Procedura de investire a guvernului in tari cu regim parlamentar

PROCEDURA DE INVESTIRE A GUVERNULUI IN TARI CU REGIM PARLAMENTAR

GERMANIA

Puterea legislativa - este exercitata de un parlament bicameral: Bundestag (ales pentru o perioada de patru ani prin vot universal, egal, direct si secret) si Bundesrat (este compus din reprezentantii guvernelor celor 16 landuri, care sunt numiti dintre ministrii landurilor, proportional cu numarul locuitorilor acestora, cel putin trei si cel mult cinci reprezentanti).

Fiecare camera este condusa de un presedinte si vicepresedinti asistati. Presedintele Bundestagului se alege pe durata mandatului legislativ, iar al Bundesratului este desemnat anual. La activitatea legislativa participa ambele Camere. Proiectul unei legi este transmis de catre Guvernul federal, mai intai Bundesratului, spre a fi adoptat, iar apoi este inaintat Bundestagului spre a vota acel proiect si a-l transforma in lege. In cadrul camerelor se constituie comisii permanente. Bundestagul poate institui si comisii de ancheta asupra unor probleme bine determinate. Exista posibilitatea sa se iveasca un dezacord intre cele doua camere. In aceasta situatie, pentru examinarea textelor divergente, se instituie o comisie comuna formata din deputati si membrii ai bundesratului (1/3 din componenta nominala a comisiei), pentru a se ajunge la un text unanim acceptat.

In sistemul administrativ german, "jocul politic" se face exclusiv in camera care reprezinta natiunea - Bundestag, unde deputatii sunt alesi prin vot. Ei reprezinta landurile care participa la administratia Federatiei, nefiind subordonati nici unui mandat si nici unei instructiuni, ci numai propriei lor constiinte. In plus, obtinerea votului, de catre candidatul la functia de Cancelar Federal, nu este legata de prezentarea unui program politic de guvernare, acesta fiind subinteles, intrucat candidatul este, potrivit practicii create, reprezentantul unui partid politic sau chiar liderul acestuia.

Puterea executiva - este exercitata de catre un cabinet federal, numit de presedinte la recomandarea cancelarului federal.

Cancelarul este cea mai importanta personalitate a statului federal, care determina orientarea intregii politici interne si externe, detinand rolul principal in Guvernul federal. Cancelarul propune ministrii, care vot fi numiti de presedinte, al carui rol este mai mult de reprezentare, fara a mai fi nevoie de o investitura speciala din partea Parlamentului.

Ministrii sunt subordonati direct cancelarului; cancelarul este singurul care raspunde in fata Bundestagului pentru activitatea Guvernului federal, pentru masurile de politica interna si externa adoptate de catre Guvernul federal.

Demisia cancelarului atrage, in mod automat, demisia intregului Guvern.

In domeniul de activitate pe care il conduc, ministrii au dreptul de a emite dispozitii obligatorii. Organigrama unui minister cuprinde urmatoarele structuri: ministru, secretar de stat, sef de directie, sef de subdirectie, sef de departament.

In conditiile Constitutiei Germaniei, Cancelarul Federal este ales de Bundestag (cu majoritate absoluta), la propunerea Presedintelui Republicii federale. Odata investit, Cancelarul propune numirea ministrilor federali de catre Presedintele Republicii, revocarea acestora din functie facandu-se in mod similar. La intrarea in functie, Cancelarul si ministrii federali depun in fata Bundestag-ului juramantul de credinta, identic cu cel al Presedintelui Republicii.

Componenta puterii executive Cancelar federal, Ministrul asistentei si al securitatii sociale, Ministrul economiei, Ministrul de interne, Ministrul educatiei, Ministrul apararii, Ministrul familiei, Ministrul biroului cancelarului, Ministrul transporturilor, constructiilor si locuintei, Ministrul sanatatii, Ministrul mediului, Ministrul justitiei, Ministrul pentru dezvoltare, Ministrul finantelor, Ministrul de externe.

Presedintele federal

Adunarea Federala (compusa din membrii Bundestagului, carora li se adauga un numar egal de membri desemnati de adunarile reprezentative ale landurilor) are obligatia de a alege cu majoritate de voturi presedintele federal. Conditiile de eligibilitate ale candidatului la presedentie sunt: 1-cetatenie germana, 2-varsta de 40 de ani. Mandatul presedintelui este de 5 ani, cu posibilitatea realegerii sale doar o singura data.

Presedintele federal detine urmatoarele prerogative:

- reprezentarea Germaniei pe plan international;

- incheierea tratatelor internationale;

- acreditarea si primirea reprezentantilor diplomatici;

- numirea si revocarea judecatorilor;

- promulgarea legilor;

- atributii in ceea ce priveste formarea Guvernului.

Prin Constitutie, se stabileste incompatibilitatea functiei de presedinte federal cu cea de membru al guvernului sau al unei camere legislative de la nivel federal sau local. De asemenea, presedintele federal nu poate exercita o functie remunerata, nici o profesie sau meserie si nu poate face parte din consiliul de administratie al unei firme.

In caz de incapacitate a presedintelui federal de a-si exercita functiile sau de expirare a mandatului sau, prerogativele prezidentiale sunt preluate de presedintele Bundesratului.

Sistemul administrativ din Germania asigura o larga autonomie locala, care rezulta, atat din structura federala a statului, cat si din existenta colectivitatilor locale, ale caror resurse si atributii sunt mult mai mari decat in oricare alt stat al Uniunii Europene.

La baza organizarii administratiei publice locale se afla Landul sau statul federat. In Germania sunt 16 landuri iar importanta lor este foarte diferita, populatia lor variind de la 700.000 locuitori (Bremen) la aproximativ 18 milioane locuitori (Renania de Nord).

In fruntea fiecarui land se afla un ministru-presedinte, ales de catre Parlamentul landului. La randul sau, ministrul-presedinte numeste ministrii landului si isi face cunoscut programul politic pe care doreste sa-l realizeze. Ministrii raspund in fata Parlamentului de Land si, cu acordul acestuia, pot fi revocati de catre ministrul-presedinte. Landul este divizat intr-un anumit numar de circumscriptii; cetatenii landurilor sunt suverani in privinta modului de organizare in propriul resort teritorial.

Din acest motiv, nu exista un regim uniform de organizare al landurilor, fiecare avand propria structura functionala. Autonomia landurilor rezulta in primul rand din repartitia competentelor legislative, care este insa limitata prin Constitutie. Astfel, Constitutia defineste domeniile care sunt in exclusivitate de competenta Federatiei sau chiar a landurilor si domeniile care sunt de competenta comuna/concurenta, atat pentru statul federal, cat si pentru landuri.

Principala diviziune administrativa a landului este circumscriptia (regiunea), entitate care nu are personalitate juridica. Suprafata si populatia unei circumscriptii sunt variabile : de la 178 km² la 16.338 km², de la 300.000 la 5.600.000 locuitori. De exemplu, landul Renania - Westphalia cuprinde 6 regiuni, fiecare avand in medie 6.200 km² si 2.650.200 locuitori, iar in ansamblul Germaniei sunt 33 de regiuni.

Guvernul landului are cate un reprezentant in fiecare regiune, care detine competente de coordonare a intregii activitati. El este controlat de catre ministrul de Interne al landului si de catre fiecare ministru insarcinat cu probleme tehnice. Administratia regiunii este importanta si se structureaza in mai multe servicii. Regiunile exercita o tutela asupra oraselor independente si gruparilor comunale.

In Germania se gasesc 426 de departamente, 117 munucipalitati si 16068 comune a caror autonomie este foarte mare. Conceptul de descentralizare in Germania se traduce, intr-un mod particular, prin recunoasterea constitutionala a domeniului propriu de actiune al comunelor. Cea mai mare parte dintre constitutiile landurilor precizeaza, in acelasi timp, libertatea de principiu recunoscuta comunelor.

Astfel, comunele sunt, in limitele lor teritoriale, singurele responsabile si promotoare, in exclusivitate, al ansamblului administratiei publice locale. Ele indeplinesc toate sarcinile publice, in masura in care, acestea nu au fost atribuite altor autoritati prin intermediul unor dispozitii legale.

Fiecare land are o legislatie comunala proprie, desi organele administratiei publice locale sunt caracteristice tuturor statelor (atat federale, cat si unitare) si ele sunt: Primaria si Consiliul (Municipal/Comunal). In privinta organizarii administratiei publice comunale, se intalnesc trei forme principale, si anume:

1) regimul local, in care predomina autoritatea Consiliului Comunal. In cadrul acestui sistem, Consiliul este ales de catre cetateni si exercita in acelasi timp, atat sarcini legislative, cat si sarcini executive. Rolul primarului este restrans si el nu poate actiona decat cu acordul Consiliului. Acest regim este foarte intalnit in sudul Germaniei, dar in modallitati diverse. De exemplu, in landul Baden-Wurtemberg, presedintele Consiliului municipal este totodata si seful administratiei publice locale. Ales pentru o perioada de 8 ani de catre Consiliu, el este un functionar relativ independent si prezideaza Comitetul de cetateni, organism creat numai in comunele care au peste 3000 de locuitori; o varianta a acestui sistem este regimul local de influenta britanica, in cadrul caruia, puterile care in mod normal, revin Consiliului, sunt exercitate in mare parte de comisia administrativa, in fruntea careia se afla presedintele Consiliului Comunal. Dar presedintele nu are dreptul sa exercite functii administrative. Ele sunt incredintate unui functionar ales de catre Consiliu, pentru o perioada de 6-12 ani care conduce administratia comunala si executa deciziile comisiei administrative. In plus, el nu se supune autoritatilor locale, ci primeste directive de la autoritatile centrale ale landului;

2) regimul comunal, in care predomina autoritatea primarului. El este seful administratiei locale, cat si reprezentant al puterii centrale, fiind ales pentru o perioada de 8-12 ani, in unele landuri iar in alte landuri, numai pentru un mandat de 4 ani;

3) regimul comunal in care predomina autoritatea Comitetului de magistrati; acesta este un organ colegial, in cadrul caruia primarul are o pozitie onorifica. Comitetul este ales de catre Consiliul Comunal, care ramane de drept organul legislativ si organul de tutela asupra administratiei locale.

Comunele indeplinesc, atat competente obligatorii, cat si facultative. Cele obligatorii se refera la : constructia si intretinerea scolilor, combaterea poluarii, aprovizionarea cu apa si energie, producerea si distributia gazelor, acordarea de asistenta minerilor, etc. Atributiile facultative contin: acordarea de ajutoare economice (concesiuni de terenuri, credite pentru constructii industriale, comerciale etc), construirea de abatoare, piete en-gros, porturi publice maritime sau interne, centre de transbordare.

Anumite competente sunt exercitate in contul administratiei statului federal: constructia de locuinte, politie, pompieri.

In Germania, legile locale privind administratia se delimiteaza in functie de o trasatura esentiala: daca administratia locala si consiliul local au in fruntea lor una si aceeasi persoana (monism) dau daca exista doua persoane (dualism), adica un conducator onorific al consiliului local (primarul) si un sef al administratieilocale.

Se intalnesc diferte variante de reglementari locale:

a) conducerea prin magistratura, care se caracterizaza prin: consiliul orasului este ales direct de cetateni; acest consiliu isi desemneaza o conducere administrativa cu putere de decizie (magistratura); alegerea viceprimarilor onorifici se realizaza pe baza votului general; viceprimarii din oficiu sunt alesi pe baza votului nominal ; primarul este presedintele magistraturii si are drept de veto;

b) conducerea prin intermediul primarului, cu urmatoarele caracteristici: organul de conducere este consiliul comunal/orasenesc, care este ales de cetateni; primarul este si presedintele consiliului orasenesc; exista si organisme orasenesti alcatuite din primari si viceprimari care pregatesc deciziile ce urmeaza a fi adoptate de consiliul orasenesc;

c) conducere prin intermediul consiliului - modelul Germaniei de Nord care se caracterizeaza prin: cetatenii aleg consiliul local; din interiorul consiliuluise desemneaza un presedinte (primarul general); consiliul local isi alege un director comunal, care va fi si viceprimarul localitatii si va indeplini atributiile de conducator al administratiei locale;

d) conducere prin intermediul consiliului - modelul Germaniei de Sud cu urmatoarele trasaturi: cetatenii aleg consiliul local; primarul sau primarul general este ales de cetateni prin vot direct; primarul este presedintele Consiliului local si directorul administratiei locale;consiliul local alege viceprimariii, care se subordoneaza primarului;

e) modelul specific celor cinci landuri noi, cu urmatoarele trasaturi: cetatenii aleg direct reprezentantii obstei; consiliul local are un presedinte, un prezidiu sau un organ de conducere; primarul si viceprimarii sunt alesi de consiliul local pe o durata de patru ani; in orasele cu peste zece mii de locuitori se poate constitui si o magistratura; in localitatile mai mici, la propunerea consiliului local, primarul onorific poate fi presedintele consiliului.

ITALIA

Puterea legislativa - este exercitata de un parlament bicameral format din Camera deputatilor (630) si Senat (315 plus fottii presedinti si alte diverse persoane); membrii celor doua camere sunt alesi in mod direct printr-un sistem mixt majoritar si proportional; ambele camere sunt alese pentru maxim 5 ani, dar pot fi dizolvate inainte de expirarea termenului normal.

Puterea executiva - este exercitata de un Consiliu de ministri, nominalizat de primul ministru si aprobat de presedinte

Potrivit Constitutiei Italiei, Presedintele Republicii numeste Presedintele Consiliului de Ministri, iar la propunerea acestuia, pe ministri. Guvernul trebuie sa obtina increderea ambelor Camere ale Parlamentului, Italia fiind unul dintre putinele state unitare cu Parlament bicameral. Cu toate acestea, este posibil ca Guvernul sa fie investit si in ipoteza votului contrar al unei Camere; dar un asemenea Guvern are putine sanse sa supravietuiasca, fiind de presupus ca acea Camera ii va bloca orice initiativa legislativa.

Tocmai de aceea, Presedintele Consiliului de Ministri, ca si partidul/partidele din spatele lor, depun mari eforturi pentru a obtine votul de investitura in fiecare Camera. Uneori, acest fapt este posibil datorita votului acordat de senatorii pe viata, numiti de Presedintele Republicii.

Componenta puterii executive: Primul ministru, Viceprim-ministru, Subsecretari de stat ai cabinetului, Ministru pe problemele regionale, Ministru pe programele guvernului, Ministrull administratiei publice, Ministru pentru reforme si dezvoltarea, Ministrul inovatiilor si tehnologiei, Ministrul de interne, Ministrul responsabil cu egalitatea sanselor, Ministrul patrimoniului, Ministrul responsabil cu relatia cu Parlamentul, Ministrul afacerilor externe, Ministrul justitiei, Ministrul activitatilor productive, Ministrul educ, universitatilor si cercetarii stiintifice, Ministrul muncii si politicii sociale, Ministrul apararii, Ministrul politicii agricole si padurilor, Ministrul mediului si teritoriului, Ministrul infrastructurii si transportului, Ministrul sanatatii, Ministrul comunicatiilor.

Regimul administratiei locale

Italia este divizata in 20 de regiuni, dintre care 5 se bucura de o stare autonoma speciala.

O regiune este subdivizata in provincii, iar provinciile in comune.

Comunele si regiunile sunt cele mai importante componente ale regimului administrativ local.

In structura fiecarei comune se disting trei categorii de organe : consiliul, junta ("giunta") si primarul ("sindaco").

Consiliul comunal este adunarea deliberanta, fiind ales pentru un mandat de cate 4 ani, asemanator sistemului administrativ francez. Numarul consilierilor variaza de la 15 membri (pentru comunele avand mai putin de 3.000 locuitori) la 80 membri (pentru comunele cu peste 500.000 locuitori). Consiliul se reuneste cel putin de doua ori pe an, iar in situatii mai deosebite, la cererea unui anumit numar de consilieri, el poate avea si intruniri cu caracter exceptional.

Consiliul exercita functia legislativa la nivelul comunei, insa legile pe care le adopta trebuie sa se incadreze in contextul national. Comunele au obligatia sa respecte anumite principii administrative, iar obiectivele lor sa nu contravina interesului general. Totodata, operatiunile pe care le finanteaza nu trebuie sa aduca prejudicii grave bugetului.

Consiliul comunal aproba bugetul si exercita functia de control asupra activitatii primarului si a juntei.

Junta este un organ colegial, iar numarul membrilor sai variaza in functie de importanta comunei. Junta nu se afla in subordinea Consiliului comunal, ci actioneaza sub conducerea primarului. Fiecare membru al acesteia este responsabil pentru unul sau mai multe servicii comunale. In plus, Consiliul poate delega o parte din competentele proprii, in atributiile juntei.

Junta exercita anumite functii care, in Franta, sunt indeplinite de catre primar; el fiind cel care conduce administratia comunala, pregateste legile si bugetul comunei.

In Italia, primarul este "autoritatea suprema" a comunei, insa atributiile sale sunt mai putin numeroase si extinse. El indeplineste, inainte de toate, functii protocolare, fiind reprezentantul comunei in anumite imprejurari si avand drept de semnatura asupra documentelor si contractelor incheiate cu diferiti parteneri.

Repartitia puterii intre junta si primar, tine mai mult de personalitatea oamenilor, de factorii locali si de importanta comunei, decat de textul legii. Astfel, in comunele mici, primarul este autoritatea publica principala, spre deosebire de comunele mari, in care Consiliul si junta sunt organele administrative de baza, iar rolul primarului este unul secundar.

Provincia constituie in acelasi timp, o forma intermediara de colectivitate descentralizata, dar si o circumscriptie administrativa-cadru, de actiune a administratiei centrale. Acest al doilea rol este mult mai important decat primul. Provinciile pot fi divizate in arondismente, in mod asemanator cu impartirea departamentelor franceze, tot in arondismente.

In calitate de circumscriptie administrativa, provincia are doua organe esentiale: prefectul si Consiliul administrativ. Prefectul este un functionar public stabilit la nivelul provinciei, dar este reprezentantul puterii centrale in teritoriu. El beneficiaza de puteri discretionare si activitatea sa este extrem de politizata, ceea ce duce la aparitia unor tensiuni cu autoritatile locale care nu impartasesc aceleasi ideologii politice.

Puterea de control a prefectului este foarte intinsa; autoritatile locale au obligatia de a deferi prefectului, toate proiectele de decizie pe care doresc sa le adopte, iar acesta poate sa le modifice sau chiar sa le anuleze, daca ele contravin "instructiunilor guvernului central".

Mai mult, daca o comuna nu-si indeplineste atributiile stabilite prin lege, prefectul poate delega un comisar special care sa coordoneze procesul de administrare la nivel local si sa actioneze in numele comunei. In fine, prefectul poate sa ceara guvernului, dizolvarea Consiliului comunal si sa numeasca un inalt-comisar, pentru a media disensiunile politice si a preveni formarea blocajelor politice.

Dizolvarea Consiliilor locale a reprezentat o decizie adoptata des in anii '70, chiar in cazul marilor orase ca Roma, Genova, Bari si Venetia, datorita disputelor inregistrate in plan politic, in cadrul carora nici un partid nu a putut obtine majoritatea absoluta.

Consiliul administrativ al provinciei colaboreaza cu prefectul, pentru a controla activitatea desfasurata de autoritatile locale. El cuprinde 10 membri, numiti de prefect si condusi de catre acesta. Controlul desfasurat este de natura financiara, atentia fiind indreptata mai ales, inspre executia bugetului local. In plus, toate documentele elaborate la nivelul provinciei care au un continut financiar, sunt transmise Consiliului. Acesta poate anula sau amana rezolvarea unei probleme (afaceri) locale, daca se constata ca este ilegala sau contravine interesului public.

Constitutia Italiei a prevazut constituirea a 19 regiuni, determinate de particularitatile zonale, de diferentele de nivel al dezvoltarii intre nordul si sudul tarii, precum si de multitudinea dialectelor utilizate. Aceste elemente au stat si la baza reformei regionale care a demarat in anul 1946. Constituirea celor 19 regiuni a fost motivata de pretentiile de autonomie prezentate de Sicilia, care au determinat autoritatile italiene sa recurga la solutia regionalizarii, pentru a evita manifestarea unor intentii asemanatoare si in alte parti ale teritoriului. In felul acesta, s-a rezolvat pe cale juridica, problema Siciliei, care a devenit o regiune autonoma, dar nu singura din Italia. Conform Constitutiei, regiunile sunt constituite in organisme autonome si au functii si puteri particulare; totusi, cele 19 regiuni nu au acelasi statut.

Constitutia declara ca 5 regiuni (printre care si Sicilia) sunt speciale, iar 14 sunt ordinare, tinand cont de ordinea cronologica de creare a acestora, in decursul istoriei.

Regiunile au o dubla competenta; pe de o parte, ele dispun de atributii legislative, la fel ca orice stat membru al unei federatii. Pe de alta parte, ele dispun de largi competente in domeniul administrativ, transferate de la organele centrale, pe baza unei legi adoptate in anul 1970.

GRECIA - republica parlamentara

Puterea legislativa - este exercitata de un Parment unicameral (300 membri alesi prin vot direct, mandat 4 ani); isi desfasoara activitatea in comisii parlamentare; initiativa legislativa apartine Prlamentului si Guvernului (exeptie, legile cu caracter financiar pot fi initiate doar de guvern).

Puterea executiva - este exercutata de un Cabinet de ministri condus de un prim-ministru.

Autoritatea executiva apartine presedintelui republicii si Guvernului.

Constitutia Greciei da dreptul Presedintelui Republicii sa numeasca Primul-Ministru, iar la propunerea acestuia, numeste si revoca ceilalti membri ai Guvernului si secretarii de stat. Presedintele Republicii numeste ca prim-ministru pe seful partidului care dispune in Camera Deputatilor de majoritate absoluta. Daca nici un partid nu dispune de aceasta majoritate, Presedintele Republicii da o misiune exploratorie sefului de partid care are majoritatea relativa, in scopul analizarii posibilitatilor de formare a unui Guvern, care sa obtina votul de incredere al Camerei.

Primul ministru:

- asigura unitatea si coordonarea activitatii Guvernului;

- conduce administratia publica pentru a pune in aplicare politicile Guvernului;

- urmareste indeplinirea continutului legilor;

- propune infiintarea sau desfiintarea unui minister si numirea/demisia unui ministru;

- nominalizeaza secretarii de stat si serviciile independente atasate ministerelor; secretarii de stat nu sunt membri, dar pot fi cooptati de prim-ministru sa participe la sedintele guvernului, dar fara drept de vot.

Serviciile aflate sub autoritatea primului-ministru sunt:

- Biroul primilui-ministru (130 persoane);

- Secretariatul cabinetului (pregateste si urmareste aplicarea deciziilor Guvernului, programeaza sedintele; Cabinetul cuprinde: primul ministru, vicepresedintele guvernului, ministri, ministri adjuncti, ministri fara portofoliu;

- Serviciul National de Informatica,

- Comisia centrala pentru elaborarea legilor.

Grecia este un stat unitar caracterizat printr-o centralizare puternica a sistemului administrativ.

Administratia locala

Nivelurile de descentralizare administrativa:

- districtual (condus de un subprefect si un Consiliu districtual);

-departamental (conducere asugurata prin prefect, care este si seful administratiei publice locale; Consiliul de departament solutioneaza probleme de interes economic, social si de planificare;

- regional (conducere asigurata prin secretarul general de regiune care este reprezentantul guvernului in teritoriu; secretarul general este seful Cinsiliului regional

Impartire administrativa: 51 prefecturi si si o regiune autonoma (Agion Oros).

Guvernarea locala se realizeaza prin 5921 municipalitati (631 demi si 5560 kinotites). Municipalitatile sunt administrate de Consilii municipale si de primari (demi) sau de un sef 8kinotites).

Responsabilitatile autoritatilor locale:

- exclusive (construirea/mentinerea retelelor de aprovizionare cu apa, a sistemelor de canalizare, a drumurilor, podurilor etc.);

- cooperative (promovarea in domeniul economic, social, cultural, turistic; infiintarea de centre de sanatate, scoli, biblioteci, muzee, centre culturale).

IRLANDA - republica parlamentara.

Seful statului - presedintele ales prin vot direct, pentru un mandat de 7 ani; actioneaza cu avizul si autoritatea Guvernului.

Puterea legislativa - exercitata de un parlament bicameral: Senatul si Camra reprezentantilor

Puterea executiva - este exercitata de un Guvern condus de un prim-ministru numit de presedinte, Guvernul are nevoie de autoritatea Parlamentului de a implementa politica sa.

Primul ministru este nominalizat de Camera reprezentantilor si numit de presedintele republicii.

Impartire administrativa - regiuni structurate pe 26 de zone (avand ca autoritate Consilii zonale) ce cumuleaza mai multe municipalitati).

AUSTRIA - a trecut de la monarhie constitutionala la republica federala parlamentara

Seful statului - presedintele federal ales direct de cetateni pe o perioada de 6 ani; nu are autoritate administrativa; poate actiona doar in acord cu propunerile guvernului federal

Puterea legislativa si cea executiva sunt impartite intre nivelul federatiei si landuri.

Puterea legislativa federala - apartine parlamentului federal bicameral: Nationalrat (Consiliul National) si Bundesrat (Consiliul federal); landurile iar parte la procesele legislative prin Bundesrat; initiativa legislativa apartine parlamentului si guvernului.

Puterea executiva federala - apartine Guvernului federal (format din cancelarul federal, vicecancelarul si ministerele federale - 11 ministri); cancelarul federal este numit de presedintele federal;

Impartire administrativa - 9 provincii federale (landuri); landurile sunt conduse de un guvernator , Guvernul landului si Parlamentul landului; landurile se subdivid in districte (avand Guvern condus de comisionarul districtului si de biroul acestuia); comunitatile locale sunt conduse de de un consiliu local si un primar.