Delors fiind pana in prezent singurul presedinte care a avut

mai mult de un mandat;

- Comisia Santer, 1995 - 1999;

- Comisia Prodi, 1999 - 2004;

- Comisia Barroso, 2004 - pana in 2009 conform mandatului.

Parlamentul are puterea de a demite Comisia. in acest caz, este

nevoie de doua treimi din voturile celor prezenti, care trebuie sa

reprezinte majoritatea calificata. Pana in prezent nu s-a inregistrat

niciun astfel de caz. Totusi, in 1999, Comisia prezidata de Jacques

Santer si-a prezentat demisia din proprie initiativa. Motivul era

implicarea unor membri in acte de coruptie.

Predecesorii lui Barroso au fost nume cunoscute ale vietii

politice, ultimele trei personalitati care au ocupat aceasta demnitate

fiind Jacques Delors, Jacques Santer si Romano Prodi.

Comisia Barroso are in structura actuala un numar de cinci

vicepresedinti:

- Siim Kallas, Estonia;

- Gûnther Verheugen, Germania;

- Jacques Barrot, Franta;

- Franco Frattini, Italia;

- Margot Wallstrõm, Suedia.

De la 1 ianuarie 2007, in calitate de stat membru cu drepturi

depline, Romania are dreptul de a fi reprezentata printr-un membru in

Comisie. Dupa ce candidatura initiala a lui Varujan Vosganian a fost

respinsa, a fost nominalizat si acceptat Leonard Orban. Acesta a fost

negociatorul sef al Romaniei in procesul de integrare si a primit

portofoliul multilingvismului.

b. Parlamentul European

Acest organism este continuatorul fostei Adunari parlamentare

europene, avand sediul la Strasbourg. Actuala denumire dateaza din

1962, iar membrii Parlamentului sunt alesi pentru mandate de cinci ani.

Parlamentul este forul legislativ suprem al Uniunii Europene si,

practic, supervizeaza toate activitatile Uniunii. Acest organism are

drept atributii principale:

- asigurarea controlului democratic asupra intregii activitati a

institutiilor Uniunii;

- numirea presedintelui si a membrilor Comisiei;

- supervizeaza bugetul european.

Membrii sai sunt alesi din statele membre, pe criteriul

proportionalitatii, pentru mandate de cate cinci ani. Ultimele alegeri au

avut loc in iunie 2004, in urma acestora rezultand urmatoarea

repartitie a mandatelor pe tari:

- 99 de mandate pentru Germania;

- cate 78 de mandate pentru Franta, Italia si Marea Britanie;

- cate 54 de mandate pentru Polonia si Spania;

- 27 de mandate pentru Olanda;

- cate 24 de mandate pentru Belgia, Cehia, Grecia, Portugalia si

Ungaria;

- 19 mandate pentru Suedia;

- 18 mandate pentru Austria;

- cate 14 mandate pentru Finlanda si Slovacia;

- cate 13 mandate pentru Irlanda si Lituania;

- 9 mandate pentru Letonia;

- 7 mandate pentru Slovenia;

- cate 6 mandate pentru Cipru, Estonia si Luxemburg;

- 5 mandate pentru Malta.

Parlamentul este condus de un Birou, format dintr-un presedinte

si doi vicepresedinti, alesi de membri pentru mandate de doi ani si

jumatate ce pot fi reinnoite. De asemenea, parlamentarii lucreaza in

comisii ce pot fi permanente, temporare (numite pentru un an) sau de

ancheta. Grupurile parlamentare se formeaza pe criteriul doctrinar, si

nu pe cel al statului de origine.

in functia de presedinte al Parlamentului European a fost ales

Josep Borell Fontelles, nascut la 24 aprilie 1947. Cu vederi socialiste,

Borell a fost ministru al economiei, cu incepere din 1982, in guvernul

spaniol prezidat de Felipe Gonzales. Mandatul sau in fruntea

Parlamentului European a inceput la 20 iulie 2004, el fiind ales din

primul tur cu 388 de voturi din totalul de 700. Contracandidatii sai au

fost polonezul Bronislaw Geremek, din partea liberalilor, el fiind

creditat cu 208 voturi, si comunistul francez Francis Wurtz, care a

obtinut increderea a doar 51 de parlamentari.

in conformitate cu negocierile purtate intre grupurile politice din

Parlamentul European, mandatul lui Borell s-a incheiat in 2007. El a

fost urmat, conform intelegerilor existente de germanul Hans Gert

Põttering, sustinut de conservatori.

Avand in vedere invitatiile adresate Romaniei si Bulgariei de a

adera la Uniune cu incepere de la 1 ianuarie 2007, din 26 septembrie

2005 cele doua state au primit dreptul de a trimite observatori la

Parlamentul European. Astfel, Romania are 35 de locuri rezervate, iar

Bulgaria este reprezentata de 18 euro-observatori. in conformitate cu

prevederile Tratatului de la Nisa, semnat la 26 februarie 2001 si intrat

in vigoare de la 1 februarie 2003, Romania si Bulgaria vor fi reprezentate

in calitate de state membre de un numar similar de

europarlamentari, adica 35 de romani si 18 bulgari.

Criteriul care sta la baza formarii grupurilor parlamentare nu

este cel national, ci cel al doctrinei. in decembrie 2006, deci inaintea

largirii componentei Parlamentului European cu cei 53 de

reprezentanti din Romania si Bulgaria, repartizarea pe grupuri era

urmatoarea:

- Partidul Popular European - Democratii Europeni, 264 locuri;

- Grupul Partidelor Socialiste Europene, 201 locuri;

- Alianta Liberalilor si Democratilor pentru Europa, 90 locuri;

- Verzii Europeni - Alianta Libera Europeana, 42 locuri;

- Stanga Unita Europeana - Stanga Verde Nordica, 41 locuri;

- Uniunea pentru Europa Natiunilor, 34 locuri;

- Independentii si Democratii, 28 locuri;

- Neafiliati, 32 de parlamentari.

Ca maniera de lucru, de regula, Parlamentul este convocat in

plen lunar, pentru cate o saptamana. Dezbaterile prilejuite de aceste

reuniuni sunt publice si se aduc la cunostinta populatiei Uniunii prin

publicarea in 'Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene'. Identic se

procedeaza in cazul avizelor si rezolutiilor adoptate. Modelul de

desfasurare a activitatii sale este inspirat din experienta marilor

democratii europene, imbogatita de-a lungul timpului cu numeroase

elemente care au dat consistenta ideilor de libertate si egalitate puse in

circulatie inca din vremea marii revolutii franceze.

c. Consiliul Uniunii Europene (de ministri)

Consiliul este format din ministri ce detin portofoliile cele mai

importante in statele membre, motiv pentru care este cunoscut si sub

numele de Consiliul de ministri. Desigur, reprezentarea in acest

organism este in concordanta cu marimea fiecarui stat. impreuna cu

Parlamentul, Consiliul de ministri acopera latura legislativa a Uniunii.

Limbile de lucru sunt engleza, franceza si germana.

Consiliul este condus de un presedinte, asistat de un secretar

general. Presedintele este reprezentantul statului care asigura

conducerea curenta a Uniunii. in 2006, aceasta functie a fost ocupata

de premierul Finlandei, Matti Vanhanen. Conform statisticilor, la

4 iulie 2006, din punct de vedere al reprezentarii politice, Consiliul era

dominat de Partidul Socialist European si Partidul Popular European,

care aveau 116 si, respectiv, 108 mandate din totalul de 321.

Principalele atributii ale Consiliului de ministri, care are putere

de decizie, se refera la:

- asigurarea coordonarii si dirijarii politicilor economice;

- conferirea unor anumitor drepturi Comisiei;

- adoptarea bugetului, de comun acord cu Parlamentul;

- conducerea politicii externe a Uniunii;

- dirijarea politicii de aparare;

- coordonarea sistemului juridic comunitar.

Consiliul adopta decizii cu unanimitate de voturi in cazurile

primirii de noi membri, modificarii tratatelor sau initierii unor noi linii

politice. in celelalte cazuri, votul poate fi unul majoritar.

Consiliul de ministri nu trebuie confundat cu Consiliul

European.

d. Consiliul (summit-ul) European

Reprezinta intalnirea de patru ori pe an, la inceput era vorba de

reuniuni trianuale, a sefilor de stat sau de guvern ai tarilor membre ale

Uniunii Europene, la care participa si presedintele Comisiei. Primul

summit a avut loc in urma initiativei prezentate de presedintele francez

Valery Giscard d`Estaing in decembrie 1974.

Astfel, la 10 -11 martie 1975 avea loc in capitala Irlandei,

Dublin, prima intalnire la care au fost puse bazele summit-ului

european. Reuniunile liderilor statelor membre sunt de o mare

importanta, acestea fiind prilejul principal de a discuta liniile majore

ale politicii europene si de a trasa directiile viitoare de actiune.

Presedintia summit-ului este asigurata prin rotatie, schimbanduse

la sase luni. in a doua jumatate a anului 2007 functia era detinuta de

premierul Portugaliei, socialistul José Socrates. Romania este reprezentata

de premierul in functie, respectiv Calin Popescu Tariceanu la

data publicarii cursului, si va detine conform planificarii existente

presedentia summitului european in perioada iulie-decembrie 2019.

e. Curtea de Justitie

Scopul principal al Curtii de Justitie este urmarirea aplicarii

legislatiei in vigoare pe teritoriul Uniunii Europene Sediul sau este la

Luxemburg. Nu trebuie confundat acest organism cu Curtea

Internationala de Justitie de la Haga, organism al Organizatiei

Natiunilor Unite, sau cu Curtea Europeana a Drepturilor Omului cu

sediul la Strasbourg.

Curtea este formata din 25 de judecatori si opt avocati generali,

fiind condusa de un presedinte ales din corpul judecatorilor, de catre

acestia. Mandatul unui judecator este de sase ani, cu posibilitatea de

reinnoire. Jumatate din membrii Curtii sunt schimbati la trei ani.

Avocatii aleg in fiecare an din randul lor un avocat general. Tratatul

de la Roma prevede, la articolul 167, ca judecatorii sunt alesi la

propunerea statelor membre si ca ei trebuie sa aiba experienta

necesara castigata in statele de origine, sa dea dovada de probitate

morala si profesionala mai presus de orice dubiu.

Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene este formata din trei

paliere:

- Curtea de Justitie;

- Curtea de Prima Instanta;

- Tribunalul pentru Servicii Civile.

De asemenea, se impune mentiunea ca acest organism lucreaza

in colaborare cu curtile nationale, care sunt instantele ordinare de

aplicare a legislatiei europene.

Actualul presedinte al Curtii este grecul Vassilios Skouris.

Nascut in 1948, cu studii la Berlin si Hamburg, el a fost ales judecator

la instanta europeana la 8 iunie 1999, indeplinind functia de presedinte

din 7 octombrie 2003.

g. Organismele financiar-bancare

Principalele organisme sunt Banca Centrala Europeana, Banca

Europeana de Investitii si Fondul European de Investitii. De

asemenea, se remarca rolul jucat de Curtea Europeana de Auditori.

Banca Centrala Europeana s-a infiintat la 1 iunie 1998, avand

sediul central la Frankfurt pe Main. Initiativa a apartinut celor 12 state

aflate atunci in zona euro, Banca fiind totusi o entitate privata. Ea este

organizata pe modelul Bundesbank din Germania.

Banca este condusa de un board, care alege un presedinte. Primul

care a ocupat aceasta demnitate a fost olandezul Wim Duisenberg, intre

1998 si 2003. Acesta fusese ministru de finante in guvernul olandez si

presedinte al De Nederlandsche Bank. Din noiembrie 2003, functia de

presedinte revine francezului Jean-Claude Trichet, nascut la Lyon, in

1942. Si el are o buna experienta in domeniu, fiind, cu incepere din

1993, guvernator al Banque de France.

Scopurile principale ale Bancii Centrale sunt:

- mentinerea stabilitatii preturilor in zona euro;

- pastrarea nivelului inflatiei, tinta actuala fiind de aproximativ 2%;

- sprijinirea politicilor economice ale Uniunii Europene.

Banca Europeana de Investitii este rezultatul Tratatului de la

Roma, din 1957, avand sediul in Luxemburg. Se impune precizarea ca

B.E.I. nu este o banca de investitii propriu-zisa. Ea trebuie sa

furnizeze capitalul necesar proiectelor de investitii in obiective

politice majore din urmatoarele sfere:

- dezvoltare regionala;

- retele de transport transeuropene;

- telecomunicatii;

- energie;

- cercetare;

- dezvoltare;

- inventica;

- protectia mediului;

- sanatate;

- educatie.

Din aceasta perspectiva, Banca Europeana de Investitii a fost

conceputa ca un important factor menit sa asigure integrarea,

dezvoltarea echilibrata si coeziunea economica si sociala a statelor

membre ale Uniunii Europene.

Fondul European de Investitii este o agentie a Uniunii Europene,

cu sediul la Luxemburg. Fondul a fost infiintat in 1994 in scopul

finantarii intreprinderilor Mici si Mijlocii. Se impune precizarea ca el

nu da bani in mod direct I.M.M.-urilor, ci asigura finantarea acestora

prin intermediul bancilor private.

Actionarii principali ai Fondului sunt Banca Europeana de

Investitii, care detine 60% din capital, si Comisia Europeana, cu 30%.

Celelalte 10% sunt asigurate de institutii financiare din interiorul

Uniunii Europene cu capital privat.

Curtea Europeana de Auditori are scopul de auditare independenta

a colectarii si cheltuirii fondurilor europene. Curtea a luat fiinta

la 22 iulie 1975, in acord cu prevederile Tratatului bugetar pe anul

respectiv.

Curtea are in componenta cate un reprezentant din fiecare stat

membru. Conducerea executiva este asigurata de un presedinte, ales

pentru un mandat de trei ani.