Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia.masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii




Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Stiinte politice


Index » legal » » administratie » Stiinte politice
» Liberalismul – doctrina fundamentala Europeana


Liberalismul – doctrina fundamentala Europeana




Liberalismul – doctrina fundamentala Europeana

Conceptul de doctrina politica

Specificul doctrinelor politice criterii de clasificare

Esenta liberalismului clasic




Reprezentantii teoreticieni ai liberalismului clasic: Jan Loske, J. Bentham, B. Constant

Neoliberalismul. Etapele de constituire

Liberalismul economic

Problema organizarii si conducerii societatii i-a preocupat pe oamenii politici si pe teoreticienii domeniului politic din cele mai vechi timpuri. In perioada revolutiilor burgheze, precum si in cea post revolutionara, se infruntau in societatea europeana diferite curente de gindire social-politica. Toate erau preocupate de gasirea celor mai bune cai de organizare si de dezvoltare a tarilor respective. Fiecare considera ca proiectul sau exprima adevarata cale pe care trebuie sa mearga societatea.

Doctrinele politice.

Politologia, stiintele politice opereaza cu categoria sau conceptul de doctrina politica, adica un ansamblu de teze sau cunostinte coerente, calauzite de un principiu unificator sau de un set de principii de transformare a societatii, organic unite si interconditionate. Acestea evolueaza si tind sa orienteze realitatea politica in lumina unor valori care exprima interese si optiuni sociale, economice, ideologice similare, specifice unui grup, unei categorii sociale sau unei clase sociale, intr-un anumit timp istoric.

Doctrina politica, evident, exprima interesele unui anumit grup social, intr-o anumita etapa istorica si defineste pozitia sau conceptia acestuia fata de problemele fundamentale ale organizarii politice. Unii politologi sustin ca “elementele constitutive ale unei doctrine politice sunt doua: asupra situatiei sociale sau /si asupra evolutiei sociale si un ideal social”.

Doctrinele politice au rolul de a explica, justifica si argumenta pozitiile si atitudinile grupurilor sociale si ale conducatorilor lor, de a propune idealuri si programe de actiune. Elaborarea lor este influentata de conditiile social-istorice, de nivelul cultural antic, precum si de cerintele progresului istoric.

Pornind de la principiile care stau la baza doctrinelor politice, ele se pot imparti in doua mari categorii: doctrinele politice privind organizarea si conducerea democratica a societatii si doctrine politice privind organizarea si conducerea in mod dictatorial al societatii.

Din categoria doctrinelor democratice care respecta interesele cetatenilor si au la baza principiile statului de drept fac parte: doctrinele politice liberale si neoliberale care pleaca de la respectarea vointei cetatenilor si conducerea societatii si a statului de drept in care cetatenii se bucura de largi drepturi si libertati, doctrinele politice conservatoare si neconservatoare care au la baza principiul conservarii structurilor existente sau efectuarea unor schimbari cu multa prudenta, insa respecta vointa cetatenilor si a statului de drept, doctrina politica democrat-crestina, care in organizarea si conducerea societatii imbina valorile si normele religiei crestine cu principiile si valorile democratice, doctrinele politice social-democratice: care si ele concep organizarea si conducerea societatii ca o expresie a vointei cetatenilor, pe baza pluralismului politic si a statului de drept, avand insa la baza principiul promovarii intereselor oamenilor muncii in raport cu cei bogati in care statul sa duca o larga politica de protectie sociala, recurgandu-se chiar la limitarea puterii celor bogati.

La categoria doctrinelor ce prevad conducerea societatii in mod dictatorial, nesocotind vointa cetatenilor se includ: doctrina politica fascista, doctrina politica comunista de tip marxist-leninist, precum si doctrine politice rasiste, elitiste, militariste . Comun pentru aceste doctrine este ignorarea pluralismului politic, a drepturilor si libertatilor democratice, promovarea fatisa a dictaturii, presiuni si discriminari sociale si rasiale, nesocotirea totala a principiilor statului de drept.

De la bun inceput liberalismul includea in sine ideea libertatii individuale, demnitatea personalitatii umane, toleranta. Lupta pentru libertate insemna lupta pentru lichidarea restrictiilor asupra libertatii economice, fizice si intelectuale a persoanei. Teza – Eu sunt liber in masura in care in viata mea nu se amesteca altii. De aceea liberalismul a declarat pierderea legitimitatii a tuturor formelor de putere mentionate si a privilegiilor paturilor sociale. S-a pus pe primul loc libertatile naturale individuale a persoanelor indiferent de provenienta sociala. Si aici apare problema relatiei persoanei cu statul, neamestecul statului in problemele individului. De aici apare ideea statului ca “paznic de noapte”.

Esenta consta de a indreptati asa numitul stat minimal care este imputernicit cu drepturi minimal necesare pentru faza ordinii, apararea de dusmani externi. Prioritate se da societatii civile fata de stat. In asa mod liberalii compara statul nu cu capul care incununeaza societatea, ci cu o palarie pe care a poti schimba fara mare problema.

Altfel spus – societatea reprezinta un factor ----- iar statul o derivata (secundar). Scopul statului pentru liberali reprezinta apararea drepturilor, libertatilor unor persoane aparte. Liberalismul direct pune pe seama statului asigurarea cu bunuri materiale a persoanelor dezavantajate. Liberalismului ii apartine ideea ca in stat trebuie sa domine nu unele persoane, ci legea. Relatiile intre persoane se infaptuiesc pe baza respectarii stricte a legilor, care sunt chemate sa asigure, sa garanteze libertatea persoanei, invalabilitatea proprietatii si alte drepturi.

Intotdeauna accentul a fost pus pe toleranta si pluralism, limitarea puterii politice si separarea puterilor in stat, libertatea individuala si proprietatea privata, unicitatea si inviolabilitatea individului, drepturi individuale si autonomia personala. Se afirma mereu despre importanta distinctiei (diferenta) dintre sfera publica si cea privata.

Liberalismul – din l. lat – ceea ce-i caracteristic omului liber – mod de gindire si activitate, pentru care e caracteristic independenta in ce priveste traditiile, obiceiuri, dogme, tendinta si capacitatea de autodeterminare activa in lume, totalitatea invataturii politico-ideologica, a programelor care pun drept scop lichidarea sau slabirea diferitelor forme de constrangere a individului de catre stat si societate. In sens conceptual – lipsa unor prejudecati de grup, de clasa, nationale . , toleranta, cosmopolitism, umanism, individualism, democratism, sublinierea valorilor personalitatii.

In sfera politica se bazeaza pe recunoasterea drepturilor omului, diviziunea puterii legislative si executive, libertatea alegerii activitatii, libertatea concurentei.

In sfera economica cere anularea reglementarii si restrictiei din partea puterii de stat, libertate pentru initiativa personala, dreptul la proprietate.

Liberalismul propune prin impozite, programe sociale, alocatii si alte mijloace in ce priveste asigurarea sociala sa inlature inegalitatea de avere, sa creeze “statul prosperarii universale”.

La un nivel foarte general liberalismul ar putea fi caracterizat prin citeva idei cheie care, in diverse combinatii, dau contur viziunii asupra naturii umane si a ordinii politice inspirate de aceasta:

a)      Ordinea politica poate fi si trebuie sa fie bazata pe fiecare individ in parte.

b)      La baza ordinii politice sta faptul ca individul este capabil sa-si controleze pasiunile si dorintele. Ordinea politica este manifestarea acestei capacitati de auto-control a indivizilor.

c)      Natura a inzestrat fiinta umana cu capacitatea de a gindi independent si de a actiona in conformitate cu ideile sale.

d)      Interesul fata de propria persoana, luminat de ratiune, este un principiu legitim de actiune si de intemeiere sociale.



e)      Fiecare individ e liber sa-si aleaga felul de viata, valorile ultime, pozitia sociala etc. Nazuinta catre libertatea deplina este o trasatura esentiala a naturii umane.

f)        Legea domneste si trebuie sa domneasca asupra fiecaruia

g)      Cercetarea libera poate descoperi natura realitatii, realitate ale carei legi pot fi patrunse si intelese de mintea omeneasca.

Unul din reprezentantii de seama al liberalismului politic este francezul B. Constant /1767-1830 /

Libertatea – afirma el, nu consta in faptul ca puterea se afla in mina poporului, ci in independenta individului fata de puterea de stat. Pentru libertatea individului este necesar ca puterea oricui ar apartine, sa fie limitata de drepturile juridice ale cetateanului. Libertatea este triumful individului atit asupra autoritatii care ar voi sa guverneze prin despotism, cit si asupra maselor care reclama dreptul de a inrobi minoritatea B. Constan considera ca intelegerea libertatii ca domnie a poporului este necorespunzatoare societatii burgheze. Aceasta conceptie apartine democratiei antice si presupune o libertate politica, dec dreptul fiecaruia cetatean de a participa la constituirea si executarea puterii, la faurirea legilor, la alegerea magistratilor. Libertatea in societatea burgheza este personala, cetateneasca si civila, constind in independenta persoanei fata de stat, inviolabilitatea cetateanului, in dreptul de a dispune de proprietate, in dreptul de a influenta treburile guvernamentale pe calea alegerilor persoanelor oficiale, dreptul de asi alege meseria si de a o profesa, libertatea este asigurata prin limitarea puterii de stat, prin neamestecul acestuia in viata indivizilor. Limitarea puterii de stat s-ar realiza prin forta opiniei publice si prin separatia puterilor de stat. B. Constant afirma ca drepturile politice trebuie sa apartina numai proprietarilor. El argumenteaza ca proprietatea asigura cetatenilor posibilitatea de a se instrui si de a participa la exercitarea drepturilor politice, la guvernarea statului. Dupa parerea sa, votul trebuie sa fie cenzitar (depinde de avere), iar parlamentul sa fie reprezentantul proprietarilor si nu al poporului . el se ridica impotriva egalitatii, aratind ca aceasta ar aduce la lezarea libertatii individului.

O alta teza pe care el o formuleaza, este aceea ca puterea politica in societatea moderna rezida in constitutie. Constitutia este actul juridic care reglementeaza intreaga viata de stat.

Pentru el intrebarea nu este cine detine puterea in societate, ci cum se aplica puterea in societate, cum se aplica puterea in societate, cum se exercita aceasta in rindul cetatenilor. El observa ca in societate exista doua categorii de oameni, de cetateni:1)Unii care participa la viata politica si obsteasca, a caror libertate, evident, este mai extinsa. 2)Si altii care nu participa la aceasta viata social-politica si, implicit, aria libertatilor lor este mai restrinsa.

In conceptia sa masele nevoiase nu participa la viata sociala, la viata natiunii, la viata natiunii, la viata statului intrucit maselor le lipseste pregatirea necesara.

In legatura cu formele de guvernare, Constant oscileaza cind impotriva despotismului si a aristocratiei, acestea impiedicind, dupa el, calea expansiunii burgheze, cind se pronunta impotriva democratiei, fiindca, rationeaza el, democratia ar conduce, in mod cert, la instaurarea absolutismului, la o interventie, la un amestec al maselor in viata economica.

Pentru el, forma de guvernamint este monarhia constitutionala deoarece aceasta legitimeaza si este oportuna intrucit regele reprezinta o putere aparte, care este neutra in esenta ei, iar libertatea si puterea regelui sunt asigurate de constitutie.

In acest cadru, puterea politica este limitata de separarea puterii in general si de opinia publica, puterea politica nu poate sa creasca nemasurat, ci doar intre anumite limite. Dar nici el nu este numai pentru monarhia constitutionala, urmarind sa deschida si o alta portita republicii constitutionale. Republica constitutionala reprezinta, in opinia sa, una din cerintele burgheziei, iar Benjamin Constant nu poate sa se contrapuna conceptiilor burgheze progresiste, inaintate. Forma de guvernamant amintita ar fi capabila sa asigure libertatea, servindu-se de constitutie.

Asa stand lucrurile, la intrebarea: Ce deosebire exista intre monarhia constitutionala si republica constitutionala Benjamin Constant arata ca intre ele exista deosebiri, dar deosebirile respective nu viseaza principiile ei, sunt doar anumite deosebiri de forma, de procedura, amandoua, aparand, si legiferand acelasi continut.

Benjamin Constant este socotit de multi doctrinari, asa cum considera Jean Jacques Chevallier, cel mai mare dascal al scolii liberale din secolul al XIX-lea.

In lucrarea intitulata Eseu asupra libertatii moderne comparata cu libertatea antica, Chevallier arata ca Benjamin Constant, a aparat timp de 40 de ani acelasi principiu: libertatea in toate, in religie, filosofie, literatura, industrie, politica. Prin libertate Constant intelegea triumful individualitatii, atat asupra autoritatii care ar vrea sa guverneze prin despotism, cit si a maselor care reclama dreptul de a servi minoritatea fata de majoritate. Dupa el, de la revolutia franceza, individul este nelinistit deoarece el este amenintat de catre stat.

J.J. Bentham (1748-1832)

J. J. Bentham, cunoscut filosof, economist si jurist englez, este unul din fondatorii doctrinei liberale.

Operele principale in care Bentham abordeaza problematica liberalismului sunt: Introducere in principiile morale si legislatie si lucrarea intitulata De ontologie sau Stiinta moralei. In aceste lucrari, Bentham se straduieste sa elaboreze principiile teoretice ale mentinerii concurentei care era la vremea respectiva o exigenta sociala a burgheziei. Una din aceste teze aste aceea ca singurul mobil care calauzeste actiunile unui doctrinar si care trebuie sa calauzeasca actiunile doctrinarilor politici in special, trebuie sa fie folosul si utilul.

Bentham este, intre altii, reprezentantul teoriei etice utilitariste. In politica el traduce aceasta prin faptul ca la baza ei trebuie sa fie folosul si utilul, ca trebuie subordonata puterea politica acestor cerinte. Interesul general este, potrivit conceptiei lui, o suma a intereselor particulare, a intereselor individuale. In consecinta, atit statul cit si dreptul care e necesar sa existe in societate, ar trebui sa urmareasca asigurarea placerii.

Statul ar trebui sa se limiteze doar la apararea persoanei, si in special, la apararea persoanei individuale. Legea juridica ar trebui, de asemenea, sa asigure si ea, din punct de vedere juridic, apararea persoanei, apararea proprietatii si a repartitiei acestei proprietati.

Dupa el este necesar ca dreptul sa apere proprietatea fiindca de ea se leaga existenta fericirii, libertatii, folosului si utilului. In conceptia sa politica, omul normal era micul burghez, indeosebi micul burghez englez.

Pentru Bentham fericirea cea mai mare pentru cel mai mare numar de oameni o poate asigura numai un stat care nu se amesteca in viata economica, dar asigura proprietatea dobandita. Statul nu are ce sa caute in viata economica, sociala si individuala pentru a nu deranja folosul si utilul. Statul este bun si necesar sa existe, dar nu pentru a constrange pe indivizi, ci pentru a asigura folosul si utilul, pentru a asigura placerea individului.

Bentham neaga rolul obiectiv necesar al rascoalelor si se pronunta pentru reprimarea sangeroasa a celor care conduc rascoalele, pentru pedepsirea cu moartea a acestora.

Neoliberalismul

Atat timp cit mecanismele petii capitaliste se autoreglau mai mult sau mai putin spontan doctrina liberala era dominanta in politica stabila. Trecerea la organizarea monopolista a economiei a fost insotita de criza liberalismului. Era greu de rezolvat problemele izvorate din complexitatea vietii economice.

Criza liberalismului a dat nastere doctrinei neoliberalismului.



Dupa cel de-al 2-lea razboi mondial multe din vechile idealuri ale liberalismului au fost realizate sau au pierdut actualitatea.

A aparut necesitatea de a reevalua unele pozitii a liberalismului sub forma de neoliberalism. Pe un sir de probleme:

Caracterul statului, a sistemului politic_______

Pe problema atitudinii fata de individ din societate

Capitalismul si dezvoltarea de mai departe a democratiei

Problema libertatii, egalitatii, juridice, sociale, echitatea sociala.

In prezent se vorbeste, ca exista nu una ci mai multe directii de dezvoltare a liberalismului.

Unii politologi accentueaza problema innoirii, ideile liberale pe mai multe probleme a societatii contemporane.

Dupa parerea liberalilor echitatea e in primul rind echitate politica care si determina legile ce asigura drepturi si libertati egale tuturor cetatenilor.

Drepturile sociale sunt considerate secundare. Catre aceste drepturi se atirna dreptul la invatatura. La munca, indemnizatie la batrinete . Aceste sunt asigurare sociala mai mult niste datorii ale statului si mai putin drepturi reale, fundamentale ale cetateanului.

Majoritatea neoliberalilor da o prioritate egalitatii, posibilitatilor fata de egalitatilor sociale.

Dupa parerea lor statul garanteaza egalitatea tuturor cetatenilor, fara exceptie in fata legii, drepturi egale in participarea la viata politica si egalitate posibilitatilor in sfera social politica. Acestea ti asigura egalitatea principialelor echitatii sociale.

In programele neoliberale se accentueaza: asupra ideilor de consens a conducatorilor si celor condusi.

A participarii active a maselor la viata politica la luarea deciziilor politice, economice, .

la democratizarea procedurii de primire a deciziilor din partea maselor populare.

Spre deosebire de trecut cind democratia se infaptuia pe baza majoritatii in prezent accentul se pune pe formele pluraliste de organizare a vietii politice.

Neoliberalii dau o mare atentie teorii de participare variata in problemele politice.

Mult se vorbeste despre democratia participatoare dar in acelasi timp sau paralel se dezvolta si conceptia elidara ca forma de conducere a societatii contemporane.

Au aparut noi variante ale neoliberalismului cum ar fi: liberalismul “nostalgic” .

Au aparut multe variante ale neoliberalismului: liberalismul “nostalgic”, liberalismul “organizat”, liberalismul “social”.

1)Liberalismul “nostalgic” crede in viabilitatea tezelor liberalismului clasic, considerand ca principiile acestuia sint valabile si astazi. Pentru a se redresa activitatea economica este suficienta reintoarcerea la principiile individualismului si ale liberei concurente. Tot raul a venit de la interventia statului, care se amesteca in ceea ce nu-l priveste. Statului trebuie sa i se recunoasca nu un rol de conducere, ci doar o functie similara celei a politiei rutiere. Liberalismul clasic ar putea fi comparat cu un regim rutier, care ar lasa ca automobilele sa circule fara vre-o regula. Astfel perturbatiile in circulatie ar fi nenumarate. In statul neoliberal, masinile sint libere sa circule pe unde li se pare ca este bine, dar respectand regulile de circulatie. Unii considera ca recurgerea la statul bunastarii si la planificare sint remedii nepotrivite pentru economie. El este preocupat de insanatosirea pietelor, de asigurarea libertatii tranzitiilor, de egalitatea sanselor ca fundament al economiei. Unii reprezentanti recunosc necesitatea unei interventii limitate a statului in viata economica. Se afirma pe interesele intreprinderii nu se bazeaza pe renuntarea la amestecul statului, ci pe sprijinul acestuia. Nu proportiile amestecului statului, ci caracterul acestui amestec se pare important, in sensul ca nu trebuie sa se atenteze la temeliile productiei capitaliste (proprietatea privata) si nici sa nu se exagereze cu concesiile de ordin social.

2)liberalismul “organizat” se distanteaza de liberalismul clasic, proclamand necesitatea interventionalismului accentuat al statului in toate domeniile sociale, pledand controlul substantial al statului asupra activitatii economice. Evolutia liberalismului de la teza statului minimal, denumit paznic de noapte, la teza statului maximal, care intervine in toate domeniile sociale a avut loc sub influenta schimbarilor din viata economica si sociala a tarilor capitaliste. Complexitatea economiei, acutizarea concentrarii si centralizarii capitalului si productiei, crizele economice au facut ca autoreglarea economiei sa fie tot mai dificila. Sa manifestat o deplasare spre ideea necesitatii unei noi politici statale capabile sa corecteze consecintele economice si sociale ale productiei capitaliste. In conditiile actuale unei politologi din tarile vestice considera necesara restrangerea interventiei statului in economie si viata sociala si largirea initiativei private.

3). Liberalismul “social” considera necesar controlul social organizat efectuat de stat asupra activitatii economice, in scopul ajutorarii celor dezavantajati din punct de vedere economic. Reprezentantii acestei forme de liberalism sustin necesitatea serviciilor sociale, a cheltuielilor cu caracter social, ca modalitati prin care statul foloseste o parte a venitului national pentru protejarea paturilor dezavantajate economic. Acestea sunt forme ale neoliberalismului economic. Unii sustin necesitatea transformarilor in domeniul politic. Acestia sustin necesitatea limitarii influentei puterii printr-un sistem de echilibru sau tamponare. Interesele particulare daca sunt suficient formate si constiente pot constitui o contrapondere pentru putere.

S-a analizat raportul dintre libertate si democratie. Unii considera ca cele doua concepte sunt complementare. Liberalismul reclama libertatea, iar democratia egalitate. Sarcina regimurilor democratice si liberale este de a combina libertatea si egalitatea.

Altii considera ca democratia dauneaza liberalismului. B. Constant sustine ca democratia nu este libertate, ci vulgaritatea despotismului.

Altii sustin ca aplicarea neingradita a principiului egalitatii tinde sa mutileze eforturile liberalismului, care merg in sensul diferentierii si inegalitatii, tinde sa raspandeasca mediocritatea.

B. Croce afirma ca liberalismul este o doctrina elitista si nu egalitara. Egalitatea de tip liberal spune el, este egalitatea in fata legii si egalitatea sanselor, favorizeaza aparitia unei elite calitative.

Aceste variante ale liberalismului se intalnesc in toate tarile lumii, imbracand forme specifice in raport cu situatia concreta din fiecare tara.

In sfera economica libertatea cere anularea reglementarii si restrictiei din partea puterii de stat, libertate in actiune, o libertate pentru initiativa personala in domeniul economic. Este pentru concurenta, competitie, lupta pentru a-si asigura un progres fata de adversarul sau. Initiativa economica – inseamna ca nici o lege, o institutie nu poate ingradi initiativa economica a oamenilor, iar statul nu trebuie sa protejeze pe cineva impotriva altcuiva, el trebuie sa dea libertate economica deplina tuturor.



Liberalismul economic porneste de la criteriul proprietatii private ca valoare suprema si al liberei concurente, ca parghie a dezvoltarii. Se recunoaste ca piata libera produce si inegalitate intre oameni. Dar fiecare are o sansa. Cu toate chemarile teoretice de a micsora rolul statului in economie, experienta arata ca dezvoltarea economica nu a fost lasata pe seama celebrei si des folosita expresie “manii invizibile” adica piata, care in felul sau a actionat si actioneaza peste tot ca “arbitru” al echilibrului dintre cerere si oferta. Dupa cum se stie, in mai toate tarile dezvoltate, s-a intensificat activitatea statului pentru aplicarea unor masuri, fie si minime, de asistenta sociala, pentru protejarea anumitor segmente ale societatii impotriva inechitatilor. Poate si mai evidenta se arata a fi interventia statului pentru contractarea consecintelor sociale din perioadele de conjunctura economica negativa, pentru protectia resurselor si productiei nationale, pentru a situa propria economie, mai ales industria, in pozitia de factor al securitatii nationale, al independentei reale.

Ar putea fi invocati prestigiosi economisti si politologi al caror merit stiintific nu poate fi contestat si care au sustinut cu argumente, astazi uitate sau ignorate, ca totusi dezvoltarea economica rationala, intensificarea asistentei sociale de catre stat si pastrarea unui echilibru intre proprietatea publica si cea privata constituie formele viabile pentru mersul civilizatiei umane. Cum se stie, in aceasta privinta, nu este vorba de teorii abstracte sau fantezii de biblioteca. Fara a ignora experientele esuate si consecinte negative evidente ale aplicarii dogmatice a teoriilor si ideilor generoase, ori ale preluarii mecanice a unor concepte sau “modele”, poate fi amintit ca una dintre economiile-locomotiva ale lumii, aceea a Japoniei, este o economie de piata dezvoltata . planificat. Unii ar putea spune, chiar daca nu sunt prizonieri ai prejudecatilor, ca este o contradictie in termeni. Se poate, dar fapt este ca cel de-al 12-lea plan de dezvoltare stabilea ca, pentru anii 1992-1996, rolul de baza al planificarii economice in Japonia era:

sa prezinte o analiza a modului in care economia trebuie si poate sa se dezvolte;

sa sublinieze directiile de baza pe care guvernul trebuie sa le urmeze in aplicarea si conducerea politicii sale economice pe termen mediu si lung si sa identifice posibilitatile in cadrul obiectivelor si mijloacelor politicii;

sa asigure liniile directoare de baza pentru activitatile la domiciliu si ale corporatiilor, asa cum se arata in documentul oficial mentionat.

In legatura cu experimentul din “lumea celor dezvoltati” ar fi de amintit si faptul ca social-democratii germani – prin programul de la Bad Godesberg si prin enuntul lui Willy Brandt: “concurenta pe masura posibilului, planificare pe masura necesarului” – au propovaduit si aplicat, atunci cand au fost la putere, o deviza care nu a fost “aruncata” peste bord de catre adversarii politici.

Experienta tranzitiei din Europa Centrala si de Est, inclusiv din R. Moldova arata ca impletirea dintre stat, economie si mecanismul economic democratic pluralist reprezinta un proces complicat, purtator si generator de multe dificultati care, pentru a iesi la liman, are nevoie sa fie condus cu prudenta, dar nu cu teama, cu fermitate, dar nu flexibil, rigid, curajos, dar nu aventurist. La nivel institutional, democratizarea este mult mai usor de efectuat decat liberalizarea economica. Elementele fundamentale ale democratiei se consolideaza prin alegeri, in cadrul carora partidele si candidatii au sanse egale, reprezentantii legali alesi formand parlamentul, iar castigatorii, un guvern. Insa reforma economica, mai ales cand implica “dezmembrarea” unei economii controlate anterior excesiv de catre stat, devine mult mai dificila, cerand un efort sustinut pe o perioada lunga de timp si presupunand o noua “reinsertie” in economia zonala si mondiala. Tabloul transformarilor in “zig zag” ii cu multe pierderi este la fel de “colorat” in toate tarile care au iesit din sistemul economiei “etatizate”. Subventiile au fost stopate, impozitele cresc, bugetele sunt dezechilibrate, somajul “urca galopant”, intreprinderile dau faliment (chiar daca nu recunosc), preturile cresc, salariile reale scad, productia descreste. In acelasi timp, liberalizarea economica a inceput prin a asigura din start beneficii pentru grupuri restranse, capabile a “castiga” mai ales in afara sferei productiei, intr-o economie “paralela” si uneori, “subterana” in timp ce grupuri mari ale populatiei au de platim ceea ce eufemistic s-a numit “ costuri sociale”.

Un exemplu concludent al decalajului dintre afirmarea si “implementarea” constitutia normelor democratice, inclusiv in privinta adoptarii unor constitutii noi, democratice RM si a “construirii” economiei e piata, il reprezinta, intre alte tari, Moldova. Astfel Constitutia din 1994 contine in titlul IV(Economia si finantele publice) o serie de articole 126-133, prevederi care, daca ar fi si aplicate consecvent, ar pune pregnant in evidenta un stadiu nou al democratiei, al economiei sociale de piata si al statului de drept. Statuand ca “economia Moldovei este economiei de piata”, Constitutia stabileste sau confera atributii exprese statului. Printre altele, acesta trebuie sa asigure “libertatea comertului, protectia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil, pentru valorificarea factorilor de productie”, protejarea intereselor nationale in activitatea economica, financiara si valutara”, “exploatarea resurselor naturale in concordanta cu interesul national”, “refacerea si ocrotirea mediului inconjurator, precum si mentinerea echilibrului ecologic”, crearea conditiilor necesare pentru cresterea calitatii vietii”.

Potrivit unor teorii, gradul de dezvoltare economica are efecte diferite asupra democratizarii si asupra liberalizarii economice. Una din tezele de aceasta orientare acrediteaza ideea ca democratizarea isi face aparitia cel mai frecvent si mai usor in tarile care au atins niveluri de venit situabile in partea superioara a categoriei medii de dezvoltare economica. La prima vedere, ar fi vorba de un cerc vicios: slaba dezvoltare economica nu incurajeaza democratia, iar absenta democratiei stopeaza cresterea economica. Desigur, conditiile economice si sociale sunt favorabile sau nefavorabile largirii gradului de concurenta economica, precum si extinderii sau restrangerii democratiei. Unii considera ca in tarile in principal agrare exista putine intreprinderi de stat mari, cu directori si salariati numerosi, cu interese birocratice, care concentreaza grupuri mari de oameni ce beneficiaza de pe urma subventiilor ai sunt dependenti de acestea. Exista totusi si exceptii, constata destui analisti, unii dintre ei adepti ai “liberalismului cu orice pret”, obligati sa tina seama de faptul ca in tari cu o rata mai rapida de dezvoltare, cum ar fi Japonia ori Coreea de Sud, in general “tigrii” din Asia, statul a jucat si indeplineste in continuare un rol foarte important de indrumare, de orientare si control, chiar de planificare. Un lider politic din aceasta zona a lumii declara ca daca democratia conduce in mod necesar la dezvoltare, ceea ce ii trebuie unei tari pentru a se dezvolta este mai mult disciplina decat democratia. Dupa opinia sa, exuberanta democratiei duce la indisciplina si la purtari dezordonate, care sunt inamici ai dezvoltarii.

Exista, prin urmare, o diversitate de pareri si de experiente in ce priveste caile dezvoltarii economice. Daca unii sustin ca un slogan al momentului ar fi “mai putin stat si mai putina guvernare”, pentru a da frau liber “duritatii capitalismului real”, nu inseamna ca au si dreptate. Insasi experienta mai veche sau mai noua a unor tari ii contrazice, iar procesele tranzitiei nu ar “produce” decat un perpetuu cerc vicios fara echilibrul dintre democratie si dezvoltare rationala in contextul afirmarii statului de drept. Este unul din motivele pentru care omenirea asista, cum constata unii analisti, la “rezistenta obstinata a statelor natiuni” sau la un “amabil nou nationalism”, fenomenul fiind ilustrat chiar de tari din cele mai dezvoltate.

Anghelus Alina -grupa3-








Politica de confidentialitate





Copyright © 2022 - Toate drepturile rezervate

Stiinte-politice


Demografie
Stiinte politice