PERSPECTIVA POLITOLOGICA ASUPRA RELATIILOR INTERNATIONALE

PERSPECTIVA POLITOLOGICA ASUPRA RELATIILOR INTERNATIONALE

Relatiile politice nationale si internationale au o mare importanta

in problematica lumii contemporane. Exista unele situatii si valori

comune atat politicii interne, cat si politicii externe, din care decurg

probleme comune celor doua sfere:

- Problema normelor: relatiile (intre state, natiuni, organisme

internationale) trebuie sa se bazeze pe reguli si norme sau pe vointa

arbitrara ori pe libertatea nelimitata?

- Problema fortei: relatiile trebuie sa fie guvernate de forta

dreptului sau de dreptul fortei?

- Problema scopului final: scopul trebuie sa fie gasirea unui

modus vivendi, a unui mod de cooperare si convietuire pasnica, sau

dominarea unor agenti de catre altii?

- Problema "regulilor jocului": competitiile care se nasc trebuie

si ele sa fie guvernate de reguli si norme sau sa se desfasoare fara nici

o regula?

- Problema distinctiei factual-normative: faptele nu trebuie confundate

cu normele.

- Problema responsabilitatii.

- Problema autonomiei.

- Problema corelarii binelui individual cu cel general.

Ca raspuns la aceste probleme au aparut, de milenii, anumite

principii de politica internationala, care au fost uneori (dar nicidecum

totdeauna) respectate, insa care au fost foarte des evocate ca argumente

in disputele internationale.

Pe de alta parte, este esential sa se observe ca, pe langa elementele

comune, exista si deosebiri foarte mari intre politica interna si cea

internationala.

Conceptiile optimiste asupra relatiilor internationale au primit

denumiri diverse, dupa cum se urmarea evidentierea uneia sau alteia

dintre trasaturile lor caracteristice. Ele se numesc normativiste, in special

pentru ca afirma increderea in posibilitatea fondarii raporturilor

internationale pe norme.

Conceptiile optimiste sunt in general rationaliste, in mai multe

sensuri. Mai intai, in sensul ca privesc omul in general, precum si

omul politic in special, ca pe o fiinta rationala, ale carei decizii si

conduite sunt fundamentate pe intentii si calcule rationale. In al doilea

rand, ele sunt rationaliste pentru ca pleaca de la premisa posibilitatii

asezarii raporturilor internationale pe baze rationale, pe baze morale.

In al treilea rand, conceptiile optimiste sunt idealiste, deoarece ele tind

sa incurajeze o viziune ideala asupra oamenilor, natiunilor si statelor.

Este foarte greu de evaluat in ce masura aceste premise optimiste

au contribuit la imbunatatirea climatului international. Adeptii

idealismului sau normativismului sustin ca aceasta contributie a fost

deosebit de importanta, in schimb criticii lor pretind ca un asemenea

optimism nu a facut decat sa falsifice realitatea politica si sa creeze

asteptari sau sperante nerealiste.

Realismul politic este principalul adversar al idealismului, rationalismului

si internationalismului politic normativist. In opozitie cu teoriile amintite mai sus, realismul politic pleaca de la o viziune mai putin optimista despre om si relatiile interumane. El continua nu traditia rationalista kantiana, ci pe cea pesimista, hobesiana, de interpretare a naturii umane si a relatiilor sociale. In acest context, fiecare dintre agenti este definit de incercarea de a castiga in dauna celorlalti.

Politica, in ansamblu, apare ca lupta pentru putere si dominatie, ca

activitate concurentiala, si nu cooperativa, guvernata de interese si

ambitii, nu de idealuri nobile sau norme morale.

Problema dreptatii internationale

De cele mai multe ori, prin "dreptate" se intelege in aceasta sfera respectarea normelor dreptului international. Unii ganditori au mers chiar mai departe, evocand ideea unei dreptati internationale care ar cere o redistribuire a bogatiei intre state si o obligatie a tuturor statelor de a ajuta cetatenii altor state sa depaseasca obstacole ca: saracia extrema, persecutia politica, lezarea drepturilor fundamentale ale omului etc.

Dezbateri intense se desfasoara in legatura cu dreptatea si in sfera protectiei drepturilor omului. Adeptii universalismului sustin ca drepturile omului au un caracter universal, ca toate statele sunt obligate sa le respecte, si ca interventia unui stat pentru apararea drepturilor lezate ale cetatenilor altui stat este legitima, dreapta (chiar obligatorie din punct de vedere moral), cu toate ca ea incalca principiul respectarii suveranitatii si independentei. Cu alte cuvinte, universalistii presupun ca principiul respectarii drepturilor omului este mai presus decat cel al respectarii suveranitatii nationale. Criticii universalismului adopta pozitia opusa: evocand adesea diferentele culturale, de valori si traditii, dintre natiuni, ei resping ideea universalitatii drepturilor omului, aparand in schimb ideea multiculturalismului.

O disputa similara s-a nascut si in legatura cu globalizarea. Adeptii acesteia sustin ca globalizarea (economica, politica, informationala) a determinat o reducere a independentei si a suveranitatii nationale si, deci, ca interventia straina sau internationala intr-un anumit stat (unde, spre exemplu,sunt lezate drepturile omului) nu mai poate fi considerata drept simpla incalcare a suveranitatii, drept simpla nedreptate. Adversarii acestui punct de vedere obiecteaza insa ca globalizarea nu este doar o realitate de fapt, ci si o ideologie, un mit justificator pentru hegemonia unor state care obtin maximum de avantaje economice, politice si culturale de pe urma ei - in acest context, ei critica si resping ca nedrepte numeroase initiative care incalca suveranitatea nationala.

Problematica relatiilor internationale ramane un domeniu deosebit de controversat, nu numai intre state si politicieni, ci si intre politologi.