Obiectul de studiu, metodele si functiile stiintei politice

OBIECTUL DE STUDIU, METODELE SI FUNCTIILE

STIINTEI POLITICE

1. SUBSTANTA POLITICULUI - CADRU CONCEPTUAL

Preocuparile sistematice in studiul fenomenelor politice se inregistreaza in ultimele doua decenii ale secolului al XIX-lea cand, in universitatile din S.U.A., s-au infiintat primele catedre de stiinte politice. In 1880, conducerea Colegiului din Columbia a autorizat infiintarea scolii de stiinta politica. Daca in S.U.A. studiul stiintei politice, impus de considerente pragmatice, s-a extins si asupra altor domenii precum dreptul constitutional si administrativ, in Europa se intalneste o tendinta contrara - studiul problemelor politice este monopolizat de disciplinele juridice: drept constitutional in Franta, stiinta dreptului sau teoria generala a statului in tarile de limba germana. Pe continentul nostru au predominat trei moduri traditionale, clasice de tratare a fenomenelor politice: institutional - juridic, istoric, etic - filosofic. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, stiinta politica trece pe primul plan al preocuparilor si in tarile europene occidentale, devenind o "stiinta la moda" (Marcel Prelot) sau o "stiinta stapana" (William Robson). In 1949 se infiinteaza Asociatia Internationala de Stiinte Politice, sub egida UNESCO. In Romania incepe sa se discute despre stiinta politica in anii 60 . In 1968 se infiinteaza Asociatia Romana de Stiinte Politice. Dar, in locul stiintei politice s-a preferat socialismul stiintific si teoria generala a statului si dreptului. Dupa 1989, interesul pentru problemele politice, cu deosebire pentru acelea cu care se confrunta societatea romaneasca a crescut brusc in intensitate. In toate domeniile stiintelor politice, fundamentate de acum pe obiectivitate si rigoare stiintifica, au aparut lucrari valoroase, care isi gasesc locul firesc in ansamblul preocuparilor de acest gen, la nivel continental si mondial.

Exista un acord general in aceea ce priveste denumirea stiintei politice: political science, la science politique, scienza politica, politische Wissenschaft sau Wissenschaft der Politik sau von der Politik. Pentru prima data, termenul politologie si respectiv politolog a fost propus in Germania (Herman Heller - 1954). Persoana care se ocupa cu stiinta politica este numita Political Scientist, Politolog (prin analogie cu sociolog), Politicolog (Maurice Duverger, George Burdeau), Politist (Francois Goguel, George Lavau, Alfred Grosser, Serge Hurtig), prin analogie cu Economist. In prezent, cu exceptia literaturii de limba engleza, care opereaza cu termenii stiinta politica, teoretician politic, analist, literatura politica din celelalte tari foloseste atat termenul politologie, cat si termenul stiinta politica, acestia fiind sinonimi.

Nu exista o definitie unanim acceptata a stiintei politice. Unii autori, indeosebi cei de formatie juridica, au definit stiinta politica - stiinta a statului, de unde si denumirea statologie data de La Bigne de Villeneuve. Marcel Prélot afirma ca, de la Aristotel, stiinta politica inseamna tot ceea ce are legatura cu statul si guvernamantul sau. Dar statul nu epuizeaza sfera politicii. El este una dintre structurile cele mai perfectionate, insa nu singura. Altii mentin statul ca obiect dar adauga si studiul actiunii politice a grupului, a oragnizatiilor. M. Prélot adauga ideile si viata politica, in care include fortele si comportamentele politice (Histoire des idées politiques).

In al doilea rand, stiinta politica este definita ca o stiinta a puterii (M. Duverger, H. D. Lasswell, G. Burdeau, R. A. Dahl s.a.). In aceasta viziune, stiinta politica ar fi studiul puterii, al modurilor de a o cuceri, de a o exercita, de a-i rezista. Pentru prima data, aceasta conceptie despre obiectul stiintei politice a aparut in S.U.A. dar , uneori, este indicat drept promotor al ei Max Weber. Intre primii sustinatori se numara George Catlin (The Science and Method of Politics - 1927, A Study of Principles of Politics - 1930). Se adauga Charles Marriam si, mai ales, Harold Lasswel - Power and Personality, Power and Society s.a.

Pentru M. Duverger (Methodes des science politique) stiinta politica este o stiinta a autoritatii, a guvernantilor, a puterii. George Vedel si Charles Celier (Introduction à la science politique) definesc stiinta politica stiinta a puterii. Englezul William Robson afirma ca ea studiaza, natura, fundamentele, exercitiul, obiectivele si efectele puterii in societate. Carl J. Friedrich (Die Politische Wissenschaft) apreciaza ca stiinta despre stat este doar o parte a stiintei politice, stiinta politica interesandu-se si de fenomene precum puterea si lipsa de putere, conducerea si asocierea, ordinea si lipsa de ordine. Unii autori pun accentul pe aspectul institutional al puterii (M. Duverger), altii pe radacinile si mecanismele ei psihologice (Th. Cook, H. Morgenthau, H. Laswell). Aceasta idee nu este foarte noua. Ea poate fi regasita la Machiavelli, pentru care omul nu este animat decit de pofta sa de putere; el cauta sa cucereasca puterea si cind a cucerit-o s-o pastreze. Principele lui Machiavelli include o serie de retete de cucerire si pastrare a puterii. In cadrul statului, dar si in cadrul grupurilor umane nu toate raporturile sunt raporturi de putere. De aceea, unii autori, fara a abandona ideea de putere o combina cu altele, aparand astfel o opozitie intermediara, intre cele doua mentionate. Astfel, pentru Raymond Aron (La science politique en France), obiectul stiintei politice este reprezentat de relatiile de autoritate stabilite intre indivizi si grupuri, in interiorul tuturor comunitatilor numeroase si complexe. Stiinta politica este modalitatea de a studia societatea in intregime, prin prisma unui punct de vedere propriu - acela al organizarii si functionarii institutiilor de conducere. François Bourricaud distinge comunitatile simple sau elementare si comunitatile complexe, aratand ca in preocuparea stiintei politice intra numai comunitatile complexe (Stiinta politica si sociologie). David Easton (The Political System. An Inquiry into the State of Political Science) este de parere ca stiinta politica trebuie sa se concentreze asupra studiului deciziilor autoritare, mai exact asupra analizei mecanismelor elaborarii acestor decizii - decision making. Politica este alocarea autoritara de valori intr-o societate data, aceste valori putand fi foarte diverse, potrivit societatilor. Una dintre ele este valoare de ordine. Julien Freund arata ca politica este activitatea sociala care isi propune sa asigure prin forta, in general fondata pe drept, securitatea externa si concordia interna a unei unitati politice particulare, garantand ordinea in mijlocul luptelor care se nasc datorita diversitatii si divergentei de opinii si interese.

Freund considera ca exista sase esente in ceea ce este dat in societate: politica, economia, religia, morala, stiinta si arta. Intelese ontologic, "esentele" se deosebesc de ceea ce el numeste "dialectici", precum dreptul, problema sociala, educatia. Caracteristica acestor dialectici ar consta in faptul ca ele nu se fundamenteaza pe un dat al naturii umane, ci pe doua sau mai multe esente cu sens ontologic. Astfel, dreptul are ca fundament morala si politica, problema sociala - politica si economia. Atunci cind dorim sa analizam politica, trebuie mai intai, scrie Freund, sa studiem datul sau care este societatea si sa precizam care sunt presupozitiile sale proprii si scopul sau specific[1].

Politica se poate modifica de la o epoca la alta , de la o generatie la alta. Sfera de cuprindere si semnificatia politicii au cunoscut modificari esentiale prin trecerea de la Antichitate la Evul Mediu si apoi la Epoca Moderna. Daca pentru antici politica era realizarea Binelui, pentru crestinism - crearea cetatii lui Dumnezeu pe pamant, prentru moderni politica este realizarea securitatii, apoi concilierea conflictelor de interese. In conceptia marxista, politica este dominatia unei clase asupra alteia, iar scopul politicii este realizarea unei societati a dreptatii si egalitatii. Pentru postmoderni, politicul nu se mai rezuma la sfera etatica si la diferite componente institutionale.[2] Jean François Thuot vorbeste despre un politic supus cerintei de a face corp comun cu societatea, ceea ce "impune disolutia progresiva a structurilor mediatoare ale modernitatii si slabirea corespunzatoare a capacitatii de institutionalizare." Epoca postmoderna, conform unor autori, s-ar defini ca o epoca a "individualismului autarhic", care s-ar corela cu o noua solidaritate, dorita de indivizii concreti si mai putin impusa de institutii. Se afirma ca politica se transforma intr-o piata, un loc in care se distribuie si se fragmenteaza puterea. Noile grupuri constituite in spatiile publice de catre societatea civila, in jurul interesului comun sau al alegerilor comune sunt noii agenti istorici, politici si morali. Cele doua mari preocupari contemporane, observa G. Poede, etica si redefinirea statutului politicii apar ca doua interfete ale aceleeasi probleme politice - schimbarea modului ei de percepere si de manifestare.

Departandu-se de traditia pur distributionala a definirii clasice a politicii, Robert E. Goodin si Hans-Dieter Klingemann caracterizeaza politica - folosire constransa a puterii sociale iar studierea ei ca studiere a naturii si a surselor acelor constrangeri, precum si a tehnicilor pentru folosirea puterii sociale in cadrul acelor constringeri. Puterea neconstransa este, pur si simplu, forta.[3] Politica, se arata in Enciclopedia Blackwell este "procesul prin care un grup de oameni cu opinii si interese initial divergente ajung la decizii colective, socotite indeobeste ca fiind obligatorii pentru respectivul grup si impuse ca o linie de conduita comuna." De politica este nevoie acolo unde nu exista perspectiva unui consens dar grupul in cauza are nevoie de actiune colectiva. Desi este de neconceput fara autoritate, in practica, politica este inseparabila de putere, de impunerea deciziilor adoptate membrilor recalcitranti ai grupului.

Politica este, in primul rand, un tip ireductibil de actiune, in planul careia sunt prezente elemente nedisociate ale tuturor claselor sau tipurilor de actiuni umane, inclusiv ale celor cognitive. Petru Ioan propune o analiza "situationala" a actiunii politice, din perspectiva unui model hexadic ce cuprinde: 1) agentul (promotorul sau initiatorul actiunii); 2) continutul actiunii (demersul constructiv si prospectiv al acesteia); 3) domeniul, obiectivele, scopurile sau finalitatile actiunii politice, repectiv ideologia, ca referential al acesteia; 4) valorile pe care le promoveaza si criteriile de evaluare; 5) garantul sau suportul actiunii politice; 6) forma demersului politic, respectiv caile si mijloacele (legitime sau ilegitime) ale actiunii politice.[5]

Domeniul de studiu al stiintei politice il constituie realitatea politica, circumscrisa in coordonatele sistemului politic (subsistem social global), avand o structura si o functionalitate distincte. Stiinta politica este disciplina care studiaza, analizeaza si descrie sistemul politic, fenomenele politice, comportamentul politic, legile ce guverneaza dezvoltarea politica a societatii. Sistemul politic cuprinde relatiile politice, institutiile politice, cultura, normele si valorile politice, elemente ale actiunii politice, aflate in relatii de interdependenta si interactiune.

Dimensiunea politica este un dat esential al fiecarei societati umane. In societatile primitive, acesta dimensiune nu apare intotdeauna intr-un mod direct. Ea poate fi ocultata de alte dimensiuni, precum cea religioasa. Dar, in spatele unor rituri, exista totdeauna un fenomen de putere, de ordin politic. Toate societatile contemporane sunt confruntate cu acesta problema a puterii.

Definirea notiunii politica este dificila datorita unei anumite imprecizii. Cuvantului politica i se atribuie diverse sensuri, ambiguitatea sa fiind legata de origini si de telurile atribuite. Termenul politica provine din grecesul polis = cetate. In cazul nostru, nu este vorba despre un concept material, ci despre unul uman si juridic. Cetatea este ansamblul cetatenilor, deci al celor care au un anumit statut juridic acordat de cetate - statutul de cetatean (sunt exclusi sclavii si metecii - strainii). Termenul oameni desemneaza in sensul generic actual si barbatii si femeile. Dar, in Grecia antica femeilor nu li se recunostea dreptul de vot, cele doua semnificatii suprapunandu-se, termenul desemnand numai elementul masculin al populatiei (Ch. Debbsch, J.M.Pontier, Introduction à la politique).

Cetatea este deci un ansamblu de relatii organizate intre persoanele dispunand de un anumit statut. In acest sens, notiunea politica se refera la doua notiuni fundamentale: pe de o parte la cea de stat, iar pe de alta parte, la cea de putere. Cetatea greaca ne face sa ne gandim la stat, unii autori sustinand ca cetatile grecesti erau intr-un fel cetati - state, cu toate atributele recunoscute indeobste statului: teritoriu, populatie, putere publica exercitata asupra lor. Grecii foloseau adjectivul politic pentru tot ce se referea la cetate (gospodarirea treburilor cetatii), sau la cetateni. Politica a fost conceputa de ei ca o arta, ca o tehnica a guvernarii, iar de la Aristotel ca o stiinta despre stat, despre conducerea treburilor statului.

Termenul politica este androgin, el putand fi utilizat atat la feminin cat si masculin, folosirea sa inclinand in special spre primul gen. In unele lucrari s-a spus ca politicul este o activitate obiectiva, in timp ce politica - una subiectiva. Georges Burdeau prezinta politicul si politica drept notiuni care se refera la doua categorii de fenomene ce nu tin de acelasi mod de cunoastere. Politicul (le politique) ar fi un concept neutru, care se sustine prin valoarea sa intrinseca, nefiind nici de stanga, nici de dreapta. El, sustine Burdeau "este insensibil la variatiile istoriei si se leaga de ideea de structura". Politica (la politique) este "o activitate ce consta in definirea puterii si exercitarea prerogativelor sale."[6] In acest sens, ea trebuie considerata ca o functie sociala necesara. Distinctia politic-politica ar fi similara distinctiei structura-functie. Dar, in realitatea cotidiana aceasta distinctie se sterge. Echivocul in intelegerea esentei politicului poate fi inlaturat daca-1 intelegem sub dublul lui aspect: sub aspect structural, el apare ca un sector partial al ansamblului social, iar sub aspect functional el desemneaza si ansamblul social, deoarece orice cooperare umana implica autoritate (O. Trasnea - Probleme de sociologie politica).

In timp ce limba franceza nu contine decat un termen, limba engleza dispune de mai multi: Polity = situatie politica; Policy = a) programul; b)metoda de actiune a unui individ, grup sau autoritati statale privind o problema care se refera la viata unei comunitati; c) gestiunea exercitata intr-un domeniu determinat de un organ (se vorbeste astfel despre politica industriala, sociala etc.) Politics = a) sistem politic; b) apartenenta la un partid; c) lupta pentru cucerirea puterii in stat. In spiritul limbii romane, politicul se asociaza cu ceea ce numim sistemul politic sau organizarea politica a societatii, in timp ce politica sugereaza mai mult actiunea politica. In orice caz, intre politic si politica nu se poate face o disociere neta.

In stiinta politica exista diverse interferente, fara ca aceasta sa-i anuleze specifitatea preocuparilor ei in ansamblul stiintelor sociale. Relatiile politologiei cu alte discipline sociale sunt de natura sa evidentieze posibilitatea studierii politicii din perspective diferite si rolul celorlalte discipline sociale in furnizarea datelor necesare abordarii politice.

Sursa: B. Janes, M. Moran, "Introduction: Explaning Politics", 1991, apud G. Poede, op. cit., p. 54

Cercetarea fenomenului politic nu se reduce la o singura disciplina. Exista mai multe, profilate pe cercetarea diferitelor aspecte ale politicului. Deci, exista un sistem de stiinte politice, de natura explicativa, istorica, aplicativa. Acest sistem cuprinde stiinta politica fundamentala (politologia sau stiinta politica), stiintele politice speciale, stiintele politice aplicative sau praxiologice si stiinte de granita: sociologia politica, istoria doctrinelor politice, filosofia politica, antropologia politica, geografia politica. De asemenea, exista o stransa legatura intre stiintele politice si cele juridice.

2. METODELE SI FUNCTIILE STIINTEI POLITICE

Unii cercetatori disting 21 metode ale stiintelor sociale si un mare numar de tehnici si de moduri de abordare, criterii de selectie etc. (M. Grawitz, "Méthodes des sciences sociales"). Stiinta politica opereaza cu metodele: genetica, istorica, comparativa, structurala, functionala, analiza sistemica, dialectica, statistica etc. si cu tehnici precum observatia, sondajul, interviul, chestionarul, studiul documentelor personale, ancheta de teren etc.

Stiinta politica realizeaza o serie de functii. Functia teoretico-explicativa raspunde menirii stiintei politice de a oferi explicatii adecvate si complete privind domeniul politic care, transpunand componentele obiectivului cercetat in concepte si propozitii teoretice, confera posibilitatea stapanirii si influentarii mecanismelor obiective ale dezvoltarii politice. Functia prospectiva exprima capacitatea stiintei politice de a prevedea posibilele evolutii ale proceselor politice. Ea este valabila pentru intervale scurte de timp, de mica amplitudine si depinde de calitatea analizelor teoretice si de performantele ei explicative. Functia axiologica deriva din necesitatea raportarii la o tabla de valori, a realizarii unei analize critice si chiar a propunerii unor noi valori. Prognoza politica se face in numele unui sistem de valori, implica formularea unor judecati de valoare si o anumita ierarhizare a faptelor politice. Prin intermediul functiei normative se formuleaza reguli si principii pentru comportamentul politic, pentru actiunea politica, anumite propozitii ale stiintei politice se convertesc in norme. Functia praxiologica. concentreaza laturile cunoasterii, prospectarii, evaluarii si normativitatii. Ea exprima implicarea stiintei politice ca instrument teoretic in analiza practicii politice, formuleaza principiile care orienteaza activitatea institutiilor politice.

Intrebari de verificare a cunostintelor

Care sunt principalele momente in evolutia demersului delimitarii obiectului de studiu al stiintei politice?

Analizati continutul notiunilor "politic" si "politica".

Ce alte discipline, in afara stiintei politice fundamentale cerceteaza procesele si fenomenele vietii politice?

Care sunt metodele de analiza ale stiintei politice?

Indicati si analizati functiile stiintei politice.